15.1.

“Baltagul” – tema si viziunea despre lume

Traditionalismul este un curent literar aparut in secolul al XX-lea ca o reactive impotriva
modernismului. Curentul se caraterizeaza prin evidentierea problematicii taranesti, prin intoarcerea la
originile romanesti , promovand idea ca mediul citadin si valorile moderne sunt periculoase pentru
puritatea sufletelor.

Publicat in anul 1930, romanul “Baltagul” este considerat de majoritatea criticilor literari o
capodopera a literaturii romane, fiind un roman traditional ce recompune imaginea unei societati
arhaice, pastratoare a traditiilor si credintelor poporului roman, ale carei legi nescrise sunt puse in
lumina prin prezentarea destinului Vitoriei Lipan.

Titlul romanului este simbolic, intrucat baltagul reprezinta in economia romanului atat arma
uciderii lui Nechifor Lipan, cat si arma razbunarii acestuia. Baltagul devine insemn al maturizarii lui Ghita
intrucat romanul prezinta parcursul evoluarii baiatului.

Tema romanului este centrata pe civilizatia arhaica, prezentata in satul traditional de munte.
Vitoria pleaca in cautarea sotului, Nichifor Lipan, alaturi de baiatul ei – Ghita. Astfel tema romanului este
dublata de tema maturizarii, fiind prezentat parcursul initiatic, dar si probele la care Ghita va fi supus
pentru a ajunge in ipostaza eroului.

Structural, romanul poate fi impartit in trei parti: primele sapte capitole reprezinta pregatirile
Vitoriei in vederea calatoriei, urmatoarele sase capitole reprezinta calatoria in cautarea trupului lui
Nechifor Lipan, iar ultimele trei capitole prezinta descoperirea si pedepsirea vinovatilor.

“Baltagul” are ca model romanul politist. Romanul politist se deschide cu sfarsitul istoriei si se
incheie cu inceputul acesteia. Actiunea romanului se desfosoara pe doua planuri temporale: in planul
prezentului, Vitoria reconstituie evenimentele consumate anterior plecarii ei in calatorie. Timpul actiunii
se poate doar aproxima, in text facandu-se referire la introducerea calendarului nou (1924), dar si la
calatoria cu trenul si la utilizarea telegrafului, asadar, undeva la inceputul secolului al XXlea. In cazul
planului temporal al prezentului, actiunea este cuprinsa intre doua repere cu semnificatie religioasa
importanta: de la Sfantul Andrei (30 noiembrie), pana la postul Pastelui din anul urmator. Spatiul actiunii
se dezvolta pe parcursul calatoriei Vitoriei, de la Magura Tarcaului la Tinutul Dornelor, de la Tinutul
Dornelor la Suha, si de la Suha la Sabasa. Celelalte toponime apartin geografiei reale: Piatra Neamt,
Borca, Bicaz, Calugareni, Brosteni, Suha.

Observand ca Nechifor Lipan nu se mai intoarce acasa, Vitoria Lipan are premonitii si observa
diverse semne conform carora sotul ei a patit ceva rau. Dupa intoarcerea lui Ghita si trecerea iernii,
Vitoria decide sa inceapa o calatorie in cautarea lui Nechifor, fiind convinsa ca acesta nu mai este in
viata. Respectand datinile si traditiile populare si religioase, Vitoria porneste la drum cu hotararea de a
dezlega misterul mortii sotului ei, trupul acestuia fiind gasit intr-o rapa. Scena este dramatica, insa
Vitoria nu-si pierde cumpatul si incearca sa indeplineasca datinile religioase, aceasta fiind prima obligatie
fata de sufletul celui mort. Ramas in prapastie sa pazeasca trupul cat timp Vitoria chema ajutoare,
Gheorghita face pasul cel mai important, si anume pasul maturizarii. Asadar, Gheorghita va fi cel care va
prelua rolul tatalui sau in gospodarie. O alta scena plina de semnificatii este cea a parastasului, scena in
care Vitoria ii demasca pe criminalii sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Scena este demna unui proces
de tribunal: Vitoria se transforma pe rand in martor, acuzator si judecator si ii demasca pe cei doi ucigasi
fara nicio teama, dovedindu-se un fin psiholog si o femeie apriga.

Personajele sadoveniene oscileaza intre tipicitate si aticipitate. Desi Vitoria Lipan pare tipul
femeii de la tara, al muntencei, care este o sotie devotata, incadrarea ei intr-o tipologie nu se poate face
usor. Vitoria Lipan dispune de o inteligenta si o cunoastere a psihologiei celorlalti extraordinara, fiind
capabila sa dezlege misterul mortii sotului ei fara ajutorul unei autoritati. Celelalte personaje pot fi
incadrate astfel: Gheorghita este reprezentantul tipologiei flacaului, Minodara este fata de maritat.

In concluzie, opera „Baltagul”, prin temele abordate, prin spatiul si timpul desfasurarii actiunii,
prin promovarea ca valorile moderne desacralizeaza sufletul, este un roman prin excelenta traditional.