Nevoile de invatare ale copilului in perioada

educatiei timpurii
Prof. inv. Prescolar: Cioara Geanina

Educaţia timpurie se referă la educaţia copilului în primele stadii ale

copilăriei (de la naştere la 8 ani) şi le oferă condiţii specifice pentru
dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea individuală şi de vârstă a
acestora.
Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza
personalităţii, iar pentru reuşita educaţională a copilului, e necesar să fie
antrenaţi toţi actorii cu care acesta interacţionează, începând cu membrii
familiei, personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi terminând cu
comunitatea.
Educaţia timpurie este un tip de educaţie global şi funcţional,
adaptat nevoilor şi caracteristicilor individuale ale copilului, o pedagogie a
acţiunii şi a comunicării, centrată pe copil, ca autor al propriei deveniri.
Tendinţele şi orientările generale ale educaţiei au condus la
redimensionări ale documentelor curriculare care reglementează organizarea
şi desfăşurarea procesul instructiv-educativ în unităţile de învăţământ
preşcolar. În contextul actual, încercările de reaşezare a educaţiei în primii
ani de viaţă ai copilului au oferit argumente solide pentru legiferarea
conceptului de educaţie timpurie şi formarea de pârgii de acţiune la nivel de
sistem de învăţământ. Una dintre aceste pârgii este programa de studiu,
respectiv Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani.
Cele mai relevante finalităţi ale educaţiei timpurii în contextul
sistemului nostru de învăţământ au în vedere o unitate de idei cu a cele ale
altor sisteme de învăţământ contemporane, astfel:
 Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului,
în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale;
 Dezvoltarea capacităţii de interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu
mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite
noi;
 Descoperirea, de către fiecare copil, propirei identităţi, a autonomiei şi
formarea unei imagini de sine pozitive;
 Sprijinirea copilului în achiziţionarea unor cunoştinţe, capacităţi,
deprinderi şi atitudini necesare la intrarea în şcoală.

1
 Noul curriculum pentru învăţământ preşcolar abordează în mod
explicit pe de o parte, nevoia înţelegerii în complexitatea lor a tuturor
experienţelor de viaţăşi de învăţare ale copilului în intervalul primilor ani de
viaţă, precum şi locul/ rolul cadrului didactic care dezvoltă o educaţie
integrată cu aceşti copii.
Pentru eficientizarea procesului de predare-învăţare şi diversificarea
strategiilor aplicate este necesar să se promoveze climatul pozitiv în educaţie
, în condiţiile comunicării şi relaţionării permanente cu copilul/ copiii şi, de
asemenea, cu părinţii.
Valoarea utilizării strategiilor didactice, dau, în fapt, valoarea
educaţiei copilului preşcolar. Ca o consecinţă directă a dimensiunilor
educaţiei la vârstele mici, rolul educatoarei implică:
 Dezvoltarea şi înţelegerea istoriei personale şi sociale a celui care
învaţă şi sensibilitatea la influenţele culturale exercitate de familie;
 Aprecierea şi utilizarea experinţelor anterioare ale copilului, ca parte
integrantă a procesului de învăţare;
 Organizarea mediului de învăţare astfel încât să faciliteze învăţarea
experenţială;
 Pregătirea copilului pentru a accepta şi a face faţă schimbărilor,
contradicţiilor şi incertitudinilor;
 Definirea şi punerea de probleme pentru copii pentru a identifica
soluţiile alternative;
 Facilitarea dialogului şi a reflecţiei ca parte integrantă a procesului de
învăţare.
Educaţia preşcolară, în contextul educaţiei timpurii, şi-a stabilit
câteva priorităţi în abordarea procesului educativ la grupa de copii. Astfel,
de au în vedere următoarele aspecte:
~fiecare copil este unic, are nevoi particulare;
~educaţia este continuă, ea începe din primele momente de viaţă şi se
prelungeşte pe tot parcursul ei;
~actul educativ din grădiniţă este guvernat de către copil şi trebuinţele sale
de dezvoltare;
~dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul;
~educaţia timpurie nu se adresează “copiilor”, ci fiecărui copil în parte;
~învăţarea se realizează preponderent prin joc, fiind experenţială şi socială;
~amenajarea mediului educaţional pe arii de dezvoltare constituie o formă
optimă de realizare a ocaziilor de experimentare;
~stimularea independenţei de alegere şi acţiunea trebuiesc combinate cu
activitatea de grup şi cu sprijinirea relaţiior interpersonale.

2
 Finalităţile fundamentale ale grădiniţei se referă, pe de o parte, la
oferirea unei asistenţe educaţionale complexe pentru formarea abilităţilor de
bază necesare pe tot parcusul vieţii, iar, pe de altă parte, dezvoltarea
armonioasă a copilului în funcţie de specificul tendinţelor, ritmul propriu şi
potenţialul individual.
Necesitatea concordanţei dintre finalităţile celor două niveluri de
învăţământ, preşcolar şi şcoala primară, subliniază încă o dată, un deziderat
comun: pregătirea copilului pentru şcoală şi, în viitor, pentru educaţia
permanentă.

Bibliografie:
# Borţeanu, S., Brănişteanu, R., Breban, S., Fulga, M., Grama, F.,...
“Curriculum pentru învăţământ preşcolar”, Editura Diactica, Bucureşti,
2009;
# Ciolan, Laura, “Dezvoltarea educaţiei timpurii. Aplicaţii privind
mangementul proiectelor”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007;
# Culea, Laurenţia, “Curriculum pentru educarea timpurie- o provocare?”,
Editura Diana, 2009;