- Caracterizare Costache Giurgiuveanu -

Bradeanu Ioana

George Calinescu preia tehnica balzaciana in

crearea unor romane ce depasesc realismul clasic, oferind
literaturii romane caractere dominate de o singura trasatura
definitorie. In romanul “Enigma Otiliei”, autorul realizeaza
tipologii, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in
analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului
XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.

Intreaga actiune a romanului se construieste in jurul

averii lui Costache Giurgiuveanu, care starneste faptele si
reactiile tuturor celorlalte personaje interesate mai mult sau
mai putin de mostenire-aceasta este tema balzaciana. Mos
Costache este tipul avarului, un avar cumsecade, cu porniri
de generozitate.Criticul literar Pompiliu Constantinescu
surprinde slabiciunea si chinul personajului : “batranul
Costache e un ascuns om de afaceri (ca orice veritabil avar)
si capitalizeaza banii din pasiunea de a strange. Singur, cu o
fata vitrega, Otilia pe care n-a adoptat-o oficial, desi nu e
lipsit de o reala afectiune pentru ea, batranul e cuprins de un
dublu egoism, pe masura inaintarii in varsta. Pe de-o parte
patima banului, pe de alta parte iluzia ca viata lui se va
prelungi indefinit”.

Din aceste afirmatii putem intelege cu usurinta

modul in care Calinescu a perceput acest personaj. Prin
tehnica detaliului, autorul reuseste sa surprinda constiinta
personajului, oferind o analiza detaliata a fizionomiei si a
vestimentatie. Batranul este caracterizat direct inca de la
inceputul romanului prin evidentierea portretului fizic “ un
omulet subtire si putin incovoiat”, capul era “atins de o
calvitie totala”, fata parea “aproape spana, patrata”, buzele
erau “intoarse in afara si galbene de prea mult fumat,
acoperind numai dintii vizibili ca niste aschii de os”; clipea
“rar si moale”, intocmai ca “bufnitele suparate de o lumina
brusca”, avea glasul “ragusit” si balbait.

Costache Giurgiuveanu e de o zgarcenie rara, fapt

ce reiese si din prezentarea portretului. Cei din jur nu il
condamna in mod direct pentru viciul pe care-l are: pentru
Otilia el este “cam avar si ciudat uneori” dar ramane un om
bun; pentru Pascalopol batranul este “ in fond cam de
treaba”; Stanica Ratiu il numeste “pezevenghi”; iar Felix
spune ca “avaritia lui este mai mult o manie”.

Caracterizarea indirecta a personajului se face prin

multitudinea de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si
atitudini. Desi proprietar al mai multor imobile, Costache
duce o viata austera, cu teama permanenta de risipa. De cate
ori are prilejul sa manance de la altii, gesturile sale sunt
sugestive pentru lacomia esentiala: “batranul manca cu
lacomie, varand capul in farfurie”. Doreste sa-i construiasca
“fetitei” lui o casa pentru a-i asigura linistea viitorului, dar
foloseste materiale ieftine, stranse de la demolari, iar planul
arhitectural il facuse singur. Aspectul exterior si interior al
casei paraginite, trimite catre avaritia personajului, dar si
catre un soi de bogatie.

Tinuta vestimentara este ridicola; poarta ciorapi de

lana de o grosime “fabuloasa” si “plini de gauri”. Gesturile,
raguseala, balbaiala sunt arme de aparare, provocate de
teama de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care
ii cere. Modul in care personajul percepe relatia cu sora sa,
Aglae , sau cu Stanica definesc teama personajului, fiind
mereu panicat ca cei doi ii vor pune mana pe avere.
Desi zgarcit, Costache Giurgiuveanu este totusi umanizat;
cateodata indignat de rautatea domnului Tulea; ia atitudine,
face observatii de bun-simt: “Ce-aveti cu baiatul asta (Felix)?
– zise el in sfarsit – de nu-l lasati in pace? Nu v-a facut nimic,
nu trebuie sa-i spuneti vorbe grele nici lui nici Otiliei. Copii
orfani! Pacat!”.De asemenea isi exprima sentimentele
paterne pe care le are fata de Otilia, singura persoana cu
care acesta este generos, atat cat poate el sa fie. Se
gandeste sa o adopte , sa-si faca un testament si sa depuna
intr-un cont pe numele ei o suma de bani, pentru siguranta
viitorului fetei. Aceasta decizie o ia in urma unui atac cerebral
si aceasta cu aluzii din partea lui Pascolopol. Prin amanare, el
nu se poate desparti de bani, dovedind ca are un caracter
slab. Asadar el poate fi incadrat in tipologia avarului, desi
este umanizat prin dragostea fata de Otilia. Obsesia pentru
avutie si zgarcenia lui Mos Costache este mostenirea morala
a familiei sale, in gandul lui fiind important “sa muncesti, sa
strangi. Asta-i toata filozofia”.
 Odata ce realizeaza ca este bolnav, se sperie de
reteta prescrisa de medic, considerand ca medicamentele
sunt prea scumpe. Gesturile il caracterizeaza indirect si scot
la iveala umanizarea personajului infranta de obsesia pentru
bani: batranul merge la biserica, se inchina cu evlavie, se
simte cu “duiosie bun”, dar rugaciunea sa cuprinde planuri
banesti.Tot din teama de moarte isi povesteste viata si simte
tot mai frecvent nevoia de comunicare. Cu toate aceste
semne, ca sfarsitul se apropie, batranul continua sa ascunda
bani sub saltea. Teama lui este ca nu cumva cineva sa-l vada
atunci cand umbla la bani, dar nu-i depune nici la banca,
deoarece avarul trebuie sa simta si sa vada mereu banii.

Aceste reflexe vorbesc de la sine despre un mod de

viata provenit din educatie; el este doar o varianta deformata
a omului singur. Mos Costache creaza impresia de caricatura,
amintind de portretul lui Don Quijote – eroul ridicol si
grandios, care isi refuza destinul tragic de fiinta muritoare.
Sfarsitul personajului sta sub semnul unui destin nefavorabil.
Patima arzatoare pentru bani ii va provoca in cele din urma
moartea. El moare in incercarea nereusita de a-si apara
averea de Stanica . Cu toate acestea “zgarcitul Costache nu e
un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite”, asa cum
spune Pompiliu Constantinescu.

Prin acest erou George Calinescu creaza tipul

avarului umanizat prin iubirea paterna fata de Otilia.
Costache Giurgiuveanu este un personaj care se inscrie in
descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea , dar se
distanteaza de acesta, prin incercarea de a-si depasi starea
sau mai bine zis defectul.