Bogdan RAȚIU

CARACTERIZAREA PERSONAJELOR - SCHIȚĂ

ION GHIȚĂ OTILIA ȘTEFAN GHORGHIDIU HARAP-ALB NECULAI ISAC

▪ personajul central al ▪ personajul central al operei, ▪ personajul eponim al ▪ intelectualul lucid ▪ este un Făt Frumos ▪ un erou
romanului, eponim, veridic, dinamic, rotund (E.M. Forster), romanului, un personaj însetat de absolut în iubire. din basmele populare, exponențial, un om care și-
complex, rotund (E.M. veridic, complex dinamic, complex, rotund Ștefan Gheorghidiu este destoinic şi curajos, dar a legat viața de locurile de
Forster) realist cu rădăcini ▪ ,,acel amestec de bine și de (E.M.Forster), ce personajul central al rămâne în zona umanului, poveste din preajma
naturaliste rău ce se află la oamenii reprezintă enigma romanului, complex, rotund fiind prietenos, cuminte şi hanului, denumite de el
▪ eroii de tipul acesta adevărați” (G. Călinescu), feminității însăși. (E.M. Forster), modern ascultător ,,locuri ale durerii”.
,,sunt trăiți de propriul reprezentând tipologia realistă a ▪ ,,eroina mea lirică, pentru că filtrează prin ▪ experiență a ▪ El devine narator
destin”. (N. Manolescu) avarului. proiecția mea în afară, o propria conștiință proble- cunoașterii pe care reușește să homodiegetic, povestind
▪ este un simbol al ▪ Este tipul personajului însetat imagine lunară și mele și datorită ”zbuciu- o ducă la bun sfârșit, trecând ceva din propriul trecut,
destinului tragic al ţăranului de avere, ilustrându-se astfel feminină”. G. Călinescu mului interior”, specific prin încercări dificile. devenind tipul Don Juan-
român din Transilvania care consecinţele distrugătoare pe ▪ Ea întruchipează tipul eroilor fasinați de idei. ▪ Harap Alb, este un ului moldav și tipul
va trăi drama ancestrală a care banul le are asupra omului. cochetei ingenue. ▪ El îndeplinește atât model de erou de însinguraticului.
pământului şi apoi drama funcția de personaj principal, bildungsroman, urmând o
iubirii. cât și pe aceea de călătorie pe care o face pentru
reprezentare a lumii a ajunge împărat.
ficționale.

▪ țăran primitiv, care poate
reprezenta instinctul de
stăpânire al pământului (E
Lovinescu)
▪ imaginea brutei dominat
de lăcomie (G. Călinescu).
▪ un personaj tragic,
victimă a societății și a
fatalității (N. Manolescu)
▪ în categoria celor săraci
din sat/ căpitanul tinerilor din
Pripas.
▪ Lipsit de pământ, Ion se
simte inferior celorlalți săteni
,,mic și slab”.
▪ ambițios și hotărât, dar
condus de impulsivitate
nemărginită.
▪ față de preot și de familia
învățătorului se comportă cu
mult respect, în mijlocul
sătenilor își dezvăluie
caracterul violent.
▪ El traversează un traseu
sinuos al dezumanizării, cu
frământări sufletești și ezitări.
▪ Ezită între cele două căi
simbolizate de Ana (valorile
familiei, iubirea) și de Lică
(atracția malefică a banilor).
▪ Ghiță este un cizmar dintr-un
sat ardelenesc, nemulțumit de
traiul în sărăcie care corespunde
lipsei de demnitate.
▪ Este căsătorit, tată a doi copii,
iar din altruism își dorește să
ofere o viață mai bună familiei
▪ ia în arendă hanul Moara cu
noroc și devine cârciumar.
▪ intră în cârdășie cu Lică, se
îndepărtează de familie și se
degradează moral.
▪ sondarea mișcărilor
interioare, surprinde zonele
obscure ale psihicului uman și
reprezintă nuanțat conflicte
multiple.
▪ de la o vârstă fragedă ▪ se raportează la doua ▪ Este o iniţiere a flăcăului în ▪ căpitanul de mazili de la
rămâne orfană. planuri, temporale: timpul vederea formării lui pentru a Bălăbănești, din ținutul
▪ Otilia este o tânără de cronologic, în care deveni conducătorul unei Tutovei „Nu eşti domnia ta
18-19 ani, studentă la Gheorghidiu povesteşte familii, pe care urmează să şi- prietenul meu Neculai Isac,
conservator, fiica vitregă întâmplarile de pe front şi o întemeieze. căpitan de mazili?”.
a lui moș Costache – care timpul psihologic, în care ▪ El parcurge o perioadă ▪ Călătorul misterios îi
îi este tutore, deoarece nu protagonistul rememorează pentru a deprinde şi alte captivează prin imaginea sa
a înfiat-o după moartea drama iubirii. lucruri decât cele obişnuite, pe cei de la han; aerul demn
mamei – verișoara lui ▪ tânăr student la filosofie pentru a învăţa şi alte aspecte şi tragic al căpitanului de
Felix și protejata lui (în 1914 avea 21 de ani), la ale unei lumi necunoscute mazili se datorează
Pascalopol. Universitatea din București, până atunci, experienţă rangului nobiliar şi tristeţii
▪ Obişnuită cu luxul şi provenind dintr-o familie necesară viitorului adult. ▪ Acesta se ocupă de negoț
răsfăţată când mama ei săracă, al cărui tată, Corneliu ▪ are un statut privilegiat. El cu vin în zona Moldovei și
trăia, odată ajunsă sub Gheorghidiu, profesor uni- este fiul craiului, mezinul aparține unei familii
tutela tatălui vitreg, versitar murise de tânăr familiei, reprezentând ,,o respectate.
Costache Giurgiuveanu, lăsând familia în datorii. vârstă și o criză” (G.
copila începe să înveţe ce Mama sa și cele două surori, Călinescu). Ca vârstă poate fi ▪ Portretul fizic evidenția-
înseamnă singurătatea şi împreună cu unchiul Tache și situat la graniţa dintre ză un om trecut de prima
răutatea celor din jur. deputatul Nae constituiau adolescenţă și maturitate, tinerețe, care încă mai
▪ bucuria sa de a trăi familia sa. ▪ caracter încă neformat, păstrează frumusețea chi-
viaţa fară a se gândi vreun ▪ Se căsătorește din dragoste ▪ mult mai deschis spre pului: „Era un om ajuns la
moment la planuri de cu Ela, colegă la litere, inițiere. cărunţeală, dar se ţinea
viitor este determinată de devine la rândul său, profesor ▪ Semnifică și o criză de drept şi sprinten pe cal”.
traumele copilăriei universitar și apoi este personalitate căci este judecat Chipul atrage atenția având
produse de zgârcenia prin raportare la frații mai
 Bogdan RAȚIU
▪ un portret favorabil; deşi
sărac, este „iute şi harnic, ca
mă-sa”
▪ iubeşte munca: „Munca îi
era dragă, oricât ar fi fost de
aspră, ca o râvnă ispititoare”
▪ iubește pământul:
„pământul îi era drag ca ochii
din cap”.
▪ Este înfrăţit cu pământul
prin muncă: „sudoarea […]
căzând se frământă în humă,
înfrăţind, parcă mai puternic,
omul cu lutul”.
▪ lipsa pământului apare ca
o nedreptate, iar dorinţa
pătimaşă de a-l avea este
motivată: „Toată isteţimea
lui nu plăteşte o ceapă
degerată, dacă n-are şi el
pământ mult, mult...”.
▪ Isteţ, silitor şi cuminte,
trezise simpatia
învăţătorului, care îl
considerase capabil de a-şi
schimba poziţia: „Când a
umblat la şcoala din sat a fost
cel mai iubit elev al
învăţătorului Herdelea, care
mereu i-a bătut capul
Glanetaşului să dea pe Ion la
şcoala cea mare din Armadia,
să-l facă domn”.
▪ condiţia omului teluric,
„veşnic însoţit cu pământul”,
mai potrivit mentalităţii
satului tradiţional
▪ este viclean, devine
lacom, căci nu se mulțumește
cu ceea ce îi dă Baciu ca
zestre pentru fata lui,
recunoscând că dorește tot
pământul.
▪ Este impulsiv și brutal în
relația cu Ana, nici copilul
care se naște nu îl
▪ trece din ipostaza de om
moral, spre cea de om dilematic,
iar în final spre om imoral.
▪ pater familias, el manifestă
iubire şi responsabilitate faţă de
ai săi, dorinţa de a-i proteja şi
dorinţa de autodepăşire spre mai
binele familiei.
▪ Hărnicia şi priceperea eroului,
destoinicia şi spiritul lui practic
▪ Imaginea casnică a serilor de
sâmbătă, când Ghiţă număra
câştigul de peste săptămână cu
Ana şi cu bătrâna, evidenţiază:
mulţumirea interioară, echilibrul,
optimismul, încrederea în sine,
fericirea calmă, împărtăşită cu
familia sa.
▪ Sfâşiat de imbolduri şi trăiri
sufleteşti contradictorii, Ghiţă se
închide în sine, refuzând
comunicarea cu Ana, devine
taciturn, sumbru, irascibil.
▪ În lupta sinelui cu sinele,
teama, suspiciunea, sentimentul
înstrăinării alternează cu
remuşcările şi cu sentimentul
culpabilităţii.
▪ În raport cu familia, grija
tandră şi duioşia sunt tot mai des
înlocuite de răceală şi vorbă
răstită, el ajungând să-şi dorească
„să n-aibă nevastă şi copii”.
▪ În raport cu lumea căreia îi
aparţine, Ghiţă alege
duplicitatea, vrând „să pară un
om cinstit”, dar devenind
complice şi părtaş la faptele
necinstite ale Sămădăului.
▪ Ghiţă este astfel nu numai
victima patimii de îmbogăţire, ci
şi învinsul unui destin tragic.
▪ Ultima ipostază este cea a
omului imoral, căzut din
demnitatea fiinţei morale în
zonele obscure ale instinctelor
noului tutore sau de
maliţiozitatea surorii lui
Costache, Aglae: ,,Eu să
fiu, şi nu te aş iubi dacă n-
ai fi copilul meu, din
sângele meu”.
▪ singura protecţie pe
care şi-o găseşte Otilia
este Leonida Pascalopol
▪ Personaj bovaric
▪ Otilia trăiește drama
singurătății, a viitorului ei
ambiguu,– o femeie se
bucură de viață adevărată
doar câțiva ani: ,,Cât crezi
tu că mai am de trăit, în
înțelesul adevărat al
cuvântului? Cinci, șase
ani!”.
▪ eternul feminin plin de
mister, imprevizibil și
cuceritor, care fascinează
prin amestecul de
sensibilitate candidă și
profundă maturitate.
▪ Portretul fizic
dezvăluie frumusețea,
feminitatea și gingășia
fetei: ”fata părea să aibă
18-19 ani, fața măslinie,
cu nasul mic, ochii foarte
albaștri…trup subțiratic
cu oase delicate ca de
ogar, de un stil perfect,
era de o mare libertate de
mișcări” (caracterizare
directă realizată de
narator).
▪ Otilia este fascinantă
și exercită o atracție
irezistibilă pentru
majoritatea celor din jur
ea este expansivă,
capricioasă dar și onestă.
▪ Îi declară lui Felix că
îl iubește, dar oscilează
concentrat și pleacă pe front,
în Primul Război Mondial.
▪ averea obținută îl plasează
în lumea mondenă a orașului.
▪ este intelectualul inadaptat
într-o societate dominată de
bani, fiind dezinteresat de
latura materială a existenței.
▪ Este un intelectual ateu,
adept al filosofiei idealiste,
pe care o aplică asupra
realității imperfecte.
▪ eroul caută o ieșire din
condiția sa limitată, cu scopul
atingerii unui absolut
imaginar.
▪ trăieşte o mare iubire:
,,Simţeam că femeia aceasta
era a mea în exemplar unic:
aşa ca eul meu, ca mama
mea, că ne întâlnisem de la
începutul lumii, peste toate
devenirile, amândoi, şi
aveam să pierim la fel
amândoi.”
▪ el considera că ,,cei care se
iubesc au drept de viaţă şi de
moarte, unul asupra
celuilalt”. Iubirea reprezintă
pentru el un proces de
autosugestie.
▪ Sentimentul lui pentru Ela
se naşte din admiraţie, din
duioşie: ,,Iubeşti întâi din
milă, din admiraţie, din
duioşie, iubeşti pentru că ştii
că asta o face fericită...”, dar,
mai ales, din orgoliu.
▪ Portretul fizic al lui Ștefan
Gheorghidiu este foarte puțin
accentuat. Mărturisește că
”știam că la Universitate trec
printre studenții bine. Eram
înalt și elegant” Totuși nu
destul de elegant și de
preocupat de modă cum își
mari: dacă aceștia nu au reușit o aură de mister specifică
în proba născocită de crai, nici aventurierului de odinioară.
el nu poate fi capabil. ▪ Comisul Ioniță îi
▪ „Fiul craiului, boboc în întărește imaginea de Don
felul său la trebi de aieste, se Juan numindu-l ,,voinic și
potriveşte Spânului şi se bagă frumos”, care și acum mai
în fântână, fără să-l trăsnească produce fascinație, de aceea
prin minte ce i se poate Ancuța îl privește cu
întâmpla”. interes. Portretul moral este
▪ Naiv, lipsit de experienţă şi construit, la rândul său, pe
excesiv de credul, fiul craiului această dublă dispunere a
îşi schimbă statutul din nepot axei temporale: trecut,
al împăratului Verde în acela prezent diegetic. Comisul
de slugă a Spânului: „D-acum Ioniță îi fixează
înainte să ştii că te cheamă dominantele de caracter ,
Harap-Alb, aista ţi-i numele, corespunzătoare oricărui
şi altul nu.” Don Juan: mereu în
▪ Numele lui are sensul de căutarea unei iubiri (”bătea
„rob alb”, deoarece „harap” drumurile căutându-și
înseamnă „negru, rob”. dragostele”), neevitând
Adjectivul alb avertizează pericolul și fiind chiar
asupra esenței reale, care nu nechibzuit (”pentru o
poate fi trucată. muiere care-i era dragă, își
▪ are anumite carențe de punea totdeauna viața”).
ordin fabulos, fiind încă un Drumurile sale duceau des
neofit și datorită trăsăturilor pe la han, topos care îi va
umane. marca destinul definitiv.
▪ Faptele eroului rămân şi Pașii l-au purtat din nou în
ele în limita umanului, aceste ținuturi, parcă pentru
probele care depăşesc sfera a reînvia povestea de
realului sunt trecute cu demult și a o închide apoi
ajutorul celorlalte personaje, definitiv în sufletul lui.
înzestrate cu puteri ▪ El plăteşte nechibzuinţa
supranaturale. sa de moment cu lumina
▪ Cinstit din fire, a urmat unui ochi. Scapă cu viaţă tot
calea fără. datorită tinereţii: calităţile
▪ Probele la care îl supune fizice şi seninătatea
spânul sunt menite a-l inconştientă. Dacă ar fi
deprinde pe flăcău cu înţeles valoarea
greutăţile vieţii, cu faptul că avertismentului fetei
omul trebuie să învingă toate (sacrificiul fetei,
piedicile ivite în viaţa sa, profunzimea sentimentelor,
pregătindu-l pentru viitor, pericolul în care ea se afla)
când va trebui să-şi conducă şi ar fi încercat s-o
propria gospodărie, propria protejeze, şi-ar fi diminuat
familie. Harap-Alb este şansele de salvare. Licărul
 Bogdan RAȚIU
umanizează. Demonstrează (lăcomie, orgoliu şi sete de între acest sentiment și dorea Ela deoarece trăiește umanizat, el se teme, se de conştiinţă se aprinde
imoralitate, căci își manifestă răzbunare oarbă, gelozie). nevoia de echilibru. din bucuriile spiritului. plânge de soartă, cere numai prea târziu, iar
pasiunea pentru Florica, deși ▪ Portretul fizic este destul de ▪ Otilia se comportă ca ▪ Fire pasională și reflexivă, ajutorul acelora în care are manifestările lui sunt
aceasta este măritată. inconsistent, naratorul un om liber, nu ține cont eroul disecă fiecare gest sau încredere, semn că învăţase regretul, autocondamnarea
▪ Portretul fizic este prezentând că era ”înalt și de nicio regulă exterioară. vorbă a soției sale. ceva din experienţa cu spânul. și însingurarea
adaptat modelului frumuseții spătos”. Otilia poartă o mască, ▪ gelozia personajului ▪ altruismul, sufletul lui bun, ▪ povesteşte din dorinţa de
masculine tipice zonei ▪ portretul moral, ca fiind ”om dincolo de care nu trece ▪ Suferinţa provine, pe de o dragostea pentru albine şi a revedea trecutul pentru a-
transilvănene. Ion este harnic și sârguitor”, ”era mereu nimeni. altă parte, din iubirea furnici îl fac să le ocrotească l înţelege, căci pierderea
chipeș, cu o statură așezat și pus pe gânduri”, bătrâna ▪ În epilog vede în ea o înşelată, iar pe de altă parte, şi să le ajute atunci când le ochiului îi dă puterea
impozantă, cu o privire are încredere în el numindu-l femeie frumoasă, lipsită din faptul ca Gheorghidiu întâlneşte în drumul său, vizionară.
expresivă, căci ochii îi ”ginere harnic”, iar Lică îi de strălucire. Are caută certitudini. ▪ cunoaşte dragostea aprinsă ▪ Pentru el, timpul interior
trădează trăirile interioare, de rostește adevărul ”om cu multă suficiența să creadă că a ▪ este vertical și principial pentru o fată de împărat, care s-a oprit într-un prezent
aceea sunt când vicleni, când ură în suflet”. înțeles-o, că a străpuns față de unchiul său Nae, vine, aşadar, din aceeaşi lume etern, când a înţeles că
plini de ură, când sfidători. masca. misogin (”la oricare dintre cu el, pregătindu-l pentru inconştienţa sa înseamnă
Vestimentația este la rândul ele te poți aștepta la orice”), căsătorie, care este unul din vinovăţie.
ei tipică zonei și îi trădează ▪ egoist pentru că se reperele finale ale devenirii
condiția. hrănește din nefericirea celei sale.
care l-a rănit, frustrat când
hotărăște să-i omoare pe cei
doi amanți, posesiv (”a fi
posesorul unui exemplar” cu
referire la Ela).

Modalități de caracterizare:
▪ Caracterizarea directă
tehnica
pluriperspectivismului:
a) doamna Herdelea ,,e un
băiat cumsecade”
b) George ”Ion e arțăgos ca
un lup nemâncat”
c) preotul Belciug ,,un
stricat și un bătăuș”,
d) Baciu este ,,un sărăntoc,
un hoț”,
e) Ana este ,,norocul” ei.
▪ autocaracterizarea prin
monolog interior: ,,Aș fi o
nătăfleață să dau cu piciorul
norocului pentru niște
vorbe…”.
▪ caracterizarea indirectă,
astfel gesturile și mimica îi
trădează intențiile (afectuos
la început, batjocoritor când
e stăpân pe situație).
Modalități de caracterizare:
▪ modalităţile directe de
caracterizare făcute de alte
personaje: „Tu eşti om, Lică, iar
Ghiţă nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba
chiar mai rău decât aşa”;
▪ autocaracterizare: „Ei! Ce să-
mi fac?... Aşa m-a lăsat
Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă
e în mine ceva mai tare decât
voinţa mea? Nici cocoşatul nu e
totuşi vinovat că are cocoaşe în
spinare”
▪ mijloace indirecte (limbaj,
vorbe, fapte, gesturi) „Joacă,
muiere, parcă are să-ţi ia ceva din
frumuseţe”.
Modalități de Modalități de caracterizare:
caracterizare: ▪ monologul interior
▪ tehnica modernă a „Sufeream ca supus unui
comportamentismului tratament dureros”.
(cititorul are acces la ▪ caracterizare directă
psihologia personajului făcută de alte personaje (Nae
doar prin faptele, Gheorghidiu): „n-ai spirit
gesturile, replicile sale, practic… Ai să-ţi pierzi
într-un cuvânt prin averea… Cu filozofia
comportamentul fetei). Î dumitale nu faci doi bani” sau
▪ reflectare poliedrică. de o altă prietenă ”Nu, atâta
a) Felix o consideră ,,o luciditate e insuportabilă”.
fată admirabilă, ▪ caracterizat şi indirect
superioară pe care nu o prin vorbe, limbaj „De cele
înțeleg”, mai multe ori, părintele, care
b) Pascalopol “un lasă avere copiilor, le
temperament de artistă, o transmite şi calităţile prin
enigmă”; care a făcut averea: un obraz
c) Aglae ”o zănatică…o mai gros, un stomac în stare
dezmățată… o stricată”; să digere şi ouă clocite, ceva
d) Aurica ”e falsă”, din sluţenia nevestei luate
pentru averea ei”, dar şi prin
Modalități de caracterizare:
▪ Caracterizarea directă:
Sfânta Duminică îl consideră
,,slab de înger, mai fricos
decât o femeie,,, ,,puterea
milosteniei și inima…bună,,.
Împăratul Verde: ,,o slugă
vrednică și credincioasă”
▪ Spânul îl numește slugă
vicleană, o expresie a propriei
răutăți și esențe.
▪ Naratorul îl consideră la
început ,,boboc de felul lui”,
subliniind lipsa inițierii în
lume.
▪ Caracterizarea indirectă
este predominantă, imaginea
eroului constituindu-se
treptat, prin acumulări de
fapte, prin atitudini, gesturi și
prin limbaj, toate vizând în
esență un demers inițiatic.
Modalități de caracterizare:
▪ caracterizat în
mod indirect, prin fapte,
limbaj, comportament,
gesturi. Portretul fizic al
maturului este realizat de
la intrarea personajului în
scenă (venirea la han),
vestimentaţia reflectând
statutul social, indicat şi în
formula de adresare
folosită de comisul Ioniţă.
▪ caracterizarea
directă realizată de narator:
”Obrazu-i smad cu
mustăcioară tunsă și barbă
rotunjită, cu nas vulturesc
și sprâncene întunecoase,
arată încă frumuseță și
bărbăție, deși ochiul drept
strâns și închis îi dădea
ceva trist și straniu”
autocaracterizare: „Eram
Bogdan RAȚIU
e) Stănică ”deșteaptă faptele şi evenimentele la un om buiac şi ticălos. [...]
femeie… femeie cu simț care ia parte. Om nevrednic nu pot să
practic” spun cam fost. Aveam oi şi
▪ autocaracterizarea: imaşuri şi neguţam toamna
,,sunt foarte capricioasă, vinuri; dar îmi erau dragi
vreau să fiu liberă”. ochii negri, şi pentru ei
călcam multe hotare”.