În anul 1866, când Brătianu îi oferă coroana României lui Carol, acesta se afla la Coburg, în calitate de căpitan în

Regimentul 1 dragoni din gardă. Avea reputaţia unui ofiţer distins şi era considerat un exemplu de virtute atât în viaţa
personală, cât şi în cea publică. Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839, la Sigmaringen în Germania, fiind al doilea fiu al
Prinţului Carol-Anton de Hohenzollern şi al Josephinei, fiica Marelui Duce de Baden. Din anul 1857 a urmat Şcoala
de Artilerie şi Geniu din Berlin, participând şi la audierea unor cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la
Universitatea din Bonn (1863), sub îndrumarea esteticianului Anton Springer. Cunoaşte o ascensiune militară rapidă:
este înaintat la gradul de sublocotenent în 1857 şi la cel de căpitan în 1866. În anul 1864, a participat ca voluntar în
armata Prusiei, la Războiul împotriva Danemarcei, experienţă memorabilă, pe care avea s-o repete în 1877-1878 şi
în 1913.

La 10 mai 1866, Carol I a sosit incognito la Bucureşti, la solicitarea

guvernului României; în urma plebiscitului din 2-8 aprilie şi cu consimţământul Parlamentului a depus jurământ ca
Domnitor al României. La 1 iulie 1866 a fost promulgată noua Constituţie a României, care a rămas în vigoare, cu
unele modificări, până în anul 1923. În anul 1869, s-a căsătorit cu  prinţesa Elisabeta de Wied. În perioada anilor
1869-1876, Carol a acordat o atenţie specială înzestrării armatei române cu mijloace de luptă corespunzătoare,
generalizând totodată pregătirea genistică a trupelor române pentru a respinge o invazie otomană. Apărând
interesele României, a tratat cu fermitate şi demnitate cu ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea şi cu miniştrii acestuia
problemele cooperării militare şi politice dintre cele două state. Domnitorul Carol nu a acceptat ca armata română să
participe la Războiul antiotoman sub comandă rusească. În timpul desfăşurării Războiului pentru Independenţă a
avut comanda armatei de Vest (38000 militari români şi 52000 militari ruşi) şi a coordonat operaţiile de încercuire şi
nimicire a grupării comandate de Osman Paşa la Plevna. S-a pronunţat pentru păstrarea integrităţii şi apărarea
Independenţei, cu prilejul desfăşurării preliminariilor Congresului de Pace de la Berlin, din vara lui 1878. La 14 martie
1881, Parlamentul îl proclamă în unanimitate pe Carol I, ca Rege al României. Festivităţile de Incoronare au avut loc
la 10 mai 1881. În Raportul Consiliului de Miniştri se sublinia: “România, constituită în Regat, completează şi
încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat
independent”. Încoronarea lui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta, s-a desfăşurat la Bucureşti. Coroana purtată cu acest
prilej de Carol I fiind turnată din oţelul unui tun otoman capturat de armata română la Plevna, în noiembrie 1877.
Coroana de oţel avea o adâncă semnificaţie, anume aceea de  a ,,ratifica” dreptul României ,,de a merge pe propria
cale, de a căuta singură alianţe şi a hotărî ea însăşi politica“, aşa cum era evidenţiat într-un articol dintr-un cotidian
austriac.
 În octombrie 1883, Regele Carol I a favorizat încheierea Tratatului
politico-militar secret dintre România şi Austro-Ungaria, la care au aderat ulterior Germania şi Italia.
Acest Tratat constituia singura soluţie a momentului pentru a contracara o eventuală ofensivă a Rusiei împotriva
României. Politica externă a ţării noastre la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX- lea, promovată
de Regele Carol I, a urmărit consolidarea independenţei şi apărarea integrităţii teritoriale. România a urmărit să
rămână cât mai mult cu putinţă în afara unui conflict european, obiectivul lui Carol I fiind plasarea neutralităţii ţării sub
protecţia Triplei Alianţe. La Consiliul de Coroană desfăşurat la Castelul Peleş, la 3 august 1914, Regele Carol I a
acceptat, în conformitate cu interesele ţării, adoptarea de către România a unei poziţii de neutralitate armată, a
expectativei armate.

Întreaga domnie a lui Carol I s-a caracterizat printr-o remarcabilă stabilitate politică, cârmuind cu măsură şi modestie
deasupra fracţiunilor şi partidelor politice. A fost un suveran serios şi protocolar, care nu a  avut favoriţi, fiind
meticulos şi exact în tot ce făcea, căutând să impună şi colaboratorilor săi acelaşi stil de activitate. Totodată, era un
militar desăvârşit şi un politician abil, cu vederi liberale.

Vom sublinia doar câteva realizări, mai puţin cunoscute, ale României în timpul domniei lui Carol I:

 La 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gara a
Bucurestilor, Gara Filaret.
 La 12 noiembrie 1871 se inaugurează Uzina de gaz aerian de la Filaret.
 La 25 septembrie 1872 se înfiinţează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, “Gara
Târgoviştii“).
 Începerea activităţii Atelierelor Căilor Ferate din Bucureşti.
 La 26 decembrie 1872 este introdus tramvaiul cu cai.
 La 1875 se înfiinţează Fabrica de ulei vegetal din Bucureşti.
 La 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea “Banca de Bucureşti“ (cu capital francez).
 La 16 iulie 1876 se creează la Bucureşti “Societatea Naţională de Cruce Roşie a României“.
 La 8 iunie 1897 se pune piatra fundamentală a Palatului “Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie”
(C.E.C), în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima
şedinţă a Consiliului de Administraţie, în noul local, are loc la 15 iunie.
 La 27 ianuarie 1903 a fost fondată, la Bucureşti, “Confederaţia Patronală UGIR”, propunându-şi
dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
 La 17 ianuarie 1906 a fost promulgată prima “Lege a Brevetelor de Invenţie” şi s-a înfiinţat “Biroul
Brevetelor”, denumit astăzi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Anterior, în anul 1879, România a
produs prima “Lege a mărcilor”.
 În anul 1908 s-a infiinţat “Observatorul Astronomic” cu planetariu (“Observatorul Popular”).
 Sub domnia lui Carol I se construiesc, în anul 1906, 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune
şi astăzi.
 Sub sceptrul lui se fondează multe universităţi şi colegii naţionale (licee), edificii importante din patrimoniul
artistic al României pe întreg cuprinsul ţării, care functionează pâna în ziua de astăzi.