Moara cu noroc

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică, de factură realistă întrucât pune accentul pe cunoașterea
sufletului omenesc, dimensiunea psihologică evidențiindu-se prin caracterul moralizator, conflictul
interior, tematică, relația dintre personaje sau modalitățile de caracterizare ale acestora. Nuvela
oglindește viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii satului românesc și se remarcă nu doar prin
autenticitatea universului prezentat, ci și prin complexitatea personajelor, rupte din realitatea cotidiană.
Astfel, Slavici pune în lumină pe lângă latura socială, și aspecte psihologice și morale, toate acestea
contribuind la crearea unei imagini complete și credibile a lumii conturate.

(Dacă cere specia nuvelă- Este o nuvelă prin urmărirea unui singur fir epic central-povestea cizmarului
Ghiță și a familiei sale în contextul obsesiei de înavuțire a personajului principal… De asemenea, în
nuvelă perspectiva se obiectivează, vocea naratorială este neutră, accentul cade pe acțiune și pe
caracterizarea personajelor principale. Personajele trăiesc o viață ce se desfășoară sub ochii cititorului
firesc și fără intervenții exterioare .)

De asemenea, este o nuvelă psihologică prin surprinderea pesonajelor în transformare, modalități de

caracterizare și investigare psihologică, monologul interior, monologul interior adresat, notarea
gesturilor, mimicii, folosirea stilului indirect liber.
Nuvela aparține realismului prin temă- efectele dezumanizante ale  dorinței de înavuțire. Teza etică,
deși prezentă, nu alterează realismul nuvelei, în special prin construirea unor eroi puternic reliefați,
surprinși progresiv în drama luptei interioare . Relația între Ghiță și Lică Sămădăul ilustrează această
dramă aducând-o în planurile cele mai sensibile ale vieții personajelor- conștiința, iubirea.

De asemenea, aparțin realismului simetria incipit-final, structura compozițională închisă. Nuvela începe

și se sfârșește cu vorbele bătrânei, precum corul în tragediile antice: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,
căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei te face fericit”; ” Pesemne c-au uitat fereastra deschisă.
Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!” Concepția asupra lumii este una fatalistă. Focul
are efect de catharsis și purifică locul. Bătrâna stabilește concluzia și pleacă mai departe, semn că ciclul
vieții continuă.

Tema acestei lucrări este decăderea umană, sugerată punctual prin evidențierea evoluției personajului
principal, în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie. Importanța acordată banului de-a lungul
desfășurării întregii acțiuni, alături de celelalte metafore ce sugerează o detașare a poporului de la
spiritualitate, prezente în incipit, construiesc un cadru aparent real, posibil,  verosimil, care are ca scop
facilitarea identificării cu personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică curentului realist.

Un episod din care reiese specificul  temei nuvelei este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în
capitolul V. Deși Lică și-a făcut o dată apariția la Moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă
între ei. Ghiță și-a cumpărat câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în
zadar se înțelegea cu arendașul și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era și om al lui Lică,
pentru că acesta stăpânea în fapt drumurile. ”Iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămână la Moara cu
noroc, pentru că-i mergea bine”. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui,
Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia
banii din casă, își impune la rândul său condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră tăcuți, față
în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare că și-a găsit omul.” Totuși, din această scenă cheie a nuvelei,
lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.

Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut
autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este
implicat fără voia lui, se simte vinovat și suferă în primul rând datorită suspiciunii comunității ( ”Relația
dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență interioară a individului”.-
Magdalena Popescu).  Lică este cel care  domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării,
mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o
zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță,
dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura  între Ghiță și Ana.

Având o construcție circulară, Incipitul nuvelei are valoarea unui prolog, prefigurând desfășurarea
evenimentelor. Este reprezentat de discuția dintre bătrână si Ghiță, ginerele ei, pe tema plecării din sat
și a arendării morii cu noroc. Dialogul pune în lumină conflictul dintre generații, cea conservatoare,
legată de valorile tradiționale, și cea modernă, doritoare de a-și crea propriul drum în viață. Cuvintele
bătrânei reprezintă vocea auctorială, moralizatoare, funcționează ca avertisment legat de valorile ce ar
trebui prețuite si au rol anticipativ, anunțând cele două component ale conflictului interior al lui Ghiță:
dragostea pentru familie și dorința de îmbogățire. Răspunsul lui Ghiță arată tăria de caracter a
personajului, care își asumă responsabilitatea pentru întraga familie.

Finalul nuvelei are valoarea unui epilog, prezentând evenimentele care au loc după deznodământul
nuvelei: bătrâna se întoarce cu cei doi copii și privește ruinele hanului. Replica sa, ,,se vede c-au lăsat
ferestrele deschise”indică efectele faptului că cei doi soti au permis intruziunea unei persaone srăine în
intimitatea relației lor, ceea ce a distrus tot ceea ce acumulaseră. Astfel, nuvela se încheie simetric cu
replica bătrânei:,,simteam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat”, care dezvoltă tema destinului
implacabil.

Conflictul este relevant pentru temă deoarece surprinde cu mijloace realiste pericolele încălcării
limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. În încercarea de a-și păstra imaginea de om
cinstit, Ghiță intră într-o relație tensionată cu Lică, cu comunitatea, chiar cu Ana. Conflictele exterioare
sunt de natură socială ( între Ghiță și Lică), de natură conjugală (între Ghiță și Ana), de natură etică
( între Ghiță și morala satului). La fel de dramatic este și conflictul interior, psihologic. Naratorul
urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața lui Lică la
izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe: ” Așa m-a lăsat Dumnezeu!
Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!? ” Oscilând între atitudini contradictorii,
personajul este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni reprobabile concrete, pentru indecizia de a
separa cu hotărâre binele de rău.
 Nuvela lui Slavici impresionează nu doar prin complexitate, ci și prin autenticitate, realismul
scriitorului influențând într-o mare măsură construcția personajelor. Caracterul excepțional al nuvelei
este conferit de tensiunea epică, ce reiese din viziunea scriitorului, concentrată într-o ipoteză
morală: setea de îmbogățire poate duce la dezechilibru.