Miturile originii

Profesor Masterand
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Petraru Motoc Iulian – Mihăiță
 Introducere

Cosmosul și originile acestuia au fascinat dintotdeauna, atât pe cercetători cât și pe oamenii

de rând. Părintele Dumitru Stăniloae spune că universul este conținutul revelației naturale, iar
alături de om, este „produsul unui act de creație mai presus de natură al lui Dumnezeu și sunt
menținuți în existență de Dumnezeu printr-o acțiune de conservare, care de asemenea are un
caracter supranatural. Dar acestei acțiuni de conservare și de conducere a lumii spre scopul ei
propriu, îi răspund și o putere și o tendință de autoconservare și de dezvoltare dreaptă a
cosmosului și a omului. Din acest punct de vedere, pot fi considerați ei înșiși o revelație
naturală1.

Cosmologia ne descoperă un lucru imoprtant, respectiv faptul că omul se naște într-un univers
ce poate fi cunoscut. Chiar dacă ținem cont de imensitatea universului, acesta poate fi explorat.
„Mișcările și formarea structurilor cosmice, stelele, planetele sau galaxiile, precum și procesele
interne ce se petrec in interiorul acestora, care duc la formarea galaxiilor, la orderea și moartea
stelelor, toate aceste aspecte, pot fi descrise de legi. Folosind construcții matematice, rațiunea
omenească poate alcătui descrieri suficient de bune pentru toate aceste fenomene, fără să fie
necesară o călătorie până în vecinătatea acestor realități”2.

Despre originea universului au existat din totdeauna mituri, care încercau să explice de unde
venim, unde mergem și ce suntem. Cel mai vechi text sacru al hinduismului, „Rig Veda”, conține
trei astfel de mituri. Brahmanele, părți ale „Vedelor”, conțin alte astfel de mituri, iar
„Upanișadele”, scrierile ce relatează experiențele mistice ale clarvăzătorilor, exprimă sub diverse
forme o viziune unică asupra universului. Iudaismul, Creștinismul și Islamul îmbrățișează o
anumită viziune, în timp ce alte culturi au viziuni proprii3.

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ediția a II-a, EIBMBOR, București, 1996.
p. 11
2
Adrian Lemeni, Sorin Mihalache, Apologetică ortodoxă, vol. II, Editura Basilica, București, 2013, p. 115
3
Cfr. John Hands, Cosmo Sapiens. Evoluția omului de la originile universului, Editura Humanitas, București, 2019,
pp. 29-30

1
 Mituri depre originile lumii

HAOSUL PRIMORDIAL

Există foarte multe mituri care s-au ambiționat de-a lungul timpului să explice originile
universului. Primul dintre acestea ar fi mitul Haosului sau a apei primordiale. De fapt este vorba
de o temă a haosului, deoacece există foarte multe mituri care fac referire la acesta. Acest haos
este imaginat ca o întindere de ape din care apare un zeu care creează lumea și diferite
componente ale ei. Pelasgii au adus povestea zeiței Eurynome, care a apărut goală din haos.
Miturile egiptene, ce datează din mileniul IV IHr., vorbesc despre un abis primordial al apelor
numit Nu, din care apare zeul Atum, ce creează lumea. In jurul anilor 2400 IHr., Atum este
identificat cu zeul Ra, zeul Soarelui iar apariția sa a fost identificată cu răsăritul soarelui4.

In spațiul iudeo-creștin, un tablou asemănător, este cunoscut prin intermediul Sfintei

Scripturi. In Geneza 1.2, textul menționeză: „Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui
Dumnezeu se purta deasupra apelor”. Cristian Bădiliță în traducerea sa a Septuagintei, consideră
că expresia „Tohu wa-bohu”, tradus prin „gol”, ar semnifica mai degrabă un haos, o materie
preexistentă asemenea celei din scrierile lui Platon5. Referior la sintagma „Duhul lui Dumnezeu”,
unii comentatori, au tradus-o prin „vânt supranatural sau puternic”, care își găsește paralela in
epopeea babiloniană „Enuma eliș”. Acolo zeul cerului Anu, produce cele patru vânturi care
răscolesc adâncul și pe zeița lui, Timat. Este vorba de un vânt care face ravagii și produce
îngrijorare. Același feomen îl găsim în vedenia proorocului Daniel in care „cele patru vânturi ale
cerului au sfredelit marea cea necuprinsă” ( Daniel 7.2), situație care a deranjat fiarele din mare6.

Cu un alt punct de vedere vin Sfinții părinți. Teofil al Antiohiei scrie că apa asupra căreia
lucrează Duhul lui Dumnezeu este cea prin care toate iau naștere. „Duhul care se purta deasupra
4
Cfr. Ibidem.
5
Cristian Bădiliță, Septuaginta, vol. I, Versetul 1, nota 2, Editura Polirom, Iași, 2004, p.50
6
John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural istoric al Vechiului Testament,
Editura „Casa Cărții”, Oradea, 2016, p. 28.

2
apei, L-a dat Dumnezeu spre a da viață creației, precum este pentru om sufletul; a amestecat ceea
ce e fin cu ceea ce e fin – că Duhul este fin și apa este fină – pentru ca Duhul să hrănească apa,
iar apa împreună cu Duhul, pătrunzând pretutindeni, să hrănească creația”7.

De asemenea Sfântul Vasile cel Mare interpretează purtarea Duhului pe deasupra apelor, în
sensul că puterile vieții sunt întreținute de ape care sunt pregătite în acest dens de către Duhul
Sfânt. Pentru Sfântul Vasile, expresia „a se purta”, înseamnă că Duhul încălzea și dădea viață
apelor, la fel cum găina care clocește dă viață ouălor, adică pregătea apele pentru nașterea vieții8.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că aceste ape poartă în ele viața ca potențial. „În ape
era o energie plină de viață; nu era simplu o apă stătătoare și nemișcătoare, ci mișcătoare, care
avea putere de viață în ea. Că ceea ce este nemișcător, este negreșit nefolositor, pe când ceea ce
se mișcă e capabil să facă multe. Deci ca să ne arate că apa aceasta, multă și ne spus de-ntinsă,
avea o putere plină de viață [...] pentru că […] prin porunca Creatorului universului, au fost și
animalele aduse la ființă din aceste ape. De aceea ne învață chiar de pe acum, că apa aceasta nu
era o simplă apă, ci una care era în mișcare, care se frământa și cuprindea totul”9.

Plecând de la aceste citate ale Sfinţilor Părinţi, părinele Dumitru Stăniloae la rândul său, ne
spune că apa din textul Genezei este „o energie indefinită neluminată de nici o determinare, dar
într-o mișcare universală, având în ea prin creație, rațiunile tuturor formelor de existență,create și
susținute după chipul rațiunilor Logosului creator și conservator”10.

Mitologia Orientului Antic apropiat, deci și a Vechiului Testament este foarte vastă. Un text
despre creație din Nippur, prezintă scena creației spunând că apele nu se scugreau prin
deschizătură pe pământ și nu creștea nimic11. În antichitate mitologia avea rolul pe care îl are
știința în zilele noastre, respectiv cum a apărut și care era macanismul de funcționare a lumii.
Zeii aveau scopurile lor, iar acctiunile lor erau cauza a ce experimentau oamenii. Deoarece
perspectiva științifică modernă asupra lumii este profund interesată de structură, căutăm și noi la
7
Teofil al Antiohiei, Trei cărți către Autolic, Cartea a doua, în Apologeți de limbă greacă, trad. Pr. Dumitru Fecioru,
Coll. Părinți și scriitori bisericești, vol. II, EIBMBOR, București, 1980, p. 404.
8
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, in Scrieri, partea întâia, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Coll. Părinţi şi
scriitori bisericeşti, vol. XVII, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 92.
9
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia a III-a, I-II, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Coll Părinți și Scriitori
Bisericești, vol. XXI, EIBMBOR, București, 1987, pp. 47-48
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ediția a II-a, EIBMBOR, București,
1996, p. 25
11
John H. Walton...,Comentariu cultural istoric..., p. 30.

3
rândul nostru în textul Scripturii, informații despre structură. În acest domeniu însă, perspectiva
biblică despre lume și viață, este mult mai apropiată de varianta ei din Orientul Apropiat antic
prin aceea că percepe funcția ca pe o consecință a scopului. Despre asta este vorba în primul
capitol al Facerii, prezintă foarte puțin interes pentru structură. Este unul din numeroasele
domenii în care înțelegerea culturii, a literaturii și a concepției despre lume și viață din Orientul
Apropiat, ne poate ajuta să înțelegem Biblia.

Pot fi identificate numeroase paralele între mitologia Orientului antic și pasaje din Vechiul
Testament. Acest fapt nu înseamnă că Vechiul Testament este un alt model de mitologie.
Mitologia este o fereastră spre cultura unui popor. Multe din scrieririle vetero-testamentare au
avut pentru cultura vechiului Israel, aceeași funcție pe care mitologia a avut-o pentru alte culturi,
a oferit un mecanism pentru transmitere a propriei viziuni asupra lumii și propriilor valori. Israel
a făcut parte dintr-un cadru cultural mai larg, existent în Orientul Apropriat. Sunt multe aspecte
pe care le-au împărtășit cu popoarele vecine, deși fiecare popor avea trăsăturile sale distinctive.

Biserica sau interpreții Sfintei Scripturi nu trebuie să evite aceste metode în cercertarea lor
și în informarea oamenilor asupra moștenirii culturale a Orientului Apropiat. Nici mesajul
textului nici statutul acestuia de Cuvânt al lui Dumnezeu nu sunt amenințate de studiile
comparative. Din moment ce revelația presupune o comunicare eficientă, trebuie să ne așteptăm
ca de fiecare dată când se ivește posibilitatea, Dumnezeu să folosească elementele familiare
pentru a comunica cu poporul Său12.

După unii autori, ca Zecharia Sitchin, mitul haosului este cât se poate de real și este
indispensabil legat de cunoscutul „Big Bang”, „explozia de energie sub formă de lumină, care a
trimis în toate direcțiile materia din care sunt formate stelele, planetele și ființele umane13”.

CREAȚIA DIN NIMIC

12
Cfr. Ibidem, pp. 30-31
13
Zecharia Sitchin, Întoarcerea la Geneza, Editura Aldo Press, București, 2009, p. 3.

4
 O altă teorie care este legată de cea a haosului, este „creația din nimic”. A fost planeta
noastră creată dintr-un haos primordial care a rezultat „Big Bang-ul” sau a fost creată din nimic?

Tema creației din nimic apare doar în cateva mituri. Prima relatare apare în scrierea hindusă
„Rig Veda”. Cercetările recente arată că mitul s-a format într-un răstimp de două milenii.
Daoismul exprimă o temă similară. Textul sugerează o „cale” și un „nimic” care dau naștere
contrariilor Yin și Yang, care la rândul lor dau naștere tururor lucrurilor, bărbat și femeie, cer și
pământ, binele și răul14. Cartea Genezei din nou arată faptul că Dumnezeu este Cel ce dă naștere
universului din nimic.

După cum știm, Pentatehul îl are ca autor pe Moise, cel care a a crescut în Egipt la curtea
faraonului și care a scos pe poporul Evreu din Egipt. Acesta este motivul pentru care se resimt
influențele egiptene în text. Perspectivele egiptene asupra originii lumii, cuprind conceptul de
„inexistență”, care este foarte apropiat de ce relatează cartea Facerii. Prin aceasta se înțelege ceea
ce nu a fost încă diferențiat și care nu are încă o funcție, nu i s-au stabilit granițe sau definiții15.

Sfântul Grigorie Palama sugerează faptul că a existat un plan de progresivitate a creației.

Întâi a fost creată lumea nevăzută, apoi lumea văzută și materia. Din această materie, Dumnezeu
zidește prin Cuvânt sau prin Logos, sau prin cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi succesiv,
„întâi un lucru dintre făpturi, după cel dintâi altul, după aceasta iarși altul, iar după toate omul”16.

OMUL – EVOLUȚIE SAU CREAȚIE

14
Cfr. John Hands, Cosmo Sapiens...pp. 31-32.
15
Cfr. John H. Walton...,Comentariu cultural istoric..., p. 29.
16
Sfântul Grigorie Palama, O sută cincizeci de capete despre cunoștiința naturală, despre cunoașterea lui
Dumnezeu, despre viața morală și despre făptuire, în Filocalia, vol. VII, Editura Humanitas, București, 1999, p.
432.

5
 Probabil cel mai actual, cel mai dezbătut și cel mai credibil mit între oamenii timpului nostru,
este teoria lui Charles Darwin referitoare la evoluția omului din maimuță, evoluție care exclude
orice Creeator, dar prin aceasta și orice scop al omului, existența unui suflet sau al unei scântei
divine în om.

 „Toate progresele în știință – în special în biologie, biochimie și genetică – și descoperirea

și decodificarea ADN-ului în ultimele două decenii, au pus la îndoială teoria lui Darwin,
deoarece au dovedit că unele sisteme par prea complexe pentru a fi rezultatul unei selecții
naturale. Oricum exista o mare verigă lipsă din teoria lui Darwin și anume faptul că teoria
acestuia nu rămâne în picioare în fata descoperirilor de fosile. Și anume, deși exista o sumedenie
de fosile descoperite dintr-o anumită specie ce se vede clar că provin din perioade diferite, la
distanțe de la zeci, la sute de mii de ani, și în unele cazuri milioane de ani, acestea nu au
caracteristici diferite, ci se vede clar că specia respectivă nu a suferit niciun fel de modificare.

Aceasta constatare a determinat majoritatea evoluționiștilor să-și fi retras sprijinul teoriei lui
Darwin. Un articol interesant al lui Brian Thomas din 2011, intitulat „Un nou studiu
demonstrează că enzimele nu pot evolua”, arată că enzimele, care sunt mașinării miniaturizate
foarte bine proiectate, trebuie să fi fost create într-un fel intenționat în loc să rezulte din progresia
aleatorie a combinațiilor chimice. În concluzie, nu există suficiente dovezi care să susțină teoria
lui Darwin ca fapt, și evoluția este încă sub control științific, explicând unele schimbări evolutive
în viața de pe Pământ, dar nu pentru toate creațiile. Ca urmare a acestei lipse de dovezi pentru
teoria evoluției și a descoperirii complexităților ADN-ului nostru – tot mai mulți oameni de
știință se întorc la ipoteza „Dumnezeu” a creației, și anume la faptul ca ceva, cumva, ne-a
proiectat pe toți, știind clar ceea ce face, iar fiecare dintre noi (animale) suntem produsul final al
creației”17.

Profesorul Phillip Johnson susține faptul că „știința s-ar putea debarasa de teoria lui Darwin
fără pierderi serioase, dacă ar avea la îndemână o altă teorie materialistă, întemeiată tot pe
supoziții uniformiste și naturaliste. Dar ce se întâmplă dacă nu există o teorie alternativă, sau cel
puțin o teorie cu destul sprinjin in realitatea de fapt spre a face să fie general acceptată? Savanții
care doresc să explice totul, vor continua să facă supoziții care să le îngăduie să-și împlinească
mărețul obiectiv și vor fi întotdeauna extreme de reticenți să admită că metodele lor ar putea fi
17
https://enigmatica.ro/de-ce-este-teoria-lui-darwin-gresita/

6
nepotrivite pentru a explica tainele creației. Științei nu-i place să tolereze căi rivale de înțelegere,
de aceea savanșii ambițioși vor denunța vehement pe acei gânditori religioși care enunță
posibilitatea ca legile și procesele fizice să se fi schimbat din vremea creației”18.

In miturile Orientului Apropiat, zeii au creeat oamenii pentru că aveau nevoie de sclavi. In
Biblie, cosmosul este creat și organizat spre folosul omului pe care Dumnezeu l-a creeat ca piesă
centrală a creației Sale. Relatările mesopotamiene despre creație, deci relatările poporului de
baștină al Patriarhului Avraam, descriu o populație întreagă de oameni creată și civilizată,
folosindu-se un amestec de lut și și sânge provenite de la un zeu rebel executat. Această creație
este rezultatul conflictului dintre zei, iar zeul care organizează cosmosul trebuie să învingă
forțele răului pentru a face ordine in lumea sa.19

In relatarea Genezei, creația nu este descrisă ca parte a luptei dintre zeități, ci ca un proces
pașnic, premeditat și controlat. Când Dumnezeu a creat omul, El l-a pus responsabil peste toată
crația, iar pentru asta a pus in om chipul Său, ca să-i dea putere de administrație dar și putere
creatoare. In lumea antică există concepția potrivit căreia imaginea conține esența a ceea ce era
reprezentat. Imaginea unei zeități era folosită in închisoare deoarece conținea esența zeității
respective20. Pe un pricipiu asemănător tablourile dictatorilor erau afișate peste tot sau in zilele
noastre tabloul episcopului este prezent in toate bisericile, ca să sugereze prezența lui acolo.
Prezența imaginii zeului nu însemna că aceasta putea face ce nu putea zeul, ci că zeul își
îndeplinea misiunea prin intermediul imaginei sale. La fel se credea că Dumnezeu își
îndeplinește planul prin poporul Său. Totuși ideea de chip al lui Dumnezeu in om presupune mult
mai mult. In capitolul 5 al Genezei, chipul lui Dumnezeu în Adam, este asemănat cu chipul lui
Adam in Set ( Facere 5. 1-3). Ce au in comun imaginea idolului cu imaginea copilului, este
faptul că imaginea conferă calitatea de a sluji in locul lui Dumnezeu (reprezentantul Său având
esența Sa) , dar și calitatea de a fi și a acționa ca El. Instrumentele primate pentru îndeplinirea
acestei sarcini, sunt conștiința morală și discenrământul spiritual21.

18
Phillip Johnson, Părintele Serafim Rose și știința secolului al XX-lea, în Ieromonah Serafim Rose, Cartea Faceri,
Crearea lumii și omul începuturilor, Editura Sophia, București, 2001, p. 45
19
Cfr. John H. Walton...,Comentariu cultural istoric..., p. 29
20
Ibidem.
21
Ibidem.

7
 Lucrarea Egipteană „Învățătură pentru regele Marikare” identifică umanitatea cu chipurile
zeilor provenite din trupul său. In Mesopotamia, semnificația chipului poate fi văzută in obiceiul
regilor de a-și amplasa imaginile cu chipul lor acolo unde doreau să-și consolideze autoritatea.
De alt fel fiecare zeu era chipul altui zeu. Zeul Anșar îl naște pe zeul Anu după chipul său, iar
Anu îl naște pe Enki după chipul său22.

OUL COSMIC

Alte mitruri ale lumii pe care le găsim în India, Asia sau în Pacific, prezintă ca sursă a
creației un ou. „Satapatha Brahmana” spune că din apele pimordiale a luat naștere zeul creator
Prajapati, sub forma unui ou de aur. După un an oul se sparge, începe să vorbească iar primul
cuvânt pe care îl spune este „pământ”. În mod similar, o versiune a mitului chinez al lui P’An
Ku, începe cu un ou cosmic înăuntrul căruia se află embrionul lui Pan Ku, ce plutește într-un
haos. Într-un mic grecesc din secolul VII IHr., timpul este cel care naște un ou de argint al
cosmosului din care se naște zeița bi-sexuală Phanes-Dionysos, care creează cerul și pământul și
care poartă în ea sămânța tuturor oamenilor și zeilor23.

CICLUL ETERN

Alte mituri de pe teritoriul Indiei, neagă faptul că universul ar fi creeat și susțin că a existat
dintotdeauna, dezvoltându-se în cicluri. Adepții lui Buddha au învățat că toate lucrurile sunt
efemere, se nasc, se dezvoltă, iar apoi dispar. Spre deosebire de aceștia, școlile budiste de astăzi
îți învață adepții că universul se extinde, apoi se contractă, apoi se dizolvă, după care ia naștere
din nou. Este posibil ca aceste învățături să conțină influiențe jainiste. Jainiștii susțineau că
universul este necreat și etern24. Există o perioadă de ascensiune a universului care pornește de la
mizerie și culminează cu spiritualizarea și perfecționarea sa, după care urmează o perioadă

22
Ibidem, p. 36.
23
Cfr. John Hands, Cosmo Sapiens..., p. 30.
24
Ibidem, pp. 32-33

8
descendentă. Fecare perioadă constă din șase „vârste cosmice”. În fiecare perioadă apar 24 de
„profeți”, 12 „stăpânitori” ai universului și o serie de eroi. În opinia jainiștilor, ultimul profet a
intrat deja în Nirvana, motiv pentru care principiile și învățăturile sacre au început să fie
ignorate. Cu toate acestea procesul de decadență va mai continua câteva mii de ani, după care
oamenii vor lua chip de pitici și vor mai trăi 20 de ani în peșteri. Când apogeul decadenței umane
va fi atins, va începe perioada descendentă și va lua naștere o nouă perioadă cosmică25.

Concluzii

25
Cfr. Nicolae Achimescu, India. Religie și filozofie, Editura Tehnopress, Iași, 2012, pp. 260 – 261.

9
 Foarte multe culturi susțin că miturile lor sunt adevărate. Barbara Spoul, unul dintre cei mai
importanți cercetători ai miturilor originilor spune că deși miturile nu pot fi literalmente reale,
toate miturile folosesc metafore pentru a exprima adevărul26. Aceasta consideră că miturile
creației nu au doar o importanță istorică, ci dezvăluie adevăruri ascunse în simboluri din care ne
descoperim propria dezvoltare fizică, mentală și spirituală. Când aceste mituri s-au dezvoltat,
omenirea se afla într-un stadiu de dezvoltare în care cele mai multe culturi aveau o înțelegere
greșită sau limitată a naturii, a puterii și a proprietăților sale.

Cele mai multe mituri provin din Epoca Bronzului, epocă în care nu era cunoscută nici o
știință în afară de astronomie. Miturile creației care au ca acțiune principală o luptă, respectă în
general acest scenariu. Nu avem dovezi științifice care să valideze veridicitatea miturilor.
Relatările despre origini care nu își fondează afirmațiile pe dovezi realiste sau pe revelație, ci
doar pe intuiție, nu pot fi validate nici invalidate prin știință sau refecție.

O explicație pentru persistența miturilor, chiar și în culturile avansate din punct de vedere
tehnologic, este aceea că știința examinează numai lumea fizică, dar realitatea transcendentă
depășește lumea fizică. Toate miturile exprimă realitatea transcendentă ce reflectă specificul
fiecărei culturi în parte. O explicație mai simplă este aceea că supraviețuirea miturilor
contradictorii nu demonstrează adevărul lor, ci cât de puternic au fost înrădăcinate în societățile
care au existat de-a lungul timpului27.

Bibliografie

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 2013

26
Cfr. John Hands, Cosmo Sapiens..., p. 34.
27
Ibidem, pp. 38-39.

10
2. Adrian Lemeni, Sorin Mihalache, Apologetică ortodoxă, vol. II, Editura Basilica,
București, 2013
3. Cristian Bădiliță, Septuaginta, vol. I, Editura Polirom, Iași, 2004
4. Filocalia, vol. VII, Editura Humanitas, București, 1999
5. Ieromonah Serafim Rose, Cartea Faceri, Crearea lumii și omul începuturilor, Editura
Sophia, București, 2001
6. John Hands, Cosmo Sapiens. Evoluția omului de la originile universului, Editura
Humanitas, București, 2019
7. John H. Walton, Victor H. Matthews, Mark W. Chavalas, Comentariu cultural istoric al
Vechiului Testament, Editura „Casa Cărții”, Oradea, 2016
8. Nicolae Achimescu, India. Religie și filozofie, Editura Tehnopress, Iași, 2012
9. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ediția a II-a,
EIBMBOR, București, 1996
10. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Ediția a II-a,
EIBMBOR, București, 1996
11. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, I-II, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Coecția
Părinți și Scriitori Bisericești, vol. XXI, EIBMBOR, București, 1987
12. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea întâia, trad. Pr. Dumitru Fecioru, Colecția
Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. XVII, EIBMBOR, Bucureşti, 1986
13. Teofil al Antiohiei, Trei cărți către Autolic, Cartea a doua, în Apologeți de limbă greacă,
trad. Pr. Dumitru Fecioru, Colecția Părinți și scriitori bisericești, vol. II, EIBMBOR,
București, 1980
14. Zecharia Sitchin, Întoarcerea la Geneza, Editura Aldo Press, București, 2009
15. https://enigmatica.ro/de-ce-este-teoria-lui-darwin-gresita/

Cuprins

11
1. Introducere......................................................................................1

2. Mituri despre originile lumii............................................................2

3. Haosul primordial............................................................................2

4. Creația din nimic.............................................................................5

5. Omul – Evoluție sau creație............................................................6

6. Oul cosmic......................................................................................8

7. Ciclul etern.....................................................................................8

8. Concluzii......................................................................................10

9. Bibliografie...................................................................................11

12