Umanismul

 Promovează ideea conform căreia „omul este măsura tuturor lucrurilor” – (Protagoras);

 Promovează dreptatea socială;

 Interes deosebit pentru limbile naționale;

 Pune accentul pe pe unitatea de limbă, cultură și teritoriu a românilor din cele trei țări române;

 Promovează raționalitatea gândirii;

 Reprezentanți: Varlaam, Antim Ivireanul, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Constantin
Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, etc.

Iluminismul

 Promovarea culturii și educației pentru dezvoltarea maselor;

 Interes sporit pentru manualele școlare;

 Separarea istoriei de literatură;

 Reprezentanți: „Școala Ardeleană” (Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai-
Deleanu), Anton Pann, etc.

Clasicismul

Apărut în Franța, acest curent literar a fost foarte popular în Europa între secolele al XVII-lea și al XIX-lea.
În literatura română, clasicismul nu s-a manifestat în totalitate, însă trăsături ale acestuia se regăsesc în
operele unor autori precum Titu Maiorescu, I.L. Caragiale sau Ioan Slavici.

Caracteristici ale clasicismului în literatură:

 accentul pus pe rațiune în detrimentul pasiunii;

 cultivarea armoniei, a calofiliei, a echilibrului și a structurii simetrice;

 construcția personajelor după modelul eroilor ideali, care constituie modele de urmat în
societate;

 motivațiile personajelor constau în principii etice solide, precum: onestitatea, adevărul,

patriotismul etc.;

 puritatea genurilor și a speciilor (ele nu se amestecă unele cu celelalte);

 prezența speciilor considerate a fi „superioare” (imnul, oda, poemul epic, tragedia), precum și a
poeziilor cu formă fixă (sonetul, glosa, rondelul etc.);
  respectul pentru reguli (exemplu: în cazul tragediei, se respectă cu strictețe regula celor trei
unități: timp – 24 de ore, spațiu cu decor unic, acțiune cu un singur conflict);

 stil definit prin veridicitate și simplitate;

 preocuparea pentru reprezentarea aristocrației.

Romantismul

 Apare ca reacție la clasicism;

 Sursele de inspirație ale autorilor romantici variază, de la aspecte legate de realitățile (și mai ales
aspirațiile) naționale (patriotism, lupta pentru unitate națională, elemente istorice, datini și
elemente folclorice), până la mituri și legende;

 Pasiunea domină, în detrimentul rațiunii;

 Se cultivă relația om-natură;

 Lupta pentru emanciparea de sub dominația regulilor stricte, a convențiilor caracteristice

clasicismului;

 Mai multă permisivitate în ceea ce privește îmbinarea speciilor;

 Se cultivă eul, astfel încât este adesea întâlnită în operele romantice problematica omului de
geniu;

 Motive literare specifice: astrale (luna, stelele, domină cadrul nocturn), exotice (insula, ca simbol
al izolării), fantastice (visul, demonul), acvatice (lac, izvor, ocean, fântână) etc.;

 Tipuri de personaje specific romantice (aparțin tuturor claselor sociale): geniul (de obicei,
aspirant către atingerea absolutului), visătorul, revoltatul, angelicul. Toate acestea sunt
personaje excepționale aflate în împrejurări excepționale;

 Reprezentanți: Alexandru Macedonski, Mihai Eminescu (romantism târziu), Ion Heliade

Rădulescu.

Simbolismul

 Are loc desprinderea de sentimentalismul romantic;

 Elemente principale: simbolul și sugestia (trăirile sufletești sunt sugerate, nu sunt denumite în
mod direct);

 Se realizează legătura dintre universul material și cel spiritual (de exemplu, în „Rondelul rozelor
ce mor”, de Al. Macedonski, fragilitatea trandafirilor este un simbol al vulnerabilității ființei
umane);
  Unul dintre procedeele artistice dominante este sinestezia (amestecul imaginilor vizuale,
senzoriale, auditive etc.);

 Stări sufletești specifice: depresia, disperarea, nevroza, dezgustul (spleenul), teama etc.;

 Muzicalitatea versurilor;

 Motive literare specifice: orașul (mediul urban) ca spațiu al pierderii sinelui, dezintegrarea
materiei;

 Reprezentanți: George Bacovia, Al. Macedonski.

Modernismul

În poezie:

 ermetism (limbaj codificat);

 exprimare ambiguă;

 limbaj tehnic, caracterizat prin prezența neologismelor;

 adesea acuzat de elitism (poezia modernă poate părea dificil de înțeles, creând impresia cum că
ar fi destinată numai anumitor categorii sociale);

 trecerea poeziei în realitatea concretă;

 preocuparea pentru funcția simbolică a limbajului;

 versificația specifică: versuri libere, măsură variabilă, prezența ingambamentului;

 concretul și abstractul se îmbină în cadrul imaginilor artistice.

În proză:

 Spre deosebire de romantism, modernismul neagă tradiția, contestând trecutul;

 Accentul cade pe intermitența (lipsa continuității) eului și a realității perceptibile;

 Apar romanul obiectiv și cel de analiză psihologică (ex. „Ion”, „Pădurea spânzuraților”);

 Promovarea intelectualismului, prevalența mediului urban;

 Reprezentanți: Camil Petrescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat Bengescu.

Realismul

 Domină tematicile de tip social: parvenitismul și patima înavuțirii, izolarea socială, probleme de
tip etic;

 Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul, omniscient și omniprezent. Tonul narațiunii
este neutru, impersonal;

 Personajele aparțin mai multor categorii sociale și sunt construite astfel încât să reprezinte tipuri
umane;

 Preocuparea pentru diferite epoci și obiceiurile sociale caracteristice acestora (adesea, operele
devin veritabile fresce ale diverselor epoci);

 Utilizarea tehnicii detaliului în descrieri;

 Operele pot fi inspirate din fapte reale sau putem regăsi în cadrul acestora elemente reale
(locuri, personaje);

 Reprezentanți: Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu.

Tradiționalismul

 Pledoaria pentru valorile tradiționale, a căror existență este justificată prin semnificația pe care
acestea o poartă;

 Orice divagare de la legile tradiției este respinsă;

 Țăranul este plasat în centrul atenției cititorului;

 Limbajul este caracterizat, printre altele, de prezența arhaismelor;

 Ca mijloc artistic, se remarcă evocarea (având în vedere preocuparea pentru trecut a

tradiționaliștilor).

Neomodernismul

 Abundența metaforelor și a meditațiilor filosofice;

 Prezența ironiei și a intelectualismului;

 Limbaj ambiguu;

 Excentricitatea imaginilor;

 Accentuarea simțurilor, produsă prin intermediul imaginilor artistice;

 Tendința de concretizare a abstractului (de exemplu, iubirea văzută ca o leoaică de către Nichita
Stănescu);
  Reprezentanți: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana.

Postmodernismul

 Introducerea ideii cum că totul a fost spus deja, nemaiputându-se adăuga nimic nou. Astfel,
accentul cade nu pe ceea ce se spune, ci pe felul în care ceva este spus (adesea, în manieră
ironică sau critică);

 Limbajul este caracterizat, printre altele, de jocuri de cuvinte;

 Recuperarea ironică a tradiției;

 Accentul cade pe cotidian, pe aspecte ale vieții reale;

 Întâlnim intertextualitatea, metatextualitatea (parafrazarea, parodierea, motto-ul etc.);

 Prezența ironiei, a sarcasmului;

 Valorile și principiile sunt relativizate, regulile sociale sunt regândite;

 Reprezentanți: Mircea Cărtărescu, Simona Popescu.