Sunteți pe pagina 1din 20

Studiul echilibrului pe

platforma Zebris
Introducere
1.Aspecte anatomice
Desi marea majoritate a oamenilor isi pot mentine echilibru fara nici
cel mai mic efort, putini cunosc motivele pentru care se poate realiza
acest fapt. Echilibrul reprezinta o conlucrare intre sistemul nervos,
cerebel si urechea interna. Chiar daca pare absurd, echilibrul nostru
se datoreaza acestora. Echilibrul reprezinta capacitatea innascuta a
omului de a se mentine in pozitie verticala si de a se deplasa fara a
exista riscul de a cadea.

Acest fenomen este asigurat printre altele de o parte a creierului,


situat la baza craniului, mai precis cerebelul. Prin conexiunile sale cu
trunchiul cerebral, cerebelul primeste informatii de la sistem prin
intermediul impulsurilor nervoase provenite din diverse parti ale
corpului uman: musculatura sau urechea interna.

Pornind de la aceste informatii trimise prin intermediul sistemului


nervos, creierul reuseste sa controleze si sa mentina echilibrul pe
verticala al organismului uman.

Insa creierul nu ar reusi fara informatiile receptionate prin


intermediul ochilor si al urechii interne.

Urechea interna, parte integranta a sistemului auditiv, are in


componenta o parte denumita medical sistem vestibular, al carui rol
principal este de a controla echilibrul corpului uman.

Acest sistem vestibular cuprinde si trei canale semicirculare care


contin un lichid. In momentul in care corpul uman executa diverse
miscari, precum inclinarea capului, rotatie, accelerare, acest lichid se
misca in interiorul sistemului si a celor trei canale. In aceasta miscare
stimuleaza transmiterea de informatii, prin sistemul nervos catre
cerebel. Acesta in urma analizei informatilor receptionate va emite
comanda necesara mentinerii echilibrului.
Insa nu trebuie sa uitam si un alt aspect esential: echilibrul uman este
determinat de centrul de greutate specific oricarui corp. Atunci cand
centrul de greutate cade perpedicular, in interiorul corpului echilibrul
se poate mentine fara mari probleme. In momentul in care centrul de
greutate se deplaseaza mult, unghiul fiind mult mai mare in
comparatie cu pozitia de echilibru, atunci persoana respectiva nu isi
va putea mentine corpul in pozitie verticala, pierzandu-si echilibru si
cazand fie in fata, fie in spate, in functie de unde este situat centrul
de greutate in acel moment.

Nu trebuie sa avem impresia ca orice schimbare a centrului de


greutate va determina dezechilibre. De exemplu, atunci cand pasim,
fie ca ne plimbam sau alergam, centrul de greutate al organismul se
modifica. In acel moment echilibrul depinde de modul in care
percepe urechea interna si cerebelul situatia.

Fara un echilibru perfect pozitia bipeda, specifica omului nu ar fi


posibila. Practic echilibrul este functia care ne permite sa fim
consienti in orice moment de pozitia noastra in spatiu.Asa cum am
observat, echilibrul depinde de buna functionarea a nervilor motori,
cerebel sensibilitate, centrul de greutate al organismului si urechea
interna. Orice dezechilibru in buna functionare a cel putin unuia din
elemente poate determina probleme, mai usoare sau mai grave, in
mentinerea corecta al echilibrului pe verticala a propiului organism.

MERSUL:

Miscarea locomotorie bipeda este o achizitie relativ recenta in


evolutia filogenetica. Copilul invata sa merga dupa varsta de un an,
cand s-a asigurat statiunea bipeda. Fiind una din cele mai obisnuite
miscari executate de om, mersul se perfectioneaza in procesul
cresterii pana intr-atat, incat se poate afirma ca dintre tate miscarile
omului, el se efectueaza cu cel mai mare randament, cu cea mai
economica cheltuiala de energie.
Analiza biomecanica a mersului a aratata ca in aceasta miscare
obisnuita a omului este extrem de complexa ; fazele sale nu pot fi
sesizate cu ochiul liber. Pentru studiul mersului s-au imaginat
numeroase procedee, dintre care cronofotografia lui Marey a dat
rezultate mai bune. Ulterior s-au imbunatatit diferite metode
cinematografice, care au dat posibilitatea studierii coordonatelor
spatiale in functie de timp.
Mersul este o miscare locomotorie ciclica, care se realizeaza prin
ducerea succesiva a unui picior inaintea celuilalt. Characteristic
mersului este sprijinul permanent al corpului pe sol, fie pe un picior,
fie pe ambele picioare. Sprijinul unilateral dureaza de cinci ori mai
mult decat sprijinul bilateral : astfel, intr-o ora de mers, omul se
sprijina 50 de minute pe un picior.
Mersul este format dintr-o succesiune de pasi : in analiza
biomecanica a mersului se foloseste pasul dublu, compus din
totalitatea miscarilor care se efectueaza intre doua sprijiniri succesive
ale aceluiasi picior. Pasul dublu este unitatea functionala de miscare
in timpul mersului. El se compune din doi pasi simpli si poate fi
descompus pentru studiu in sase faze, din care doua, de foarte scurta
durata, au fost numite momente.

PASUL DUBLU:
Pasul dublu are mai multe faze dintre care cea mai importanta
pentru miscarea inainte este cea de impulsie, cand forta musculaturii
actioneaza in directia deplasarii corpului. In faza de amortizare se
franeaza miscarea progresiva a corpului, reactia sprijinului opunandu-
se deplasarii acestuia.
Deplasarea prin mers a corpului in spatiu rezulta din
interactiunea fortelor interne, si anume contractia musculaturii, cu
forte externe care actioneaza in toate fazele mersului si mai ales la
punctele de contact al corpului cu solul.
Desi specificul aparatului locomotor al omului imprima o forta
de impulsie periodica, discontinua, totusi, in ansamblu, mersul este o
miscare continua, care prezinta unele oscilatii.
Aceasta transformare a impulsului periodic intr-o miscare continua
este rezultatul interactiunii cu fortele de inertie care se nasc in timpul
mersului si cu particularitatile morfologice ale aparatului locomotor,
constituit din parghii articulare.

Pasul dublu acopera distanta care separa doua sprijiniri succesive ale
aceluiasi picior pe sol ; lungimea sa se masoara de la calcai.
Pasul simplu inseamna distanta dintre calcaiul piciorului de contact
cu solul si varful piciorului de impulsie ; el se realizeaza in timpul
sprijinului bilateral.Lungimea pasului simplu depinde de lungimea
membrelor inferioare si de actiunea de impulsie ; in medie, el este de
0,63m la barbat si de 0,50m la femeie. S-a observat ca pasii aceluiasi
individ nu sunt egali intre ei ; de regula, pasul este mai lung cand
membrul inferior stang serveste ca sprijin.
In toate tempourile de mers, cei doi pasi simplu ai unui pas dublu
au, adeseori, lungimi inegale ; pasul mai lung corespunde membrului
inferior cu musculatura mai dezvoltata. Astfel, la fiecare om, si mai
ales la sportivi, forta musculara este mai dezvoltata la unul din
membrele inferioare.
Cand omul duce greutati, lungimea pasului si frecventa mersului
scad.
2. Notiuni de biomecanica
Centrul de greutate

Fortele gravitationale actioneaza asupra tuturor structurilor si


elementelor componente al corpului uman. Astfel incepand cu
elementele nediferentiate (atomii, moleculele, celulele, care ne
alcatuiesc corpul) si continuand cu structuri bine definite (organe
interne, cap, maini, picioare, etc.) gravitatia are un “punct” in care isi
exercita actiunea. Spre exemplu, fiecare atom din structura
membrului superior este supus fortei gravitationale, insa rezultanta
tuturor acestor forte se va situa intr-un punct considerat a fi centrul
de greutate al membrului superior.

Situarea centrului de greutate depinde atat de pozitia corpului cat si


de pozitia relativa a segmentelor care-l compun. Fiecare segment
avand propriul centru de greutate prin insumarea fortelor
gravitationale care actioneaza asupra acestora se obtine o rezultanta
care va actiona asupra corpului luat ca intreg. Dat fiind faptul ca
situarea centrului de greutate al corpului depinde de pozitia centrelor
de greutate ale tuturor segmentelor corpului, atat in miscare cat si in
statica, putem intelege de ce modificarea pe termen lung a pozitiei
dominante a centrului de greutate va influenta cu certitudine starea
intregului organism. Ca exemplu, daca centrul de greutate al
membrului superior se modifica, se va modifica si biomecanica
acestuia. Aceasta modificare implica schimbari deseori majore in felul
in care sunt solicitate articulatiile si structurile care le alcatuiesc si le
deservesc (muschi-tendoane, ligamente, uzura cartilagiilor articulare,
etc.) Centrul de greutate al omului, in conditii normale, este situat pe
axa de simetrie verticala a corpului, intr-un plan paralel cu solul, care
intersecteaza corpul la nivelul abdomenului inferior (cca. 3 cm. sub
ombilic). Notiunea de echilibru este definita in functie de capacitatea
de a realiza armonios miscarea sau de a pastra o pozitie statica
(stabila). Echilibrul este direct dependent de pozitia centrului de
greutate al corpului.

Influenta gravitatiei asupra omului

Campul gravitational determina caracteristicile si proprietatile


sistemului osos (dimensiune, consistenta, pozitie, rezistenta). Dupa
cum am constatat, insasi notiunea de echilibru este consecinta
atractiei gravitationale. Atat vointa cat si capacitatea noastra de
miscare se vor supune limitelor date de actiunea gravitatiei, respectiv
capacitatea de reactiune a corpului la atractia gravitationala.
Biomecanica aparatului locomotor este stiinta care studiaza statica,
miscarea fiintelor in campul gravitational. Astfel, omul cauta sa
defineasca legile, conditiile miscarii si adaptarea lor la influenta
campului gravitational.

Notiuni ca: inaltare, crestere, zbor, urcare, definesc lupta omului


impotriva fortei care-l atrage permanent catre pamant. Se poate
spune ca omul isi petrece o parte din viata “inaltandu-se din tarana”
si cealalta parte intorcandu-se spre aceasta. Caci “din tarana ne-am
nascut si in tarana ne vom intoarce”. Strigatul lutului din noi ne
cheama pe tot parcursul vietii. Omul s-a adaptat pe parcursul
mileniilor la aceasta lupta evoluand pana la a sfida (e drept temporar)
atractia gravitationala.

Spre exemplu, sistemul nervos (atat vegetativ cat si central) a evoluat


adaptandu-se la necesitatea de echilibru static si dinamic, precum si
la cerintele orientarii in spatiu si timp ale individului. Din necesitatea
de miscare si stabilitate, aparatul locomotor a evoluat dand nastere
unor legi precise de biomecanica.Sistemul cardio-vascular este
perfect adaptat influentei gravitationale.

Biofizica si biomecanica au stabilit cu precizie regulile interactiunii om


– gravitatie, notiunea de echilibru fiind indisolubil legata de notiunea
de sanatate, centrul de greutate al omului fiind punctul de referinta
in analiza echilibrului static si dinamic al omului.

Iata cateva reguli pentru a avea un echilibru optim:

- Distributia greutatii corporale a omului la nivelul talpilor trebuie


sa fie simetrica – cerinta indeplinita atunci cand C.G. se situeaza in
pozitia central mediana optima.
- Centrul de greutate trebuie sa fie situat cat mai aproape de sol,
proiectia sa sa fie in interiorul poligonului format de talpi (perimetru
delimitat de muchiile externe, varfurile degetelor si calcanee);

- Suprafata de sprijin a talpilor la nivelul solului sa fie perfect


plana.

Realitatea insa demonstreaza ca in foarte putine cazuri se poate


conta pe conditii optime de echilibru. Variatiile caracteristicilor
mediului si ale capacitatii noastre de adaptare la acestea duc la
fluctuatii semnificative ale echilibrului, atat pe termen scurt (minute,
ore, zile) cat si pe termen lung (luni, ani).

Masuratorile efectuate cu aparate de masura computerizate (cantare


“inteligente”) au demonstrat faptul ca atunci cand se masoara
diferentiat stanga – dreapta distributia greutatii la nivelul membrelor
inferioare, rareori se obtin valori identice sau aproximativ identice (
in numai circa 1% din cazuri). Diferentele constatate sunt generate de
cauze diverse cum ar fi:

- asimetrii de lungime, volum, tonus ale membrelor inferioare;

- asimetrii de pozitie ale oaselor coxale;

- asimetrii de pozitie ale articulatiilor coxo-femurale (sau/si


tulburari functionale ale acestora);

- asimetrii functionale (de tonus, elasticitate, etc.) ale


musculaturii soldului.

- tulburari de statica si dinamica ale articulatiilor intervertebrale.


Acestea pot fi consecinta tulburarilor mai sus mentionate sau le pot
precede (uneori chiar genera);
- anomalii morfologice sau/si functionale ale talpii.

Toate aceste anomalii – tulburari mai sus mentionate pot avea cauze
congenitale sau/si dobandite. Dintre cele dobandite am putea
mentiona: sechele post-traumatice, boli degenerative, suferinte
acute (ale muschilor, oaselor, ligamentelor, tendoanelor, burse,
sinoviale etc.), atitudini si posturi vicioase (profesionale, habituale).

Pentru a se putea misca, a-si mentine echilibrul atat dinamic cat si


static, omul dispune de un ansamblu arhitectural extrem de complex
si de bine adaptat actiunii fortelor gravitationale. Arhitectura corpului
uman este alcatuita din elemente de sustinere rigide (scheletul,
oasele) si din elemente de sustinere moi (muschi, ligamente, fascii,
tendoane, etc.) Aceste elemente formeaza structuri functionale
adaptate necesitatilor noastre de miscare si de pastrare a echilibrului.

Descrierea echipamentului utilizat- Platforma Zebris


Sistemul de masurare multifunctional opereaza pe baza unor senzori
de forta capacitivi distribuiti intr-o matrice de dimensiuni 208x56 cm.
Conectarea cu calculatorul este deosebit de facila, printr-un port
USB, iar software-ul de achizitie si prelucrare WinFDM are o interfata
intuitiva.
La contactul talpa-platforma sistemul inregistreaza si transmite
calculatorului presiunea exercitata de talpi asupra platformei.
Masuratorile se pot exectua atat static - analiza de postura, cat si
dinamic - mers si alergare.
Sistemul contine markeri, formati din mici microfoane cu
ultrasunete.Acestea pot fi conectate la unitatea de baza in mod
direct sau prin adaptor de cablu.
Unitatea de masura contine trei emitatoare secventiale cu
ultrasunete.Ele sunt arajate la distante diferite si sunt echipate cu
electronica speciala pentru evaluare. In timpil functionarii
emitatoarele transmit impulsuri continuu. Distanta pana la
microfoane se determina prim masurarea timpului de functionare a
acestor impulsuri.
3.PRELUCRAREA REZULTATELOR:
Distributia fortelor pe fiecare picior in functie de rezultat:

PICIORUL COSMIN ANDREEA DIANA ROXANA

DREPT 50,7 49,4 53,3 52,3

STANG 49,3 50,6 46,7 47,7

DIFERENTA 1,4 1,2 6,6 4,6

MEDIA 3,45

Teoretic fortele ar trebuii sa fie aproximativ egal distribuite pe


picioare in timpul pozitiei de stand, insa, atunci cand intervin anumiti
factori (inflamarea, boli ale piciorului, etc.) diferenta intre fortele pe
piciorul stang si cel drept creste.
Dupa cum reiese din tabelul anterior, se observa ca pentru
ultimele doua inregistrari diferenta este mare ceea ce indica o
problema a piciorului in timp ce primele doua inregistrari au valori
apropiate ceea ce indica o normalitate a piciorului.
4.ANALIZA COMPARATIVA:
Pentru a putea analiza comparativ rezultatele am ales inregistrarile
2 si 4 pentru a evidentia diferentele de distributie a fortelor. Pentru
aceasta inregistrarea 2 va fi considerata cea a unor picioare normale
deoarece diferenta este una mica.
In inregistrarea 4, picioarele sunt afectate de Hallux Valgus sau
''monturi'', o boala a piciorului care afecteaza oasele metatarsiene si
care face ca diferenta de distributie a fortelor sa fie mai mare la un
picior fata de celalalt.
Hallux-valgus-ul face parte din tulburarile de statica ale
antepiciorului. Hallux-valgus-ul („mont”) reprezinta proeminenta
capului metatarsian (osul de la baza degetului mare), prin deplasarea
sa mediala catre interiorul piciorului.
La inregistrarea 4 se observa pe langa faptul ca piciorul este
deformat, ca forta mai mare este distribuita piciorului mai afectat. In
cazul nostru acesta este piciorul drept. Acest luctu se datoreaza
deformarii piciorului, mai exact a reducerii boltei piciorului. Acest
fapt face ca pacientul sa nu se mai poata sprijinii in egala masura pe
varf si calcai, ci il obliga pe acesta sa se sprijine indeosebi pe calcai. In
imaginile de mai sus se poate vedea ca piciorul drept prezinta in zona
calcaiului o zona rosie mai mare decat cea a piciorului stang.
Comparativ cu imaginea 2 diferenta este mare si mult mai clara.
Urmarind scala culorilor de pe marginea imaginilor se poate observa
ca in cazul 2 presiunea este mai mica si aproximativ egala ca
distibutie.