Sunteți pe pagina 1din 2

Tinerețea noastră trupească și spirituală poate fi păstrată printr-un stil de viață echilibrat, fără multe

excese sau vicii, prin cultivarea dragostei și a virtuților, care aduc multă pace, tihnă și împlinire
sufletească. Alimentația joacă un rol esențial în menținerea stării de sănătate fizică.

Academicianul Ovidiu Bojor scrie într-una din cărțile sale despre importanța consumului de alimente
bogate în acizi nucleici pentru conservarea tinereții organismului.

Alimentarea celulelor corpului cu acești acizi – acid dezoxiribonucleic (ADN) și acid ribonucleic (ARN)
poate ajuta la încetinirea proceselor de îmbătrânire. Cu alte cuvinte, ne putem menține „în formă”
până la o vârstă înaintată dacă știm să facem alegeri alimentare sănătoase. Celulele organismului
nostru mor și se reproduc la fiecare 1-2 ani, însă proprietățile lor se deteriorează pe măsură ce
înaintăm în vârstă.

 Acizii nucleici au tocmai această capacitate de a întineri celulele noi care apar la bătrânețe. Dr.
Benjamim S. Frank spunea că dacă vom oferi organismului nostru suficienți acizi nucleici, vom arăta
și ne vom simți cu 12 ani mai tineri. 

Doctorul Bojor susține că organismul nostru are nevoie de 1,5 g de acizi nucleici pe zi, pe care îi
putem lua din următoarele alimente:

• pâine integrală
• germeni de grâu
• fulgi de ovăz
• ciuperci
• leguminoase (fasole, linte, mazăre, soia)
• spanac, andive
• alge marine
• lăptișor de matcă
• pește (somon, sardine, anșoa)
Pe lângă aceste alimente, este important să consumăm sucuri proaspete de legume și fructe, miere
de albine, ouă și lactate.
Vedem așadar că cel mai bun regim „de viață lungă”, așa cum este numit, este este regimul lacto-
vegetarian, din care poate lipsi carnea. Potrivit dr. Nyioiti Sakaurzawa, dieta ideală pentru
persoanele peste 50 de ani este compusă din:

– legume și fructe peste 60%

– semințe 30%

– și doar 10% din lactate, ouă și carne

Este de preferat ca produsele din carne să fie înlocuite cu pește de apă dulce. Dr. Ovidiu Bojor
susține că acest tip de alimentație poate fi adoptat de toate persoanele care au depășit vârsta de 40
de ani, pentru prevenirea bolilor. Să nu uităm faptul că între corp și suflet există o legătură
importantă. Dacă nu ne îngrijim suficient de suflet, corpul va avea de suferit și el în cele din urmă.
Foarte multe boli apar pe fondul unui dezechilibru în plan spiritual. Din acest motiv este esențial să
păstrăm legătura cu Dumnezeu și cu Biserica, să avem un părinte duhovnic la care să ne spovedim cu
regularitate, să ținem posturile rânduite. În medicină, postul reprezintă cel mai bun mijloc de
dezintoxicare a organismului. Starea noastră de bine nu ține doar de sănătatea trupească, ci mai ales
de liniștea sufletească, pe care o putem dobândi doar prin rugăciune și practicarea virtuților creștine:
iubirea de aproapele, smerenia, răbdarea.

S-ar putea să vă placă și