Moara cu noroc

Caracterizare Ghiță

„Moara cu noroc” a apărut în volumul „Novele din popor” în 1881 și

reprezintă „Prima nuvelă memorabilă construită la noi cu elemente de psihologie
abisală” (George Munteanu), dar și prima mare nuvelă realistă din literatura
română.
„Moara cu noroc” a fost considerată de George Călinescu „o nuvelă solidă”
cu subiect de roman al cărui personaj central este construit complex prin
zugrăvirea pe mai multe planuri al conflictului dintre fondul uman cinstit și
dorința de a face avere prin concesii.
Din perspectiva conținutului, „Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică
întrucât accentul este pus pe conflictul motivațional, psihologic, prin folosirea
monologului interior, surprinderea gesticii și al mimicii și a stilului indirect liber ca
modalități de redare a trăirilor și al frământărilor al personajului central. Este o
nuvelă realistă prin lipsa idealizărilor, prin verosimilitatea întâmplărilor intrigii și
al personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, surprinderea relației dintre om
și mediul în care trăiește, prin prezența personajelor tipice și atenția acordată
analizei psihologice.
Ghiță este personajul central al nuvelei „Moara cu noroc” deoarece în jurul
lui se construiește întreaga acțiune al acestuia. Este un personaj complex, dinamic
întrucât evoluează în plan material dar involuează spiritual, suportând un proces de
dezumanizare. Personajul este construit gradat prin surprinderea transformării
psihologice, a măcinării interioare al acestuia.
Statutul social al protagonistului este cuprins încă din incipitul nuvelei,
cititorul descoperindu-l în ipostaza cizmarului bogat, nemulțumit de propria
condiție socială. De asemenea apare în postura de patern familias în cadrul unei
familii patriarhale. Conștientizând faptul că pe umerii săi apasă responsabilitățile
întregii familii, decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru ai
asigura un trai mai bun. Odată mutat la moară, devine cârciumar, schimbarea de
statut social implicând metamorfoze si la nivelul statutului psihologic și moral. Din
punct de vedere psihologic, Ghiță este la început un caracter puternic. Stăpân pe
sine, încrezător în forțele proprii, nu ia în seamă sfaturile bătrânei sale soacre și se
mută la Moara cu noroc. Sub influența sămădăului, bărbatul își pierde treptat
încrederea în sine și devine slab în fața tentației de a se îmbogății, asemănându-se
cocoșatului „nevinovat că are cocoașe în spinare”. La sfârșitul nuvelei, Ghiță apare
în ipostaza omului capabil de crimă.
Viziunea despre lume a autorului se reflectă în deosebi la nivelul statutului
moral al personajului. Existența protagonistului se înscrie inițial în sfera
moralității. Câștigă bani în mod cinstit și era perceput drept onest de colectivitatea
morală. Întovărășirea cu Lică va conduce însă la prăbușirea sa morală: jură strâmb
la proces, devenind astfel la jaf și la crimă. Se îndepărtează treptat de familie,
ajungând chiar să regrete că are nevastă și copii și că nu își poate asuma în
totalitate riscul îmbogățirii alături de sămădău.
Modalitățile de caracterizare sunt specifice discursului epic: directă și
indirectă.
Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator prin portret fizic („înalt
și spătos”) și prin portret moral („om harnic și sârguitor”; „era mereu așezat și pus
pe gânduri”; „om cu minte”). De asemenea personajul central este caracterizat în
mod direct de celelalte personaje: de bătrână („ginere harnic”; „harnic și strângător
și așa se gândește să adune ceva pentru casa lui”), de Lică („om cu multă ură în
suflet”) și de Ana („muiere îmbrăcată în haine bărbătești”). Ghiță se
autocaracterizează asemănându-se cocoșatului nevinovat de cocoașa pe care o duce
în spate, ceea ce arată că el conștientizează atât patima care îl domină cât și
neputința de ași controla slăbiciunea („ce să îmi fac dacă e ceva mai tare decât
voința mea! Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare”)
Caracterizarea indirectă se realizează prin surprinderea gradată a etapelor
degradării umane și psihologice al personajului care poate fi perceput „Un Lică în
devenire” (Magdalena Popescu).
Din secvența din incipitul nuvelei deducem că protagonistul își asuma rolul
de pater familias. Răspunsul pe care îl dă Ghiță soacrei sale arată tăria de caracter
al acestuia care plecând la moară își asumă responsabilitatea întregii familii:
hotărârea acestuia de ași schimba statutul social, financiar și de a obține respectul
comunității („Vorbă scurtă, răspunse Ghiță, să rămânem aici, să cârpesc și mai
departe cizmele oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculți, iară
dacă duminica e noroi, își duc cizmele în mână până la biserică, și să ne punem pe
prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la copilași, iară
dumneata la tustrei. Iacă liniștea colibei.”). De asemenea replica lui Ghiță definește
statutul bărbatului în societatea timpului când prin tradiție acesta avea autoritate și
libertatea de a decide asupra sa și a tuturor membrilor familiei sale.
Pe tot parcursul discursului narativ se relevă caracterul slab, ușor influențabil
al protagonistului. Semnificativă în acest sens este prima întâlnire dintre Ghiță și
Lică. Moment în care sămădăul își impune în fața noului cârciumar, noile reguli:
„Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și
cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?”.
Se observă aici modul diferit în care cele două persoane se raportează la relațiile
intermediare. Dacă pentru Ghiță relațiile dintre oameni se bazează pe încredere, pe
respect, pentru Lică relația cu partenerul de afaceri se numește subordonare. La
început Ghiță pare cuprins „de junghiuri” la amenințările sămădăului ca pe parcurs
aceste reacții să se transforme într-o chinuitoare măcinare sufletească deoarece
protagonistul nu găsește în el însuși resorturile necesare pentru a se sustrage
influenței malefice al sămădăului. Episodul narativ ce surprinde dialogul dintre
actanți imediat după jefuirea arendașului evidențiază ipostaza unui Ghiță ce devine
conștient că a fost o unealtă în planurile lui Lică afirmând cu mânie: „Tu nu ești
om Lică, ești diavol”. Sămădăul mulțumit că și-a subordonat partenerul afirmă
ironic: „Tu Ghiță ești om cinstit, dar am făcut din tine om vinovat”.
Discursul epic surprinde un conflict exterior reflectat în modul diferit de
rapoarte la lume specific celor două mentalități: cea tradițională bazată pe principii
morale și cea așa-zis modernă, capitalistă în care valoarea supremă este banul.
Această opoziție între mentalități devine un real pretext întrucât autorul să dezvolte
un amplu conflict interior traversat de protagonist. Astfel sufletul lui Ghiță este
scindat între două porniri pe cât de puternice, pe atât de contradictorii: pe deoparte
dorința de a rămâne om cinstit alături de familie, iar pe de altă parte, tentația
îmbogățirii alături de Lică.
În vederea obținerii efectului de verosimilitatea universului ficțional creat,
autorul alege o perspectivă narativă obiectivă cu o viziune din spate care îi care îi
aparține unui narator omniscient, omniprezent ce relatează întâmplările la persoana
a III-a. Naratorul ocupă așadar o poziție de extrateritorialitate în raport cu universul
ficțional astfel încât nu idealizează personajele, nu intervine în destinele lor,
lăsându-l să evolueze spre deznodământul după năzuințe și slăbiciuni. În plus
omnisciența naratorială se reflectă prin scene de perspectivă finalistă. De exemplu
descrierea drumului de la începutul capitolului al II-lea prefigurează traseul
existențial al protagonistului la fel cum zgâlțâitul morii sau croncănitul corbului
anticipează momente tragice.
Nuvela, „Moara cu noroc” este alcătuit din șaptesprezece capitole, primul
având funcție prolog, iar ultimul de epilog. Acțiunea nuvelei este construită
cronologic, evenimentele desfășurându-se pe parcursul unui an calendaristic
delimitat pe baza unor coordonate religioase (Sf. Gheorghe-Paște). Acțiunea se
construiește gradat pe momentele subiectului, urmărind etapele confruntării dintre
Ghiță și Lică, dar și modificările umane si psihologice produse de acesta.
Expozițiunea fixează reperul spațial al desfășurării evenimentelor: „Moara
cu noroc situată la răscruce de drumuri dintre Ineu și Fundureni”
Intriga o constituie venirea la moara al lui Lică Sămădăul ce îi propune
cârciumarului să îi fie complice la fărădelegile sale și ale celorlalți porcari.
Desfășurarea acțiunii urmărește dezumanizarea treptată al lui Ghiță precum
și îndepărtarea acestuia de Ana pe care deși o iubește, o percepe ca pe o povară.
Punctul culminant este reprezentat de momentul uciderii al Anei, moment al
maximei dezumanizări, cel pe care orgoliul și dorința de răzbunare l-au determinat
să-și folosească soția pentru ai întinde o cursă lui Lică.
Deznodământul este justițiar și tragic: Ghiță este ucis de Răuț, Lică se
sinucide pentru a nu fi prins viu de către jandarmul Pintea, iar moara arde.
 În concluzie, destinul protagonistului a fost unul previzibil având în vedere
procesul de dezumanizare pe care l-a parcurs pe toată durata operei, ajungând de la
un om cinstit care respecta normele normale ale comunității la un criminal.