ANTRENAREA LA

EFORT
• Toleranţa la efort reprezintă propria măsură pentru aprecierea capacităţii
de muncă a unui subiect, scăderea acestei toleranţe la efort determină în
timp dependenţa subiectului.
• Lipsa efortului fizic determină modificări funcţionale ale întregului
organism care se constituie în dezadaptări: dezadaptare cardio-
respiratorie, dezadaptare metabolică, dezadaptare musculară.
• În cadrul kinetologiei, antrenamentul la efort este un obiectiv deosebit
de important, pe care îl găsim atât in kinetoprofilaxie, cât și printre
obiectivele kinetoterapiei de recuperare.
• Antrenarea forței musculare, a rezistenței musculare nu atrage
automat și creșterea capacitații la efort, aceasta fiind un rezultat al
adaptării specifice a intregului organism la acest complex excitant
care se numește – EFORT FIZIC
Sunt indicaţi la efortul fizic dozat pacienţii cronici cu suferinţe:
• cardio-respiratorii - coronarienii după un infarct miocardic
• bolnavii cu bronşită cronică, emfizem pulmonar, sindroame posttuberculoase cu
sechele pulmonare;
• sechelarii locomotori, care au un perimetru de mişcare limitat;
• sedentarii.
• Teoretic efortul fizic s-ar putea defini ca starea contrară repausului fizic. Practic
insă considerăm drept efort fizic la care trebuie sa antrenam un bolnav acel nivel
al activității fizice la care parametrii cardio-respiratorii nu se pot adapta rapid si
corespunzător valoric.
• EFORTUL FIZIC reprezintă un stres complex pentru organismul care
nu se poate adapta la el.
• Pentru unii bolnavi începem reantrenarea la efort cu ridicarea din
pat și așezarea într-un scaun, pentru alții cu mersul pe jos, iar
pentru alți cu alergatul pe distanțe tot mai lungi și într-un timp tot
mai scurt.
• În cadrul reantrenării la efort este necesar să știm:
De unde plecam ca nivel de efort
Unde se poate ajunge ținand seama de starea pacientului
Ce mijloace de antrenare fizică sunt posibile de aplicat la acel
pacient.
Testarea capacității de efort se face prin diferite teste:
• Testul standard de stres la efort presupune utilizarea EKG-ului pentru a detecta și inregistra
activitatea electrică a inimii. Un EKG arată cât de repede bate inimia și care este ritmul
inimii. Acesta inregistrează intensitatea și tempoul semnalelor electrice care trec prin
inimă. 

În timpul unui test de stres standard, se va verifica tensiunea arterială. Bolnavului i se poate
solicita să respire printr-un tub special in timpul testului, ceea ce va permite medicului să
observe cât de bine respiră și să măsoare cantitate de gaze expirate. 
În urma unui test standard de stres se pot observa modificările activitații electrice ale
inimii. De asemenea, se poate observa dacă inima este suficient de bine irigată cu sânge în
timpul exercițiilor. 

- Testul imagistic de stres implică obținerea unor imagini atât atunci când inima este
solicitată in timpul efortului fizic cât și când este în stare de repaus. Prin intermediul
testelor imagistice de stres se poate observa cât de bine circulă sângele prin inima si modul
în care este pompat sîngele de catre inimă. 

Acest test implică realizarea ecocardiografiei de stres și foloseste ultrasunete pentru a crea
o imagine a inimii în mișcare. În urma acestei investigații medicul poate constata cât de
bine funcționează inima atunci când este supusă unui stres fizic. 
Metodele antrenamentului la efort sunt variate, cele mai comune fiind :
1 Mersul este cel mai recomandat pentru începerea antrenamentului Ia efort. Uneori, Ia
pulmonari este necesară administrarea concomitentă de oxigen, care va fi suspendată pe măsura
adaptării treptate efort. Mersul are unele avantaje ca procedeu de antrenare : este un exercițiu
fiziologic cu automatisme vechi și stabile, este simplu, nu cere explicații deosebite și nici vreo
instalație specială, pune in acțiune mari grupe musculare. Dozajul lui este insă mai relativ. Dozăm
în general ritmul pașilor, distanța parcursă. durata de mers, panta.
O variantă a antrenamentului la mers, codificată, este „cura de teren utilizată in stațiunile
balneare.  
2. Activitațile de autoîngrijire și casnice. Pentru cei cu deficiențe funcționale
caldiopulmonare și locomotorii severe, aceste activități pot reprezenta un efort fizic deosebit, la
care este obligatoriu să-i reantrenăm. Nu poate fi vorba să se treacă la eforturi mai mari, până
Când nu s-a obținut o capacitate de efort suficientă cerințelor activităților casnice și proprii. Pentru
o pericadă do timp, deci, aceste activități vor reprezenta și scopul, și metoda reeducării la efort.
3. Urcatul scărilor și pantelor- efort simplu, putând fi obținut prin testarea la scăriță sau prin
urcarea obișnuită a treptelor unei scări. Progresia se face in număr de trepte, ca și în durata
urcării.
Același lucru la mers in pantă: inclinarea acesteia, distanta si ritmul de mers sunt parametri de
încărcare a efortului.
 4. Bicicleta ergometrică și covorul rulant necesită existența instalațiilor respective,
dar au avantajul posibilității de dozare cu multă precizic și, în plus, chiar de urmărire a
modului de comportare a parametrilor cardiorespiratori în timpul efortului.
Progresia efortului se face prin durată, prin încărcarea rezistenței la pedalaj sau prin
viteza de derulare a covorului și prin panta acestui covor.
5. Alergarea este probabil metoda cea mai utilizată — mai ales în profilaxie — pentru
sedentari, dar și pentru pacienți cardiopulmonari ajunși deja prin antrenament la o
anumită capacitate de efort. Ritmul de alergare, nivelul de ridicare a genunchiului,
distanța sau durata alergării sunt parametrii de progresie a reantrenării la efort prin
această metodă. Alergarea pe loc (care se poate executa chiar in casă) are un efect la fel
de bun ca și variantele alergării : săritura cu coarda și săritura cu mingea
6. Inotul in piscină este mult practicat in ultima vreme, datorită îmbunataţiri gradului
de confort al acestor locuri -anume amenajate, plăcerii simţite la contactul cu apa,
efectelor benefice ale apei calde și presiunii hidrostatice asupra musculaturii,
articulațiilor, circulației periferice. Ridică unele probleme in ceea ce privește dozajul, fiind
greu de apreciat gradul imersiei, mărimea efortului fizic la inot, cunoștințele în tehnica
înotului etc.
 7. Terapia ocupațională printre multiplele indicații pe care Ie are, poate
fi și o metoda de antrenare la efort, dacă sunt bine alese formele
respective. In acest scop este utilizată la pacienții cardiorespiratori și
Iocomotori.
8. Sportul terapeutic, larg folosit in kinetoprofilaxia capacității de efort.
este și metoda de elecție pentru sedentari, dar reprezintă și obiectivul final
în reantrenarea la efort a bolnavilor cardiorespiratori și locomotori.
Alegerea celui mai adecvat sport, a intensității de practicare, a duratei și
stabilirea nunnărului de repetări ale ședințelor sportive in cursul săptăminii
reprezintă însuși dozajul Ia efort. Cunoștințele tehnice sportului respectiv
au mare importanță in aprecierea intensității efortului.
9. Munca. După un pacient este adus la capacitatea de efortt cerut de
munca sa fizică, se consideră că acel efort de muncă va reprezenta, in
continuare, cel mai bun exercițiu de menținere și chiar de creștere treptată
a capacității Iui de efort.