CAP.1.

MAREA FAMILIE
INSTITUŢIONALISTĂ
-
PERSOANE ŞI IDEI
Lect. dr. Oana-Ramona Guriță
CONCEPTE CHEIE ALE INSTTUŢIONALISMULUI:

 INSTITUŢIE

 ORGANIZAŢIE

 EVOLUŢIE

 GUVERNANŢĂ

 COST DE TRANZACŢIE

 FIRMĂ

 CONTRACT INCOMPLET
 Economiştii instituţionalişti – o diversitate a orientărilor de apartenenţă.

• Thorstein VEBLEN
1
• John Roger COMMONS
2
• Westley MITCHELL Avangardişti ai instituţionalismului, care,
3 în ciuda diversităţii ideilor promovate,
• Walton HAMILTON adoptă o atitudine comună prin critica
4 directă adusă neoclasicismului, respectiv
• Carl MENGER cea diluată la adresa clasicismului.
5
• Gustav SCHMOLLER
6

La adresa Şcolii Clasice: vizată a fost linia metodologică, analiza fiind centrată
pe individ, ceea ce determina lipsa unei viziuni globale.

Instituţionaliştii ar trebui să îl revendice pe A. Smith ca părinte fondator!

 A. Smith a furnizat “regula” după care se obţine avuţia:
 Oamenii nu se nasc şi nu rămân egali;
 Există o diviziune a muncii;
 Diviziunea muncii obligă la schimb;
 Schimbul obligă la eficienţă;
 Eficienţa, productivitatea conduc la sporirea avuţiei personale şi colective.

 Respectarea regulii – libertatea de gândire şi acţiune a individului, îngradită

doar de lege.

 L. Von Mises şi Fr. Von Hayek – au dezvoltat propriile lucrări pe un asemenea

temei.

 Carl Menger – moneda ca instituţie (fenomen social supus evoluţiei).

 Gustav Schmoller – defineşte instituţia ca “un aranjament consimţit de

comunitate ce serveşte unor scopuri date” şi recunosşte importanţa instituţiilor
în determinarea progresului economic.
 La adresa Şcolii Neoclasice – a existat o critică directă, explicită:

 Tenta abstractă şi logica pură (concurenţă perfectă, echilibru unic, etc);

 Stabilirea endogenă şi nu exogenă a preferinţelor (logica profitului maxim,
hedonismul);
 Ipoteze false de plecare în construcţia modelelor economice (raţionaliate
perfectă, informaţii complete, absenţa riscului, a incertitudinii);
 Caracterul static al analizelor şi lipsa perspectivei dinamice, diacronice, de
evoluţie a economiei;
 Ignorarea rolului instituţiilor în determinarea şi explicarea
comportamentului uman;
 Lipsa atenţiei acordată regulilor şi respectării acestora în inducerea
cooperării şi soluţionarea conflictelor.
 Instituţionaliştii din vechea gardă:

 Thorstein Veblen:
 Asociază modelul darwinist de evoluţie economiei – traiectoria
instituţională derivă din evoluţia economiei şi o determină, la rândul său.

 Inerţia instituţională determină perimarea sistemului economic şi a întregii

societăţi.

 Instituţiile – “obiceiuri de gândire şi acţiune dominante în comunitatea

socială” (Teoria clasei de lux, Ed. Publica, 2009).

 Ele pot fi bune sau “imbecile” (întâlnite în anumite perioade istorice, ex: era
socialistă).

 Critică cu vehemenţă neoclasicii şi analiza lor construită pe baza unor ipoteze

ideale.
 Walton Hamilton :
 Utilizează în premieră termenul de ştiinţă economică instituţională.

 Instituţiile – “ansamblu de obiceiuri sociale încorporate în obiceiurile unui

grup sau în cutumele unui popor”.

 Instituţiile – sunt imperfecte şi pot fi eronate, fiind un rezultat al creaţiei

umane.

 Ele pot deveni nocive pentru societate atunci când deservesc doar interesele
celor care le-au creat.

 Westley Mitchell:
 Respinge tenta abstractă a analizelor clasice dar, mai ales, neoclasice.

 Analizele pertinente trebuie să plece de la contactul permanent cu lumea

faptelor.
 Ruptura dintre vechii şi noii instituţionalişti

 Vechii instituţionalişti şi-au focalizat atenţia pe critica şcolii clasice şi a

neoclasicismului şi nu pe construirea unui nou sistem de gândire, bazat pe o
metodologie şi terminologie proprie.

 Ronald Coase (“părintele” neoinstituţionalismului): “ideile vechilor

instituţionalişti constituia un material descriptiv care aştepta să fie cuprins de o
teorie sau ars de flăcări”.

 A existat o punte de legătură între vechiul şi noul instituşionalism creată de

sociologi, politologi, antropologi, precum şi de unii economişti.
 Conexiuni cu Şcoala Austriacă

 Carl Menger – are două “invenţii instituţionale”:

 Moneda – ca instituţie socială, o rezultantă a eforturilor umane
individuale concertate de a simplifica relaţiile de schimb;
 Clasifică instituţiile în :
a. Organice - cele care apar spontan (ele sunt benefice societăţii, sunt
optimale).
b. Pragmatice – apar ca urmare a voinţei manifestate intenţionat (nu
sunt optimale întrucât reflectă intervenţia masivă a statului).

 Friederich Hayek:
 Piaţa – ca instituţia cheie a capitalismului;
 Statul de drept – unica modalitate de intervenţie a statului în economie
tolerată.
 Evoluţia economică – cel mai bine adaptat sistem social.
 Joseph Schumpeter:

 Principalii agenţi ai schimbării – două instituţii speciale:

a. Inovaţia - o “regulă” care explică caracterul ciclic al evoluţiei

economice;

b. Proprietatea – ia forma societăţii pe acţiuni. Aceasta se va

depersonaliza, astfel încât, la un moment dat, capitalismul va
atenta la adresa proprietăţii private, oferind deschidere către un
nou sitem, socialismul.
 Şcoala istorică germană şi varianta sa modernă ordoliberalismul:
 Istoricii germani au propus analiza economiei “la ea acasă”, în timp şi
spaţiu.
 Şcoala de la Freiburg (Ordoliberalismul): W. Eucken şi L. Erhard
 W. Eucken – Economiştii trebui să aloce atenţie faptelor economice
plasate în timp şi spaţiu, care gravitează în jurul unui cadru juridic
şi instituţional;
 Statul- gardianul pieţei libere care stabileşte regulile jocului;
 Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, totul trebuie
instituţionalizat.

 Karl Marx:
 Relaţiile de producţie – vizau organizarea umană şi relaţiile de proprietate;
 Socialismul – unica soluţie reală la problemele economice şi sociale ale
omenirii.
 Şcoala Preferinţelor Publice (Public Choice) – James Buchanan, Gordon
Tullock:
 Evidenţiază regulile care ghidează piaţa politică:
a. Oamenii politici - pun interesul personal pe primul loc, în
detrimentul interesului colectiv;
b. Politicienii şi funcţionarii publici – cheltuiesc banii publici pentru
satisfacerea intereselor proprii;
c. Statul angelic (statul bunăstării generale) – o utopie. Există doar
statul pământean compus din oameni supusşi erorilor şi corupţiei;

 Şcoala de la Cambridge – Joan Robinson:

 Denotă puternice influenţe marxiste;
 Capitalul – instituţia fundamentală a capitalismului (ca la Marx).
 Interes pentru implicaţiile sociale ale productivităţii capitalului,
eficienţei investiţiilor (conexiunea cu condiţiile de hrană, de locuit, rata
mortalităţii, a natalităţii, etc.)
 Instituţionalişti la graniţa dintre economie şi sociologie – Max Weber:
 Creionează un model de comportament total diferit:
a. Comportamentul raţional - evoluează în timp, devine o variabilă;
b. Spiritul capitalist – o atitudine mentală (o sumă de calităţi pozitive
care favorizează apariţia şi evoluţia capitalismului);
c. Spiritul capitalist – o sinteză a matricei culturale propice
capitalismului.
 Timpul = bani;
 Munca – sporeşte avuţia;
 Cine nu munceşte nu mănâncă;
 Inegalitatea umană – vine de la Dumnezeu;
 Etica muncii raţionale (muncă, chibzuinţă, punctualitate,
dreptate) la care se adaugă economia, contabilitatea,
tehnologia, legile.
 Talcott Parsons şi teoria voluntaristă a acţiunii:
 Instituţia - o sinteză a unei culturi. Sistemul devine instituţionalizat,
atunci când toţi membri săi acceptă matricea culturală.

 Herbert Simon:
 Individul raţional – este şi trebuie să fie organizat şi instituţionalizat
întrucât acesta dispune de o raţionalitate limitată.
 Limitele raţionalităţii le stabileşte organizaţia – o sumă de reguli,
proceduri şi rutine.

 Karl Polanyi şi “Marea transformare”:

 Economia se manifestă ca un proces instituţionalizat, e supusă unor
reguli formale sau informale.
 Există instituţii existente a priori, care ghidează comportamentele
individuale.
 Relaţiile sociale sunt determinate de economie şi nu invers.
 Neoinstituţionaliştii – Armen Alchian, Douglass North, Oliver Williamson,
Richard Nelson, Sidney Winter, Svetozar Pejovich, etc:

 Introduce termenul de Noua Economie Instituţională.

 Cu origini în “Natura firmei” a lui R. Coase, neoinstituţionaliştii şi-au

propus să ofere un construct teoretic nou.

 NEI – mai curând o sumă de curente, întrucât ca mod de gândire

aceasta însumează o diversitate a poziţiilor.