Test 3 istorie

Subiectul III

Evoluția politica a spațiului romanesc in Evul Mediu

Poporul român s-a format prin cucerirea dacilor de către romani și

romanizarea acestora, proces urmat de asimilarea slavilor începând
cu anul 602. Astfel etnogeneza se desfășoară in spațiul carpato-
danubiano-pontic pana la sfârșitul secolului VIII.
Primele forme de organizare medievale au fost reprezentate de
obștile sătești, in cadrul cărora stăpâneau in comun pădurile,
pășunile și sursele de apă. Istoricul Nicolae Iorga definea obștile
sătești prin expresia „romanii populare”.
Pentru a solidifica evoluția politică din spațiul românesc putem
menționa unirea obștilor sătești printr-un proces finalizat cu
formarea autonomiilor locale. Denumirea acestora era diferită în
funcție de persoana aflată la conducerea unităților administrative.
Prin urmare, izvoarele istorice prezintă termeni precum cnezate,
voievodate, codrii, câmpuri sau țări.
Evoluția politică a acestora a fost influențată și în plan extern de
invazia tătarilor dar mai ales de extinderea dominației ungare în
spațiul românesc.
În ceea ce privește statul medieval Transilvania, el a avut la baza
formării sale autonomiile locale menționate in izvorul istoric „Gesta
Hungarorum”. Acesta prezenta voievodatele lui Gelu, Glad și
Menumorut, atestate in secolul IX. Aceste autonomii locale atestă
prezența poporului român în spațiul intracarpatic și au fost
influențate de dominația străina prezenta încă de la începutul
formării lor.
La sud de Carpați, statul medieval Țara Românească a avut la baza
formării sale autonomiile locale menționate in izvorul istoric
„Diploma Cavalerilor Ioaniți” , care pentru secolul XIII menționa
voievodatele lui Seneslau și Litovoi, cnezatele lui Ioan și Farcaș și Țara
Severinului. La fel ca autonomiile din spațiul intra carpatic și cele sud-
carpatice susțin prezența românilor înainte de construirea unui stat
și au fost influențate în evoluția lor de politica expansionistă a
Ungariei.
La baza formării statului sud-carpatic stă Legenda Descălecatului lui
Negru Vodă, care în secolul XIII a plecat din Făgăraș către Câmpulung
preluând conducerea românilor din zona Oltului.
Din cauza expansiunii Ungariei; dincolo de Carpați se declanșează o
luptă la finalul căreia regele Carol Robert de Anjou este învins de
voievodul Basarab, la Rosada în anul 1330. Se obține astfel
independența noului stat creat, iar Basarab devine primul domnitor.
După acesta a urmat la conducere o serie de alți domnitori din
dinastia Basarabilor dintre care cel mai important a fost Mircea cel
Bătrân, domn al Țării Românești dintre anii 1386-1418. Acesta a
participat la acțiunile politice desfășurate in a doua jumătate a
secolului al XIV-lea prin implicarea împotriva Imperiului Otoman.
Astfel in anul 1395 el obține o importantă victorie la Rovine reușind
să păstreze independența Țării Românești.
În concluzie evoluția politică a spațiului românesc in a doua
jumătate a secolului al XIV-lea a consolidat autonomia statelor
medievale și a făcut posibilă menținerea independenței față de
puterile vecine precum Ungaria sau Imperiul Otoman care au
promovat o politică expansionistă asupra spațiului românesc.