UAIC IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZARE MASTER:

TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ

REFERAT

,,Caracterizarea staticii-componentă de bază a biomecanicii’’

Materia: Elemente de anatomie și biomecanica aparatului locomotor

Doctor habilitat ,lector universitar: Dorgan Viorel

Masterand: Bîtlan Adriana

2021

1
 Cuprins:

1. Forțele ce acționează asupra poziţiilor şi a mişcărilor

corpului……………………………………………………………..pag 3
2. Tipuri biomecanice de activitate statică……………………………..pag 5
3. Concluzie ……………………………………………………………pag 7
4. Webografie…………………………………………………………..pag 8

2
 1. Forțele ce acționează asupra poziţiilor şi a mişcărilor corpului

Analiza anatomică a poziţiilor şi a mişcărilor corpului uman trebuie

efectuată consecutiv: descrierea morfologică a poziţiei sau mişcării corpului;
caracterizarea lor pe bazele legilor biomecanice; analiza aparatului locomotor în
acţiune; aprecierea mecanismului de respiraţie şi funcţiei sistemelor de asigurare a
mişcărilor; determinarea nivelului şi caracterului de acţiune a exerciţiului asupra
organismului. Această problemă ţine de morfologia sportivă.

Morfologia poziţiilor şi mişcărilor corpului se studiază pe baza imaginaţiei

vizuale, în procesul de memorizare a exerciţiului, de asemenea utilizând materiale
de film sau foto. Se caracterizează simetria poziţiei, prezenţa şi forma de sprijin,
interlocalizarea segmentelor corpului. Descrierea anatomică a mişcărilor include
atât caracteristica generală, cât şi divizarea lor în faze separate.

Caracterizarea poziţiilor şi mişcărilor corpului necesită cunoaşterea activităţii

aparatului locomotor. În acest scop se examinează: forţele de acţiune; locul
centrului de greutate al corpului şi segmentelor lui; localizarea centrului masei
corpului; valoarea greutăţii specifice a corpului; localizarea bazei (centrului) de
susţinere; forma de echilibru şi gradul de stabilitate.

Forţele de acţiune se împart în externe şi interne. Forţele externe acţionează

asupra corpului din exterior, prin interacţiunea omului cu corpuri externe
(adversarul, edificiile sportive). Acestea sunt: forţa de greutate (de gravitaţie); forţa
reacţiei de sprijin şi cea de rezistenţă a mediului. Fiecare dintre ele are
particularităţi de valoare, direcţie, loc şi efect.

Centrul general de greutate al corpului este punctul de aplicare a rezultantei

forţei de greutate a tuturor segmentelor corpului. Determinarea centrului general de
greutate al corpului (CGG) este necesară la soluţionarea diferitelor probleme legate
de mecanismul locomoţiei. Echilibrul şi stabilitatea corpului se apreciază
determinând CGG în raport cu baza de sprijin.

3
Greutatea specifică a corpului. Masa segmentelor corpului variază în funcţie de
numeroşi factori: dezvoltarea musculaturii la sportivi, dezvoltarea ţesutului adipos
subcutanat la sedentari, consumul de mari cantităţi de lichid etc.

Locul de sprijin. Acesta este terenul dintre punctele extreme ale suprafeţelor de
sprijin. Dar nu toată suprafaţa de sprijin poate fi în acţiune, deoarece ţesuturile moi
nu participă la transmiterea reacţiei forţei de sprijin. Dimensiunea locului de sprijin
la diferite poziţii ale corpului variază considerabil: în poziţia pe cal cu mânere baza
de susţinere (de sprijin) este minimală, în poziţia stând ea se măreşte, iar la punerea
piciorului înainte sau într-o parte această suprafaţă creşte şi mai mult. Odată cu
mărirea suprafeţei de sprijin creşte şi stabilitatea corpului.

Echilibrul. Deosebim două forme de echilibru: stabil şi instabil. Echilibrul neutru

se înregistrează extrem de rar.

Stabilitatea. Corpul omului se menţine în poziţie stabilă dacă verticala din CGG
nu depăşeşte limita suprafeţei de sprijin, în caz contrar el se dezechilibrează.
Stabilitatea corpului e determinată de dimensiunile suprafeţei de sprijin, locul
CGG şi de proiecţie al verticalei din CGG, în cadrul intern al bazei de sprijin.
Corpul este mai stabil dacă centrul de greutate se află mai jos. Cu cât statura este
mai mare, cu atât acesta este mai înalt şi corpul este mai instabil. Raportul dintre
lungimea picioarelor şi cea a trunchiului va fi luat în consideraţie la operaţiile de
muncă şi la executarea exerciţiilor fizice. Gradul de stabilitate a corpului într-o
anumită direcţie se exprimă prin unghiul de stabilitate, unghi dintre verticala
centrului de greutate şi linia din acelaşi punct până la marginea bazei de sprijin. Cu
cât acest unghi este mai mare, cu atât mai mult creşte gradul de stabilitate a
corpului. Fiecare poziţie sau mişcare are o structură concretă în funcţie de
participarea diferitelor segmente ale aparatului locomotor. Aprecierea forţelor care
acţionează asupra organismului permite determinarea condiţiilor şi
particularităţilor de activitate musculară, gradului de utilizare a forţei de greutate,
inerţie etc.
4
 2. Tipuri biomecanice de activitate statică

Activitatea statică, de asigurare posturală, este foarte complexă din punct de

vedere biomecanic, este strict legată de tipurile de echilibru în care corpul omenesc
se poate afla, adica în echilibru stabil sau instabil. Analizată astfel, activitatea
statică este de trei feluri: de consolidare, de fixare sau echilibrare și de menținere.

1) Activitatea statică de consolidare se întâlnește în toate cazurile în care corpul

sau segmentele sale, luate separat, se află în echilibru stabil. Un corp se afla în
echilibru stabil atunci când centrul său general de greutate se află sub baza de
sprijin, cum sunt toate pozițiile atărnat la diverse aparate.

Caracteristica sa mecanică principală este că, dacă o forță acționează asupra

corpului aflat în echilibru stabil, el pendulează pînă ce revine în poziția de plecare.

în aceste situații, musculatura corpului se contractă izometric cu scopul de a

proteja, de a consolida articulațiile, față de forțele care tind să întindă sau să rupă
ligamentele. Contracția statică de acest tip se numeste de consolidare și este
îndeplinită cu participarea tuturor grupelor și lanțurilor musculare antago-niste.
Valoarea forței contractiei statice de consolidare este mai mare în vecinătatea bazei
de sprijin (inele, bară etc.) și descrește către extremitatea care atârnă liber, în
mișcările de rotație ale corpului la bara fixă ,valoarea forței de consolidare este
maximă la 180o, când corpul trece pe sub bară, ajungând să depășească de doua,
trei ori greutatea sportivului.

Activitatea statică de consolidare poate fi folosită cu succes pentru creșterea

globală a forței musculaturii, chiar la copii și școlari, întrucât, așa cum am arătat,
ea solicită static toate grupele și lanțurile musculare antagoniste, iar valoarea
solicitării nu este mare decât când pozițiile atârnat se fac cu îngreuiere. Poziții
diverse în atârnat, mai ales la scara fixă, se folosesc în gimnastica terapeutică
pentru corectarea unor deficiențe fizice.

5
 2) Activitatea statică de fixare (echilibrare) se întâlnește în toate cazurile în
care corpul sau segmentele sale se găsesc în poziție de echilibru nestabil.

Un corp se află în echilibru nestabil atunci cînd centrul său general de

greutate se află situat deasupra bazei de sprijin, (poziția stând, șezând etc). întreaga
activitate de educație fizică este desfășurată în imensa majoritate din poziții de
echilibru nestabil. Chiar pe parcursul mișcărilor, pe lângă activitatea dinamică,
există o componentă de efort static de valoare diferită, în funcție de particularitățile
mișcărilor. Există deci o infinitate de situații în care corpul sau segmentele sale se
află în echilibrul instabil, care este asigurat prin activitate statică de fixare, care se
mai numeste și de echilibrare, întrucât efortul static al musculaturii are acest scop.

Activitatea statică de fixare (echilibrare) este îndeplinită de grupele și

lanțurile musculare antagoniste, iar valoarea ei cea mai mare este în apropierea
bazei de sprijin (sol, aparate). Valoarea efortului static de echilibrare crește în
pozițiile corpului în care verticala centrului general de greutate nu este în centrul
bazei de sprijin ci spre periferia ei.

Valoarea efortului static de echilibrare mai variază și în funcție de alți factori

mecanici, cum este unghiul de stabilitate. Acest unghi este format din verticala
centrului general de greutate și o dreaptă care îl unește pe acesta cu marginile bazei
de sprijin. Cu cât unghiul de stabilitate este mai mic, cu atât gradul de stabilitate
este mai mic, iar activitatea statică de fixare (echilibrare) este mai mare și invers.
De asemenea, cu cât centrul general de greutate este mai înalt față de baza de
sprijin, iar aceasta are un perimetru mai mic, cu atat stabilitatea este mai mică și
efortul static de asigurare a echilibrului este mai mare și invers.

In practică, activitatea statică de echilibrare se folosește în cadrul pregătirii

fizice generale, în corectarea unor deficiențe fizice, mai ales ale coloanei
vertebrale, și în cadrul a numeroase poziții și mișcări pentru creșterea capacității de
echilibrare.

6
 3) Activitatea statică de menținere este al treilea tip de efort static; el se
întâlnește atât în pozițiile de echilibru stabil cât și în cele cu echilibru nestabil, ori
de câte ori membrele superioare sau inferioare, prin poziția lor, se depărtează de
verticala centrului general de greutate . Astfel, membrul superior, care atârna liber
în poziția stând se află în echilibru stabil, cu sprijinul în articulația scapulo-
humerală, iar activitatea statică este “de consolidare”. Dacă ducem membrul
superior întins în anteducție, activitatea musculară care asigură această poziție este
“de menținere” și este îndeplinită de anteductori sau abductori, fără participarea
antagoniști

3.Concluzie

Viețuitoarele și corpul omului, spre deosebire de corpurile inerte, pot păstra

echilibrul - în anumite limite - chiar când verticala centrului general de greutate nu
cade în perimetrul bazei de sprijin; corpurile inerte cad în momentul cînd
înclinarea lor scoate verticala centrului general de greutate din limitele sprijinului.
La viețuitoare și la om acest lucru este posibil datorită contracției statice de
echilibrare a musculaturii; efortul va fi cu atat mai mare, cu cât verticala centrului
de greutate depășește mai mult baza de sprijin. De asemenea, în poziția stând, cu
trunchiul aplecat înainte, activitatea statică pentru trunchi este de menținere, fiind
asigurată de mușchii șanțurilor vertebrale.

Importanța pentru practica educației fizice și sportului, a acestui tip de

activitate musculară statică, rezultă din faptul că pozițiile sunt asigurate numai de
către anumite grupe sau lanțuri musculare, fără participarea antagoniștilor. în felul
acesta, pot fi antrenate, selectiv, pentru creșterea forței prin efort izometric, numai
anumite grupe sau lanțuri musculare care ne interesează.

7
 4.Webografie
1) https://zdocs.ro/doc/mismiscareacare-a-g1x3nmz5q91y
2) https://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/Artrologie-
generalitati-Bazele56.php
3) https://www.academia.edu/9407878/Biomecanica_articula
ra
4) https://library.usmf.md/sites/default/files/2018-
10/15.%20Manual%20Anatomie%20FINAL.pdf
5) https://ro.wikipedia.org/wiki/Static%C4%83