George Călinescu – Enigma Otiliei

Note

Contextualizare – apărut în 1938. Roman citadin (vedeți cum răspunde la manifestul sincronist al lui
Lovinescu), obiectiv, de formulă balzaciană1. Roman tradițional cu accente moderne (care se mai încadra
în aceeași categorie?).

- Înrudit cu romanele ”Cartea nunții” și ”Bietul Ioanide” – toate prezintă destinul intelectualului
autentic

Temă – viața burgheziei bucureștene în primele decenii ale secolului al XX-lea.

Titlul – alcătuit din două substantive – unul comun și unul propriu, reliefează ambiguitatea și farmecul
misterios al personajului central feminin.

Discursul narativ

1. 2 planuri: drumul formării tânărului Felix Sima și moștenirea – strădania rudelor lui Costache
Giurgiuveanu de a-i lua averea
2. Incipit balzacian amplu, descriptiv – evidențierea detaliilor în proza realistă, de ce, ce rol au???
3. Final simetric – descrierea aceeași case degradate de trecerea timpului
4. Motive literare – al moștenirii, al paternității, al orfanului, al cuplului adamic

Compoziție – 20 de capitole, acțiune cronologică

Construcția subiectului:

1. Coordonate spațio-temporale – București, din 1909 până după IRM

2. Grupuri de personaje:
a. Cuplul adamic Felix – Otilia – iubirea lor pură se termină în momentul decesului lui Costache,
cuplul cade în timpul profan (moartea unchiului ș izgonirea din Rai) – Otilia se căsătorește cu
Pascalopol, Felix cu altcineva.
b. Lumea caricaturală – Moș Costache, Stănică Rațiu, clanul Tulea: înfățișată în două scene cheie
(cap. I și cap. XVIII) – vedeți finalul fișei cu cele 2 cap.; lumea rea, egoistă, amorală, guvernată
de ban, alienarea acestei lumi ține de categoria grotescului – de unde termenul de caricatură

Personajele – tipologii – similar cu intenția nefinalizată de Balzac din Comedia Umană – avarul (cine?),
arivistul (cine?), baba absolută (cine?), fata bătrână (cine?), maniacul (cine?)....

Personajul principal – eponim, reprezintă feminitatea și misterul fetelor la o anumită vârstă. Este sau nu
dezlegată Enigma în final?

1
Honoré de Balzac (1799-1850) este unul din marii romancieri ai lumii care au influenţat literatura română. Influenţa
sa a fost atât de evidentă şi fecundă, încât critica literară a găsit de cuviinţă că este operativ să introducă în inventarul
său conceptul de „balzacianism”, desemnând, pe de o parte, ceea ce este specific operei balzaciene, iar pe de altă
parte, acea tendinţă a scriitorilor de a prelua şi cultiva teme, motive, tipologii de personaje, tehnici narative etc.,
care definesc şi singularizează opera marelui scriitor francez. Călinescu și Eliade se numără printre cei mai înfocați
”fan”i ai lui Balzac. Balzac rămâne în istoria literaturii universale pentru Comedia umană.

1
Curente literare: clasicism (prin ce?), romantism (prin ce?), realism (prin ce?), elemente moderne (care
sunt?)

Viziunea narativă – obiectivă. Narator omniscient, omnipotent, narațiune nonfocalizată/focalizare zero.2

Prezentare subiect – URĂSC SĂ FAC ASTA!!!!!! Revin cu rugămintea insistentă de a citi....

Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a
urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa indicată, Otilia, fata vitrega a bătrânului, îl invită în casă,
unde îi cunoaște pe membrii familiei: mătușa Aglae, unchiul Simion și copiii acestora Titi, Aurica, Olimpia,
ginerele Stanică Rațiu precum și prietenul de familie Leonida Pascalopol. A doua zi, Otilia îi arată locuința,
el remarcă felul jucăuș al fetei și este surprins când găsește o scrisoare adresată acesteia, pe numele Otilia
Mărculescu. Fata este râvnită de Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei Tulea. Felix, curios
de enigma numelui Mărculescu, descoperă soarta Otiliei care nu este cu mult diferită de a sa. Fata a rămas
orfană de mică și este crescută de tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-o pe mama Otiliei
și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtându-i o stimă deosebită. Rugat de Aglae, Felix îl meditează
pe Titi care a rămas corigent, și în aceste împrejurări sora sa Aurica se atașează de tânăr. El, însă, se simte
tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece din ce în ce mai mult timp. Vede însă în
Pascalopol un rival. La începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, își face apariția acasă
împreună cu Stănică, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-și recunoaște fiica și refuză să-i dea o
casă de locuit și zestrea sa. Stănică, prin minciuni și scrisori adresate domnului Pascalopol cum că se
împușcă, reușește să strângă ceva bani de la toți și să-l înduplece pe Simion cu motivarea că mai are câteva
luni de trăit, să-i dea zestrea Olimpiei. La invitația lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia acestuia,
unde tinerii profită de timpul petrecut împreună, iar după două săptămâni revin acasă. Între timp, fiul
Olimpiei și al lui Stănică, Aurel Rațiu, moare, iar tatăl, înduioșat, îi publică în ziar decesul, amintind toate
rudele, în speranța de a obține cât mai mult sprijin financiar. Stănică este interesat de averea lui moș
Costache și în acest scop îl aduce pe un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul că este
bolnav. Singurul care descoperă planul este Pascalopol, care îl avertizează pe bătrân.
Între Felix și Otilia se clădește o relație de profundă prietenie și atașament. Felix îi mărturisește iubirea,
iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult a
unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale, trimițându-i Otiliei scrisoarea, însă ea
nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai întâlnească cu
Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de greșeala făcută față de Otilia. În casă
discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea
Aglaei. În cele din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească formalitățile de adopție si pleacă
cu Pascalopol la Paris, spre surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El se refugiază în brațele unei
curtezane, Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește
pasiuni nebănuite pentru poezie. Discuțiile avute cu acesta îi dezvăluie situația materială dificilă a
studentului, dar și spiritul practic al acestuia, care face injecții și consultă diferite persoane pentru a-și
întreține frații și surorile. Cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi
reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia, Aglae, Titi, Felix și moș Costache.
Aglae pare foarte interesată de viitorul fiicei celor două gazele, în speranța că o va căsători cu Titi, în timp
ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea

2
Vă reamintesc tipurile de focalizare:
Focalizare externă – înregistrează realitatea ca o cameră de luat vederi; (didascalii)
Focalizare interna -prin investigarea universului sufletesc al personajelor;
Focalizare zero - specifică prozei realist-obiective),așadar, narațiunilor la persoana a III-a. Oferă cele mai
multe informații.

2
ignoră purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă, Aglae
ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se află în centrul atenției pentru Aglae care
urmărește să-l însoare cât mai bine spre dezamăgirea Auricii și a Olimpiei. O nepoată a sa de 16 ani pe
nume Lili își manifestă dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în
special pentru că dorea a aduce în rândurile familiei sale și oameni culți. Felix visează că Otilia cântă la
pian, însă spre surprinderea sa totul pare a fi realitate. Revăzându-se, cei doi povestesc îndelung, în timp
ce Felix se simte tot mai atras de Otilia și de schimbarea acesteia. Moș Costache are planurile sale cu cei
doi tineri, începând să adune materiale de construcții pentru o casă unde cei doi, Felix și Otilia aveau să
stea după moartea sa. Stănică îi face cunoștință lui Felix cu Lili, spre supărarea lui Titi, care este atras de
fată și nu înțelege de ce toate sunt atrase de băiatul doctorului Sima. Din cauza unei ușoare insolații și a
efortului, moș Costache are un atac, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa
bătrânului ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care
recomandă multă liniște și odihnă bolnavului.
Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia Tulea fiind de acord cu
propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă
nu-i dă banii, încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe
numele Otiliei. După infarct, moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta
contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar un
tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile
și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă interesul
față de averea sa. Aurica se spovedește preotului Țuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu
și anume cu Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili.
Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul
unde sunt ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și, în urma efortului, moare.
Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește
cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi profesor
universitar și se căsătorește bine, intrând în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren
și află că acesta a divorțat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia
arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele
lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.

Personajele:
Otilia Mărculescu
Statut social – fata orfană, adoptivă a lui Giurgiuveanu (fusese căsătorit cu mama ei)

- nu are o schemă fixă - în fiecare pagină e alta. Autorul însuși îi fixează identitatea: „Otilia este
eroina mea lirica, proiecția mea în afara, o imagine lunară și feminină. Flaubertin aș putea spune
și eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate și copilărie Eroina este tipizarea mea,
fundamentala, în ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint”.
- romanul capătă modernitate prin personaj: sparge tiparele clasice care unesc un avar, un arivist,
o fata bătrână si nenumărați alți interesați doar de partea materială a oricărei relații; aduce in
prim plan o problematica existențialistă
- deși zglobie, stă sub semnul dramei feminine
- admirată, înconjurată de admiratori – toți doresc să o stăpânească, nimeni nu va reuși să o
deslușească

3
 - tehnică de conturare a personajului – tehnica modernă a perspectivelor multiple (ca la Ion,
evidențiați cum este văzută/percepută de diverse personaje – de exemplu, Aglae o consideră
zănatică)
- Portretul fetei este schițat de la început direct– primul capitol: „fata părea să aibă 18-19 ani. Fata
măslinie cu nasul mic și ochii foarte albaștrii arăta și mai copilăroasă între multele bucle și gulerul
de dantelă. Însă in trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea
slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare liberate de mișcări, o stăpânire desăvârșită de
femeie”.
- Caracterizare indirectă: se definește prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care
stârnește reacții diferite in jur. Marina, servitoarea, întâmpină fuga fetei prin iarbă cu un „Haida!
A-nceput nebunia!” Felix o urmează si o admira tocmai pentru aceasta imprevizibilitate,
Pascalopol o ocrotește văzând în ea o posibila împlinire, moș Costache se lasă mângâiat, iar Aglae
si Aurica se întunecă de invidie.
- Personaj dominant prin generozitate și printr-o superioritate șlefuită de-a lungul generațiilor.
Fără cel mai mic efort ea se ridică vizibil deasupra celorlalți.
- Este totuși o firea schimbătoare – de aici poate evoluția totală a personajului la final
- Schimbarea ei se datorează evenimentului declanșator – boala și moartea lui Giurgiuveanu. La
moartea acestuia, își arată încă o dată superioritatea morală prin refuzul averii ”Mie nu îmi trebuie
nimic!”
- Mediul în care trăiește îi definește sufletul de artistă – momentele în care cântă la pian, studiile la
Conservator.

Notă – caracterizare personajelor se face prin tehnica focalizării, caracterul personajelor se

dezvăluie progresiv, pornind de la datele exterioare: prezentarea mediului, descrierea locuinței, a
camerei, a fizionomiei, a gesturilor, excepție face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul și reflectarea poliedrică.

Felix Sima - de multe ori „ vocea autorului ”, fiind mai tot timpul martor al evenimentelor și actor doar
când e nevoie de mișcare, de deplasare pentru a crea câmp de acțiune celorlalte personaje

- deschide romanul prin descrierea casei, privită prin ochii săi și îl încheie cu aceeași imagine
a clădirii văzută din perspectiva eroziunii timpului.
- băiatul o iubește pe Otilia, fiica vitregă a lui moș Costache pe care o răsfață Pascalopol, deci
e gelos pe acesta.
- Romanul începe acolo unde se sfârșește drumul lui Felix : cutreieră Bucureștiul, găsește într-
un final casa lui Costache Giurgiuveanu și pătrunde în curte.
- Caracterizare direct la început - „ Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un
veșmânt militar, iar gulerul tare și foarte înalt și șapca umflată îi dădeau aer
bărbătesc și elegant. Fața îi era juvenilă și prelungă, aproape feminină din
pricina șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă”. - un accentuat aer de feminitate, e
dezorientat,. Elementele caracterizării urmăresc linia clasică, pornind de
la înfățișarea exterioară către interiorul sufletesc, autorul vizând o relație strânsă între
exterior și interior. El este „ un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniforma de licean”,
- Pentru el, dintre toți, Otilia e „ amortizorul ” contactului prea dur cu o realitate de cele mai multe
ori ostilă. Față de primirea ciudată, chiar ostilă a bătrânului, primirea sinceră, căldura cu

4
 care-l tratează Otilia îl impresionează. De la început sufletul lui întreg se concentrează în
direcția aceasta - de aici se dezvoltă obsesia bolnăvicioasă de mai târziu
- are repede înclinația de a lua în stăpânire pe Otilia, o stăpânire protectoare însă
- reacție celorlalte personaje: Aglae îl privește cu ostilitate , văzând în el încă un posibil
pretendent la averea bătrânului. E neîncrezătoare în cariera pe care băiatul se
străduiește să și -o facă
- față de cei din clanul Tulea, trăind în strâmtoarea unor meschinării zilnice, Felix și Otilia sunt
atrași de felurite preocupări intelectuale.
- Sentimentul de gelozie față de Pascalopol, moșierul tomnatic, cu o cultură aleasă, ce
stăruie mereu în preajma Otiliei, o gelozie încă nedefinită, dar mocnind în străfunduri, toate
acestea îl fac pe Felix să -l privească pe domnul „gras” cu aversiune:
- Otilia este pentru el „ un factor feminin care-i lipsise ”, „ o prietenă de vârsta lui”.
- refugiul lui este lectura
- o altă latură a personajului este cea de liant al celor două familii, cea a Aglaei și cea a lui
moș Costache. Aglae speră într-o apropiere a lui Felix de Aurica, dar băiatul nu încearcă nici un
sentiment pentru domnișoara „ cu bărbia ascuțită
- procesul de transformare al lui Felix în casa din strada Antim este rapid .
- relația cu Pascalopol se conturează prin infinitele detalii pe care autorul le așază în schemele
celor două personaje. Felix îl urmărește îndeaproape pe moșier. La țară, în timp ce vizitau
moșia lui Pascalopol, Otilia deschide dulapul cu puști, iar Pascalopol „ fu lângă ea cuprinzându-
i brațele ”, atunci Felix „ nu notă atât primejdia, cât îmbrățișarea lui Pascalopol ”.
- Sentimentele care se înfiripă între Felix și Otilia pornesc de la o apropiere firească între tineri
de aceeași vârstă, amândoi fără părinți. Fiecare este grijuliu cu celălalt. Otilia are atitudine
maternă față de Felix. Pentru băiatul, la început, timid, dar sincer , Otilia devine o obsesie.
- declarația de dragoste făcută într-un moment în care echilibrul sufletesc se clatină cu
desăvârșire, nu are în ochii fetei efectul scontat. Chinul lui ia amploarea unei boli. Felix se
hotărăște să părăsească pe moș Costache. Găsit de Otilia pe o bancă înzăpezită, fata-l
mustră: „ - Și mai spui că mă iubești!” Felix o iubește sincer pe Otilia, dar ezită, e labil. îl
descumpănește comportamentul derutant al Otiliei, nu- și poate explica schimbările bruște de
atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta.
- e studios, s-a dedicat cărților și lumea lui adevărată e lumea științei. Plecarea Otiliei la Paris
cu Pascalopol îl deznădăjduiește, însă nu renunță la carieră, ba dimpotrivă, eșecul în dragoste
îl maturizează. Felix păstrează în amintire o iubire romantică, înălțătoare, care-i dă putere,
fiind un corolar al muncii sale. Lucid și rațional , el înțelege că într-o societate degradată în
esențele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o
afacere pentru supraviețuire și nu o împlinire a iubirii. – ia uite cum e cam la fel și la Ion…
- Ambițios, învață și face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional.
- Ferm , muncește cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut în medicină,
- În relațiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior , situându-se deasupra
superficialității și meschinăriei lumii burgheze, conducându-se după un cod superior de norme
etice: „ să -mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu orgolios ”.

Viziunea despre lume:

Puncte de atins:

5
Roman realist – prin ce
Roman modern – prin ce
Roman de tip balzacian – prin ce
Structura – simetrica – incipit și final, descrierea casei – ce rezultă de aici
Tema – fresca a burgheziei bucureștene, pe fundalul căreia se dezvoltă destinul unui tânăr
Particularități de construcție a personajelor
Fenomenele sociale supuse criticii lui Călinescu – lăcomie, parvenitism
Momente din viața familiei burgheze surprinse: relația dintre soți, copii-părinți etc.
Stil – fraza amplă, precizia notațiilor care uneori iau forma unor didascalii, epitete neologice

Referințe critice – de folosit în final:

Pe autorul Enigmei Otiliei îl obsedează ideea paternității. Literatura lui se ordonează astfel în jurul acestei
scheme universale, căreia un spirit speculativ ca al lui Călinescu n-a obosit să îi găsească nenumărate
semnificații. Paternitatea e, de pildă, expresia nemijlocită a însuși principiului creator; prin zămislirea de
urmași se perpetuează viața și capătă sens o filozofie a biologicului. Totodată, paternitatea presupune un
întreg sistem etic, al răspunderii conținute în calitatea de tată și în cea de fiu.(…)
Paternitatea are și expresia ei social-economică. Condițiile nașterii și ale creșterii îi determină fiecărui
individ punctul de pornire în viață; descendența îl modelează într-un fel socialmente; omul poate moșteni,
sau nu, stare, rang, avere; în statutul lui social se prelungește ceva din existența celui care l-a adus pe
lume. Ideea de paternitate atinge și problemele esteticii. Artistul zămislește, dar nu în ordine naturală, e
părintele operelor sale și se perpetuează prin ele. Reprezintă însă aceasta o împlinire omenească
echivalentă?
OV. S. CROHMĂLNICEANU, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva,
București, 1972, p. 549