ISTORIA BANILOR ROMÂNEŞTi

Dacă am încerca să ne aducem aminte de cele mai vechi bancnote sau monede româneşti,
memoria nu ne-ar duce mai departe 1989, dar istoria monedei noastre naţionale este mai veche
de atât. Primul leu românesc a apăurt în 1868.

Istoria banilor

Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8
grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î. Ch. Ea a fost urmată și de alte
emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede
macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu ale celților,
pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt
denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația
romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede
bizantine.

În formațiunile statale românești, s-a emis monedă, primul voievod care a emis monede fiind
Vladislav I în Țara Românească, el bătând ducați munteni din argint, urmat de Petru Mușat în
Moldova, acesta emițând groși de argint.

Spre deosebire de Țara Românească și Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip
vest-european: groși, oboli, dinari, creițari, guldeni, taleri și ducați, începând cu anul 1538.
Playvolume00:00/01:00adevarulTruvidfullScreen

Pe teritoriul românesc pătrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circulând: taleri
turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni, în total peste
100 de tipuri de monede. O emisie de monedă a costat până și capul unui domnitor. Este vorba
de Constantin Brâncoveanu, cel care a emis o monedă-medalie cu efigia sa pe ea, încălcând
astfel religia musulmană și dând motiv turcilor otomani să îi ceară capul.
Prin Regulamentele Organice adoptate în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, se
stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul românesc: galbenul austriac, sfanțul de
argint (din germană Zwanziger: „denumirea monedei de 20 creițari").

Ca o recunoaștere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să
se numească „român", sau „romanat" (după propunerea lui Ion Heliade Rădulescu). Acest lucru
însă nu era posibil, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de
puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

Primul leu

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda națională leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5
grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele
monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, bătute în
Anglia în 1867.
În 1868, s-a emis prima monedă românească de aur cu nominalul de 20 lei, într-un tiraj de doar
200 de exemplare, aceasta fiind considerată drept probă. Începând cu 1870 s-au emis și monede
de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular „băncuțe"), 1 leu și 2 lei. Începând cu
1880 s-au emis și monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulație s-au bătut în
1883 și 1890.

La 3 martie 1870, se înființează Monetăria Statului, care poate bate monedă, până în acel an
monedele fiind bătute în majoritate în străinătate, mai ales la Birmingham. Datorită lipsei de
monedă națională anterioare momentului 1870, toate taxele și vama erau plătite direct în aur;
aurul străin era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de
20 lei), lira de aur turcească (22,70), imperialii ruși vechi (20,60) și suveranii englezi (25,22).
Valuta intră astfel masiv în țară, mai ales rubla rusească, ceea ce duce la măsuri drastice din
partea unor miniștri, cum a fost Dimitrie A. Sturdza, supranumit „Mitiță roade ruble", care a
forțat un anumit curs de schimb și o anumită circulație de monedă.

Primele însemne monetare de hârtie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie
1877, cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei și 500 lei, de către Ministerul
de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare susținerii financiare a Războiului de
Independență.

La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită
monedă de metal și hârtie.

Printr-o lege din 1900, s-a autorizat și emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominală de 5,
10 și 20 bani, bătute la monetăria Bruxelles.
În 1906, s-au bătut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50
lei și 100 lei, aniversând cei 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

După Primul Război Mondial, leul românesc intră pe panta inflației datorită distrugerii
economiei românești în război și a preschimbării banilor străini (coroane austro-ungare, ruble
rusești) din teritoriile nou dobândite precum și a banilor de ocupație emiși de armata germană.
Inflația continuă într-un ritm moderat în perioada interbelică și în cea a celui de-Al Doilea
Război Mondial.

Intrarea Armatei Roșii pe teritoriul țării, în 1944, aduce cu sine și impunerea către populație a
acceptării leului de ocupație rusesc. Obligarea României la plata a uriașe despăgubiri de război
duce inflația la rate astronomice în 1946 și, mai ales, în 1947. În 1946 este emisă moneda de
100.000 lei, iar la 25 iunie 1947 este emisă bancnota de 5.000.000 lei, acestea fiind însemnele
monetare cu cel mai mare nominal din istoria României.

Al doilea leu

În 1947, se face denominarea, la un raport de 1 leu nou la 20.000 lei vechi. Reevaluarea este
realizată de regimul comunist fără vreo avertizare prealabilă și fără posibilitatea de a schimba
mai mult decât o suma fixă din moneda veche. Acest lucru a fost făcut pentru a nu permite
persoanelor din clasa mijlocie și cea de sus să păstreze o mare parte din venituri după
naționalizare pentru a le folosi la rezistența împotriva colectivizării și a instalării definitive a
comunismului în România. La vremea introducerii paritatea leu-dolar era de 150 de lei pentru 1
dolar.

Interesant de menționat că (doar) pe bancnotele de 20 lei din această perioadă este înscris
„Ministerul Finanțelor" (în loc de „Banca Națională" sau „Banca R.P.R. - Banca de stat").

Al treilea leu şi perioada comunistă

În 1952 se face reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi. Spre deosebire de
denominarea precedentă, diferite rate de schimb au fost utilizate pentru diferite modalități de
schimb (bani lichizi, depozite bancare, datorii etc). Aceste parități variau între 20 și 400 de lei
vechi pentru 1 leu nou. Niciun avertisment premergător nu a fost dat nici de data aceasta.

Toate aceste bancnote au cunoscut două tipuri: cu serie și număr de culoare albastră (tipărite în
România) și cu serie și număr de culoare roșie (tipărite în Cehoslovacia).

În 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă

România, acestea rămânând în circulație până după Revoluția română din 1989.

Bancnotele din emisiunea 1991-1994

Au apărut, în ordine, bancnotele de 500 lei (1991 - două emisiuni), 1.000 lei (1991), 5.000 lei
(1991), 200 lei (1992), 500 lei (1992 - două filigrane), 1.000 lei (1993), 5.000 lei (1993) și
10.000 lei (1994).

Bancnota de 500 lei are două variante diferite, prima din 1991 și a doua din 1992.

Bancnotele de 1.000 lei și 5.000 lei au două variante asemănătoare, prima din 1991 (fără stemă)
și a doua din 1993 (cu stemă).

Bancnotele din emisiunea 1996-2000

Au apărut, în ordine, bancnotele de 50.000 lei (1996), 1.000 lei (1998), 5.000 lei (1998),
100.000 lei (1998), 10.000 lei (1999) și 50.000 lei (2000).
Bancnota de 50.000 lei a avut două variante asemănătoare (1996 și 2000 - diferă vioara de
lângă portretul lui George Enescu, ca element de siguranță).
În 1999 a fost emisă și o bancnotă de 2.000 lei, care a avut un caracter mai degrabă aniversar,
fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, vizibilă de pe o suprafață
destul de mare din teritoriul României.

Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate emisiunile din
perioada următoare.

Monedele și bancnotele din emisiunea 2000-2003

Al patrulea leu (RON) - aflat în circulație în prezent

Leul românesc nou (codul ISO 4217: RON) este noua unitate monetară a României. La data de
1 iulie 2005, leul românesc a pierdut ultimele 4 zerouri, prin denominare (reevaluare) la rata de
1 leu nou (simbol bancar: RON) pentru 10.000 lei "vechi" (simbol bancar: ROL).

De la 1 iulie 2005 sunt în circulație următoarele bancnote și monede:

monede: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani

bancnote: 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei (emisă în 2006), 500 lei

În plus, până la 31 decembrie 2006 au circulat în paralel și vechile însemne monetare, emise în
perioada 2000-2003:

monede: 100 lei (1 ban); 500 lei (5 bani); 1.000 lei (10 bani); 5.000 lei (50 bani)

bancnote: 10.000 lei (1 leu); 50.000 lei (5 lei); 100.000 lei (10 lei); 500.000 lei (50 lei);
1.000.000 lei (100 lei)