MIRON COSTIN

Miron Costin, unul dintre cei mai importanţi cronicari români, a murit decapitat în anul 1691, după ce domnitorul
Constantin Cantemir a primit unele informaţii conform cărora boierii urmau să organizeze un complot împotriva
sa. Bănuielile au pornit de la spusele lui Velicico, fratele său, care la o nuntă s-a îmbătat şi a adresat mai multe
ameninţări la adresa domnitorului. Miron Costin (1633 – 1691) a fost un boier moldovean, rămas cunoscut în
istorie pentru cronicile sale. El este unul dintre cei mai apreciaţi cronicari români alături de Grigore Ureche şi Ion
Neculce. Miron Costin s-a născut în familia boierului moldovean Iancu Costin. După asasinarea domnitorului
Miron – Barnoschi – Movilă, Iancu Costin este nevoit să se refugieze în Polonia, loc în care tânărul Miron Costin
îşi începe studiile. Încă de mic acesta s-a arătat interesant de istorie şi era un bun cunoscător al limbilor străine.
În anul 1650, tatăl său, Iancu Costin moare, astfel că Miron Costin şi fraţii săi decis să se întoarcă în Moldova.
Revenirea în ţara natală a avut loc în anul 1653. Miron Costin devin un apropiat al domnitorului Gheorghe Ştefan,
care îl creşte în rang. Noul boier a fost trimis de voievod în tot felul de misiuni diplomatice în Ţara Românească
pentru a încheia un pact antiotoman cu muntenii. Miron Costin devind paharnic, iar ulterior pârcălab, rămămând
în continuare în apropierea domnitorilor Istratie Dabija, Iliaş Alexandru, Gheoghe Duca vodă şi Ştefan Petriceicu.
Cronicarul este numit atât vornic la Ţării de Sus, cât şi al Ţării de Jos, având o influenţă destul de mare în
Moldova veacului al XVI-lea. Miron Costin a avut o relaţii destul de apropiată cu regele polon Ioan Sobierski, care
devine un aliat al boierilor moldoveni în lupta cu Imperiul Otoman şi domnitorii impuşi de turci în Moldova. În
timpul domniei lui Constantin Cantemir, în anul 1691, fratele lui Miron Costin, Velicico participă la nunta lui Ion
Palade, care a avut loc în apropiere de Bârlad. După ce a consumat mai multe pahare de vin, Velicico le-a spus
boierilor, mai în glumă, mai în serios, că ar exista un complot în urma căruia domnitorul Constantin Cantemir va fi
alungat de pe tronul ţării. Aceste zvonuri ajung la urechile voievodului, care ordonă atât omorârea lui Velicico, cât
şi a fratelui său Miron Costin, care era bănuit că şi el ar complota împotriva lui Cantemir. „Şi el încă îndat-au
ascultat şi l-au scos noaptea de i-au tăiat capul denaintea porţâi. Pentru bineli ce-au dat ştire Velicico lui Iordachi
visternicul, de-au fugit când vre să-l omoare Cantemir-vodă, acum i-au mulţămit şi Iordachi visternicul într-acest
chip, ca un grec. Şi aflară c-ai omorât pe Velicico, triimite de prinde şi pe frate-său, Miron logofătul, de-l omoară.
Ori vinovat, ori nevinovat, să nu scapi, c-apoi încă a hi mai rău şi de tine şi de noi”, a arătat cronicarul Ion
Neculce. Constantin Cantemir l-a trimis pe vătaful Macrei, care îl prinde pe Miron Costin la Roman şi îl
decapitează, fără a-l mai aduce la Iaşi, în faţa conducătorului ţării. „Deci Cantemir-vodă nu ş-au socotitu viiaţa lui,
că era trecut cu bătrâneţeli, om de 70 de ai, de numai cât nu-i sosâsă ceasul şi lui, ce s-au potrivit neprietinilor şi
nu ş-au cruţat sufletul. Ce ca un tiran au triimăs pe Macrei, vătavul de păhărnicei, cu slujitori din Roman de l-au
luat de-acolo, de la casa lui de la Bărboşi, de l-au dus păn-în Roman, şi i-au tăiat capul. Şi când l-au găsit Macrei
acolo la Bărboşi, atunce-i murisă şi giupâneasa. Şi nemic nu ştie ceilalţi boieri de sfat. Că el pornisă atunce pe un
ficior a lui, pe Neculaiu, să ie fata Ducăi-vodă de Ţarigrad şi să gătasă şi cu celalalt să ie fata lui Cantemir-vodă
să s-încuscredze, şi nici cu gândul nu gândie că i-a vini o furtună ca acie. Dzisu-i-au slujitorii, cându l-au găsit la
Bărboşi, să fugă, că nu-i departe, în Neamţu, iar el n-au priimitu, ştiindu-să drept. Gândie că l-or duce la leş şi s-a
îndrepta, iar după ce i-au vinit Macrei, şi viind zapciu după zapciu să piară, nu l-au mai îngăduid ş-au pus de l-au
tăiat în Roman. Şi mult s-au rugat lui Macrei să-i ducă păn-în Ieşi, iar Macrei, ca un om rău şi de nemic, nu i-au
fostu milă de sufletul stăpânu-său şi s-au grăbit de l-au omorât. Că de l-ar hi dus în Ieşi, poate s-ar hi îndreptat şi
n-ar hi perit. Că multe slugi să tâmplă la domni vrednice, de nu se grăbescu şi ferescu pe stăpâni de păcat, şi pe
urmă cad la laudă şi despre stăpân, şi despre oameni, şi despre Dumnedzău. Iar acesta, ca un varvar, nefiind de
neam, n-au socotitu. Cantemir-vodă dup-aceea mult să căie ce-au făcut şi de multe ori plânge între toată
boierimea şi blăstăma pe cine l-au îndemnat de-au grăbit de i-au tăiat. Că, după ei, n-au trăit un an nice
Cantemir-vodă ş-au murit”, a mai precizat Ion Neculce.