Managementul Operational Al Productiei

Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Științe Economice
MANAGEMENTUL PRODUCTIEI
Note de curs
Raluca M. Mihalcioiu
București 2018
INTREPRINDEREA – COMPONENTA DE BAZA A
MANAGEMENTULUI PRODUCTIEI
Dezvoltarea producţiei de bunuri materiale a fă cut obiectul multor dezbateri teoretice,
care în principiu, reduc aceasta la procesul de producţie ş i valorificare a informaţiilor.
Alţi teoreticieni (Alvin Tofler, Daniel Bell) remarcă mutaţiile profunde care vor avea loc
în urma revoluţiilor tehnico-ş tiinţifice în urma că rora prevă d declinul industriei ş i
reducerea rolului forţei de muncă productive1.
În prezent, asistă m la revizuirea acestor teorii, recunoscâ du-se că sistemele economice
actuale nu vor putea fi în întregime informaţionale sau postindustriale. Aş adar, se poate
spune că producţia de bunuri materiale va continua, dar vor avea loc mutaţii profunde
care nu vor mai fi compatibile cu concepţ iile ş i metodele actuale de producţie. În acest
context o abordare realistă a problematicii activită ţii de producere de bunuri materiale
impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului sistem de producţie.
Tratarea sistemică a unei unită ţi de producţie presupune determinarea interacţiunilor

dintre diversele subsisteme ş i structuri componente ale acesteia.
În general, prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente aflate într-o relaţie de
interdependenţa ş i interacţiune reciprocă , formâ nd un tot organizat ş i funcţional.
Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, ş i anume:
a) obiective;
b) sarcini;
c) funcţii.
Obiectivul unui sistem este bine definit atunci câ nd există un mijloc ce poate fi utilizat
pentru obţinerea rezultatelor dorite.
Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului, în sensul că un anumit obiectiv poate
fi atins prin realizarea mai multor sarcini.
1 Badea, F. (2002), Managementul productiei, Editura ASE, pp. 2 si urm.
1
Funcţia unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intră rile în ieş iri ş i
defineş te modul cum se realizează sarcina.
Sistemul de producție industriale
Sistemul de producţie este componenta principală a complexului economic naţional,

contribuind la cristalizarea într-o structură unitară a tuturor celorlalte sisteme, care
contribuie la desfă ş urarea proceselor economice ş i sociale.
Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de producţie,
exploatează ş i modifică elemente din natură în vederea realiză rii de bunuri materiale
destinate necesită ţ ilor de consum.
Comportamentul sistemului de producţie depinde esenţial de obiectivele acestuia, de

structura ş i de relaţiile sale cu mediul înconjură tor ş i de sistemul social în care evoluează .
Acest comportament este de trei tipuri:
• comportament anticipativ;
• comportament activ;
• comportament pasiv.
Comportamentul anticipativ există atunci câ nd sistemul se adaptează la schimbă rile din
mediul înconjură tor înainte ca aceste schimbă ri să -ş i manifeste efectele.
Comportamentul activ există atunci câ nd sistemul, paralel cu adaptarea la influenţele

exterioare, are la râ ndul să u influenţe asupra mediului.
Comportamentul pasiv există atunci câ nd sistemul se adaptează lent, în timp, la
schimbă rile mediului.
Structura unui sistem de producţie este formată dintr-un ansamblu de elemente care vor
acţiona astfel încâ t să fie asigurată funcţiunea principală de producţie - transformarea
materiei prime în produs finit. Principala componentă a sistemului de producţie este
subsistemul de fabricaţie, a că rui funcţionare este asigurată de celelalte subsisteme.
2
Subsistemul de fabricaţie
Subsistemul de fabricaţ ie constituie locul de desfă ş urare al unui proces parţial al

producţiei de bunuri prin care se realizează configuraţia ş i proprietă ţile finale ale
produsului. Considerâ nd subsistemul de fabricaţie ca fiind el însuş i un sistem, se poate
evidenţia pentru acesta o structură minimă formate din patru variante de subsisteme de
rang imediat inferior:
a) Subsistemul efector are funcţia de a realiza modificarea proprietă ţ ilor obiectului muncii
prin combinarea nemijlocită a fluxurilor de materiale ş i a celui de informaţie prin
intermediul fluxurilor de energie. Acest sistem, denumit ş i de prelucrare, are caracteristici
specifice fiecă rui proces tehnologic în parte ş i constituie elementul determinant al
sistemului de fabricaţie.
b) Subsistemul logistic realizează operaţii de transfer poziţional (transport) ş i de transfer

în timp (depozitare). Importanţa deosebită a acestui subsistem rezida din faptul ca 65-
85% din durata totala a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic
(manipulare, transport, depozitare).
c) Subsistemul de comandă realizează funcţia de transformare ş i distribuţie a fluxurilor

informaţionale astfel încâ t prin realizarea unei interacţiuni coordonate a tuturor
subsistemelor să se îndeplinească funcţia generală a subsistemului.
d) Subsistemul de control are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce

definesc calitatea pieselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile ş i
de a comunica informaţiile rezultate, sistemului efector.
3
Structura detailată a subsistemului de fabricație la nivelele ierarhice 1 şi 2
Constituirea sistemelor avansate de producţie caracteristice mileniului trei, presupune

modifică ri profunde, care vor afecta atât baza tehnică cât ş i metodele ş i tehnicile de
conducere, organizare ş i asigurare a calită ţ ii. Astfel o firmă va avea nevoie de o capacitate
inovaţ ională proprie ridicată , deoarece fă ră acest element chiar dacă va face eforturi mari
pentru a-ş i valorifica resursele materiale de care dispune, ea va ră mâne în urmă din punct
de vedere calitativ. Din această cauză va spori considerabil rolul personalului muncitor
care, la toate nivelele, va avea de fă cut faţă unor probleme complet noi de perfecţionare
continuă a procesului de producţie ş i a produselor fabricate.
4
Întreprinderea de producție - obiect al managementului
producției
Conceptul de ”întreprindere de producţie/ firmă”

În sens economic, o întreprindere (firma) indiferent de mă rime, forma de proprietate ş i
organizare - produce bunuri ş i servicii destinate vânză rii pe piaţă, scopul urmă rit fiind
obţinerea de profit.
Cu alte cuvinte, întreprinderea este veriga organizatorică unde are loc fuziunea dintre
factorii de producţie (resurse umane ş i material-organizatorice) cu scopul de a produce
ş i desface bunuri economice în structura, cantitatea ş i calitatea impusă de cererea de pe
piaţa ş i obţ inerea de profit.
În cadrul orică rei economii, întreprinderea urmă reş te realizarea urmă toarelor obiective:
• economic si
• social
Obiectivul economic se concretizeaza in:

• optimizarea permanentă a combină rii factorilor de producţie utilizaţi în
vederea obţinerii celor mai bune rezultate economice cu costuri cât mai reduse
ş i având în permanenţă în vedere situaţia pieţelor de aprovizionare ş i
desfacere;
• distribuirea veniturilor obţinute din procesul de producţie.
Obiectivul social este determinat de faptul că activitatea orică rei întreprinderi se
desfă ş oară într-un context social dat. Rolul social al întreprinderii se manifestă :
• faţa de salariaţ i, deoarece aceş tia îş i consumă o mare parte din timpul lor în
cadrul întreprinderii unde trebuie să existe condiţii favorabile atât din punct de
vedere al muncii desfă ş urate cât ş i din punct de vedere al salariză rii acestora.
Prin masurile întreprinse, managerii trebuie să creeze condiţ ii favorabile pentru
promovarea atât a personalului cât ş i a tehnologiei;
• faţă de consumatori, pentru care întreprinderea industrială trebuie să producă
cele mai bune produse ş i servicii cerute de că tre aceş tia; pentru aceasta
întreprinderea trebuie să furnizeze o informaţie cât mai completă ş i obiectivă
asupra produselor sale, prin politici de publicitate ş i reclamă cât mai adecvate.
Obiectivul social este tot mai mult asociat întreprinderilor moderne. Din acest punct de
vedere o întreprindere trebuie să gă sească un ră spuns adecvat la urmă toarele probleme:
5
inflaţia, managementul cu faţă umană , protecţia mediului ş i a consumatorilor ş i criza de
energie.
Inflaţia apare ca un fenomen de creş tere a preţ urilor sau ca o depreciere a puterii de
cumpă rare. Ca urmare a creş terii preţurilor apar modifică ri în comportamentul
consumatorilor, aceş tia reducându-ş i drastic nevoile de consum faţă de anumite produse,
boicotând în acest fel pieţ ele de desfacere ale anumitor producă tori. Apare astfel
necesitatea adaptă rii producă torilor la noile condiţii de piaţă influenţate de fenomenul
inflaţiei.
Managementul cu faţă umană presupune luarea în considerare nu numai a factorilor

organizaţionali ci ş i a factorului uman; cu alte cuvinte managementul cu faţă umană
implică crearea unui echilibru între obiectivele de producţie ş i rentabilitate ş i dorinţele
salariaţ ilor.
Protecţia mediului este considerat a fi un element al obiectivului social al unei

întreprinderi cu repercusiuni atât pe plan juridic cât ş i social.
Protecţia consumatorului este de asemenea un element important care trebuie avut în

vedere de fiecare întreprindere, astfel încât deciziile pe care le iau, să ţină seama de
dorinţele ş i nevoile beneficiarilor ei.
Criza de energie provine din capacită ţile reduse pe plan mondial de a acoperi nevoile din
ce în ce mai mari de diferite feluri de energie.
Tipologia întreprinderilor de producţie

În mediul naţional ş i internaţional funcţionează o mare varietate de întreprinderi ceea
ce impune o clasificare a cestora în funcţie de mai multe criterii:
1) După forma de proprietate:
a) Întreprinderi particulare, în cazul că rora patrimoniul aparţine unei persoane sau
un grup de persoane fizice care au avut de altfel iniţiativa creă rii lor. 
b) Întreprinderi de stat, în cazul că rora statul a avut iniţiativa creă rii lor ş i este
proprietarul întregului patrimoniu de care acestea dispun. Conform legislaţiei româneş ti
în vigoare (Legea nr.15/1990 privind organizarea unită ţilor economice de stat)
întreprinderile de stat se organizează ş i funcţionează sub forma de regii autonome sau
societăţi comerciale.
6
Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se organizează ş i funcţionează în
ramurile strategice ale economiei naţionale (energetica, exploatarea minelor ş i gazelor
naturale, poş ta ş i telecomunicaţii, transporturi feroviare, industria de armament ş i alte
domenii stabilite de guvern). Astfel de întreprinderi sunt persoane juridice ş i
funcţionează pe bază de gestiune economică ş i autonomie financiară . Ele se pot înfiinţ a
prin hotă râri guvernamentale, pentru cele de interes naţional să u prin hotă râri ale
organelor judeţene pentru cele de interes local.
Regiile autonome pot cuprinde în structura lor uzine, fabrici, ateliere, sucursale ş i alte
asemenea subunită ţ i necesare realiză rii obiectului lor de activitate. O regie autonomă se
caracterizează în general prin urmă toarele elemente:
• este proprietara patrimoniului sau pe care îl foloseş te în mod autonom;

• întocmeş te anual un buget de venituri ş i cheltuieli, bilanţ contabil ş i  cont de profit
ş i pierderi;  
• din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, regia autonomă  constituie
fondul de rezervă ş i fondul de dezvoltare;  
• regia autonomă este condusă de un consiliu de administraţie format din  7-15
persoane;  
• dobânzile, amortizarea investiţiilor ş i rambursarea creditelor se acoperă  din
veniturile realizate.  
Regiile autonome pot fi ş i ele la rândul lor de două feluri: 
• regii autonome cu conducere directă, dacă funcţiile ei economice ş i financiare

sunt încredinţate unor funcţionari de stat; 
• regii autonome cu conducere indirectă, dacă aceleaş i funcţii sunt concesionate
sau închiriate unor persoane sau întreprinderi particulare.
Societatea comercială este o persoană juridică care efectuează activită ţi de producţie ş i
comercializare în scopul obţinerii de profit. În lumea contemporană societatea comercială
reprezintă forma principală de întreprindere. Aceste forme de întreprindere sunt conduse
de directorul general în baza unui contract de management încheiat de Adunarea
Generală a Acţionarilor. Directorul general constituie Consiliul de Administraţie ş i
Comitetul de Direcţie, ca organe participative ale managementului. 
Există mai multe feluri de societă ţi comerciale, dar cele mai ră spândite sunt: 
Societatea în nume colectiv (SNC), caracterizată prin: 

• este o societate de persoane cu numă r redus de asociaţi; 
• obligaţiile sociale sunt garantate de toţi asociaţ ii; 
• în cazul falimentului atât societatea cât ş i asociaţii sunt declaraţi faliţi.
7
Societate pe acţiuni (SA), caracterizată prin:
• este o societate de capitaluri divizate în acţiuni;  
• acţiunile sunt transmisibile;  
• acţionarii sunt ră spunză tori numai în limita capitalului social al  fiecă ruia.  
Societate cu răspundere limitată, caracterizată prin:

• este o societate de capitaluri, iar ră spunderea este limitata la aportul  social;
• aportul social este format din pă rţi sociale;  
• numă rul de asociaţi nu poate fi mai mare de 50.  
Întreprinderi mixte, în cadrul că rora există participanţ i la crearea ş i  utilizarea

patrimoniului atât din partea statului cât ş i din partea unor  persoane fizice particulare.
2) În funcție de modul de constituire şi utilizare a patrimoniului întreprinderile pot

fi: 
a) Intreprinderi particulare individuale, care se caracterizeaza prin:

I. sunt proprietatea unei persoane fizice , dar care poate utiliza unul sau mai
mulţi salariaţi;
II. proprietarul este responsabil de patrimoniul întreprinderii; 
Astfel de întreprinderi sunt aş a zisele întreprinderi artizanale din agricultură , pescuit sau
servicii, unde numă rul de salariaţ i este mai mic de 10.
b) Întreprinderi unipersonale cu ră spundere limitată se caracterizează prin aceea că :

 
I. patrimoniul întreprinderii este separat de cel al proprietarului
II. responsabilitatea proprietarului este limitată numai la patrimoniul  

întreprinderii.  
c) Întreprinderi societare, care se caracterizează prin urmă toarele:  
I. capitalul societă ţii este repartizat între două sau mai multe persoane, fiind
divizat în titluri numite acţiuni sau pă rţi sociale;  
II. au personalitate juridică ;  
III. sociaţ ii primesc dividende.  
d) Întreprinderi cooperatiste, se caracterizează prin aceea că :  
8
I. se creează pe baza participă rii mai multor persoane ce au desfă ş urat
anterior apariţiei cooperativei, activită ţi similare în calitate de mici
producă tori;  
II. fiecare membru cooperator participă în mod egal la managementul

cooperativei;  
III. membrii cooperatori au dreptul în afara salariului la o parte din venitul final
în funcţie de partea de capital cu care a venit în cooperativă sau a unor
prevederi de la constituirea acesteia.  
e) Întreprinderi familiale al că ror specific este dat de faptul că patrimoniul se află în
proprietatea membrilor unei familii, care de cele mai multe ori sunt ş i lucră tori în
cadrul întreprinderii lor.  
3) În funcţie de apartenenţa naţională pot exista:
a) Întreprinderi naţionale în care patrimoniul se află integral în  proprietatea unei

ţări;  
b) Întreprinderi multinaţionale ale că ror subunită ţi componente îş i  desfă ş oară
activitatea în două sau mai multe ţări; aceste întreprinderi  sunt de regulă
proprietatea unui grup economic internaţional;  
c) Întreprinderi joint-venture care se caracterizează prin participarea cu capital în
proporţii diferite a unor persoane fizice sau juridice din  două sau mai multe ţări.
4) În funcţie de gradul de mărime (stabilit în funcţie de numă rul de salariaţi, cifra de
afaceri, mă rimea capitalului sau a profitului) pot exista:
a) Întreprinderi mari caracterizate printr-un grad mare de diversificare,  resurse

financiare importante, organizare pe un numă r mare de niveluri ierarhice, etc. ş i
care reacţionează mai greu la schimbă rile din mediul înconjură tor;  
b) Întreprinderi mici şi mijlocii caracterizate prin aceea că proprietarul se confundă cel
mai adesea cu managerul; sunt întreprinderi dinamice dar ş i foarte vulnerabile
datorită dependenţei de acelaş i client, a cheltuielilor foarte ridicate cu personalul
sau a unei prea accentuate specializă ri.  
Specialiş tii apreciază că întreprinderile mici (cu un numă r de salariaţi între 1 ş i 75) ş i
mijlocii (cu un numă r de salariaţi între 76 ş i 200) nu sunt o reproducere a marilor
9
întreprinderi întrucât au un anumit specific privind poziţia lor pe piaţă, capacitatea lor de
a atrage personalul, modul de organizare ş i gestiune.
Între avantajele întreprinderilor mici ş i mijlocii pot fi menţionate:
• au o capacitate mare de inovare manifestată nu numai în lansarea noilor  produse

dar ş i în strategia pe care o adoptă ;  
• posibilită ţi mari de reducere a costurilor, din cauza cheltuielilor  convenţional-
constante reduse ca mă rime;  
• ocuparea unor segmente de piaţă specifice, neaccesibile marilor  întreprinderi.  
Întreprinderile mici ş i mijlocii au însă ş i unele dezavantaje din care mai  importante
sunt:  
• deficienţe în domeniul gestiunii, datorită lipsei de pregă tire a celui care  o creează ;
 
• lipsa unor surse de finanţare necesare pentru depă ş irea unor perioade  dificile
care pot apare în timpul funcţionă rii acestora;  
• dificultă ţi generate de lipsa unor reglementă ri guvernamentale în acest  domeniu.
5) În funcţie de gradul de continuitate a procesului de producție intreprinderile pot

fi:
• cu funcţionare continuă pe tot parcursul anului;

• cu funcţionare sezonieră.
Întreprinderile cu funcţionare sezonieră ridică probleme deosebite din punctul de vedere

al managementului, cum ar fi:
• folosirea capacită ţii de producţie pe o perioadă cât mai mare de timp;

• permanentizarea pe o perioadă cât mai mare de timp a numă rului de  muncitori;
• asigurarea aprovizionă rii cu materii prime ş i materiale pentru o perioadă  cât
mai mare de timp, în condiţii de conservare a calită ţii acestora cât mai bune.  
6) În funcţie de gradul de specializare întreprinderile pot fi:
10
a) Întreprinderi specializate sunt acele întreprinderi în cadrul că rora  produsele finite
sau componente ale acestora se obţ in în cantită ţi mari, în urma unor procese tehnologice
omogene. Aceste întreprinderi sunt dotate cu utilaje specializate în executarea operaţiilor
componente ale procesului tehnologic ş i cu personal cu calificarea corespunză toare.  
b) Întreprinderi universale execută o varietate mare de produse în cantită ţi mici sau chiar
unicate. Caracteristic acestor întreprinderi este faptul că sunt înzestrate cu utilaje
universale pentru executarea unei game cât mei largi de operaţii tehnologice ş i cu forţa
de muncă policalificată conform cu tipul operaţiilor tehnologice realizate de că tre utilaje.
 
c) Întreprinderi mixte în cadrul că rora se execută produse în serie sau unicate ş i care
îmbină caracteristicilor primelor două tipuri de întreprinderi. Încadrarea
întreprinderilor într-o clasă sau alta conform acestor criterii de clasificare este
importantă din punctul de vedere al managementului; astfel pe baza asemă nă rilor
existente între diferite întreprinderi din aceiaş i clasă pot fi adoptate mă suri care să fie
valabile unui numă r cât mai mare de astfel de întreprinderi.
Trăsăturile de bază ale unei întreprinderi de producţie
Prin obiectul sau de activitate o întreprindere are rolul de a-ş i folosi cu eficienţa
mijloacele de producţie pe care le deţ ine în condiţiile folosirii cât mai complete a
capacită ţilor de producţie, a unei calită ţ i ridicate a produselor ş i a obţinerii de profit.
O întreprindere de producţie industrială se caracterizează prin trei tră să turi de bază :
• unitatea tehnico-productivă ; 
• unitatea organizatorico-administrativă ; 
• unitatea economico-socială . 
Unitatea tehnico-productivă este determinată de faptul că întreprinderea de producţie

industrială dispune de un complex de factori de producţie, în anumite raporturi
cantitative ş i calitative astfel încât să fie realizat în condiţii de eficientă obiectivul stabilit
de că tre aceasta.
În cadrul acestei tră să turi de bază se evidenţ iază două aspecte principale:
a) omogenitatea procesului tehnologic în toate subunită ţile de producţie de bază

specializate în executarea anumitor produse sau componente ale  acestora;  
11
b) unitatea producţiei fabricate în întreprindere.  
Pentru întreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului tehnologic, în cadrul

subunită ţilor sale de producţie de bază , procesul tehnologic este asemă nă tor, utilizându-
se maş ini ş i utilaje cu aceiaş i destinaţie tehnologică , muncitorii au aceiaş i profesie ş i grad
de calificare, iar modul de organizare al acestora este asemă nă tor. Acest aspect al
tră să turii tehnico-productive este cel mai des întâlnit în întreprinderi de turnă torie,
ţesă torii, filaturi etc. În figura de mai jos este prezentată o întreprindere de turnă torie
caracterizată prin omogenitatea procesului tehnologic.
Figura. Schema unei intreprinderi de turnatorie caracterizata prin omogenitatea

procesului tehnologic
În cadrul celui de-al doilea aspect al unită ţ ii tehnico-productive, al unită ţ ii producţiei

fabricate, o întreprindere reuneş te subunită ţi de producţie specializate în realizarea unui
numă r foarte mic de produse sau componente ale acestora. Pentru aceasta, se reunesc
procese neomogene în cadrul aceleiaş i subunită ţi de producţie. Din punctul de vedere al
modului cum sunt reunite procesele tehnologice neomogene, pot exista trei variante de
realizare a producţiei în subunită ţile de producţie de baza.
Prima variantă presupune crearea de subunită ţi de producţie pentru realizarea în cadrul
fiecă rei subunită ţi de producţie de bază a unei singure operaţii tehnologice pentru toate
produsele care urmează sa fie prelucrate. Vom exemplifica în figura de mai jos acest mod
de organizare a procesului tehnologic pentru o întreprindere de ţesă torie.
12
Figura Schema sectiilor de productie ale unei intreprinderi de tesatorie organizate pe faze
ale procesului tehnologic
În cea de-a doua variantă sub care poate apare unitatea producţiei fabricate toate
subunită ţile de bază ale întreprinderii conţin toate fazele procesului tehnologic necesare
realiză rii unui singur fel de produs. Folosind acelaş i exemplu al întreprinderii de
ţesă torie, schema secţiilor de producţie în acest caz este prezentată în figura de mai jos:
Figura. Schema unei întreprinderi de ţesătorie cu procese tehnologice neomogene

ale cărei subunităţi de producţie sunt specializate în fabricaţia unui singur produs
În schema de mai sus au fost utilizate urmă toarele simboluri:
V - operaţia tehnologică de vopsitorie; 
F - operaţia tehnologică de filatură ; 
T - operaţia tehnologică de ţesă torie;
Fin - operaţia tehnologică de finisaj.
A treia variantă presupune existenţa în întreprindere a două feluri de secţii de bază ş i

anume:
• secţii de bază în cadrul că rora se realizează o singură fază de proces tehnologic
pentru toate produsele din cadrul întreprinderii;
• secţii de bază în cadrul că rora se realizează faze de proces tehnologic doar pentru
un singur tip de produs. În general, în categoria primului tip de secţii se
desfă ş oară stadii tehnologice pregă titoare, cum ar fi: vopsitoria ş i filatura, iar în
celelalte operaţii de prelucrare propriu-zisă , cum ar fi ţesă toria ş i finisajul
produselor.
13
În figura de mai jos este prezentat modul de organizare al secţiilor de bază conform celor
prezentate anterior pentru aceiaş i întreprindere de ţesă torie; acest mod de organizare
este prezentat doar cu titlu teoretic, în realitate întreprinderile de ţesă torie fiind alcă tuite
după schema din varianta întâi.
Figura. Schema secţiilor unei întreprinderi de ţesătorie organizate pe stadii ale procesului
tehnologic sau specializate pe produs
Pe lângă cele prezentate anterior, unitatea tehnico-productivă mai însemnează pentru o

întreprindere de producţie industrială ş i faptul că în cadrul acesteia există un ansamblu
de secţii auxiliare ş i de servire, formând împreună un sistem tehnico-productiv amplasat
pe un teritoriu bine delimitat al întreprinderii.
Unitatea organizatorico-administrativa este data de faptul că la înfiinţarea întreprinderii

se stabileş te pentru aceasta un sediu, un obiect al activită ţ ii, o denumire, un complex de
mijloace de producţie, un personal ş i o conducere proprie.
Prezenţa acestor elemente face ca întreprinderea sa aibă din punct de vedere

organizatorico-administrativ urmă toarele caracteristici:
• poate decide asupra produselor sau serviciilor care pot fi oferite pe piaţă;  
• poate decide asupra activită ţilor de management care vor fi utilizate;
• poate decide asupra modului de utilizare a resurselor financiare ş i a  modului de
împă rţire a profitului.  
Unitatea economico - socială este dată de faptul că întreprinderea este  organizată ş i
funcţionează pe baza principiilor de rentabilitate ş i de eficienţă economică . Din acest
motiv, o astfel de întreprindere se caracterizează din punct de vedere economico-social
prin urmă toarele:  
• indiferent de forma de proprietate orice întreprindere are în dotare mijloace de

producţie proprii;  
14
• funcţionează pe baza strategiei ş i tacticii stabilite de conducerea acesteia în
vederea realiză rii obiectivului propus;
• poate fi desfiinţată , reorganizată sau poate să -ş i modifice obiectul de  activitate,
denumirea sau sediul pe baza unor hotă râri ale organelor care  au constituit-o;  
• îş i desfă ş oară activitatea pe bază de autofinanţare;  
• trebuie să asigure cunoaş tere temeinică a pieţ elor de desfacere, în  vederea
realiză rii integrale a producţiei.  
Aceste tră să turi de bază ale unei întreprinderi de producţie industriale pot  avea o serie
de particularită ţ i distincte în funcţie de condiţiile specifice în care o întreprindere sau
alta îş i desfă ş oară activitatea.  
TESTE DE VERIFICARE
Există urmă toarele posibilită ţ i de ră spuns la afirmaţiile de mai jos:
a) Ambele afirmaţii sunt adevărate cu valoare cauză-efect;
b) Ambele afirmaţii sunt adevărate fără valoare cauză-efect;
c) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua falsă;
d) Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
e) Ambele afirmaţii sunt false.
Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus se încadrează urmă toarele afirmaţii.
1) Un sistem se caracterizează printr-un ansamblu de elemente aflate într-o relaţie de

interdependentă ş i interacţiune reciprocă : acesta este caracterizat numai de sarcinile ş i
funcţiile sale.  
R. c. Prima afirmație este adevărată, iar a doua falsă
15
2) Comportamentul anticipativ al unui sistem este atunci când paralel cu adaptarea la
influenţele mediului, are la rândul sau influenţe asupra acestuia; comportamentul activ
este atunci când sistemul se adaptează la schimbă rile din mediul înconjură tor înainte ca
acesta să -ş i manifeste efectele.  
R. e. ambele informatii sunt false
3) Subsistemul efector este principala componentă a unui sistem de producţie;

componentele sale sunt: sistemul mecanic ş i sistemul de antrenare.  
R. b. Ambele informatii sunt adevarate, fara valoare cauza-efect
4) Obiectivele unei întreprinderi sunt de doua feluri: economice ş i sociale; obiectivul

social este determinat de faptul că întreprinderea face o distribuire a veniturilor
obţinute din procesul de producţie.  
5) Obiectivul social se manifestă faţă de producă tori; faţă de consumatori se manifestă

obiectivul economic.  
6) Inflaţia apare ca un fenomen de creş tere a puterii de cumpă rare; aceasta se

manifestă ca o cantitate mare de masa monetară pe piaţă.  
R. d. Prima afirmație este falsă, iar a doua adevărată;
7) O regie autonomă se caracterizează prin faptul că în caz de faliment este declarată
falită atât ea cât ş i asociaţii să i; salariaţii regiei autonome au dreptul în afara salariului ş i
16
la o parte din venitul final al regiei repartizat în funcţie de partea de capital cu care au
contribuit la capitalul acesteia.  
R. e. Ambele afirmații sunt false.
8) În funcţie de gradul de specializare întreprinderile sunt cu funcţionare continuă ş i

sezonieră ; întreprinderile mixte sunt o combinaţie dintre întreprinderile mici ş i mijlocii.
R. e. Ambele afirmații sunt false.
9) O întreprindere se caracterizează prin tră să tura tehnico - productivă ; aspectele sale
de bază sunt: omogenitatea procesului tehnologic ş i unitatea producţiei fabricate.  
R. b. Ambele afirmații sunt adevărate fără valoare cauză-efect;
10) Unitatea organizatorico - administrativă este dată de faptul că întreprinderea

funcţionează pe baza principiilor de rentabilitate; conform acestei tră să turi ,
întreprinderea poate să decidă asupra activită ţilor de management care vor fi utilizate.  
R. d. Prima afirmație este falsă, iar a doua adevărată;
11) Conform tră să turii economico - sociale întreprinderea funcţionează pe baza
strategiei ş i tacticii stabilite de conducerea acesteia ş i poate decide asupra modului de
utilizare a resurselor.  
Alegeți varianta corecta:  
12) Nu pot fi tră să turi de bază ale unei întreprinderi industriale:
a) tră să tura tehnico-productivă ;  
17
b) trăsătura tehnico-economică;  
c) trăsătura administrativ-sociala;  
d) tră să tura administrativ-organizatorică ;  
e) trăsătura social-organizatorică.  
13) Tră să tura tehnico - productivă se caracterizează prin urmă toarele aspecte
principale:
a) omogenitatea procesului tehnologic;  
b) omogenitatea producţiei fabricate;  
c) unitatea producției fabricate;  
d) unitatea procesului tehnologic.  
14) În funcţie de gradul de specializare al întreprinderii acestea pot fi:
a) întreprinderii sezoniere;  
b) întreprinderi universale;  
c) întreprinderi mixte;  
d) întreprinderi cu funcţionare continuă ;  
e) întreprinderi specializate.  
15) Obiectivele unei întreprinderi pot fi:
a) sociale;
18
b) culturale;
c) economice;
d) comerciale;
e) financiare.
16) Subsistemele componente ale sistemului de fabricaţie al unei întreprinderi sunt:
a) subsistemul de prelucrare
b) subsistemul resurselor umane
c) subsistemul logistic
d) subsistemul de comandă
e) subsistemul de organizare
f) subsistemul de control.
17) Un sistem de producţie are urmă toarele tipuri de comportament:
a) comportament activ
b) comportament pasiv
c) comportament preventiv
d) comportament planificat
e) comportament anticipativ.
19
Organizarea structurala a sistemelor de productie
Procesul de productie – Delimitari conceptuale
Conceptul “Proces de productie”
Orice unitate de productie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale si

servicii care se realizeaza prin desfasurarea unor procese de productie.
Continutul activitatii de productie are un caracter complex si cuprinde atat activitati de
fabricatie propriu-zise cat si activitati de laborator, de cercetare si asimilare in
facbricatie a noilor produse etc.
Fabricația este o activitate de productie care transforma materiile prime in produse
finite de un nivel calitativ cât mai ridicat si cu costuri cât mai reduse.
Procesul de productie este format din:
• Procesul tehnologic;
• Procesul de muncă.
Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin care se
realizează un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică
atât forma și structura cât și compoziția chimică a diverselor materii prime pe care le
prelucrează:
Procesele de productie sunt:
I. Elementare – sunt acele procese prin care produsul finit se obține printr-o
singură operație tehnologică
II. Complexe – există atunci când asupra obiectelor muncii se execute mai multe
operații tehnologice
Procesele de muncă sunt acele process prin care factorul uman acționează asupra
obiectelor muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă.
Pe lângă procesele de muncă și tehnologice în unele ramuri industrial există și procese
natural în cadrul cărora obiectele muncii suferă transformări fizice și chimice sub
acțiunea unor factori naturali (de ex. în industria alimentară – procese de fermentație, în
industria mobilei – procese de uscare a lemnului, etc.)
20
Tipologia proceselor de producție
Datorită marii diversități a proceselor de producție acestea trebuie grupate în grupe de

procese care au caracteristici commune în funcție de anumite criterii de grupare.
Cele mai utilizate criterii de grupare a proceselor de producție sunt:
a. după modul de participare la obținerea produsului finit;
b. după gradul de continuitate;
c. după modul de obținere a produsului finit;
d. după gradul de periodicitate;
e. după natura tehnologică.
A. În funcție de modul cum participă la realizarea produsului finit procesele de productie

sunt:
• procese de producție de bază;
• procese de producție auxiliare;
• procese de producție de servire;
• procese de producție anexă
Procesele de producție de bază transformă materiile prime si materiale în produse

finite care constituie obiectul activității de bază al întreprinderii: procese de prelucrare
mecanică, montaj în construcții de mașini, țesătorie în industria textilă etc.
Procesele de producție de bază se pot clasifica la rândul lor în
• procese de bază pregătitoare;
• procese de bază prelucrătoare;
• procese de montaj-finiasaj.
Procesele de bază pregătitoare pregătesc materiile prime și materialele pentru

prelucrarea propriu-zisă – procesele de turnare și forjare în industria construcțiilor de
mașini, procesele de vopsitorie li filature din industria textilă, procesele de croit în
industria confecțiilor sau de încălțăminte.
Procesele de bază prelucrătoare efectuează efectuează operații de prelucrare propriu-zisă
a materiilor prime și a materialelor în vederea transformării lor în produsele finite –
procese de prelucrări mecanice în construcții de mașini, procesele de țesătorie în
industria textilă, procesele de coasere în confecții etc.
21
Procesele de bază de montaj-finisaj sunt acele procese care asigură obținerea formei finale
a produsului îna inainte de livrarea la consumator.
Procesele de producție auxiliare asigură obținerea unor produse sau lucrări care nu
constituie obiectul activității de bază al întreprinderii, dar care asigură buna funcționare
a proceselor de producție de bază – procesele de reparare a utilajelor și echipamentelor,
de obținere a diferintelor componente necesare în procesele de producție de bază, de
obținere a diferitelor feluri de energie, etc.
Procesele de producție de servire asigura obținerea unor servicii care nu constituie
obiectul activității de bază al întreprinderii, dar care ajută la buna desfășurare a
proceselor de producție de bază și auxiliare-procesele de transport intern, de depozitare
sau de transpot a diferitelor feluri de energie pe cabluri sau conducte.
B. După gradul de continuitate procesele de producție sunt:

• procese de producție continue;
• procese de producție periodice.
Procesele de producţie continue se caracterizează prin aceea că asigură o transformare

continua a materiilor prime în produse finite în instalații de aparatură, pe tot parcursul
fluxului de producție parametrii tehnologici având aceleași valori.
Procesele de producţie periodice se caracterizează prin aceea că produsele sunt elaborate

sub formă de șarje la dinstanțe de timp egale cu timpul necesar pentru elaborarea unei
șarje.
C. După gradul de periodicitate procesele de producție sunt:

• ciclice
• neciclice
Procesele de producţie ciclice au character repetativ și sunt specific tipului de producție de

serie mare sau de masa. În cadrul acestor procese prelucrarea produselor se face pe loturi
de fabricație sau sub formă de șarje.
Procesele de producţie neciclice se repeat la perioade mari de timp și sunt specific pentru
tipul de producție de serie mica sau unicate.
E. În funcție de natura tehnologică a operațiilor, procesele de producție sunt:
• procese chimice;
22
• procese de schimbare a configurației;
• procese de asamblare;
• procese de transport.
Procesele chimice se efectuează în instalații capsulate în cadrul cărora materiilr prime se

transformă în urma unor reacții chimice sau termochimice – procese din industria
aluminiului, a maselor plastic, a petrolului, etc.
Procesele de schimbare a configurației au la bază operațiile de prelucrare mecanică a
materiilor prime cu ajutorul unor mașini sau aggregate tehnologice – procese de strunjire,
rectificare, frezare, etc.
Procesele de asamblare asigură sudura, lipirea, sau montajul unor subansamble în vederea
obținerii produsului finit.
Procesele de transport asigură deplasarea materiilor si materialelor de la un loc de muncă
la altul în interiorul întreprinderii.
Teste de verificare
Există urmă toarele posibilită ţ i de ră spuns la afirmaţiile de mai jos:
a) Ambele afirmaţii sunt adevărate cu valoare cauză-efect;
b) Ambele afirmaţii sunt adevărate fără valoare cauză-efect;
c) Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua falsă;
d) Prima afirmaţie este falsă, iar a doua adevărată;
e) Ambele afirmaţii sunt false.
Menţionaţi în care din situaţiile de mai sus se încadrează urmă toarele afirmaţii.
1. Întreprinderea industrială desfă şoară procese de producţie industrială ; rezultatul

obţinut în urma acestor procese este dat de ansamblul bunurilor materiale destinate
satisfacerii necesită ţilor de consum ale diferiţilor beneficiari.  
23
R. a. Ambele afirmaţii sunt adevărate cu valoare cauză-efect;
2. Activitatea de producţie propriu-zisă conţine procese de fabricaţie a produselor;

ală turi de aceste procese de fabricaţie mai există şi activită ţi de cercetare, laborator şi
asimilare de noi produse.  
R. b Ambele afirmaţii sunt adevărate fără valoare cauză-efect;
3. Procesele de producţie nu conţin şi procesele naturale pentru transformarea fizico-

chimică a materiilor prime; ele conţin doar procesele de muncă de transformare a
obiectelor muncii în produse finite.  
R. c Prima afirmaţie este adevărată, iar a doua falsă;
24

Managementul Operational Al Productiei

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul Operational Al Productiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Științe Economice

Tratarea sistemică a unei unită ţi de producţie presupune determinarea interacţiunilor

1 Badea, F. (2002), Managementul productiei, Editura ASE, pp. 2 si urm.

Sistemul de producție industriale

Sistemul de producţie este componenta principală a complexului economic naţional,

Comportamentul sistemului de producţie depinde esenţial de obiectivele acestuia, de

Comportamentul activ există atunci câ nd sistemul, paralel cu adaptarea la influenţele

Subsistemul de fabricaţ ie constituie locul de desfă ş urare al unui proces parţial al

b) Subsistemul logistic realizează operaţii de transfer poziţional (transport) ş i de transfer

c) Subsistemul de comandă realizează funcţia de transformare ş i distribuţie a fluxurilor

d) Subsistemul de control are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce

Constituirea sistemelor avansate de producţie caracteristice mileniului trei, presupune

Conceptul de ”întreprindere de producţie/ firmă”

Obiectivul economic se concretizeaza in:

Managementul cu faţă umană presupune luarea în considerare nu numai a factorilor

Protecţia mediului este considerat a fi un element al obiectivului social al unei

Protecţia consumatorului este de asemenea un element important care trebuie avut în

Tipologia întreprinderilor de producţie

1) După forma de proprietate:

• este proprietara patrimoniului sau pe care îl foloseş te în mod autonom;

Regiile autonome pot fi ş i ele la rândul lor de două feluri:

• regii autonome cu conducere directă, dacă funcţiile ei economice ş i financiare

Societatea în nume colectiv (SNC), caracterizată prin:

Societate cu răspundere limitată, caracterizată prin:

Întreprinderi mixte, în cadrul că rora există participanţ i la crearea ş i utilizarea

2) În funcție de modul de constituire şi utilizare a patrimoniului întreprinderile pot

a) Intreprinderi particulare individuale, care se caracterizeaza prin:

b) Întreprinderi unipersonale cu ră spundere limitată se caracterizează prin aceea că :

I. patrimoniul întreprinderii este separat de cel al proprietarului

II. responsabilitatea proprietarului este limitată numai la patrimoniul

c) Întreprinderi societare, care se caracterizează prin urmă toarele:

II. au personalitate juridică ;

III. sociaţ ii primesc dividende.

d) Întreprinderi cooperatiste, se caracterizează prin aceea că :

II. fiecare membru cooperator participă în mod egal la managementul

3) În funcţie de apartenenţa naţională pot exista:

a) Întreprinderi naţionale în care patrimoniul se află integral în proprietatea unei

a) Întreprinderi mari caracterizate printr-un grad mare de diversificare, resurse

Între avantajele întreprinderilor mici ş i mijlocii pot fi menţionate:

• au o capacitate mare de inovare manifestată nu numai în lansarea noilor produse

5) În funcţie de gradul de continuitate a procesului de producție intreprinderile pot

• cu funcţionare continuă pe tot parcursul anului;

Întreprinderile cu funcţionare sezonieră ridică probleme deosebite din punctul de vedere

• folosirea capacită ţii de producţie pe o perioadă cât mai mare de timp;

6) În funcţie de gradul de specializare întreprinderile pot fi:

Trăsăturile de bază ale unei întreprinderi de producţie

Unitatea tehnico-productivă este determinată de faptul că întreprinderea de producţie

a) omogenitatea procesului tehnologic în toate subunită ţile de producţie de bază

Pentru întreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului tehnologic, în cadrul

Figura. Schema unei intreprinderi de turnatorie caracterizata prin omogenitatea

În cadrul celui de-al doilea aspect al unită ţ ii tehnico-productive, al unită ţ ii producţiei

Figura. Schema unei întreprinderi de ţesătorie cu procese tehnologice neomogene

În schema de mai sus au fost utilizate urmă toarele simboluri:

V - operaţia tehnologică de vopsitorie;

F - operaţia tehnologică de filatură ;

T - operaţia tehnologică de ţesă torie;

Fin - operaţia tehnologică de finisaj.

A treia variantă presupune existenţa în întreprindere a două feluri de secţii de bază ş i

Pe lângă cele prezentate anterior, unitatea tehnico-productivă mai însemnează pentru o

Unitatea organizatorico-administrativa este data de faptul că la înfiinţarea întreprinderii

Prezenţa acestor elemente face ca întreprinderea sa aibă din punct de vedere

• indiferent de forma de proprietate orice întreprindere are în dotare mijloace de

Există urmă toarele posibilită ţ i de ră spuns la afirmaţiile de mai jos:

Regiile autonome pot fi ş i ele la rândul lor de două feluri: 

Societatea în nume colectiv (SNC), caracterizată prin: 

Întreprinderi mixte, în cadrul că rora există participanţ i la crearea ş i  utilizarea

II. responsabilitatea proprietarului este limitată numai la patrimoniul  

c) Întreprinderi societare, care se caracterizează prin urmă toarele:  

II. au personalitate juridică ;  

III. sociaţ ii primesc dividende.  

d) Întreprinderi cooperatiste, se caracterizează prin aceea că :  

a) Întreprinderi naţionale în care patrimoniul se află integral în  proprietatea unei

a) Întreprinderi mari caracterizate printr-un grad mare de diversificare,  resurse

• au o capacitate mare de inovare manifestată nu numai în lansarea noilor  produse

V - operaţia tehnologică de vopsitorie; 

F - operaţia tehnologică de filatură ; 

Alegeți varianta corecta:  

a) tră să tura tehnico-productivă ;  

d) tră să tura administrativ-organizatorică ;  

a) omogenitatea procesului tehnologic;  

b) omogenitatea producţiei fabricate;  

c) unitatea producției fabricate;  

d) unitatea procesului tehnologic.  

d) întreprinderi cu funcţionare continuă ;  