Sunteți pe pagina 1din 14

Regina Elisabeta

ARDELEANU RARES IOAN


1.Cine a fost Elizabeth Alexandra Mary?

• Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh din istoria
Marii Britanii și al doilea cel mai longeviv din întreaga lume.
Aceasta a servit regatul pentru 70 de ani.
• Aceasta a fost şef de stat pentru mai bine de 150 de milioane de
oameni, din Papua Noua Guinee până în Canada. A fost
încoronată pe data de 2 iunie 1952 la vârsta fragedă de 25 de
ani.
• În ciuda celebrităţii sale, personalitatea reginei Elisabeta a II-a va
rămâne mai degrabă un mister: suverana a făcut din tăcere o
virtute şi a refuzat cu încăpăţânare să fie intervievată. Adora caii
și câinii, precum și oamenii care iubeau animalele.
2.Momente importante din viața reginei

 Aceasta s-a născut pe data de 21 aprilie 1926. A fost prima fiică a


lui George al IV-lea.
 Ea a devenit moştenitoare atunci când unchiul ei, Eduard al VIII-
lea, a abdicat la 11 decembrie 1936, iar tatăl ei a devenit regele
George al VI-lea.
 La vârsta de 13 ani îl intâlnește pe Philip Mountbatten un fost
prinț al Greciei și Danemarcei cu care urmează să se
căsătorească 8 ani mai târziu. După nunta de la Westminster
Abbey din Londra (20 noiembrie 1947) acestia au avut o casnicie
frumoasă cu 4 copii care s-a încheiat in aprilie 2021 prin decesul
prințului.
2.Momente importante din viața reginei

 La 9 septembrie 2015, ea a depăşit cei 63 de ani, 7 luni, 2 zile, 16


ore şi 23 de minute pe care stră-stră-străbunica sa, regina
Victoria, i-a petrecut pe tron, devenind cel mai longeviv monarh
al ţării.
 La final, nimeni nu stie prea multe despre Elisabeta, ca persoana.
Ce știm este că era o femeie aristocrată, dar că îi plăcea la țară,
între cai și câini. Îi plăcea să conducă cu viteză și să-și asorteze
pălăria cu poșeta. S-a înțeles bine cu câțiva din membrii familiei
sale, dar cu moștenitorul său, Charles, relația a fost mereu
tensionată.
3.Regina și președinții americani

 În timpul domniei sale, au fost 14 preşedinţi americani, şi i-a


întâlnit pe toţi, cu excepţia lui Lyndon Johnson.

https://www.youtube.com/watch?v=KWnFAtZMd08
3.Regina și președinții americani

Regina împreună cu președintele Truman Regina împreună cu președintele Biden


4.Relații personale

 Tânăra Elisabeta a crescut în inima Londrei, într-un palat cu 25 de


camere, cu o sală de bal și o grădină enormă. Deși în fotografiile
din copilărie apare împreună cu părinții iubitori, de fapt,
Elisabeta și sora sa, Margaret, au fost crescute de o armată de
servitori și profesori și își vedeau rar părinții. Primul ei cuvânt nu
a fost mama, ci „Bobo”, una dintre bonele care a crescut-o.
 Aceasta i-a fost alături toată viață și nu a acordat niciodată
interviuri. Pentru fidelitatea ei, a fost recompensată cu un statut
special în Palatul Buckingham. Alte persoane care au crescut-o
au fost, practic, șterse din memoria familiei în momentul în care
au vorbit cu presa. Monarhia a fost pe primul loc, înaintea
persoanei.
4.Relații personale

 La 13 ani, în 1939, tânăra Elisabeta l-a cunoscut pe cel care îi va


deveni soț în timpul unei vizite la colegiul naval Dartmouth. În
vârstă de 19 de, grecul Philip era monden, exotic, crescut la Paris
în exil. Nu se înțelegea cu familia: trei surori erau căsătorite cu
naziști, tatăl arunca banii familiei în cazinourile din Monte Carlo,
iar mama era schizofrenică. Tânăra prințesă s-a îndrăgostit de
acest rebel, despre care spunea că se aseamănă cu un „zeu
viking”.
 Deși nu avem multe informații despre relația celor doi, o
scrisoare personală către o prietenă a reginei ne dezvăluie că cei
doi se distrau zi de zi.
5.Cel mai mare regret al reginei

 Conform jurnalistilor, regina Elisabeta a II-a a regretat o decizie


luată în 1966. În anul respectiv Marea Britanie s-a confruntat cu
una dintre cele mai mari tragedii civile din secolul XX, o
„avalanșă” uriașă de reziduuri de cărbune care s-a desprins și a
alunecat pe panta unui munte din Țara Galilor.
 Avalanșa a devastat satul minier Aberfan aflat la poalele
muntelui, ucigând 144 de persoane, printre care și mulți copii
mici.
 În ciuda magnitudinii tragediei, regina Elisabeta a II-a nu a mers
să viziteze satul, decizie care a declanșat critici puternice în presă
și speculații aprinse privind motivele sale.
6.Viața reginei în imagini
6.Viața reginei în imagini
6.Viața reginei în imagini
7. Cine est prințul/regele Charles?
 Charles este primul fiu al reginei Elisabeta a II-a și al soțului ei, Prințul
Philip.
 Charles este moștenitorul care a purtat cel mai mult timp aceste titluri
în întreaga istorie a Regatului Unit și a statelor sale predecesoare.
 Prima sa nevastă a fost Lady Diana Spencer cu care s-a căsătorit in
februarie 1981.
 Potrivit lui Norton Knatchbull (vărul lui Charles), Diana era
impresionată de rangul prințului, dar Charles nu părea îndrăgostit de
ea. Când Prințul Philip i-a spus lui Charles că acest lucru i-ar putea
afecta reputația Dianei dacă el nu ia în curând o decizie cu privire la
căsătorie, acesta a interpretat sfatul tatălui său ca pe o încurajare de a
se căsători cât mai repede.
7. Cine este prințul/regele Charles?
 După cinci ani de căsătorie,
incompatibilitatea cuplului și
diferența de vârstă (13 ani),
precum și bănuielile Dianei cu
privire la o relație între Charles
și fosta lui iubită, Camilla Parker
Bowles, le-au afectat căsnicia.

 Diana a făcut publică relația lui


Charles cu Camilla în cartea
Diana, Her True Story, și au ieșit
la iveală și propriile ei aventuri
extraconjugale.

S-ar putea să vă placă și