Sunteți pe pagina 1din 3

Romanul experientei

Maitreyi
Mircea Eliade
Scrierile literare ale lui Mircea Eliade reprezinta doua tendite complementare: pe de o parte
experienta, autenticitatea , trairea nemijlocita si intensa a realitatii, in special sub aspect spiritual
si erotic, iar pe de alta parte fantasticul, reflectand experienta sacrului.
Romanul modern de analiza psihologica Maitreyi, aparut in 1933 este atat un roman al
autenticitatii si al experientei, cat si unul exotic, ce s-a bucurat de un mare succes din partea criticii
si al publicului, trecand repede peste granitele tarii.
Actiunea acestuia porneste de la un episod autobiografic: povestea de dragoste traita de
autor alaturi de fiica profesorului Dasgupta, gazda lui in India, unde Eliade petrece mai multi ani
dedicandu-se studiilor de orientalistica la Universitatea din Calcutta. Notele din juranul tinut in
aceasta perioada vor sta la baza creatiei epice , care apartine fictiunii, fiind modificate numele si
ocupatiile unor personaje, ca si finalul intamplarii, dupa cum el insusi marturiseste in lucrarea
Memorii. Lui Allan, personajul-narator al acestui roman si in acelas timp si alter-ego-ul autorului,
scriitorul ii transfera o parte din propria-i experienta biografica.
In lucrarile sale de factura experimentala, precum Santier sau Itinerariu spiritual,
Mircea Eliade teoretizeaza, in mod indirect, categoria romanului experientei din care face parte si
Maitreyi : Orice se intampla in viata, poate constitui un roman[..] Orice e viu se poate
transforma in epic. Ca si in alte romane ale sale, scriitorul e preocupat si aici de problema
autenticitatii, pe care incearca sa o atinga recurgand la procedeele narative ce tine de romanul
experientei.
Astfel autenticitatea romanului modern, amestec de jurnal intim si naratiune retrospectiva,
este sustinuta de confesiunea personajului-narator dintr-o perspectiva subiectiva, relatarea la
persoana I, introspectia sau analiza lucida. Pe langa aceasta se observa insa si multiplicarea
perspectivei care conduce la existenta a trei niveluri ale operei si la interferenta vocilor narative
ale textului.
Primul nivel cuprinde insemnarile zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate in timpul
sederii sale in casa lui Narendra-Sen. Cel de-al doilea nivel contine cateva comentarii adaugate intre
paranteze, ulterioare intamplarilor, care au rolul de a explica si de a clarifica anumite aspecte notate
in jurnal. Al treilea nivel este o confesiune a personajului-narator care, in timp ce scrie, retraieste,
de fapt, povestea de iubire cu Maitreyi, analizand cu luciditate sensul profund al existentei si al
semnificatiilor acestei istorii. Progresiv, se contureaza si cele trei ipostaze care se decospira odata
cu vocile narative: iubirea traita cu pasiune, iubirea asumata cu luciditate si iubirea comentata,
spiritualizata, al carei sens se incearca a fi deslusit.
Noutatea constructiei discursului narativ consta in dubla perspectiva temporala pe care
naratorul-personaj o are asupra evenimentelor: cea contemporana si cea ulterioara. Prin urmare
naratiunea este segmentata, dupa principiul fragmentarismului, in secvente intre care nu exista
legaturi logico-cauzale foarte stricte si a caror desfasurare cronologica ramane oarecum incerta.
Insusi Allan isi declara de altfel de la bun inceput incapacitatea de a ordona coerent episoadele
experientelor sale din casa inginerului Sen. Se poate spune ca aici discursul narativ se naste dintr-o
ezitare, provocata de constiinta faptului ca trecutul nu poate fi recuperat prin actul povestirii. Astfel
ca naratiunea devine sinuoasa, ceea ce sugereaza neputinta povestitorului de a transforma (in
termenii lui Proust) timpul pierdut in timpul regasit. Acest lucru este strans legat, in viziunea
lui Eliade, de o alterare a memoriei, in care este depozitata intreaga experienta a sacrului
(incapacitatea apare astfel ca una dintre trasaturile omului modern, care a pierdut contactul cu
sacrul).
Actiunea romanului alcatuit din 15 capitole se petrece in anul 1929, in Calcutta, unde traiesc
trei comunitati diferite: cea autohtona, foarte conservatoare; comunitatea alba, preponderent engleza
si o comunitate eurasiatica, dispretuitoare fata de indigeni, dar grabita sa-i imite pe europeni.
Incipitul ex-abrupto al romanului modern surprinde prin tonalitatea confesiunii, prin
sinceritatea povestirii, luciditatea analizei si autenticitatea faptului trait si consemnat: Am sovait
atat in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe
Maitreyi. Acesta constituie si prima dintre secventele narative semnificative care surprind prima
intalnire a personajelor, cand Allan subliniaza frumusetea stranie a tinerei bengaleze.
Atras de exotismul acestei lumi, dar si dornic de a-si face o cariera, tanarul inginer englez,
Allan, ajunge sa simta experienta indiana autentica in casa inginerului Sen, pe timpul cand se
vindeca de malarie. Inca de la inceput, acesta simte ca familia Sen ii incurajeaza apropierea de fiica
lor, Maitreyi. Treptat , la inceput fascinat de viata familiei bengaleze, dar si de complexitatea
sufletului fetei, in timpul lectiilor de bengaleza pe care le ia de la aceasta, Allan se lasa prins de
jocurile Maitreyei si se indragosteste. Fericirea tinerilor nu dureaza insa, fiindca sora Maitreyei,
Chabu, indragostita inconstient de Allan, tradeaza secretul lor, iar Narendra Sen este obligat sa-l
alunge pe acesta din urma din casa lui, intrucat casatoria dintre un brahman si cineva dinafara castei
ar fi insemnat degradarea familiei.
Ruptura aduce supliciul, boala in casa inginerului : Narendra Sen orbeste, Chabu moare in
urma unor crize de nebunie, iar Maitreyi, brutalizata de propriul tata, in incercarea de a fi alungata
de familie pentru a-si implini destinul alaturi de Allan, se arunca, in mod inutil, in bratele unui
vanzator de fructe. Disperat, Allan se retrage in Himalaya, unde traieste o iubire pasagera, deloc
comparativa cu cea din India, alaturi de Jenia Isaac. Dupa un timp, la Singapore, unde obtinuse o
slujba, se intalneste cu nepotul doamnei Sen, care ii povesteste de incercarea disperata a iubitei lui.
Deznodamantul dramatic, construit parca intr-o subtila antiteza cu cu incipitul, reia aceeasi
imagine a personajului-narator, incercand sa afle noutati despre Maitreyi. Finalul deschis mentine
misterul frumoasei indience, subliniind in acelas timp framatarile lui Allan pentru a o intelege pe
fata: Simt ca a facut asta pentru mine[...]Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele?[...] De
unde sa stiu eu? As vrea sa privesc ochii Maitreyei.
Titlul cartii coincide cu numele personajului principal feminin-Maitreyi- considerata de critica
literara cel mai exotic personaj feminin din literatura romana, femeie si mit, in acelas timp,
simbol al sacrificiului prin iubire(Pompiliu Constantinescu).
Dincolo de aspectele care tin de romanul experientei, cartea lui Mircea Eliade poate fi
abordata din mai multe perspective: ca roman de dragoste, ca roman exotic si ca roman initiatic.
Prin subiectul sau, Maitreyi este un roman de dragoste , care relateaza povestea unei iubiri
tragice, imposibile, care esueaz, intrucat cei doi parteneri apartin unor lumi si unor mentalitati total
diferite. Conform mentalitatii traditionale, Maitreyi concepe iubirea ca pe o experienta mistica, prin
care intra in comuniune cu sacrul, in timp ce pentru Allan dragostea ia forma jocului senzual sau al
pasionalitatii, fiind incapabil sa perceapa un sens mai profund al experientei erotice. Chiar si
limbajul personajelor este diferit: cel al barbatului este discursiv, dominat de schemele logice ale
ratiunii, in timp cel al indiencei este simbolic, ea exprimandu-si sentimentele recurgand la
simbolismul floral si cel al culorilor. Toate aceste deosebiri intre cei doi, impreuna cu prejudecatile
de casta ale inginerului Sen, dar si lipsa de initiativa a lui Allan, in momentul in care este alungat de
tatal fetei, conduc iubirea lor spre esec.
Formula de roman exotic a fost folosita in legatura cu Maitreyi de Pompiliu
Costantinescu si, ulterior, de G. Calinescu si isi are punctul de plecare in faptul ca Eliade infatiseaza
in opera de fata o lume indepartata nu numai in spatiu, dar si ca mentalitate de orizontul european
obisnuit. In paginile romanului sunt puse astfel fata in fata doua imagini ale Indiei: India
traditionala si India istorica , supusa unui proces de europenizare si marcata de framantari politice.
Dintr-o asemena perspectiva, Maitreyi infatiseaza destramarea societatii indiene traditionale, ceea
ce duce la pierderea legaturii cu sacrul, la pierderea sensului religios al unor acte ceremoniale sau la
nerespectarea unor reguli de viata traditionale (in casa Sen apare mobila europeana, se consuma
carne, femeile pot comunica liber cu barbatii straini de familie).
Ca roman initiatic, cartea lui Eliade are drept tema initierea prin eros, prezenta in anumite
doctrine mistice indiene. Pentru europeanul Allan, iubirea pentru Maitreyi are semnificatia unei
duble initieri: erotica, intr-o iubire totala si culturala, in lumea exotica a Indiei. Initierea ramane insa
la stadiul de experienta, fara ca personajul sa cunoasca o transformare ireversibila si profunda.
Adolescentei Maitreyi iubirea ii ofera iluzia implinirii cuplului arhetipal, dincolo de cutumele de
casta si de religie, de aceea esecul este previzibil.
Prin introspectie si monolog interior, Allan isi analizeaza cu luciditate taririle. El este
europeanul, strainul care incearca sa decodifice esenta spiritualitatii indiene, avand drept cale de
acces iubirea. Caracterizarea indirecta, prin fapte, limbaj, atitudini, gesturi, relatii cu celelate
personaje, dezvaluie asumarea tragica a iubirii, pentru ca Maitreyi este singura din cuplu care
cunoaste interdictiile si urmarile erosului interzis in lumea sa .
Prin formula narativa aleasa, prin faptul ca experienta surprinsa in romanul-jurnal face parte
dintre experientele supreme ale conditiei umane, dar si prin notarea atenta a starilor si a senzatiilor
analizate cu luciditate, romanul Maitreyi se incadreaza in categoria modernismului interbelic si a
romanului experientei.
In opinia mea, Mircea Eliade porneste de la o experienta autobiografica pe care o valorifica
intr-o maniera originala, conferind o noua interpretare mitului iubirii incompatibile si punand accent
nu atat pe caracterul targic al intamplarilor, cat pe drama interioara a eroilor.