Cheltuielile publice

 cheltuieli guvernamentale exhaustive care se referă la achiziţiile statului

de bunuri şi servicii; ele sunt exhaustive deoarece alocarea resurselor
către aceste bunuri exclude utilizarea lor de către sectorul privat; ele se
referă la producţia propriu zisă de bunuri şi servicii (şcoli, autostrăzi,
aeroporturi, spitale, locuinţe etc.), la consumabilele şi salariile necesare
funcţionării acestor servicii.

 cheltuieli de transfer care se referă la redistribuirea venitului sub formă

de pensii, subvenţii, dobânzi, ajutoare, alte beneficii pentru cetăţeni;
aceste cheltuieli nu afectează totalul produselor în sens de rivalitate
public / privată, dar privesc problema echităţii.
 Cu cât cheltuielile publice sunt mai mari, ca pondere
în PIB, cu atât gradul de implicare a statului în
economie este mai mare, funcțiile atribuite lui mai
numeroase și, în consecință, mărimea guvernului este
mai mare.
 După Marea Criză, și, în special, după al doilea Război
Mondial, s-a considerat că pe măsură ce cresc
cheltuielile publice crește și bunăstarea generală.
 Astfel, în anumite țări, în special țările europene,
vestice și nordice, cheltuielile publice au crescut
treptat la peste 50% din PIB.
 Beneficiile de pe urma acestora nu au crescut în
aceeași măsură.
 Ritmul în care au crescut rezultatele intervenției
publice în materie de performanță economică,
sănătate, educație, distribuție a venitului, guvernanță
și altele, a fost descrescător.
Categorii de țări
 guverne mari - Olanda, Suedia, Norvegia, Franța și
Belgia
 guverne medii - Austria, Canada, Italia, Germania,
Irlanda, Noua Zeelandă, Spania, Ungaria
 guverne mici - Australia, Japonia, SUA, Marea Britanie
și Elveția, și majoritatea țărilor din Europa Centrală și
de Est
 Corelația dintre volumul cheltuielilor totale și PIB-
ul/locuitor
55

Suedia Danemarca
Franta

Austria
50

Ungaria Belgia
Finlanda

Italia
Cheltuieli_totale

Grecia
Germania
Olanda
Slovenia
45

Portugalia
Cehia
Polonia Malta Marea_Britanie

Cipru
Slovacia
40

Spania Luxemburg
Bulgaria

Letonia
Romania
Estonia
Lituania Irlanda
35

0 20000 40000 60000 80000

PIB/locuitor
Modele economice și sociale la nivel UE (I)
Modelul nordic • grad ridicat de redistribuire, prin promovarea incluziunii sociale, a
(scandinav): universalităţii asistenţei sociale, a dialogului social şi a cooperării între
Danemarca, partenerii sociali şi guvern
Finlanda, Suedia și • sistem social generos fără a spori fiscalitatea, ci prin creşterea bazei de
Olanda impozitare (urmare a stimulării creşterii şi ocupării).
• eficienţă a cheltuielilor şi echitate

• abordare liberală a sistemului de bunăstare în care asistenţa socială

este limitată
Modelul anglo- • transfer de responsabilitate socială dinspre stat către individ:
saxon: Marea “favorizează intervenţia publică minimă sub asumpţia că majoritatea
Britanie şi Irlanda cetăţenilor poate obţine bunăstarea adecvată prin intermediul pieţei”
(Esping-Andersen, 1990)
• eficienţă fără echitate: inegalitate ridicată a salariilor şi a veniturilor
în societate

• ocuparea constituie baza transferurilor sociale, iar beneficiile acordate

Modelul sunt mai reduse decât în modelul nordic
continental: • fiscalitatea este relativ ridicată (comparativ cu ţările anglo-saxone),
Franţa, ceea ce a indus o capacitate mai redusă de creare a locurilor de muncă
Germania, în sectorul privat
Austria, Belgia și • echitate fără eficienţă: inegalitate mai redusă a veniturilor (comparativ
Luxemburg cu cele anglo-saxone), dar nu ca rezultat al creşterii ocupării şi
productivităţii, ca în ţările nordice, ci al sporirii cheltuielilor cu
protecţia socială
Modele economice și sociale la nivel UE (II)
• trăsăturile ţărilor anglo-saxone (cheltuieli sociale
relativ reduse, ajutoare scăzute pentru şomaj),
însă nu au capacitatea acestora de a genera o
Modelul sudic: Grecia, Italia, sporire a ratei ocupării.
Spania, Portugalia, Malta şi Cipru • persistenţa unei rate ridicate a şomajului pe
termen lung, în special în rândul tinerilor.
• nici eficienţă şi nici echitate

• unele țări au optat pentru creşterea cheltuielilor cu

protecţia socială, în timp ce altele au mizat pe
menţinerea lor la un nivel scăzut şi pe stimularea
Modelul catching- procesului de recuperare a decalajelor de dezvoltare prin
promovarea unei fiscalităţi apropiate de cea din
up: Bulgaria, Cehia, submodelul anglo-saxon.
Croația, Estonia, Lituania, • instituţia dialogului social puţin dezvoltată
Letonia, Polonia, • nivel scăzut al securităţii sociale.
România, Slovacia, • per ansamblu, rate ridicate de creştere economică care au
Slovenia, Ungaria dus la o polarizare a veniturilor, precum în modelul
anglo-saxon.
• creşterea eficienţei, dar fără echitate socială
Mărimea sectorului public și indexul Gini
55

Suedia
Danemarca
Franta

Austria
50

Ungaria Belgia
Finlanda

Italia
Grecia
Germania Olanda
Slovenia
45

Portugalia
Cehia
Malta Marea_Britanie
Polonia

Cipru
Slovacia
40

Luxemburg Spania
Bulgaria

Letonia
Romania Estonia
Irlanda
Lituania
35

25 30 35 40
Indexul Gini
Consecinţe distributive

 Cine beneficiază de un anumit program?

 Cine plăteşte?
 Din ce resurse?
 Cum reacţionează piaţa la anumite programe publice?
Exemple:
 Donaţiile de alimente
 Duc la creşterea puterii de cumpărare a indivizilor mai săraci,
constrângerea lor bugetară relaxându-se;
 Este ca şi cum indivizilor le-ar fi dat un venit suplimentar
 Subvenţiile.
 Dacă guvernul acordă o subvenţie de 10% din preţul unor
produse în raport de suma alocată, constrângerea bugetară se
relaxează, numai că individul va fi tentat să realizeze o
substituţie între bunuri, pentru a obține aceeași utilitate, dar
mai ieftin.
figura 4.3.a
Echilibrul se deplasează spre dreapta,
indicând creşterea gradului de
satisfacţie.

figura 4.3.b
individul va fi tentat să realizeze o
substituţie între bunuri, pentru a obține
aceeași utilitate, dar mai ieftin.
Noul punct de echilibru este E.
Segmentul AB măsoară mărimea
subvenţiei.
Segmentul BE măsoară costul
ineficienţei datorate efectului de
substituţie.
Subvențiile pentru locuințe
 Cine beneficiază cu adevărat de subvenţii?
 Persoanele sărace care nu au posibilitatea de a-şi
asigura o locuinţă din veniturile proprii?!
 Pe termen scurt însă, deoarece oferta de case nu creşte
decât foarte puţin, creşterea cererii, determinată de
subvenţii, nu face decât să crească preţul pe piața
imobiliară.
 Diferenţa de preţ intră în buzunarul proprietarilor de
case şi terenuri şi nu al persoanelor dezavantajate,
vizate prin program.
 Preț
Figura 4.4.a - echilibrul pe termen of. pe TS
scurt când oferta de locuințe este
foarte rigidă
Figura 4.4.b - situaţia pe termen P1 Figura 4.4 a.
Echilibrul pe
lung când oferta devine mult mai termen scurt
elastică, datorită posibilităţii de a P0
construi case noi. S
Producția
Q0Q1 C0 C1 de locuințe
Preț

of. pe TL Figura 4.4 b.

Echilibrul pe
termen lung
P1
P0 S

C0 C1 Producția
Q0 Q1 de locuințe

Figura.4.4. Cererea și oferta de locuințe

Referințe
 Baciu, L., Eficacitate vs. Eficiență, o abordare conceptuală a justificării intervenției guvernamentale in
economie, în Otiman P.I., Ionescu, C., Dinga, E. coord., “Studii post doctorale în Economie. Dizertații
post Doctorale”, vol.6, “Abordări conceptuale ale proceselor economice”, Academia Română, pp. 6-56,
2013.
 Barr, N., Economics of the Welfare State, Oxford University Press, 2004.
 Heyne, P., Boettke, P., Prychitko, D., Modul economic de gândire, Editura Bizzkit, Bucureşti, 2011.
 Marinescu, C. (coordonator), Capitalismul. Logica libertății, Humanitas, București, 2012.
 Miles, D. Myles, G., Preston, I., The Economics of Public Spending, Oxford University Press, 2003.
 Mirrlees, J.A., Welfare, Incentives and taxation, Oxford University Press, 2006.
 Stiglitz, J.E., Economics of the public Sector, W.W. Norton &Company, New York- London, 1986.
 Weimer, D.L., Vining, A.R., Analiza politicilor publice, concepte și practică, Editura ARC, București,
2004.
 Tanzi, V., Schuknecht, L., Public Spending in the 20th Century. A global perspective, Cambridge
University Press, 2000.