4.

4 Omul ca fiinta homo oeconomicus

In decursul ultimelor doua secole, cercetarile in domeniul stiintelor umaniste au avut ca

rezultat constituirea de diverse modele, in contextul carora fiinta umana este inteleasa fie ca
fiinta ganditoare, rationala - homo sapiens (Carl Linnaeus)-, fie ca ludica, in care cultura este
interpretata ca joc - homo ludens (Johan Huizinga)-, fie ca o fiinta practica - homo faber (Henri
Bergson)-, fie ca agent rational avand doar interesul economic propriu – homo oeconomicus (W.
Pareto)-, fie ca fiinta religioasa - homo religiosus (A. Hardy, Mircea Eliade). Desi aceasta lista
poate continua la nesfarsit, cuprinzand expresii precum: homo viator(“fiinta calatoare”, catre
Dumnezeu), homo loquens(“fiinta vorbitoare”), homo aesthicus(“fiinta capabila de a aprecia
frumusetea”) sau homo metaphysicus(“fiinta metafizica”), in acest context ne intereseaza sa
intelegem ce inseamna ca fiinta umana este inteleasa ca homo oeconomicus, precum si probleme
ridicate de aceasta perspectiva metodologica.1
Cercetatorii din domeniul antropologiei economice au imprumutat de la economistii din
traditia neo-clasica, conceptia asupra naturii umane, despre care Wilk si Cliggett( profesori de
antropologie) discuta, cunoscuta drept teoria agentului rational egoist sau paradigma omului ca
homo oeconomicus. Desi se considera ca Adam Smith este parintele spiritual al ideii de homo
oeconomicus, lucrurile stau total diferit in realitate. Cel care a pus bazele teoretice ale acestei
abordari pare a fi economistul si matematicianul francez Léon Walras(1834-1910) care, in cea
mai importanta dintre lucrarile sale, Éléments d’économie politique pure(1874-1877), a elaborat
prima reprezentare a unui model al echilibrului general intr-o economie “pura si perfecta”. In
aceasta lucrare este facut de fapt o comparatie intre 3 economii: economia politica pura(studiul
valorilor, preturilor si echilibrului economic), economia aplicata( se ocupa de moneda si politica
monetara) si economia sociala( studiul repartitiei bogatiilor, veniturilor si prelevarii
impozitelor).
Walras a cautat o matematizare a stiintei economice la fel de riguroasa precum aceea pe
care Newton o formulase pentru fizica. Economistul Eric Beinhocker(directorul executiv al
“Institute for New Economic Thinking-Oxford Martin School, University of Oxford) explica
modul in care tendinta generala a epocii de a matematiza si modela stiintele sociale si umaniste l-
a inspirat pe Walras: “Inainte de aparitia Elementelor lui Walras, stiinta economica nu era un
domeniu matematizat. [...]Walras si asociatii sai marginalisti au schimbat in mod radical aceasta
situatie. Ei traiau intr-o perioada de mare progres stiintific. Urmand modelul marilor descoperiri
ale lui Newton din secolul al saptesprezecelea, o serie de oameni de stiinta si matematicieni, intre
care Leibniz, Lagrange, Euler si Hamilton au dezvoltat un limbaj matematic nou, utilizand
ecuatiile diferentiale, pentru a descrie o uimitor de learga categorie de fenomene naturale. [...]
Walras si compatriotii sai erau convinsi ca daca ecuatiile din calculul diferential sunt capabile sa
descrie miscarile planetelor si atomilor din univers, atunci aceleasi intrumente matematice ar
putea decrie si miscarea mintilor omenesti in sfera economica.”2
Walras concepe fiintele umane ca fiind asemanatoare unor atomi sau unor monade
inzerstrate cu preferinte si abilitati constante/neschimbate, iar actiunile atomilor este fenomenul
care genereaza toate activitatile economice. Walras a intampinat probleme cu privire la
contrustirea unui aparat matematic prin care sa se demonstreze ca indivizii care actioneza
intotdeauna pentru maximizarea utilitatii personale, maximizeaza si bunastarea societatii ca
intreg. Pentru a rezolva aceasta problema, Walras a facut o serie de presupozitii nerealiste cu
privire la abilitatiile indiviziilor, dar si la sistemul economic privit ca o piata perfecta, in urma

1
(Sergiu Balan, Lucia Ovidia Vreja, Homo Oeconomicus si competitorii sai).
2
(E. Beinhocker, The Origin of Wealth: Evolution, Complexity, and the Radical Remarking of Economics).
carora a aparut ideea de om ca homo oeconomicus. Acest model a fost criticat de economistii
importanti datorita faptului ca l-au considerat a fi nerealist.
Uitandu-ne in manualele de economie, vom descoperi ca homo oeconomicus este
“capabil sa gandeasca precum Albert Einstein, are o memorie la fel de cuprinzatoare ca a
computerului Big Blue de la IBM si o putere a vointei ca accea a lui Mahatma Ghandi.”1
Insa indivizii pe care ii cunoastem nu sunt astfel. Oamenii reali nu se descurca la calcule fara a
folosi un calculator, uita uneori cand este ziua de nastere a persoanelor dragi si sufera de
mahmureala la fiecare eveniment important din viata lor. Ei nu sunt din categoria homo
oeconomicus, ei fac parte din accea numita homo sapiens.
Intr-un articol din 1953, Metodologia economiei pozitive, Friedman admite ca
presupozitiile economiei neoclasice cu privire la homo oeconomicus sunt nerealiste. El sustine ca
daca modelul bazat pe homo oeconomicus furnizeaza predictii cu un anumit grad de acuratete,
atunci nu mai conteaza adevarul ideii. In completarea acestei idei, Hayek argumenteaza ca
inteligenta ori rationalitatea sistemului economic nu este datorata indiviziilor din acel sistem, ci
este o proprietate distribuita a intregului. Cu alte cuvinte, cu toate ca agentii individuali nu sunt
rationali, exista o rationalitate a intregului, care este asigurata de functia de auto-organizarea a
acestuia.
Potrivit antropologului si sociologului francez Alain Caille, unul dintre intemeietorii
“Miscarii anti-utilitariste din stiintele sociale”(MAUSS), economismul practicat de economistii,
antropologii, biologii, psihanalistii si sociologii din acea perioada a fost rezultatul unei miscari
mult mai generale de idei.Incepand cu secolul al XIX-lea, economistii au inceput sa considere ca
modelul economic bazat pe imaginea unui homo oeconomicus inteles ca un agent perfect rational
ce actioneaza in vederea maximizarii utilitatii a fost folositor si eficient pentru a explica ceea ce
se intampla in domeniul economiei, al pietei de bunuri si servicii. Dar, incepand din anii 1960-
1970, economistii au inceput sa generalizeze modelul lor si si-au dat seama ca acesta nu explica
doar ceea ce se intampla in domeniul economiei, ci, de asemenea, tot ce se intampla in intreaga
societate si in viata sociala a oamenilor.
Pe baza acestui model, putem formula teorii economice a sentimentelor, a criminalitatii, a
educatiei, s.a.m.d. Putem propune de altfel o teorie economica pentru a ne explica convingerile
relogioase, sa ne spuna in ce masura este sau nu profitabil sa credem in Dumnezeu. Putem
investiga daca este sau nu profitabil ca oamenii sa se indragosteasca, sa se casatoreasca, sa se
inroleze in armata,etc. Ideea principala a acestei teorii este ca oameni fac si vor face tocmai ceea
ce este profitabil, putand astfel sa le explicam actiunile trecute si sa le prevedem pe cele viitoare
in functie de criteriul de profitabilitate.

4.4.1 Scoala de la Chicago

Membrii miscarii MAUSS considera ca responsabilitatea principala pentru aparitia si

succesul economismului utilitarist revine unui grup de cercetatori de la Chicago School of
Economics, in special conducatorului acetuia, detinatorul Premiului Nobel(1992), Gary Becker.
Aceasta abordare a dus la aparitia mai multor domenii noi de specializare in cadrul stiintei
economice – economia criminalitatii si a sistemului de pedepse, economia diferitelor tipuri de
dependenta, economia familiei, teoria capitalului uman, precum si economia discriminarii2.

1
(R.Thaler, C. Sunstein, Nudge: Improving Decisions about Health, Wealth and Happiness).
2
(Sergiu Balan, Lucia Ovidia Vreja, Homo Oeconomicus si competitorii sai).
Gary Becker are cel putin doua contributii cheie in stiinta economica1. El a ajutat economistii sa
inteleaga mai bine discriminarea pe pietele fortei de munca prin cercetarile extinse facute de
acesta asupra domeniului. A preluat ipotezele pe care economistii le fac desprenrationalitatea
umana si le-a aplicat la toate formele de comportament,inclusiv pe subiecte non-economice, care
nu implica tranzactii intre indivizi. Becker a analizat deciziile pe care oamenii le fac cu privire la
cresterea copiilor, dependente, casatorie si divort, crime si pedepse2, pornind de la ipoteza ca
fiintele umane actioneaza rational si urmaresc mereu maximizarea utilitatii. Spre deosebirea de
cea clasica, teoria lui Becker nu presupune ca indivizii sunt motivati doar de egoism sau de
castigul material. Becker afirma ca :”Impreuna cu alti cercetatori, am incercat sa-i dezobisnuim
pe economisti de a face asumptii inguste despre interesul personal. Comportamentul este condus
de un set de valori si preferinte mult mai cuprinzator3.
Conform teoriei lui Becker, indiferent de tipul individului, acesta urmareste maximizarea
bunastarii asa cum o concepe, comportamentul fiind orientat spre viitor si presupus a fi
consistent de-a lungul timpului. Indivizii in special, se straduiesc din toate puterile sa anticipeze
consecintele incerte ale actiunilor lor, ceea ce este destul de greu, deoarece comportamentul
anticipativ are radacini in trecut, iar aceste poate influenta atitudinile si valorile individului.
Actiunile unui individ sunt limitate de venituri, de capacitatea memoriei, de oportunitatii,
diferite constrangeri, cea mai fundamentala fiind timpul limitat. Progresele in medicina si
economie au marit semnificativ durata vietii omului, dar nu au putut influenta scurgerea
timpului, care din pacate ne afecteaza pe toti. Becker utilizeaza metoda sa pentru a analiza
deciziile privind casatoria si familia; oamenii investesc timp in cautarea unui partener care sa le
ofere maxim de utilitate. In consecinta teoria prezice ca persoanele care se casatoresc foarte
timpuriu sunt mai predispuse sa divorteze ulterior, fapt confirmat de datele disponibile cu privire
la casatorii si divorturi. Aceasi teorie generala se aplica si in ceea ce priveste modul in care se
organizeaza o familie; in cadrul familiei utilitatea poate fi maximizata prin specializare si
distribuirea rolurilor: in mod obisnuit, sotul se specializeaza pe lucrul din afara gospodariei, prin
care castiga bani, iar sotia in activitati gospodaresti. O consecinta a acestei specializari, anticipata
de teorie, este ca femeile vor primi salarii comparativ mai mici.
Spre deosebire de Malthus, care considera ca oamenii nu isi pot controla instinctele
reproductive, Becker priveste decizia de a avea copii prin analogie cu deciziile pe care indivizii
le fac privitor la achizitia de bunuri sau servicii. Cresterea unui copil presupune costuri multiple,
deoarece parintii sunt nevoiti sa ii ofere toate conditiile de a se dezvolta armonios. Dar cel mai
important cost este cel al timpului pe care parintii il investesc in cresterea copilului, fapt ce
diminueaza din timpul disponibil pentru a-si spori veniturile si a consuma diverse bunuri.
Aceasta pierdere este compensata de faptul de a avea copii, fiinca altfel nimeni nu si-ar mai dori
sa devina parinte. Astfel, Becker, prezice ca, in situatia in care costurile pentru cresterea unui
copil vor creste, natalitatea va scadea, in timp ce veniturile totale ale unei familii sporesc,
natalitatea va creste.
Dupa opinia lui Alain Caille, acest mod de a interpreta orice aspect al vietii din unghiul
de vedere al eficentei constituie expresia triumului indiscutabil al economismului. Ceea ce este
suprinzator este ca toate celelalte stiinte sociale, incepand cu sociologia, au inceput sa fie de
acord cu aceasta pretentie, astfel ca au lasat loc pentru instaurarea hegemoniei gandirii
economice in toate domeniile4.

1
(Cf. S. Pressmann, Fifty Major Economists)
2
(G.Becker, The Economic Approach to Human Behavior)
3
(G. Becker, Nobel Lecture: The Economic Way of Looking at Behavior)
4
( Sergiu Balan, Lucia Ovidia Vreja, Homo Oeconomicus si competitorii sai)
1
(R.Thaler, C. Sunstein, Nudge: Improving Decisions about Health, Wealth and Happiness).
2
(Sergiu Balan, Lucia Ovidia Vreja, Homo Oeconomicus si competitorii sai).