1.

DESPOTISMUL LUMINAT ÎN SPAȚIUL TRANSILVĂNEAN

Monarhul își afirmă absolutismul în măsura în care acționează fără restricții și control,
fără divizarea puterii cu stările și ordinele, cu nobilimea și orășenimea. Absolutismul apare
astfel, dacă nu social, cel puțin politic ca negare a feudalității. Primele caracteristici ale
absolutismului luminat apar în Transilvania o dată cu diverse proiecte și realizări de reforme
militare și fiscale ale lui Carol al VI-lea și Maria Tereza. În 2 noiembrie 1765, principatul
Transilvaniei este ridicat la rangul de Mare Principat, recunoscându-i-se contribuția la lupta
antiotomană.

Iosif al II-lea a înțeles că eforturile de centralizare a statului și de modernizare a

instituțiilor după precepte raționale trebuiau să vizeze în primul rând administrația cu rosturile ei
de preluare, transmitere și executare a deciziilor centrale. Acesta trebuia să învingă rezistențele
nobilimii și ale patriciatului săsesc care nu se voiau supuse puterii centrale; Dieta și
Congregațiile comitatense și scăunale trebuiau slăbite, reduse în competențele și atribuțiile lor.

În 1760 se înființează Consiliul de Stat, care avea cel mai important rol în promovarea
absolutismului și a centralismului. Guvernatorii dintre 1762-1770 și generalii-comandanți au
inaugurat un guvernământ absolutist, iar din 1761 se renunță la convocarea Dietei. Schimbarea –
în sensul înnoirii – trebuie guvernată de rațiune, controlată, administrată, de sus in jos, treptat, pe
cale reformista.

Pentru ca programul reformator să reușească într-o societate divizată și conservatoare,

împăratul a înțeles că omul simplu trebuie atras în cadrul proiectelor sale nu ca supus, ci ca
cetățean. Pentru a reuși transmiterea și impunerea noului mesaj politic la toate palierele
societății, a celei românești în particular, Iosif al II-lea a folosit trei pârghii importante care au
devenit pilonii emancipării românilor ardeleni: Biserica, Școala, Tiparul.

Biserica, prin puterea spirituală și subordonarea față de stat, urma să indice prin puterea
exemplului, noul model de cetățean în parametrii valorilor iluministe și ai conceptelor morale
creștine universale.

Școala, printr-un vast program de alfabetizare, modela tânăra generație în direcția

impunerii obiectivelor politice care vizau transformarea supușilor statului în buni cetățeni,
soldați, agricultori cu o înaltă calificare.
 Tipografia oferea, la rândul său, politicii reformismului iosefin cadrul și mijloacele
necesare de manifestare prin publicarea de cărți esențiale la prețuri accesibile: manuale, cărți de
ridicare, cărți cu conținut civic.

Administrație teritorială

Prin ordinul din noiembrie 1983 a fost realizată reîmpărțirea administrativă a

Transilvaniei, lichidându-se vechile teritorii ale națiunilor politice și lovindu-se grav în instituția
comitatensă (instituție nobiliară prin excelență). Atribuțiile noilor comitate au fost mult restrânse,
autonomiile desființate, dreptul de a-și întocmi statute proprii suprimat, funcționarii comitatenși
erau numiți de stat și pentru stat. Comiții erau numiți de împărat în calitate de comisari
imperiali, iar atribuțiile lor largi restrânse la cele pur administrative, pentru a deveni executanți
fideli ai dispozițiilor puterii centrale.

Prin neconvocarea Dietei, congregațiile comitatense ajunseseră cadrul organizat al

rezistenței stărilor față de politica absolutistă a monarhului. Centralismul statului absolutist s-a
substituit autonomiei locale a comitatului și scaunului, noul comitat devenind o simplă
circumscripție administrativă a statului raționalizat.

Administrația rurală și urbană

Administrația locală, orășenească și sătească a fost cuprinsă și ea de valul reformist:

orașele libere regești trebuiau restrânse în libertățile lor, supuse controlului riguros al politicii
etatiste pentru ca instituțiile lor să devină instrumente fidele monarhului. La nivelul satelor s-a
încercat scoaterea juzilor sătești de sub influența și controlul stăpânilor de sate nobili, sporindu-
li-se autoritatea în ideea de a interveni în conflictele dintre țăranii iobagi și stăpânii feudali.

Separarea executivului de juridic

Prin separarea modernă a executivului de juridic se reduc posibilitățile de abuz, sporind

loialismul funcționarului față de stat și asigurând continuitatea instituției în rezolvarea diferitelor
probleme.

Germana ca limbă administrativă

Prin ordonanța din mai 1784 se adăuga introducerea limbii germane, în locul latinei, în
administrația de stat, ca element complementar de unitate a imperiului și de asigurare a unei mai
bune funcționări. Administrația Transilvaniei a ajuns să fie dominată structural și organizatoric
de principiul unității și ierarhizării. Ea a devenit un mijloc activ de difuzare a progreselor
civilizației Luminilor. Administrația devenea interfața dintre stat și cetățean.
 Activitate scrisă și acte

Fluxul de modernizare s-a răsfrânt și în activitatea scrisă, sporind numărul actelor,

trecându-se la realizarea evidenței și a legăturii înscrisurilor din administrația curentă cu cele
păstrate în arhivă - birocrația austriacă.

Politica de înregimentare militară

Subliniem de asemenea politica de înregimentare militară și crearea unor 6 regimente

grănicerești, 3 române, 3 secuiești, utile pentru apărarea graniței de Est al Imperiului. Prin
această politică sporește numărul românilor liberi.

*** (Puțin repetitiv dar cu alte aspecte – mai mult de citit, dar nu de ignorat)

Unul din actele reprezentative pentru reformismul iosefin l-a constituit desigur Edictul de
toleranță (1781), act născut din considerente politice si nu religioase care a deschis în mod oficial
segmentului ortodox o perspectiva noua, integratoare.

Politica reformismului iosefin a vizat un sistem școlar de stat dirijat, care trebuia să
modeleze generația tânără în conformitate cu noile idealuri centralizatoare.

Instituția tipografiei, chemată în secolul al XVIII-lea să îndeplinească două funcții

majore: să asigure difuzarea normelor imperiale concretizate în legi, edicte, patente, regulamente
și să susțină implementarea și dezvoltarea sistemului de învățământ proiectat să ofere noul tip de
cetățean, prin editarea cu prioritate a manualelor școlare. În mod particular, tipografiile de la Blaj
si Buda.

Călătoria lui Iosif al II-lea din anul 1773 în Transilvania a constituit pentru români un
moment decisiv. Împăratul a perceput direct realitatea constituțională și administrativă a Marelui
Principat și a cunoscut situația socio-economică deosebit de grea a românilor din această zonă a
Imperiului.

Într-o primă fază, printr-un ansamblu concentrat de măsuri care au avut ca țintă sistemul
constituțional, s-a vizat recuperarea românilor din ipostaza politică de tolerați ai provinciei prin
integrarea lor în cadrul acesteia cu drepturi politice egale cu cele ale națiunilor privilegiate.

Cea de-a doua fază a urmărit ridicarea culturală, modernizarea societății românești printr-
un vast program de alfabetizare inițiat în timpul Mariei Tereza și extins de către Iosif al II-lea.
Tot pentru prima dată românii au fost cuprinși de autorități într-un amplu proiect de educare ce
avea ca scop transformarea acestora din simpli țărani aserviți în buni agricultori, cu minime
cunoștințe economice, plătitori de taxe pentru statul ce oferea protecția necesară împotriva
abuzurilor nobiliare.

Dinspre această direcție se desprinde cea de-a treia fază a reformismului iosefin în relație
cu procesul emancipării românilor ardeleni, cea caracterizată de redefinirea acestui segment prin
echivalarea supușilor români cu noul model de cetățean de care Imperiul avea atâta nevoie. După
modelul prusac s-a căutat transformarea tuturor supușilor în buni militari care conștientizau
rațional și emoțional atașamentul lor la noua comunitate.

2. SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM

S-ar putea traduce ca „jalba românilor”, un act înaintat de credincioșii săi supuși, clerul,
nobilimea, starea militară și cea orășenească a întregii națiuni române din Transilvania,
împăratului Leopold.

Programul politic al națiunii române sintetizat în Supplex:

1. să fie revocate și desființate în chip public termenii folosiți pentru români precum
tolerați, admiși, nesocotiți între Stări, iar națiunea să fie repusă în toate drepturile civile și
religioase.

2. Să fie respectate drepturile națiunii române ca națiune egală cu cea ungară.

3. clerul, atât cel unit cât și cel care nu s-a unit, nobilimea și plebea să fie socotite ca
părtașe la aceleași beneficii de care se bucură celelalte națiunii din sistemul țării.

4. în dietă, în comitate, în scaune, districte și orașe, națiunea română să fie reprezentată

proporțional cu numărul ei.

5. unitățile administrative cu majoritate românească să aibă și denumire românească,

celelalte să poarte nume mixte.

Această listă este precedată de o amplă argumentație luată din trecutul istoric, națiunea
română este cea mai vechie din toate națiunile Transilvaniei; ea nu poate fi socotită „admisă”,
mai degrabă ea este cea care le-a „admis” pe celelalte. Este amintită de asemenea diploma
regelui Ștefan care asigură aceleași drepturi cetățenești tuturor locuitorilor țării.

Pe lângă argumentul istoric, al vechimii, se menționează și cel numeric; națiunea

românească este cea mai numeroasă. La recensământul din 1787, din 1.700.000 locuitori, peste 1
milion erau români.
 În fine, revendicările se bazează pe echitatea naturală, pe principiile societății civile și pe
pactele convenite.

Memoriul din 1791 nu este unul izolat, fiind precedat programul lui Inochentie Micu. Obiectivul
central fixat de programul lui Inochentie era recunoașterea națiunii sale ca națiune politică.
(1743). Revendicările din 1791 sunt similare cu cele din urmă cu jumătate de secol, dar mai bine
fundamentate și argumentate istoric. Un important rol l-au jucat membrii Școlii Ardelene,
educați la Roma și Viena: Gheorghe Șincai, Petru Maior, Samuel Micu, Ignatie Darabant.

Momentul redactării suplicii și acțiunea petiționară întreprinsă se leagă nemijlocit de

împrejurările legate de moartea lui Iosif al II-lea, și prăbușirea sistemului reformist. Nobilimea și
adunările de comitate visau întoarcerea la vechile libertăți și imunități.

Versiunea finală a textului a fost finalizată la Oradea și expediată pe 28 martie 1791.

Cererile formulate nu au nici un temei, sunt nejustificate, chiar primejdioase. Dieta îl va
respinge. Chiar dacă a eșuat, gestul va rămâne în memoria poporului, iar lupta pentru egalitate va
continua.

3. TRANSILVANIA ÎN PERIOADA NEO-ABSOLUTISMULUI

AUSTRIAC

După înfrângerea revoluției, societatea românească a fost confruntată cu o situație economică

precară, pierderi materiale și umane și tensiuni sociale până în vara lui 1849. Atunci este numit
guvernator al Transilvaniei Ludovic Wohlgemuth care ia o serie de măsuri pentru pacificarea
principatului: dezarmarea generală a tuturor locuitorilor, desființarea Landsturm-ului și
reorganizarea provinciei în 6 districte militare: Sibiu, Alba-Iulia, Cluj, Odorhei, Reteag și
Făgăraș. În fruntea jurisdicțiilor locale au fost aduși funcționari din alte provincii și reprezentați
ai fostelor națiuni dominante.

Regimul a îmbinat măsuri de forță cu o politică de concesii în favoarea populației. Se

instaurează starea de asediu, iar regimul austriac recunoaște valabilitatea legislației agrare din
1848, recunoaște desființarea iobăgiei și dreptul de proprietate a foștilor iobagi. În 1851 sunt
desființate regimentele de graniță din Transilvania.

Pe plan politic a avut loc o revenire la tactica petiționismului politic, orientat spre Viena.
Mișcarea petiționară post-revoluție a evoluat pe 2 planuri: la nivelul elitei politice românești,
care a constituit delegația națională de la Viena și la nivelul zonal cu angajarea comunităților
rurale, care au înaintat petiții zonale sau sătești.

Memoriile românești cereau numirea de funcționari români în Principat, arondarea noilor

unități administrative după structura etnică a populației, separarea Banatului timișean de
Voivodina sârbească, încetarea persecuțiilor împotriva conducătorilor români, ridicarea unui
monument în memoria victimelor Revoluției. Revendicările satelor erau legate de pământ,
păduri, pășuni, școli etc. Între august 1849 - februarie 1851 s-au depus 27 memorii la Viena.

Instaurarea absolutismului în imperiu nu a însemnat restaurarea regimului anterior

revoluției din 1848-1849: Viena a trebuit să țină cont de programele formulate de națiunile din
imperiu. Noul absolutism s-a asociat cu o componentă reformistă după modelul regimului
Metternich, promovând o serie de reforme numai în anumite domenii (economie, societate,
biserică, învățământ).

Pentru români, regimul noului absolutism a însemnat un incontestabil progres față de

perioada anterioară Revoluției: s-a încurajat crearea instituțiilor naționale care nu afectau
integritatea și unitatea monarhiei. Epoca a fost dominată de personalitatea episcopului Andrei
Șaguna, care a patronat un program de construcție națională.

Noua orientare a elitelor românești, de a canaliza militantismul în scopul creării sau

consolidării instituțiilor menite să conserve și să întărească naționalitatea, s-a manifestat pe plan
social-economic, cultural și bisericesc.

Pe plan economic și social, eforturile s-au concentrat pe apărarea și consolidarea

proprietății funciare românești, constituită în urma patentelor din 1853-1854. O campanie
puternică a fost declanșată în sprijinul formării unei clase de mijloc românești.

Pe plan religios se dorea independența bisericilor românești și restaurarea mitropoliei

naționale autonome. Andrei Șaguna cere patriarhului sârb să susțină independența politică și
confesională a românilor. De asemenea se cere convocarea unui sinod al Bisericii ortodoxe
românești. Patriarhul sârb se opune. O parte a elitei intelectuale nu a încetat să susțină unificarea
celor două biserici. Se reactivează mitropolia de la Alba Iulia și se creează 2 episcopii la Gherla
și la Lugoj. -> Biserica unită românească se emancipează de sub jurisdicția primatului Ungariei.

S-au realizat progrese și în alte domenii: crește numărul funcționarilor români din
administrație. Se militează pentru înființarea unei universități românești și se înființează 2
tipografii românești: la Sibiu și la Brașov. Prin Andrei Șaguna se pun bazele unui sistem de
învățământ secundar. Notabilă este contribuția Institutului Teologic - Pedagogic din Sibiu la
formarea elitei ecleziastice. Existau 3 licee de care dispuneau românii - Blaj, Brașov, Beiuș.

Notăm și creștere demografică în această perioadă, ajungându-se de la o populație de

aproximativ 3.5 milioane în 1850 la una de 4.2 în 1869.

4. PROBLEMA ROMÂNEASCĂ ȘI CEA EUROPEANĂ (1853-

1859)

5. TRANSILVANIA ÎN PERIOADA LIBERALĂ (1860-1867)

6. REGIMUL MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1866) – curs?

7. DUALISMUL AUSTRO-UNGAR ȘI REACȚIA ROMÂNEASCĂ

DIN TRANSILVANIA

8. MIȘCAREA NAȚIONALĂ A ROMÂNILOR DIN

TRANSILVANIA

9. ROMÂNIA ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Pretextul conflictului a fost atentatul de la Sarajevo (via organizațiile secrete sârbe și

bosniece). După 1903-1905, Imperiul Austro-Ungar administrează și apoi anexează Bosnia-
Herzegovina. Tensiunea escaladează în efect de domino între cele 2 blocuri politico-diplomatice:
se trece de la un conflict regional, la unul european apoi mondial.

România neutră din 1914; a existat un Consiliu de Coroană la Sinaia – în 1883, devine
parte componentă a Puterilor Centrale (regele fiind german). Antanta ar fi dispusă să recunoască
dreptul istoric al Transilvaniei – mizând pe sensibilitatea poporului român. Brătianu sugerează
neutralitatea sau atitudinea de expectativă (pregătiți de luptă, dar neutri). Cuplul princiar român,
Ferdinand și Maria erau simpatizanți ai Antantei.

Puterile Centrale au simțit „jocul român” și au căutat să mențină România în orbita lor
prin vizitele prinților austrieci și germani în țară, ale ministrului de externe Ottokar și presiunile
lui Wilhelm asupra Budapestei pentru a îmbunătății situația românilor din Transilvania.
 România avea o poziție geostrategică, ținând cont că Bulgaria și Turcia erau de partea
Puterilor Centrale. Antanta, la rândul ei, va întreprinde vizite prin reprezentanții Franței, se vor
întări contactele diplomatice, apoi țarul Nicolae al II-lea vizitează Constanța. Presiunile asupra
României vor oscila în funcție de bătăliile de pe front. De asemenea, se va pompa capital englez
și francez în companiile petroliere (Ploiești, Banat, sudul Bacăului etc). Brătianu încheie tratate
de neutralitate cu Rusia (1914), convenții de ajutor reciproc cu Rusia, Italia etc.

Vara 1916: Antanta e „pe val” și ne oferă un ultimatum: acum ori niciodată. Se semnează
două convenții cu Antanta (una politică și una militară). Politic s-a stabilit:

 România va intra în război împotriva Austro-Ungariei.

 Nu va încheia pacea cu dușmanii fără consultări cu aliații.

 Antanta va recunoaște politic Transilvania și Bucovina ca fiind ale României.

Din punct de vedere militar:

 România intră în război cel târziu până în 29 august 1916

 În sud (Bulgaria, Turcia), Antanta va ataca Salonicul (vrăjeală) și va

deschide un nou front.

 România va primi suplimente de corpuri armate rusești în Dobrogea, iar

prin portul Constanța vor intra zilnic 300 tone de armament. (alte
minciuni).

Desfășurarea conflictului

România intră în război, atacând Austro-Ungaria în Transilvania.

La Salonic nu se întâmplă nimic, armata austro-bulgară-turcă trece Dunărea la Zimnicea

și ajunge la Turtucaia. Se rupe un corp de armată din Transilvania, iar românii se trezesc că vor
lupta pe 2 fronturi. Turtucaia rezistă 3 zile, apoi Oltenia este ocupată și urmează Bucureștiul. În
Transilvania, Austria ne alungă pe linia trecătorilor din Carpați (Porumbaca, Sibiu).

Cad cele 2 mari puncte (Trecătoarea Jiului și cea a Oltului), urmează Bătălia de la Argeș, iar în
noiembrie 1916 este ocupat Bucureștiul. Pierderi de 200.000 de vieți, Guvernul se mută la Iași.

În 1917: „a fi sau a nu fi”. Vara vine în sfârșit armamentul francez, iar românii trebuie să
apere intrarea în Moldova, sub deviza „pe aici nu se trece” (trecătorile Oituz, Mărăști, Mărășești
– zona Vrancea). Cad în luptă 100.000 de oșteni români. Ferdinand promite pământ în schimbul
înregimentării țăranilor. De asemenea vin bolile și epidemiile pe plan intern, și revoluția Rusă pe
plan extern. Rusia încheie pacea cu Germania și noi am rămas fără aliați.

Încheiem în mai 1918 pacea de la București. În septembrie 1918 are loc o contraofensivă
a Antantei; Bulgaria și Turcia sunt înfrânte, iar România are și ea rolul ei în această ofensivă.

Unirea urmează mereu aceleași 3 etape în toate cele 3 zone: autonomie, independență, unire.