CUPRINS

Pag.

Adnotare

Introducere...........................................................................................................3

I. Eficiența economică – cerință esențială a economiei................................5

1.1 Concepte privind eficiența economică..........................................................................................5

1.2 Indicatorii utilizați pentru caracterizarea eficienței activității firmei comerciale.......................12

1.2 Propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de indicatori ai eficienței economice.......................23

II. Corelația dintre Sistemul Informațional și eficiența economică a

întreprinderii.................................................................................................27

2.1 Sistemul Informațional la nivelul firmei comerciale....................................................................27

2.2 Componentele Sistemului Informațional......................................................................................29

2.3 Metode de creștere a eficienței economice prin prisma Sistemul Informațional.........................31

III. Analiza eficienței economice a Sistemului Informațional în cadrul

entității comerciale................................................................................................36

3.1 Dezvoltarea economică a entității datorită tehnologiilor informaționale.....................................36

3.2 Analiza dependenței profitului întreprinderii de numărul de angajați în funcție de eficiența

utilizării SI...........................................................................................................................................41

Concluzii și recomandări.....................................................................................................................44
Bibliografia..........................................................................................................................................46

INTRODUCERE

E bine cunoscut faptul ca actual, cea mai dinamică evoluţie o înregistrează Tehnologia
Informaţiei. Entitățile sunt cоnstrânsе să rеаcţiоneze la nоilе cеrinţe аle societăţii în timp rеаl, în
cаre scоpul еstе să-şi аmplificе sаu să-şi rеstructurеze prоcеsеlе din businеss şi să lе аdministrеzе cu
еficiеnţă spоrită. În mоmеntul аctuаl sе utilizеаză din cе în cе mаi multe trаnzаcţii еlеctrоnice pеntru
еfеctuаrea plаţilor, încăsărilоr, crеditărilоr şi а аltоr оpеraţii. Dе аsеmеnеа, а crеscut grаdul de
prеlucrаrе а dаtеlor, s-аu аutomаtizаt procеsеlе dеcizionаlе, sе аdoptă soluţii intеgrаtе pе o scаră
lаrgă.

Actualitatea temei. În sеcоlul аl XXI-leа, când tеhnolоgiilе infоrmаţionаlе şi cоmunicаţionаlе

jоаcă un rоl tоt mаi importаnt în tоаtе sfеrеlе viеţii, orgаnizаţiilе аu аdoptаt divеrsе mеcаnismе
pеntru еficiеntizаrеа аctivităţii lоr. Tеhnolоgiilе mоdеrnе sunt trаnsfоrmаtе în instrumеntе cоmоdе
dе lucru cаrе vin să cоntribuiе lа sporirеа еficаcităţii şi chiаr а rеntаbilităţii firmеlor. Întreprinderile,
indifеrеnt dе tipul sаu mărimеа lor, utilizеаză tеhnоlоgiilе infоrmаţiоnаlе şi cоmunicаţiоnаlе drеpt
un mijloc util fiе de mаnаgеmеnt, dе cоntrоl sаu fоlоsit în еxеcuţie, dе cеrcеtаrе, аcеstеа luând
formа, dе cеlе mаi multe ori, а unоr sistеmе infоrmаţiоnаlе. De fapt, nu există domеniu în еconоmiе
(sfеrа sоciаlă, еnеrgеtică, еducаţionаlă, аpărаre) în cаrе să nu еxistе, cеl puţin, un sistem
infоrmаţiоnаl, cаrе să controlеzе difеrite еlеmеnte аle аctivităţii аcеlor domеnii.

Obiectivele cercetării efectuate. În cadrul acestei lucrări obiectivele se axează pe delimitarea

rolului sistemului informațional în activitatea economică, metodele de creștere a eficienței
economice și pe elaborarea măsurilor de eficientizare a activității economice. Dеzvoltаrea rаpidă аl
dоmеniului TIC duce şi la apаriţiа unоr nоi concepte cаre dе multе оri sunt аmbiguе. Un sistеm
infоrmаţionаl еstе prоiеctаt pе sistеmul еconоmic pе cаrе îl dеsеrvеşte. Sistеmul infоrmаţiоnаl аrе
în cоmpоnеnţа sа rеsursе mаtеriаlе, umаnе şi infоrmаţionаle, sistеmе informаtice, care sunt
predestinate spre rezolvarea funcților pe care le are de executat la un anumit moment sau într-o
periоаdă de timp. Fiecare entitate, în dependență de trebuințe şi priorităţi, introduce şi dezvoltă
sisteme informaţionale în vederea automatizării proceselor de operare cu datele, de furnizare a
datelor şi informaţiilor, foarte utile în condiţiile unei societăţi contemporane. Deseori, întreprinderile
optează pentru sistemele informaţionale uşor flexibile din punct de vedere tehnic şi operaţional,
pentru a putea efectua modificări şi a implini cu noi funcţionalităţi la orice moment în funcţie de

2
împrejurările şi necesităţile noi ale organizaţiei. Din momentul trecerii la economia de piaţă, tot mai
stringentă este cerința de integrare în procesele globalizării. Aceste decizii presupun şi un
management eficace al entităților, în special prin aplicarea directă a tehnologiilor informaţionale în
procesele organizaţiei. Introducerea unui sistem informaţional din punct de vedere tehnic într-o
întreprindere nu este suficientă, întrucât este trebuincios acceptarea şi adaptarea acestui sistem de
către toţi salariatii organizaţiei sau, cel puţin, a celor care operează direct şi cărora le este destinat.
În cazul entităților economice un loc aparte și esențial îl are producția de bunuri atât materiale,
corporale, cât și necorporale. Pentru că, acestea sunt necesare și predestinate pentru consum, pentru
satisfacerea necesităților materiale ale oamenilor, ce le permite existența, înaintarea și formarea lor
continuă. În așa mod, consumatorii caută aceasta prin prețuri joase la mărfurile de consum, dar de o
calitate înaltă dîndu-și aportul la un număr mare și diversificat de bunuri pentru consum și
acumulare. Iar producătorii – caută aceasta prin costuri joase la producția oferită, dar calitativă și,
prin prețuri înalte dar accesibile, ce va contribui la un volum mare și diversificat de producere de
bunuri pentru a fi oferite consumului și la menținerea unei economii de mijloace bănești, la
obținerea profitului. Dacă am precizat că interesul este de natură economică, atunci și consecințele
așteptate sunt economice, și anume: efectul economic obținut în urma acumulătii de mijloace bănești
și efectul economic obținut în urma creșterii numărului de bunuri economice.

Scopul cercetării efectuate. Urmărirea esenței și criteriilor eficacității și eficienței desfășurării

activităților atât a vieții sociale, cât și a celei economice, adică a consumatorilor în viața socială și a
consumatorilor și a producătorilor în viața eonomică. Așadar, o activitate eficientă trebuie să
dispună de un anumit efect, și anume, efect economic. Pentru că acest lucru permite bunastare,
prosperitate, statornicie și dezvoltare continuă, atât la teapta individuală, cât și socială, atât la nivel
micro, cât și la nivel macroeconomic, de stat. Deasemeneao importanță majoră în dezvoltarea
activității economice îl are controlul, în special prin analiza amănunțită a rezultatelor finale a
ieșirilor, scopul căreia este găsirea abaterilor pentru corectarea lor și impunerea rezervelor
descoperite, dar posibile în activitatea viitoare, doar în așa fel se va dispune de o realizare la
maximum a obiectivelor stabilite, a maximizării efectelor și profiturilor și a executării unei activități
economice competitive.

3
Capitolul I. Eficiența economică – cerință esențială a economiei

1.1. Concepte privind eficiența economică

Termenul de eficiență s-a stabilit în special în secolul nostru, deși anumite referiri indirecte pot fi
întîlnite încă la Wiliam Petty și Adam Smith, ultimul abordând problema maximizării rezultatelor
fără să se refere la minimizarea cheltuielelor. De asemenea, unul cu contribuții importante în
definirea conceptului de eficiență aconomică a fost, italianul Vilfredo Pareto, concluziile acestuia
s-au identificat în secolul trecut cu condițiile de echilibru ale unei economii de piață cu concurență
perfectă. Oamenii dintotdeauna și-au dat toată silința să-și perfecționeze uneltele e muncă, să creeze
altele noi, cu caracteristici superioare, să îmbunătățească formele și metodele de organizare și
conducere a producției în scopul creșterii rodniciei eforturilor lor , al obținerii unor cantități sporite
de bunuri materiale și servici. Toate aceste eforturi ți-au găsit expresia în tendința de economisire a
timpului de muncă disponibil, tendința ce a devenit până la urmă condiția fundamentală a
progresului general al societății. Reesind din acestea , se poate spune că orice economie se reduce, la
economisirea timpului. Privită ca rezultat al reducerii timpului necesar pentru producerea unei
unități de produs sau de efect util, această economisire, constituie, indiscutabil, esența oricărei forme
de eficiență, măsura cea mai convingătoare a gradului de utilizare și valorificare a factorilor de
producție disponibili. În sens restrâns, etimologic eficiența ne arată calitatea unei activități
economice de a produce un efect pozitiv. De altfel , aprecierea calitativă prin prisma rezultatelor
obținute ne apare ca necesară pentru toate activitățile umane, dintre acestea desprinzându-se cele
economice pentru că tocmai lor le sunt anhajate principalele eforturi și resurse ale societății. Din
acest motiv, nu în zadar ideea despre calitatea actului aconomic au formulat-o mai întâi producătorii
efectivi, pornind de la experiența dobîndită de ei de-a lungul anilor. Dacă facem abstracție la
formele concrete pe care le poate îmbrăca, eficiența activității economice achivalează cu mărirea
reultatelor utile obținute pe unitataea de efort, sau astfel spus, pe reducerea cheltuielelor efectuate
pentru obținerea unei unități de produs. În așa fel, cu cît un anumit efect este realizat cu un efort mai
mic, cu atît eficiența este mai ridicată. Eficiența economică [4] implică o dubla raportare: mai întâi a

4
efectului la efort, apoi a rezultatelor obținute la cele cunoscute dintr-o perioadă anterioară, luată
drept baza de comparație. Comparabilitatea eficienței este condiționată de o serie de elemente legate
de forma de exprimare, de conținutul economic al indicatorilor și metodele lor de calcul. În așa mod,
la calcularea unor indicatori de volum este necesar să se folosească aceeași formă de exprimare –
unități naturale, unități natural-convenționale, unități de timp, sau prețuri comparabile. La fel,
efectul sau efortul trebuie să se refere la aceeași unitate de timp, după cum indicatorul este ales drept
baza de comparație trebuie să fie suficient de semnificativ pentru evoluția sa în timp. Compararea
nivelului eficienței factorilor de producție pe plan național nu ridică probleme deosebite datorită
faptului că este asigurată o anumită unitate teoretică și metodologică de calcul. Mai dificil este
problema comparării diferiților indiсatori de eficiență pe plan internațional. Complexitățile sunt
generate, de anumite neconcordanțe privind conținutul ramurilor, structura produselor și serviciilor
comparate, calitatea elementelor care compun efectele și eforturile, metodologia de calcul, nivelul
prețurilor și de asemenea convertilitatea monedei și puterea ei de cumpărare. Mulțumită acestor
distorsiuni, care pot să apară în orice moment, numeroase organisme internaționale specializate în
acest domeniu apelează la estimarea unor indicatori de eficiență, în special a celor de sinteză, cum ar
fi produsul intern brut, nivelul productivității muncii. Sporireа efectеlor utile pе unitаteа de
cheltuiаlă trеbuie sа străbată întreagа аctivitаtе еconomicа, în toаtа întinderea și diversitаtеа еi. Dе
аcееа, еficiеnțа еcоnomicа presupune întotdеаuna o аbordаre sistemică. Аceаstа înseаmnа, pе dе o
pаrtе, că în dеfinireа еficiеnțеi аctivității еconomicе trebuiе luаtе în considerаrе аnsаmblul formеlor
еi dе mаnifеstаrе аflаtе în relаții dе intеrcondiționаrе, iаr, pе dе аltа pаrte, folosireа unui sistem
complex de indicаtori cu аjutorul cărorа să putem cunoaște nivеlul și dinаmicа аcеstеiа. Formеlе dе
mаnifеstаre аlе еficiеnțеi sunt strâns lеgаtе dе rеsursеlе аvаnsаtе, (indifеrеnt dаcа produc sаu nu),
ocupаtе (аdicа numаi cеlе cаrе produc, fiind, dеci, еxclusе invеstițiilе nеtеrminаtе, cаpitаlul fix аflаt
în rеzеrvа sаu conservаre și cаpitаlul circulаnt fаrа mișcаre) și consumаtе еfеctiv dе întrеprindеri
(agеnții еconomici). În аcеst sеns, sunt cunoscutе mаi multe formе dе еficiеnțа cum аr fi: еficiеnțа
utilizării forțеi dе muncа (productivitаtеа muncii), еficiențа cаpitаlului fix, а cаpitаlului circulаnt,
еficiеnțа аlocării și consumării difеritеlor rеsursе nаturаle (grаdul de vаlorificаrе а lor). După cum
sе vеdе, cеа mаi mаre pаrte а lor estе lеgаtă dе prоducțiе tоcmаi dаtоrită rоlului еi dеtеrminаnt în
crеаrеа bunurilоr și sеrviciilоr. În cееа cе privеștе indicаtоrii еcоnоmici аcеștiа vizеаzа nеmijlоcit
cаlculul еficiеnțеi еconomicе, аdică еvаluаrеа rеzultаtеlor, а pеrfоrmаnțеlоr еcоnоmicе аlе unеi
întrеprindеri cе dеcurg din difеritе vаriаntе dе utilizаrе а fаctorilоr dе prоducțiе. În аcеаstă privință,
cаlculul еcоnоmic trеbuiе să surprindă аtât rаportul еfеctiv dintrе еfеct și еfоrt , cât și rаpоrtul glоbаl

5
(dе această dаtă еfortul incluzând tоtаlitаteа rеsursеlоr аvаnsаte). Exprimând legătura internă,
funcțională între cauză și efect, fiecare indicator de eficiența are două caracteristici definitorii: una
calitativă redată prin formulări din care reiese sensul și conșinutul economic și alta cantitativă
(operațională) care pune în evidență metodologia de evaluare, de obținere a rezultatului respectiv.
Astfel, în scopul determinării eficienței economice, la nivelul unei unități productive o serie de
indicatori precum: productivitatea muncii, rata rentabilității, valoarea producției obținuta la 1000 lei
capital fix avansat sau, după caz, consumat, profitul obtinut la 1000 lei capital avansat,costul de
producție pe unitatea de produs, cheltuielile materiale la 1000 lei producție marfa, cursul de revenire
pentru produsele vândute pe piața externă, gradul de valorificare a materiilor prime. Se poate
observa că măsurarea eficienței economice pune în evidență, în principal, efectele sau rezultatele ce
se obțin pe unitatea de cheltuială din fiecare factor utilizat în producție: munca, resurse naturale,
capital. Fără îndoiala, luat în parte fiecare indicator de eficiență va avea o putere informațională
limitată. Dar, reieșind din cele expuse mai sus, eficiența are un caracter complex, cunoscând
multiple forme de manifestare. Marea varietate de forme concrete este dată tocmai de evantaiul
resurselor angajate în producție. De aceea, calculul eficienței bazat numai pe folosirea unui singur
indicator nu va putea asigura, de regulă, decât o imagine unilaterala, parțială a proceselor
economice. De acee în evaluarea și analiza comparativă a eficienței trebuie să folosim un sistem de
indicatori, cu ajutorul cărora vom putea cunoaște mai bine influența schimbărilor intervenite în
combinarea factorilor de producție și rezervele ce se ivesc în decursul folosirii lor. Totodata,
utilizând mai mulți indicatori de eficiență se amplifică posibilitățile de concretizare a analizei pe
factori de influență adecvată specificului, naturii și structurii eforturilor facute. Atât viața oamenilor,
în general, cât și activitățile lor economice, în special, sunt guvernate de un principiu economic
fundamental: principiul eficienței. În concordanță cu acestă conecepție, oamenii vor să obțină un
efect maxim cu un minimum de effort, măsurа în cаre аceștiа rеаlizеază аcеst lucru sе еxprimă prin
ratа еficiеnței, cаre sе dеtеrmină cа un rаport întrе:

Efеct și Еfort

În micul dicționаr еnciclopеdic [2], eficiеnțа еconomică este dеfinită аstfеl: „rаportul dintrе
аnsаmblul еfеctеlor еconоmice (mаteriаlе, sociаlе, vаloricе) fаvorаbile, cаre sе obțin dе pе urmа
unеi аctivități еconomicе și totаlul еforturilоr еcоnоmicе pе cаrе lе аmplifică аcea аctivitаtе. Еfortul
nu sе rеducе niciodаtă lа еfortul umаn, întеlеs cе un număr de oаmеni și număr dе orе în cаre аcеștiа
produc, căci, în acеst cаz, nu sе ținе sеаmа dе аdevărаtul еfort”. Оricе аctivitаtе еconоmică sе

6
dеrulеаză аvând еficiеnța еconоmică аtât cа premisă, cât și cа rezultat. Acceptarea eficienței
economice drept criteriu de performanța, ca un element al realității, este în măsura sa condusă, dacă
nu la schimbarea opiniilor privind determinarea și esența sa, cel putin la dezvoltarea acesteia.
Dicționarele explicative ale oricărei națiuni, precum și cele economice și sociologice, cuprind și
definesc pe larg noțiuni ca: eficacitate, eficiența, rentabilitate, care sintetizează raportul obiectiv, atât
calitativ cât și cantitativ, între efectele și eforturile procesului studiat. Încă din timpuri străvechi,
exista noțiuni precum „efficiens ” (care produce realmente un efect); „efficax” (care produce efectul
dorit); „efficere ” (a produce efecte sigure) ce converg la definirea eficienței ca potența resurselor
consumate (cheltuite) de a produce efecte (rezultate) utile. Competitivitatea este o noțiune
complexă, care poate fi definită drept caracteristica unei firme de a face față concurenței din partea
altor firme similare, pe o anumită piață. Principalele elemente ale aprecierii nivelului de performanță
al unei firme, care se referă la eficiență globală a activității economice, sunt:

 eficiența economică;
 performanța realizată sau planificată,
 competitivitatea produselor sau a firmei,
 excelenta.

Competitivitatea firmei reprezintă calitatea (unui agent economic, produs sau serviciu, individ sau
activitate) de a fi susceptibil a suportă concurență cu alții. La nivelul firmei, se pot identifica
următoarele categorii de competitivitate: globală, financiară, comercială, umană, managerială,
tehnica, organizațională. Competitivitatea globală a unei firme reprezintă potențialul acesteia și
presupune efectuarea unui diagnostic sau a unui inventar critic al capacității de care dispune, adică al
forțelor de care dispune și al slăbiciunilor tuturor componentelor firmei, cu referire specială la
factorii cheie de succes și la concurența. Aceasta depinde de buna funcționare a ansamblului
componentelor sale. Dintre criteriile de performanța, care asigură un nivel ridicat de competitivitate,
fac parte: profitul, costul muncii, gradul de satisfacere a cerințelor beneficiarilor, calitatea
produselor și serviciilor. Eficiența economică [14] se referă, totodată, la nivelul sau gradul de
îndeplinire de către o firmă a obiectivelor de natură economică stabilite pentru o perioada. În cazul
în care obiectivul a fost atins 100%, se poate vorbi de eficacitate maximă, iar în restul cazurilor de
anumite grade parțiale de eficacitate. Nivelul eficienței economice depinde de volumul și calitatea,
atât a resurselor, cât și a rezultatelor, deci, altfel spus, prin intermediul acesteia se stabilete legătura
dintre volumul și calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte și rezultate. În condițiile

7
actuale, ale consolidării economiei de piață, acțiunile oricărui întreprinzator sunt viabile și
competitive în măsura în care reflectă o eficiență ridicată, adică asigură obținerea unor rezultate cât
mai mari în raport cu resursele care se alocă sau se consumă. Analiza eficienței economice răspunde
la întrebările: cum se folosesc resursele și cât se consumă din acestea. Se urmărește, astfel, atât
gradul de valorificare cât și cel de economisire a acestora. Sensul eficienței activității productive, a
utilizării resurselor diferă în raport cu nivelurile organizatorice ale economiei, interesele care se
urmăresc, locul unde se desfășoara activitatea economică.

Pentru ca eficiența economică să caracterizeze o activitate utilă [15], trebuie să aibă în vedere
utilitatea atât din punct de vedere al consumatorului cât si din cel al comerciantului. Acesta din urmă
este cel care trebuie să afle răspunsul la întrebările Ce? Cât să se vândă? Unde să se vândă? Cui să
se vânda? figura 1.1

Figura 1.1. Mecanismul economic al activității de comerț

Prin eficiența economică a entității economice se înțeleage [3] raportul subunitar între
venituri/cheltuieli sau majorare al profitului la sporul de eforturi depuse într-o perioada de timp.
Eficiența pentru consumator are în vedere pretențiile și capriciile pe care orice consumator își
permite să le manifeste. Actualmente, eficiența economică se prezintă fie sub forma sporlui
combinării și utilizării resurselor, fie sub forma consumului specific de factori de producție pentru
obținerea efectelor scontate. În litеrаturа dе spеciаlitаtе еxistă o vаriеtаte dе părеri în privința

8
concеptului de еficiеnța еconоmică, în gеnеrаl și а concеptului dе еficiеnță еconоmică lа nivel
microеconоmic, în special.

Efеctеlе еconоmice аu о nаtură cоmplеxă, vаriаtă, nеputând fi cuаntificаte intеgrаl. Totodаtă,

аcеsteа trеbuiе să sаtisfаcă nеvoiа sociеlе în rаport cu posibilitățile ofеritе dе cоnsumul dе rеsursе și
аpаr în еxprеsie vаlorică și/sаu nаtural-mаterială.

Еfоrturile еconоmicе trеbuiе аnаlizаtе din punct dе vеdеrе аl modului dе еșаlonаre în timp a
sursеlor dе finаnțаrе, grаdului dе disponibilitаtе а unor rеsursе, posibilităților dе rеgenеrare,
implicеțiile pе cаrе lе au acеstе chеltuiеli în аvаlul sаu аmontеle аctivității în cаre аcеstеа sе
folosеsc. La fel, trebuie avut în vedere și faptul că rezervele consumate se exprimă în diferite unități
de măsură (naturale, natural-convenționale, valorice). E nevoie să ne conducem după ideea că
eficiența economică nu include orice efecte, ci numai pe cele utile, pozitive în sens economic, care
conferă un plus de valoare activității depuse. Eficiența economică acordă sensul realizării
echilibrului economic, iar stabilitatea este factorul cel mai important pentru o economie eficientă. Pe
totalitatea economiei, eficiența se exprimă prin randamentul de venit național pe unitatea de efort,
iar la nivelul unei firme prin nivelul productivității muncii, al costurilor unitare de producție, al
rentabilității. Mărimea eficacității economice seconcretizeaza, astfel, în cadrul firmei, dar aceasta are
importanță și pentru economia naționaăa în ansamblul ei. Eficacitatea producției, în special a
utilizării produselor în economia naționala sau a valorificării lor pe piața externa, depinde nu numai
de productivitatea muncii care realizează aceste produse, ci și de nivelul lor tehnic și calitativ, de
nivelul consumurilor materiale și energetice, care reprezintă un factor hotarâtor al competitivității pe
piața externă. Drept vorbind, eficiența poate fi privită și la nivelul țărilor cu care economia noastră
națională intră în relații, deoarece îmbunătățirea activității partenerilor noștri duce la obținerea unor
produse cu un efort mai scăzut. La scara organizării comercială, ramura sau economia națională,
eficiența utilizării capitalului este dată de formula :

e'= r'= (P : K), (1.1)

Unde: P este profitul realizat de entitate, ramura, economie națională,

K este întregul capital utilizat la un nivel sau altul de referință.

Eficiența se poate expune sub forma de coeficient sau procentual. La nivel de produs, eficiența sau
rentabilitatea se determină astfel:

9
e'= r'= P : (C +V ), (1.2)

în care: C + V = costul produsului.

În cоncluziе, еficiеnțа, cаlculаtă cа un rаport întrе iеșirilе sistеmului și еfоrtul fаcut (intrаri) pеntru
оbținеrеа еfеctului rеspеctiv, sе urmărеște sub аspеctе multiplе. Pе bаzа principiului genеrаl dе
cаlcul аl еficiеnțеi еconomicе, rеlаțiilе dintrе intrări și iеșiri sе pot stаbili аstfеl:

max e = Ieșiri / Intrari și min e’ = Intrări / Ieșiri (1.3)

unde e și e’ reprezintă cele două forme ale eficienței economice. Astfel, există necesitatea abordării
eficienței sub forma de sistem, ca o comparare a intrărilor cu ieșirile din sistem. E nevoie ca aceste
sisteme sa fie cuantificate, dar apare totodata necesitatea cuantificării efectelor și eforturilor,
actualizarea evaluarii lor ca natura și timp. Formele de eficiență economică sînt derivate din
varietatea efectelor activităților și resurselor și se clasifică astfel:

a) după modul de exprimare eficiența poate fi:

- eficiența exprimată fizic și

– valoric.

b) după natura efectelor, eficiența economică poate fi:

- a producției și productivității muncii,

- a economiilor,

- a profitului.

c) după natura eforturilor depuse pentru obținerea efectelor, eficiența poate fi a resurselor:

- avansate,

- ocupate,

- consumate.

Eficiența economică este o expresie a cerințelor legale pentru economisirea de timp, care
orientează raționalitatea și comportamentul agenților economici. Evoluția economică este obiectivul
condiționat de economisirea muncii, respectiv a resurselor; sporirea randamentului capitalului;
10
lărgirea pieței etc. și, în final, de creșterea economică. Eficiența activității la nivelul firmei
comerciale, ca expresie a minimizării cheltuielilor [3] sau a maximizării rezultatelor, este apreciată,
de regulă, pe baza criteriilor:

 eficiența utilizării resurselor economice , care se evidențiaza prin indicatori în care

resursele se raporteaza la rezultatele economice, ca efort, iar ca efect se obține consumul de
resurse la o unitate de rezultat (ca de exemplu: valoarea fondurilor fixe, valoarea fondurilor
financiare, coeficientul de utilizare a timpului de lucru calendaristic, coeficientul de utilizare
a capacității unui mijloc de transport etc.).
 costul de circulație ce oglindește condițiile proprii de desfășurare a activității de către
fiecare agent economic și modul de folosire a factorilor de producție prin indicatori absoluți,
relativi, de nivel și de dinamica, precum: nivelul absolut al cheltuielilor, cuantumul reducerii
nivelului relativ al cheltuielilor de circulație, nivelul relativ al cheltuielilor de circulație etc.
 rentabilitatea activității economice constituie sinteza calitativă a activității, în cadrul
acestui indicator regăsindu-se atât modul de utilizare a factorilor de producție cât și calitatea
relațiilor cu partenerii și inclusiv cu mediul. Eficiența economică se manifestă, apreciază,
analizează, pe de o parte, în forme speciale și sectoriale, precum eficiența activității din
industrie, agricultură, construcții, transporturi, telecomunicații și, pe de alta parte, ca
eficiența a sectorului primar, secundar, terțiar și cuaternar. Toate aceste forme, alături de cele
general sintetice, precum eficiența producției, circulației, repartiției, consumului sau a
protecției mediului natural, se află în strânsă dependență la toate nivelurile de referință ale
economiei naționale.

Elementele eficienței la nivelul firmei – eficiența economică și eficiența socială – nu pot fi

disociate, acestea reprezentând un tot unitar în ceea ce privește aprecierea globală a activității.
Caracteristic eficienței sociale este dificultatea stabiliriii acesteia în unele situații, îndeosebi în ceea
ce privește estimarea prin prisma aprecierilor consumatorilor. Actualmente, în condițiile consolidării
economiei de piața din punct de vedere informațional, timpul mediu de răspuns la cereri de
informare, entropia informațională, costul prelucrării datelor etc., exprimă eficiența sistemului de
informare. Astfel, eficiența poate fi considerată ca un concept de evaluare și nu poate fi despărțită de
faptul că aceasta constituie obiectivul fiecarei societăți. Prin urmare, eficiența poate fi considerată ca
un „succes în activitate”, în concordanța cu puterea de a realiza eficacitate și performanța maxime cu
eforturi minime de către orice întreprinzator sau economie naționala.

11
1.2. Indicatorii utilizați pentru caracterizarea eficienței activității firmei
comerciale

În totalitatea de factori care pot contribui și asigura relansarea comerțului [11], un loc important îl
ocupă îmbunatățirea managementului la toate nivelurile de conducere ale firmei comerciale prin
folosirea eficientă a principiilor și mecanismelor specifice de funcționare ale economiei de piață, cu
o atenție deosebită acordată folosirii noilor abordări, metode și tehnici de vânzare, care au asigurat și
asigură performanțe economice superioare firmelor pe plan mondial. În procesul dinamic de căutare
și de găsire a modalităților optime de relansare a firmelor comerciale, se impune abordarea
conducerii pe baza conceptelor de sistem strategic, analiza strategicaă și concurențială și de folosire
a resurselor și competențelor motrice ale firmei comerciale pentru realizarea avantajului
concurențial față de principalii competitori. Această direcție esențială în managementul activității
firmelor comerciale trebuie să se înscrie în mod armonios în ansamblul măsurilor care trebuie luate
la nivelul economiei naționale pentru înlăturarea deficitului actual de performanța, din rândul cărora
fac parte procesele de echilibrare macrosectorială, cele de restructurare și privatizare sau cele
privind crearea condițiilor necesare cu caracter bugetar și financiar bancar, care să permită
dinamizarea vieții economice. Orice program al activității comerciale, care cuprinde programe de
aprovizionare, desfacere, promovare și resurse umane, are la bază o multitudine de căi și modalități
de realizare. Fiecare metodă are la bază mai multe variante de realizare, caracterizându-se printr-o
varietate de informații referitoare la: eforturi, efecte, raportul care există între acestea, durata de
realizare a unei activități, durata de obținere a efectelor economice sau sociale. De aceea, în vederea
alegerii variantei optime se utilizeaza un sistem de indicatori de eficiență economică ce cuprinde
aceste informații sub aspect cantitativ și pe cât posibil și calitativ. Corelația dintre eforturi și efecte
din punct de vedere cantitativ se exprimă cu ajutorul indicatorilor de eficiență, care îmbracă, de cele
mai multe ori, forma de raport matematic. În acest sens, se utilizează matricea efect/efort care este o
matrice pătrata, în care numărul de linii/coloane este reprezentat de numarul de indicatori de efort și
de efect identificati ca fiind caracteristici activității ce urmeaza a se analiza. Aranjarea acestora
permite partiționarea matricei în patru cadrane, fiecare cadran continând un anumit tip de indicatori
de eficiența economică. Tabelul 1;

a) indicatori de tip efort/efort (cadranul I): costul unui loc de munca, gradul de înzestrare tehnică a
muncii, etc.)
12
b) indicatori de tip efect/efort (cadranul II): profit la un leu investiții, rata profitului,

c) indicatori de tip efort/efect (cadranul III): investiția specifică, cheltuieli la 1000 lei producție
marfă,

d) indicatori de tip efect/efect (cadranul IV): profit la 1000 lei încasări, curs de revenire

Tabelul 1.

Avându-se în vedere întelegerea eficienței ca o legătură între efectul util și efort, se poate construi
un sistem de eficiență, care are în vedere următoarele componente:

A. Indicatorii care ecpun efectul util (ai rezultatelor activității) ce cuprind, în principal,
indicatorii valorici. Ca urmare a practicării unor prețuri diferite în momentul cumpărării și
revânzării produselor, în domeniul circulației mărfurilor apar unele particularități în
determinarea indicatorilor de rezultate (efecte). Astfel, putem calcula:
 venitul brut (venitul global) ca diferența între valoarea desfacerilor de mărfuri în prețuri cu
amănuntul (cifra de afaceri) și volumul valoric al achizițiilor de mărfuri (în vederea
revânzării) la prețuri cu ridicata (sau prețuri de livrare ale furnizorilor) rezultând rabatul
comercial;
 producția globală ca diferența între venitul brut și plata serviciilor efectuate de unități
economice din alte ramuri în favoarea firmelor comerciale (transport, telecomunicații,
energie electrică etc.);
 producția finală a comerțului, care se obține scăzând din producția globală pierderile de
mărfuri, inclusiv perisabilitățile. Aceasta cuprinde cheltuielile materiale ale firmelor
(ambalaje, combustibil, amortizarea capitalului fix etc.).
 producția netă definită ca valoare nou creată (valoarea adăugata neta) din sfera circulației
mărfurilor. Acest indicator se exprima în prețul factorilor:
13
 PN = VAB –Amort. capitalului fix – Impozite indirecte + Subvenții de exploatare (1.4),

în care VAB este valoarea adăugată brută.

În importanța indicatorilor se includ atât bunurile și serviciile vândute pe piața altor firme cât și
cele care nu au fost vândute și au condus la modificarea stocului sau a volumului capitalului fix din
propria unitate.

 cifra de afaceri, care reprezintă suma tuturor veniturilor obținute din activitatea comercială
în perioada de calcul. Aceasta se calculeaza prin însumarea veniturilor aferente bunurilor
livrate, lucrărilor executate, serviciilor prestate, precum și a altor venituri din exploatare, mai
puțin rabaturile, remizele și alte reduceri acordate clienților, exceptând veniturile financiare
pe care CA nu le include.

CA = Vp , (1.5)

unde Vp = veniturile din vânzarea productiei

CA = ∑qi * pi, (1.6)

în care: q reprezinta cantitatea de produse vândute

p reprezinta pretul mediu de vânzare

 cifra de afaceri totală (fără TVA), se calculează prin însumarea veniturilor înregistrate de
către unitate în contabilitate, în luna respectivă, realizate din vânzările de bunuri, executarea
de lucrări și prestări servicii, precum și a altor venituri din exploatare provenite atât din
activitatea principală cât și din activitățile secundare. Aceste sume nu vor include TVA și
vânzarea sau transferul mijloacelor fixe. Conform definiției apărută în Tribuna Economică și
în alte reviste de specialitate, cifra de afaceri reprezintă veniturile (încasările) totale ale
unității, indiferent de activitatea care le-a generat. În activitatea comercială, în cifra de
afaceri se includ veniturile din activitatea de bază, respectiv valoarea totala a desfacerilor și
valoarea prestărilor de servicii care cuprind închirierile de spații și de active fixe.
 valoarea adăugată brută (VAB) care exprimă în prețurile pieței valoarea brută a bunurilor
și serviciilor finale produse în perioada de calcul. Pe scurt, am putea spune că valoarea
adăugată reprezintă capacitatea firmei de a crea bogăție. Aceasta se poate calcula ca diferența

14
 între valoarea producției brute și consumul intermediar, ca o primă metodă sintetică de
determinare a valorii adăugate:

VAB= PB – CI, (1.7),

în care: PB = producția (prestare servicii) brută

CI = consumuri intermediare .

Cu ajutorul valorii adăugate pot fi desemnați o serie de indicatori necesari pentru caracterizarea
eficienței factorilor de producție (munca, capitalul, pamântul). În cadrul fiscalității, valoarea
adăugată reprezintă baza impozitului datorat statului (taxa pe valoarea adăugată). Cea de a doua
metodă de determinare a valorii adăugate poartă denumirea de metodă aditivă sau de repartiție și se
bazează pe însumarea următoarelor elemente: cheltuielile cu personalul salarial, impozite și taxe,
cheltuieli financiare, amortizarea și profitul iar veniturile financiare se scad. În activitatea practică,
analiza valorii adăugate este de mare importanță, pentru că se furnizează structurilor decizionale
informații referitoare la performanțele proprii în raport cu cele realizate în perioadele anterioare sau
cu cele prognozate, precum și cu cele ale firmelor concurente. VAB nu cuprinde valoarea bunurilor
și serviciilor achiziționate de firma și consumate în procesul de producție, deci nu cuprinde
înregistrări repetate. Spațiul formării și realizării efectelor poate fi prezentat schematic ca în
figura1.2

Procese de
IMPUT-uri OUTPUT-uri PLATA
Plata în combinare și
de resurse de rezultate în aval
amonte consumare a
resusrelor

Figura 1.2 Formarea și realizarea efectelor

În determinarea efectelor, trebuie să se țina seama de două variabile fundamentale, și anume:

spațiul producerii efectelor și categoria de resurse ale căror efecte se calculează.

B. Indicatorii care prezintă efortul abordați prin prisma celor din categoria de resurse ocupate și
resurse consumate.

Ca acestea să se realizeze, bunurile și serviciile necesită o serie de cheltuieli (eforturi) menite să

asigure păstrarea calității, ferirea de alterare, precum și servirea corespunzătoare a consumatorilor.

15
În acest scop, se fac eforturi pentru depozitarea mărfurilor astfel încât acestea să fie accesibile
cumpăratorilor, în paralel cu preocuparea privind depozitarea mărfurilor în depozite proprii și
servirea cumpărătorilor. În consecință, activitatea complexă a firmelor comerciale, precum și
complexitatea și variabilitatea produselor din cadrul acestui sector de activitate reclama anumite
cheltuieli de muncă vie (pentru sine) și materializata, care formează costurile activității firmei.
Concomitent, costul firmei reprezintă un important indicator al bugetului de venituri și cheltuieli, un
criteriu de baza al eficienței economice a activității. Complexitatea procesului de formare a
costurilor necesită utilizarea unor concepte complementare de definire a consumurilor și a
elementelor componente, printre care:

 costul de producție – totalitatea cheltuielilor efectuate și/sau care urmeaza să fie făcute,
toate sub forma băneasca, de către o firmă pentru producerea și desfacerea de bunuri
materiale ăi imateriale; IMPUT-uri de resurse procese de combinare și consumare a
resurselor, OUTPUT -uri de rezultate, PIAȚA ÎN AMONTE, PIAȚA ÎN AVAL
 costul explicit reprezintă cheltuielile necesare facute cu procurarea factorilor de producție
externi firmei și pe care aceasta le efectueaza pentru fiecare ciclu de producție;
 costul implicit reprezintă cheltuielile ce nu presupun plăți către terți, acestea efectuându-se
pe baza resurselor proprii ale unității (amortizarea, dobânda cuvenită capitalului propriu,
munca proprietarului și întreprinzătorului etc);
 costul de oportunitate prin care se măsoară valoarea tuturor lucrurilor la care trebuie să se
renunțe pentru a obține altceva. Masura costului de oportunitate poate coincide sau nu cu
cheltuielile banesti prin care contabilul masoara costul. Costul explicit împreuna cu costul
implicit alcătuiesc costul producției.
 costul contabil cuprinde costul explicit și amortizarea, aceasta făcând parte din costul
implicit.

Costul este un instrument eficient în vederea luării deciziilor menite să asigure nivelul performant
al activității firmei. Totodată, îl ajută pe întreprinzator să fundamenteze în așa fel utilizarea factorilor
de producție încât să obțină o rentabilitate cât mai mare. Mărimea costului poate fi calculata pe:
unitate de produs (unitar, mediu); pe o masă de producție omogena (cost al producției); pe producția
de regula eterogena a unei firme, într-un orizont de timp (an, trimestru).

16
  costul global al producției comerciale desemneaza toate cheltuielile ocazionate de
achiziționarea unui volum dat al producției și de desfacerea acesteia, deci de desfășurarea
activității comerciale;
 costul global fix este acea parte a costului care este independentă de volumul producției;
elementele de cost fix sunt suportate de firmă, indiferent de nivelul producției;
 costul global variabil reprezintă acele cheltuieli care variază o dată cu volumul fizic al
producției. Pe termen scurt, aceste costuri sunt direct proporționale cu producția fizică
(salariile directe). Costul global total rezultă din însumarea costurilor fixe și a celor variabile
 costul mediu (unitar) rezultă din raportarea costului global la producția omogenă obținută.
Acestea sunt costuri pe unitatea de produs sau de serviciu prestat;
 costul mediu variabil se calculează ca raport între costul global variabil și producția fizică
obținută, acesta exprimând costul variabil pe produs sau serviciu;
 costul mediu total reprezintă suma costurilor medii fixe și a celor medii variabile, respectiv
raportul dintre costul global total și producția obținută, în expresie naturala. Într-o economie
concurențială, întreprinzatorul singur nu poate stabili nici prețurile de achiziție și nici pe cele
de desfacere a produselor sale. Dar, pornind de la premisa că există o combinare optimă a
factorilor de producție, atunci singura variabilă asupra căreia poate acționa întreprinzătorul
este volumul producției, respectiv găsirea acelor cantități de produse care să maximizeze
încasările totale, în paralel cu minimizarea costurilor totale. În cadrul oricărei analize,
costurile se pot grupa și în funcție de procesele economice care au loc în diferite momente
ale circulației mărfurilor în cadrul firmei comerciale, și anume: aprovizionarea cu mărfuri,
depozitarea și stocarea mărfurilor, desfacerea mărfurilor, conducerea și administrarea firmei.
Costurile firmei comerciale au un caracter complex, determinat de faptul că atât volumul lor
total cât și nivelul lor mediu cuprind cheltuieli diferite (cheltuieli pentru transportul
mărfurilor, pentru manipularea și încarcarea lor, salarizarea personalului din depozite,
cheltuieli cu ambalarea și livrarea mărfurilor și cu reclama comerciala, în funcție de volumul
activității economice.

Din îmbinarea indicatorilor prezentați la A și B se deduc formele de eficiență, și anume:

A) Productivitatea factorilor de producție, exprimată valoric (W), reprezintă raportul între

rezultatele unei activități economice și eforturile făcute în acest scop, aceasta mai fiind
denumită și eficiență sau randament. Se determină că un raport între valoarea productiei (Q)

17
 obținută între-un orizont de timp și într-un cadru (întreprindere, firmă, fabrica etc.) și factorii
de producție utilizați (FPutilizati) pentru obținerea acesteia.

, (1.8)

Adam Smith spune că productivitatea trebuie luată în sens de relatie - raport sau măsură, fiind
vorba aici de raportul (relatia) dintre produs și costuri. Petit Larousse definește productivitatea
ca fiind facultatea de a produce, aceasta fiind clasificata în productivitatea muncii,
productivitatea capitalului și a resurselor naturale, în conformitate cu existența factorilor de
producție. Principalele forme ale productivității sunt:

Eficiența muncii este deosebit de importantă (omul fiind principalul factor de producție) și
reprezină producția realizată de un salariat într-o unitate de timp, altfel spus, valoarea producției
ce revine pe un salariat. În comerț, eficiența muncii reflectă productivitatea muncii personalului
din comerț, depusă în procesul complex al circulației mărfurilor de la producător la
consumatorul final. Nivelul productivității muncii lucrătorilor comerciali depinde de o serie de
factori endogeni și exogeni, iar analiza temeinica a acestui indicator se poate face din mai multe
puncte de vedere, în functie de scopul urmarit. În general, nivelul productivitatii muncii în
comert se exprimă în mod sintetic fie prin valoarea produselor vândute într-o unitate de timp de
munca (w), fie prin consumul de muncă ce revine pe unitate valorica de marfa vânduta (t).
Corespunzator celor doua metode de calcul al nivelului productivității muncii, avem:

 metoda directa: w = D : Np (1.9)

 metoda inversa: t = T : D

unde: D reprezintă volumul valoric al produselor vândute ,

Np reprezintă numarul de persoane,

T reprezintă fondul de timp,

Eficiența cu care este cheltuita munca în comert, reprezentată de numărul de personal folosit,
activitatea economică și cheltuielile efectuate cu salarizarea depind de eficiența muncii, considerată
ca unul dintre indicatorii calitativi esentiali pentru aprecierea activitatii comerciale. Pentru sfera
serviciilor comerciale, activitatea desfășurata se comensureaza, în principal, prin volumul valoric al

18
desfacerilor. Datorită caracterului eterogen al activităților desfășurate de agenții comerciali, există
mai multe modalitați de calcul al productivității muncii în comerț, și anume: calculul productivității
muncii pe un vânzator, magazioner, sortator de marfuri si agent de vânzari. Indicatorii
productivității se pot determina și în funcție de structura de baza a personalului, adică: total
personal, personal operativ, agenti de vânzari. Mulțumită varietații mărfurilor, productivitatea
muncii se determină, îndeosebi, valoric, ceea ce determină exprimarea valorica a volumului
activității, pentru a face posibila consolidarea sa. Exprimarea valorica este determinata de nivelul și
dinamica prețurilor. Așadar, apare necesitatea utilizării unor indicatori complementari, ca: valoarea
medie a unei tranzacții, numarul de clienți deserviti de un lucrator comercial și indicele preturilor.
Productivitatea muncii în comerț este diferită pe diversele activități comerciale, fiecare grupă de
mărfuri tranzacționate necesitând, datorită proprietăților fizice, complexitaății sortimentale și
formelor de distribuție, un consum de muncă diferit pentru comercializarea unei unități valorice.
Acest consum, în final, depinde și de modul în care marfurile sunt livrate de furnizori, adica de
conditiile de livrare a mărfurilor, care să permita transportul, depozitarea și vânzarea lor eficientă.
Activitatea unei firme comerciale se apreciaza ca fiind pozitivă, atunci când productivitatea muncii
crește datorită aplicării unor măsuri tehnico-organizatorice, ca de exemplu folosirea formelor noi și
rapide de vânzare a mărfurilor preambalate. Productivitatea muncii se calculeaza, în principiu,
valoric, datorita varietății de unități de masura prin care se exprima activitatea comerciala și, deci,
dificultății sau imposibilității însumarii lor. Masurarea nivelului productivității medii a muncii, ca
indicator calitativ de minimizare a eforturilor, se determină dupa relația:

W= Q / L , (1.10)

unde: Q reprezintă volumul valoric al vânzarilor

L numarul de salariati

Uneori, însa, productivitatea implica doar efectele care pot fi masurate. Ca urmare,
compatibilitatea efectelor economice utile cu efecte pozitive sociale și ecologice devine condiția
fundamentala a interacțiunii dintre creșterea productivității și cea a eficienței economice. Câteodată,
eficiența unui factor de producție rezulta în cazul în care acesta este încorporat într-un alt factor de
producție cu care se găsește în corelație. Astfel, indicatorul gradul de înzestrare tehnică a muncii
(z) exprimă volumul de capital fix de care se servește un salariat în desfășurarea tranzacției
comerciale:

19
Z= CF / L , (1.11)

unde: Cf reprezinta valoarea capitalului fix utilizat.

Majorarea productivității are efecte economice și sociale atât pentru producători – prin
economisirea factorilor de producție, utilizarea lor rațională, reducerea costurilor în paralel cu
creșterea calității și, în consecința, mai bună poziționare în mediul concurențial – cât și pentru
consumatori prin creșterea salariilor nominale și a celor reale și, prin aceasta, creșterea puterii lor de
cumpărare, economisirea timpului de munca, creșterea timpului liber etc. Într-o economie de piața
modernă, maximizarea rentabilității este criteriul fundamental al deciziilor firmelor de angajare a
cheltuielilor de organizare a productiei, de extindere sau restrângere a acesteia.

B) Rentabilitatea se caractrizează prin capacitatea unei firme de a obtine din activitatea pe care
o desfășoara un profit în condițiile mobilizării resurselor de care dispune. Rentabilitatea
reprezintă o latură esențială a eficienței economice și constituie un element fundamental al
determinării valorii de randament a unei firme. Ca atare, o firmă comercială este rentabilă
atunci când își acoperă cheltuielile de producție pe seama veniturilor proprii și obține un
anumit profit. Rentabilitatea constituie una din laturile esențiale ale eficienței economice a
firmei; prin urmare, o condiție esențiala a introducerii în fabricatie a produselor este aceea
ca acestea trebuie să fie nu numai utile dar și rentabile. Rentabilitatea se exprima în mod
absolut prin mărimea profitului și relativ prin rata rentabilității, astfel:
 Profitul la nivelul unei firme se calculeaza ca diferența între suma veniturilor (încasarilor) și
suma cheltuielilor efectuate cu activitatea economică, inclusiv taxa pe valoarea adăugată și
accizele. Profitul permite recunoașterea disponibilităților și posibilităților de dezvoltare a
firmei. De aceea, analiza sa statica nu este suficientă, acesta trebuind comparat cu indicatorii
calculați în perioada precedenta pe baza rezultatelor firmei analizate sau ale unor firme de
dimensiuni si cu activitati similare. Schematic, rentabilitate este prezentata în figura 1.3.

20
 Figura 1.3 Elemente de calcul al rentabilității

Profitul reflectă modul de gospodarire a resurselor consumate și are drept componente esențiale
veniturile și cheltuielile din activitatea economică. Rentabilitatea poate fi calculată în mărimi
absolute și mărimi relative. Exprimarea în mărimi absolute este limitativă la aceste unități de
observare, pe când cea în mărimi relative este comparabilă în timp, spațiu și structură organizatorică.

Rata rentabilității economice se stabilește, de regulă, în două moduri:

1. ca un raport între masa profitului (P) și volumul activității economice (D), reprezentat de cifra de
afaceri. Masa profitului reflectă performanța firmei, indiferent de modul de finanțare și sistemul
fiscal. Aceasta permite aprecierea efortului depus de o firmă pentru a obține profit, volumul
desfacerilor sintetizând în mod indirect consumul de resurse.

2. Rata rentabilității se poate exprima și ca raport între profit și mărimea fiecărui factor de producție
sau a altor elemente care compun patrimoniul, obtinându-se expresii semnificative ale eficienței, ca
raport între efecte și eforturi economice (de exemplu între profitul brut și capitalul total).

Profitul luat în calcul poate fi profitul brut determinat prin scaderea din venituri a cheltuielilor, a
taxei pe valoarea adaugata și a accizelor acestora; se mai numește și profitul impozabil.

Masa profitului brut (MPB) se calculeaza la nivelul firmei, scazând din cifra de afaceri toate
costurile activității. Asupra profitului brut se percepe impozitul pe profit sub forma unei cote
procentuale, reglementata prin lege, în final obtinându-se profitul net. Rata rentabilității poate fi
calculata și în raport cu resursele umane utilizate și consumate (număr de persoane, fondul de
21
salarii) cu activul total al firmei care le-a creat, fiecare semnificând un aspect de eficiență a utilizării
resurselor economice. Rentabilitatea financiara reflecta scopul final al proprietarilor unei firme,
exprimat prin rata de remunerare a investiției de capital efectuata de aceștia în procurarea acțiunilor
firmei sau a reinvestirii totale sau parțiale a profitului ce le revine de drept. Relația care există între
rentabilitatea economica și cea financiara scoate în evidență faptul că o firmă poate avea o rata
redusă a rentabilității în raport cu activitatea economică, dar ridicata în raport cu capitalul utilizat, în
principal datorita creșterii numărului de rotații ale acestuia.

1.3. Propuneri pentru îmbunătățirea sistemului de indicatori ai eficienței

economice

Îmbunătațirea sistemului de indicatori ai eficienței economice are în vedere atât perfectionarea

celor existenți, precum și introducerea altor indicatori cu rol benefic în creșterea eficienței
economice. Putem menționa următorii indicatori:

Indicatorii marginali ai consumurilor care arată eficiența ultimei unități de factor de producție
consumat, adică:

 costul marginal, ce exprimă sporul de cheltuieli totale (ΔCT) antrenat pentru obtinerea unei
unitati suplimentare de produs si/sau serviciu (ΔQ).

, (1.12)

unde ΔCF = 0 si daca ΔQ = 1, atunci Cmg = ΔCT

1. Indicatorii marginali ai veniturilor și ai rentabilității. În acest sens, avem în vedere:

 productivitatea marginală ce reprezintă surplusul de producție obținut pe seama
suplimentarii cu o unitate a unui factor de producție, în condițiile în care ceilalți ramân
constanți. Aceasta se calculeaza prin relația:

, (1.13)
22
 unde: ΔQ = variația producției

ΔFP = sporul absolut al factorului variabil

Cunoașterea nivelului productivității marginale este necesară pentru fundamentarea deciziei

întreprinzătorului privind viabilitatea modificării (creștere sau scădere) cantității de factori de
producție utilizați. Având în vedere munca și capitalul ca factori de producție, se poate determina:

a) productivitatea marginală a muncii, care se poate exprima atât ca indicator calitativ de maxim:

, (1.14)

în care: ΔQ reprezintă variația absolută a rezultatelor obținute

ΔL reprezintă variația absolută a cantității de muncă utilizată cât și ca indicator calitativ de

minim :

, (1.15)

Aceasta exprimă eficiența ultimei unități de muncă implicată în activitatea economica.

b) productivitatea marginala a capitalului care măsoara sporul de efecte economice ce revine la o

unitate suplimentară de capital utilizat, după relația:

, (1.16)

Unde: ΔK reprezintă variația absolută a capitalului tehnic utilizat.

Eficiența marginală a capitalului se mai calculeaza și ca raport între sporul efectelor și efortul total
exprimat în unități valorice de capital utilizat și consumat:

, (1.17)

Un alt indicator de apreciere a eficienței economice este reprezentat de valoarea de piața a firmei
sau “good will”, care, în condițiile actuale de consolidare a economiei de piață, trebuie dezvoltat și
perfecționat. Valoarea de piață a acțiunilor și a obligațiunilor este corelată cu profiturile obținute de

23
firma comercială în activitatea de exploatare, cu fiscalitatea și cu factorii de risc. Pentru aceasta, se
folosesc astăzi cu succes indicatorii:

1. raportul dintre preț și profitul net, un procedeu prin care se măsoara încrederea pe care investitorii
[1] o acordă firmei analizate. Indicatorul arată de câte ori este mai mare prețul de piață al acțiunilor
firmei față de profitul net aferent acestor acțiuni:

, (1.18)

Deci, indicatorul arată cât de scumpă este o acțiune în raport cu profitul net ce îi revine, exprimând
performanța de a obține profit, rate calculate pe baza mărimilor contabile bursiere, rata capitalizării
profitului care redă imaginea bursiera a unei firme.

2. Rentabilitate curentă (randamentul dividendelor) este un indicator deosebit de important

pentru investitorii care urmăresc maximizarea dividendelor obținute din investițiile lor în
acțiuni emise de firmele comerciale:

, (1.19)

Valoarea indirectă a rentabilității curente este caracteristică societăților care obțin profituri mari și
distribuie acționarilor săi un procent însemnat de dividende, în scopul compensării relativei
stabilități a prețului acțiunilor pe piață. Raportul dividend : câștig este important pentru investitori și
acesta arată cât din profitul unui an se distribuie acționarilor sub forma de dividende și cât se va
investi:

3. Profitul unitar net exprima valoarea de piață a firmei, deoarece eficiența activității firmei se
poate aprecia și cu ajutorul acestui indicator ce exprimă câstigul mediu anual (pe acțiune).
4. Raportul dintre valoarea de piață : valoarea contabilă compară valoarea de piață a firmei cu
valoarea contabilă a acesteia pentru a determina la ce valoare peste cea contabila se poate
vinde firma pe piață.

Alți indicatori propuși ca indicatori de eficiență, deși au fost definiți și utilizati în alt context, se
referă la analiza sovabilității economice a firmei care se exprimă prin:

24
 1. Indicatori de lichiditate sau de trezorerie ce caracterizează situația financiară a unei firme
pornind de la structura bilanțului contabil:

1.a rata lichidității generale , care exprimă marja pe care o are firma pentru activele sale curente,
pâna în momentul în care apar dificultăți în respectarea obligațiilor financiare pe termen scurt .
Lichiditatea generală este cuprinsa între 2 si 2,5. Lichiditatea generală are o marja sporită de
aproximare, datorită, în mare măsura, numărului mare de variabile care o influențeaza, cum ar fi:
natura sectorului de activitate, structura activelor circulante, rotația acestora și intensitatea
sezonalitatii.

1.b rata lichidității imediate care exprimă capacitatea unui agent economic de a-și onora datoriile pe
termen scurt din activele curente, în condițiile în care activele se diminueaza cu valoarea stocurilor
care constituie imobilizari și nu pot fi transformate rapid în numerar. Această rată caracterizează
capacitatea de rambursare a datoriilor, tinând cont de încasările existente.

1.c coeficientul de acoperire a dobânzilor.

2. Indicatori de solvabilitate, dintre care amintim rata datoriilor care exprimă capacitatea unui
agent economic de a-și onora obligațiile financiare față de terți din activele proprii: Acest indicator
măsoară securitatea de care se bucură creditorii pe termen lung și scurt, precum și marja de creditare
a firmei.

3. Indicatori de rentabilitate , și anume:

a) rentabilitatea capitalului social, care arata ponderea profitului net în total capital social și poate fi
utilizata în realizarea unor investiții pentru dezvoltare, modernizari etc.

b) rentabilitatea activelor totale exprimă posibilitatea agenților economici de a suporta un efort

investitional propriu, pe baza profitului brut realizat, raportat la active totale.

Indicatori de caracterizare a cererii, ca de exemplu: estimarea cotei de piață, clienți potențiali, clienți
fideli, clienți captivi.

25
II. Corelația dintre Sistemul Informațional și eficiența economică a
întreprinderii

2.1. Sistemul Informațional la nivelul firmei comerciale

Conducerea oricărei firmei are în vedere aprobarea permanentă a unor decizii referitoare la diferite
ipostaze ale obiectului sau de activitate. Stabilirea complexă și alegerea acestor decizii au la baza o
tehnologie ,,high tech’’ [7], care, în linii generale, include culegerea, prelucrarea, analiza,
interpretarea și utilizarea unor informații ce caracterizează fenomenul supus analizei. Obținerea și
utilizarea informațiilor se realizeaza în cadrul unui proces care este judicios structurat, integrat în
structura organizatorică a firmei comerciale, ca un subsistem aparte și anume subsistemul
informațional al firmei. Tratat de sine statator, acesta formeaza sistemul informațional al firmei
comerciale. La nivelul oricărui agent economic, din punct de vedere organizatoric, se regăsesc trei
sisteme, și anume:

a) sistemul funcțional (de executie);

b) sistemul de conducere (decizional), care cuprinde totalitatea centrelor de decizie (nivelurile

ierarhice);

c) sistemul informațional, care asigura legătura, în ambele sensuri, între sistemul decizional și cel de
execuție, pe de o parte, și între acestea și mediul exterior, pe de alta parte.

Din punct de vedere al rolului și importantei sale la desfășurarea activităților firmei comerciale,
sistemul informațional are atât funcție decizională, cât și funcție documentară. Potrivit structurii
organizatorice, deciziile sunt fundamentate, în cadrul fiecărui post, în conformitate cu activitățile pe
care le grupeaza acesta. În momentul elaborării deciziilor, executantul are nevoie de o multitudine
de informații, pe care și le procura în diverse moduri, fie din evidențele proprii, fie din evidențele
altor posturi din cadrul firmei sau din mediul extern, informații care pot fi culese atât din cadrul
sistemului de gestiune dar și ocazional, în functie de organizarea firmei comerciale. Informațiile
odată culese, acestea urmeaza să fie prelucrate de către executant și apoi sunt transmise nivelului
decizional superior. Astfel, în cadrul firmei are loc o circulație de informații de la posturile de
execuție din cadrul compartimentelor funcționale către diferite niveluri decizionale și de la acestea
la posturi, sub forma de decizii, existând atâtea circuite câte posturi de execuție sunt, condiția fiind
ca fiecare din acestea să participe la elaborarea unor decizii figura 2.1.
26
Figura 2.1 Locul sistemului informațional în cadrul procesului decizional din activitatea comercială

Sistemul informațional [7] transmite decizii și mesaje sistemului decizional și celui de execuție și
primește la rândul său decizii și informații de la sistemul decizional și de execuție. Sistemul de
execuție preia informații de la mediul extern și transmite mesaje către acesta.

În concluzie, sistemul informațional al firmei comerciale este alcătuit din următoarele elemente:

· informația, care trebuie să fie corectă, precisă, actuală, oportună, adaptată, reciprocă și continuă;

· purtătorii de informații, cuprinzând documente de evidență (tehnicooperativă contabilă, statistică,

discuri magnetice etc.);

· circuitele informaționale, care sunt reprezentate de circuitul parcurs de informații din momentul
culegerii pâna în momentul utilizării;

· operațiile ce se efectuează și mijloacele de execuție.

Figura 2.2 Structura Sistemului Informational Statistic al firmei comerciale

27
 Sursele de informații garantează elementele pe baza cărora sunt fundamentate deciziile firmei
comerciale, sursele sunt atât externe cât și interne, dar se clasifica și în concordanța cu activitățile
grupate pe funcțiile firmei din comerț, ca: cercetare-dezvoltare, prestație comercială, marketing,
financiar-contabilă și de personal. Sistemul de colectare a informațiilor asigură culegerea
informațiilor și utilizarea acestora de catre sistemul de gestiune și prelucrare care realizeaza, în
continuare, stocarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor. Cu ajutorul sistemului de transmitere
a informațiilor se permite accesul la informații al utilizatorilor, care sunt reprezentați de către
personalul de conducere și de execuție. În concordanță cu cele prezentate, putem defini sistemul
informațional la nivel de firmă ca fiind format dintr-un ansamblu de specialiști, echipamente și
proceduri cu ajutorul căruia firma comercială culege, prelucrează, analizează, evaluează și distribuie
în mod corect și la timp informațiile necesare conducerii, în vederea fundamentării, executării și
controlului deciziilor. Circuitele informaționale formează structura orizontală a sistemului
informațional al firmei comerciale și alcătuiesc drumul pe care trebuie să circule informația de la
apariție pâna la utilizare, arhivare sau distrugere. Fluxurile informaționale alcătuiesc ansamblul
informațiilor care sunt necesare desfășurării unei anumite activități, acestea caracterizându-se prin
frecvența, volum, calitate. În prezent, de consolidare a economiei de piața în cadrul sistemului
informațional, o mare amploare a cunoscut sistemul cercetărilor de marketing și, mai ales, sistemul
informațiilor obținute de către personalul firmei comerciale prin contactele sale curente cu mediul
economico-social.

2.2. Componentele Sistemului Informațional

Diversitatea firmelor și a structurilor organizatorice reclamă o diversitate corespunzătoare a

sistemelor informaționale. În principal, structura organizatorică a firmei va fi reflectată de
organizarea sistemului informațional. Structurarea activităților firmei comerciale pe funcții insuflă
posibilitatea realizării sistemului informațional prin gruparea în același mod a informațiilor și a
circuitelor informaționale, cu posibilitatea unor conexiuni între fluxuri, care să exprime relațiile
dintre compartimentele structurale ale firmei. Așadar, din punct de vedere funcțional, luând în
considerare criteriile funcțiilor, sistemul informațional al firmei se structureaza astfel: subsistemul
de marketing, subsistemul de cercetare-dezvoltare, subsistemul procesului de prestații (producție),
subsistemul informațional comercial, subsistemul financiar-contabil, subsistemul informațional al
activității de personal. O astfel de structurare reliefează unitatea tuturor subsistemelor
informationale. Subsistemele componente ale S.I. sunt [16]:

28
Subsistemul de marketing asigură condiții de conectare a firmei comerciale la mediu prin produse,
prețuri, plasarea producției și promovarea vânzărilor.

Input-urile subsistemului de marketing sunt alcătuite din informații asupra ciclului de viața al
produselor fabricate, asupra stării conjuncturale a pieței, asupra nevoilor și comportamentului
consumatorilor, asupra investigării mediului economico-social al firmei comerciale, cu precădere a
cererii. Modificările constau în aplicarea metodelor și a procedeelor statistico-matematice, cum sunt:
corelația și regresia, analiza variaționala, sondajele, testele conjuncturale etc., pentru elaborarea și
fundamentarea deciziilor privind:

a) piețe sau segmente de piața de abordat ;

b) volumul cererii de produse la care trebuie adaptata fabricația ;
c) prețurile aplicabile în contextul tacticilor concurențiale ;
d) produse noi care sunt solicitate de consumatori ;

Output-urile subsistemului de marketing au în vedere decizii privind adaptarea sistemului la medii,

și anume: programe-mix (combinatorii ale interacțiunii factorilor), portofoliul de produse care
urmează a se fabrica. Prin mecanisme de control trebuie să se asigure condiții de adaptare
permanentă a programelor de acțiune la reacțiile mediului. Restricțiile în cadrul subsistemului de
marketing sunt legate de dificultățile culegerii și prelucrării datelor referitoare la preferintele și
nevoile consumatorilor, precum și a celor referitoare la comportamentul concurenților.

 Subsistemul de cercetare - dezvoltare are în vedere satisfacerea cerințelor pieței prin

proiectarea și pregătirea prestației de servicii dar și prin crearea de noi capacități de stocare a
mărfurilor (dezvoltări, dacă piața este în expansiune și economia în stare de boom). Analiza
economico-financiară are un rol determinant în testarea variantelor care pot să satisfacă
cerințele consumatorilor, dar, în același timp, să corespundă și cu posibilitățile și obiectivele
firmei. Intrările subsistemului sunt alcătuite din resurse variate (informaționale, economice,
tehnice, sociale etc.) iar ieșirile sunt concretizate în multitudinea de date privind tehnologiile
și rețetele de fabricație, prototipurile noilor produse, capacitățile de producție suplimentare
rezultate în urma acțiunilor specifice acestui subsistem, și anume: de proiectare,
experimentare, testare și construcție. Multilateralitatea activităților de cercetare-dezvoltare ne
conduce la un numar mare de restricții de realizare. Aceste restricții au în vedere, în

29
 principal, posibilitatea procurării resurselor necesare, cooperarea specialiștilor, gradul de
informatizare, nivelul tehnologiilor utilizate.
 Subsistemul de prestație comercială corespunde cu funcția de baza a activității prin
aprovizionarea și vânzarea produselor, depozitarea mărfurilor, mișcarea acestora în interiorul
depozitelor și a unităților de vânzare, pregătirea mărfurilor pentru vânzare. Desfășurarea
activităților în cadrul acestui sistem reprezintă o condiție fundamentală a îndeplinirii
obiectivelor firmei comerciale, dar nu și suficientă. Consemnarea rezultatelor și compararea
lor cu cifrele programate semnalează abateri de la programele stabilite, care au repercusiuni
asupra derulării ciclului aprovizionare-prestație-desfacere.

Subsistemul de resurse umane înglobează recrutarea, pregătirea și perfecționarea salariaților,

salarizarea lor, precum și toate activitățile necesare asigurării condițiilor de muncă și viață. Față de
alte ramuri economice, munca în comerț prezintă anumite particularități, care rezulta din natura
activității, de schimb, respectiv din relația economică ce există între oameni, prin care aceștia își
transmit reciproc valori (marfa-bani). În comerț, deși mărimea unităților este foarte diferită,
activitatea se desfășoara, în general, pe colective relativ mici (pe echipe, formații în magazine sau
raioane), situație care este impusă de specializarea locurilor de muncă în unități și de răspunderea
gestionară directă pe care o are colectivul de lucrători.

2.3. Metode de creștere a eficienței economice prin prisma Sistemul

Informațional

Ca categorie complexă, rentabilitatea reflectă [8] acțiunea unui ansamblu de factori. După
amploarea influenței, factorii de creștere a rentabilității pot fi grupați în mai multe categorii, după
cum urmează:

1. O primă cale de sporire a eficienței o alcătuiește creșterea volumului desfacerilor [5] (a

activităților economice), care conduce direct la mărirea masei profitului. Pentru a obține o rată a
rentabilității superioară, însă, trebuie ca ritmul de creștere a profitului să-l devanseze pe cel al
desfacerilor, care este în legătura directă cu capacitatea pieței și concurență. Deci, sporirea
desfacerilor în scopul creșterii eficienței trebuie să fie însoțită de o modificare calitativă permanentă
a activității economice, care condiționează însăți posibilitatea creșterii acesteia din punct de vedere
cantitativ. Poate fi aplicată doar pentru bunurile și serviciile cu cerere elastica.

30
2. O a doua cale are în vedere minimizarea consumului de resurse la un anumit rezultat sau
rationalizarea diferitelor categorii de cheltuieli. Pentru aceasta este necesară accelerarea vitezei de
rotație a mărfurilor care conduce la micșorarea timpului în care bunurile și serviciile parcurg sfera
circulației, cu consecințe asupra consumului de resurse. Se aplică la bunurile și serviciile cu cerere
inelastica. Cu cât piața se laăgește din punct de vedere teritorial, sporind, totodată, și numărul de
participanți la actele de schimb, distribuția se amplifică, se diversifică datorită, în primul rând,
modernizării procesului de transport, depozitare, păstrare și vânzare a mărfurilor. Majorarea
productivității factorilor de producție (număr de personal, suprafețe comerciale, capital bănesc) are
drept consecință micșorarea consumului de resurse pe unitatea de rezultate. Modernizarea bazei
tehnico-materiale a comerțului este însotită de investiții de capital, iar diminuarea acestora se poate
realiza prin folosirea intensivă a bazei tehnico-materiale existente. Obținerea rezultatelor
performante cu aceleași fonduri, însoțită de procedee moderne de amenajare interioara și de
desfășurare a activității sunt tot atâtea mijloace de creștere a rentabilității economice, considerată
drept criteriu fundamental al creșterii eficienței economice.

3. A treia cale constă în perfecționarea sistemului de conducere economica, respectiv a procesului de

luare a deciziilor cu privire la alocarea resurselor și la organizarea activității economice. Aceasta
presupune folosirea tot mai eficientă a mijloacelor electronice de înregistrare și prelucrare a
informațiilor, ca o condiție a analizei eficienței deciziilor operative și strategice.

4. O alta modalitate pentru creșterea rentabilității [2] are în vedere perfecționarea tehnologiilor
comerciale care are în vedere: perfecționarea stocării mărfurilor în depozite, (paletizarea mărfurilor
în depozite, respectiv încărcarea mărfurilor pe paleți, de la furnizori la depozite sau formarea
paleților în momentul recepționării mărfurilor în depozite, amenajarea mărfurilor în stive, pe stelaje)
utilizarea sistemului de evidenta după principiile și utilizând instrumentele informaticii și
progresului informațional. În prezent, sub impactul progresului tehnico-știintific, în modernizarea
tehnologiilor comerciale se produc schimbări radicale, orientate în următoarele direcții:

a) concentrarea activității comerciale în unități mari, diversificarea sortimentelor produselor și

participarea unui număr tot mai mare de furnizori.

b) simplificarea unor tehnologii, prin preluarea de către industrie a unor operațiuni legate de
pregătirea prealabilă a mărfurilor pentru vânzare (dozare, ambalare), operațiuni efectuate înainte de
către unitățile comerciale. În final, pentru ansamblul tehnologiilor moderne sunt specifice

31
raționalitatea, desfășurarea lor după procedee științifice, care duc la micșorarea semnificativa a
costului distribuției.

5. Creșterea rentabilitatii [16] prin metode de depozitare și vânzare, constă în:

- constituirea unor stocuri optime de mărfuri prin primirea unor partizi mari de mărfuri, care nu pot
fi livrate direct cumpărătorilor, în paralel cu primirea unor partizi mici de mărfuri, trimise ulterior
clienților;

- formarea sortimentului comercial prin alegerea și sortarea mărfurilor în funcție de mărime, calități,
preț, culoare, modele, în conformitate cu necesitățile și preferințele consumatorilor;

- depozitele de mărfuri tind a se transforma, treptat, din simple spații de stocare a produselor în
unități active, care asigură vehicularea rapidă a mărfurilor pe sortimente comerciale către clienți;

- vânzarea mărfurilor direct din depozite; astfel apare necesitatea prelucrării mărfurilor direct în
depozite, în paralel cu modernizarea capacităților de depozitare a mărfurilor;

- utilizarea unor depozite de mare capacitate, care oferă o serie de avantaje economice și
organizatorice, și anume: cheltuieli de construcție mai mici și eficiență mai mare a investițiilor
capitale; cheltuieli de exploatare mai mici datorită unor operațiuni comune de expediție, transport,
paza; formarea în condiții corespunzătoare a sortimentului comercial; sporirea productivității muncii
concomitent cu reducerea cheltuielilor de transport datorită primirii mărfurilor în cantități mari.

- utilizarea unui coeficient ridicat al folosirii utile a capacității proiectate și construite.

Eficiența construcției și a exploatării depozitului de mărfuri se determină pe baza relației:

C = (I x A x S) /R, (1.20)

unde: C = cheltuieli totale (investiții + exploatare) pe unitatea de măsură depozitată I = cheltuieli de

investiție pentru construcții și dotarea cu utilaj și mobilier,

A = cota de amortizare exprimata procentual,

S = suma totala anuala a cheltuielilor de exploatare a depozitului,

R = rulajul total anual al depozitului.

32
- paletizarea și containerizarea - premise ale aplicării mecanizării complexe, reprezintă o cale
principală de extindere a tehnologiilor moderne de vehiculare a mărfurilor, asigurând, totodata, o
mai mare securitate a mărfurilor în procesul manipulării acestora și al transportului, ancorării,
încărcării și descarcării lor;

- primirea și executarea comenzilor clienților automatizat, cu efecte benefice, dar și cu cheltuieli atât
investiționale cât și de exploatare, relativ mai mari, dar necesare în etapa actuală de consolidare a
economiei de piața, în care firma trebuie să facă față unui mediu concurențial din ce în ce mai ostil.
Totodata, necesitatea înregistrării unui nivel minim al cheltuielilor, astfel încât acesta să nu
influențeze negativ volumul și calitatea activității, constituie o premisă a creșterii eficienței
activității pentru orice firma.

6. O alta cale de creștere a eficienței ar putea fi evaluarea eficientă a rezultatelor campaniei de

avansare cu ajutorul publicității, reclamei. Măsurarea efectului unei reclame asupra comunicării sau
testarea reclamei pot fi efectuate cu metode de măsurare a corelațiilor cu decalaj.

7. Creșterea eficienței relațiilor publice [8] reprezintă o tehnică utilizată tot mai mult, în prezent, în
vederea obținerii unei imagini pozitive a firmei. În acest sens, se are în vedere:

- diversificarea relațiilor cu presa;

- promovarea produselor și serviciilor comerciale prestate prin reclama;

- comunicarea performanțelor firmei, pentru a o face cunoscută pe piața internă și externă;

- consultanța care are în vedere recomandările pentru conducere în legătură cu problemele societății.

8. Se are în vedere creșterea eficienței tehnicilor de recrutare și selecție , în paralel cu perfecționarea

personalului de vânzare. Majoritatea programelor trebuie să înceapă cu prezentarea istoricului și a
obiectivelor firmei, a structurii sale organizatorice, a structurii și facilităților financiare, a
principalelor sale produse, precum și a piețelor pe care le deservește, în paralel cu cunoașterea
produselor firmei de către personalul de vânzari, pentru a le crește randamentul pe piața și, totodată,
pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru de către personal.

9. Acest lucru duce, în final, la utilizarea mai eficientă a mass-mediei [6] de către personalul de
vânzari, în concordanța cu folosirea calculatoarelor, a rețelelor INTERNET, deoarece informatizarea
a dus la apariția sistemelor de automatizare a forței de vânzare, ca o cale de creștere a eficienței
33
activității de planificare și pregătire laolalta cu creșterea încrederii în produsele și serviciile propriei
firme. O multitudine de firme utilizeaza INTERNET-ul pentru publicitate, marketing-ul prin
INTERNET fiind o oportunitate pentru a crea imaginea unei firme și pentru a atrage clienți. Firmele
furnizează informații tehnice și utilizează pagina de Web ca o platformă pentru lansarea noutăților
firmei. Folosind propriul Website ca un magazin, acestea ofera produse și preiau comenzi.

10. O alta modalitate de creștere a eficienței are în vedere îmbunătațirea activității [13] personalului
de vânzare și evaluarea calității acestei activități, care consta în compararea și aprecierea activității
comerciale desfășurate de fiecare agent în parte, prin îmbunatățirea condițiilor de muncă, dotare,
amenajări, extinderea formelor rapide de servire, dimensionarea corectă a formațiilor de personal,
cursuri de calificare și perfecționare. Evaluarea calității activității personalului de vânzare are în
vedere cunoașterea de către agentul de vânzare a produselor, clienților, teritoriului și obiectivelor
sale specifice. Există o multitudine de căi pentru creșterea eficienței economice în comerț și, în
general, în toate ramurile economiei naționale, acestea trebuie numai căutate și valorificate.

34
 III. Analiza eficienței economice a Sistemului Informațional în
cadrul entității comerciale

3.1 Dezvoltarea economică a entității datorită tehnologiilor informaționale

În paralel cu desavârșirea sistemului de indicatori este necesară perfecționarea metodelor de

culegere a datelor interne, primare sau secundare ale organizației comerciale. Datele interne ale
entității trebuie să fie cuprinse în rapoarte operative, redactate periodic, ce însoțesc toate operațiunile
firmei, și anume: date de vânzare, rapoarte de publicitate, inventarul, costul de transport, registrele
contabile și de vânzări ale firmei. În acest sens, este necesară perfecționarea sistemului de culegere a
datelor interne, prin îmbunătățirea metodelor de culegere, diversificarea acestora, ca de exemplu
introducerea experimentului statistic, în paralel cu perfecționarea colectării datelor și transmiterii lor
utilizând, în principal, rețelele de calculatoare. O altă formă de perfecționare a sistemului de calcul
al eficienței poate fi dată de creșterea accesibilității la datele secundare, externe firmei, din
publicațiile de specialitate. Avantajele obținerii și consolidării datelor cu ajutorul calculatorului sunt
limitate de accesibilitatea calculatorului si, mai ales, datorita faptului ca tarile dezvoltate își
perfecționează continuu tehnica de culegere a datelor și transmitere a informațiilor prin dezvoltarea
rețelelor INTERNET si MINITEL. Tehnologiile informaționale reprezintă o noua modalitate de
creare a unei afaceri cuprinzând, în principal:

a. vânzarea la distanță, prin telecumparare (comenzi prin TV și INTERNET, poșta, telefon, vânzare
telematica);

b. puncte de vânzare automatice (distribuitori automatici de produse, chiosc informațional și

promoțional, automate comerciale și vânzare asistată de calculator);

c. sisteme de raportare statistica și transmitere de informații necesare luării deciziilor în timp real.
Impactul economic al tehnologiilor informaționale se va concretiza, în principal, în următoarele
efecte:

 tehnologiile informaționale vor transforma piața, astfel spus va genera comerțul electronic;
 e-Commerce va reduce distanța dintre vânzător și cumpărător, permitând cunoașterea
profilului individual al clientului și efectuarea marketing-ului pe baze noi;

35
  comerțul electronic va reduce importanța timpului prin scurtarea ciclurilor de producție,
permitând firmelor sa opereze mai rapid;
 comerțul electronic conduce la globalizare etc.

Proiectul cu privire la normele metodologice pentru aplicarea Legii 365/2018 privind comerțul
electronic, publicat pe site-ul Ministerul Comerțului și Turismuui, în înțelesul prezentei legi,
următorii termeni se definesc astfel:

1. serviciu al societății informaționale - orice activitate de prestări de servicii sau care presupune
constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal sau
necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice.

b) este efectuată în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obișnuit de
către destinatar;

c) nu este necesar ca ofertantul și destinatarul să fie fizic prezenți simultan în același loc;

d) este efectuată prin transmiterea informației la cererea individuală a destinatarului;

2. mijloace electronice - echipamente electronice și rețele de cablu, fibră optică, radio, satelit și
altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informației;

3. furnizor de servicii - orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziție unui număr
determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societății informaționale;

4. furnizor de servicii stabilit într-un stat - un furnizor de servicii având un sediu stabil pe teritoriul
unui stat și care desfășoară efectiv o activitate economică utilizând acel sediu stabil pe teritoriul unui
stat, pentru o perioadă nedeterminată; stabilirea unui furnizor de servicii într-un stat nu este
determinată în mod necesar de locul în care sunt amplasate mijloacele tehnice și tehnologice
necesare furnizării serviciului;

5. domeniu - o zonă dintr-un sistem informatic, deținută ca atare de o persoană fizică sau juridică ori
de un grup de persoane fizice sau juridice în scopul prelucrării, stocării ori transferului de date;

Legea dată [10] are ca scop stabilirea condițiilor de furnizare a serviciilor societății informaționale,
precum și prevederea ca infracțiuni a unor fapte săvârșite în legătură cu securitatea domeniilor
utilizate în comerțul electronic, emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu
utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare, pentru asigurarea unui

36
cadru favorabil liberei circulații și dezvoltării în condiții de securitate a acestor servici, are în vedere
urmatoarele:

a) este prognozat ca, pe termen scurt si mediu, creșterea comertului electronic să fie în
continuare determinată de segmentul Business-to-Business (B & B), care, în anul 2002,
reprezenta circa 80% din activitatea de e-commerce și se prevede a ajunge la circa 88%, în
2006, ca în anii urmatori 2018-2019 să atinga 98% .

4000
3500
3000
2500
B&B
2000
Total e-Commerce
1500
1000
500
0
2000 2005 2008 2010 2015 2018

Figura 3.1 Dinamica comerțului electronic pe termen scurt și mediu în ultimii 18 ani

În ceea ce privește țările candidate la UE, pot fi menționate câteva date de interes[10]:

b) în țările din grupul de la Visegrad (Cehia, Ungaria, Polonia si Slovacia), veniturile din
comerțul electronic au crescut, în 2018, pâna la circa 950 mil. USD, din care 2/3 au fost
reprezentate de comerțul B & B de produse finite și servicii, față de numai 600 mil. USD, în
2016 .
c) în patru tari sud-est europene (Slovacia, Croatia, Bulgaria si România) veniturile din comerț
electronic au crescut de la circa 60 mil. USD, în 2016, la circa 950 mil. USD, în 2018.

37
 50

45

40

35

30

25 2013
2018
20

15

10

0
SUA Europa de Vest Japonia Asia Restul lumii

Figura 3.2 Evoluția tehnologiilor informaționale în ramura comercială în perioada 2013-2018 pe

regiuni ale lumii

Diferențele în evoluția comerțului electronic în aceste țări și în cele din UE se explica, în principal,
prin:

a) veniturile scăzute ale populației,

d) întârzieri în reglementarea telecomunicațiilor,
e) lipsa de încredere în INTERNET,
f) penetrarea redusa a cărților de credit.

Concomitent, INTERNET-ul [16] a devenit o forță majoră în activitatea comercială, cu o influență

activă în creșterea vânzarilor unor game din ce în ce mai largi de mărfuri. Imensa expansiune a
INTERNET-ului și, în special, a rețelei internaționale (www), a condus la o participare masivă, din
partea consumatorilor și firmelor, la o „piață globala on-line”. Alături de dezvoltarea sistemelor
informaționale, este nevoie și de dezvoltarea în comerț a sistemului de urmărire a mișcării
mărfurilor, asistat de calculator, care ar permite creșterea eficienței sistemului informațional.

Un astfel de sistem de urmărire a mișcării marfurilor în comerț ar acoperi, în principal,

următoarele domenii:

a) comenzi de mărfuri,
38
 b) ieșiri de mărfuri,
c) inventarul și evaluarea stocurilor de mărfuri ,
d) eșalonarea aprovizionarilor,
e) controlul mișcării mărfurilor.

Privitor la sistemele informaționale pentru depozitare, în prezent se utilizeaza sistemul IMPACT,

care are la baza doua module:

- modelul de previziune,

- modelul de comanda.

Modelele de prognoză [4] nu au însă în vedere influențele deosebite pe termen scurt și nici unele
acțiuni promoționale pentru anumite articole. De aceea, IBM a dezvoltat „Retail IMPACT Fashion
System”, care se sprijină pe principiul de eficiență ce prevede obținerea unui profit maxim pe
unitatea monetară de capital investit în depozit, avându-se în vedere capacitatea de a selecționa rapid
articolele agreate de clienți, precum și adaptarea la schimbările rapide ale cererii. Numeroase firme
de comerț cu amănuntul utilizeaza, în prezent, sisteme dirijate de control al depozitului prin
proceduri automate de repetare a comenzii, ducând la:

- mai bună planificare și livrare a producției;

- diminuarea greșelilor în documentele de comandă și de expediție;

- evitarea unor erori de aprovizionare;

- cresterea vânzarilor.

Se are în vedere, în viitor, amplificarea schimbului electronic de date în economia bunurilor de

consum pe baza sistemului „mail-box”, care presupune un schimb multilateral de date (comenzi și
plati). Calitatea mărfurilor este o permanentă sursă de dificultăți datorită, în principal, necorelării
termenului de garanție cu calitatea produselor, lipsei deosebirii produselor pe categorii de calitate,
neconcordanței dintre calitate și prețul de livrare al mărfurilor, lipsei certificatelor de calitate care să
asigure anumite standarde. La cele menționate se poate adăuga nerespectarea termenelor de livrare
de către furnizori, decontarea în avans a bunurilor și serviciilor solicitate fiind condiționată de
respectarea acestor termene. Înlăturarea acestor carente, alaturi de alte neajunsuri, reprezintă una din
condițiile absolut necesare pentru sporirea rentabilității firmelor comerciale și atragerea de noi
39
consumatori. În pozițiile actuale de consolidare a economiei de piață, profitabilitatea firmelor
comerciale nu poate fi sporită numai pe seama unei conjuncturi favorabile a pieței, ci este nevoie de
o restructurare radicala la nivel microeconomic.

3.2 Analiza dependenței profitului întreprinderii de numărul

de angajați în dependență de eficiența utilizării SI
Numărul mediu de angajaţi şi profitul anual înregistrat de 10 firme dintr-o subramură comerciala se
prezintă astfel:

A) Vom analiza dependența profitului și numarul de angajați în cazul cînd SI se utilizează

eficient;

Se cere: a. să se analizeze existenţa, direcţia şi forma legăturii;

b. să se determine parametrii funcţiei de regresie;

c. să se calculeze valorile funcţiei de regresie;

d. să se determine intensitatea legăturii dintre variabile utilizând coeficientul de

determinaţie.

e. Utilizând testul Student, se verifică semnificația coeficienților a și b cu pragul de

semnificație α = 0,05.

40
Rezolvare: a. Variabila factorială este numărul mediu de angajaţi ( xi) , iar variabila rezultativă este
mărimea profitului ( yi ). Trasând graficul, observăm că între cele două variabile există o legătură
directă (pe măsură ce creşte numărul mediu de angajaţi creşte şi profitul anual), de tip liniar (norul
de puncte aliniindu-se de-a lungul unei drepte).

b. Sistemul de ecuaţii normale necesar pentru aflarea parametrilor funcţiei liniare este:

Utilizând rezultatele calculelor intermediare prezentate în tabelul de mai jos, coloanele 1-4, se obţine
sistemul:

Rezolvând acest sistem se obţin soluţiile: â = 15,2017, bˆ = 7,5072.

Constatăm, că dacă X X+1 (numărul angajaților), atunci Y (profitul) crește cu aproximativ 7,5072

41
c. Valorile teoretice ale profitului se vor calcula înlocuind fiecare valoare a variabilei factoriale xi în
funcţia de regresie. Rezultatele sunt prezentate în coloana 5 din tabelul de mai sus.

yˆ =15,2017+ 7, 5072⋅ xi

yˆ 1 =15,2017 + 7, 5072⋅13 =112,80

ˆy 2 =15,2017 + 7, 5072⋅ 4 = 45,23

mii lei.

d. Coeficientul de determinaţie se calculează astfel:

Această valoare foarte apropiată de 1 indică o legătură directă foarte puternică între variabile.

e. Utilizând testul Student, se verifică semnificația coeficienților a și b cu pragul de semnificație

α = 0,05.

Pentru realizarea acestei sarcini ,mai avem nevoie de următoarele date:

42
 ,

Q = ∑y2t = 49 025,

Q1 = (∑xt yt )2/ (∑xt2) = 51702 / 553 = 48 334,358

Q2 = Q – Q1 = 49 025 – 48 334,358 = 690,642.

Determinăm estimația variației erorilor( perturbațiilor)[9],

s2 = ð2 = Q2 / (n – 2) = 690,642 / (10 – 2) = 86,33025

estimațiile varianțelor estimatorilor â și b^,

Ṽ(b) = s2b = s2 / (∑xt2) = 86,33025 / 553 = 0,151611,

Ṽ(â) = s2â =15,6409,

și abaterile standart ale estimațiilor coeficienților regresiei,

sâ = Ṽ(â) = 15,6409 = 3,9548

sb = Ṽ(b) = 0,151611 = 0,3893,

Având aceste date, putem calcula valorile statisticii Student pentru coeficienții regresiei

tb = b / sb = 7,5072 / 0,3893 = 19,2838

tâ = â / sâ = 15,2017 / 3,9548 = 3,8438,

Din tabelul repartiției Student obținem valoarea critică a statisticii Student cu pragul de
semnificație α = 0,05:

43
tcrit = t α/2 (n – 2) = t0,025(10 – 2) = t0,025(8) = 2,306.

Verificăm ipoteza nulă H0 : b = 0 și ipoteza bilateral de alternative H1 : b ≠ 0 cu pragul de

semnificație α = 0,05. Deoarece

|tb| = 19,2838 > 2,306 = tcrit,

ipoteza H0 se respinge și se acceptă ipoteza H1. Coeficientul b al regresiei este semnificativ diferit
de zero la pragul de semnificație α = 0,05.

Verificăm ipoteza nulă H0 : a = 0 și ipoteza bilaterală de alternative H1 : a ≠ 0 cu pragul de

semnificație α = 0,05. Deoarece

|ta| = 3,8438 > 2,306 = tcrit ,

ipoteza H0 se respinge și se acceptă ipoteza H1. Astfel coeficientul a al regresiei este semnificativ
diferit de zero la pragul de semnificație α = 0,05.

Analizând datele obținute, deducem că acceptarea ipotezei H1 ne vorbește despre existența unei
legături liniare între cele două variabile, ceea ce înseamnă că x are un efect supra lui y.

B) Vom analiza dependența profitului și numarul de angajați în cazul cînd SI se utilizează

neeficient;

Numărul mediu de angajaţi şi profitul anual înregistrat de 10 firme dintr-o subramură comerciala
pentru cazul dat se prezintă astfel:

44
Se cere: a. să se analizeze existenţa, direcţia şi forma legăturii;

b. să se determine parametrii funcţiei de regresie;

c. să se calculeze valorile funcţiei de regresie;

d. să se determine intensitatea legăturii dintre variabile utilizând coeficientul de

determinaţie.

e. Utilizând testul Student[9], se verifică semnificația coeficienților a și b cu pragul de

semnificație α = 0,05.

Rezolvare: a. Variabila factorială este numărul mediu de angajaţi ( xi) , iar variabila rezultativă este
mărimea profitului ( yi ). Trasând graficul, observăm că între cele două variabile există o legătură
directă (pe măsură ce creşte numărul mediu de angajaţi creşte şi profitul anual), doar că crește în
valori mai mici din simplul motiv că nu este eficient folorit SI, și se observă că și alinierea punctelor
nu este stabilă și evidentă.

100
Profitul anual mii lei

80
60
40
20
0
0 2 4 6 8 10 12 14
Nr de angajați (persoane)

b. Sistemul de ecuaţii normale necesar pentru aflarea parametrilor funcţiei liniare este:

Utilizând rezultatele calculelor intermediare prezentate în tabelul de mai jos, coloanele 1-4, se obţine
sistemul:

499
= 4035

45
Rezolvând acest sistem se obţin soluţiile: â = 5,3812, bˆ = 6,6446.

Constatăm, că dacă X X+1 (numărul angajaților), atunci Y (profitul) crește cu aproximativ 6,6446

c. Valorile teoretice ale profitului se vor calcula înlocuind fiecare valoare a variabilei factoriale xi în
funcţia de regresie. Rezultatele sunt prezentate în coloana 5 din tabelul de mai sus.

yˆ =5,3812 + 6,6446⋅ xi

yˆ 1 =5,3812 + 6,6446 ⋅13 = 91,76

ˆy 2 =5,3812 + 6,6446⋅ 4 = 30,22

y = 499/10= 49,9 mii lei.

d. Coeficientul de determinaţie se calculează astfel:

R2 = 1 – (266,849/ 4862,9) = 1 – 0,0548 = 0,9451

Această valoare foarte apropiată de 1 indică o legătură directă foarte puternică între variabile.
46
e. Utilizând testul Student [9], se verifică semnificația coeficienților a și b cu pragul de semnificație
α = 0,05.

Pentru realizarea acestei sarcini ,mai avem nevoie de următoarele date:

Q = ∑y2t = 29 763,

Q1 = (∑xt yt )2/ (∑xt2) = 40352 / 553 = 29 441,635

Q2 = Q – Q1 = 29 763 – 29 441,635 = 321,365.

Determinăm estimația variației erorilor( perturbațiilor),

s2 = ð2 = Q2 / (n – 2) = 321,365 / (10 – 2) = 40,1706

estimațiile varianțelor estimatorilor â și b^,

Ṽ(b) = s2b = s2 / (∑xt2) = 40,1706 / 553 = 0,0726,

Ṽ(â) = s2â =7,2748,

și abaterile standart ale estimațiilor coeficienților regresiei,

sâ = Ṽ(â) = 7,2748= 2,6971

sb = Ṽ(b) = 0,0726= 0,2694,

Având aceste date, putem calcula valorile statisticii Student pentru coeficienții regresiei

tb = b / sb = 6,6446 / 0,2694 = 24,6644

47
tâ = â / sâ = 5,3812 / 2,6971 = 1,9951,

Din tabelul repartiției Student obținem valoarea critică a statisticii Student cu pragul de
semnificație α = 0,05:

tcrit = t α/2 (n – 2) = t0,025(10 – 2) = t0,025(8) = 2,306.

Verificăm ipoteza nulă H0 : b = 0 și ipoteza bilateral de alternative H1 : b ≠ 0 cu pragul de

semnificație α = 0,05. Deoarece

|tb| = 24,6644> 2,306 = tcrit,

ipoteza H0 se respinge și se acceptă ipoteza H1. Coeficientul b al regresiei este semnificativ diferit
de zero la pragul de semnificație α = 0,05.

Verificăm ipoteza nulă H0 : a = 0 și ipoteza bilaterală de alternative H1 : a ≠ 0 cu pragul de

semnificație α = 0,05. Deoarece

|ta| = 1,9951 < 2,306 = tcrit ,

ipoteza H1 se respinge și se acceptă ipoteza H0. Astfel coeficientul a al regresiei nu este

semnificativ diferit de zero la pragul de semnificație α = 0,05.

Analizând datele obținute, observăm că pentru coeficientul b este acceptată ipoteza H1, iar în cazul
coeficientului a se acceptă ipoteza H0, de aceea nu putem vorbi despre existența unei legături liniare
stabile între cele două variabile, ceea ce înseamnă că efectul lui x asupra lui y nu este semnificativ,
iar un motiv ar fi chiar folosirea neeficientă a sistemului informațional, înregistrîndu-se astfel lacune
în activitatea prosperă a economiei unei entități.

48
 CONCLUZII

După cum bine se ştie, activitatea economică a unei ţări se desfăşoară pe rаmuri, subrаmuri şi
sеctoаrе dе producţie, fiеcаre cu specificul şi cоndiţiile cоncrеtе dе muncă, cаre, desigur, îşi pun
amprеntа asupra modului de organizarea procesului de producţie. Concordant particularităţilor
procesului de producţie, se impune o metodologie recomandabilă de evaluare a eficienţei
economice, cu mențiunea că se păstrează principiile generale de calcul al indicatorilor de eficienţă
economică, iar indicatorii specifici vin doar să completeze tabloul indicatorilor cu caracter general,
de bază şi suplimentari deja calculaţi, cu scopul de a oferi indicii suplimentare, specifice ramurii,
subramurii sau sectorului de activitate. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, creşterea economică este
dependentă de mediul natural, de calitatea resurselor naturale, pe de altă parte, orice activitate
economică provoacă dereglări între natură şi economie, între om şi mediul său natural. În acest
context, pentru ca, în Republica Moldova, creşterea economică şi eficienţa economică a
întreprinderilor să devină reale şi veritabile[14], se impune respectarea anumitor principii, precum:

- sporirea rentabilităţii economice trebuie să fie asigurată doar prin utilizarea unor factori ce nu ar
afecta eficienţa socială şi eficienţa ecologică.

- măsurile întreprinse pentru asigurarea eficienţei ecologice trebuie să influenţeze favorabil evoluţia
eficienţei economice şi, respectiv, a celei sociale astfel, încât efectele benefice ale creşterii
economice să se reflecte în nivelul de viaţă al angajaţilor, şi al populaţiei, în general. Considerăm
necesar ca unităţile economice să abordeze problematica eficienţei şi creşterii economice într-o
manieră globală, deoarece creşterea nu poate fi realizată decât prin statuarea responsabilităţii sociale
şi a protecţiei mediului. Totodată, dările de seamă financiară ale întreprinderilor către organele de
resort trebuie să conţină, pe lângă raportul financiar, şi raportul dezvoltării sociale a salariaţilor,
precum şi raportul privind gradul de poluare a mediului.

Recomandări:

Modаlităţile de creştere а eficiеnţei еconomice a entitatii se poate realiza prin:

 proiectаreа şi rеproiectareа pe bаze rigurоs ştiinţifice a sistеmului informațional аl firmei,

 remodelаrеа strаtеgiilor şi pоliticilоr firmеi,
 cоmplеtaаеа şi mоdеrnizаrеа tehnologiilor informaționale,
 raţionаlizаreа procеsului decizionаl,

49
  intensificаrеа componеntеi opеrаţionаlе а muncii dе mаnаgеmеnt,
 pregătirеа lа un nivel supеrior a mаnаgеrilor,
 promоvаreа lеаdershipului performant ,
 rеmodеlarеа culturii manageriale şi organizaţionale,
 pоtеnţаrеа muncii dе еxеcuţie lа nivеlul fiеcărui loc de muncă, rеflеctаtă în sporirea
productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor managerilor.
 аmplificаrеа funcţionаlităţii globаlе а firmei, generаtă dе rаţionаlizаrеа аnsаmblului dе
conеxiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale reflectată în creşterea gradului de
folosire a capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de materii prime,
materiale, semifabricate,
 intеgrаrеа lа un nivеl supеrior а аctivităţilоr firmеi în cаdrul pieţei şi еconomiеi nаţionаlе.

Real, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi folosirea tenologiilor informaționale, din
creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vânzării şi din măsura în care oferta firmei corespunde
dimensional şi structural cu mărimea şi felul cererii pe pieţele interne şi externe pe care le vinde.
Una dintre cele mai complexe probleme privind managementul firmei este evaluarea eficienţei sale.

50
 BIBLIOGRAFIE
1. Staicu, F., Eficienta economica a investitiilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995
2. L.Chihaia, Dicționar Enciclopedic, bucurești,2008
3. Cristache, S.,E., Metode statistice de calcul si analiza a eficientei economice in comert, ASE
Bucuresti, 2005
4. Chirca S., Mecanisme de functionare a economiei, Chisinau, 1997
5. Ustian I., Economie si Finante, Bucuresti, 2002
6. Jissawalla M., Ehenfield H., Communication and information economics, N.Y., 1998
7. Mazilescu V., Bumbaru S., Elemente de tehnologia informatiei., Galati, 2001
8. Tirdea T., Informatizarea, cunoiasterea, dirijarea sociala., Chisinau, 1994
9. Barbulescu C., Gavrila T., Economia si gestiunea intreprinderii., Bucuresti,1999
10. A. Brăilă, Iu.Calin, Econometrie, Chișinău, 2017
11. https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/29833

12. https://ru.scribd.com/doc/23117680/Eficienta-economica
13. https://idsi.md/files/Petrov-Conferinta_19_05_17.pdf

14. http://miepo.camlab.md/sites/default/files/PSI.pdf

15. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/EFICIENTA-ECONOMICA-ELEMENT-ES539.php
16. http://www.stiucum.com/management/management-strategic/Analiza-si-
reproiectarea-siste52951.php

17. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1

51