GEORGE CALINESCU

ENIGMA OTILIEI

EDITURA JURNALUL NATIONAL

BUCURESTI 2010
REZUMAT
ENIGMA OTILIEI
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său Costache
Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa
indicată, Otilia, fata vitregă a bătrânului, îl invită în casă, unde îi
cunoaște pe membrii familiei: mătușa Aglae, unchiul Simion și copiii
acestora Titi, Aurica, Olimpia, ginerele Stănică Rațiu precum și
prietenul de familie Leonida Pascalopol. A doua zi, Otilia îi arată
locuința, el remarcă felul jucăuș al fetei și este surprins când găsește o
scrisoare adresată acesteia, pe numele Otilia Mărculescu. Fata este
râvnită de Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei
Tulea. Felix, curios de enigma numelui Mărculescu, descoperă soarta
Otiliei care nu este cu mult diferită de a sa. Fata a rămas orfană de mică
și este crescută de tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-
o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtându-i o
stimă deosebită. Rugat de Aglae, Felix îl meditează pe Titi care a rămas
corigent, și în aceste împrejurări sora sa Aurica se atașează de tânăr. El,
însă, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece
din ce în ce mai mult timp. Vede însă în Pascalopol un rival. La
începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, își face
apariția acasă împreună cu Stănică, concubinul ei, cu care are un copil.
Simion nu-și recunoaște fiica și refuză să-i dea o casă de locuit și zestrea
sa. Stănică, prin minciuni și scrisori adresate domnului Pascalopol cum
că se împușcă, reușește să strângă ceva bani de la toți și să-l înduplece pe
Simion cu motivarea că mai are câteva luni de trăit, să-i dea zestrea
Olimpiei. La invitația lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia
acestuia, unde tinerii profită de timpul petrecut împreună, iar după două
săptămâni revin acasă. Între timp, fiul Olimpiei și al lui Stănică, Aurel
Rațiu, moare, iar tatăl, înduioșat, îi publică în ziar decesul, amintind
toate rudele, în speranța de a obține cât mai mult sprijin financiar.
Stănică este interesat de averea lui moș Costache și în acest scop îl aduce
pe un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul că este
bolnav. Singurul care descoperă planul este Pascalopol, care îl
avertizează pe bătrân.

Între Felix și Otilia se clădește o relație profundă de prietenie și

atașament. Felix îi mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată,
însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult
a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale,
trimițându-i Otiliei scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un
moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai întâlnească cu
Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de
greșeala făcută față de Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de
către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea
Aglaei. În cele din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească
formalitățile de adopție și pleacă cu Pascalopol la Paris, spre
surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El se refugiază în brațele
unei curtezane, Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann,
un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie.
Discuțiile avute cu acesta îi dezvăluie situația materială dificilă a
studentului, dar și spiritul practic al acestuia, care face injecții și consultă
diferite persoane pentru a-și întreține frații și surorile. Cina la
restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi
reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia,
Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae pare foarte interesată de
viitorul fiicei celor două gazde, în speranța că o va căsători cu Titi, în
timp ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La
început, după o ușoară criză, familia Tulea ignoră purtările lui Simion,
care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă,
Aglae ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se
află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai
bine spre dezamăgirea Auricii și a Olimpiei. O nepoată a sa de 16 ani pe
nume Lili își manifestă dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă
tatălui acesteia pe Felix Sima, în special pentru că dorea a aduce în
rândurile familiei sale și oameni culți. Felix visează că Otilia cântă la
pian, însă spre surprinderea sa totul pare a fi realitate. Revăzându-se, cei
doi povestesc îndelung, în timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia
și de schimbarea acesteia. Moș Costache are planurile sale cu cei doi
tineri, începând să adune materiale de construcții pentru o casă unde cei
doi, Felix și Otilia aveau să stea după moartea sa. Stănică îi face
cunoștință lui Felix cu Lili, spre supărarea lui Titi, care este atras de fată
și nu înțelege de ce toate sunt atrase de băiatul doctorului Sima. Din
cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac, în
urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului
ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la
universitate, care recomandă multă liniște și odihnă bolnavului.

Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia
Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont
în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă nu-i dă banii,
încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el
100.000 lei pe numele Otiliei. După infarct, moș Costache devine din ce
în ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind și Stănică care îi
povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar
un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i
sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile și aduce în casă o menajeră
pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă
interesul față de averea sa. Aurica se spovedește preotului Țuică,
mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu și anume cu
Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să
se căsătorească cu Lili. Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000
lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt
ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și, în
urma efortului, moare. Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu
Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește cu Pascalopol și
pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi
profesor universitar și se căsătorește bine, intrând în cercuri înalte. Se
întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de
Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires.
Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia.
Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici
nu stă nimeni”.
 CARACTERIZARE
OTILIA

SURSE:WKIPEDIA, PDFCOFFEE.com, 'ENIGMA OTILIEI'

 OTILIA MARCULESCU

In anul 1932, George Calinescu sustinea necesitatea aparitiei in literature

romana a unui roman de atmosfera moderna desi respingea teoria
sincronizarii, considerand ca literature trebuie sa fie in legatura directa
cu ,,sufletul uman”. Prin opera sa, critical depaseste realismul clasic,
grefand tipologii umane si folosindu-se de tehnica detaliului, tehnica sa
narativa se asociaza realismului secolului al XX-lea. Romanul ,,Enigma
Otiliei” a aparut in 1938 si este al doilea roman, dupa ,,Cartea nuntii”.
Proza perioadei interbelice urmeaza doua directii principale: realism si
modernism, iar romanul calinescian, desi in intentie este de facture
balzaciana, asimileaza si elemente moderniste. Desi adept al romanului
inspirat din viata contemporana, moderna, citadina, George Calinescu
adera la modelul tolstoian si modelul balzacian, dar nu la cel proustian.
Astfel, criticul, militeaza pentru un roman obiectiv, o perspectiva clasica
pentru tipologie si caracterologie. ,,Enigma Otiliei” devine o aplicatie a
acestei conceptii estetice. Proband teza calinesciana ce afirma ca in
realitate ,,nu exista un fenomen artistic pur clasico-romantic”, romanul
isi complica structura prin elemente clasiciste, romantice, baroce si
moderniste. Opera devine un roman de siteza estetica in care realismul
obiectiv de factura balzaciana se asociaza cu elemente caracteristice
altor modele estetice. De asemenea, ,,Enigma Otiliei” este un roman de
inspiratie sociala, insumand ,,dosare de existenta” ale unor tipologii
umane determinate de unele circumstante sociale sau de factori ereditari.
,,Enigma Otiliei” este insa si un roman de problematica morala, un
roman de dragoste si un bildungsroman. Otilia Marculescu este, in
conceptia lui George Calinescu o eroina lirica. Aceasta ramane cel mai
modern personaj al romanului, inscriidu-se ,,in eternal feminine si in
clipa” (C. Ciopraga). In romanul calinescian Otilia prezinta tipul
feminitatii gratie tehnicilor de realizare ale personajului si problematicii
existentiale. Reprezentativitate personajului poate fi raportata la titlu.
Cel initial, Părinţii Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternităţii, pentru
că fiecare dintre personaje determină într-un fel sau altul soarta orfanei
Otilia, ca nişte „părinţi”. Din raţiuni editoriale, titlul a fost schimbat şi
deplasează accentul de la un aspect realist, tradiţional, la tehnica
modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul
eponim. De fapt, pe parcursul acţiunii se dovedeşte că Otilia nu are o
„enigmă”, ci este ea însăşi un mister al feminităţii în evoluţie. Fiică a
celei de-a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, Otilia Mărculescu are
un statut ingrat în casa acestuia, nefiind adoptată legal de tutorele său,
ceea ce îi limitează drepturile în mod semnificativ. De aceea, orfana
Otilia va căuta ocrotire lângă Pascalopol, moşierul bogat, între două
vârste, care nu se poate hotărî dacă o iubeşte „patern sau viril”, dar şi
lângă Felix, în care intuieşte omul de viitor, capabil să-şi croiască un
„viitor strălucit”. Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua cautare a
sigurantei psihologice si sociale, Otilia da nastere aproape fara vina ei
principalelor conflicte ale romanului. Pe de o parte, desi prin zestrea
mamei sporeste averea lui Costache, ea tensioneaza relatiile dintre
Anglae si frate, familia Tulea considerand-o un pericol pentru
mostenirea ce, altfel, i s-ar fi cuvenit in totalitate. Pe de alta parte,
familiaritatea si simpatia de care Otilia da dovada in relatia cu maturul
Pascalopol,starnesc gelozia noului venit Felix, instaurandu-se un al
doilea conflict, cel erotic. Desi multi critici literari interpreteaza relatia
dintre Felix si Otilia din perspectiva antinomiei de factura romantica
dintre relatia masculina si instinctualitatea feminina, cele doua personaje
constituie o dubla fateta complementara a noii generatii, confruntate cu
declinul burgheziei de la inceputul secolului al XX-lea. Ei sunt ,,naivii”
– dupa cum ii caracterizeaza Nicolae Balota-, care prin statutul moral,
social si psihologic de orfani reusesc sa rupa legaturile cu o societate
denaturata, dand acestei lumi ambitia schimbarii si vitalitatea pierdute
odata cu obsesia capitalista a inavutirii. Gratie modalitatilor de
caracterizare portretul Otiliei intregeste tipologia cochetei, un personaj
complex. Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix, indica
tineretea si fragilitatea, dar si delicatetea, farmecul, inclinatia pentru topt
ceea ce este cochet si maturitate. Pe parcursul naratiunii, Otilia isi
dovedeste complexitatea, naratorul utilizand in caracterizarea ei tehnica
reflectarii poliedrice: ea este ,,fetita cuminte” a lui Giurgiuveanu, o
enigma si eternul feminin pentru Felix, ,,o strengarita cu temperament de
artist” pentru Pascalopol; Aglae o considera ,,o stricata”, iar Stanica
Ratiu ,,o fata desteapta cu spirit practic”. Cu o intuitie infailibila, Otilia
se comporta adecvat fiecarei situatii, fiecarui om: este copilaroasa si
nebunatica alaturi de Pascalopol, tandra si protectoare cu Felix,

vesela, grijulie si generoasa cu Giurgiuveanu dar ironica si distanta fata

de clanul Tulea. Astfel, se explica diferentele de perceptie a celor din jur
in legatura cu Otilia. Definita indirect de felul personajului de a fi, Otilia
este complexa, detinatoare a unui comportament derutant, fiind capabila
sa isi controleze emotiile osciland intre a fi imprastiata, visatoare si
lucida, plina de tact. Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei
de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasa, bogata
care murise ,,de suparare” si-i lasase lui toata avereaa, laolalta cu
indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o
creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i
asigure, in mod concret un viitor. Considerata o intrusa de catre membrii
familiei Tulea, Otilia este nevoita sa suporte brutalitatile verbale ale
acestora. Exuberanta, plina de farmec, juvenila, suava, instabila, cu
reactii contradictorii, generoasa, trista, ea intruchipeaza trasaturile unei
femei moderne, emancipate. Statutul moral, psihologic si social al Otiliei
Marculescu este marcat de faptul ca inca de la o varsta frageda ramane
orfana. Obisnuita cu luxul si rasfatata can mama ei traia, odata ajunsa
sub tutela tatalui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila incepe sa invete
ce inseamna singuratatea si rautatea celor din jur. De aceea, dupa cum ii
povesteste lui Felix, bucuria sa de a trai viat afara a se gandi un moment
la planuri de viitor este determinata de traumele copilariei produse de
zgarcenia noului tutore sau de malitiozitatea surorii lui Costache, Aglae,
ce o considera mereu o amenintare pentru integritatea averii familiei.
Otiliei i se aminteste mereu ca este crescuta din mila, ca nu e demna de
numele Giurgiuveanu. Tocmai de aceea, singura protectie pe care si-o
gaseste Otilia este Leonida Pascalopol, un barbat instarit, prieten de-al
tatalui. Personalitatea tinerei fete se contureaza la intersectia mai multor
conflicte de interse. Iar mediul incarcat de tensiuni impune principala
trasatura de caracter – inconsecventa atat la nivel psihologic cat si la
nivel comportamental. O scenă definitorie pentru caracterul acestui
personaj feminin se desfăşoară atunci când moş Costache se
îmbolnăveşte: „nebuna”, „uşuratica” îl îngrijeşte cu o pietate filială care
stârneşte admiraţia lui Felix şi riposta înciudată a lui Stănică. Totuşi,
când „papà” moare, cochetăria o împiedică să poarte doliu, pentru că „o
învineţeşte la faţă”. Inteligenţă superioară, Otilia are simţul relativului.
La un moment dat, Felix o vede ca pe o „intelectuală blazată care nu
vrea să spună ce ştie.” Faptele nu sunt adevărate decât pe jumătate. În
felul ei, Otilia se comunică mereu partenerului, se „luminează” cu o
luciditate care ar fi dat de gândit unui bărbat mai familiarizat cu
coordonatele sentimentului. O conversaţie între Felix şi Otilia ilustrează
luciditatea perspectivei fetei asupra propriei condiţii. Este una dintre
puţinele scene în care eroina se dezvăluie, renunţând să se mai ascundă
în spatele unor condiţionale ( „ca şi când”, „dacă” ), specifice
conversaţiilor ei obişnuite. Ceea ce reţine atenţia în această scenă este
autocaracterizarea, dezvăluind profunzimea caracterului fetei, din care
decurg intuiţia şi sinceritatea: „Noi, fetele, Felix, suntem mediocre,
iremediabil mediocre, şi singurul meu merit este acela că-mi dau seama
de asta”. Întâlnirea din epilogul romanului, dintre Felix şi Pascalopol,
are rolul de a lămuri cititorului destinul personajului şi susţine o
afirmaţie de altădată a Otiliei: „noi femeile trăim cu adevărat doar cinci
– şase ani”. Aşadar, în personajul Otilia Mărculescu , autorul de roman
realist întruchipează condiţia femeii într-o societate care nu lasă loc
alegerilor. În ciuda aparenţelor, fata nu are libertatea de a-şi construi
destinul pe care şi-l doreşte, ci este nevoită să se subordoneze normelor
sociale care impun primatul banului. Soluţionarea conflictului legat de
moştenirea lui Costache Giurgiuveanu accentuează condiţia ingrată a
femeii în societatea pe care romancierul o prezintă dintr-o perspectivă
realistă. Otilia este un personaj din familia eroinelor marilor romancieri
ruşi. Silueta ei delicată, privirea ochilor albaştri care îl marchează pe
Felix definitiv depăşesc paginile romanului, fascinându-l pe cititor.
Amestecul de mister şi de pragmatism, de candoare şi de realism o
situează în centrul atenţiei celor care o înconjoară. Urând-o sau iubind-o,
celelalte personaje ale romanului nu o pot ignora, pentru că farmecul ei
subjugă şi nu poate fi definit.