Romanele despre copilărie

Literatura română pentru şi despre copii a adus, încă din secolul al XIX-lea, în atenţia
cititorului, lumea specială a copilăriei, cu zbuciumul şi cu bucuriile sale specifice. 

“Amintiri din copilarie” este un roman autobiografic, romanul formarii personalitatii unui
tanar, care prezinta procesul educatiei si al experientei dobandite de Nica, Ion Creanga fiind
scriitorul care realizeaza “primul roman al copilariei taranesti” din literatura noastra.

Partea I:

Ion Creanga, adult, incepe povestirea amintirilor din propria copilarie.

Inca de la inceput, naratorul fixseaza locul, satul Humulesti si timpul, varsta fericita a
copilariei.

Incepe prin a prezenta scoala din Humulesti.

Copiii nu inteleg rostul scolii, sunt indaratnici si de aceea parintele Ioan “om vrednic si cu
bunatate”, le aduce ca “dar de scoala noua” pentru a -i sili spre invatatura, “Calul Balan” si pe
“Sf. Nicolai”. Preotul a instituit regula ca, in fiecare sambata sa fie ascultati la lectiile predate
in saptamina respectiva apoi sa fie pedepsiti in functie de greselile facute. Prima pedepsita a
fost chiar Smarandita, fiica preotului. Urmarea a fost ca toti scolarii au inceput sa invete.

Intr-una din zile primarul scoate oamenii la reparat drumul. Badita Vasile iese cu elevii sa dea
o mana de ajutor. De fapt era un pretext pentru a –l lua pe Badita Vasile la armata. A fost
prins cu arcanul, pus in catuse si dus la Piatra Neamt.

Pentru a urma scoala, Nica este trimis de mama sa Smaranda, sa continue scoala la
Brosteni. Este dus la aceasta scoala impreuna cu verisorul sau Dumitru. Este dus intr-o lume
complet noua careia copilul nu i se adapteaza. I se intampla o serie de fapte inedite : caderea
in Ozana, taierea pletelor, statul in gazda la Irinuca unde se umple de raie urmat de daramarea
casei acesteia urmata de fuga inapoi acasa cu pluta pe Bistrita.
 Partea a-II-a

In aceasta parte scriitorul nareaza cateva din intamplarile foarte cunoscute ale copilariei sale:
“La cirese “, “Pupaza din tei”, “La scaldat”

La cirese. Nica se hotaraste sa se duca la varul sau Ion pentru a manca

cirese. Pretextand ca vrea sa –l ia pe Ion la scaldat afla de la matusa Marioara ca acesta
nu este acasa. Isi ia ramas bun de la matusa dupa care se strecoara in gradina si se urca in
cires. Matusa Marioara il zareste, incepe sa -l ameninte, iar drept urmare Nica sare din cires
si, pentru a scapa, incepe sa alerge printr- o plantatie de canepa. Urmarit de matusa, cei doi
reusesc sa culce la pamant toata canepa cultivata. Nica a reusit sa scape sarind
gardul,dar seara mos Vasile impreuna cu primarul au venit la parinti pentru a cere daune
pentru canepa si cirese. Nica primeste “o chelfaneala “ zdravana de la tatal sau pentru
stricaciunile produse de el.

Pupaza din tei. Intr-o dimineata mama lui,Smaranda, il trezeste pe Nica inainte de rasaritul
soarelui,cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce “ cucul armenesc”. Smaranda il trimite
pe Nica sa duca mancare  oamenilor angajati la prasit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in
care isi avea pupaza cuibul cu gandul s-o prinda. Cand o vede, se sperie de creasta ei si ii da
drumul in scorbura.Pune in gura scorburii o lespede si pleaca sa duca mancare lingurarilor. La
intoarcere prinde pupaza si o ascunde acasa in pod.Dupa doua zile, de frica sa nu
fie prins ,Nica se duce cu pupaza la iarmaroc sa o vanda. Un mosneag, sub pretext ca vrea sa
cumpere pupaza,o dezleaga si ii da drumul. Nica ii cere mosneagului sa ii plateasca pasarea.
Mosneagul incearca sa-l potoleasca si-l ameninta in final ca-l va duce la taica-sau.
Speriat,Nica fuge acasa. Ajuns acasa,fratii ii spun ca parintii sunt plecati la targ,iar matusa
Mariuca ridicase tot satul din pricina pupezei.Dar tocmai atunci, se aude pupaza, care canta.

La scaldat. Intr-o zi,Smaranda il roaga pe Nica sa o ajute.El promite sa stea acasa,dar in

gandul lui planuieste sa plece la scaldat.Smaranda vazand ca baiatul nu mai este acasa, se
duce la balta si-l vede tolanit in pielea goala pe nisip. Ea asteapta sa intre in apa, apoi ii ia
toate hainele. Nica se gandeste cum sa ajunga acasa fara haine. O ia prin papusoi, prin
gradinile oamenilor, il latra cainii, apoi ajunge, cu chiu cu vai, in ograda casei sale.Dupa
aceasta intamplare, Nica devine ascultator si harnic,pana cand, impresionata, Smaranda il
iarta.
 Partea a III – a

Nica este acum adolescent,urmeza cursurile Scolii Domnesti din Targu Neamtului, apoi pe
cele de la Scoala de Catiheti din Falticeni. Desprinderea de sat se realizeaza pentru o perioada
mai lunga, urmarind procesul formarii lui Nica, raporturile lui cu viata sociala, cu noii colegi
de scoala, intre care Ion Mogorogea, varul sau, Gatlan, Trasnea, Oslobanul, impreuna cu care
statea in gazda la Pavel Ciubotarul, unde isi aduceau merinde de acasa si se ingrijeau iarna de
lemne de foc.

Partea a IV – a

La inceputul acestui capitol se fixeaza timpul actiunii, toamna anului 1855 si spatiul, satul
Humulesti. Dorinta Smarandei era ca baiatul ei sa devina popa si de aceea insista sa plece la
Seminarul de la Socola. Nica pleaca impreuna cu Zaharia lui Gatlan, ducandu – i mos
Luca. Sosire la Socola, intr-un tarziu, noaptea si ramanerea in caruta trasa sub un plop mare,
deci sub cerul liber, simbolizeaza lumea necunoscuta in care urma sa intre Nica si in care se
simte stingher.

Finalul acestui capitol si al “Amintirilor” exprima filozofia relativitatii timpului ce se scurge

ireversibil, lasand in urma o viata bogata in trairi si sentimente pure.

"Dumbrava minunată" scrisă de autorul român Mihail Sadoveanu și publicată de acesta în

anul 1926. 

,, Dumbrava minunata” este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca si cainele
ei Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor
fetitei. Dupa moartea mamei Lizucai, tatal acesteia, domnul Vasilian s-a recasatorit cu o
doamna pe care o chema Maria Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita. Lizuca fusese
crescuta de bunicii ei din partea mamei, insa dupa casatorie tatal sau a luat-o acasa si nu i-a
mai dat voie sa-si vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fost prost crescuta de
bunici si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala. Intr-o zi in timp ce tatal
fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a doua doamne si mai tarziu a unui
domn locotenent Micus.
 Lizuca in timpul acestor vizite a intrat in salon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata.
A fost certata de mama vitrega si apoi batuta foarte rau de servitoare pentru acest gest. Pentru
ca nu era prima oara cand manca bataie, ci acest lucru se intampala in fiacre zi, Lizuca a
considerat ca este de ajuns tot ce a patimit de la moartea mamei ei si a rugat cainele sa o
insoteasca la bunicii ei.

S-au furisat din casa si au plecat in marea aventura care consta in traversarea dumbravei
Buciumenei.
Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi un semn pe unde treci, asa
ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-o sa curga pana s-a terminat. De aici
inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece, ca intr-o poveste, florile vorbesc,
animalele vorbesc si tot ce se intampla in dumbrava pare a fi dintr-o poveste. In drumul lor
pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care Lizuca din povestile pe care i le
spunea bunica, a numit-o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce mai face, si i-a spus unde
merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spus ca drumul pe unde au
luat-o spre casa bunicii este bun. Au coborat printre livezi unde au intalnit multe ganganii
marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a numit vacile Domnului.

Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca i-a spus
lui Patrocle ca este Sfanta Miercuri, si au vorbit cu ea. In dumbrava si-au continuat drumul
vorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut drumul. Lizuca a considerat
ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se face ziua si l-a rugat pe Patrocle sa caute un
loc unde sa doarma.

Patrocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei. In timpul
noptii au aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile. Pana sa
adoarma in scorbura, Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se teme in padure este
bursucul, deoarece ea stie din povestile bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fata
scorburii a aparut o umbra neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu se
teama deoarece rezolva el si a inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura, i-a
spus Lizucai ca nu era decat un iepure care se speriase si el de ei. In lumina lunii Lizuca a
vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte la numar. In fruntea lor se afla un
batranel si o batranica, iar Lizuca le-a spus ca-i recunoaste deoarece i-a vazut la bunica intr-o
carte.
 Omusorii i-au spus ca stiau ca o sa vina la ei deoarece au pus la panda la marginea padurii
pe tancul pamantului care le-a dat de stire cand au intrat cei doi in padure. Ei au povestit
Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cu vietatile care fug de om. Domnita
prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei. I-au povestit fetitei ca traiau si ei
demult in lumina zilei, dar cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrut sa
traiasca cu ei in pace. El avea o moara si cand oamenii veneau sa macine il necajeau pe
batranel care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugit
departe de ei. Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din povesti si despre
Stramba-Lemne, Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui
Lizuca ca desi viata lor e lunga si isi numara anii cu miile, o sa le vina si lor sfarsitul. Toate
acestea se intampla, i-a spus domnita, pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile si-si
uita usor prietenii. Batranelul i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a fost
in primejdie deoarece tatal ei a venit la bunic indemnat de mama vitrega si a cerut sa vanda
dumbrava, pentru ca avea nevoie de bani.

Bunicul s-a opus pentru ca padurea a spus el, este a Lizucai. Batranelul a spus ca ei au in
aceasta padure pesteri tainice in care se inchid cand incep sa cada frunzele pana trece iarna. Si
domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in aceasta dumbrava. Cu multi ani in urma, s-a
zvonit ca in padure se afla o zana frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre ea, multi
feciori de crai au cautat-o insa nici unul nu a gasit-o, nici pe ea, nici palatul. S-a gasit totusi un
Fat-Frumos care a auzit de zana si care credea in existenta ei. In fata lui, pentru ca el credea in
ea, zana i s-a aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a doua seara. El a venit in mai multe
seri, insa curtenii si vracii l-au urmarit, dar ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa
un izvor. Ca sa il creada, ei i-au cerut acestuia sa aduca inelul zanei. A cerut baiatul inelul
zanei, dar ea i-a spus ca inelul este un lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte. Venind
cu acest raspuns, vracii i-au dat o foarfeca si i-au cerut lui Fat-Frumos sa le aduca o suvita din
parul ei de aur.

Flacaul i-a taiat zanei o suvita de par pe care a bagat-o in san, insa cand a vrut sa o scoata
pentru a o arata, in san nu mai era nimic. Atunci toti vracii, curtenii si carturarii l-au convins
pe Fat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci era numai o inchipuire. Flacaul s-a intors la
imparatia lui si a fost mahnit multa vreme murind cu sufletul uscat si batran. Batranica care
era cu domnita, a inceput sa planga pentru ca povestea a fost foarte frumoasa si ea o uitase.
Duduia Lizuca s-a intors catre batranel si l-a intrebat de ce omusorii mici si barbosi nu spun
nici o poveste, insa acesta i-a raspuns ca ei nu au timp sa se gandeasca la povesti, deoarece
sunt mesteri fauri si ei lucreaza si ziua si noaptea. Batranica si-a adus aminte ca si ea stie o
poveste. Ea le povesteste ca langa dumbrava este o casuta de razesi pe care o vizita foarte des,
iar intr-o zi a vazut o femeie tanara si frumoasa care mangaia o fetita. Ea  ii spunea ca tatal ei
o uitase si ca nu mai are mult de trait, insa cand ea o sa moara, fetita sa nu planga si sa nu-si
uite jocurile, iar atunci cand va dori sa o vada, fetita sa fie singura si sa se gandeasca la ea si
ea o sa fie doar o umbra, dar va veni si o va mangaia si imbratisa. Lizuca a adormit gandindu-
se ca ea era acea fetita, iar cea care ii vorbea era mama ei.

Batranelul dupa ce copila a adormit, se intreba ce sa faca cu ea pentru ca nu o pot lasa in

padure, dar nu o pot duce nici la ei in pestera. Batranica a propus sa o duca la casuta de langa
dumbrava, iar domnita a fost de acord. Cand Lizuca s-a trezit a descoperit ca se afla in patutul
ei din casa bunicilor si langa ea, pe jos, dormea Patrocle, catelul ei. De afara se auzeau glasuri
si fetita a inteles ca era mama vitrega care venise sa o i-a inapoi. Mama vitrega il certa pe
bunicul lui Lizuca pentru ca seara cand au cautat-o batranul a spus ca nu era acolo si
dimineata a gasit-o acolo. Bunicul i-a spus ca a cautat-o si a gasit-o in padure si fetita nu o sa
mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la judecata. Vorbind cu bunicul fetitei, pe mama
vitrega si pe servitoarea acesteia, Elena care o batu-se pe fetita, le-au muscat albinele de ochi
si au plecat tipand.

,,La Medeleni,, romanul scris de către Ionel Teodoreanu, prezinta o parte a vieții sale.

La începutul vacanței mari a anului 1906, Dănuț se află la moșia părinților săi, la Medeleni,
undeva în Moldova. A terminat clasele primare și a intrat în clasa I de liceu (echivalentă cu
clasa a V-a de astăzi). Ajutat de doi țărani înalță un zmeu în aer, dar mama îl cheamă să plece
la gară. Țăranii leagă zmeul de un stejar din ogradă.

Doamna Deleanu și Dănuț ajung cu trăsura la gară. Sosește și trenul, aducându-i pe tatăl lui
Dănuț, un avocat cunoscut, pe sora băiatului, Olguța, și pe Monica. Monica este o fetiță
căreia îi muriseră amândoi părinții, apoi ultima rudă, bunica. Acum are grijă de ea doamna
Deleanu. Fetele au terminat clasa a treia, deci sunt mai mici cu un an decât Dănuț.

Neavând bunici, Olguța este foarte atașată de moș Gheorghe și e bucuroasă să meargă cu el
în bihuncă (trăsurică cu un cal). Lui Dănuț îi e necaz, fiindcă bihunca întrece trăsura cu care
mergea el. Se întrece și se războiește mereu cu sora lui, chiar în gară îi și trăsese niște palme
fiindcă râsese de el că s-a îngrășat.

La masă, Dănuț e mustrat pentru felul în care mănâncă. Îi este dată mereu ca exemplu
Monica, de aceea nu o poate suferi. După masă toată lumea merge să doarmă puțin, în afară
de Olguța, care mai rămâne puțin în sufragerie. Cere Profirei, slujnica, să îi aducă repede un
creion, hârtie și un foarfece. Iese cu ele, apoi revine repede în casă, în camera fetelor.

Înainte de a adormi, Dănuț trage cu săgeți în costumul militar rusesc numit Potemkin,
aparținând Olguței. Al lui era japonez și purta numele Kami-Mura. Reprezentau cele două
națiuni aflate în război în acea vreme. Când se trezește, Dănuț fuge să își vadă zmeul, dar
acesta dispăruse. De capătul sforii tăiate era prins un bilet de la Olguța, care arăta că asta era
plata pentru palmele de la gară și îl numea din nou ”Buftea”, ca și în gară.

Dănuț se pune pe plâns, mama o cheamă pe Olguța și o pedepsește să scrie de o sută de ori
”Olguța are dreptate” și de două sute de ori ”Olguța nu are dreptate”. Olguța rezolvă astfel:
Monica se oferă să scrie ea în locul ei, dar nici pe ea nu o lasă să scrie de sute de ori, ci
numerotează rândurile astfel încât să păcălească atenția mamei. La al 15-lea rând scrie 50 și
tot așa.

Dănuț vrea să se răzbune și pe Monica, fiindcă îi ținuse parte Olguței. O trage de cozi în
livadă, dar ea îl mușcă de mână și scapă.

La masa de seară, Olguța se sperie de un liliac. Îi e frică și lui Dănuț, dar nu recunoaște. Bagă
câinele Ali în camera lui, dar mama îl descoperă și îl dă afară. De nevoie, băiatul se împacă cu
fetele, ca să descuie ușa ce era între camera lui și camera lor. În semn de pace, fetele împart
cu el borcanul cu dulceață pe care Olguța îl ascunsese în sobă.

Prin urmare aceste trei romane exemplifica copilăria și trairile ei.