Dima Sabina

Clasa a X-a D
Fişã de lecturã
Enigma Otiliei
de George Cãlinescu

Publicat în 1938, romanul “Enigma Otiliei” este încadrat de critica literarã atât
ca formã artisticã cât și din punct de vedere al conținutului în sfera realismului
balzacian, fiind un roman de tip obiectiv.
Tematic, romanul prezintă istoria unei moșteniri destinată să împlinească
un ideal al paternității: acela de a lăsa urmașilor o avere care să le asigure
viitorul.
Fiind un roman realist, clasic, “Enigma Otiliei” oferă cititorului o imagine amplă
a societății bucureștene de la începutul secolului XX.
Personajele lui Călinescu sunt în același timp “tipuri” (avarul, gelosul,
ipohondrul, fata bătrână etc.) dar și individualități (Pascalopol).
Autorul este omniscient și omniprezent creionându-și de la început eroii, iar
aceștia vor evolua, în stil clasic, spre o consecvență caracterială perfectă.
Destinul eroilor este urmarea firească a calităților și defectelor pe care le
etalează în cuprinsul cărții.
Firul narațiunii începe în iulie 1909 și are ca spațiu principal de
desfășurare casa lui moș Costache Giurgiuveanu, un bătrân rentier.
Personajul martor este Felix Sima. Acesta este fiul doctorului Iosif Sima de la
Iași. Rămas orfan, Felix este pus sub tutela lui moș Costache, un fel de unchi
prin alianță. Tânărul vine la București pentru a-și continua studiile ca student
medicinist, iar prima sa întâlnire cu tutorele este chiar comică. Bătrânul avar îl
întâmpină cu afirmația paralizantă „…nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc…”.
Numai intervenția Otiliei l-a salvat pe tânărul timid și deznadăjduit.
Din prima seară, eroul face cunoștință cu persoanele care îi vor marca
destinul. Mai întâi clanul Tulea este compus din familia Aglaei, sora bătrânului,
care avea un soț senil (Simion) și trei copii: Olimpia, căsătorită cu avocatul
arivist Stănică Rațiu, Aurica, o fată bătrână, obsedată de matrimoniu și Titi, un
fel de retardat mintal.
Felix îl cunoaște pe rafinatul domn Pascalopol, prietenul lui Costache
Giurgiuveanu și protectorul Otiliei.
Casa lui Costache Giurgiuveanu are o viață ciudată pentru că totul se
subordonează zgârceniei bătrânului: interiorul casei este slab luminat, mobilele
sunt adunate de ocazie, pereții sunt scorojiți, scările putrezite scârţâie. Totul

1
necesită reparații, iar acestea nu se fac din avariție. Casa este într-un puternic
contrast cu camera Otiliei, plină de lucruri scumpe furnizate de Pascalopol.
Jocul de cărți din casa lui moș Costache adună în jurul mesei cele mai
bizare caractere: moș Costache și Aglae, avizi dupa câştig, Pascalopol blazat și
dezinteresat și Aurica, anostă și absentă afectiv. Jocul de cărți este un bun prilej
pentru Aglae să-i jignească cu premeditare pe Otilia şi pe Felix sub motiv că
sunt niște orfani tolerați de familia ei.
Felix devine un interiorizat, neputând risca să-și dezvăluie sentimentele
față de „familie” până la majorat. Față de Pascalopol, Felix are sentimente
contradictorii: îl respectă, dar îl și urăște în același timp, considerându-l un rival
pentru afecțiunea Otiliei. Enigma Otiliei este pentru Felix chiar numele ei de
familie: Mărculescu. Felix află că Otilia nu se numește Giurgiuveanu deoarece
era fata din a doua căsătorie a lui moș Costache, mama ei murise, iar moș
Costache a crescut-o fără să o înfieze în acte.
Idila dintre Felix și Otilia este un fenomen pur și candid, opus vieții
meschine a clanului Tulea. Otilia este o fată frumoasă, plină de voioșie și
candoare. Când cei doi tineri merg la moșia lui Pascalopol, Felix descoperă în
atitudinile Otiliei un amestec ciudat de copilărie și maturitate. El rămâne
consternat, când fără să-l anunțe, Otilia pleacă la Paris, însoțită de Pascalopol.
Această perioadă este pentru Felix un lung moment de frământare pe care îl
traversează vizitând-o pe Georgeta, curtezana unui bătrân general.
Revenirea acasă a Otiliei face ca relația ei cu Felix să reintre în normal.
Toți membrii clanului Tulea sunt interesați dacă bătrânul a facut vreun testament
în favoarea Otiliei. Temporar, ei își potolesc interesul în momentul în care
bătrânul începe să construiască o casă, în gradina imobilului din strada Antim.
Construcția pare nefastă pentru bătrân, deoarece în timp ce-și inspecta
materialele, Costache suferă un accident vascular. Imediat, „familia” interesată
„să nu iasă un ac din casă” pune stăpânire pe locuință și îl păzește pe bătrân,
așteptând să moară. Contrar dorințelor familiei, moș Costache își revine în urma
congestiei după două zile și începe să se intereseze mai mult de sănătate și de
suflet. Încearcă chiar să își aducă în casă o femeie, pe Paulina, însă aceasta îi
cere să o treacă în testament, iar atunci când Costache refuză, femeia pleacă.
Casa lui moș Costache este spionată și scotocită sistematic de avocatul Stănică.
Acesta apare și dispare uneori fără motiv, colportând diverse știri dintr-o casă în
alta. Când Costache Giurgiuveanu are a doua criză, Stănică profită de scurta
absență a Otiliei și îi fură bătrânului banii de sub saltea. Din această cauză,
bătrânul avar moare pe loc. Familia îl înmormântează cu fast, spre a nu fi de
“râsul lumii”.
Otilia rămâne într-o situație neclară după decesul bătrânului, deoarece
moș Costache nu apucase să depună prin Pascalopol la bancă decât o sută de mii

2
din banii care i se cuveneau, restul fiindu-i furați de Stănică. În mod repetat,
Otilia a refuzat căsătoria propusă de Felix, pe motiv că ar costitui o piedică în
calea realizării sale profesionale ca doctor. Fără sa-l anunțe, Otilia părăsește casa
într-o dimineață, iar Felix nu o mai vede niciodată. El află de la Stănică vestea
că Otilia s-a căsătorit cu Pascalopol. După mai mulți ani, Felix îl reîntâlnește pe
Pascalopol mult îmbătrânit, care îi spune că i-a redat Otiliei libertatea prin divorț
și aceasta se află în străinătate, căsătorită cu un conte din Buenos Aires.
Felix ajunge așa cum își dorise, un medic de renume, profesor universitar
și realizează o căsătorie fericită.
O ascensiune spectaculoasă are Stănică Rațiu, care devenit bogat datorită
banilor furați de la moș Costache, o părăsește pe Olimpia, se căsătorește cu
Georgeta și ajunge mare om politic.
Romanul are o construcție oarecum simetrică, deoarece în final Felix se
reîntoarce pe strada Antim și revede casa lui moș Costache, lăsată în paragină,
amintindu-și de replica bătrânului acum adevărată „Aici nu stă nimeni”.
Caracterul realist al romanului se exprimă prin critica instituțiilor sociale
și a moravurilor.
Romanul „Enigma Otiliei” este o capodoperă care-l individualizează pe
George Călinescu în contextul literaturii noastre ca autor al unui roman total,
atât ca formă artistică, cât și din punct de vedere al conținutului.