Sunteți pe pagina 1din 8

- Baltagul ; - oimii ; - Nicoara Potcoava ; - Zodia Cancerului ; - Fratii Jderi ; - Creanga de aur .

. ctitor al romanului modern - Ion ; - Padurea Spanzuratilor; - Ciuleandra ; - Rascoala ; - Jar ; - Gorila ; - Amandoi; realist

- Patul lui Procust ; - Un om intre oameni ; - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ;

- Craii de Curtea-Veche

- Romanul adolescentului miop; - Nunta in cer; - Maitreyi.

- Intunecare

realist de factura balzaciana - Cartea nuntii; - Bietul Ioanide; - Enigma Otiliei; - Scrinul negru.

Romanul traditional si romanul modern

Romanul : - Doric - Ionic - Corintic - Arca lui Noe

Evolutia romanului in perioada interbelica


Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului, care in scurt timp atinge nivelul valoric european. Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale diferite si problematici mai bogate si mai complexe.

n perioada interbelic romancierii experimenteaz tehnici multiple al e romanului modern. Astfel avem tendina de revenire la modelele tradiionale precum cel balzacian pe care George Clinescu l folosete n Enigma Otiliei. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului romnesc pe linia studiului caracterului. De la romanul liric, Calinescu a trecut la romanul obiectiv, balzacian, cu Enigma Otiliei . S-a spus in repetate randuri ca Enigma Otiliei, cel de-al doilea roman al lui G. Calinescu corespunde datorita arhitecturii si structurii sale tematice - esteticii clasiciste promovate de critic intr-o serie de articole teoretice, precum Sensul clasicismului sau Reflectii marunte asupra romanului. Intentia polemica a autorului este evidenta in structura romanului aparent de factura balzaciana, situat la antipodul modelului proustian atat de frecvent invocat si experimentat in epoca. Cu toate acestea, in pofida aparentei sale balzaciene, Enigma Otiliei este, prin dimensiunea parodica si prin eterogenitatea elementelor care il compun, un roman modern scris de un specialist in materie de literatura. Roman care constituie o atmosfera, cea a Bucurestiului antebelic Enigma Otiliei urmareste indeaproape evolutia raporturilor dintre personaje, pe fondul asteptarii unei mosteniri suprasolicitate de unii, indiferente pentru ceilati. O comedie de moravuri picmentata adeseori de accente dramatice, romanul lui Calinescu se inscrie prin perspectiva narativa adoptata de romancier in categoria doricului. (in acceptia criticului N. Manolescu) Idila intre Otilia Marculescu si Felix Sima, student medicinist, cedeaza locul intrigilor avocatului Stanica Ratiu, ginerele Aglaei Tulea, pentru dobandirea mostenirii rentierului Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei. Cu acest roman, Calinescu realizeaza romanul citadin cu cea mai bagata galerie de caractere din literatura romana. Costache Giurgiuveanu este avarul afectos fata de pupila sa, incapabil de a face ceva pentru ea, Stanica Ratiu, e arivistul intrepid, decis sa se imbagateasca printr-o lovitura, Felix e tanarul indragostit, labil, exitand sa ia o decizie ferma, Leonida Pascalopol, barbatul matur, generos si altruist, in stare sa inteleaga capriciile unei femei (se va casatori cu Otilia pentru a-i acorda apoi libertatea) , Simion Tulea, sotul subordonat de sotie, alienat de rosturile lui, Titi fiul
2

sau, un apatic ramas prea mult sub tutela materna, Wiesmann, colegul lui Felix, medicul dotat cu simt practic, doctorul asiliat, un sceptic.

Aglae e o femeie voluntara, mama care isi nenoroceste cu autoritatea ei familia, Olimpia fiica sa, nevasta plata predestinata parasirii, Aurica, care nu se poate marita, invidioasa , Otilia, exponenta a misteriosului si atragatorului etern feminin, cu instinct practic. ( Al.Piru, George Calinescu, in Dictionarul scriitorilor romani, 1995) Enigma Otiliei este si romanul unei initieri, in care nu numai Felix, ci si Otilia descopera mecanismul imperfect al societatii. Cu toate acestea balzacismul romanelor lui George Calinescu e discutabil; o demonstratie convingatoare in acest sens face Nicolae Manolescu in volumul I din Arca lui Noe : metoda lui Balzac ni se poate parea astazi naiva ; a lui Calinescu este insa artificiala si extravaganta.Exactitatea la Balzac tine de un esafod complicat,in care fiecare element se leaga de celelalte, la Calinescu ea este mai curand o eruditie fastidioasa si un scrupul excesiv. Daca Balzac are vocatia de a creea viata, Calinescu o are pe cea de a o comenta. Portretist si moralist, George Calinescu atenueaza insa clasicismul prin realism. Pasiunile general umane sunt determinate social. In clasicism unilateralizarea caracterelor era, cel mai adesea, o calitate psihologica si o cerinta estetica. Tendinta spre esenta de caractere nete care cristalizeaza in jurul unei trasaturi dominante, tinde spre tipul chimic pur, de conflictul clasic. [] Si totusi cel putin in patru privinte Enigma Otiliei poate fi studiata ca romanul comic al unei vocatii critice si polemice : tipologia redusa la clara esenta si aproape mecanica ; deplasarea observatiei din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz, cu alte cuvinte excesul de caricatura ; exhibarea interioritatii si dezvaluirea motivatiilor ; prezenta unor teme si motive caracteristice comediei clasice. Nimic imprevizibil nu poate interveni, odata ce personajele au fost prezentate. Mastile nu cad la sfarsit. Miscarea e numai epica, la nivelul faptelor. Nici un personaj nu se schimba si de aceea toate fac impresia de papusi mecanice al caror arc a fost intors pana la capat. Moralismul clasic de la care G. Calinescu s-a revendicat in atatea randuri e, in definitiv, o arta : si anume o arta a jocului. (N. Manolescu,Ochiul estetului, in Arca lui Noe, 1980) Moralismul clasic de la care George Calinescu s-a revendicat in atatea randuri e, in definitiv o arta : si anume o arta a jocului. George Calinescu participa la exploatarile care ii atrageau in aceeasi vreme pe Hortensia Papadat-Bengescu sau pe Gib Mihaescu.

Romanele lui Eliade pot fi grupate in jurul a cinci axe stilistice: O fraza indica (Isabel si apele diavolului, Maitreyi), o proza de tip existentialist, care merge paralel cu exotismul si senzualismul indic, dar isi concentreaza temele in jurul problematicii generatiei tinere
3

(Intoarcerea in rai, Huliganii),intre aceste doua experiente se situeaza romanul Lumina ce se stinge , proza fentastica bazata pe simbolurile luate din folclorul romanesc (Domnisoara Christina) si proza mitica scrisa in exil; de la Un om mar la Noaptea de Sanziene. Mircea Eliade a imbogatit literatura romana cu o viziune noua, scriind intaiul roman exotic in adevaratul inteles al cuvantului Exotismul mediului indian [] nu se realizeaza pe deplin decat in romanul Maitreyi, poem de iubire, in nicio legatura cu epica, de o puritate de sentiment, de exaltare lirica, de o pasta atat de fina si atat de ciudata a eroinei, in decorul unui peisaj inedit. E tot ce a scris Mircea Eliade, numai bun in ordinea creatiei literare, ci mai unitar mai nealterat de intentii ideologice. (Eugen Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1937) Romanul ionic nu se increde, la Mircea Eliade, in jurnalul intim, si-a pierdut inocenta si redevine interest de o perspectiva mai indepartata asupra evenimentelor. Abia aceasta ingaduie naratorului sa vada limpede: reluand mintal filmul evenimentelor si fixandu-si atentia acolo unde doreste. ( N. Manolescu, Jocurile Maitryiei, in Arca lui Noe, 1981)

Nu se poate vorbi, incepand cu Concert din muzica de Bach, de inaptitudinea romancierei in compunerea romanelor. Ea se foloseste voluntar si numai cand crede de cuvinta de modul retrospectiv al amintirii, derivat din Proust, fara a-si face insa dintr-ansul un procedeu, ci incadrandu-l unei arhitecturi proprii, cu linii precise si personale. (Serban Cioculescu, Romanul doamnei Hortensia PapadatBengescu) Arta scriitoarei consta in surprinderea dramelor ascunse sub calmul conventiilor moderne. Din acest punct de vedere se poate vorbi de Proust. Acela zugravea mai ales aristocratia. In cazul nostru, lipsind o aristocratie bine organizata si de o vechime incontestabila, avem de-a face cu o mixtura de oameni de cele mai disperate origini. (George Calinescu, Romancierii, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, 1941 ) S-ar crede ca autoarea a vrut sa se asigure de un control deplin al opticilor narative, adaugand o insistenta exterioara energica si decisiva, ori de cate ori, prin multiplicarea perspectivelor interioare, naratiunea risca sa se destrame intr-un flux psihologic nestapanit (N. Manolescu, Trei femei, In Arca lui Noe, 1981)
4

Arta sa cerebrala se lipseste de orice sprijin romanesc, pitoresc sau sentimental. Nicio mila nu se misca. Abia daca o rece ironie ii adanceste putin schita. La fel de improprie constructiei,

pe cat este de potrivita analizei, psihologia ei compozita o cheama sa pulverizeze starile sufletesti si ii ingaduie sa zugraveasca uimitoare portrete, neinsufletite si reci, dar deosebit de precise. (Basil Munteanu, Avantul romanului, in Panorama literaturii romane, 1996)

Aparitia romanului a construit o noutate absoluta in epoca. "[] Romanul d-lui Camil Petrescu e compus din doua parti, care n-au intre ele decat o legatura accidentala. Prima parte e un roman pasional, in care ni se descrie curba geloziei lui Gheorghidiu, un exaltat in sufletul caruia evenimentele zilnice iau proportii exagerate si oarecum ridicole. Partea a doua este un remarcabil jurnal al unor aspecte din razboi, cu toate notitele strategice inoportune. Nu e o epopee, si nici roman. [] intr-un cuvant, in aceste doua volume d-l camil Petrescu s-a dovedit romancier onorabil, dar prozator excellent. (Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, "Capricorn,1930) In romanul lui Camil Petrescu evenimentele par scuturate de semnificatie si, astfel, egalizate. O anumita estetica a romanului camilpetrescian poate fi schitata de pe acum si ea ar avea in vedere, la acest nivel primar al analizei, doua principii consecutive: renuntarea la ierarhia de semnificatie a evenimentelor exterioare sau, in orice caz, reducerea ei drastica; cultivare, in consecinta, a evenimentului comun, banal, cotidian [] Camil Petrescu este, probabil, cel dintai la noi care a simtit nevoia sa coboare, romanele sale, viata de pe scena in strada. El de-teatralizeaza romanul. La origine, conceptul de autenticitate folosit de Camil Petrescu trebuie interpretat si in acest fel. ( N. Manolescu, Arca lui Noe) Este limpede situarea polemica fata de atitudinea atotstiutoare adoptata de autor in romanul clasic. In Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, autorul stie tot atat cat si personajul sau narator, iar in Patul lui Procust s-ar zice chiar mai putin decat personajele naratoare pe care ele il alimenteaza cu date, dupa ce el le-a cerut-o. (Gabriel Dimisianu) Pana la Camil Petrescu nici un romancier roman n-a parut sa acorde o atentie apeciala perspectivei. Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi e in acest dsens mai asemanatoare cu In Cautarea timpului pierdut decat Patul lui Procust, unde perspectiva e sfaramata ca o oglinda transformata in cioburi. [] Camil Petrescu mai mult sugera posibilitatea unui alt fel de a nara decat il infaptuia. Scenariul romanelor sale ramane tot acela epic din romanul doric, dar, nemaifiind expus intr-o lumina la fel de puternica, atmosfera faptelor pare adeseori mai importanta decat faptele insesi. []
5

Fara a-si urma modelul atat de departe incat sa revolutioneze tehnica naratiunii, Camil Petrescu nu e mai putin reformator exceptional in spatiul nostru, in masura in care sugereaza cel dintai ca restituirea obiectiva a faptelor este in roman, un procedeu artificial si naiv.

El propune, in schimb, prin situarea eului in centru si prin respectarea unitatii perspectivei, un mod mai firesc de a nara. Conditile ionicului sunt deplin infaptuite in clipa in care teatrul actiunii se muta in luauntrul constiintei naratorului. (N. Manolescu) Deficitara cand nu e cu totul imposibila, comunicarea este principala problema a literaturii lui Camil Petrescu; principala problema si principala preocupare. (Mircea Iorgulescu, Viata si textul, In Prezent, 1985)

,,Atit se deosebesc intre ele, ca mediu social ca interes anecdotic , ca tehnica si constructie , romanele domnului Liviu Rebreanu , incat s-ar zice ca intreaga sa cariera de scriitor este o mare si continua prinsoare de a nu se repeta. (Vladimir Streinu, Liviu Rebreanu) Respingand ideea artei cu tendinta care nu poate fi decat un manual de propaganda pentru anume scopuri, ceea ce nu are de-a face cu arta , Liviu Rebreanu, desi nu a formulat niciodata o teorie sistematica a romanului, pledeaza consecvent in interviurile si memoriile sale pentru libertatea creatiei si inspiratiei . Termenul de substantialism, impus in epoca de Camil Petrescu, in sensul de amanunt luat ca esential, ii pare lui Rebreanu cel mai apt sa determine forma specifica a neorealismului romanesc. Romanul, in opinia sa, trebuie sa fie in acest timp si psihologic, si social, si fantastic, si istoric . [] Ion reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista, si fata de eticismul ardelean, constituind odata, istorica am putea spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice. Formula lui Ion nu e o formula nici actuala, nici comoda ; ea e totusi formula marilor constructii epice pornind de la cei vechi si ajungand la cei moderni ; formula romanului naturist, a comediei umane, de pilda dar mai ales formula epicei tolstoiene : formula ciclica a zugravirii, a unei portiuni de viata limitata la o anecdota, ci a unui vas panou curgator de fapte invalmasite ce se perinda aproape fara inceput si fara sfarsit, fara o finalitate, si aceasta zugravire nu printr-o selectiune de elemente simple, caracteristice, ci printr-o ingramadire de imponderabile. (E. Lovinescu, XXXV. Creatia obiectiva : L. Rebreanu, In Istoria literaturii romane contemporane, 1928) Titlul de realist, in sensul stramt, care i s-a acordat de la inceput lui Rebreanu, trebuie privit deci cu circumspectie si legat oricum de maniera lui obiectiva de a zugravii lumea mai mult decat deviziunea profunda. Ion e, desigur, cel mai semnificativ. Aproape nu este personaj in acest roman care sa nu devina o victima. Ana, unul din cele mai zguduitoare din tot romanul se misca de la inceput pana la sfarsit intr-un cerc vicios. Singura ei vina este de a fi tras, la nastere, lozul nefericit.
6

Romanul naturalist isi datoreaza maretia cultivarii acestor oameni fara nici o sansa si a acestor detine fara salvare. (N. Manolescu, Drumul si spanzuratoarea in Arca lui Noe, 1980)

Romanul este aceasta lume rasturnata : cea mai familiala si cea mai stranie dintre lumi. (N. Manolescu) Universul lui Rebreanu nu este totusi un studiu al societatii, ci o lume in care personajele traiesc intr-o permanenta a dramei. Evidenta in cazul unor romane ca : Ciuleandra, Adam si Eva, Ion sau Rascoala. Romancierul Liviu Rebreanu pare ca lucreaza cu acte si tablouri.

Adevarul este pentru Sadovanu << viziune>> . Arta lui este vizionara. (Tudor Vianu) Creanga de aur este cea mai, cred, tulburatoare si fermecatoare carte a lui Sadoveanu, deci a prozei romane. Ea este, dupa unghiul din care e privita, basm, roman istoric, parabola, scrisoare sau o poveste de iubire. Planul real, concret sensibil e respectat cu strictete, critica sociala e adanca si evidenta. Multiplicitatea de structuri si suprapunerea de planuri nu tulbura limpezimea epica si cursivitatea lecturii, nu exista nici un ermetism narativ sau expresiv. ( Paul Georgescu, Destinul interior, in Polivalenta necesara,1967 ) Modalitatea artistica a Crengii de aur e diferita atat de aceea a romanelor sadoveniene din prima perioada, cat si de cea a Baltagului. [] Multi pot interpreta Creanga de aur ca un simplu basm: el este insa o povestire filozofica. In Creanga de aur singurul plan perceptibil este insa acela simbolic. In transparenta fiintelor, a gesturilor, a cuvintelor, vedem ideea generala. (N. Manolescu, Condurul imparatesc si ghetele rosii, in Arca lui Noe) Stilist si poet al verbului, d-l Mihail Sadoveanu a vadit, inca din incepututrile scrisului sau, o neintrecuta virtute descriptiva.

Romanul lui Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea - Veche, ofera o imagine simbolica si stranie totodata a realului. Ironia discreta si melancolica din discursul narativ amplifica misterul si patetismul existentelor umane surprinse de ochiul - martor al naratorului ce se abandoneaza reveriilor aristocratice si sentimentale.Fara indoiala un estet deprins sa vada in tot ceea ce-l inconjoara o poveste , naratorul din Craii de Curtea- Veche evoca atmosfera ireala a unui Bucuresti aflat la mijloc de rau si bun, intr-o slava statatoare, care face din el mai
7

degraba dimensiunea spatiala a memoriei. Marturie patetica a unor vieti pe cat de diferite in esenta, pe atat de asemanatoare in curgerea lor, romanul este si o meditatie asupra enigmei personalitatii umane, si un poem al destinului. Cu toata fala lor pamanteasca, cei trei Crai sunt numai in al doilea rand oameni, dar in primul : axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scarba si de spaima. De aceea Craii de Curtea-Veche paraseste rafturile cartilor pieritoare pentru a se aseza intre scripturi. Nu cunosc meditatie mai grava asupra ticluirii si aventurii Fiintei ca aceasta carte de intelepciune, pe care un act de discretie si gust o disimuleaza sub grelele catifele de pitoresc oriental. (Ion Barbu, Rasaritul crailor, in Ultima ora,1970) Romanul lui Mateiu I. Caragiale reconciliaza realismul si simbolismul, romanul de moravuri si evocarea plina de poezie a atmosferei de sfarsit de veac dintr-un oras aflat la portile Orientului.

In loc de concluzie
Toti scriitorii nostri de marca, prozatori, poeti sau critici literari, au simtit necesar sa contribuie prin interventiile lor la solutionarea primei crize a romanului din literatura romana . Una din particularitatile definitorii ale peisajului literar romanesc interbelic consta in simultaneitatea cu care se manifesta fortele de crestere ale romanului traditional, si fortele de opozitie ale romanului artistic, doricul si ionicul in terminologia impusa de Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, amplu eseu despre romanul romanesc. In absenta unui public avizat, romanul romanesc ramane, pana la aparitia marilor creatii interbelice, un gen conventional destinat petrecerii timpului liber, oferind preponderent ispita identificarii cu existenta tumultoasa a personajelor. Spiritul veacului se face simtit pretutindeni in intervenriile scriitorilor interbelici, care impun definitiv in literatura romana modelul intelectualului erudit, cu vocatie teoretica si anvergura europeana. De altfel acesta este momentul de maxima deschidere a culturii romane catre valorile culturii si civilizatiei occidentale, perioada in care apar cele mai multe traduceri din literatura universala, in care ideile si oamenii circula in cea mai deplina libertate.

Bibliografie :
- Carmen Muat, Romanul romanesc interbelic ; - George Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ; - Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ; - Eugen Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane .