REGINA ELISABETA I

Alex Visan
Elisabeta I (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost
regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558
până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei
și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la
nașterea Elisabetei. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul
monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al
VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane
Grey și sora sa vitregă, Maria I). Fratele său vitreg Eduard a
domnit până la moartea sa în 1553 când a lăsat-o moștenitoare
pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric
al VIII-lea. Dar voința lui Eduard este ignorată, Jane Grey este
executată și îi urmează Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci
ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de
ani și jură "că îi va purta de grijă până la moarte".

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor

oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca
Regina Fecioară, Buna regină Bess sau Gloriana.
COPILARIA SI TINERETEA
Elisabeta s-a născut în Palatul Greenwich în 7 septembrie 1533 și a primit numele bunicilor ei Elisabeta de York și
Elisabeta Howard. A fost singura fiică a lui Henric al VIII-lea al Angliei și a celei de-a doua soții Anne Boleyn. La naștere
Elisabeta era moștenitoarea prezumtivă a tronului. Sora ei vitregă, Maria își pierduse dreptul la succesiune fiind declarată
ilegitimă, după ce tatăl ei Henric a anulat căsătoria cu mama ei Caterina de Aragon, pentru a se căsătorii cu Anne Boleyn.
Elisabeta a fost botezată în 10 septembrie, iar arhiepiscopul Thomas Cranmer, marchizul de Exeter, Elisabeta Howard,
ducesă de Norfolk și marchiza de Dorset au fost nașii săi. În ianuarie 1536 Anne Boleyn naște un fiu care moare; Henric
pentru a se putea recăsătorii, o acuză de trădare cu fratele ei și este închisă la Turnul Londrei. În 19 mai 1536, când Elizabeta
avea doi ani și opt luni, mama sa Anne Boleyn este decapitată. Elisabeta este declarată ilegitimă, pierde titlul de prințesă și
este crescută în exil la castelul din Hatfield împreună cu sora sa vitregă Maria. La unsprezece zile după moartea lui Anne
Boleyn, Henric se căsătorește cu Jane Seymour care în 1537 dă naștere unui fiu Eduard și moare. Elisabeta și Maria sunt
considerate ilegitime și nu sunt privite cu ochi buni, iar Eduard este moștenitorul de necontestat al tronului. Mai târziu, a
șasea soție a lui Henric, Catherine Parr îl convinge pe rege să se împace cu fiicele sale și sunt reintroduse pe linia de
succesiune, prin Actul de succesiune, după Eduard.
 PRIMII ANI DE DOMNIE

Elisabeta devine regină după moartea surorii sale, la vârsta de

douăzeci și cinci de ani. Popularitatea sa este mult mai mare decât cea
a surorii sale. În ajunul încoronării, trecerea Elisabetei prin oraș este
întâmpinată cu bucurie de mulțime, iar răspunsurile ei deschise și pline
de har fac să fie îndrăgită de spectatori.

Regina Elisabeta în ziua încoronării. Portretul este o copie după

originalul din 1559, care s-a pierdut
Elisabeta este încoronată în 15 ianuarie 1559. În acea vreme nu
exista încă un arhiepiscop de Canterbury. Episcopii mai bătrâni refuză
să participe la ceremonie(socotită ilegitimă după canoanele bisericii
deoarece este protestantă), iar Elisabeta este încoronată la Westminster
Abbey de episcopul de Carlisle, o figură puțin importantă, iar
comuniunea este celebrată de capelanul ei personal pentru a evita să
fie celebrată cu ritualul catolic. Încoronarea Elisabetei va fi ultima
celebrată cu ritualul latin: următoarele încoronări se vor desfășura cu
ritualul în limba engleză. Mai târziu ea îl va convinge pe preotul
mamei sale Mathew Parker, să devină primul arhiepiscop de
Canterbury.
 REFORMA RELIGIOAS A
Convingerile personale religioase ale Elisabetei I au fost mult dezbătute de către cercetători. Deși protestantă, ea a păstrat simboluri
catolice cum ar fi crucifixul și a minimalizat importanța predicilor, care erau de o importanță capitală în religia protestantă. În
general, ea a folosit pragmatismul în tratarea chestiunilor religioase. Elisabeta și consilierii săi se temeau de o posibilă cruciadă
catolică împotriva Angliei "eretice". Regina a căutat o soluție care să nu irite catolicii, dar care să satisfacă dorințele protestanților
englezi. Dar nu tolerează puritanii extrem de zeloși care cer reforme radicale. Parlamentul începe în 1559 o legiferare pentru
înființarea unei noi biserici bazate pe reformele lui Eduard al VI-lea, cu monarhul la conducere, dar cu multe elemente catolice cum
ar fi veșmintele sacerdoților. Camera Comunelor este de acord, dar proiectul de lege a supremației întâlnește opoziția episcopilor din
Camera Lorzilor. Totuși multe episcopii erau vacante la acea dată, printre care și Arhiepiscopia de Canterbury, deci partizanii
reformei erau mai numeroși decât episcopii și lorzii conservatori. Elisabeta este nevoită să accepte titlul de Guvernator Suprem al
Bisericii Angliei, deoarece titlul de Lider Suprem nu era potrivit pentru o femeie. Noul Act de Supremație este adoptat în 8 mai 1559
și toți funcționarii depun jurământ de loialitate față de regină cu pedeapsa de pierderea postului; legile de erezie sunt anulate pentru a
evita o repetare a persecuțiilor practicate de Maria I. În același timp este adoptat un nou Act de Uniformitate pentru a face obligatorie
utilizarea versiunii din 1552 a Cărții de rugăciuni Book of Common Prayer. Totuși sancțiunile pentru cei ce nu respectau acest act nu
erau excesive.
 MOARTEA

Când consilierul principal William Cecil, I Baron Burghley moare în 4 august 1598, fiul său Robert Cecil devine șeful guvernului. Una din realizările sale este
pregătirea unei succesiuni liniștite. Cum Elisabeta nu vrea să numească un succesor, Robert Cecil este nevoit să acționeze în secret și începe o corespondență
secretă cu Iacob al VI-lea al Scoției, care ar putea pretinde tronul Angliei. Cecil încearcă să-i vorbească Elisabetei despre Iacob, iar Elisabeta după istoricul J. E.
Neale, chiar dacă nu se pronunță în mod deschis în favoarea lui Iacob, își face cunoscută părerea prin fraze voalate, dar lipsite de ambiguitate.


Starea sănătății reginei rămâne stabilă până în toamna anului 1602, când o serie de decese în rândul apropiaților săi o aruncă într-o depresie profundă. În
februarie 1603 moare Catherine Howard, care îi fusese alături 45 de ani și moartea ei este o dură lovitură pentru Elisabeta. În martie cade bolnavă și moare în
24 martie 1603, la palatul Richmond între ora două și trei dimineața. Câteva ore mai târziu Cecil și consiliul îl declară rege pe Iacob al VI-lea al Scoției.


Cortegiul funerar al reginei Elisabeta I cu bandierele strămoșilor

Sicriul Elisabetei este transportat în timpul nopții pe Tamisa, pe un șlep luminat de torțe. Apoi un dric tras de patru cai o poartă la Westminster Abbey.
Cronicarul John Stow povestește: catedrala Westminster gemea de lume, străzile erau pline de oameni, cortegiul funebru fiind urmărit și de la ferestrele caselor,
iar când au văzut statuia de pe sicriu, gemete și plânsete s-au ridicat din mijlocul mulțimii, cum nu se mai văzuseră până atunci. A fost înmormântată la
Westminster Abbey alături de sora sa Maria I, într-un mormânt comun pe care scrie Regno Consortes & urna hic obdormimus Elizabetha et Maria sorores, in
spe resurrectionis "consoarte pe scaunul de domnie și în mormânt, aici dormim, Elisabeta și Maria surori, în nădejdea învierii“.
 MOSTENIREA

Elisabeta I a fost plânsă de mulți dintre supușii săi, dar alții s-au bucurat la moartea
ei. Iacob I a adus multe speranțe, dar în 1620 popularitatea lui scade și apare
nostalgia pentru domnia Elisabetei I. Începe un cult al reginei, prezentată ca o
eroină a cauzei protestante într-o epocă de aur, în comparație cu succesorul său, un
simpatizant catolic la cârma unui guvern corupt. Imaginea triumfală, cultivată de
Elisabeta la sfârșitul domniei, pentru a acoperi dificultățile economice și militare, ia
amploare. Domnia sa a fost idealizată ca o perioadă în care coroana, parlamentul și
biserica au colaborat cu succes. Această imagine fabricată de admiratorii săi
protestanți, este durabilă și este reamintită în timpul Războaielor Napoleoniene,
când Anglia era în pericol să fie invadată În Epoca victoriană, legenda Elisabetei a
fost adaptată ideologiei imperiale și la jumătatea secolului XX, Elisabeta a fost un
simbol romantic al rezistenței naționale în fața amenințării externe. Istoricii J. E.
Neale(1934) și A. L. Rowse(1950) au interpretat domnia Elisabetei ca o perioadă de
aur și au idealizat imaginea reginei: toate acțiunile ei au fost drepte, iar
caracteristicile mai puțin apreciabile au fost ignorate sau puse pe seama
stresului.Istoricii recenți au avut o abordare mai nuanțată a suveranei. Domnia sa
este renumită pentru înfrângerea Armadei spaniole și pentru raidurile împotriva
spaniolilor din 1587 și 1596, dar unii istorici amintesc și eșecurile militare pe uscat
și pe mare.
SURSE BIBLIOGRAFICE

https://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_I_a_Angliei