Tema și viziunea despre lume Roman realist – interbelic – obiectiv

ENIGMA OTILIEI
de George Călinescu

1. Apariție
Romanul ”Enigma Otiliei”, de George Călinescu, a fost publicat în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice,
de aceea opera se particularizează prin tranziția de la modelul tradițional obiectiv, la cel modern psihologic.
2. Încadrare în curent
În funcție de estetica abordată, este un roman realist balzacian prin cronotopul real - fixat în incipitul
expozitiv :”Într-o seara de la sfârșitul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele 10, intra in strada Antim, venind
dinspre strada Sf. Apostoli”, ”Marelui sat ce era atunci capitala”, dar si prin descrierea mediului de viață cu
valoare simbolică pentru caracterul personajelor. Autorul apelează la descriere de tip tablou, de la ansamblu, la
particular, observând prin ”ochiul de estet al lui Felix” varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii, ceea ce
făcea din strada bucureșteană ”o caricatură în moloz a unei străzi italice”. Intrat în casa lui C. Giurgiuveanu,
Felix este surprins de lipsa de bun-gust prin care stilurile arhitectonice sunt amestecate, iar materialele sunt
menite a copia aspectele unui model clasic, efectul fiind„ intenția de a executa grandiosul în materiale atât de
nepotrivite”. Scârțâitul ușii de la intrare şi holul interior definesc caracterul bătrânului avar. De asemenea,
descrierea balzaciană se particularizează prin surprinderea trăsăturilor fizice ale personajelor, sugestie a
caracterului acestora: ” Culoarea măslinie obrazului si tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă voluntară
întâia impresie”, ”un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle până la umeri”.
Un alt element specific romanului balzacian este preferința pentru personajele tip, sub determinare socială: tipul
avarului, umanizat prin dragostea sincera fată de Otilia( Costache Giurgiuveanu) și al parvenitului( Stănică
Rațiu, Aglae) de la începutul secolului XX. De sub această tipicitate iese personajul modern Otilia care este
construit poliedric din perspective diferite, fiind admirată de bărbați, dar pentru femeile din clanul Tulea este eo
„dezmățată”, „o desucheată”.
3. Tema romanului este de factură realistă şi constă în surprinderea aspectelor esențiale ale vieții burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.
O primă scenă semnificativă este descrierea străzii Antim: ”nicio casă nu avea cat superior, arhitectura era
neprevăzut de amestecată, lemnăria vopsită era dezghiocată, ceea ce făcea din stradă o caricatură în moloz a
unei străzi italice. Casa lui Costache Giurgiuveanu se particularizează printr-o ușă groasă ce produce un scârțâit
înfiorător, iar personajul care pătrunde in semiobscuritatea locuinței, observă o scară de lemn vopsit, străjuită de
câte un Hermes de ipsos, o copie detestabilă a unui model clasic. Imitația modelelor clasice este trăsătura
definitorie a arhitecturii, ceea ce dovedește snobismul noii clase.

Bătrânul avar il primeste glacial cu replica „Aici nu sta nimeni!”, dar la revenirea sa este recunoscut de Otilia,
fiica vitregă a bărbatului. Felix isi aminteste de o poza care se afla pe biroul tatălui său, doar ca fata este mai
îmbătrânită. Întâlnirea cu Otilia care refuză gestul de a-i săruta mâna, ii sugerează băiatului, o relație de
prietenie. Tânărul recunoaște fiorul iubirii de la prima întâlnire cu fata a cărei imagine denotă libertatea de
gandire si de comportament. Otilia il introduce in salon si il prezinta clanului Tulea care isi manifesta
malitiozitatea prin replica Aglaei: „Ai facut azil de orfani". Felix îndrăgostit de Otilia se va comporta posesiv,
fiind deranjat de apropierea dintre fata si aristocratul Pascalopol. 

O altă scenă semnificativă este atacul de apoplexie suferit de Costache Giurgiuveanu și zugrăvit în capitolul al
XVIII- lea când personajele din clanul Tulea, în frunte cu Stănică Rațiu discuta despre modificările destinului
lor ca urmare a primirii moștenirii de la bătrânul aflat în agonie. Deși Felix şi Otilia își doreau prezenta unui
doctor, ceilalți refuză așteptând moartea bătrânului, ceea ce dovedește lipsa de umanitate a acestora: ”sub ochii
muribundul Stanica Rațiu se înfruptă din salamurile alese şi băuturile fine și îi propune soacrei să arunce ceștile
ciobite”.

Temă socială susținută prin motivele moștenirii şi paternității este dublată de cea a formării tânărului Felix,
care vine din Iași, unde fusese mai mult crescut prin pensionate și internate după ce mama îi murise, iar tutorele
îi folosește averea încărcându-i notele de cheltuieli. Își găsește alinarea în prietenia Otiliei, dar fata admirata
Tema și viziunea despre lume Roman realist – interbelic – obiectiv
menține o relație strânsă cu aristocratul Pascalopol care îi oferă cadouri prețioase, dar oscilează între o iubire
virila sau paternă. Scenă vizitei la moșia din Câmpia Bărăganului dovedește gelozia adolescentului pe relația de
prietenie dintre Otilia si Pascalopol.

Finalul romanului definește relația nepotrivita din perspectiva Otiliei pentru viitorul lui Felix. Aceasta îi lasă o
scrisoare în care își motivează gestul ”Cine a fost in stare de atâta stăpânire, e capabil să învingă şi o dragoste
nepotrivită pentru marele viitor”.

4. Elemente de structură și compoziție. Acțiunea este structurată riguros pe momentele subiectului.

În expozițiune se fixează cronotopul real (iulie1909, periferia Bucureștiului) și personajele zugrăvite din
perspectiva lui Felix Sima, care le observă la jocul de cărți din sufrageria lui Costache Giurgiuveanu.

Intriga constă în hotărârea lui Felix de a deveni medic, pentru aceasta ajungând la București și se completează
cu dorința clanului Tulea de a intra in posesia averii bătrânului Giurgiuveanu.

Desfășurarea acțiunii este lentă până in capitolul XVIII, fiind definită prin tehnica decupajului ce se
concretizează în scene tipice pentru cele două planuri narative: Costache Giurgiuveanu amână de teama
clanului Tulea înfierea Otiliei, deși o iubește ca pe fata lui, îi construiește o locuință cu materiale cumpărate de
la demolări, încarcă notele de cheltuieli ale lui Felix. În plan secundar este urmărită familia Tulea, în care
Olimpia nu-i oferă lui Stanică urmaș, acesta căsătorindu-se cu ea pentru avere. Aurica visează la un posibil
pretendent, chiar la mai tânărul Felix, Titi este ajutat de Felix să se pregătească la latină și este deranjat de
discuțiile academice ale viitorului medic, iar Pascalopol se bucura de afecțiunea mai tinerei Otilia.

Punctul culminant este surprins în capitolul 18 când Costache Giurgiuveanu suferă un atac de apoplexie, iar
Stanică îi fură toți banii, ceea ce va conduce la moartea bătrânului. În deznodământ se surprind reacțiile
personajelor după moartea bătrânului Giurgiuveanu: Stanică o părăsește pe Olimpia şi se însoțește cu Georgeta,
Otilia își înstrăinează toate bunurile chiar și pianul, după care va renunța la Felix și va pleca la Paris cu
Pascalopol, iar clanul Tulea rămâne fără averea atât de râvnită.

În epilog se surprinde situația personajelor după terminarea războiului, când Felix se întâlnește în trenul spre
Constanta cu Pascalopol într-o stare accentuată de bătrânețe vizibilă și află că acesta a divorțat de Otilia, apoi ea
s-a căsătorit cu un conte, iar Felix devine profesor universitar, colaborator la tratate de medicină cu profesori
francezi și prin intermediul soției intra într-un cerc de persoane influente.

Conflictul este construit pe două coordonate, fiind atât de natura ext. între clanul Tulea, pe de o parte, și orfanii
Felix și Otilia, pe de altă parte, dar și de natură int. între iubirea față de Otilia și dorința de a deveni recunoscut
ca medic. Un alt conflict este surprins de opoziția între avere și iubire sinceră, pentru Otilia slăbiciunea
bătrânului pentru bani nu este decât o boală pe care o trece cu vederea.

5. Încheierea
Romanul ”Enigma Otiliei” este o frescă a societății românești de la începutul secolului al XX-lea pe care
autorul o conturează în viziune realistă de factură balzaciană, reușind să se înscrie în maniera de abordare a lui
Tolstoi sau Dostoievski. Viziunea despre lume este cea conturată prin universul verosimil construit ce își pierde
semnificația odată cu trecerea în neființă. Astfel, bătrânul avar Costache Giurgiuveanu, umanizat prin dragostea
sinceră față de Otilia, naște compasiunea cititorului prin moartea nefericită cauzată de Stănică Rațiu , fiind uitat
de toți și lipsit de importanță pentru rude. Condiția lui este exprimată lapidar în replica pe care Felix si-o
amintește: ”aici nu stă nimeni”, ceea ce sugerează că strada nu este decât o mare scenă pe care personajele își
desfășoară destinul, după care trec firesc într-o taină pe care avarul nu a fost capabil să o accepte, să o înțeleagă.