Sumar al lucrarii

Onorată asistență, teza mea de disertație se intitulează ,,Familia tradițională din

Transilvania între secolele XVIII-XIX și contextul apariției Statutului Organic,, lucrare care a
fost întocmită sub îndrumarea părintelui profesor Emilian Iustinian Roman.
Lucrarea este structurată în 6 capitole mari, care urmăresc atât partea istorică cât și cea
demografică sub aspect legislativ.
Am ales această temă deoarece pentru mine a fost o continuare a muncii întreprinse la
elaborarea tezei de licență. Titlul tezei de licență a fost: Biserica din Transilvania, promotoare a
unității de neam credință și limbă, în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Astfel, am încercat
să aprofundez în prima parte a formării mele academice elemente istorico-eclesiale, iar acum în
partea a doua a formării, elemente demografico-istorice, legislative și sociale.
Motivația care a stat la baza alegerii acestor două titluri a venit din dorința de a cerceta
izvoarele și lucrările care vorbesc despre suferințele familiilor românilor transilvăneni, care au
trăit timp de secole în primejdii și prigoane, ,, oameni a căror viață a avut un singur sens, lupta!,,
după cum afirma Mircea Eliade.
Caracterul științific al lucrării este dat de stilul scrierii, de documentarea temeinică și
îndelungată, de tratarea cu conștiinciozitate și obiectivitate a datelor demografico-istorice, dar și
de cele 143 de pagini, 285 de note de subsol și 138 de surse bibliografice, fără de care lucrarea nu
ar fi putut fi realizată.
Am considerat important să prezint în următorul capitol câteva generalități despre
contextul istorico-politic de la începutul secolului al XVIII deoarece Biserica, hora din vatra
satului și târgurile erau singurele activități unde românii de toate vârstele se întălneau.
Al treilea capitol din lucrare tratează întreg secolul al XVIII-lea sub aspect istoric,
administrativ, social, teritorial, dar și aspecte legate de dările familiei și de cei care reprezentau
comunitățile în fața organelor administrative și nu numai, menționând o parte dintre ei, cum ar fi:
Oprea Miclăuș din Săliște, preotul Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș.
Mai departe am vorbit despre răscoala lui Horia ca fiind prima zguduire puternică a
orânduirii feudale, dar și de un memoriu care se dorea a fi o declarație de independență a
românilor din Transilvania.
 Tot în acest capitol am tratat și aspecte legate de căsătorie, divorț, natalitate și
mortalitate. Legislația în partea aceasta geografică era puternic influențată de Curtea de la Viena,
ea fiind forul decizional în întreg imperiul Austriac. Conform reglementărilor în vederea
căsătoriei băieții și fetele până la vărsta de 12 ani se aflau în perioada vârstei nelegiuite, perioada
legală fiind stabilită între 12-16 ani la fete și 12-24 de ani la băieți. O parte dintre căsătorii erau
aranjate de părinți, cel puțin în cazurile cănd cei doi erau în floarea vârstei, dar existau și căsătorii
care se încheiau exclusiv prin contracte matrimoniale, mai ales în rândul nobililor.
Trebuiau făcute înainte de căsătorie trei strigări în Biserică, iar în cazul diferitelor
momente importante (căsătorie, botez, lăsare de moștenire,), fiind necesară prezența martorilor
sau a judelui satului. Reversul căsătoriei, a fost divorțul, separarea. Referitor la motivele
principale ale divorțului amintim adulterul, excesele și cruzimile, insultele grave, condamnarea la
muncă silnică ori recluziune, precum și pentru fapta unui soț de a atenta la viața celuilalt soț.
Populația din Transilvania în secolul al XVIII-lea a cunoscut o creștere de 130% din momentul
intrării sub tutela austriacă, însă este de menționat creșterea mortalității infantile în rândul
românilor, ceea ce denotă situația precară în care se aflau.
La începutul capitolului IV am amintit câteva lucruri despre ideile democratice venite
din Franța apoi am vorbit despre cel care avea să fie supranumit ,,Mesia al Ardelenilor,, și anume
Andrei Șaguna. De departe cele mai mari realizări ale lui Andrei Șaguna au fost reînființarea
Mitropoliei Transilvaniei și redactarea Statului Organic al Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania. Principiile de bază ale Statutului erau autonomia și sinodalitatea. Prin autonomie
înțelegem neamestecul din partea Statului și al guvernului, iar prin sinodalitate înțelegem
participarea în conducerea Bisericii a laicilor ( în afară de dogma, cult, canoane). Prin Statutul
Organic s-a organizat toată activitatea Bisericii, a parohiilor și a întregii comunități parohiale în
plan administrativ, social și cultural.
O sursă bibliografică foarte importantă pentru a observa evoluția căsătoriei, dar și a
divorțului în secolul al XIX-lea a fost: ,,Ciclul vieții familiale la românii din Transilvania în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul sec. XX”.
În capitolul al V-lea am consemnat câteva tradiții și obiceiuri legate de căsătorie și
moarte. Legat de căsătorie am surprins câteva obiceiuri de pe Muntele Găina, care se mai
păstrează si astăzi. Obiceiuri legate de ritualul înmormântării, ca bocetul, nunta mortului,
căsătoria simbolică (Miorița), se mai păstrează și astăzi în unele zone mai retrase care au rămas
conectate la viața de altădata a satului patriarhal.
În lucrarea de față am încercat să expun o cercetare asupra familiei, care să încludă o
analiză demografică, dar și o dimensiune socială, administrativă și religioasă.
Nădăjduiesc ca lucrarea de față să fie un motiv în plus pentru studierea demografiei
istorice, pentru remarcarea înaintașilor noștri și sper ca noi, poporul român de astăzi să reflectăm
asupra greutăților prin care a trecut familia tradițională în secolele XVIII-XIX.
 Am ales acestă temă și implicit acest titlu deoarece îmi doream mult să studies despre
familia tradițională din Transilvania cu toate aspectele ei pozitive și negative, și totodată să
cuprind și partea istorică care a avut o mare însemnătate asupra vieții familiilor de români
ardeleni în perioada la care face referire lucrarea.
Lucrarea de față își propune să surprindă viața de zi cu zi a familiilor de țărani ardeleni,
cu tradiții respectate cu strictețe, cu „bunele și relele‟.
În Transilvania secolului al XVIII- lea, familia tradițională se întemeia pe obiceiuri și
tradiții păstrate cu sfințenie, adică o serie de caracteristici și reguli stricte, ca supunerea femeii
față de bărbat, virginitatea, dar și nașterea de prunci, care aveau un numitor comun, religia
creștină. Rolurile în familie sunt distribuite în funcție de ierarhie și putere, care definesc un stil
de viață în cadrul acesteea, consacrând astfel superioritatea părinților asupra copiilor, vârstnicilor
asupra tinerilor, a bărbaților asupra femeilor, a fraților mai mari asupra celor mici. Autoritatea
bărbatului este pusă rar sub semnul întrebării, acest fapt, dacă ar fi existat, ducând la
marginalizarea acestuia, stigmatizare sau ocară.
Am considerat important să prezint în linii mari contextul istorico-politic de la începutul
secolului al XVIII deoarece Biserica, hora din vatra satului și târgurile erau singurele activități
unde oameni de toate vârstele se puteau întălni. În acest areal politic si religios, ființa națiunea
românilor.
Nu putem să ne referim stric la familia din Transilvania, fără să vorbim de populația de
atunci, deoarece acest domeniu al istoriografiei este unul nou, pe de o parte, iar pe de altă parte,
singurele surse pe care le pot cita acum sunt conscripțiile care au fost dictate de imperiu pentru o
mai bună colectare a taxelor și documente eclesiastice care în mare măsură vorbesc de preoți și
de familiile acestora. Până la Conscripția lui Ioan I. Klein din 1733, nu avem foarte multe date
despre familie și organizarea acesteia, însă putem desprinde unele informații cu privire la
numărul de zile lucrătoare, familia și copiii iobagilor și în general despre starea lor.
Moșia țăranului era considerată ca moșia domnului său, fără ca țăranul să aibă dreptul a se
strămuta dela un domn la altul. El întocmai ca o materie brută era declarat inamovibil pe moșia
domnului său și silit să împărtășescă întru toate soartea fondului nobilitar, condamnat la o muncă
perpetuă în folosul domnului feudal câte 4- 6 zile de lucru pe săptămână, și cu toate acestea silit
să-i mai dea a 9-a sau a 10-a parte din slaba sa recoltă, un anumit număr din produsul oilor,
caprelor, porcilor și al stupilor, cari de regulă ’i-se luau pe jumătate, și alte diferite daruri de trei
ori pe an , și iarăși a 9-a sau a 10-a parte din recoltă pentru preoții catolici sau luterani, supus în
fine la toate impozitele și sarcinile publice, să plătească cheltuelile pentru susținerea armatei
active, cheltuelile pentru administrația comitatelor, din care cauză țăranii din Ungaria și
Transilvania se numeau și mizerul popor contribuitor (misera plebs contribuens), căci nobilii erau
scutiți de ori-ce impozite și contribuțiuni.
Moșia țăranului se împărțea adese-ori între 8-10 copii și cu toate acestea fie-care din ei
trebuia să facă servicii ca pentru o moșie întreagă, supus la stoarcerile și abuzurile funcționarilor
publici, cari până la 1730 nu aveau nici o leafă în Transilvania, ci trăiau numai din amezile și
taxele ilegale ce le scoteau în sumă nehotărîtă de pe spatele țăranilor, supuși în fine la arbitrul și
justiția implacabilă a domnului pământean, prinși în jug ca animalele, pedepsiți cu câte 50 până la
100 bastoane, scoși de pe moșii, aruncați în lanțuri, trimiși și uitați în închisorile comitatelor,
mutilați și uciși chiar de domnii lor, dintre care unii aveau și dreptul de viață și moarte asupra
țăranilor...”
Câțva apărători ai familiilor de romani din Ardeal: ieromonahul Visarion Sarai, Oprea
Miclăuș din Săliște, Ioan Oancea din Făgărași, Bucur Bîrsan din Gura Râului, Moga Triflea din
Orlat, Coman Banu din Poiana Sibiului și Constantin Petric din Jina, preotul Moise Măcinic din
Sibiel!!!. (fără să mai spun! Sunt puși în ordine cronologică, ultimii doi fiind întemnițați la
Kufstein.); Ioan Molnar și Sofronie de la Cioara. De menționat este faptul că după 30 de ani,
Stana soția lui Oprea ruga pe Împăratul Iosif al II-lea să-i elibereze soțul măcar la bătrânețe,
asemenea ca și celelalte memorii și acesta a rămas fără un răspuns din partea autorităților
habsburgice.
Ridicarea de la 1784 a iobagilor români din Transilvania, intrată în istorie sub numele de
RĂSCOALA LUI HOREA a fost prima zguduire puternică a orânduirii feudale din cuprinul țării
noastre.

La polul celălat și abia spre sfărșitul secolului XVIII se poate vedea ce vizionar era noul
împărat ( Iosif al II, ,, bunul împărat) și cu câtă compasiune purta de grijă tuturor națiunilor din
Imperiu: La începutul călătoriei a scris următoarele în jurnal: ,,Politica n’are decât o singură
basă, și asta e – poporul, massele poporului, pentru-că poporul dă soldați și poporul plătește
dare. De aceea, misiuea statului, respective a domnitorului este: sĕ apere poporul în contra
claselor privilegiate. Sĕ nu se tragă pielea de pe douĕ sute de țĕrani pentru un trântor de domn!
Privilegiile și drepturile speciale ale ordinilor și claselor speciale formează numai pedecă
pentru realisarea voinței de stat, manifestată în persoana principelui; de aceea trebuiesc șterse”.
După moartea lui Iosif al II-lea in 1790, nobilii din Ardeal voiau să readucă starea de
dinainte. Astfel fruntașii bisericii române, atât a celei unite cât și a celei ortodoxe se adresară din
nou împăratului. Fruntașii culturii românești au redactat o petiție în limba latină către împărat în
care arătau drepturile Românilor și cererile lor. Această petiție a fost intitulată Supplex libellus
Valachorum, adică memorial de cereri al Românilor. Putem spune că acest memoriu se dorea a fi
o declarație de independență a românilor din Transilvania.
 Începând cu secolul al XIX-lea, secolul luminilor, odată cu emanciparea, în special în
mediul urban, relațiile dintre soți, comportamentul, precum și viziunea asupra familiei au
cunoscut unele modificări, precum drepturile femeii, repoziționarea acesteia în cadrul familiei și
scăderea influenței bisericii în relațiile dintre soți, având în vedere și faptul că a fost impus codul
civil modern. Pentru a putea contura imaginea istorică a secolului al XIX-lea, amintim cuvintele
lui Timotei Cipariu „ Atunci când a venit Șaguna, zilele de bucurie pentru poporul român și
pentru națiunea noastră transilvană, în special, erau mai puține și mai rare decât pana de corb
alb‟.