Școala Ardeleană

Pe fondul eșecului celui de-al Doilea Asediu al Vienei din 1683, otomanii pierd Transilvania
și Ungaria care sunt preluate de Imperiul Habsburgic. Astfel Tratatul de la Karlowitz din 1699 va
înscrie Ardealul pe o nouă cale, ce va duce către modernizarea și apariției în spațiul intracarpatic
a ideilor iluministe reprezentate de Școala Ardeleană.

Integrarea Ardealului a început însă inaintea semnării păcii cu Imperiul Otoman. Diploma
leopoldină din 1691, promulgată de împăratul Leopold I în data de 4 decembrie 1691, a fost actul
prin care Principatul Transilvaniei a fost subordonat direct Curții de la Viena în urma succeselor
militare și politice în fața Imperiului Otoman, care din 1529 și până la acea dată a deținut
suzeranitatea politică asupra Principatului. La baza Diplomei Leopoldine din 1691 stă Tratatul de
la Viena din 1686 (Tratatul Hallerian), prin care Transilvania s-a pus sub protecția Vienei și care
l-a recunoscut ca principe pe Mihai Apafi al II-lea. Prin actul din 1691 Transilvania a obținut un
statut politic separat de cel al Regatului Ungariei, din care a făcut parte înainte de ocupația
otomană.1 Astfel, situația în Transilvania nu s-a schimbat semnificativ odată cu stăpânirea
austriacă. Din punct de vedere al drepturilor politice au rămas tot trei „ națiuni ” : nobilii unguri,
sașii și secuii, având fiecare reprezentanții lor în Dietă 2. Schimbarea s-a produs însă pe plan
religios prin apariția greco-catolicismului(Unirea cu Roma), proces început din 1691 prin Prima
Diplomă Leopoldină(oferirea de privilegii preoților uniți) și continuat prin ce-a de-a a Doua
Diplomă din 19 martie 1701(extinderea privlegilor și în cazul mirenilor). Noua biserică rezultată,
Biserica Unită, păstra neschimbate ritul, calendarul, sărbătorile și canoanele ortodoxe. Erau
recunoscute primatul papal, purcederea Sfântului Duh din Tatăl și din Fiul, recunoașterea
existenței Purgatoriului și folosirea pâinii nedospite la euharistie(împărtășania). 3

Noua biserică a întâmpinat greutăți atât din partea stărilor privilegiate(nu au recunoscut
privilegiile acordate), cât și din partea ortodocșilor. Unul dintre succesele obținute de românii
greco-catolici a fost acela de a studia în școli europene. Aici s-au format personalități precum
Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Vulcan, Ioan Budai Deleanu, Eftimie Murgu, persoane
care, mai târziu, vor aborda problema românească din spațiul transilvănean sub influența ideilor
iluministe.

Ioan Inocențiu Micu-Klein(1692-1768)

Ioan Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, a fost episcop greco-catolic al
Episcopiei Române Unite de Făgăraș. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a
ridicat Catedrala „Sfânta Treime” și mănăstirea cu același hram. Este considerat întemeietorul
gândirii politice românești moderne.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Diploma_leopoldin%C4%83_din_1691
2
C. C. Giurescu, D. C. Giurescu. Istoria Românilor, Din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, București 1975, p. 534
3
https://www.istorie-romaneasca.ro/curtea-de-la-viena-si-problema-romanilor-din-transilvania-aparitia-greco-
catolicismului/
 Prin diploma imperială din 25 februarie 1729 împăratul
habsburg Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la
Trnava, episcop de Făgăraș și Alba Iulia, ridicându-l totodată în
funcția de consilier imperial. La 5 septembrie 1729 a primit
titlul de baron, primind numele „Klein”, traducerea în germană
a numelui „Micu”. Cu această ocazie a devenit membru al
Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului
Transilvania. 4

Datorită acestui fapt programul de emancipare a românilor

a fost formulat de un om al Bisericii, anume de acest episcopul
unit. El a elaborat o serie de memorii (numite supplex libellus)
către puterea politică austriacă și către autorități locale, pentru a
le aduce la cunoștință că deși românii s-au unit cu Roma,
drepturile promise nu au fost acordate. Acesta revine mereu atrăgând atenția asupra acestor
drepturi: ridicarea românilor din starea de supuși și considerarea lor ca făcând parte dintre
națiuni, deplin egali cu acestea; dreptul poporului român de a ocupa și funcții publice, inclusiv în
guvern și în dietă (în dietă fiind un singur român, doar episcopul), de a învăța carte și meserii în
proporție cu numărul său; ușurarea situației țărănimii și îmbunătățirea generală a stării tuturor
categoriilor sociale ale poporului asuprit. Argumentele episcopului pentru acordarea drepturilor
națiunii sale erau moderne și logice: românii erau cei mai numeroși locuitori ai țării, ei purtau
majoritatea sarcinilor publice (impozite, serviciu militar etc.), dar de foloase beneficiau alții, deși
ei erau cei mai vechi locuitori ai țării, fiind urmașii romanilor, colonizați acolo de împăratul
Traian. Pentru Micu-Klein, condițiile de viață ale națiunii române și moștenirea sa istorică devin
arme de luptă politică, iar revendicările sale ajung să fie un adevărat program politic al
emancipării naționale a tuturor românilor din Transilvania. 5 Însă, împărăteasa Austriei, Maria
Tereza (1740-1765/1780), trimite cererile episcopului, dietei transilvănene de la Cluj, care își
exprimă refuzul față de adoptarea unor măsuri ce ar fi putut duce la emanciparea românilor. În
fața acestei situații, Ioan Inocenție convoacă un sinod la Blaj în 1744, în care a pus întrebarea
dacă nu ar trebui să se desfacă unirea în contextul în care promisiunile continuau să nu se
împlinească. În cele din urmă, el a fost reclamat de către oficialitatea transilvăneană la Viena
unde a fost chemat. Văzând că va fi judecat, Micu-Klein pleacă mai departe la Roma în exil,
unde va și muri fără să reușească să aducă dreptate românilor din Ardeal.6

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Inocen%C8%9Biu_Micu-Klein
5
I. A. Pop, Istoria ilustrată a românilor pentru tineri, București 2018, p. 137
6
Giurescu&Giurescu, op. cit., p. 536
 Supplex Libellus Valachorum

Paralel cu revendicările politice, în Transilvania are loc o însemnată mișcare culturală de

redeșteptare națională, numită Școala Ardeleană. Dintre tinerii trimiși la învățătură la Roma se
ridică figuri însemnate care arată, cu agumente, latinitatea limbii noastre și originea română a
poporului nostru. Concluziile la care au ajuns au fost următoarele: din moment ce românii sunt
cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, anterior ungurilor, sașilor și secuilor, se trag din
coloniștii romani ai Daciei Traiane și au locuit necontenit locurile unde se află, normal este ca ei
să se bucure de „aceleași drepturi politice ca și celelalte națiuni”, să participe la administrarea
Ardealului și să ocupe posturi, în raport cu numărul lor, în justiție și armată 7. Toate acestea au
fost concretizate în cele două supplex-uri (Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae - din
latină, însemnând Petiția Valahilor din Transilvania), memorii înaintate de liderii națiunii române
din Transilvania împăratului Leopold al II-lea (1790-1792) al Sfântului Imperiu Roman. Primul
Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea,
Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a
primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-
catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei. Documentul a
fost redactat de cei mai însemnați reprezentanți ai națiunii române din Transilvania (în cea mai
mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma): Samuil Micu (nepotul episcopului Micu-
Klein), Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu,
Ioan Para etc. Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând
doleanțelor laicilor și clericilor români:

1. „ca numirile odioase și pline de ocară: tolerați, admiși, nesocotiți între stări și alte de
acest fel, care ca niște pete din afară, au fost întipărite fără drept și fără lege (pe
fruntea națiunii române), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate și desființate“
(reintegrarea românilor ca națiune de drept în Transilvania)
2. „națiunea română să fie repusă în folosința tuturor drepturilor civile și regnicolare“
(restituirea drepturilor istorice vechi medievale)
3. „clerul acestei națiuni credincios bisericii orientale să fie tratat în același fel ca și
clerul națiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii“ (egalitatea clerului)
4. „la alegerea slujbașilor și deputaților în dietă ... să se procedeze în chip just, în număr
proporțional cu această națiune“ (reprezentare proporțională în dietă și
funcționărime)

Textul Supplex-ului se referă transparent la Declarația Drepturilor Omului și ale

Cetățeanului din Franța (1789) și include și unele motive istorice, precum și statistici despre
români (care formau aprox. 55% din populația Transilvaniei). Petiția a fost respinsă însă, astfel
încât statutul românilor a rămas neschimbat.8

7
Giurescu&Giurescu, op. cit., p. 544
8
https://ro.wikipedia.org/wiki/Supplex_Libellus_Valachorum_Transsilvaniae
Gheorghe Lazăr

Gheorghe Lazăr (1779-1823) a fost un pedagog,

teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul
învățământului în limba română din Țara Românească.
Acesta a înființat în 1818 în București prima școală cu
predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava.9

Acesta s-a pregătit la început pentru preoție și a făcut

studii bune la școlile din Sibiu, Cluj și Viena, dar nu a
putut îmbrățișa această carieră din cauza opoziției
episcopului român Vasile Moga (era adept al
învățământului în slavonă și nu era de acord cu ideile
liberale ale tânărului candidat). Drept urmare, el devine
profesor la Sibiu. Însă, nici aici nu a putut sta mult timp,
fiind suspectat că avea o simpatie față de francezi, de
ideile revoluției lor și față de Napoleon. Astfel, este nevoit
să treacă munții în Țara Românească. Unde pe 5 aprilie
1818 va fi numit profesor la Academia Domnească de la
Sfântul Sava (cursurile ținându-se în chiliile mănăstirii), în fața Universității de astăzi, unde e
statuia lui Mihai Viteazul. Aici el va ține nu numai cursuri de matematică și geografie, ci și de
istorie și filosofie. La avut ca elev pe In Heliade Rădulescu, care i-a rămas veșnic recunoscător
profesorului său (când a ajuns ministru al guvernului revoluționar a inițiat demersurile pentru a-i
construi acestuia o statuie).10

În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor
Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să
mânuiască armele și să se apere. Se pare că Gheorghe Lazăr era pentru Tudor Vladimirescu un
om de încredere și de mare necesitate, fapt pentru care inginerului Gheorghe Lazăr trebuiau să i
se pună la dispoziție o mie de oameni pentru metereze. De altfel, documentele vorbesc despre
activitatea inginerească a dascălului, concretizată prin unele din lucrările sale rămase nu numai în
București: ridicarea topografică a Moșiei Obislavu (Dâmbovița) sau a Moșiei Fântânele
(Prahova).

Colaborarea sa cu revoluționarii i-a atras mai târziu persecuția din partea autorităților.
Gheorghe Lazăr se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde se stinge din viață în ziua de 17
septembrie 1823. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata
vecinătate a casei natale. La mai bine de un secol mai târziu, în anul 1934, Școala militară de
ofițeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său. 11

9
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Laz%C4%83r
10
Giurescu&Giurescu, op. cit., p. 552
11
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Laz%C4%83r
Alte personalități

 Amfilohie Hotiniul:

Amfilohie Hotiniul (1730-1800) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit între

1767-1770 funcția de episcop al Episcopiei Hotinului (de unde i se trage și numele) din
cadrul Mitropoliei Proilaviei, aflată în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice de la
Constantinopol . Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca
traducător al unor lucrări de aritmetică. Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A
fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de
asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma. Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de
episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai ales la
Schitul Zagavia (comuna Scobinți), de lângă Hârlău. În 1772 se află la Roma ca student
bursier, unde studiază matematica. S-a reîntors în țară ca profesor la Huși. A încetat din viață
în jurul anului 1800, la Schitul Zagavia.

Scrierile sale sunt următoarele:

1. Gramatica teologhicească (Iași, 1795) după Catehismul mitropolitului Platon

Levsin al Moscovei;
2. De obște gheografie (Iași, 1795), prelucrată, prin intermediul unei ediții italiene,
după Geografia universală a iezuitului Claude Buffier (cu informații istorice și
geografice asupra Moldovei);
3. Elemente aritmetice arătate firești (Iași, 1795), după Elementi aritmetici a
italianului Alessandro Conti (cu menționarea unităților de măsură folosite în
Moldova) și având ca model cartea Alamanacco pepetuo a lui Rutilo Benicasa și
ediția lui Beltrano. Este prima carte de aritmetică cu noțiuni noi de geometrie.
Cartea a avut o lungă circulație până către mijlocul secolului al XIX-lea.
4. În manuscris a rămas Gramatica fizicii, lucrare de științele naturii, prelucrată tot
din limba italiană. În manualele sale, PS Amfilohie a introdus o serie de termeni
noi, care au rămas în uz până azi. În 1784 a pregătit un manuscris despre
aritmetică, dar care nu a supraviețuit timpului.

Din punct de vedere științific, cărțile lui Amfilohie sunt deosebit de interesante deoarece
prezintă noțiuni noi, cum ar fi legile mecanicii clasice formulate de Newton. 12

 Chesarie de Râmnic:

12
https://ro.wikipedia.org/wiki/Amfilohie_Hotiniul
 Chesarie de Râmnic (1720-1780) a fost cărturar şi traducător. A învăţat la Academia
grecească din Bucureşti, având printre dascăli pe renumitul Alexandru Turnavitu. Cunoştea
istoria şi limbile latină, greacă, rusă şi franceză.

S-a călugărit în 1761, a fost 12 ani protosinghel şi eclesiarh al Mitropoliei din Bucureşti.
Împreună cu mitropolitul Grigorie al Ungro-Vlahiei şi cu arhimandritul Filaret de la Râmnic, el a
prezentat, în 1770, doleanţele ţării în faţa împărătesei Ecaterinei a II-a, la Petersburg. A sprijinit
acţiunile politice ale mitropolitului Grigorie şi ale partidei filoruse a banului Mihai Cantacuzino,
cu ajutorul cărora devine episcop al Râmnicului, în 1774. Ca episcop, s-a impus printr-o bogată
activitate culturală, bisericească şi administrativă (înfiinţarea de şcoli, ctitorirea sau restaurarea
unor aşezăminte de cult la Craiova şi Bucureşti). A renovat, cu sprijinul material al negustorului
Hagi Pop din Sibiu, a tipografiei de la Râmnic şi a regenerat acest centru de spiritualitate-
religioasă, ce a marcat o epocă a culturii româneşti. Implicat în tratativele diplomatice ale
momentului, a scris o istorie a războiului dintre Rusia şi Imperiul Otoman, lucrare păstrată doar
în traducerea neogreacă a lui Ambrosie Pamperis. Prin cărţile de cult tipărite la Râmnic sub
oblăduirea sa, începând din 1776, a contribuit la românizarea completă a serviciului bisericesc.
Se inspiră masiv din Enciclopedia franceză şi din opera bizantinologului Charles Le Beau.
Mineiul (carte liturgică) pe ianuarie conţine un scurt istoric al poporului român, ce pleacă de la
teoria originilor, cu idei similare stolnicului Constantin Cantacuzino. Argumentele socio-
etnografice aduse, asemănătoare celor ale Şcolii Ardelene, au în vedere obiceiurile romane, dar şi
autohtone (ideea supravieţuirii dacilor este prezentă aici). Ideile promovate de Chesarie de
Râmnic în predosloviile sale îl aşează pe linia preocupărilor mai vechi ale umaniştilor români. 13

Școala Ardeleană este cea mai importantă mișcare de emancipare națională ce a plecat din
Transilvania. Prin memoriile emise de reprezentanții acesteia, a inspirat programele de la 1848 și
a croit calea către formarea idealurilor naționale ce vor fi realizate la finalul Primului Război
Mondial (1914-1918). Atunci, prin Marea Unire, drepturile românilor din Ardeal vor fi
înfăptuite.

Bibliografie
Giurescu, C. Constantin, și C. Dinu Giurescu. Istoria Românilor, Din cele mai vechi timpuri pînă astăzi. a II-
a. București: Albatros, 1975.

13
https://crispedia.ro/chesarie-de-ramnic/
Pop, Ioan-Aurel. Istoria ilustrată a românilor pentru tineri. București: Litera, 2018.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Diploma_leopoldin%C4%83_din_1691

https://www.istorie-romaneasca.ro/curtea-de-la-viena-si-problema-romanilor-din-transilvania-aparitia-
greco-catolicismului/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Inocen%C8%9Biu_Micu-Klein

https://ro.wikipedia.org/wiki/Supplex_Libellus_Valachorum_Transsilvaniae

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Laz%C4%83r

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Laz%C4%83r

https://ro.wikipedia.org/wiki/Amfilohie_Hotiniul

https://crispedia.ro/chesarie-de-ramnic/