Tema 8. Eficiența economică a activității firmei agrare.

8.1 Noțiunea de eficiență economică.

8.2 Indicatorii care caracterizează eficiența economică și modul lor de calcul.

8.1 Noțiunea de eficiență economică.

Eficienţa economică este o realitate complexă care exprimă, în mod cuprinzător, rezultatele
obţinute într-o activitate economică, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru
desfăşurarea acelei activităţi. Prin intermediul acesteia, se stabileşte legătura dintre volumul şi
calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte şi rezultatele ce se obţin într-o anumită
perioadă, ca o consecinţă a fructificării eforturilor respective. Alocarea de resurse este
considerată eficientă în măsura în care bunurile economice care urmează a fi create sunt cele de
care piaţa are nevoie, iar consumul de resurse este minimal. Or, o activitate este eficientă în cazul
în care veniturile din vânzarea produselor pe piaţă depăşesc cheltuielile pentru obţinerea
acestora. Din punct de vedere doctrinar, eficienţa economică este relaţia dintre efectele obţinute
(rezultate) şi eforturile (cheltuielile) depuse pentru o activitate economică desfăşurată într-o
anumită perioadă de timp.

 Eficienta economica  - eficacitate economica determinata matematic prin raportul dintre

veniturile si cheltuielile stabilite pentru o anumită perioada de timp.

În funcţie de factorii de producţie care contribuie la obţinerea efectelor, eficienţa economică

îmbracă diferite forme, precum cele ce urmează: eficienţă a producţiei, eficienţă a forţei de
muncă, eficienţă a investiţiilor, eficienţă a capitalului etc.

din multitudinea de factori de care depinde eficienţa economică, capitalul uman are un rol
decisiv, sporirea impactului pozitiv al căruia fiind posibilă prin îmbunătăţirea condiţiilor de
muncă şi de trai ale lucrătorilor angajaţi în cele două genuri de activitate din economia naţională,
prin îmbunătăţirea condiţiilor tehnologice din agricultură, prin înzestrarea muncii cu mijloace
tehnice moderne, asigurarea factorului uman cu resurse materiale şi financiare, îmbunătăţirea
condiţiilor instituţionale, ameliorarea factorilor inovaţionali şi celor psihologici (motivarea
angajaţilor prin sporirea salariilor, asigurarea unor condiţii decente în învăţământ şi sănătate,
protejarea pieţei interne de desfacere şi susţinerea exportului etc.).

Eficienţa economică este un indicator calitativ deosebit de important, care, prin nivelul şi
dinamica sa, apreciază existenţa unei creşteri economice reale. Asigurarea eficienţei economice
şi înregistrarea unui ritm de creştere a acesteia reprezintă un factor esenţial al progresului
economiei naţionale.

Eficienţa economică reprezintă indicatorul ce exprimă

- evoluţia şi nivelul de dezvoltare a economiei, în ansamblu;

- creşterea economică modernă are la bază, în special sporirea productivităţii factorilor, adică
eficienţa utilizării factorilor de producţie;

- eficienţa economică calculată pe ramurile economiei naţionale exprimă eficienţa resurselor

alocate în aceste ramuri, fiind evaluată, astfel, contribuţia acestora la dezvoltarea economiei
naţionale;

- decalajele din dezvoltarea diferitor ramuri ale economiei naţionale, în comparaţie cu economia
altor state, se manifestă sub diferite forme pe care le îmbracă eficienţa economică; - eficienţa
alocării şi utilizării resurselor materiale, financiare şi umane este direct proporţională cu eficienţa
ecologică şi eficienţa socială.

În condiţiile actuale, când unele resurse devin din ce în ce mai limitate, iar unele nevoi se află în
continuă creştere şi diversificare, devine imperioasă problema studierii modalităţilor de sporire a
eficienţei economice. Provocarea ce stă în faţa specialiştilor constă în gestionarea cât mai
judicioasă a tuturor factorilor implicaţi în procesul de obţinere a valorii. În cadrul acestora, se
disting factorii cu acţiune directă: (perfecţionarea forţei de muncă, modernizarea capitalului fix,
accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, diversificarea pieţei de desfacere) şi factorii
cu acţiune indirectă, pe primul plan situându-se: modernizarea activităţii unităţilor din ramurile
conexe, variabilitatea cererii de produse, condiţiile pieţelor (incisiv financiară) etc.

Creşterea economică se confruntă, în prezent, cu anumite impedimente, printre cele mai

importante fiind: caracterul limitat al resurselor naturale; tendinţele multor oameni la un consum
excesiv, ce nu poate fi satisfăcut cu tehnologiile existente; impactul economiei asupra mediului,
inclusiv prin poluare. Acestea conduc la apariţia unor noi dimensiuni ale creşterii economice:
economică, socială şi ecologică. Fiecare dintre aceste trei dimensiuni se intercondiţionează, iar
măsurile adoptate, în cazul uneia dintre ele, afectează, neapărat, evoluţia celorlalte două. Mediul
natural influenţează creşterea economică, iar creşterea economică, la rândul ei afectează natura
cu toate componentele ei. Aceasta înseamnă că, pe de o parte, creşterea economică este
dependentă de mediul natural, de calitatea resurselor naturale, pe de altă parte, orice activitate
economică provoacă dereglări între natură şi economie, între om şi mediul său natural. În acest
context, pentru ca, în Republica Moldova, creşterea economică şi eficienţa economică a
întreprinderilor să devină reale şi veritabile, se impune respectarea anumitor principii, precum: -
sporirea eficienţei (rentabilităţii) economice trebuie să fie asigurată doar prin utilizarea unor
factori ce nu ar afecta eficienţa socială şi eficienţa ecologică. În plus, creşterea eficienţei
economice trebuie să constituie suportul asigurării eficienţei sociale şi ecologice; - măsurile
întreprinse pentru asigurarea eficienţei ecologice trebuie să influenţeze favorabil evoluţia
eficienţei economice şi, respectiv, a celei sociale astfel, încât efectele benefice ale creşterii
economice să se reflecte în nivelul de viaţă al angajaţilor, şi al populaţiei, în general. Considerăm
necesar ca unităţile economice să abordeze problematica eficienţei şi creşterii economice într-o
manieră globală, deoarece creşterea nu poate fi realizată decât prin statuarea responsabilităţii
sociale şi a protecţiei mediului. Totodată, dările de seamă financiară ale întreprinderilor către
organele de resort trebuie să conţină, pe lângă raportul financiar, şi raportul dezvoltării sociale a
salariaţilor, precum şi raportul privind gradul de poluare a mediului.

8.2 Indicatorii care caracterizează eficiența economică și modul lor de calcul.

Accepţiunea noţiunii de eficienţă se întâlneşte în practică, precum şi în studiile de specialitate,

în doua sensuri:

 performanţe, rezultatele dintre cele mai mari

 efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

Din punct de vedere al resurselor, analiza eficienţei unei activităţi umane trebuie să răspundă
la întrebările: cum se folosesc resursele şi cât se consumă din ele? se are în vedere economisirea
lor şi gradul de valorificare. În acest context este necesar care surse să fie cât mai riguros
structurate ca să răspundă cerinţelor de analiză.
 După criteriul regenerărilor în timp sunt: resurse regenerabile: resursele umane, resurse
materiale de natura vegetala, anumite resurse energetice; resurse neregenerabile: resurse
materiale de natura anorganica;

După natura lor, resursele pot fi: umane; materiale; tehnice; financiare;

După modul cum participă la circuitul economic, resursele se pot grupa astfel: resurse
potenţiale: neintrate în circuitul economic și resurse intrate în circuitul economic.

Când se studiază eficienţa investiţiei la diferite momente ale duratei de viaţă a unui proiect,
trebuie să se ţină cont de caracterul său estimativ, potenţial sau efectiv. După natura lor, efectele
care sunt generate de activitatea umană pot fi: economice; sociale; ecologice; tehnice.

Trebuie delimitat conceptul de eficienţă economică privit ca şi concept teoretic, care presupune
calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile şi măsura eficienţei care se realizează
comparând efectele cu efortul. Exprimarea eficienţei ca şi calitate a unui sistem de a produce
efecte economice utile duce la o imagine statică a noţiunii de eficienţă. În dinamică eficienţa
trebuie să apară sub forma unei tendinţe de creştere spre eficienţa optimă.

Din acest punct de vedere deosebim două tipuri de sisteme:

*sisteme economice în dezvoltare, la care exista o diferenţă între efectele obţinute şi cererea de
bunuri şi servicii de pe piaţă şi la care creşterea eficienţei economice presupune obţinerea unui
volum maxim de efecte cu un consum dat de resurse;

*sisteme economice care au ajuns la o dezvoltare cantitativă maximă la care există o identitate
între efectele obţinute şi cererea de bunuri şi servicii şi la care creşterea eficienţei economice
presupune obţinerea unui volum dat de efecte cu un consum minim de resurse.

În urma efortului de investiţii se obţin diverse efecte economice reflectate şi pe plan financiar.
Nivelul acestor efecte, în raport cu efortul investiţional, dă măsură eficienţei investiţiei. Pentru a
vedea rezultatele eficienţei se utilizează diferiţi indicatori.

În practica economică se utilizează mai multe categorii de indicatori de eficienţă:

1) după capacitatea lor de informare:

 indicatori parţiali sau analitici;
 indicatori complecşi.
2) după modul în care reflectă influenţa factorului timp:
 indicatori statici;
  indicatori dinamici;

 indicatori comparabili.

3) după nivelul eficienţei exprimate:

 indicatori cu valori optime;

 indicatori şi criterii cu valori acceptabile;

 indicatori care stabilesc pragul minim sau plafonul maxim al valorilor de eficienţă
dorite sau acceptabile.
4) după sfera de cuprindere:
 indicatori generali;
 indicatori specifici.

Pentru calculul acestor indicatori sunt necesare o serie de informaţii care caracterizează
proiectele de investiţii. Aceste informaţii pot fi grupate în 4 categorii principale, după
cum urmează: costurile generate de realizarea proiectului; avantajele anuale şi integrale
anticipate; resursele de timp asociate; eficienţa scontată (din punct de vedere economic,
financiar, social şi economic). În cazul când este necesară analiza şi determinarea
anumitor indicatori trebuie evaluate costurile generate de realizarea proiectului. Aici
întâlnim anumiţi termeni utilizaţi cum ar fi: costuri asociate care reprezintă factorul
generator de efecte utile; şi capitalul alocat – factorul determinant al avantajelor
anticipate.

Pe lângă clasificările enumerate mai sus, la fel de importante sunt şi principalele criterii de
stabilire a tipologiei eficienţei economice:

1.după conţinutul reproducţiei sociale: eficienţa repartiţiei; eficienţa schimbului; eficienţa

consumului.

2.după sfera de cuprindere: eficienţa microeconomică; eficienţa macroeconomică.

3.după structură: eficienţa industriei; eficienţa agriculturii; eficienţa construcţiilor; eficienţa

comerţului;eficienţa cercetării ştiinţifice; eficienţa culturii etc.

4.după factorii implicaţi: eficienţa activelor fixe; eficienţa utilizării activelor circulante; eficienţa
utilizării forţei de muncă etc.
a)     Indicatori generali ai activitatii economice:
Rata profitului  – reflecta capacitatea de a produce profit. De regula pentru aprecierea lui se ia in
calcul profitul total obtinut si resursele consumate.

P = profit net

r =                          Vn = profit brut

r = rata profitului

b)    Indicatori ai eficientei factorilor de productie:

Cheltuieli sau costuri la 1.000 lei productie  - acest indicator exprima volumul cheltuielilor efectuate
pentru obtinerea unei productii in valoare de 1.000 lei.

Ca =  C = costul total

Q = valoarea productiei.

Productivitatea muncii  – exprima eficienta cu care este cheltuita munca.

W =   sau W =   Q = valoarea productiei obtinuta

N = numar salariati

q = cantitatea de produse obtinute.

Gradul de inzestrare tehnic al muncii  – exprima valaorea capitalului fix care revine pe un angajat.
Acest indicator ne da un indiciu despre dotarea tehnica si nivelul tehnologiei dintr-o societate
comerciala.

Z =   Kf = capital fix

N = numar salariati

Productie la 1.000 lei capital fix – acest indicator ne arata ce valaore a productiei se obtine la fiecare
1.000 lei capital fix.

Qf =   Q = valoare productie obtinuta

Kf = capital fix
Profitul la 1.000 lei capital fix – arata cat de eficient este utilizat capitalul fix al unui agent economic:

Pf =   P = valoarea profitului

Kf = valoarea capitalului fix

Indicele de valorificare a materiei prime  – acest indicator ne arata gradul de prelucrare al materiei
prime.

Iv =   Q = valoarea productiei

M = valoarea materiilor prime consumate

Coeficientul de utilizare al materiilor prime  - exprima raportul in care se afla cantitatea de materii
prime incorporate in productia finita si cantitatea totala de materii prime utilizate.

gs =   Gf = greutatea totala a produselor finite obtinute

Gt = greutatea totala a materiei prime utilizate

Consumul specific  – ne arata cantitatea de materie prima care se consuma pentru fabricarea unei
cantitati de produs.

cs =   Mp = cantitatea de materii prime consumate

q = numar produse obtinute

c)     Indicatorii de structura a resurselor consumate si a rezultatelor obtinute:

C1 - indicatori de structura a fortei de munca

C2 - modul de folosire a timpului de munca

C3 - indicatori privind folosirea capacitatii de productie

C4 - balanta timpului de lucru

C5 - indicatorii de structura ce caracterizeaza resursele de materii      prime.

C 1.

1. Ponderea muncitorilor in totalul salariatiilor

P1

2. Ponderea personalului de conducere si administratie in numarul total de salariati

P2=

C 2. 1. Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil

iu  =   fe=fond de timp efectiv

fd=fond de timp disponibil

2. Indicele timpului utlizat

ie  =   tu= timp neutilizat

td= timp disponibil

C 3. 1. Ponderea capitalului fix activ in totalul capitalului fix

ft  = 

C 4. 1. Gradul de programare a folosirii timpului disponibil

G=                         Tp= timpul programat

Tt= timpul maxim disponibil

2. Gradul de folosire a timpului maxim disponibil

Gd=                        Te=fond de timp efectiv lucrat

Td=timp disponibil

C 5. 1. Procentajul materiilor prime din import sau deficitare in volumul total al materiilor prime
P=                        Md = valoarea materiilor prime deficitare sau importate

M = valoarea totala a materiilor prime

2. Procentul cheltuielilor materiale in costurile totale

P=                         Cm = cheltuieli materiale

C = cheltuieli totale

3. Procentul productiei de o anumita calitate in total productie

P=                         Qc = productia de o anumita calitate

Q = total productie

d) Indicatori specifici unor ramuri sau domenii de activitate

Procentul productiei destinata exportului in productia totala

Pc =       Qe = valoarea productiei destinata exportului

Q = productia totala

Aportul valutar

Av = Qe – (Me + Ne) Me = valoarea materiei prime importate care se regasesc in productia care face
obiectul exportului

Ne = valoarea materialelor si a semifabricatelor care puteau fi exportate ca atare

Aportul valutar specific  – exprima aportul valutar care se obtine la o unitate de produs exportat

av =   Av = aport valutar

Qe = valoarea productiei destinata exportului