Tudor Arghezi

Născut în data de 21 mai 1880 la București, Tudor Arghezi (Ion Nae

Theodorescu) a fost un scriitor român atipic,  cunoscut pentru contribuția sa la
dezvoltarea lexicului și modernizarea stilului liricii românești. Arghezi este unul
dintre autorii canonici din literatura română.
Pseudonimul „Arghezi” provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul
nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei
poetului din „Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale” o altă
explicație: pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și
Geza.
Din 1900 până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. Astfel este
inspirat în fuziunea caracteristică dintre religie și artă, care sunt inseparabile în opera
sa. Apoi, în 1905, Arghezi a început șirul călătoriilor în străinătate. A stat puțin la
Paris, apoi s-a mutat la Freiburg, unde a urmat cursurile Universității Freiburg și a
scris numeroase poezii.  S-a mutat apoi la Geneva, și-a continuat cariera de scriitor,
iar pentru a-și câștiga existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.
În timpul unirii României Mari (în perioada 1918 – 1919), Tudor Arghezi este închis
timp de un an, împreună cu unsprezece ziariști și scriitori (printre care și Ioan Slavici),
la penitenciarul Văcărești. Este acuzat de trădare, deoarece colaborase cu
autoritățile germane de ocupație.
Conform criticilor literari, Arghezi a fost primul care a reușit performanța de a
elibera poezia românească de sub stilul eminescian, în care exista o tendință de
blocaj poetic general. Arghezi a scris, printre altele, teatru, proză, pamflete, precum
și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga
literatură română.
În 1965, Arghezi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. 14 iulie
1967 este data decesului marelui scriitor.

 Opere: Cuvinte potrivite, poezii, 1927 , Versuri alese, 1946 ,Noaptea,1967.