Psihologie - 01.11.

2021

Învățarea e un proces complex care face dinferenta între oameni și regnul animal.

Prin învățare, cunoștințele acumulate sunt transmise noilor generații și astfel se îmbogățește zestrea
de cunoaștere a omenirii.

Unii autori, definesc învățarea ca fiind un proces de adaptare a organismului la mediu, dar sfera,
conținutul, complexitatea și mai ales semnificația ei pentru organism depind de treapta de evoluție
pe care se află organismele supuse învățării.

Învațarea este abordată de mai multe discipline:

- pe de o parte : biologia și biochimia, care sunt preocupate de determinarea mecanismelor

neurofiziologice ale învățării;

- pe de altă parte: psihologia, pedagogia, sociologia și epistemologia (specie de logică), care sunt
preocupate de dimensiunea individuală și socială a învățării de condițiile în care se produce învațarea
și pe optimizarea învățării școlare.

Între primii care s-au preocupat de psihologia învățării este Eduard Thorndike și Jhon Watson,
pionieri în cercetarea învățării.

Leontiev => spunea ca învățarea este "procesul dobândirii experienței individuale de comportare"

Gagne => învățarea este "acea modificare a dispoziției sau a capacității umane care poate fi
menținută și care nu poate fi atribuită procesului de creștere".

Învățarea este considerată o contraparte a procesului complex de adaptare.

Psihologii contemporani, definesc învățarea ca o activitate sistematică, dirijată, desfășurată într-un

cadru organizat (instituții specializate de instruire și educație), îndreptată spre asimilarea de
cunoștințe și urmarea structurilor psihice și de personalitate.

Învățarea desfășurată într-un cadru organizat, poartă numele de învățare școlară. Ea este organizată
gradual și diferențiat pe cicluri și profiluri cu finalități precise pentru fiecare etapă.

Rezultatul învățării școlare trebuie privit sub doua perspective:

1. aspectul informativ - constă în extragerea și însușirea unui conținut informațional ai unor argormiti
intelectuali;

2. aspectul formativ - se exprimă în formarea capacităților cognitive ale elevului și în formarea și

dezvoltarea personalității.
Formele învățării

Mihai Golu: identifică următoarele tipuri de învățare:

1. Habituarea sau învățarea prin obișnuință, se manifestă prin estomparea treptată a efectului inițial
al unui stimul ca urmare a prelungirii în timp a acțiunii lui sau a creșterii frecvenței lui în câmpul
nostru perceptiv (ex: prin obișnuință: bunele maniere, să se spele pe dinți, să se îmbrace)

2.Învățarea prin tip condiționarea de tip clasic Pavlovian se face stabilind o legătură între stimuli fizici
concreți și denumirile lor verbale

3. Învățarea prin condiționare instrumentală - Skinner, el spune ca au importanță recompensa sau

pedeapsa.

4. Învățarea perceptivă, a distinge foarte bine semne și simboluri din diferite științe

5. Învățarea motorie, specifică persoanelor cu abilități motorii (ed. fizică, balet, dans, judo, yoga)

6. Învățarea verbală care servește la comunicarea cu ceilalți

Gagne => tipuri de învățare:

1. Învățarea de semnale (clopoțelul)

2. Învățarea stimul-răspuns (Skinner) ex învățarea scrierii.

3. Înlănțuirea - fără utilizarea limbajului - ex înotul, mersul pe bicicletă, încheierea nasturilor,

închiderea cataramelor.

4. Învățarea de asociații verbale

5. învățarea prin discriminare, învață să distingă între forme, mărimi, culori, etc.

6. Învățarea noțiunilor, se începe cu noțiuni simple (natură, păsări, flori)

7. Învățarea regulilor, crearea de situații, stimuli care conduc spre performanță.

8. Rezolvarea de probleme, învățare ce necesită eforturi interioare numite în mod obișnuit gândire.
Este un proces ce generează o nouă învățare, însușirea unor idei noi prin aplicarea regulilor învățate
anterior.

Orice profesor trebuie să-și pună problema când programează conținutul instruirii: ce elemente
trebuie învățate de elev în prealabil pentru ca noile conținuturi să poată fi însușite cu ușurință.
 -> CONDIȚIILE ÎNVĂȚĂRII

Pentru a fi eficient, educatorul trebuie să știe care sunt condițiile prealabile, specifice învățării
precum și ce va fi capabil elevul să învețe în continuare.

Condițiile interne, țin de particularitățile și disponibilitățile celui care învață respectiv potențialul
ereditar, nivelul dezvoltarii intelectuale, cunoștințe, capacități, motivație, voință etc.

Condițiile externe, cuprind sistemul de cerințe școlare, structura și gradul de dificultate ale materiei,
calitatea instruirii (metode, procedee, strategii didactice), competența cadrului didactic,relațiile
profesor-elev, caracteristicile clasei de elevi (ambianța psiho-socială).

Ausubel, cel care a menționat trăsăturile de personalitate ale profesorului :

- capacitățile intelectuale

- aptitudinile didactice

- trăsăturile de caracter

- capacitatea de a genera efervescență intelectuală și motivatia intrinsecă a elevilor

- > MODELE ALE ÎNVĂȚĂRII

I. TEORIILE DE TIP STIMUL-REACȚIE

II. TEORIILE COGNITIVE

I. Problema era de a explica modul în care se formează legătura dintre un stimul complex și reacție.

Modelele asocianiste ale învățării:

-învățarea se realizează prin existența unor relații între cel puțin două clase de evenimente
(stimulii/comportamentele), cel mai tipic exemplu îl oferă condiționările care se împart în

1. condiționările clasice (Pavloniene)

2. condiționările instrumentale (Skinneriene)

Teoria condiționării subordonează învățarea principiului încercărilor și erorilor așa cum a fost el
explicat de Thorndike și principiului întăririi (prin recompensă și pedeapsă)

a. Legea stingerii

b. Legea generalizării

c. Legea discriminării, capacitatea de a distinge între doi stimuli diferiți.

Eficiența învățării este direct condiționată de motivație. Dacă la începutul școlarității, motivația este
extrinsecă, bazată pe stimulente, recompensă, mai târziu, motivația devine intrinsecă, deoarece,
devine ancorată în interesele, dorințele și idealurile de cunoaștere ale tânărului.

Concluzie:

Învățarea =însușire de cunoștințe și de dezvoltare a personalității.