1.

DEZBINAREA BISERII ORTODOXE DIN TRANSILVANIA (1698-1701)

1. UNIRILE CU ROMA
În 1054 cele două biserici, orientală și occidentală s-au despărțit. În sec IX se desfășoară prima
fază a schimei dintre patriarhul Fotie și papa Nicolae, diferența dintre greci și latini s-a accentuat și mai
tare. Neînțelegerile dintre cele 2 biserici s-a produs abia după separarea politică a lumii creștine în două
imperii (unul de răsărit și unul de apus (franc – prin încoronarea lui Carol cel Mare anul 800)).
Au avut loc încercări de unire: Lyon (1274) și Ferrara-Florența (1437-1438), dar zadarnic. Aceste
încercări pot fi împărțite în două grupe: de la marea schismă (1054) până la căderea Constantinopolului
(1453) și după această dată până în vremea noastră.
În prima perioadă încercările de unire au venit din partea împăraților bizantini (motiv: pentru a
primi ajutor din partea papei împotriva turcilor). Papii tratau unirea ca pe o marfă, doreau la schimb ceva
(teritorii). Acest lucru i-a făcut pe bizantini sa afirme că preferă turbanul turcesc.
După 1453 (căderea Constantinopolului), bizantii nu mai aveau justificare sa accepte propunerile
de unire. Papii si-au schimbat politica. Grecii erau sub jug otoman (plateau tribut in bani si copii, lipsuri,
fara scoli, etc) erau considerați de Roma ca o prada ușoară. Pe calea tratativelor nu se mai putea ci s-a
aplicat propaganda prin angajarea iezuiților – ordin monahal apusean, fideli papalității, fanatici /
înființarea de congregații speciale pentru propagandă. Prin acestea s-au obținut rezultate mici spre
nemulțumirea papilor. Astfel s-a trecut și la altfel de ajutoare (financiare).
Singurele rezultate: cu rutenii din Polonia și Lituania (1595-1596, unirea de la Litovsk) și o parte
a românilor din Transilvania (1698-1701 prin mitropoliții Teofil și Anghel). Fără drepturi, în stare de
sărăcie, etc rutenii și românii din Transilvania au găsit prin aceasta singura cale de îmbunătățire a stării
lor.
2. Uniația în Transilvania. Contextul politic
Asuprirea românilor în Transilvania a început o dată cu instaurarea stăpânirii maghiare în
Trasilvania după anul 1000. Regii maghiari au adus maghiari, sași, secui, care au primit pământuri și
drepturi. Astfel românii au ajuns în stare de iobagi care munceau pentru alții.
Transilvania era un principat condus de guvernatori sub suzeranitatea regelui maghiar. 1541 –
Ungaria este transformată în pașalâc, Transilvania se conduce la fel, dar nu este transformată în pașalâc.
1683 asediul Vienei (turcii sunt înfrânți). 1688 – Transilvania trece sub stăpânire austriacă.
Leopold I (1658-1705) intră în Transilvania. 1699 – pacea de la Karlovitz, turcii păstrează doar Banatul
Timișoarei (1718), iar habsburgii întăresc stăpânirea asupra Transilvaniei până în 1918 (jugul de lemn
otoman schimbat cu jugul de fier al habsburgilor). Rakoczy al II (1703-1711) încearcă să recâștige
independența Transilvaniei. În această perioadă a fost și Pintea căpetenie de oști română.
Papii s-au folosit de iezuiți pentru atingerea scopurilor.
4 decembrie 1691 Leopold I a dat o diplomă în 18 pct (un fel de constituție) pentru a rupe orice
legătură a românilor din Transilvania cu frații lor de peste munți. Deci subjugare deplină. Trei națiuni
(unguri, sași și secui) cu 4 religii (catolică, calvină, luterană și unitariană). În funcții erau numiți unguri,
sași și secui. Românii și religia lor ortodoxă erau socotite doar tolerate.
3. Situația religioasă a Transilvaniei
De fapt totul începe, la sfârșitul secolului al XVII-lea, când după înfrângerea turcilor sub zidurile
Vienei (1683), raportul de forțe din Balcani se schimbă ușor. Treptat Transilvania intră în sfera de
influenţă a habsburgilor, principile Mihail Apaffi (1661-1690) intrând în tratative cu imperialii, şi în
schimbul unor privilegii, printre care ereditatea la tron, acesta permite instalarea trupelor austriece în
Transilvania (proces desfăşurat între 1686-1699).
La 26 iunie 1686, prin tratatul de la Viena, Transilvania a acceptat protecţia Casei de Habsburg,
iar împăratul recunoaşte pe principele calvin Apaffi. În primăvara anului 1688, când reprezentanţii
1
Transilvaniei au semnat declaraţia de fidelitate şi supunere faţă de împărat, provincia avea – din punct
de vedere religios – caracter protestant, de nuanţă calvină, aceasta datorită, cu deosebire, faptului că, în
ultimele opt decenii, principii care au stăpânit-o au fost adepţi fanatici ai calvinismului. Calvinismul a
desființat Episcopia romano-catolică de la Alba Iulia. Mitropoliții Transilvaniei erau confirmați în scaun
de principii calvini cu obligația de a accepta o seamă de condiții (calvinizarea ortodocșilor), care al
început au fost 5 și au ajuns la 19.
1629 principile Bethlen a încercat calvinizarea în masă a românilor ardeleni. S-au acordat drepturi
românilor dar numai teoretic, practic nu. Cu trecerea Transilvaniei sub habsburgii catolici, puterea
catolicilor a crescut (restituit moșii și biserici, noi danii și aducerea de iezuiți). Dar recatolicizarea
luteranilor, calvinilor și a unitarienilor era practice imposibilă așa că atenția s-a îndreptat spre românii
ortodocși. Se urmărea creșterea nr de catolici și ruperea legăturilor cu ortodocșii din țările române.
Primele încercări de unire s-au făcut în 1697 în timpul mitropolitului Teofil (1692- 1697).
Istoricii iezuiţi şi cei greco-catolici români au susţinut că primele încercări de unire s-au făcut în anul
1697 de către mitropolitul Teofil, şi dau, în acest sens, trei procese verbale ale unui pretins sinod, ce s-ar
fi ţinut la Alba Iulia, în februarie 1697, în care s-ar fi hotărât unirea cu Roma, cu acceptarea celor patru
puncte. Actul ar fi fost semnat la 21 martie, de mitropolitul Teofil, şi înaintat primatului Ungariei,
cardinalului Leopold Kollonich, împreună cu o scrisoare, din 10 iunie 1697, semnată şi de 11 protopopi
şi un preot.
Cercetările istoricilor au stabilit falsul, că de fapt actele nu au fost scrise în limba română, ci erau traduceri
în latină, după alte însemnări latine şi preoţii români nu cunoşteau limba latină, iar în al doilea rând
nepotrivirea dintre date: sinodul s-a întrunit în februarie, actele au fost semnate în martie şi ar fi fost
trimise în iunie. Mai mult sunt unele expresii care dovedesc falsul. Spre exemplu Teofil este numit
episcop al Bisericii româneşti din Transilvania, deşi titulatura lui oficială era arhiepiscop şi mitropolit al
Ţării Ardealului sau arhiepiscop al mitropoliei Bălgradului şi a toată Ţara Ardealului. Şi cercetările
grafologice au stabilit că iscălitura nu era a mitropolitului Teofil, ceea ce dovedeşte grosolanul fals,
prezentat ca document al istoriei. Atunci ce rost ar mai fi avut încă o dată să se facă unirea pe timpul lui
Atanasie Anghel?
4. Atanasie Anghel (1698-1713)
Absolvent al școlii calvine din Aiud sau Alba Iulia. Și-a câștigat postul prin diferite sume de bani
date guvernatorului Transilvaniei. În septembrie 1697 a plecat în Țara Românească pt a fi hirotonit
(tradiție din 1401). A fost ținut la București vreo 4 luni datorită neîncrederii în el. 22 ianuarie 1968
hirotonit. La hirotonie i s-a cerut să semneze un îndreptar dogmatic de 22 pct (îndreptar ce se referea la
învățătura ortodoxă atacată de calvini – sf tradiție, slujba înmormântării, cultul sfinților, al icoanelor dar
și de catolici – împărtășirea cu vin, nu cu azimă).
Constantin Brâncoveanu i-a dat multe daruri, iar la 6 mai 1698 îi înnoia ajutorul de 6000 de aspri
pe care-i primea Mitropolia Ardealului de multă vreme. În acest timp catolicii făceau presiuni pentru
unirea românilor cu Roma. Totuși împăratul a dat o rezoluție la 14 aprilie 1698 care oferea românilor
posibilitatea de a se uni cu oricare din cele 4 religii (catolică, calvină, luterană și unitariană) sau de a
rămâne în vechea lor credință. Preoții care se uneau cu Biserica Romei se vor bucura de privilegiile
preoților catolici. Trebuiau să recunoască primatul papal și urmau să fie scutiți de iobăgie și de contribuții
față de stat, iar pe de altă parte nu atrăgea părăsirea credinței lor ortodoxe.
Totuși catolicii au fost nemulțumiți de acest lucru și au hotărât că numai preoții români din Adeal
care acceptă cele 4 pct florentine urmau să se bucure de privilegiile preoților catolici. Astfel iezuiții au
pornit o nouă acțiune de atragere a românilor la unirea cu Roma.

2
 ”Manifestul de unire” – 7 octombrie 1968, semnat de 38 de protopopi. Pe prima pg se află
declarația scrisă în limba română, pg a doua cuprinde declarația în lb latină. Pg 3,4,5 cuprinde semnăturile
a 38 protopopi. Pe pg 5 sunt semnături și un codicil în 7 rânduri scris de Atanasie. Ultima pg nescrisă.
A fost o unire de principiu din motive economice. Faptul că lipsește semnătura mitropolitului actul
nu mai este valabil. Nereguli: lipsă semnătură mitopolit, secretarul sinodului semnează în rând cu ceilalți
și nu imediat sub act, localitățile românești au greșeli gramaticale.
Repartizarea impozitelor trebuiau să se facă pe baze noi, dar rezultatul unei anchete în urma
sinodului arată că 276 comune vor să rămână în legea lor, 2 pt unire, iar 20 echivoc. Concluzia este că
unirea nu s-a realizat. Totuși un sinod din anul 1700 (septembrie) ținut la Alba Iulia în care s-au luat 28
hotărări pt credincioșii români (slujbe în lb română) nu fac nici o aluzie la unirea cu Biserica Romei.
Acest lucru i-a înfuriat pe iezuiți și a trebuit să plece la Viena unde i s-au adus 32 învinuiri. Trebuia
clar să plece sau să accepte unirea. Atanasie s-a hotărât pentru unire. Ca urmare în anul 1701 (30 martie)
împăratul Leopold a emis 4 acte pentru Biserica unită din Transilvania (Atanasie primea anual 4000
florini, supus arhiepiscoplui romano-catolic, confirmat episcop.....).
La 24 martie Atanasie este rehirotonit, iar la 7 aprilie 1701 a dat o declarație umilitoare (Iorga
spunea că este cel mai înjositor act public săvârșit de un vlădică românesc).
Lupta împotriva uniației
Cel mai vehement protest l-au înaintat credincioșii din Șcheii Brașovului. Au protestat și românii
din Țara Făgărașului, din județul Hunedoara…etc.
Și mitropolitul Ungrovlahiei Teodosie a protestat. Pe 5 august 1701 Atanasie a fost anatematizat
de către patriarhul Calinic al II. În 1702 mitropolitul Teodosie și patriarhul Dositei adresează o scrisoare
prin care înțtiințează că Atanasie a fost anatematizat.

Concluzie: uniația a creat 2 categorii de români (unii privilegiați și alții oropsiți), românilor li se
iinterzic legăturile cu frații lor din Țara Românească, a învrăjbit neamul românesc, s-au distrus mai multe
biserici și mănăstiri (generalul Bukow), încetarea activității tipografiei mitropolitane de la Alba Iulia.

2. BISERICA DIN ȚĂRILE ROMÂNE SUB REGIM FANARIOT

1711 ÎN Moldova și 1716 în Țara Românescă se instaureză regimul fanariot (turco fanariot). Prin
trădarea lui Cantemir (trecerea de partea rușilor) turcii nu mai aveau încredere în domnitorii români și au
numit greci din cartierul fanar din Constantinopol (locuri cumpărate cu bani grei ceea ce a dus la

3
recuperarea banilor din țările române asta însemnând o puternică opresiune economică și dările care
trebuiau plătite - haraciul).
Domnii se schimbau foarte des ( 40 au fost în Țara Românească și 36 în Moldova). Au fost aduși
și însoțitori dornici de îmbogățire. Asadar prin aducerea lor s-a făcut simțită influența grecească în toate
ramurile.
Cât privește Biserica sub regim fanariot în Țara Românească debutează cu uciderea mitropolitului
Antim Ivireanul din porunca domnitorului Nicolae Mavrocordat.
Au fost aduși ierarhi greci (unii cu dragoste față de popor). În Moldova au fost numai 2 ierarhi
greci, În Țara Românească din 12 ierarhi, 6 au fost greci.Ierarhii nu erau schimbați după fiecare domnie
ci rămâneau până la moarte sau în finalul vieții se retrăgeau. Au fost buni gospodari, au sprijinit
tipăriturile în lb română.
În Tara Românească au fost numiți ”arhierei titulari” – dețineau titlurile unor foste scaune
mitropolitane, aflate sub stăpânire turcească, dar care nu mai ființau de multă vreme. Toți clericii de aici
căutau să ajungă arhierei, episcopi la curțile domnești, fie profesori la școlile domnești.
Multe mănăstiri vor fi închinate locurilor sfinte veniturile fiind trimise acolo și slujba se oficia în
lb greacă. Multe mănăstiri rămân în paragină de aceea ierarhii, cinul monahal își îndreaptă privirea spre
Rusia (Ecaterina a II).
Mitropolia Ungrovlahiei în prima jumătate a sec XVIII
După moartea mitropolitului Antim Ivireanul biserica va fi condusă de ierarhi fanartioți. Se știe
că domnii fanarioți cumpărau domnia cu bani grei. Domnii veneau din cartierul Fanar și veneau cu scopul
de recuperarea al banilor pt domnie și îmbogățire rapidă (asta însemna opresiune economic f mare).
Totuși domni au fost mulți dar ierarhi foarte puțini. La schimbarea domnilor nu se mai schimbau și
ierarhii.
Prin jertfa lui Antim (un exemplu pentru toți) vlădicii sunt mult mai legați de popor, de literatura
religioasă, de tipărirea de cărți, au fost preocupați de traduceri.

3. URMAȘII LUI ANTIM IVIREANUL

După septembrie 1716 mitropolit a fost grecul Mitrofan (1716-1719). A fost susținut de Nicolae
Mavrocordat. Născut în Tasos. A intrat în monahism de tânăr la Mănăstirea Dionisiu. Făcea parte din

4
mulțimea arhiereilor greci adăpostiți în Țara Românească. A participat și la traducerea Bibliei din 1688.
A rămas în istorie că a desființat testamentul lăsat de Antim pt ctitoria sa Biserica Tuturor Sfinților.
După 1719 întâlnim alt mitropolit roman Daniil (1719-1731). A tipărit Octoihul, Moliftelnicul,
Evaghelia, Catavasierul, Triodul……1732-1738 Ștefan II care prezintă importanță pt activitatea
tipografică.
Cel mai important mitropolit 1738-1753 – Neofit Cretanul grec, originar din insula Creta. A venit
ca dascăl al copiilor lui Constantin Mavrocordat. 1746 desființează ”rumânia” – acest lucru readuce în
țară locuitorii fugiți din pricina birurilor grele. A dezrobit toți rumânii de pe moșiile Mitropoliei
răscupărându-i cu banii săi. A cumpărat chiar o moșie Pietroaia și acolo i-a dus pe cei dezrobiți.
1753 – a luat apărarea țăranilor împotriva domnului matei Ghica care vrea să introducă noi dări.
Rămâne în istoria Bisericii prin vizitele canonice: 1746 – a trecut prin 6 orașe, a vizitat 19 mănăstiri etc,
1747 – a trecut prin 8 județe, 5 orașe, 15 mănăstiri. A consemnat o mulțime de lucruri.
A fost preocupat de tipărituri: Liturghier, Moliftelnic, Catavasier, Apostolul, Mărturisirea
ortodoxă a lui petru Movilă. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur…..etc.
Episcopia Râmnicului în prima jumătate a sec al XVIII
1683 asediul Vienei, turcii au fost înfrânți, Transilvania intră sub dominare habsburgică. 1716
Oltenia intră sub dominare habsburgică, iar 1718 intră și Banatul.
1708-1725 episcop era Damaschin (supranumit Dascălul). Năsut dintr-o familie evlavioasă
(Dîmbovița) a învățt slavona, caligrafia și zugrăvia.
A lucrat la tipărirea Bibliei de la București 1688, după care și-a desăvârșit studiile la Kiev (1691
apare ca bursier al Țării Românești).
1701 – face aproape din nou Octoihul de la Buzău. Are contribuții și la Triod, Moliftelnic,
Psaltirea toate din grecește, având tipicul, sinaxarele în românește.
1702 – episcope de Buzău
1708 – episcope de Râmnic. În prima parte s-a preocupat de activitățile gospodărești, iar din 1716
de drepturile Bisericii pe lângă habsburgici. 1717 – a mers la Viena pt respectarea drepturilor bisericii și
scutirea mănăstirilor de dări. Mănăstirile nu au fost scutite de dări.
1719 – împăratul a decretat libertatea bisericii dar a trecut-o sub jurisdicția Mitropoliei sârbe. 2
lucruri au rezultat: mănăstirile nu s-au mai închinat locurilor sfinte și doi: negativ – veniturile mănăstirilor
au fost inventarite de guvern (18 mănăstiri, 17 schituri). A încercat să ridice episcopia Râmniclui la rang
de Mitropolie ceea ce ar fi dus să nu mai fie subordonată sârbilor ci Patriarhiei Constantinopolului dar
nu s-a putut.
1724 – înființează o tipografie. 1725 – tipărește Psaltirea pe care a încercat să o vândă și în Banat
și Crișana dar nu a avut acordul imperiului. A tradus în românește toate cărțile de slujbă.

4. EPISCOPUL PAHOMIE (1707-1713)

S-a născut în Transilvania (1674 probabil satul Gledin Bistrița). Tatăl lui a fost preot. Datorită
situației foarte grea mai cu seamă a preoților că erau iobagi a plecat în Moldova și a intrat în monahism
(mănăstirea Neamț 1694, în 1697 a fost călugărit sub numele de Pahomie, 1701 preot).

5
 1702 – a fost numit egumen până în 1704. Datorită stăpânirii otomane din Moldova privirea a fost
îndreptată către Rusia. Acolo era Sf Dimitrie al Rostovului (o personalitate puternică a bisericii Ruse).
1704 – Pahomie a plecat în Rusia pt a-l cunoaște personal pe Sf Dimitrie. A rămas acolo 2 ani. Sf
Dimitrie i-a dat o carte de-a sa ROSTUL DE AUR – o carte de învățătură. S-a întors la Mănăstirea Neamț
dar a refuzat egumenia. S-a așezat la poalele muntelui Chiriacul (lângă mănăstire). A fost urmat de câțiva
dintre ucenici și a ridicat câteva chilii. Aici a fost găsit de câțiva boieri ai domnitorului Antioh Cantemir
(1705-1707). La scurt timp a murit episcopul Lavrentie de Roman, iar boierii cunoscându-l pe Pahomie
l-au recomandat pt scaunul de episcop.
18 decembrie 1706 a fost ales episcop. Alegerea sa se datorează personalității sale. S-a trecut peste
episcopii de Rădăuți și Huși.
18 ianuarie 1707 a fost hirotonit arhiereu. Ajutor: domnitorul Mihail Racoviță (1707-1709)
filorus.
L-a uns domn al țării pe Nicolae Mavrocordat primul domn fanariot. Mitropolitul Moldovei
Ghedeon a fugit de frica turcilor.
Primește o mulțime de drepturi: judecător al clericilor, slugilor și breslelor d prin târguri; atribuții
în problem matrimoniale.
1710-1711 cumpără la Iași o casă unde mai târziu se va ridica Biserica Banu.
1712 participă la Adunarea Țării unde Nicola Mavrocordat dă un hrisov de desființare al unor dări
Ajută foarte mult Mănăstirea Neamț (1713 a donat viile sale din Trifești primite în 1709)
A procurat foarte multe cărți din care o bună parte le-a dăruit mănăstirii Neamț (octoihul tipărit la
Râmnic, Triodul tipărit la Buzău, Evangheliarul tipărit la București.
1714 renunță la scaunul Episcopal (două motive: era iubitor de liniște și singurătate și doi: în
Moldova era perioada fanariotă și el avea relații cu Biserica Rusă). S-a retras la sihăstria lui de la muntele
Chiriacul. A construit o biserică aici cu hramul Acoperământul Maicii Domnului sărbătoare prețuită de
Sf Dimitrie de Rostov.
Important aici: un pomelnic de ctitorie al acestui așezământ, confecționat din lemn, Are pictat în
centru pe Dumnezeu-Tatăl, iar pe fețele interioare scena Bunei Vestiri,
Pahomie a cerut ca schitul Pocrov să fie de sine stătător să nu depindă de Neamț.
1716 – au loc lupte pentru domnie (între boieri și domnul Racoviță aflat pt a treia oară la domnie)
Pahomie pleacă în Transilvania, iar de aici în Polonia unde s-a îmbolnăvit. A fost bănuit de legături cu
austriecii din cauza boierilor.
Pt a nu fi bănuit de nimic s-a retras la Kiev lăsând în locul său pe întâiu ucenic ieromonahul
Sofronie.
Se cunoaște puțin despre el în timpul petrecut la Kiev.
1724 - și-a alcătuit testamentul. Își organizează schitul: recomandă ca toți ieromonahii străini care
vin la schit să fie cercetați pt a nu fi hirotoniți dintre eretici, iar călugării transilvăneni să fie bine ispitiți
pt a nu adduce cu ei erezia uniației. Pt monahism – 3 ani novici. Să nu se mănânce carne
1724 – a murit și este așezat în Paraclisul Sf Ștefan de la Lavra Peșterilor.

5. STAREȚUL VASILE DE LA POIANA MĂRULUI (1692-1767)

Date cu privire la viața sa sunt extreme de sărace. 1692 – s-a născut în ”Țara Rusească”. Atrăit
întâi în Rusia după care a venit în Țara Românească (motiv: interdicția din Rusia care interzicea
călugărilor să trăiască în sihăstrii).
1713 – s-a stabilit la Schitul Dălhăuți aproape de Focșani (l-a condus ca stareț 20 ani). Aici devine
preot apoi egumen. Fiind aproape de Focșani nu prea era liniște și ridică un nou schit la Poiana Mărului
6
(Vrancea acum). Este însoțit de 12 monahi. Hramul noului lăcaș avea hramul ”Nașterea Maicii
Domnului”. A fost ajutat de domnitorul Constantin Mavrocordat. Avea în grijă încă 11 schituri. Aici îl
întâlnește și pe Paisie Velicicovschi (Paisie cel Mare sau Paisie de la Neamț).
Se pare că Paisie nu a fost niciodată la Poiana Mărului (nu a dorit să fie făcut preot). A fost tuns
în monahism în anul 1750 la Athos (Mănăstirea Pantocrator).
Comunitatea întemeiată de Vasile se conducea după regulile Sf Vasile cel Mare, se respectau
regulile Muntelui Athos. Femeile nu aveau voie să intre în schit, nu se consuma carne, etc. Schitul nu a
fost închinat (nu avea proprietăți, era condusă de un rus).
După el viața monahală era împărțită în trei: obștea, viețuirea în doi sau trei frați și pustnicia.
25 aprilie 1767 a murit (rămășițele sunt la Schitul Poiana Mărului).
Foarte important: Schitul în perioada lui a fost un veritabil centru de cultură ortodoxă. 543 de
volume (manuscrise în română, slavă și rusă), exista o adevărată șoală de copiști (manuscrisele erau în
slavonă deoarece majoritatea călugărilor erau ruși).
Activitatea lui a impulsionat isihasmul românesc.
Opere atribuite lui Vasile:
- Introducere la cartea lui Grigore Sinaitul
- Introducere la capitolele lui Filotei Sinaitul
- Introducere la cartea lui Isihie
- Despre înfrânare de la felurite bucate ale monahilor
- Comentar la cartea lui Nil Sorski
Mai există și alte scrieri: Scrisoare către ucenicul Alexie
Vasile a stabilit pe baza unui citat din Sf Ap Pavel rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase
Fiul lui Dumnezu miluiește-mă.
Punea un mare accent pe rugăciune și pocăință
Reînnoirea isihastră atinge apogeul prin Paisie Velicicovschi

6. INOCHENTIE MICU (1729-1751)

1692 – s-a născut în localitatea Sadu. Nu putea sa vorbească de mic așa ca a trebuit să se facă țapinar
(tăietor de lemne). La 15 ani printr-o minune (muncitorii din pădure care erau în pericol au fost avertizați – a
reușit să strige la ei – 1707 anul). Tot în acest an a mers la Sibiu cu lemne împreună cu tatăl său. Acolo a
impresionat un călugăr iezuit care l-a luat cu el pentru a urma o școală. Ion Micu a plecat cu el și de atunci nu a
mai revenit niciodată în satul natal (ar fi a doua minune).

7
 A învățat foarte bine și ca urmare a plecat de la Sibiu la Cluj unde a studiat la colegiul iezuiților din Cluj
(1719-1724), iar de aici la Tarnavia (Slovacia 1724-1729, unde se mutase Arhiepiscopia Roamano-Catolică a
Ungariei).
Aici a aflat că vreme îndelungată (1553-1568) a fost arhiepiscop românul Nicolae Olahus. A început să
manifeste interes deosebit pt acesta.
1729 – este numit episcop al românilor din Transilvania. Totuși nu-și ia efectiv în primire noua funcție. A
fost trimis la Muncach la un episcope rutean greco-catolic pentru a-l iniția în îndatoririle de episcope. Iezuiții
aveau convingerea că noul episcope nu le va ieși din cuvânt. Dar s-au înșelat.
Timp de 20 de ani nu și-a mărturisit nimănui gândurile adevărate. În acest timp în Transilvania preoții
erau maltratați, arestați (cei care au rămas în credința strămoșească). Mitropolia de la Alba Iulia fusese desființată.
A intrat în ordinal monahal al Sf Vasile cel Mare și și-a schimbat numele în Inochentie.
1730 – primește bula de consacrare. Află că poporul o duce greu de aceea se duce personal la Viena la
împărat. A stat 20 de luni aici (1730-1732). Episcopul inochentie primește rangul de baron de Szad și dreptul de
a-i reprezenta pe români în fața autorităților. Baronul de Szad Inochentie Micu-Klein de Sad primește sacun și în
Dietă.
Acum ridică alte probleme: a cerut ca toți românii din Transilvania uniți și neuniți să fie sub jurisdicția
lui. A dorit înființarea unei mănăstiri pe lângă episcopia Făgărașului care să-l ajute, iar jurisdicția episcopului
rutean de Muncach să nu se extindă asupra Maramureșului.
Ce a dorit dar nu a primit răspuns: să înceteze asupririle asupra preoților uniți / preoții uniți să primească
sarea gratuit cum primesc preoții celor 4 religii / nu numai preoții ci toți mirenii să fie considerați indigeni / în
fiecare comună preotul român și încă alți doi români să fie scutiți de sarcinile publice / poporul român din
Transilvania să aibă reprezentați în Dietă.
27 septembrie 1732 este instalat, iar în următoarele două zile ține un sobor cu 24 de hotărări: preoții să
poarte haină preoțească, să nu se târguiască cu sătenii pentru ocuparea parohiilor și să nu cunune credincioșii din
alte parohii fără două strigări.
1734-1735 a doua călătorie la Viena. În drum cumpără o copie de la ultima lucrare neterminată a lui
Dimitrie Cantemir (Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor). A fost impresionat de informațiile găsite aici.
La solicitările lui Dieta âi răspunde foarte dur (cere lucruri pe care nimeni nu le-a mai cerut niciodată). Era
adevăratul susținător și apărător al țării.
1737 își mută reședința de la Făgăraș la Blaj, proiecteză o mănăstire cu hramul Sf Treime și o clădire pt
școală. (1741-1747 școala f fost terminată parțial).
Carol al VI moare (1740) și urcă la tron Maria Tereza (1740-1780).
1742 Inochentie merge din nou la Viena (a stat 15 luni) cu scopul de a obține drepturi pentru români.
1743 – s-a refuzat recunoașterea poporului român ca a patra națiune. Deși are argumente zdrobitoare
(vechimea poporului, originea romană) primește o lovitură de grație: să nu mai ceară drepturi pentru poporul
român dacă nu să renunțe la episcopat.
1744 – i se aduc o serie de învinuiri (neadevărate - 82): hirotonește preoți peste numărul necesar, încasează
bani necuveniți, este risipitor. Dar el le respinge pe toate. Nu mai are voie să se întoarcă în țară.
1747 – împărăteasa a interzis să i se mai trimită ajutoare din țară (veniturile de la domeniul din Blaj)
1751 – își dă demisia și primește o pensie anuală. Are venituri foarte mici încât își vinde și crucea de
piept.
1768 – moare după 24 ani de exil.
7. LUPTA CLERULUI ȘI A CREDINCIOȘILOR DIN TRANSILVANIA PENTRU
APĂRAREA OTRODOXIEI ÎN SECOLUL AL XVIII
Reacțiile la unirea cu Roma au fost promte și în 2 etape. Prima în preajma semnării actului
(epitropul Mitropoliei Pater Ianoș și nobilul Gavriil din Țagul Mare). Cea de-a doua a dat naștere și la 5
mucenici (1744 odată cu venirea în Trasilvania a călugărului Visarion).

8
 Datorită predicilor lui poporul a refuzat să asiste la slujbele preoților uniți, trimitea tineri să fie
hirotoniți peste munți sau primea preoți de peste munți. Curtea de la Viena a ordonat arestarea acestor
preoți și călugări.
Călugărul Visarion
Născut 1714 (Bosnia), 1732 călugărit, 1739 este hirotonit. 1740-1742 a călătorit la Sf Munte,
Veneția și la locurile Sfinte. Patriarhul Arsenie al IV i-a propus să meargă în Transilvania.
1744 (ianuarie) sosește în Banat după care se duce la Lipova. Aici el vorbește poporului.
Pretuntindeni călugărul Visarion era întâmpinat de mulțimi mari de oameni. Vorbea în limba română
deși era născut în Bosnia. Probabil era machedon la origine.
1744 (mai) s-a primit ordin să fie arestat. A fost arestat în drumul său către Sibiu. Asupra sa s-a
găsit pașaportul primit de la Patriarhul Arsenie și a fost suspectat de interese sârbești în Transilvania.
Patrirhul Arsenie recunoaște pașaportul dar nu recunoaște acțiunile de misionar ale lui Visarion pt a nu
cădea în dizgrațiile reginei Maria Tereza.
Visarion nu a predicat ca să convertească ci să apere credința ortodoxă. I-a convins pe țărani să
rămână în vechea credință ortodoxă. Visarion a fost ținut mai multe săptămâni la Sibiu după care a fost
dus la Viena (în secret). I s-a pierdut urma.
Nicolae Oprea
Oier, din Miclăuș (Sibiu). Credincios care a avut curajul să înfrunte teroarea habsburgilor și să
facă trei călătorii la Viena spre a înfățișa plângerile românilor transilvăneni prescutați care erau siliți să
primească uniația.
După mișcarea provocată de Visarion credincioșii de aici i-au aruncat pe preoții uniți (din Săliște).
Drept urmare au fost arestați 3 credincioși (1745). S-a produs nemulțumire în rândul țăranilor.
1748 – Oprea Miclăuș a fost trimis la Viena să ceară deplină libertate pt țăranii români. A pecat
cu el și Ioan Oancea din Făgăraș. A prezentat memoriile și li s-a poruncit să se întoarcă acasă că vor fi
rezolvate. Reîntorși acasă au înștiințat credincioșii că cererile lor au fost rezolvate. În decembrie 1748 un
grup de 100 țărani au guverantorului Transilvaniei de la Sibiu să li se respecte drepturile. Ioan Oancea a
fost arestat (ținut 2 ani în temniță). Oprea Miclăuș a reușit să fugă. Opt preoți ortodocși au fost arestați.Au
fost aduse 2 companii de soldați în Mărginimea Sibiului care pun presiune pe țărani.
1749 – o nouă delegație pleacă la Viena (5 tărani în frunte cu Nicolae Oprea). Plângerile nu au
fost rezolvate. Nicolae Oprea s-a așezat în Banat de frica autorităților.
1752 – o nouă delegație (Nicolae Oprea și un preot Moise Măcinic se duc). Aici au fost întâmpinați
de Maria Tereza dar au fost arestați.
Nu se știe exact cum a murit Nicolae Oprea și Moise Măcinic.
Preotul Moise Măcinic
Se știu date despre el când a fost anchetat în 1752 în Viena împreună cu Nicole Oprea. Era din
Mărginimea Sibiului. Cu vreo 6 ani mai înainte a fost hirotonit preot la București de mitropolitul
Ungrovlahiei Neofit Cretanul.
După hirotonie el opunându-se uniației a fost arestat 17 luni și eliberat după cu condiția să nu mai
slujească. Totuși va sluji mai târziu dar fuge în Banat pentru a nu fi din nou arestat.
1750 – semnează un memoriu (șase semnatari au fost) pe care îl înaintează mitropolitui sârb Pavel
de la Carlovit căruia âi relatează toate suferințele românilor.
Preotul Ioan din Galeș
Era din apropierea Sibiului. Nu se știe exact unde a fost hirotonit.
1750 - semnează un memoriu (șase semnatari au fost) pe care îl înaintează mitropolitui sârb Pavel
de la Carlovit căruia âi relatează toate suferințele românilor.

9
 În 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Oprea Nicolae din Sălişte, să plece la Viena, pentru
a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei
(Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiţi
de împărăteasă, dar în loc să li se dea un răspuns la plângerile lor, au fost arestați.
La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie
de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au
sfârşit zilele în temniţă.
Sofronie Ieromonahul de la Cioara
Intre cei mai insufletiti aparatori ai credintei ortodoxe din Transilvania romaneasca, se numara si
cuviosul ieromonah Sofronie din satul Cioara (azi Salistea, jud. Alba). Se cunosc putine lucruri din viata
sa. Ramas vaduv, s-a calugarit, probabil la Cozia, stralucita ctitorie a lui Mircea cel Batran. S-a reintors
la Cioara
In primavara anului 1757, primarul ungur din Vintul de Jos, insotit de alti 12 unguri, i-au distrus
schitul si chiliile din jur. Sofronie a scapat cu fuga, pribegind apoi prin diferite sate.
Exista o stare de nemulțumire, aceasta stare de nemultumire generala ia forma unei adevarate
rascoale religioase, urmarind inlaturarea uniatiei. In toamna anului 1759, in fruntea acestei miscari
populare antiuniate se gasea cuviosul Sofronie de la Cioara, cutreierand numeroase sate din judetul
Hunedoara, cerand credinciosilor sa alunge preotii uniti si sa ramana statornici in credinta ortodoxa.
Datorita acestei actiuni, in jurul praznicului Craciunului din anul 1759, a fost arestat si inchis in
satul Bobalna, langa Orastie. Vestea arestarii lui s-a raspandit curand, incat Sofronie a fost eliberat de
vreo 600 de credinciosi-tarani. Sofronie se indreapta spre Muntii Apuseni, unde apararea era mai usor de
organizat. Ca si Visarion, cu 15 ani in urma, era intampinat si el de preotii si credinciosii din satele din
jurul Abrudului si Campenilor, tinandu-le predici prin care ii indemna sa tina "legea Ierusalimului".
Au fost alarmate pana si autoritatile centrale, incat, la 3 iunie 1760, de la Viena, se cere arestarea
si intemnitarea lui Sofronie, urmand ca apoi sa fie omorat. Intr-adevar, a fost arestat de un locotenent
maghiar in biserica din Abrud, dar cand trebuia sa intre cu el in Zlatna, a fost atacat de vreo sapte mii de
romani, incat a fost nevoit sa-l elibereze.
Aceasta stralucita biruinta a determinat pe Sofronie sa convoace, la 10-11 august 1760, o adunare
("sinod") de preoti si credinciosi, in cadrul careia s-au redactat memorii catre imparateasa Maria Tereza
si catre Guvernul transilvan, prin care cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor si a sesiilor parohiale
luate de preotii uniti, eliberarea celor inchisi pentru credinta ortodoxa si respectarea libertatii religioase.
Miscarea antiuniata s-a intins cu repeziciune in toata Transilvania, ajungand pana in Satmar si
Maramures. Aveau loc si acolo adunari populare, in care preotii si credinciosii hotarau intoarcerea la
Ortodoxie, incat in anul 1761 episcopul rutean de Muncaci a impus din nou uniatia. Datorita acestei
miscari generale romanesti, imparateasa Maria Tereza si autoritatile din Transilvania au fost constranse
sa dea o noua orientare politicii lor religioase. La 20 octombrie 1760, imparateasa instiinta, pentru prima
oara, ca va numi o comisie care sa cerceteze plangerile romanilor transilvaneni, iar cei arestati pentru
credinta vor fi eliberati.
Sofronie a stiut sa profite, incepand o actiune energica de organizare a Bisericii Ortodoxe (se
intitula chiar "vicar" al Sfantului Sinod din Carlovit), ajutat de cativa preoti de mir si calugari.
Pretutindeni convoca sinoade, adica adunari de preoti si credinciosi, indemnandu-i sa ramana statornici
in credinta ortodoxa.
Cel mai important dintre ele a fost "sinodul" de la Alba lulia din 14-18 februarie 1761. Hotararile
sinodului au fost fixate in 19 puncte si inaintate Guvernului. Intre doleantele romanilor ortodocsi figurau:
eliberarea celor intemnitati (credinciosul Oprea Miclaus, preotii Moise Macinic din Sibiel, Ioan din
Gales), incetarea persecutiilor impotriva ortodocsilor si libertate religioasa deplina.
10
 "Sinodul" de la Alba Iulia este considerat punctul culminant al rascoalei lui Sofronie. De altfel,
intreaga miscare condusa de Sofronie poate fi considerata ca o biruinta deplina a Ortodoxiei in
Transilvania, intrucat zeci de sate au parasit uniatia. Tot ce se lucrase timp de 60 de ani era acum
zdruncinat.
In astfel de imprejurari, imparateasa Maria Tereza a trimis in Transilvania pe generalul Bucow,
in calitate de comandant al fortelor militare de aici; odata cu el au fost trimise si noi unitati de cavalerie
si infanterie. Tot atunci a venit si episcopul ortodox sarb de la Buda, Dionisie Novacovici, primul ierarh
pentru romanii ortodocsi din Transilvania, din 1701, de cand li se desfiintase stravechea Mitropolie din
Alba lulia.
In astfel de imprejurari defavorabile, Sofronie a fost silit sa ajunga la o intelegere cu Bukow,
semnand chiar si o proclamatie catre credinciosii ortodocsi. Cu aceasta, misiunea lui poate fi socotita ca
incheiata. Nu se stie cand anume a trecut muntii in Tara Romaneasca. Se crede ca a ajuns egumen al
schitului Robaia, aflat sub ascultarea manastirii Arges.
Nu stim unde si cand si-a sfarsit zilele.
Bukow
Comandant miltar trimis cu misiunea de a întări uniația. S-a făcut o statistic a clerului și a
credincioșilor români fie ortodocși, fie uniți. 2250 preoți uniți cu 22.223 familii și 1365 preoți ortodocși
cu 128.635 familii, 515 biserici uite și 1362 ortodoxe.
500 biserici au fost atribuite abuziv uniților la fel și zeci de sate.
200 mănăstiri și schituri au fost distruse
Au fost trecuți la uniație mulți credincioși (s-au înființat 2 regimente de graniță) – erau scutiți de
impozit, erau declarați oameni liberi, primeau diurnă.
Mii de români din sudul Transilvaniei au fost nevoiți să se refugieze în alte părți.
Bukow poate fi socotit ca adevăratul întemeietor al Bisericii unite din Transilvania.
Edictul de toleranță
29 octombrie 1781 împăratul Iosif al II a dat Edict de toleranță – interzicea asuprirea cetățenilor
pe motiv de credință.
La 100 familii – se putea zidi o biserică, să întrețină preot și învățător. Necatolicii nu mai erau
obligați să vină la slujbele catolicilor. Se putea trece de la confesiune la alta.
16 ianuarie 1782 împăratul și-a dat seama ca acest lucru îneamnă sfârșitul uniației și a revenit
asupra lui adică reglementa trecerea la Ortodoxie. Cine pleca de la catolici timp de 6 luni să li se facă
catehizare. S-a revenit iarăși și a hotărât să ia în considerare cererile individuale nu cele colective.
O puterniă mișcare s-a pornit în Țara Hațegului de revenire la ortodoxism (1761 au fost trecuți la
uniați). S-a apelat la armată pt întoarcerea la uniație.
20 august 1782 – împăratul a dat actul prin care fiecare Biserică să rămână cu credincioșii pe care
âi avea. De fapt măsura a vizat numai Biserica Ortodoxă deoarece ea nu putea primi pe cei care doreau
să revină.
Cam după 100 ani de la acest act s-a făcut o primă încercare de reîntregire a bisericii românești
(Ioan Para vicar de Făgăraș, Radu Tempea directorul școlii ortodoxe din Transilvania, Ioan Popovici
protopop, etc). S-a trimis o scrisoare la împăratul Francisc I ca scaunul Episcopal de la Cluj și Sibiu să
fie ocupate de Ioan Para și Ioan Popovici dar s-a dispus clasarea dosarului.

8. MITROPOLITUL IACOB PUTNEANUL (1750-1760)

A păstorit Biserica Moldovei doar un deceniu sub 5 domni (Constantin Racoviță de 2 ori, Matei
Ghica, Scarlat Ghica, Ioan Callimachi).

11
 Iacob I supranumit și Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719 – în Rădăuți (ambii părinți ajung
monahi). Se pare că studiile le-a făcut la Mănăstirea Putna. La 12 ani a intrat în mănăstire.
1736 – ieromonah iar în 1744 – egumen, peste un an episcope de Rădăuți.
5 ani a păstorit la Rădăuți. A organizat școli episcopale. La Putna va reorganiza școala devenind
Academie duhovnicească.
1750 – a fost ales mitropolit al Moldovei (domnitor Constantin Racoviță). Erau vremuri grele
pentru Moldova.
Activitatea culturală
S-au tipărit multe cărți. A refăcut tipografia Mitropoliei de la Iași.
1751 – Sinopsis (adunarea celor 7 laude și canoane). Tot la Iași o altă carte Sinopsis (adunarea de
mai multe învățături). Este un fel de tipic pentru toate cântările și rugăciunile din Biserică și din casele
creștinilor. Combate obiceiurile păgâne de la credincioși: focul din curți în Joia Mare, adunarea la un loc
a doua zi de Paști pt a se juca de-a trasul la vale urmată de bătăi.
1755 – Alfavita sufletească (tratează cauzele care au dus la căderea lui Adam din Rai, despre
înțelepciunea deșartă și cea adevărată).
1754 – Moliftelnic, Penticostarul
1756 – Apostol
1756 – a făcut Pomelnicul Mănăstirii Putna
1759 - Liturghia
1755 – Bucvar – a fost răspândită și în Transilvania.
1762 – ctitorii Mănăstirii Moisei din Maramureș au închinat-o Mănăstirii Putna
La Academia duhovnicească se predă: Ceaslovul, psaltirea, Gramatica, Geografia, Istoria
Bisericii. Academia a funcționat sigur între anii 1774-1782.
Activitatea social-politică
În această perioadă se plăteau foarte multe impozite (mai ales cel plătit pentru vitele mari –
nemulțumire). Constantin Racoviță l-a introdus în Moldova. A cheltuit mulți bani cu cumpărarea tronului
și avea nevoie de a-și scoate banii. A mai introdus văcăritul de iarnă și vară. Votul pentru acest impozit
l-a obținut prin cumpărarea acestora.
S-a opus foarte tare mitropolitul Iacob. S-a desființat acest impozit. Pt popor a fost o ușurare. Pt
domnii fanarioți a însemnat o lovitură grea. Totuși Ioan Callimachi reintroduce acest impozit (1758) prin
forțarea mitropolitului Iacob să-și dea demisia.
1760 – mitropolitul Iacob a fost obligat să părăsească scaunul. S-a așezat la Mănăstirea Putna
unde s-a ocupat de refacerea mănăstirii. Este al doilea mare ctitor al mănăstirii Putna.
15 mai 1778 - moare

01 ianuarie 1752 – domnitor Constantin Racoviță se ține la Iași un sinod cu o mare însemnătate.
Mitropolitul vedea primejdia ce se abătea asupra Bisericii în cazul în care continua domnia fanariotă.
Mitropolitul combate amestecul străinilor în viața bisericească.

9. MITROPOLIA UNGROVLAHIEI ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL

XVIII
Mitropolitul Grigorie de la Colțea și urmașii săi (1760-1787)
12
 1762 – ajunge la conducerea Rusiei Ecaterian a II. Ea vroia să aducă stăpânirea Rusiei chiar și
peste Constantinopol.
1768 – război între Rusia și Turcia. Până în 1829 vor fi războaie necontenite dintre ruși și turci.
1760 ajunge la conducerea Mitropoliei Ungrovlahiei un român – Grigore de la Colțea. A avut un
rol important în politica vremii.
1769 – este dat un manifest de către Ecaterina de dezrobire de sub jugul otoman al noroadelor
slavonești. Oștile rusești intră in Țările Românești și s-a cerut jurământ de credință față de acestea. Astfel
s-a alcătuit căte o solie din Morldova și Muntenia care a mers la Petersburg pt omagiul de credință față
de Ecaterina.
1770 – Mitropolitul Grigore merge în Rusia (cu solia Țării Românești) să depună omagii
împărătesei Ecaterina. Grigore cere ajutorul împărătesei.
În timp ce se afla în Rusia turcii ocupă Bucureștiul și îl schimbă pe Grigore (1769). Imediat 1771
– rușii reocupă Bucureștiul iar mitropolitul Grigorie și-a reluat scaunul.
1774 – primește de la ruși moaștele Sf Dimitrie cel Nou (Basarabov) pe care le-a așezat în
Catedrala Mitropolitană din București
1776 – primește titlul de locțiitor al scaunului din Cezarea Capadociei (domnitor era Alexandru
Ipsilanti).
Sprijină ca fiii de preoți să se facă tot preoți, fară a mai face alte meserii dar în anumite condiții
(să fie cercetați în știință și să fie vrednici).
A înființat școli noi. A spirijinit Școala Sf Sava pe care a reorganizat-o.Întreținerea școlii se făcea
de către mănăstirile neînchinate și o taxă de 3 lei de la fiecare preot. Înființează 2 școli la Craiova și
Buzău. Toate acestea au fost făcute cu ajutorul domnitorului Alexandru Ipsilanti.
În 27 ani de păstorire a tipărit 40 cărți românești de slujbă și învățătură. (Slujba Sf Dimitrie
Basarabov, Învățătură bisericească a lui Antim Ivireanul). A tipărit Mineiele de la Râmnic. Ajutor la
Mineie i-a avut pe Chesarie și Filaret ai Râmnicului și Cosma al Buzăului viitori episcopi.
Cosma (1787-1792) episcopul Buzăului, urmașul lui Grigore
Intră de tânăr în mănăstire. 1784 – este ales episcope al Buzăului – 1787 când este ales mitropolit
până în 1792. A păstorit în vremuri tulburi sub stăpânire austriacă (4 ani), el fiind un filoturc.
A tipărit o singură carte Octoih. A murit foarte repede și averea i-a fost luată de Episcopie
(hotărârea Divanului deoarece averea lui se pare că era mare – domnitor Șuțu)
Filaret al II (1792-1793)
Era grec. Avea trecere pe lângă Ipsilanti domnitorul și Grigorie mitropolitul.
1770 – episcope de Râmnic. A plecat din scaunul metropolitan din cauza neînțelegerilor cu
domnitorul Moruzi. A cerut pentru el mănăstirile Căldărușani și Snagov. A ajutat foarte mult mănăstirea
Cernica.
Deși a avut testament (ajutorul copiilor orfani) urmașii lui i-au înstrăinat averea.
Este ctitorul fântânii de sub dealul din fața Mitropoliei (se mai numește și dealul lui Filaret).
Dositei Filitti (1793-1812)
Era grec. A studiat la Zița. Aici era o mănăstire cu hramul Sf Ilie și avea spre închinare Mănăstirea
Sf Ioan cel Mare din București. Egumenul de la Sf Ioan era trimis de la mănăstrirea Sf Ilie.
1764 – este trimis aici egumen. Mănăstirea era plină de datorii dar datorită lui a reușit să scape
mănăstirea de datorii și să trimită ajutoare chiar la Zoița.
Învață românește, rusește și franțuzește devenind cel mai învățat egumen.
1787 – ajunge episcope de Buzău – 1793. A alcătuit în această perioadă Condica de documente a
Episcopiei.

13
 1793 – a fost ales mitropolit dar și datorită simpatiei domnitorului Moruzi. Prima dată a redus
ploconul cârjei – bir dat de preoți. A hotărât să nu se facă preoți mai mult decât este necesar. Preoții
trebuiau să aibă o anumită conduită.
A rânduit inspector care să cerceteze bisericile și preoții. S-au întocmit register pt nașteri și decese.
Deși grec – 1798 a solictat o listă cu toți călugării străini din Țara Românească, iar cei ce nu țin
de vreo mănăstire să fie trimiși înapoi de unde au venit.
A iubit poporul. 1794 – a fost foamete mare și a refuzat să trimită alimente Porții.
A refăcut catedrala din București și Târgoviște, precum și mai multe mănăstiri.
A permis săracilor să postească prima și ultima săptămână din post, precum miercuri și vineri.
A refăcut școala de la Biserica Sf Gheorghe din București (în care fusese mutată școala Sf Sava
1791).
La Mănăstirea Tuturor Sfinților din București a înființat o școală pentru pregătirea viitorilor preoți
(1797).
1801-1802 de 2 ori s-a refugiat în Brașov datorită turcilor. De aici a cerut ajutor rușilor și
austriecilor.
1806 – s-a opus incendierii Bucureștilor de către turci deaorece în București erau trupe rusești.
Rușii au ocupat Principatele Române și mitropolitul Dositei a intrat în conflict cu aceștia.
1808 – rușii numesc exarh peste Moldova și Vlahia pe Gavriil Bănulescu.
1809 – a fost înlăturat din scaun. S-a retras la Brașov.
A murit în 1826. A lăsat bani la Spitalul Filantropia din București. Timp de 100 ani peste 250
tineri au beneficiat de burse.

10. ÎNFIINȚAREA EPISCOPIEI ARGEȘULUI. EPISCOPUL IOSIF (1793-1820)

Până în 1517 a fost episcopie când a fost mutată la Târgoviște.

14
 1793 – Divanul a propus înființarea a unei noi aparhii care să cuprindă 2 județe: Argeșul și Oltul.
A avut un cuvânt de spus și mitropolitul Dositei. A fost înscăunat Iosif. S-a călugărit de tânăr la
Mănăstirea Cozia. A trecut la episcopia Râmnicului, iar Filaret l-a pus egumen al mănăstirii Sf Dumitru
din Craiova.
1792 – hiroronit arhiereu de Sevasta
1797 – primește în București Mănăstirea Antim ca metoc. A deschis în ea școala pt țârcovnici.
A reparat Mănăstirea Argeș. A luat măsuri aspre împotriva călugărilor vagabonzi.
1804-1805 – a tipărit la Buda Mineiele de la Râmnic. Le-a tipărit pt Transilvania sub
binecuvântarea Mitropolitului de Carlovit și pt Țara Românească sub binecuvântarea lui Dositei.
1806 – a tipărit la Sibiu Slujba Sf Nifon
1811 – tipărește la Buda Octoihul
1809 – Dositei se retrage iar Iosif are grijă de averea Mitropoliei din București
1812 – locțiitor de mitropolit al Țării Românești. A solicitat domnului ca pe viitor țârcovicii să fie
scutiție de biruri.
1816 – tipărește la Neamț o carte împotriva uniților
1817 – se deschide șoala romțnească de la Sf Sava și o ajută foarte mult.
1819 – grecii sunt aruncați din țară și I se propune scaunul de mitropolit dar refuză.
1820 – moare și este inmormântat în Biserica Antim

11. MITROPOLIA MOLDOVEI ÎN A DOUA JUMĂTATEA A SECOLULUI AL

XVIII
15
 Mitopolitul Gavril Callimachi (1760-1786)
Fratele domnitorului Moldovei Callimachi.
1690 – s-a născut în Câmpulung (nume Gheorghe). Urmează cursurile Academiei de la Putna.
Aici a primit și schima monahală și i s-a dat numele de Gavriil. Cu ajutorul fratelui ajunge arhidiacon al
Patriarhiei Ecumenice.
1745 – hirotonit ca mitropolit al Salonicului. La Salonic a păstorit 15 ani. Fratele lui Callimachi
ajunge domnitor al Modovei, introduce taxa vacăritului (taxă care nu a fost acceptată de Iacob Putneanul)
și îl aduce penscaunul Mitropolitan pe fratele său Gavriil (1760).
Mitropolitul Gavriile refuză să fie de acord cu fratele lui privind taxa văcăritului. Totuși până la
urmă domnitorul cedează și scoate această taxă. Totuși a intordus altă taxă plătită de toată lumea după
numărul coșurilor: 11 lei, 5 lei jumătate și 3 lei.
A fost iubit de popor. A păstorit 26 ani. Putem aminti: anexarea Bucovinei, inform ape ruși de
mișcările trupelor turcești, a înființat o nouî tipografie. S-au tipărit aici:
1762 – Evanghelia / 1763 – Ceaslov / 1764 – Catavasier / 1766 – Psaltirea
A sprijinit Academia de la Putna. A ctitorit catedrala veche din Iași – Biserica Albă
1763 – încredințează Mănăstirea Dragomirna lui Paisie Velocicovschi care s-a întors din Sf
Munte.
1771 – a desființat Mitropolia Proilaviei (1771) ce cuprindea Brăila, Ismail, Chilia, cetatea Albă,
Bender, Înființarea ei a fost determinată de cucerirea teritoriilor de către turci. A urmat o izolare a
populației de acolo. Dar 1774 oștile rusești s-au retras din Moldova iar Mitropolia Proilaviei s-a
reînființat.
Mitropolitul Iacob Stamati (1792-1803)
A mai fost numit și Iacob al II. Născut în 1749 (apare anul nașterii pe piatra funerară din Biserica
Sf Gheorghe, vechea mitropolie de la Iași). Nu se știe locul nașterii. Se pare că este din zona Bistriței.
1760 – la 11 ani vine în Moldova datorită prigonirilor din Transilvania.
1764 – intră în monahism la Mănăstirea Neamț (primește numele de Iacob). Nu se cunoaște ce
nume a purtat până la călugărie. Datorită ascultării sale a fost numit econom (20 ani) al Mănăstirii Neamț
(erau 500 calugări).
La 25 ani – a fost chemat de mitropolitul Moldovei Bavriil Callimachi în serviciul Mitropoliei (a
primit funcția de administrator – 1774 / 1782). Începuseră lucrările la catedrala Sf Gheorghe și Iacob le-
a supravegheat.
1782 – episcopul Hușilor Inochentie (30 ani a stat în scaun) moare și a fost pus în locul lui Iacob.
Episcop de Huși – era un oraș mic cu cel mult 1500 de locuitori. Rămâne aici până în anul 1792.
Aici a găsit multă sărăcie și lucrurile lăsate în paragină. Fostul episcop a adunat bani numai pt el (300
000 galbeni) care până la urmă i-a luat domnitorul fanariot Alexandru Mavrocordat. A reușit să ridice un
palat Episcopal, a îmbogățit Episcopia cu noi donații.
A făcut ca școala episcopală de aici să fie accesibilă și mirenilor. Se pare că Veniamin Costachi a
învățat în această școală.
Foarte important: A răscumpărat de la ruși 500 de prizoneri turci aduși de ruși de la Brăila, Ismail
etc. I-a eliberat și le-a și plătit drumul până în Constantinopol. Gestul lui a fost interpretat greșit de
austrieci. Printre prizoneri a fost și fiul unui mare sfetnic de la Poartă care a relatat acest lucru sultanului
Selim al III. Acesta l-a chemat pe patriarhul ecumenic și a hotărât ca cea mai mare funcție din Biserica
Moldovei să fie dată lui Iacob.
Mitropolit al Moldovei – 1792 Patriarhul Neofit al Constantinopolului hotărăște ca Iacob să fie
ales mitropolit (al 59 mitropolit al Moldovei) cu denumirea: Mitropolit al Moldovei și Arhiepiscop al
Sucevei și Exarh al Plaiurilor.
16
 Activitatea culturală - ȘCOALA
A avut un memoriu în 9 pct:
a. Se ocupă de academia întemeiată de Grigorie Gica
b. Verifică veniturile și cheltuielile din școli. Fiecare școala se întreținea din cei 4 lei plătiți de fiecare
preot și diacon pt plata dascălilor.
c. Să se predea lb greacă cu metode simple pt a înțelege toată lumea
d. Să fie în fiecare școală dascăli care să predea științe: geometria, matematica, filosofia
e. Dreptul să fie predat în lb latină
f. Să fie dascăli de geometrie practică
g. Să fie drepturi și obligații pt elevi. școala să țină 6 ani, iar examenele din 6 în 6 luni. Să aibă o
purtare cuviincioasă. Elevii și profesorii scutiți de impozite. Să fie tratați medical gratuity
h. O atenție a acordat-o la împrumutul cărților
i. Osteneala epitropilor va fi recompensată cu plata cerească.
Activitatea culturală – TIPĂRITURI
A tipărit trei feluri de cărți: liturgice, didactice și pt suflet.
Liturgice: 1794 – Liturghier, Psaltirea, Evanghelia
1795 – Apostolul, Moliftelnic / 1797 – Ceaslov
Didactice: 1795 – Gramatica Theologhicească a lui Platon al Moscovei, O Geografie și
Elemente de aritmetică
Pt suflet: 1793 – Hrisov de așezământ – se iau măsuri privitoare la țiganii domnești
1803 – Înfruntarea jidovilor – se urmărește convertirea evreilor
Activitatea administrativă:
1797 – reface palatul metropolitan / cumpără pt Mitropolie mai multe moșii / înmulțește numărul
veșmintelor, al cărților de slujbă / a construit un paraclis
A înființat o farmacie (pe str Ștefan cel Mare și Sfânt) – doctorul, chirurgul și moașa să fie plătite
din vama peștelui.
Mitropolitul Iacob și preoțimea
1764 – hrisov prin care cere ca preoții înainte de a fi hirotoniți să fie cercetați atent cu toate că
erau școli special pentru pregătirea candidaților. Să știe toate tainele bisericești, să învețe proscomidiile,
ecteniile………….
Acte de caritate
1802 – mitropolitul Iacob a dăruit 1200 lei Mănăstirilor Secu și Neamț
Multe cărți de cult a dăruit mănăstirii Secu.
Foarte important: CTITOR AL BISERICII BANU
Biserica Banu – sau biserica calicilor sau a mișeilor – nume după breasla cu același nume. Găsim
aici un tablou cu Mitropolitul Iacob, o icoană și un chivot (donate în 1802)
În timpul mitropolitului au avut foarte mlte convertiri la creștinism din rândul evreilor.
A avut o influență asupra lui Veniamin Costachi.

12. PAISIE VELICICOVSCHI (1722-1794)

Sf. Paisie poate fi comparat cu marii sfinți ai Bisericii din primele veacuri creștine. A fost numit
chiar al doilea sfânt Grigore Palama de către ieromonahul Seraphim. Europa este marcată de umanismul
ateu care îl va izgoni pe Hristos din viața lumii. Acest lucru se va răsfrânge și asupra Răsăritului orthodox.
Pe de altă parte numeroasele războaie ruso-austro-turce (1714-1718 și 1735-1739) și războaiele ruso-
17
turce (1710-1711, 1768-1774 și 1787-1792), domnitorii fanarioți și uniația dau o lovitură puternică
Bisericii Ortodoxe de peste tot în țările române.
Chiar și Petru Movilă se lasă influențat de școlile iezuite prin întemeierea Academiei kievene.
Și împărăteasa Ecaterina a II dispune secularizarea averilor mănăstirești și introduce o lege anti-
monahală care va ruina monahismul rusesc.
Pe Sf Munte Athos scrierile părinților sunt cvasi-necunoscute.
Totuși în Țările Române monahismul rezistă chiar prin mișcarea paisiană va renaște. Viața
monahală înflorea în schiturile mici. În sec al XVIII în Moldova au fost ctitorite 21 de noi mănăstiri și
102 schituri, iar în Țara Românească 18 mănăstiri și 93 schituri. Ele au primit monahi ruși, sârbi, bulgari,
greci. Chiar dacă au mai fost încercări (jefuirea mănăstirilor de către turci sau domni fanarioți)
monahismul românesc nu a dat înapoi. Chiar au fost un centru de viață cultural și asistență socială. Erau
pregătiți aici candidați la preoție (Academia de la Putna), funcționau spitale pe lângă mănăstiri
(Mănăstirea Sf Spiridon).
Sfântul Paisie avea să găsescă în Țările Române toate condițiile pentru a putea începe
reorganizarea filocalică a vieții bisericești.
12 decembrie 1722 – s-a născut în Ucraina (Petru la botez). A fost dintr-o famile bogată de cazaci.
Cei din familia sfântului administrau biserica din Poltava. Toți din famile au studiat. Fratele lui Ioan
ajunge protopop de Poltava.
Este trimis la studii la Academia din Kiev (1735-1739) dar le abandonează și se îndrepată spre
viața monahală. Se dedică studiului vieții Sfinților Părinți. La 17 ani părăsește Academia total
nemulțumit.
Paisie nu a fost ucenicul nimănui poate în afara celor câteva întâlniri cu starețul Vasile de la Poiana
Mărului. Marii povățuitori ai lui Paisie au fost cărțile. De mic citea Ceaslovul, Psaltirea, Vechiul
Testament și Viețile Sfinților. Dar nu numai astea.
S-a hotărât ca toată viața să nu judece pe nimeni.
Duhovnicul său, ieromonahul Pahomie îl trimite la Mănăstirea Liubețki (Nipru). După scurt timp
Petru pleacă la Mănăstirea Medvedovski (va primi tunderea în rasofor și primește numele de Platon).
Mănăstirea este desființată de polonezi. Palton pleacă la Mănăstirea Lavra Pecerska dar nu stă mult aici
fiind nemulțumit de viața duhovnicească de aici. Pleacă în Ungrovlahia la Schitul Dălhăuți (Vrancea –
aflat sub ascultarea sterețului Vasile de la Poiana Mărului).
Aici după discuțiile cu Vasile rămâne impresionat. Pleacă totuși (nu vrea să fie făcut ieromonah)
la Schitul Trăisteni și Cârnu (Buzău) care au tipic după Sfântul Munte. Se stabilește la Schitul Cârnu.
1746 – pleacă pe Sf Munte pentru a cunoaște viața duhovnicească de aici (Kyparis). Rămâne pe
Sf Munte 17 ani (1763). Rămâne impresionat de ce descoperă pe Sf Munte.
1750 – starețul Vasile de la Poiana Mărului trece prin Sf Munte și îl îmbracă în schima monahală.
Mânca odata pe zi, făcea metanii noaptea, puta o singură dulamă, iar patul era o scândură goală.
Obștea a crescut pe lângă Paisie și se mută la Schitul Sf Constantin (ascultare de Mănăstirea
Pantocrator). Aici 1758 este hirotonit ieromonah (la vârsta de 36 ani). Aici vin și ucenici de limbă slavonă
și pravila se va citi în 2 limbi.
Se mută din nou la Schitul Sf Ilie (ascultare de Mănăstirea Pantocrator) deaorece a crecut numărul
de călugări.
Crecând foarte mult numărul de călugări Paisie împreună cu obștea a plecat în Țările Române. 64
de călugări au părăsit Sf Munte. A ajuns la Schitul Vărzărești din partea Buzăului dar nu a primit nici o
mănăstire de la mitropolitul Țării Românești fiindcă erau mulți ruși cu el.

18
 Cere ajutor de la mitropolitul Moldovei (Gavriil Callimachi care a fost și arhiepiscop al
Tesalonicului) și primește Mănăstirea Dragomirna. A viețuit aici între 1763-1775 până la anexarea
Bucovinei. Aici așează rânduială athonită. Aici va începe realizarea operelor literare paisiene.
Școala de la Dragomirna. Prima Filocalie
Locul central l-au ocupat călugării români. Se făceau traduceri din textele grecești. După care arau
traduse în slavonă. Aici s-a început Filocalia Românească (1769).
Paisie la Secu și Neamț
1775-1779 – 4 ani a stat la Secu. Pleacă la Neamț și mănăstirea ajunge la 1000 de viețuitori. A
continuat traducerile patristice aici. El a devenit cunoscut în toată lumea ortodoxă.
Mănăstirea Neamț semăna cu un nou Athos.
15 noiembrie – până la Florii - ținea școala duhovnicescă pentru călugări (școală de iarnă)
15 noiembrie 1794 – moare. Înainte de a muri starețul începe să-și scrie Autobiografia – este un
adevărat manual de călugărie.
Activitatea literară
Traduceri din Sfinți părinți, 6 Capitole despre rugăciunea minții și Autobiografia – neterminată
44 de lucrări patristice a tradus personal Paisie
Cele 6 capitole despre Rugăciunea minții (este scrisă la Dragomirna).
Asistența socială
Grija pentru săraci, pentru bolnavi.
1763 – Așezământu, reactualizat la Secu și Neamț - sunt scrise regului esențiale pentru îngrijirea
celor bolnavi și suferinzi.
La Neamț organizează o bolniță, un ospiciu.
Paisianismul
A fost o mișcare spirituală. A urmărit reorganizarea: isihasmului (în obște), studiul scrierilor
Sfinților Părinți (rugăciunea neîncetată), rânduiala vieții călugărești (disciplină în spiritul Părinților,
îndeletnicirea cu diferite meșteșuguri).

Important: s-a restaurat viața de obște din mănăstiri. Aproape toate mănăstirile românești urmau
Regula starețului Paisie. Moștenirea paisiană de la Neamț a fost mare nu numai în Tările Române ci și
în alte țări – Ucraina, Rusia.

13. MITROPOLITUL VENIAMIN COSTACHI (1803-1842)

20 decembrie 1768 – s-a născut în ținutul Fălciului (Vaslui). La botez a primit numele de Vasile.
Tatăl său provenea dintr-o familie de boieri, iar mama sa din familia Cantacuzinilor. A fost la școala
grecească de la Trei Ierarhi dar nemulțumit de învățătura de aici ca și Sf Paisie, Vasile are intenția de a
se retrage la Mănăstirea Neamț, atras de faima lui Paisie.
19
 Totuși ajunge la episcopul Iacob Stamati (Iacob al II) de la Huși. Iacob âi devine părinte
duhovnicesc. Îl va călugări la 15 ani (primește numele de Veniamin). Este ajutat foarte mult de Iacob.
1788 – hirotonit preot la la Mitropolie la Iași. La 20 ani egumen la Mănăstirea Sf Spiridon unde
fusese epitrop mitropolitul Gavriil Callimachi.
1792 – Iacob Stamati este ales mitropolit iar Veniamin âi ia locul la Huși ca episcop la 22 ani.
Este un bun administrator. Peste 4 ani la 1796 a fost mutat în scaunul de la Roman. Foarte
important aici a transformat bolnița de aici într-un adevărat spital
1803 – mitropolitul Iacob moare, iar episcopul Veniamin este ales Mitropolit (1803-1812 și 1821-
1823 – două întreruperi). A avut o întrerupere deaorece a fost pus locțiitor de domn dar din cauza
neânțelegerilro cu noua stăpânire rusească s-a retras la Neamț. A doua oară (1821-1823) datorită mișcării
eteriste s-a retras dincolo de Prut.
1842 – datorită neînțelegerilor cu domnitorul Mihail Sturza (din cauza proiectelor privind averile
Mitropoliei, de a le suordona statului) se retrage la Mănăstirea Slatina
18 decembrie 1846 – moare fiind îngropat la Mănăstirea Slatina. La 30 decembrie 1886 rămășițele
pământești au fost aduse de către Iosif Naniescu și așezate la Catedrala mitropolitană din Iași.
A lăsat: - odoare – Catedralei / odoare – la Mănăstirea Slatina / 1000 – galbeni – Mănăstirii Agapia
Școli:
La 2 luni de la urcarea în scaun obține: - înființarea unor școli elinești și românești la Focșani și
Bârlad / sporirea bugetului pentru școli / creșterea numărului de elevi săraci la Academia gercească din
Iași.
Cere înființarea unui seminar pentru viitorii preoți. 1803 – se înființează seminarul (primește o
subvenție anuală de 25 000 lei). Seminarul se înființează la Mănăstirea Socola. Mută călugării de aici la
Agapia.
Pt prima dată la Mănăstirea Agapia și Văratec aveau acces și fetele pentru învățarea cărții.
1805 – a înființat o școală de cântăreți bisericești
1814-1815 – ucenicul său Gheorghe Lazăr a ținut cursuri de inginerie – s-au pus bazele
învățământului politehnic
1 ianuarie 1828 – împreună cu Gh Asachi prezintă un plan de organizare al învățământului: o
școală normală de 2 ani și un gimnaziu de 4 ani – prioritar să se predea limba română. S-au înființat 6
școli.
1834-1835 înființează academia Mihăileană la Iași (cursuri de 4 ani). De aici s-a dezvolatat
în 1860 Universitatea Al I Cuza.
1841 – prima școală de arte și meserii
1843 – prima școală publică pt fete – la Mănăstirea Bărboi.
Activitatea culturală-tipografică:
A înființat o nouă tipografie la Neamț. A refăcut tipografia de la Mitropolie. A acordat atenție
traducerilor din Sfinții Părinți. Traduceri:
1807 – Tâlcuirea celor 7 Taine
1824 – Istoria Scripturii Vechiului Testament și Istoria Scripturii cei nouă
1841 – Istoria bisericească a lui Meletie
1844 – Pildalionul – o colecție de canoane
Peste 100 de cărți s-au tipărit cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin.
S-au tipărit la Neamț și Iași aproape toate cărțile de slujbă (70 volume).
A fost un susținător al predării limbii române în școli în locul celei grecești.
Foarte important: a reușit să dezvolte învățământul
Ctitor:
20
 1833 – a pus bazele catedralei mitropolitane contribuind lunar cu 1000 lei. Iosif cel Sfânt o termină
(succesorul lui 1887).
A refăcut mănăstirea Agapia distrusă de turci.

14. MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL (1823-1834)

1822 – înalta poartă numește pe Grigorie Ghica ca domn al Țării Românești. Când ajunge la putere
își dă seama că nu are sfetnici, Îl recheamă în țară pe mitropolitul Lupu dar acesta refuză. Așa că îl pune
în locul lui pe Grigore ierodiaconul de la mănăstirea Căldărușani (5 ianuarie 1823).
Observăm că a fost ridicat de la treapta de ierodiacon la cea de mitropolit un caz neobișnuit. Nu a
mai vrut să promoveze călugări greci în scaunul de mitropolit.

21
 1765 – s/a născut în București, nme de botez Gheorghe. A urmat cursurile școlii Sf Sava. Se
împrietenește cu călugărul moldovean Gherontie.
1790 – după terminarea școlii pleacă împreună la Mănstirea Neamț. Aici este hirotonit chiar de Sf
Paisie schimbându-și numele în Grigorie.
Mitropolitul Dositei Filiti (1793-1809) al Ungrovlahiei a cerut 2 călugări de la ănăstirea Neamț
care știau grecește. 1796 – Gherontie și Grigore ajung la București.
1799 – tiprsc la tiparnița Mitropoliei: Carte folositoare de suflet
1801 – Octoihul
A fost însărcinat cu îngrijirea bibliotecii Mitropoliei.
1802 – cei 2 călugări se întorc la Neamț. 1803 – mitropolitul Iacob Stamati moare și vine în locul
lui mitropolitul Veniamin. Acesta i-a rugat pe cei doi să traducă Tâlcuirea la Evanghelii (1805 – tipărită).
Veniamin navea nevoie de cărți pe seminarul înființat de el. Cei doi traduc Taina credinții noastre
cei pravoslavnice (1803) și Dogmatica Sf ioan Damaschin (1806).
1807 – la Neamț se tipărește Viețile Sfinților. Venimain este ajutat de cei 2 călugări.
1812 – plecaă pe Sf Munte dar în Bulgaria (Plovdiv) sunt atacați de tâlhari și Gherontie moare.
1814 – Grigorie este la Neamț unde tipărește mai multe cărți.
După 1816 Grigorie pleacă la București. S-a așezat la Mănăstirea Antim.
1817 – traduce Apologie a fecioriei care e tipărită
Pleacă la Căldărușani. Și aici traduce o serie de cărți (Șase cuvinte pentru preoție ale Sf Ioan Gură
de Aur și Cuvânt pentru preoție al Sf Grigore de Nazianz.
1823 – este pus mitropolit. Situația economică era foarte grea. Mitropolia avea datorii foarte mari.
Erau foarte mulți preoți hirotoniți.
Măsuri:
- Ocupă scaunele vacante (la argeș, la Râmnic și la Buzău pe episcopul Chesarie)
- Preoții hirotoniți necanonic să plătească dări
- A luat măsuri împotriva protopopilor care aveau dări asupra preoților
- S-a îngrijit de școli
- A desființat obiceiul de a da Sfântul Mir pe bani
- A schimbat egumenii greci cu români
Se plăteau taxe mari către Locurile Sfinte. Cere ajutor de la Înalta Poartă și taxele vor scădea (se
dă numai o treime din veniturile mănăstirilor închinate = 1823-1826).
1826 – Rusia câștigă drept de protectorat asupra Tărilor Române. Călugării greci plăteau
consulilor ruși taxe să reintre în proprietatea mănăstirilor.
1828 – un nou război ruso-turc și Principatele Române trec sub ocrotirea Rusiei. Domnitorul
Ghica pleacă (1828) și lasă locțiitor pe Grigorie. Boierii erau împotriva lui Grigorie și acest lucru a dus
la plecarea lui Grigorie în 1829 la Chișinău (a fost surghiunit). A rămas până în 1832.
Se întoarce. Ajunge la Buzău și din motive politice stă acolo 1 an (1832-1833). În 1833 își reia
scaunul mitropolitan.
22 iunie 1834 – moare. Este îngropat lângă Catedrala mitropolitană din București. După 7 ani
osemintele sunt duse la Căldărușani.
Ca mitropolit a tipărit:
Două cuvinte ale Sf Casian Romanul, Cuvinte puține ale Sf Ioan Gură de Aur, Învățătură pt nunți,
Patericul.......

22