Bazele generale ale Reabilitării Medicale si Medicinii Fizice

1. Reabilitarea medicală şi medicina fizică. Definiţii date de către Organizația Mondială a Sănătății
(OMS) şi Uniunea Europenană a Medicilor Specialişti, secțiunea Medicina Fizică şi de
Reabilitare. 
OMS-"Utilizarea tuturor mijloacelor cu scopul de a reduce impactul condițiilor generatoare de
dizabilități și de a permite persoanelor cu dizabilitaţi să obțină o integrare socială optimală“.
Uniunea Europenană a Medicilor Specialişti, secțiunea Medicina Fizică şi de Reabilitare-
Reabilitarea este un set de intervenții pentru optimizarea funcţionării și reducerea dizabilităţii a
persoanelor cu probleme de sănătate în interacţiunea cu mediul.

2. Scopurile Medicinii Fizice şi de Reabilitare.

Scopul reabilitării este de a maximiza potențialul de a restabili o persoană care are o tulburare
sau o incapacitate de serviciu sau de muncă, ca urmare a unei vătămări sau a unei boli la cel
puțin aceeași stare fizică și psihologică și cel puțin aceeași social, profesional și educațional, așa
cum a avut înainte de rănire sau boală.

Scopul reabilitarii trebuie sa fie:

● Centrat pe pacient
● • Conştientizat de către pacient
● • Acceptat de către pacient şi membrii familiei
Stabilirea scopurilor – principiu SMART S - specific
M - măsurabil
A - atins
R- realistic
T - timp util (în care poate fi realizat)
Principiul SMART presupune definirea a doua tipuri de scopuri- de scurta durata si de lunga
durata

3. Principiile Medicinii Fizice şi de Reabilitare

1. Iniţierea precoce (maximal posibilă)
2. Contnuitatea în funcție de ⎫ faza bolii (acută, post-acută, cronică) ⎫ nivelul asistenței
de reabilitare
3.Perioade, nivele
Reabilitare in stationar-Faza acuta si subacuta
Reabilitare ambulatorie-Faza acuta si subacuta
Comunitate-Cronica si Sechelara
4.Complexitate
5.Abordare multidisciplinară
6.Centrare pe pacient

4. Asistență de reabilitare în sistemul de sănătate. Structura serviciilor de reabilitare. 

● Reabilitarea medicală, ca structură a sistemului de asistenţă medicală şi parte

componentă a IMSP AMT Centru, este definită drept un sistem de măsuri – în sens medical,
profesional, social, pedagogic, ş.a. – spre a preveni dezvoltarea proceselor patologice,
care ar conduce la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă, întru
creşterea eficacităţii includerii pacientului în activitatea socială.
● Procesul de reabilitarea asigură atitudinea activă a pacientului faţă de sănătatea sa şi
societate. Recuperarea medicală nu reprezintă doar o singură specialitate, ci este o
 activitate complexă, la care participă, în egală măsură, numeroase specialităţi medicale,
paramedicale, prin care se evaluează capacitatea de muncă şi posibilităţile terapeutice, în
vederea reintegrării unui pacient în viaţa socială.
● Sunt utilizate, ca mijloace :
● terapia medicamentoasă;
fizioterapia;
hidrobalneoterapia;
kinetoterapia, ş.a.
● Aplicarea metodelor balneo-fizioterapeutice este susţinută prin faptul, că factorii fizici nu
reprezintă riscuri notabile pentru sănătate – cu utilizare corectă, cu atît mai mult, că, în
ultimii ani, a crescut numărul persoanelor cu intoleranţă medicamentoasă.
● Secţia este amplasată la etajele 1 – 2 şi include următoarele compartimente: :
● electroterapie;
fototerapie;
laserterapie;
vibroterapie (unde de şoc);
presoterapie (limfodrenaj);
termoterapie;
masaj clasic;
kinetoterapie;
hidrobalneoterapie;
masaj-subacval;
inhalatoriu.
o Tratamentele fizioterapeutice şi măsurile de reabilitare sînt indicate şi efectuate
în baza trimiterii de către medicul de familie sau alt specialist consultant, cu
programare preventivă la registratură. Pacienţii din sectorul deservit de AMT
Centru beneficiază de tratament gratuit, în baza poliţei de asigurare şi prezenţei
buletinului de identitate
● Structura
● serviciului de Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică în Republica Moldova în funcţie
de specificul şi nivelul instituţiei
● Secţiunea 1 Nivelul primar
● 1. Centrul Medicilor de Familie
● Secţia de reabilitare medicală:
● 1) Cabinet de kinetoterapie şi manipulări 2) Cabinet de masaj
● 3) Cabinet de fizioterapie
● Echipa :
● 1) Medic reabilitolog
● 2) Medic de familie
● 3) Kinetoterapeut -masaj
● 4) Asistent medical fiziokinetoterapie
2. Centrul de Sănătate
● Cabinet de reabilitare medicală:
● 1) Cabinet de kinetoterapie şi manipulări 2) Cabinet de fizioterapie
● Echipa:
● 1) Medic reabilitolog (consultantul din CMF) 2) Medic de familie
● 3) Asistent medical fiziokinetoterapeut

Secţiunea 2 Nivelul secundar

1. Spitalul raional/municipal şi secţia consultativă
Secţia de reabilitare medicală
1) kinetoterapie:
a) sală/cabinetul de kinetoterapie generală
 b) mecanoterapie
c) cabinet de extensie uscată şi subacvatică
d) cabinet de ergoterapie şi terapie ocupaţionala
cabinet de masaj
f) cabinetdehidrokinetoterapie
g) cabinet de evaluări şi explorări biomecanice
2) fizioterapie:
a) electroterapie, fototerapie b) termoterapie etc.
c) balneoterapie
3) cabinet de terapie manuală 4) cabinet de logopedie
5) cabinet psihoterapie
Echipa:
1) Medic reabilitolog
2) Medici – medic de familie, ortoped, neurolog etc.
3) Logoped
4) Psiholog/psihoterapeut
5) Medic în terapie manuală
6) Medic în terapia alternativă (acupunctură, fitoterapie etc.) 7) Terapeut ocupaţional
8) Kinetoterapeut
9) Asistent medical fiziokinetoterapie
Secţiunea 3 Nivelul terţiar
1. Spital de nivel terţiar şi secţia consultativă – serviciul de reabilitare
(secţii multidisciplinare, paturi de reabilitare specializate, staţionar de zi)
Secţii/cabinete reabilitare medicală şi medicină fizică
kinetoterapie:
1) sala de kinetoterapie
2) cabinet kineto-individual 3) cabinet mecanoterapie
4) cabinet de extensie uscată 5) cabinet de adaptare la efort 6) cabinete - masaj
cabinete:
1) terapie ocupatională
2) ergoterapie
3) artterapie
4) extensii subacvatice
5) hidrokinetoterapie
6) explorări funcţionale şi testari
cabinet de terapie manuală fizioterapie:
1) electroterapie, fototerapie 2) aerosoloterapie
3) termoterapie
4) balneo-hidroterapie
5) fangoterapie etc.
cabinet de logopedie
cabinet de psihoterapie
cabinet terapie alternativă
cabinete pentru medicii-specialişti
cabinet pentru evaluări şi testări clinico-funcţionale etc.
Echipa
Medic reabilitolog, internist, ortoped, neurolog, neutopediatru, pediatru, logoped,
psiholog/psihoterapeut, medic în terapie manuală, terapeut ocupaţional, medic în terapia
alternativă (acupunctură, fitoterapie etc.), kinetoterapeut, asistent medical fiziokinetoterapie,
asistent social, ortezist, protezist, dietician etc.

5. Competențele medicilor specialişti în reabilitarea medicală şi medicina fizică

 Profesiograma medicului reabilitolog
În conformitate cu exigenţele specialităţii Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică
medicul reabilitolog trebuie să posede:
1. Competenţe în:
1) evaluarea medicală pentru stabilirea diagnosticului (clinico- funcţional) de bază;
2) evaluarea capacităţii funcţionale şi a abilităţii de schimbare;
3) evaluarea activităţii, participării şi a factorilor contextuali (caracteristici personale şi
mediu);
4) cunoaşterea proceselor fundamentale de reabilitare şi a fundamenteor lor bazate pe
dovezi;
5) realizarea unui plan de reabilitare;
6) cunoaşterea şi aplicarea tratamentelor medicale şi fizicale (inclusiv modalităţi fizice,
factor naturali şi altele);
7) evaluarea şi măsurarea rezultatelor;
8) prevenirea şi managementul complicaţiilor;
9) prognosticarea bolii/stării şi rezultatele reabilitării;
10) cunoaşterea tehnologiei de reabilitare (ortezare, protezare, alte dispozitive);
11) dinamica echipei şi abilităţi de conducere;
12) abilităţi de predare (pacienţi, însoţitor,membrii familiei, membrii echipei, etc.)
13) cunoaşterea sistemului social şi a legislaţiei asupra dizabilităţii;
14) cunoştinţe de bază în domeniul economic (şi financiar) al reabilitării.

6. Dizabilitate şi Funcționare. Definiții şi exemple.

Organizatia Mondiala a Sanatatii propune urmatoarea definitie a dizabilitatii: "Dizabilitatea este
reprezentata de orice restrictie sau lipsa(rezultata in urma unei infirmitati) a capacitatii (abilitatii)
de a indeplini o activitate in maniera sau la nivelul considerate normale pentru o fiinta umana".
Organizatia Natiunilor Unite (ONU), in baza Conventiei privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilitati, utilizeaza urmatoarea definitie: "Persoanele cu dizabilitati includ acele persoane care
au deficiente fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durata, deficiente care, in interactiune
cu diverse bariere, pot ingradi participarea deplina si efectiva a persoanelor in societate, in
conditii de egalitate cu ceilalti".
Dizabilitatea este un termen pentru depreciere, limitări de activitate și restricții de participare.
Aceasta denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre un individ (cu o stare de sănătate) și
factorii contextuali ai individului.
Exemple: dizabilitate locomotorie, auditiva, vizuala, cognitiva, de vorbire, ascunsa (Denumită şi
dizabilitate invizibilă, o deficienţă ascunsă vederii poate împiedica eforturile unei persoane de a-
şi îndeplini activităţile cotidiene,
cum ar fi mersul la şcoală, la muncă, socializare, ş.a.m.d.)

Funcționalitatea este un termen general pentru definirea funcțiilor corpului, structurilor

corporale, activităților și participarii. Aceasta denotă aspectele pozitive ale interacțiunii dintre un
individ și factorii contextuali ai acelui individ.
Exemple: vedere, comunicare, relatii, utilizarea mainilor pentru alimentare, munca, etc.

7. Clasificarea Inernațională a Funcţionării, Dizabilităţii, Sănătăţii (CIF). Modelul

funcționării, dizabilității şi sănătății conform OMS. Exemplu de aplicare a modelului CIF.
MODELUL CIF
Stare de sănătate (Tulburare sau Boală)
Funcţii şi structuri ale organismului
Actvităţi
Factori de Mediu
 Factori Personali
CIFse bazează pe integrarea a două modele opuse (medical și social).
• Pentru a reda esența integrării diverselor perspective ale funcționării, este utilizat un model
„biopsihosocial”.
• O viziune coerentă asupra diferitelor perspective ale sănătății: din punct de vedere biologic,
individual şi social
Privire generala asupra componentelor CIF
Activitatea – executarea unei sarcini sau a unei acțiuni de către un individ.
• Limitărileactivității– dificultăți pe care un individ le poate avea în a executa activități
(Dizabilitate).
Exemple: mers, igienă personală, comunicarea.
Participarea–implicarea în situații de viață.
• Restricțiiledeparticipare – probleme pe care un individ le poate întâmpina prin implicarea în
situații de viață.
Exemple: petrecerea timpului liber, participarea în viața comuninății, educație, viața spiritual

Example TraumaCsm vertebro-medular

• Deteriorare (deficienţă)
⎫ structură – leziunea măduvei spinării,
⎫ funcție – paraplegia.
• Dizabilitate (limitarea ac$vităţii )
⎫ Limitarea mersului sau urcarea scării .
• Par$cipare
⎫ Restricție de a merge la şcoală sau a con$nua serviciu in mediul actual
• Factori de mediu
⎫ Transport la şcoala
⎫ Accesul la săli de studiu, WC pentru persoanele în scaunul cu ro$le

8. Definiții şi exemple ale infirmităților (deficiențelor) structurale/funcționale.

• Structurile corpului – părțile anatomice ale organismului (organe, membre şi
componentele acestora).
 • Funcțiile organismului – funcții fiziologice ale sistemelor organismului (inclusiv
funcțiile psihice).
• Deficiențele/afectările – probleme ale funcțiilor sau structurilor organismului, cum sunt
pierderile sau devierile
o Deficienţe funcţionale
● deficienţe posturale, de statică şi coordonare unilaterală, în care forţa, precizia,
viteza mişcărilor de statică şi mers sunt în permanenţă scăzute;
● deficienţă de fonaţie, deglutiţie, masticaţie, asociate cu deficienţe uşoare ale
altor funcţii neurologice;
● deficienţe cronice ale controlului sfincterian de tipul micţiunilor imperioase,
incontinenţă de efort, asociate cu alte semne neurologice;
● deficienţe în statică şi mers care fac ca bolnavul să se poată deplasa cu mare
dificultate prin forţă proprie, nesprijinit sau cu baston ori cârje;
● deficienţe de masticaţie, deglutiţie, fonaţie şi/sau respiraţie, cu realizarea cu
mare dificultate a alimentaţiei, vorbirii sau respiraţiei în context neurologic;
● deficienţe de limbaj cu/fără tulburări expresive, care fac imposibilă stabilirea
relaţiilor cu mediul înconjurător, în context neurologic, obiectivate clinic şi
paraclinic;
● deficienţe de deglutiţie şi respiraţie care necesită asistenţă din partea altei
persoane.
Afectări ale structurilor şi funcţiilor senzoriale:
Afecţiuni oculare
● cecitate absolută
● cecitate relativă
● ambliopie
Afectiuni ale urechii
● hipoacuzie
● surditate
Afecţiuni cardiovasculare:
● purtători de pacemaker şi protezaţi valvulari;
● valvulopatii reumatismale cu insuficienţă cardiacă, etc.

9. Definiții şi exemple ale limitărilor de activitate şi restricțiilor de participare. 

• Activitatea – executarea unei sarcini sau a unei acțiuni de către un individ.
• Limitările acCvității – dificultăți pe care un individ le poate avea în a executa ac$vități
(Dizabilitate).
⎫ Exemple: mers, igienă personală, comunicare e.t.c.
• Participarea – implicarea în situații de viață.
• Restricțiile de participare – probleme pe care un individ le poate întâmpina prin implicarea în
situații de viață.
 ⎫ Exemple: petrecerea $mpului liber, participarea în viața comuninății, educație, viața
spirituală .

10. Factorii de mediu şi factorii personali în cadrul CIF. Definiții, exemple.

Care factori de mediu au impact asupra persoanelor cu limitări de funcţionare?
Factorii de mediu reprezintă fundalul vieţii unei persoane şi a situaţiei de viaţă a acesteia. În
cadrul factorilor contextuali, factorii de mediu formează mediul fizic, social şi de atitudine, în
care persoanele trăiesc şi îşi desfăşoară viaţa. Aceşti factori sunt exteriori individului şi pot avea
o influenţă pozitivă sau negativă, adică, pot reprezenta un mijloc de facilitare sau o barieră
pentru persoana respectivă.
Factorii de mediu:
1. Mediu fizical.
2. Suport social.
3. Mediu atitudinal.
4. Dispozitive asistive.
5. Asistență personală.
Factorii personali reprezintă fundalul particular al vieţii unei persoane şi a situaţiei de viaţă a
acesteia şi cuprinde trăsături care nu fac parte din starea de sănătate, adică. sex, vârstă, rasă,
condiţie fizică, stil de viaţă, obiceiuri, şi fundal social. Astfel, factorii de risc pot fi descrişi atât
ca factori personali (e.x. stil de viaţă, bagaj genetic) cât şi ca factori de mediu (e.x. bariere de
construcţie, condiţii de viaţă şi muncă). Factorii de risc nu sunt asociaţi numai cu debutul
procesului generator de dizabilitate, ci interacţionează cu acesta în fiecare stadiu.
Factori personali: Varsta, sexul, comorbiditatea, motivatie, atitudinea fata de probleme de
sanatate.

11.  Echipa multidisciplinară de reabilitare. Poziția şi rolul medicului reabilitolog.

medic MFR: Evaluarea, diagnostic, prognostic, tratament simptomatic, prevenţie
secundară
Kinetoterapeut: forţa musculară, rezistenţă la efort, echilibru, coordonare,
mobililitate
Terapeut ocupaţional: ADL, activitățile casnice, recreaţie, dispozitive assistive
Psiholog: cogniţie, anxietate, depresie
Logoped: vorbire, limbajul, deglutiţie
Asistenta medicală: Nursingul specializat
Pacient/ Membrii familiei
Obiectivul echipei multidisciplinare – stabilirea strategiei comune, scopului şi
planului de reabilitare.
Medic specialist MFR
• abordează holistic (in intregime) persoanele cu stări acute sau cronice.
• Lucrează în diferite unităţi de la servicii de urgenţă la locaţii comunitare.
• Foloseşte instrumente specifice de evaluare şi diagnostic și tratament
• efectuează tratamentele, inclusiv
⎫ farmacologc,
 ⎫ fizical,
⎫ tehnic,
⎫ educaţional
⎫ intervenţii profesionale.
• Datorită training-lui complex sunt responsabili pentru activitățile echipei
multidisciplinare în obținerea rezultatelor optimale.
Echipele specializate de reabilitare medicală sunt conduse de un specialist în RMFB. Ele
sunt mai mult decât un ansamblu de diferiţi specialişti în sănătate, iar indivizii lucrează ca
parte a unei echipe multi-profesionale ce înţelege rolurile şi valorile colegilor lor. Echipa
lucrează împreună cu persoana cu dizabilităţi şi cu familia acesteia în stabilirea unor
scopuri corecte, realiste şi oportune ale tratamentului în cadrul unui program coordonat
de reabilitare. Scopurile sunt planificate în timp şi conforme cu evoluţia. Ele sunt centrate
pe pacient şi nu pe diferitele discipline. Echipa nu trebuie să întrebe: „Care sunt
scopurile terapeutului ocupaţional în această săptămână?” ci ar trebui să întrebe „Care
sunt scopurile pacientului în această săptămână şi cum îl poate ajuta terapeutului
ocupaţional să le realizeze?”. În acest mod, reabilitarea reuşeşte să amelioreze
funcţionarea şi participarea pacientului prin asigurarea unei surse coordonate de
informaţii, sfaturi şi tratament pentru persoana cu dizabilităţi şi familia acesteia, echipa
funcţionând ca un furnizor şi catalizator.
Cooperarea în interiorul echipei de reabilitare este asigurată prin comunicarea organizată
şi întâlniri regulate ale acesteia. Diagnosticul, impactul funcţional asupra funcţionării şi
activităţilor ca şi abilitatea pacientului de a participa în societate sunt discutate sistematic,
odată cu comunicarea posibilelor riscuri şi a prognosticului bolii. Se stabilesc obiectivele
pe termen scurt şi lung ale procesului de reabilitare, împreună cu planificarea
intervenţiilor adecvate. Evaluările membrilor echipei sunt cuprinse în planul scris de
reabilitare. Planul de reabilitare va fi revizuit regulat

12. Afecțiuni şi stări în Medicina Fizică şi de Reabilitare.

Specialiştii RMFB se ocupă de managementul pacienţilor cu o multitudine de diferite
afecţiuni. Ei sunt preocupaţi de impactul acestora asupra funcţionării şi participării
personale. Doctorii de RMFB caută să aducă beneficii indiferent de diagnosticul de
bază. Totuşi, diagnosticul serveşte în prognosticarea rezultatelor şi a potenţialului de
ameliorare.
Există un număr de probleme generale în contextul multor stări de sănătate cu care
doctorii RMFB se întâlnesc zilnic. Acestea includ:
 ● repausul prelungit la pat şi imobilizarea, duce la decondiţionarea pacienţilor şi la
reducerea funcţionării fizice şi psihologice;
● deficitele motorii produc slăbiciune şi pierderea funcţionării personale;
● spasticitatea conduce la deformarea membrelor şi probleme de imagine personală;
● disfuncţii ale vezicii şi intestinelor, des întâlnite la pacienţii cu dizabilităţi;
● escarele, complicaţie în cazul traumatismelor vertebro-medulare, a pacienţilor
diabetici sau bătrâni;
● disfagia – persoane cu probleme de deglutiţie, pierd bucuria de a mânca şi prezintă
riscul pneumoniei de aspiraţie sau malnutriţiei;
● sindroame algice;
● dificultăţi de comunicare;
● disfuncţiile sexuale şi de sexualitate modifică imaginea de sine şi funcţionarea
organelor;
● schimbări de dispoziţie, comportament şi personalitate; şi
● schimbări în dinamica familiei, relaţiile personale, oportunităţile de carieră şi
siguranţa financiară.
În plus, specialiştii RMFB pot fi implicaţi în reabilitarea pacienţilor cu stări
psihosomatice, ginecologice şi dermatologice.

13. Planul de reabilitare, scopuri şi obiective de reabilitare. Principii de elaborare şi conținutul.

RMFB concepe şi utilizează un plan de reabilitare pentru fiecare individ pentru a dirija
reabilitarea acestuia orientată pe problemă. Pacienţii participă activ la elaborarea
acestuia împreună cu ceilalţi membri ai echipei de reabilitare care este centrată pe
pacient. Punctul de interes al planului variază în funcţie de problemele particulare
întâlnite, dar elementele esenţiale au un format de bază similar. Planul trebuie să fie
revizuit şi actualizat regulat de către echipa de reabilitare şi formează baza de
comunicare a membrilor echipei asupra progresului pacientului pe parcursul reabilitării.
Specialiştii RMFB sunt responsabili cu elaborarea planului de reabilitare şi stabilirea
duratei în care acesta trebuie aplicat. Planul trebuie să includă următoarele informaţii:
● diagnostic;
● problemele cu care se prezintă şi funcţiile păstrate (conform cadrului CIF, vezi
capitolul 3.2.);
● scopurile individului;
● scopurile insoţitorului/familiei;
● scopurile specialiştilor;
Stabilirea scopurilor – principiu SMART
S - specific
M - măsurabil
A - atins
R - realistic
T - timp util (în care poate fi realizat)
• Centrat pe pacient
• Conştientizat de către pacient
• Acceptat de către pacient şi membrii familiei
ObiecTIvele reabilitării
• Tratamentul patologiilor de bază;
• Prevenirea si tratarea complicațiilor;
• Reducerea infirmităților şi/sau dizabilităților;
• Ameliorarea funcționării si activității;
• Permiterea participării.
Principii de bază ale reabilitării
Inițiere precoce
Continuitate
Perioade, nivele
Complexitate
Abordare multidisciplinară
Centrare pe pacient
• Procesul de reabilitare include 4 stadii:
⎫evaluare;
⎫stabilirea scopului;
⎫intervenții;
⎫evaluare
Procesul de reabilitare medicală cuprinde 4 etape:
1. de spital;
2. de policlinică;
 3. sanatorială;
4. de întreţinere.

Metodele și mijloacele reabilitării medicale

1. Fiziobalneoterapia – parte componentă a reabilitării medicale. Aplicarea factorilor fizici
în reabilitare și avantajele tratamentului nemedicamentos.
Balneofizioterapia include mai multe tehnici care îmbină exercițiile fizice de recuperare
cu factori balneari naturali sau artificiali. Este recomandată în special persoanelor care
suferă de afecțiuni motorii, de probleme musculare sau articulare, persoanelor în vârstă
care și-au pierdut mobilitatea, sportivilor de performanță accidentați sau în recuperarea
post-operatorie.

2. Mecanismul /efectelede acţiune și efectele acțiunii factorilor fizici preformanţi şi naturali.

Efectele :
• Acțiunea factorilor fizici se bazează pe proprietăți fizice cum ar fi temperatura,
presiunea, intensitatea și compoziția chimică a factorului.
• Acestea implică introducerea unei anumite energii fizice într-un sistem biologic.
• Această energie provoacă una sau mai multe modificări fiziologice, care sunt utilizate
pentru beneficii terapeutice.
• Reacţii generale adaptive(prin mecanisme neuro-endocrine şi vegetative)
 (formarea în ţesuturile organismului a substanţelor biologice active
ca histamina,neuromediatorilor – noradrenalina, dopamina şi acetilcolina etc.. aceste
substanţe măresceliberarea hormonilor hipofizări, suprarenali, tiroideni şi a altor glande
cu secreţie internă, prinintermediul cărora se realizează acţiunea fiziologică şi curative)
• Reacţii reflexe segmentare
• Acţiune locală(metabolică)
• Modificarea fizico-chimică a mediului intern.

Acţiunea factorilor fizici:

1. Ameliorarea sindromul algic.
2. Normalizarea funcţiei secretorie şi motorie a organelor.
3. Diminuarea procesele inflamatorii.
4. Îmbunătăţirea troficii ţesuturilor şi organelor.
5. Stimularea procesele de regenerare.
 Mecanismele fiziologice implicate ăn acțiunea factorilor fizici:
Reacţiile reflectorii locale: răspunsul în zona de acţiune a factorilor fizici
Reacţiile neuroreflectorii complexe: au caracter segmentar de tipul reflexelor
somatosimpatice modificări vasculare şi metabolice (trofice)
Reacțiile reflectorii generelizate: excitaţiile din zona de aplicare a factorilor fizici
aferentează spre structurile superioare ale SNC - un raspuns general

3. Clasificările factorilor fizici: după proveneță,după mecanismul predominant deacțiune

curativă,dupămodul de aplicare,după zona de acțiune a factorului fizioterapeutic. 
• După modul de aplicare:
1. General
2. Local
• După zona de acţiune a factorului fizioterapeutic:
1.înveleşurile corpului (pielea,mucoasa,ţesutul celuloadipos subcutanat)
2. sistemul muscular şi osteo –articular
3. organele interne
Dupa provinienta:
naturali : aer , apa, soare , microclimat
artificiali: curent electric, cimp magnetic, vibratii mecanice , energie luminoasa

4. Principiile generale de aplicare a factorilor fizici. Indicațiile și contraindicațiile aplicării

factorilor fizici.
• Principiul etiologic, patogenetic şi simptomatic
• Principiul individualității
• Principiul optimizării
• Principiul etapizării
• Principiul universal de utilizare
• Principiul complexității
Indicatii>
• Afecțiuni ale coloanei vertebrale: hernia de disc, scolioza, osteohondroza
• Afecțiuni neurologice: AVC, cefalee.
• Afecțiuni cardiace: atac de cord, HTA
• Fracturi osoase, entorse, luxații articulare.
• Boli degenerative ale articulațiilor: gonartroza și coxartroza
Contraindicaţiile generale ale fizioterapiei

5. Hipertermia. Efectele terapeutice şi mecanismele de acţiune, indicaţii şi contraindicaţii.

Terapia cu parafină. Crioterapia – efecte terapeutice şi mecanisme de acţiune, indicaţii şi
contraindicaţii.

Termoterapia este o metodă de tratament, care utilizează ca agent terapeutic factorul

termic vehiculat de diverși vectori: apă, lumină, aer, parafină, nămol, nisip.

Căldura acționează benefic asupra țesuturilor moi: mușchi, tendoane, ligamente. În cazul
unei leziuni la nivelul acestora, semnalele dureroase sunt transmise către creier. Când
este aplicată căldura pe locul dureros sunt stimulați receptorii de la nivelul pielii, iar
către creier se transmite semnalul de cald, astfel durerea este redusă.

Obiective termoterapie
● reechilibrarea verigilor fiziologice ale termoreglării
● creșterea capacității de apărare imunitară specifică și nespecifică a organismului 
● combaterea mecanismelor fiziopatologice din diverse afecțiuni, în special ale
aparatului mioartrokinetic
● călirea organismului prin creșterea posibilităților de adaptare rapidă la variațiile de
temperatură ale mediului
Efecte termoterapie
● Îmbunătățirea randamentului structurilor aparatului mioartrokinetic prin: creșterea
eficienței contracției musculare, creșterea debitului circulator, creșterea elasticității
fibrelor musculare și a colagenului, creșterea elasticității structurilor periarticulare
● efect vasoactiv superficial și în profunzime
● antrenarea mecanismelor de termoreglare prin utilizarea factorilor termici
contrastanți
● efect analgetic, atât direct, prin scăderea sensibilității și excitabilității fusurilor
neuromusculare, cât și indirect, prin ameliorarea circulației, prin efectul
decontracturant și antispastic
● efect antiinflamator, resorbtiv
Efectele termoterapie asupra aparatelor și sistemelor
● Asupra circulației – mobilizează depozitele de sânge, crește volumul circulator,
crește viteza de circulație a sângelui, scade rezistența vasculară periferică, crește
debitul cardiac, scade tensiunea arterială
● Asupra sângelui 
● Asupra aparatului respirator – crește frecvența respiratorie 
● Asupra mușchilor – relaxează musculatura
● Asupra metabolismului – se amplifică arderile pentru glucide și lipide 
● Asupra sistemului endocrin – activitatea glandelor endocrine hipofuncționale se
ameliorează prin aplicații alternante de cald și rece
● Asupra tegumentului 
 ● Asupra inflamației 

Termoterapia este utilizată cu succes în caz de rigiditate musculară, contuzii, durere

post-luxație, fibromiozită, lombosciatică sau dureri reumatice.

Termoterapia este foarte utilă sportivilor. Aplicarea unei creme încălzitoare este indicată
înaintea exercițiilor fizice pentru relaxarea musculaturii ce urmează a fi solicitate și
prevenirea accidentării.

Contraindicații termoterapie
● inflamație acută
● hemoragie acută
● ischemia
● tulburările de sensibilitate
● bolile neoplazice
● leziunile tegumentare
Terapia cu parafina>
Actiunea parafinei se datoreaza factorului termic, ea determinand o incalzire uniforma a
zonei unde este aplicata de pana la 38-40°C si o crestere intensa a circulatiei, in
tesuturile subcutanate. Parafina inmagazineaza caldura si o cedeaza lent organismului,
pe masura ce se raceste. Efectul local este cel de stimulare, urmat de un raspuns de
vasodilatatie periferica.
Efect analgezic; efect decontracturant; Producerea vasodilatatiei capilare; Acumularea
de caldura la nivelul pielii si a tesutului muscular; Modificari circulatorii locale, la
distanta si in profunzime; Scadrea inflamatiei; Stimularea procesului de termoreglare
periferica.

Crioterapia constă în expuneri scurte ale tegumentului la temperaturi de îngheț sau

aproape de temperatura de îngheț și este folosită mai ales în scopul reducerii unor
simptome musculoscheletice, în scop antialgic, pentru a reduce inflamațiile și a încetini
procesele metabolice locale.

Beneficiile crioterapiei
● Tratează sau ameliorează afecțiunile dermatologice
● Reduce durerile și inflamațiile
● Relaxează musculatura
● Oprește hemoragiile
● Contribuie la un somn mai bun
● Stimulează secreția de hormoni și de analgezici naturali
● Scăderea metabolismului local
 Mecanisme fiziologice crioterapie

Mecanisme fiziologice de acțiune asupra circulației

La aplicațiile locale de rece au loc mecanisme de termoreglare prin reacții vasomotorii

locale periferice, dar și prin intervenția unor circuite nervoase reflexe ale sistemului
nervos central (SNC). Pe de o parte, se produce o pierdere termică prin vasodilatație
periferică, pe de altă parte se evită “pierderea căldurii” prin vasoconstricție (este
evidentă manifestarea unui mecanism de echilibrare termică). Inițial are loc o
vasoconstricție locală, superficială, directă, dar și prin intermediul arcurilor reflexe
(angrenând SNC). Apoi intervine o vasoconstricție tardivă și mai extinsă, prin activarea
zonei posterioare a hipotalamusului prin sânge venos “rece” periferic, venit de la
învelișul tegumentar “răcit” de aplicație.

Mecanisme fiziologice de acțiune asupra respirației

Băile reci aplicate pe regiunea pectorală produc o creștere semnificativă a frecvenței

mișcărilor respiratorii (de 8 ori), a volumului de aer vehiculat (de circa trei ori și
jumătate), precum și a consumului de oxygen.

Toate demonstrațiile clinice au demonstrat că băile reci provoacă o tahipnee (creșterea

frecvenței mișcărilor respiratorii) și o scădere a presiunii bioxidului de carbon expirat.
De asemenea, dușurile aplicate la temperatură de 25°C și mai mică, produc tahipnee, cu
consecințele respective. Hiperventilația realizată duce la creșterea presiunii oxigenului și
la o scădere a presiunii bioxidului de carbon arterial.

Mecanisme fiziologice de acțiune asupra metabolismului

Cercetări experimentale (Coulter) au arătat că metabolismul tisular se reduce în zonele

corporale răcite. Acest lucru a fost demonstrat prin măsurarea nivelului de saturație cu
oxigen a sângelui venos, care a fost găsit semnificativ redus (cu 20% față de saturația
maximă). Diminuarea nivelului metabolismului la răcire se produce prin mecanism
chimic, deoarece capacitatea de reacție chimică scade cu circa 50% la o reducere a
temperaturii (locale) cu 10°C. Astfel, se evidențiază faptul că țesutul răcit are nevoie de
mai puțin oxigen (pentru întreținerea activității și vieții celulare), decât țesutul cu
temperatură obișnuită, normală.
Contraindicații crioterapie 
● neuropatii periferice
● boala Raynaud
● cardiaci, coronarieni
6. Factorii balneoterapeutici de bază, provenienţa şi clasificarea lor. Tehnica balneară şi
serviciul hidrologic la staţiunile balneare.
• Știință care se ocupă de studiul agenților naturali ca ape minerale, nămoluri,
emanații de gaze, factori climatici,ce au o activitate terapeutică dovedită

Balneoterapia este o modalitate de prevenție, reabilitare și întreținere care se realizează

 prin resurse naturale unice, cum ar fi izvoarele termale, izvoarele minerale, namolurile.

7. Balneoterapia este realizată prin intermediul băilor cu apă din izvoarele termale, care pot
fi combinate și cu nămol sau conținut medicamentos. Băile calde ajuta la stimularea
sistemulului cardiovascular, la eliminarea toxinelor și oxigenarea celulară.
8. Mecanismul prin care funcționează tratamentul balnear este prin acțiune termincă, are un
efect mecanic și un impact chimic. Efectul mecanic este datorat faptului că în apă
greutatea corpului este mai mică, scopul acestui fenomen fiind acela de relaxare totală a
mușchilor.
9. Actiunea termica are ca efect relaxarea generala a corpului, care duce la un flux sangvin
mai mare prin vase și, prin urmare, sunt declanșate procese metabolice în organism.
Scăparea de toxine, scăparea de exces de calorii și recăpătarea energiei sunt efectele
acestui tratament balnear.
10. Impactul chimic survine în urma faptului că apa este plină de minerale si elemente care se
regăsesc în același timp în corpul nostru. Prin contactul cu aceasta apă, se produce un
schimb prin care unele minerale trec în fluxul sangvin, îmbunătățind hrănirea și sănătatea
țesuturilor din organism

11. Proprietăţile fizice ale factorului hidric. Mecanismele de acţiune ale hidroterapiei asupra
sistemelor şi organelor. Efectele şi beneficiile hidroterapiei.
PROPRIETĂȚILE FIZICE ALE APEI

● Stare de agregare: lichidă (la temperatură obișnuită)

● La temperaturi mai mari sau mai mici decât temperatura de 20°C, poate fi
gazoasă sau solidă.
● Apa este incoloră (nu are culoare),
● Apa este inodoră (fără miros),
● Apa este insipidă (fără gust),
● Apa are pH = 7 (caracter neutru)
● Apa este cel mai folosit solvent, atât pentru substan țe anorganice (sare), cât
și pentru substanțe organice (zahăr).
● Apa pură (distilată) are temperatura de topire de 0°C și temperatura de
fierbere de 100°C.
● Apa pură (distilată) este izolatoare termică.
● Apa pură (distilată) este izolatoare electrică.
● Apa pură (distilată) are densitatea la 20°C de 1000 kg/m 3.

 Deci, apa poate fi utilizata pentru: proprietatile fizice – factorul termic si factorul
de presiune, exercitand o actiune importanta, mixta, de tip mecanic si termic,
influentand reactiile de homeostazie a organismului, mai ales termoreglarea;

In functie de temperatura apei folosite efectele sunt:

tonifiant: intre 20-30 oC (aplicatie rece);
sedativ relaxant: intre 35-38 oC (aplicatie calda);
 vasomotor: aplicatie alternanta (cald-rece alternativ).
Procedura alternanta debuteaza cu aplicatia calda si se termina cu aplicatia rece,
alternanta realizandu-se de 10-12 ori, cate 2-3 minute aplicatia calda si 1-2 minute cea
rece; initial se folosesc diferente mici de temperatura (32-36 oC), marindu-se de la
alternanta la alternanta (40-15 oC). Toate aceasta alternanta determina un joc vascular de
tip vasodilatatie-vasoconstrictie, o adevarata gimnastica vasculara periferica.

Rezultatele finale sunt: antialgice, relaxeaza musculatura, permit drenajul edemelor,

stimuleaza circulatia sanguina si digestia, fiind o forma de terapie, reglare si refacere. Nu
este de neglijat nici efectul psihologic, imersia in apa fiind urmata in general de o stare
de confort psihic sau chiar euforie (mai ales la copii), explicat prin facilitarea mobilitatii
diferitelor segmente ale corpului in apa. Efectul antialgic, miorelaxant, decontracturant
conduc catre o stare de confort si incredere.

Hidroterapia
• Aplicare metodică de către personalul calificat în cadrul unei activități specifice a apei
în scopul restaurării, menținerii sau creșterii calităților funcționale a persoanelor cu
sindroame dizabilitante acute, tranzitorii, cronice.

Metodele Hidroterapiei
• Compresele • Împachetările • Fricţiunile • Înfăşurările • Duşurile • Băile • Băile cu
aburi
Baile terapeutice
1. Generale
2. Locale (celulare). • cu apă dulce • sărată • aromatizată (conifere, salcie) • diverse
grade de mineralizare
Băi specifice
• Sulfuroase • Cu rodon • Cu oxigen • Cu plante medicinale
Clasificarea băilor și dușurilor dupa t° apei
• bai reci (40°C)
• bai racoroase (20-30°C) • bai intermediare (34-37°C) • bai neutre (36,5°C) • bai calde
(38-39°C) • bai fierbinti (>40°C)
Duşurile reci, 30- 60", fortifică organismul şi sunt indicate în anemie şi stări depresive.
Duşurile calde, 3- 5' au efecte calmante asupra stărilor de nervozitate şi de stres,
↑metabolismul, activitatea celulară, secreția gastrică,↓TA prin vasodiatare.

12. Climatologia medicală şi climatoterapia. Definiţii. Principalii factori metereologoci şi

acţiunea lor biologică asupra organismului.

CLIMA - Totalitate a proceselor și fenomenelor meteorologice caracteristice unei

regiuni geografice (mediul extern activ în care se desfăşoară viaţa)
• Medical constă în totalitatea factorilor fizici (cosmici, atmosferici, tereştri şi tehnici) şi
biologici, tipici pentru o anumită regiune, care acţionează asupra organismului.

BIOCLIMATOLOGIE este știință care studiază influența climei asupra ființelor vii.
( zona climatică în funcţie de influenţele elementelor şi componentelor asupra
organismului uman sănătos şi bolnav)
 Caracteristicile unui climat
• temperatura • starea electrică a aerului • compoziţia aerului • pata bacteriologică •
curenţii de aer • precipitaţiile de ploaie/ninsoare • caracteristicile actinice • situaţia
geografică (factori locali) • geologia solului

13. Helioterapia. Talasoterapia. Spelioterapia. Caracterizarea  generală a factorilor  climatici

şi  zonelor naturale de bază din Moldova.

Clima Republici Moldova este moderat continentală - iarnă scurtă şi blândă şi cu puţină
zăpadă, vară caldă de lungă durată şi cu cantităţi neînsemnate de precipitaţii, care cad în
fond în perioada caldă a anului sub formă de averse de ploaie de scurtă durată.
Concomitent cu părțile pozitive a climei – perioada caldă de lungă durată a anului, iarna
blândă, abundența solară şi de căldură – sunt şi momente negative: timp secetos şi
variabilitate mare a vremii. Rezervele de energie solară, exprimate prin dimensiunea
bilanțului de radiație, constituie în medie pe an aproximativ 2100 MJ/m2 .
Temperatura medie anuală a aerului pe teritoriul țării variază de la 8 până la 10°C .

14. Tipuri de climatoterapie: aeroterapia, helioterapia, talasoterapia, spelioterapia.

Spelioterapia – acţiunea fiziologică şi curativă, metodica de aplicare şi dozarea
spelioterapiei, indicaţii, contraindicaţii.

Aeroterapie - si anume asa se numeste tratarea aerului,deoarece este un inhalator natural

natural,băile de aer curative au efect termic și de masaj, care contribuie la întărirea
rapidă a corpului. În același timp, metabolismul este activat, apărarea organismului
crește, iar activitatea sistemului nervos se îmbunătățește.

Helioterapie: Baia de soare poate fi utilă pentru boli de piele, foamete acută de lumină.
Efectul cosmetic al soarelui poate fi testat pe pielea cu probleme – razele curăță glandele
sebacee, iar funcțiile acestora sunt restabilite. De asemenea, este recomandat să se
întindă la soare pentru pacienții cu psoriazis - în acest caz, radiațiile vor beneficia doar.

Din păcate, există mult mai multe interdicții cu helioterapia. Este strict interzis să facă
plajă persoanelor cu insuficiență circulatorie, pacienților hipertensivi, pacienților cu
diabet zaharat și cu boli pulmonare severe. Desigur, bronzarea este contraindicată și în
caz de hipersensibilitate la razele solare.

Cuvântul "speleoterapie" este format din cele două rădăcini ale cuvintelor grecești,
cum ar fi "spelaion »-peșterăși "therapeía »- tratament. Adică, pentru a vindeca o
persoană, se folosesc atât grotele și peșterile naturale, cât și cele create și dezvoltate de
oameni exploatările miniere potasiu, sare și mine metalice.

Cercetările oamenilor de știință au arătat că, în peșteri cu adevărat microclimat special:

1. Aerul este saturat cu ioni negativi și săruri minerale.
2. Constanta compozitiei gazelor si a aerului ionic.
3. absența practică a alergenilor, a prafului de microorganisme patogene, datorită cărora:

✔ reduce numărul de complexe imune circulante care afectează celulele

normale și provoacă inflamații;
 ✔ numărul de limfocite T responsabile pentru recunoașterea și distrugerea
agenților străini este în creștere;
✔ activitatea fagocitară a celulelor crește;
✔ conținutul de imunoglobuline este normalizat.

4. Umiditatea relativă scăzută a aerului înconjurător.

5. Stabil și nu se supune schimbărilor bruște de temperatură și presiune.
6. O mica crestere a fondului de radiatii, in special in formatiunile carstice.
7. Nivele oarecum ridicate de dioxid de carbon.

Datorită tuturor factorilor de mai sus, aerul cave contribuie la îmbunătățirea și

normalizarea metabolismul proteinelor și carbohidraților în organism, purifică
sistemul respirator de substanțe nocive, rășini și îndepărtarea prafului și
promovează lichefierea sputei

Speleoterapia acţionează cauzal în patogenia bolii asmatice prin întreruperea stimulului

patogen (aer lipsit de alergeni)
• Umiditatea aerului: fluidificarea secreţiilor, mucoliză
• Inhalarea de Na: rol osmotic şi decongestive
• Ca, Mg: rol antiinflamator, antialergic, spasmolytic
• Intervin în euritmizare (suprimarea stressului, normalizarea ritmului circadian
denaturat prin “noaptea artificială”)
• Metodologia de tratament: nu este standardizată, variază de la câteva ora până la 16 h/
zi
• Poate include şi somnul de noapte

Această metodă de tratament este indicată pentru astfel de boli cum ar fi:
diferite tipuri de astm bronșic;
bronșită cronică și pneumonie;
febra de fân;
hipertensivă I și II-A;
tulburări psihosomatice (tulburări de somn, dureri de cap, sindrom de oboseală
cronică); boli cronice ale tractului respirator superior:
- angină pectorală, - rinită, - sinuzita, - laringită, - adenoids, - amigdalite, - durere în
gât; dermatita atopica,
eczeme si psoriazis fara exacerbare;
medicamente și alergii alimentare.

Contraindicații. Acestea includ:

1. Tulburări și boli psihice.
2. Orice boală în faza acută.
3. Tumori și boli oncologice.
4. Forme severe de hipertensiune arterială și astm bronșic.
5. Boli ale sistemului circulator și hemopoieza.
 6. Forma activă de tuberculoză.
7. Sarcina

Talasoterapia
• Utizează toţi factorii naturali: bioclimatul – apa de mare – apa lacurilor – nămolul –
apele minerale.
• Asupra organismului acţionează:
1. contrastul To aer ν To apă
2. mişcarea valurilor
3. salinitatea apei
4. baia de aer (efect sedativ)
5. baia de soare (radiaţii de IR+UV)
6. baia de nisip (pierderea de lichide) 7. nămol 8. aerosoli 9. ape sulfuroase

Principiul din spatele talasoterapiei este faptul că scufundarea repetată în apa de mare
caldă și aplicarea de nămol și alge marine pot contribui la echilibrul chimic
natural al organismului. Pielea poate absorbi mineralele de care are nevoie (magneziu,
potasiu, calciu, sodiu și iod) din apa de mare.
Apa de mare conține substanțe similare cu plasma sanguină. De fapt, în apa de mare,
există o cantitate mare de clorură de sodiu, clorură de magneziu, potasiu și alte
elemente. Deci, această asemănare poate favoriza absorbția substanțelor în corp, fiind o
modalitate de menținere a homeostaziei.

Beneficiile talasoterapiei

✔ Ameliorează oboseala musculară, rigiditatea și durerea

✔ Favorizează circulația
✔ Ameliorează durerile articulare
✔ Tratează bolile pielii

Talasoterapia contribuie la ameliorarea mai multor afecțiuni ale pielii. De fapt,

mineralele și oligoelementele prezente în mediul marin furnizează substanțele necesare
pentru calmarea iritației pielii (în caz de psoriazis și dermatită) sau accelerarea vindecării
rănilor.

✔ Stimulează procesele emoționale

Există dovezi ce arată că talasoterapia, împreună cu tehnicile de gestionare a somnului,

reduc somnolența în timpul zilei, îmbunătățesc starea de spirit și funcția cognitivă și scad
nivelurile de furie, stres și depresie. Noaptea, acestea cresc calitatea somnului și
ameliorează anxietatea.

15. Mijloacele kinetoterapiei în reabilitare medicală.

 1. Mijloace fundamentale ale kinetoterapiei
• Însăși Kinetoterapia - Ştiinţa mişcării organismelor vii şi a structurilor care participă la
aceste mişcări utilizată cu scop terapeutic

2. Mijloace adiacente kinetoterapiei • Termoterapia • Electroterapia • Hidroterapia •

Terapia ocupaţională, ergoterapia • Activităţi fizice adaptate • Masaj therapeutic

16. Criteriile de clasificare ale kinetoterapiei.

După obiectivele fiziopatologice:
• kinetoterapia de mobilitate articulară
• kinetoterapia de tonifiere musculară
• kinetoterapia de creşterea anduranţei musculare
• kinetoterapia de coordonare şi echilibru
• kinetoterapia de antrenare la efort
kinetoterapia de relaxare
• kinetoterapia de posturare

După locul de activitate:

• kinetoterapia la sala de kineto
• kinetoterapia la domiciliul pacientului
• kinetoterapia la patul bolnavului
• kinetoterapia în aer liber
• kinetoterapia în piscină (hidrokinetoterapie)

17. Formele și principiile de aplicare ale kinetoterapiei.

Principiile:
• conştientizării
• individualizării tratamentului
• precocităţii tratamentului
• gradării efortului
• continuităţii şi succesivităţii progresivităţii
• aplicare sistematică
• evaluarea eficacităţii kinetoterapiei şi recuperării funcţionale
Formele :
• Imitaţii şi jocuri • Gimnastică generală şi respiratorie • Gimnastică medicală selectivă
• Reeducarea mersului • Reeducarea prehensiunii
• Hidro-kinetoterapia • Sportul curativ • Dansul curativ • Terapia ocupaţională •
Ergoterapia • Meloterapia activa
14.Efectele terapeurice ale kinetoterapiei.

creşterea forţei şi anduranţei musculare

• ameliorarea mobilităţii articulare

• reeducarea coordonării şi echilibrului

• ameliorarea respiraţiei

• creşterea toleranţei la efort

15.Principiile de aplicare ale terapiei ocupaționale.

Este forma de tratament, care folosește activități și metode specifice pentru a dezvolta,
ameliora sau reface capacitatea de a desfasura activitatile vitale ale individului, de a
compensa disfuncțiile și de a diminua deficiențele fizice.
Terapia ocupaţională antrenează activitătile din cele mai variate domenii pe care
individul le realizează în cursul zilei:
• autoîngrijirea zilnică;
• munca;
• activităţi educaţionale; • hobby-uri;
Cui se adresează terapia ocupațională și unde se desfășoară activitatea?
Paleta de adresabilitate este largă și pornește de la copiii cu dizabilități congenitale
(locomotorii sau neuro-psihice) sau dobândite, trece prin vârsta școlară ori adolescentă
și ajunge la persoanele adulte sau la cele vârstnice cu afecțiuni cronice degenerative ale
aparatului locomotor, oncologice (inclusiv după intervenție chirurgicală), metabolice,
cardiovasculare, repiratorii, digestive, status posttraumatism (cazuri ortopedico-
chirurgicale, neurochirurgicale), afecțiuni neurologice (AVC) sau boli neurodegenerative
(demența senilă, Parkinson, Alzheimer).

Rolul profesiei de practician al terapiei ocupaţionale este de a dezvolta însuşiri, calităţi,

abilităţi, beneficiarii fiind persoane care au întâmpinat probleme ale capacităţii de funcţionare
în orice perioadă a dezvoltării individuale, fizice sau psihice.
Spectrul de acţiune al terapiei ocupaţionale include probleme fizice, psihice, cognitive,
psihologice şi psihosociale. Practicianul terapiei ocupaţionale învaţă principiile generale
aplicabile tuturor acestor dizabilităţi.
Domeniul de aplicare şi activitate a practicianului de terapie ocupaţională este de la
pediatrie până la secţiile de geriatrie, într-o paletă largă de metode ce variază de la o
consultaţie unică până la cure de tratament, pe termen scurt până la reabilitare şi ajustare pe
termen îndelungat. Personalul din Terapia ocupaţională activează în spitale, în clinici şi şcoli,
acasă la pacient, în diverse servicii sociale.