Universitatea SPIRU HARET.

Facultatea STIINȚE ECONOMICE.

MANAGEMENT-ID

STUDENT :CONSTANTIN MARIA

GRUPA ;202.AN.2.SEM.2

Materie: Comunicare și negociere în afaceri.

Tc.2.Tipuri de parteneri întâlniți în demersul negocierii. Studiu de caz la compania

SC.....

INTRODUCERE:

În condițiile trecerii catre economia de piata, elementul definitoriu al

concepției asupra dezvoltării îl reprezinta promovarea susținută a calității,
accentuarea acțiunii factorilor intensivi în raport cu cei extensivi. În
procesul creşterii economice, afiiisiarea plenara a eficientei economice este
considerat drept criteriu de evaluare a activităţii în fiecare domeniu de
activitate.
Fiind definita, la modul general, ca raport între efectele obtinute si
eforturile depuse (eforturi materiale si de munca), eficienta economica apare,
in condițiile unei economii moderne, cu un grad tot mai înalt de complexitate
si integrata activității de participare la circuitul economic mondial de
valori, ca rezultanta a numeroșii factori.
se schimba în condiții de timp si spațiu astfel ca evoluţia fenomenelor
dependente ce înregistrează si față de cele anterioare.
existenta raporturilor de cauzalitate dintre fenomene ;
contribuția fiecărui factor la variabilitatea globala a fenomenelor efect ;
intensitatea legăturilor cauzale dintre fenomenelor si procesele social-
economice ;
tendinte evolutive ale corelației dintre fenomene.

Cuprins :

-PRODUCŢIA, PROCES sit REZULTAT AL COMBINĂRII FACTORILOR DE PRODUCŢIE.

-Conceptul de factori de producţie.
de factorii producției, este strâns legat de conceptele de avuție națională si
potenţial economic. Din acest motiv, în abordarea teoretica a factorilor de
producţie vom porni de la definirea avuției nationale.
a unei tari este reprezentata de totalitatea resurselor de producţie si de trai
de care dispune tara respectiva la un moment dat si care definesc potenţialul
si nivelul dezvoltării economice în acel moment. Ca elemente ale avuției
nationale, toate aceste resurse apar ca stocuri create de-a lungul timpului de
mai multe generații de oameni care s-au succedat pe teritoriul naţional.

Nivelul agentului economic, avuția naționala ia forma averii, care este formata
din stocul de active deținute, adică bunuri sau active fizice (bunuri de
capital, bunuri de consum de folosința îndelungata, proprietăți funciare etc.)
si active financiare (solduri băneşti, actiuni, obligațiuni) care reflecta
drepturile agentului economic asupra bunurilor SC.în general. Averea agentului
economic reprezinta deci o parte a avuției nationale aflata în proprietatea
privata sau publica.
a condus la o gama larga de interpretări a sferei de cuprindere a avuției
nationale. În acest sens, sunt evidenţiate trei astfel de concepții: a) avuția
naționala cuprinde numai totalitatea bunurilor create prin munca omului si care
participa la procesul de producţie, adică asa-numita avuție reproductibila; b)
avuția naționala cuprinde avuția reproductibila si resursele naturale; c)
avuția naționala cuprinde atât avuția reproductibila si resursele naturale, cât
si resursele de munca cu întregul stoc de cunostinte științifice si potenţialul
creativ acumulat de-a lungul istoriei. Cei mai mulți economiști considera ca
stiinta, tehnologia, nivelul de pregătire, de cultura si de civilizație joaca
un rol important în dezvoltarea si progresul națiunilor. Astfel, în a treia
concepție care reflecta întregul potenţial, avuția naționala este structurata
pe urmatoarele componente: - resurse umane (resurse de munca) - privesc acele
caracteristici care definesc capacitatea oamenilor de a muncii si care împreuna
cu tradițiile si experienta în producţie constituie, după unii autori,
principala forma de acumulare în avuție, cel mai important "produs păstrat al
muncii": - resurse naturale - utilizate sau utilizabile în activitate; -
resurse materiale acumulate prin muncă, ( avuția materiala acumulata) ; -
resursele potențialului creativ al națiunii ,( avuție spirituala acumulata ).
Structurarea avuției nationale pe componente releva faptul ca aceasta este o
consecința a producției sociale anterioare si, totodată, un punct de plecare în
reluarea acesteia. Deci, avuția naționala constituie atât cel mai important
produs cât si cel mai important factor al formarii structurilor macroeconomice
si microeconomice , al definirii si punerii în actiune a mecanismelor
funcţionale economico-sociale. Avuția naționala reprezinta , prin urmare, atât
premisa, cât si rezultat al creşterii economice. Se releva astfel una dintre
cele mai puternice conexiuni dinamice din economie: avuție naționala -
potenţial de creştere - dezvoltare economica - amplificarea avuției nationale -
creşterea bunăstării populaţiei.
-Caracterizarea principalilor factori de producţie
Pe măsura dezvoltării economice, factorii de producţie se diversifica si se
multiplica. Se poate observa ca întotdeauna în activităţile economice acești
factori, într-o măsura ,,parte” ,diferită, într-o forma sau alta , se regăsesc.
Ceea ce difera este modul cum se combina factorii în procesul de producţie, iar
în cadrul combinațiilor, locul si rolul ce revine fiecarui factor de producţie.
Multiplicarea si diversificarea factorilor de producţie determina, pe de o
parte, sporirea si diversificarea categoriilor de bunuri de consum si de
servicii, iar pe de alta parte, perfecționarea calitativa si structurala a
resurselor economice, respectiv chiar a factorilor de producţie.
evident ca pe măsura ce se apelează la o cantitate din ce în ce mai mare de
factori de producţie, creste în mod corespunzător si cantitatea de bunuri
rezultata. Acest mod de realizare a creşterii producției este extensiv si cu
cât ne apropiem de limitele resurselor, devine clara lipsa lui de perspectiva.
Iată de ce, în prezent se acorda o atenție deosebita folosirii intensive a
factorilor de producţie, ceea ce înseamnă o maximizare a efectelor utile
obtinute din utilizarea factorilor de producţie si totodată, o maximizare a
consumului lor.
- sunt cei mai restrictivi (,,limitați fizic”.), dintre toţi factorii de
producţie, ceea ce imprima, în mare măsura, caracterul de limita si celorlalţi
factorilor de producţie. Caracterul pronunțat limitat al acestor factori de
producţie nu înseamnă ca pe măsură progresului nu sunt atrase si alte elemente
naturale în activitatea economica, sau ca nu se realezează extinderea celor
folosite. în acest sens sunt semnificative încercările de extindere a
activităţii economice în spațiul cosmic, folosind proprietățile acestui spațiu
pentru obtinerea diferitelor produse, sau tendinţa de a atrage bogățiile din
adâncurile oceanelor în circuitul economic, s.a.
Resursele minerale sunt împărțite în grupe, avându-se în vedere gradul de
cunoaștere (rezerve măsurate, sigure; rezerve imaginate, presupuse) si
posibilitățile de exploatare (resurse exploatabile în mod eficient cu
tehnologia actuala; resurse sub economice sau sub marginale, care sunt
imposibil de exploatat în condițiile nivelului tehnologic actual). Disponibilul
de resurse naturale este dinamic datorita consumului permanent de resurse si a
sporirii creşterii de materii prime si energie, dar si datorita descoperirii de
noi rezerve si a evoluției tehnologiilor în societăți comerciale și
întreprinderi.
de apa se numără printre cele mai importante resurse regenerabile pentru viata
biologica si social-economica. Superioritatea lor economica consta tocmai în
faptul ca ele nu se consuma prin întrebuintare,îndeplinind o multitudine de
funcţii de neînlocuit: consumul populaţiei, agricultura, silvicultura,
piscicultura, industrie. Capitalul- reprezinta unul din factorii pe care se
sprijină activitatea economica. Nivelul de dezvoltare al unei tari si puterea
sa economica sunt reflectate de dimensiunile capitalului, de volumul aparatului
productiv intern, precum si de volumul capitalului investit sau împrumutat.
Capitalul este acea suma de bani care nu se cheltuiește efectiv, ci se
avansează în diferite procese economice de producţie si de schimb, cu scopul de
a obține un excedent peste suma inițiala. Capitalul investit în sfera
producției de bunuri materiale si de servicii îndeplinește funcţii de producţie
si repartiție, îmbrăcând formele de capital productiv (real) si capital
nominal. Capitalul productiv este ansamblul bunurilor acumulate - eterogene si
reproductibile - a căror utilizare face posibila, prin reîntoarcerea lor în
producţie, sporirea randamentului factorilor primari sau cel puţin duce la
ușurarea muncii. El se obține deci din acele bunuri productive si economisite(„
se acumulează”) care nu sunt supuse controlului final, ci sunt utilizate de
întreprinderi pentru a produce noi bunuri economice si a le vinde cu profit.
"Bunurile- capital sunt bunuri produse care pot fi utilizate ca factori sau ca
intrări secundare la sfârşitul producției noi", afirma P. Samuelsson. Capitalul
productiv se deosebește de capitalul sub fonda de bani (capital lichid) si de
ceilalți factori de producţie prin aceea ca se încorporează în bunuri
instrumentale care sunt folosite pentru producerea altor bunuri ale societății
comerciale si servicii. Capitalul nominal nu are valoare reala, de sine
stătătoare, si nu funcţionează în producţie, ci constituie un titlu de
proprietate asupra unor valori Male dând dreptul de a însuși venit. În sens
juridic, capitalul nominal are o baza mai larga decât capitalul real, fiind
constituit din toate elementele pozitive ale patrimoniului întreprinderii
(bunuri, bani, creanțe, etc.). El este un capital productiv în planul formarii
bunurilor si veniturilor , dar si un capital lucrativ, în planul repartizării
veniturilor. Tot de capital nominal tine si capitalul fictiv, ce exista sub
forma hârtiilor de valoare (actiuni, obligațiuni, titluri financiare) si da
posibilitatea deținătorilor sa obțină un profit sub forma de dividend sau
dobânda. După modul specific în care se consuma, îşi transmite valoarea si este
înlocuit, capitalul productiv se împarte în: capital fix si capital circulant.
Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului productiv formata din bunuri
de îndelungata folosința care servesc ca instrument al muncii oamenilor în mai
multe cicluri de producţie, se consuma treptat si se înlocuiesc după mai mulți
ani de utilizare. Cea mai generala structura a capitalului fix este următoarea:
-construcții: clădiri, hale, instalaţii industriale, magazine comerciale,
infrastructura materiala din agricultura etc; - echipamente de producţie:
utilaje si maşini- unelte, agregate si instalaţii de lucru, mecanisme si
dispozitive de reglare, mijloace de transport, etc. Având în vedere caracterul
limitat al destinațiilor sale, capitalul fix se caracterizează printr-o
rigiditate a utilizării, care este cu atât mai mare cu cât echipamentul tehnic
de producţie este mai specializat. Capitalul circulant reprezinta acea parte
din capitalul productiv care se consuma în întregime în fiecare ciclu de
producţie si îşi transfera dintr-odată si în totalitate valoarea asupra
produselor create, trebuie sa fie înlocuit cu fiecare circuit economic;
cuprinde: materii prime si materiale de baza, materiale auxiliare,
semifabricate, combustibili, energie, etc. Capitalul productiv este un capital
în funcțiune, alături de alte forme ale capitalului investit în activitatea
întreprinderii. Stadiul întâi al circuitului capitalului în funcțiune îl
constituie procesul prin care banii- capitalul lichid (B) se transforma în
capital productiv (PKt) prin cumpărarea de bunuri-capital necesare producției.
Stadiul al doilea al mișcării circulante a capitalului îl constituie utilizarea
si transformarea capitalului productiv în combinație cu ceilalți factori de
producţie în bunuri destinate vânzării ca mărfuri pe piata (M). Ultimul stadiu
al circuitului capitalului consta în trecerea acestuia din forma marfa în forma
băneasca (B') de la care s-a pornit iniţial, însă cu un spor cantitativ,
reprezentând valoarea adăugată:
PKt P M B' B'>B
][ ][ ] B,-B=b
I II III
unde: P- producție;
b- valoarea neta adăugată la valoarea bunurilor - capital.
Corespunzător celor trei stadii ale fluxului circular al capitalului, acesta
îmbracă trei forme: bani, bunuri-capital, marfa - fiecare dintre acestea
îndeplinind anumite funcţii. Dintre cele trei forme funcţionale ale
capitalului, numai una - bunuri-capital - reprezinta capital real, funcționând
în calitate de factor de producţie. Banii si mărfurile funcţionează aici în
calitate de capital productiv si exprima forme derivate ale acestuia.
Fluxul circular al capitalului nu se întrerupe după efectuarea circuitului
complet în companii , ci el este reluat continuu. Reluarea permanenta a acestei
mișcări reprezinta rotația capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea
unui circuit complet reprezinta durata de rotație a capitalului sau timpul de
rotație.
Pe măsura dezvoltări economice, îndeosebi în perioadele de progres tehnic
intens, masiv, capitalul fix, sporește considerabil; aceasta sporire este atât
efect, cât si cauza a progresului tehnic. Se produc nu numai sporuri
calitative, ci si modificări structurale, îmbunătățiri calitative. Aceste
modificări multiple pot fi analizate pe baza urmatoarelor procese : formarea
bruta a capitalului fix, deprecierea sau uzura capitalului fix, gradul de
înnoire si cel al scoaterii din funcțiune a capitalului fix, etc.
Investițiile brute de capital fix (formarea bruta a capitalului fix) cuprind
totalitatea cheltuielilor făcute de o întreprindere pentru construcții si
pentru achiziționarea de noi echipamente de producţie, având ca sursa atât
amortizarea capitalului fix, cât si acumularea neta de capital. Prin punerea în
funcțiune a noilor capacitați de producţie se modifica stocul de capital fix în
perioada respectiva:
„kt= Kt + (PKt- SKt)”.
unde: Kt- stocul de capital fix;
PKt - punerile in funcțiune de capital fix în perioada analizata; SKt-
scoaterile din funcțiune de capital fix din aceiași perioada;
Scoaterea din funcţiunea capitalului fix este rezultatul deprecierii acestuia
ca urmare a uzurii fizice si morale. Prin uzura fizica a capitalului fix se
înţelege pierderea treptata a proprietăților lui tehnice de exploatare ca
urmare a folosirii productive si a acțiunii factorilor naturali. Uzura fizica a
capitalului fix duce la pierderea treptata a valorii bunurilor respective.
Corespunzător acestei uzuri, se calculează amortizarea si se include aceasta în
costul de producţie. Recuperarea valorii prin prețul de vânzare permite
constituirea unui fond de amortizare datorita căruia va fi posibila înlocuirea
capitalului fix când va sosi sfârşitul vieții sale tehnice.
Capitalul fix se depreciază si ca urmare a uzurii morale. Baza materiala a
uzurii morale o constituie progresul tehnic însoțit de creşterea
productivității muncii si a randamentului capitalului fix. Acesta face ca
valoarea de schimb a capitalului fix aflat în funcțiune sa se deprecieze sau ca
unele echipamente sa se învechească din punct de vedere tehnic si economic, în
comparație cu cele noi de același gen.
În condițiile în care performantele tehnice si economice ale unora dintre
echipamentele de producţie nu mai corespund, se impune înlocuirea capitalului
fix depreciat din punct de vedere moral, cu echipamente noi, înainte de uzarea
fizica completa a lor. Uzura morala mai este numita si uzura involuntara,
respectiv acele pierderi involuntare pe care le înregistrează capitalul fix din
motive independente de întreprinzător. Aceste pierderi involuntare se produc cu
destula regularitate pentru a putea fi prevăzute si incluse în costul de
producţie prin cotele anuale de amortizare. Pentru diminuarea acestei forme de
uzura morala se foloseşte noțiunea de cost suplimentar, adică surplusul uzurii
ce se scontează a se înregistra peste costul normal de întrebuințare
(amortizarea capitalului fix), datorat uzurii normale a acestuia în procesul
de producţie. Pentru prevenirea efectelor negative ale uzurii morale si a
includerii în valoarea producției fabricate a costurilor suplimentare, în
activitatea întreprinderilor și societăților, din tarile dezvoltate economic se
practica, din momentul achiziționării echipamentului de producții niște cote
anuale de amortizare mai ridicate, țin cont de
efectele uzurii fizice, cât si de efectele uzurii morale a capitalului fix. De
aceea, în aceste tari sunt practicate durate scurte de amortizare a
echipamentelor de producții (6-8 ani) si un sistem de amortizare în cote
descrescând, care permite recuperarea rapida a valorii si înlocuirea acestora
în timp util cu echipamente noi. Abilitatea întreprinzătorului - în calitatea
ei de resursa umana speciala, de nefăcător de producţie, exprima capacitatea
unui individ sau grup de indivizi de a combina eficient factorii de producţie
disponibili la nivel de întreprindere, de a manifesta inițiativa si de a adapta
rapid întreprinderea la condițiile pieței. Unii autori atribuie acestui factor
urmatoarele funcţii: are iniţiativa în combinarea resurselor (pământ, munca,
capital), în producerea bunurilor si serviciilor; este cel care dirijează
politica în firma; este un novator-cel care încearcă introducerea de noi
produse, tehnologii si instrumente sau de noi forme de organizare a
întreprinderii; este purtătorul riscului - răsplata pentru timpul, efortul si
abilitatea sa pot fi profiturile, dar si pierderile si chiar si falimentul.
Managerul este reprezentat de un individ sau o echipa de indivizi calificați în
stiinta si arta conducerii afacerilor; el dirijează, administrează si conduce
ateliere, secții, întreprinderi, uzine întregi sau companii, pe care le preia
pe baza de contract pentru o perioada determinata (locație de gestiune).
Raporturile dintre proprietar, întreprinzător, manager pot fi sistematizate
astfel: proprietarul este subiectul economic cu aria cea mai larga de actiune,
el putând cumula toate functiile - proprietar, întreprinzător, manager; daca
rămâne proprietar al bunului, dar cedează rolul de investitor si de
administrator al acestuia, atunci apare si se manifesta ca subiect activ
întreprinzătorul, iar daca proprietarul sau întreprinzătorul deleagă altei
persoane funcţia de conducere, administrare si gestiune, atunci managerul
devine figura centrala a economiei de piata.
- Progresul factorilor de producţie. Resursele informaționale
Progresul tehnic se caracterizează atât prin acumulări curente de elemente
pozitive, care măresc eficienta utilizării resurselor, cât si prin schimbări
ample, fundamentale, întemeiate pe noile descoperiri ale științei. Datorita
amploare deosebite si a profundelor implicații economice si sociale, progresul
tehnic contemporan este considerat ca fiind o veritabila revoluție în domeniile
științei si tehnicii. Din acest motiv, progresul tehnic contemporan este
cunoscut îndeosebi sub denumirea de revoluție tehnico-științifica. Revoluția
tehnico-științifica reprezinta procesul transformărilor calitative si
structurale, extrem de rapide si simultane, în toate domeniile științei si
tehnicii, cu implicații profunde asupra progresului economico-social.
Trasaturile revoluției științifice si tehnice contemporane sunt numeroase si se
afla în continua diversificare. Dintre acestea menţionăm: 1) Revoluția tehnico-
științifica are un caracter multilateral, universal, global, cuprinzând si
influențând toate elementele factorilor de producţie. Acest caracter este
determinat de faptul ca progresele rapide si mutațiile revoluționare nu se
limitează numai la sfera științei si tehnicii, ci afectează întreaga structura
si stare a sistemelor sociale. Implicațiile sale determina schimbări importante
în activităţi si în constiinta oamenilor, influențând toate domeniile vieții.
S-au schimbat raporturile între dezvoltarea științifica, dezvoltarea tehnica si
dezvoltarea producției. stiinta cunoaște un ritm de dezvoltare mai ridicat
decât tehnica, iar aceasta din urma devansează, la rândul ei producția. Prin
aplicarea rezultatelor cercetării științifici, revoluția tehnico-științifica a
făcut ca stiinta sa devina un important factor de producţie, schimbându-se
astfel funcţia sa sociala. S-a redus perioada care desparte descoperirea
științifica de aplicarea ei în producţie. Progresul realizat într-un domeniu al
științei se extinde si în alte domenii. 6) Resursele materiale, energetice,
financiare si umane destinate cercetării sunt uriașe.
Caracterul complex al revoluției tehnico-științifice conduce la implicații
multiple ale acesteia asupra procesului de producţie:
- un salt calitativ în domeniul echipamentelor de producţie, (trecerea de la
mecanizarea complexa si automatizarea rigida la automatizarea supla si
informatica, la folosirea roboţilor si a micro-electronicii);
ameliorarea bazei de materii prime si energie, prin atragerea în activităţile
economice a resurselor neconvenționale;
modifica locul si rolul factorului uman în cadrul proceselor de producţie;
- aparitia unui nou factor de implicare și resursele informaționale- si a unui
nou domeniu al activităţii umane - producția, depozitarea, utilizarea si
comercializarea informaţiei.
Termenul de informaţie a fost introdus iniţial în tehnica pentru a desemna
incertitudinea înlăturata prin realizarea unui eveniment dintr-un set de
evenimente posibile. Ulterior, semnificația termenului s-a extins la întregul
domeniu al cunoaşterii, desemnând în general un semnal care circula între
elemente ale realității obiective.
Informaţia este rezultatul experienței si cunoaşterii umane, ea presupunând
ceva nou, ceva ce înainte nu era cunoscut. Legata de oameni, obiecte, timp, loc
sau de anumite relatii cu lumea exterioara, informația reprezinta o noutate, o
știre sau o comunicare asupra unor fapte, evenimente, idei, opinii, experienţe
ce urmează a fi transmise, înțelese sau acceptate în vederea realizării unui
anumit obiectiv.
Spre deosebire de produsele de producţie obișnuite, unde prin vânzarea
produselor se diminuează stocurile de bunuri create, producerea informaţiei are
caracter nelimitat, în sensul ca pe măsura ce se extinde si se dezvolta
cercetarea științifica, stocul de informatii al producătorului este
neperisabil, el creste si se extinde continuu. Informaţia economica reprezinta
o cunoaștere despre realitatea economica, recepționata si reflectata în
constiinta umana, cu caracter de noutate, utila acţiunilor de dirijare a
sistemului economic. Deci, noutatea si utilitatea sunt trăsături definitorii
ale acesteia, informația având un caracter istoric în raport cu caracterul
dinamic al fenomenelor si proceselor economice, reflectate in condiții proprii
ale societății umane. Informaţia economica se deosebește de celelalte bunuri
economice prin urmatoarele particularitati:
a) are valoare cognitiva, care este cu atât mai mare cu cât prezinta mai bine
urmatoarele caracteristicile: consistenta- sa fie corespunzătoarei, sa ofere
cât mai multe cunostinte; exactitate- sa reflecte situaţia reala, exacta a
fenomenului studiat; oportunitate- sa existe un decalaj de timp corespunzător
între momentul primirii informaţiei si momentul luării deciziei; relevanta- sa
tipizeze acele cunostinte care lipsesc prin luarea deciziei; accesibilitate- sa
fie clara pentru utilizator, sa nu provoace confuzie;
b) are caracter de unicat, de produs specific al unui proces de producţie
intelectual, strict specializat, ceea ce impune reguli specifice de gestionare,
acces si protecție, folosindu-se, în special, sistemul de licențe, brevete,
patente, mărci înregistrate;
c) are un mod unic de tranzacționare, în sensul ca prin vânzarea informaţiei,
producătorul (proprietarul), ei nu este deposedat de posibilitatea de a o
oferii si altor cumpărători sau beneficiari;
d) după ce se amortizează cheltuielile făcute cu obtinerea unei informatii noi,
ea poate sa devina o resursa potenţial libera pentru utilizatori;
e) se acumulează si se îmbogățește în timp, dar cunoaște si un proces de
depreciere morala. Informațiile depozitate pe suporți materiali constituie baza
neo factorului de producţie cunoscut sub denumirea de resurse informaționale-
cuprind totalitatea cunostintelor obtinute din cercetarea naturii si a vieții
economico-sociale, precum si a cunostintelor obtinute din practica curenta
desfăşurată în toate domeniile vieții sociale.
în perioada anterioara informația juca rolul de intermediar între factorul uman
si ceilalți factori de producţie, în prezent ea intervine în mod direct în
activitatea economica, astfel încât, fără prezenta omului , ea asigura reglarea
unor procese tehnice si economice, asigura conducerea de la distanta a
echipamentelor, programând si urmărind producția.
concluzie, informația a cunoscut un întreg proces de evoluţie în privinta
importantei ei în cadrul activităţilor economice, astfel încât în prezent se
remarca situarea ei alături de ceilalți factori de producţie.

MODELAREA FENOMENELOR PREVIZIONALE CU

AJUTORUL FUNCŢIILOR DE PRODUCŢIE.

-Tipuri de modele ale funcțiilor de producţie,

artificial bazat pe relatii cantitative cu ajutorul căruia se studiaza
comportarea fenomenelor, proceselor si sistemelor reale pe care 1e prezinta
prin analogie . Orice model economico-matematic este format dintr-un sistem de
ecuații în care intervin variabile exogene , variabile endogene si parametrii
opționali care fac legatura între variabile în cadrul sistemului de ecuații.
se urmăreşte sa se explice modificările cantitative ale variabilei endogene în
perspectiva pe baza variabilelor exogene care se introduc în model . Modelul
economico- matematic este un instrument important pentru investigarea
dezvoltării pe termen lung pentru elaborarea de previziuni, programe si planuri
.
de 3 feluri:
-variabile care sunt externe domeniului investigat ;
-variabile care sunt independente sau relativ independente fata de fenomenul
sau procesul care formează obiectul modelului ; -variabile de politica
economica.
pot fi reprezentate prin diferiți indicatori sau diferite mărimi economice care
se cer a fi estimate într-un orizont previzional (PIB, capitalul, investițiile,
ocuparea forței de munca, șomajul, salariile, preturile, profitul, creditul,
dobânda).
2) sa se conformeze cerinţelor legilor economice obiective si în primul rând
cerinţelor legilor pieței .
4) sa permită elaborarea unui algoritm de calcul si folosirea calculatorului
electronic pentru rezolvarea numerica a modelului.
Q-producția obținuta ;
X,Y -factorii de producţie.
Q=Ax
sau
unde: n, A, a, b, parametrii.etc.
este în mod evident simplificata daca avem în
vedere o perfecta divizibilitate a fiecăruia dintre factori, ipoteza care
facilitează utilizarea proprietăților de continuitate si derivabilitate a
funcțiilor.
Daca consideram n factori de producţie x1, x2, an care determina nivelul
producției (Y),atunci forma generata a funcției de producţie este :
Y=f x1, x2,(Net).
Literatura de specialitate si practica economica evidenţiază existenta unei
multitudini de funcţii de producţie ce se utilizează la elaborarea previziunii.
Cel mai cunoscut si răspândit tip de funcţii de producţie îl constituie funcţia
de producţie Cobb-Douglas. Aceste modele au fost concepute si elaborate de cei
doi autori în 1928, fiind aplicate si testate în economia americana. Ea a fost
îmbunătățita prin luarea în considerare a factorului numit progres tehnic.
Modelul funcției de producţie Cobb-Douglas este de tipul :
Y=A x Kia x Lβ
unde
Y=rezultatul unei activităţi productive exprimat prin diferiți indicatori
(PIB , PNB, CA) ; K- valoarea capitalului fix productiv ; acest factor poate fi
exprimat fie prin valoarea inițiala , fie prin valoarea de înlocuire ; L
factorul munca care poate fi exprimat prin numărul mediu al lucrătorilor sau
prin fondul de timp ( om-ore) ;
α,β- coeficienții de elasticitate ai producției în raport cu fiecare factor ;
coeficientul de elasticitate ce exprima creşterea procentuala a producției în
condițiile sporirii cu 1 % a numărului de lucrători admițând ca factorul
capital fix rămâne neschimbat ;
A- coeficient de proporționalitate care încorporează si influenta altor factori
neexplicitați .
Y=A x Kα xL1-α
în care α
model este specific faptul ca în condițiile în care fiecare factor sporește de
n ori producția va creste de n ori, rezultând, deci ca nivelul eficientei
utilizării factorilor se menține la nivelul din perioada precedenta .
Aceste doua modele au fost perfecționate de catre Tinbergen încorporându-se în
cadrul lor si influenta progresului tehnic . În condițiile actuale ale
accelerării progresului tehnic pe plan mondial , acesta a devenit unul dintre
factorii esențiali ai creşterii economice el manifestându-se atât ca factor
încorporat cât si autonom. Ca urmare a încorporări progresului tehnic s-a ajuns
la urmatoarele modele :
Y=A x Kα xLβ x eλt
Y= A x Kα x L1-α x eλt
unde
Yo=A x Lt1-α x λ Kαt
în care capitalurile fixe productive sunt corectate cu coeficientul λ , care
arata contribuția progresului tehnic încorporat în acestea . Într-o asemenea
abordare , înseamnă ca nu avem progres tehnic fără investiții noi .
Primele forme ale funcțiilor de producţie nu luau în considerare progresul
tehnic pentru ca în vremea respectiva creşterea economica depinde aproape
exclusiv de capitalul fix productiv si de forta de munca. După criza economica
mondiala din 1929-1933 factorul cel mai dinamic al creşterii economice a
devenit progresul tehnic .
Proprietățile funcției de producţie Cobb-Douglas sunt :
sunt omogene de grad α+β ;
productivitatea marginala a fiecarui factor este data de produsul dintre
productivitatea medie si parametrul de utilizare a factorului respectiv ;
rata marginala de substituție dintre factori depinde de raportul de
utilizare al acestora,
sunt funcţii strict cvasiconcave si deci productivități marginale ale
factorilor sunt descrescătoare ;
elasticitatea de substituție a factorilor este unitara.
Pornind de la coeficienții de elasticitate ai factorilor se poate calcula
contribuția fiecăruia la realizarea producției cu ajutorul relatiilor :
cL= -!3 x 100 si
a+/.3
ci a x100,

unde;
ci- contribuția procentuala a factorului capital la dezvoltarea producției ;
cL- contribuția procentuala a factorului munca la dezvoltarea producției .
afara acestor funcţii exista si alte tipuri elaborate ulterior, unele pentru a
completa si perfecționa modelul Cobb- Douglas.
Asemenea tipuri de funcţii de producţie sunt:
-funcţia CES ;

x - coeficientul care exprima influenta unor factori necunoscuți sau slab

definiți in anul iniţial, dar cu implicații deosebite asupra evoluției
fenomenului în orizontul de previziune.
Procesele de continuitate sunt acelea în care ,,x" tinde catre zero; evoluţia
variabilei dependente este determinata de nivelul sau de baza si de prelungirea
in viitor a tendințelor care s-au manifestat în trecut. Procesele native sunt
acelea în

care "a" tinde catre zero; variabila dependenta evoluează, în totalitate sau în
mare măsura, sub influenta unor factori noi. Realitatea arata ca aceste doua
tipuri de procese se îmbina si se transforma unele în altele, după cum, într-o
anumita perioada de timp, predomina prelungirea mecanica a tendințelor trecute
sau element de inovație tehnica. Din acest motiv, în practică nu se găsesc de
obicei procese pure de tipul celor arătate. Împletirea sau transformarea unora
în altele,
creează dificultati în analiza fenomenelor de creştere economica. Procesele de
continuitate au un grad mai ridicat de siguranta si permit utilizarea cu
rezultate satisfăcătoare a metodelor explorație, pe când cele native au un grad
mai redus de certitudine si se pretează în mod special la metode bazate pe
retroacțiune.

La un moment dat sau într-o perspectiva apropiata, orice producator dispune de

un volum de resurse, iar în funcţie de producția pe care urmează sa o obțină si
de preturile factorilor de producție necesari, el va putea realiza combinarea
elementelor componente ale activităţii sale economico-financiare pentru a
obține:
maximizarea producției pentru un volum dat al capitalului disponibil;
minimizarea costului producției pentru un volum dat al acesteia;
maximizarea profitului.
Astfel, daca se cunoaște funcţia de producţie Q = F(K, L), nivelul resurselor
de capital R si preturile factorilor de producţie p K si p 1, producătorul este
în măsura sa realizeze combinarea optima a factorilor în funcţie de criteriile
enunțați anterior. ,
Daca presupunem ca ;
elasticitatea producției în raport cu forta de munca (EL =), care este raportul
dintre productivitatea diferențiala si cea medie a muncii, si caracterizează
creşterea procentuala a rezultatului 1a o creştere cu o unitate procentuala a
forței de munca;
elasticitatea producției, în raport cu capitalul fix (EK care este raportul
dintre eficienta diferențiala si cea medie a capitalului fix, si caracterizează
creşterea procentuala a producţie la creşterea cu o unitate procentuala a
capitalului fix;
norma de substituire a factorilor (r(K,L)), care se defineste prin raportul
dintre vitezele de variație ale celor doi factori de producţie si
caracterizează modul in care aceștia se pot substitui unul altuia, în asa fel
încât rezultatul sa rămână același;
elasticitatea substituirii factorilor de producţie (a(Kilul)), care se
determina ca raport între rata diferențiala si cea medie de substituire a
factorilor, arata cu câte unități procentuale se modifica rata de substituire
atunci când se modifica cu o unitate procentuala înzestrarea tehnica a muncii.
După suma coeficienților de elasticitate, functiile de producţie se grupează in
doua categorii si anume: cu coeficienți de elasticitate complementari, când a
= 1
. caz in care (3 = 1- a, si cu coeficienți de elasticitate necomplementari,
cândva+(3 L, decil-a.
Dinamizarea funcțiilor de producţie a fost conceputa in mai multe modalități.
De obicei, progresul tehnic se considera ca factor autonom si se include in
modelele funcțiilor de producţie sub forma era t, unde:
e - baza logaritmului natural (e
Y- Ea La e Kl-a o e ret
r - rata progresului tehnic;
t - valorile conventionale ale variabilei de timp.
Formele matematice ale funcțiilor de producţie cu progres tehnic sunt:
Făcând diferite ipoteze asupra dependentei indicatorilor EL KK, y si a de
înzestrare tehnica a muncii, se pot online foarte multe tipuri de funcţii de
producții, asa cum rezulta din tabelul următor (semnificata simbolurilor din
tabel este cea expusa anterior; mai apar însă si o serie de coeficienți care
reprezinta parametri ai funcției, a căror mărime se determina pe baza de
calcul):
Tipuri de funcţii de producţie:
DenumireCobb-DouglasCobb-Douglasgeneralizata
FormaF(L, K)= A. K" . L,6F(L, K)= A. K " . L" .
Quasi Cobb-Douglas
F(L,K)=A.K .L" .e-s`L~- ~
Sato-RevankarAllen
F(L,K)=A.KI 8-Lx -Kx)F(L,K)=2xKL-aK2 f3K2
Sato.
K2.PF(L, K)=
~. K3 + L3
si
y A e j-ae KRe ert.
CES F(L, K).
Folosirea functiilor de productie la previzionarea producției si a eficientei
utilizării factorilor de productie
Functiile de productie sunt utilizate in calculele previzionale pentru
determinarea volumului producției al agentului economic. Nu exista o metoda
care sa permită alegerea directa a modelului functiilor de productie considerat
a fi cel mai adecvat pentru elaborarea studiului previzional într-un anumit
domeniu.
Etapa cea mai laborioasa a elaborării studiilor previzionale cu ajutorul
funcțiilor de productie este determinarea parametrilor acestora.
Este necesara existenta unor informatii iniţiale privind evoluţia unor
variabile in perioada statistica, ceea ce presupune realizarea unei analize
retrospective asupra domeniului previzionat. Pentru estimarea parametrilor se
iau în calcul si se prelucrează trei serii dinamice de date statistice: una
pentru evoluţia volumului producției si doua pentru evoluţia factorilor de
productie. Senile statistice se folosesc de regula în mărimi relative ale
dinamicii, respectiv în indici cu baza fixa. Pentru estimarea parametrilor se
foloseşte metoda celor mai mici pătrate.a.ș.m.d.

Definirea si obiectivele sistemului informaţional al activitfitii previzionale

Sistemul informaţional poate fi definit, in general, ca un ansamblu de
informatii, surse de informalii si nivele de receptare si consumare a acestora,
canale de circulatie, proceduri si mijloace de tratare a informatiilor din
cadrul organismului respectiv.
Referitor la organismele economice, trebuie subliniat faptul ca sistemul
informaţional are rolul de legatura între cele doua componente principale ale
acestora, considerate ca sisteme cibernetice, respectiv sistemul condus sau
operațional si sistemul conducator sau decizional.
Sistemul informaţional al activităţii previzionale este un subsistem al
activitatii previzionale, si ca atare, definirea sa trebuie sa porneasca de la
definitia acestuia. Prin urmare, sistemul informaţional al activitatii de
previziune, poate fi considerat ca un ansamblu interconectat de activităţi care
vizează culegerea, înregistrarea, transmiterea, prelucrarea si stocarea
informaţiei realizate de personalul care utilizează metode, procedee, tehnici
si mijloace adecvate pentru furnizarea în timp optim, de o structura si
precizie corespunzătoarei, a informației necesare si suficiente pentru
desfasurarea activitatilor previzionale la toate nivelurile organismului
economic.
În calitate de componenta a sistemului informational al conducerii activitatii
economice, sistemul informational al activitatii previzionale trebuie sa
îndeplineasca urmatoarele obiective principale:
-Asigurarea informatiilor necesare si suficiente pentru activitatea
previzionala la toate nivelurile organizatorice;
-Asigurarea unei calități înalte a informatiei vehiculate, prelucrate si
valorificate în sistem;
-Reducerea continua a timpului de raspuns al sistemului informational pentru
operativitatea corespunzatoare din previzionare;
-Obtinerea unei eficiente corespunzatoare a sistemului informational inclusiv
prin realizarea si exploatarea cu cheltuieli minime in societatea comerciala. .
Componentele principale ale sistemului informational al activitatii
previzionale, sunt urmatoarele:
a) Sistemul de prelucrare a datelor, în conformitate normelor UE, ETC.,
definit ca ansamblu de metode, tehnici si mijloace, cu ajutorul căruia, prin
transformări succesive aplicate datelor de intrare, în conformitate cu un
sistem de reguli (algoritm) determinat anterior, sa asigure obtinerea datelor
de ieșiri solicitate;
b) Sistemul de cerințe puse în fata sistemului informațional, în care poate fi
definit ca un sistem corelat si unitar de indicatori:
c) Sistemul fluxurilor inforinationale, foliant din multimea concxiunilor
informaționale si decizionali care se stabilesc între diferitele componente ale
sistemului informational, înire acestea si celelalte componente ale sistemlor
ce formeaza structura sistemului economic (sistemul decizional si sistemul
informational operational) si a legaturilor cu exteriorul.
Sistemul informational al activitatii previzionale este strâns legat de
metodologia de previzionare; aceasta reprezinta cadrul de baza pe care se
construieste sistemul informational.etc.
Principalele elemente care formeaza sistemul infomational - punctele de
generare culegere a informatiilor, fluxuri informationale, sistemul de
indicatori,
nomenclatoarele de coduri, algoritmii si metodele economico-matematice pentru
calculul indicatorilor sunt determinate prin metoda de previzionare; din
aceasta metoda decurg si procedeele si cerintele de prelucrare a
informatiei.Orice modificare adusa metodologiei de previzionare se reflecta in
mod direct, obligatoriu in sistemul informational. Pe de alta parte, sistemul
infoiiilational exercita o influenta directa asupra metodologiei de
previzionare, atât prin metodele si tehnicile sale specifice, cât si prin
specificul si calitatea informatiei pe care o înregistreaza si o transmite.
Prin urmare, intre metodologia activitatii previzionale si sistemul
informational al acesteia trebuie sa fie o concordanta deplina si o
conditionare reciproca.
Sistemul informatic al aetivitatii previzionale
Informatizarea desemneaza procesul de introducere a informaticii; efectul sau
este aparitia unor elemente specifice care permit conturarea unor capitole
distincte ale acestei stiinte, reunite într-un sistem de mijloace si tehnici de
prelucrare a informatiilor, a caror utilizare are ca scop final cresterea
activitatii umane, cu multiplele ei fațade în creștere radicală.
Se poate spune deci ca sistemul informatic al activitatii previzionale este un
sistem tehnic de prelucrare electronica a datelor, încadrat pe personal
specializat si dotat cu echipamente, metodologie, modele, algoritmi si baze de
date care trebuie sa satisfaca riguros cerintele precizate ale sistemului
informational al previziondrii microeconomice. Prin urmare, sistemul
informational al activitatii previzionale este constituit din: cadre de
specialitate, echipamente de prelucrare a datelor si echipamente auxiliare,
instrumente de utilizare a calculatoarelor electronice, informatifle care se
prelucreaza.
Rolul informaticii ca instrument al previzionarii se manifesta în urmatoarele
directii principal e, si anume:
a) Asigura cresterea mai profunda si informarea operativa asupra starii si
dinamicii fenomenelor si proceselor economice;
b) Prin metodele moderne de care dispune, constituie un mijloc de modelare si
corelare optima a factorilor de productie, asigurând cresterea nemijlocita a
eficientei economice;
c) Constituie una din principalele cai pentru realizarea si aplicarea practica
a principiilor si conceptelor cibernetico- economice, a autoreglarii si
optimizării sistemelor economice;
d) Ajuta la cunoasterea si proiectarea, respectiv planificarea proportiilor
economice, adica joaca rol statistic si previzional;
e) Este factor de economisire a resurselor materiale, de energie de munca,
contribuind la dimensionarea optima a factorilor de producţie;
f) Joaca un rol activ în dezvoltarea forțelor de producţie.
Sistemul informatic este subordonat obiectivelor activitatii previzionale; ca
atare, obiectivul sau general este asigurarea colectiva si in timp util a
tuturor nivelurilor de decizie cu informațiile reale si necesare, pentru
fundamentarea si elaborarea operativa a deciziilor privind desfășurarea cât mai
eficienta a activităţii. Fe lângă acest obiectiv general, principal, sistemul
informatic are si objective secundare sau derivate, considerate conditiî de
prim ordin pentru realizarea obiectivului general.
Obiectivele sistemului informatic pot fi clasate după domeniile pe care le
afectează si după posibilitățile de cuantificare a efectelor. Astfel, după
domeniile pe care le afectează, sunt obiective care afectează activităţile de
baza ale sistemului intonați (aprovizionare, producții desfacere,etc.) si
obiective care afectează Funcţionarea sistemului informaţional. După
posibilitățile de cuantificare a efectelor, sunt obiective cu efecte
cuantificabile (accelerarea vitezei de rotație a capitalului
circulant, reducerea cheltuielilor de transport, etc.) si obiective cu efecte
necuantificabile (creşterea calității formațiilor, etc.).
Sistemul informatic poate fi structurat după o serie de criterii, dintre care
amintim: functionalitatea sa în raport de cerinţele sistemului de conducere;
structura logica a informatiilor; soluțiile utilizate (proiecte tip, produse
program generalizate, prioritatea obiectivului sistemului).
În funcţie de satisfacerea obiectivelor si cerinţelor sistemului de conducere,
sistemul informatic poate fi structurat pe subsisteme si, in cadrul acestora,
pe aplicaţii sau module. Sistemul vizează ansamblul activităţilor si urmăreşte
realizarea obiectivelor generale ale organismului economic, fixate pe termen
lung (conducere strategica). Subsistemul vizează domenii mai limitate si
urmăreşte realizarea obiectivelor derivate din cele generale (conducere
tactica). Aplicația se dezvolta la nivelul unei activităţi programarea sau
lansarea producției, calculul salariilor, etc.) si vizează obiective specifice
(conducere operativa).
Alta posibilitate de structurare deriva din corelația stabilita intre sistemul
informaţional si sistemul de conducere. În aceasta situatie se poate face
împărțirea si în raport cu nivelele de decizie existente: subsistemul
strategic, subsistemul tactic, subsistemul operativ. Subsistemul strategic î5i
propune rezolvarea unor probleme de perspectiva si vizează ansamblul;
subsistemul tactic îşi propune rezolvarea unor probleme pe o perioada mai mica
(sub I an) si se refera numai la un subdomeniu de activitate sau la sub
activitate; subsistemul operativ servește conducerea curenta (decada,
săptămâna, zi, formație de lucru, schimb, etc.)
În cadrul sistemului informatic majoritatea informatiilor sunt colectate,
prelucrate si vehiculate pe suporți purtători de informatii, care formează ceea
ce se numește sistemul de evidenta. Acesta poate fi împărţit astfel:
a) Sistemul de evidenta tehnico operativa si sistematica a datelor ce
caracterizează evenimentele si procesele care au loc în cadrul diverselor
activităţii si,
care, după o prima prelucrare se transforma in informatii necesare conducerii
operative, a proceselor operative, a proceselor de producţie;
b) Sistemul de evidenta contabila care prelucrează datele furnizate de evidenta
tehnico operativa pentru a prezenta rezultatele economico financiare pe o
anumita perioada;
c) Sistemul de evidenta statistica al cărui rol este de a asigura informarea
sintetica asupra datelor de ansamblu, are o sfera mai larga de cuprindere decât
evidenta contabila, motiv pentru care constituie sursa principala de informatii
pentru conducere si previziune.
Raportul dintre sistemul informaţional si sistemul informatic
Sistemul informatic reprezinta în principiu, baza materiala, tehnica a
sistemului informaţional, cu toate ca obiectivele celor doua sisteme sunt
similare si în mare măsura, îndeplinesc aceleași funcţii. Pentru realizarea
proceselor informaționale, specifice sistemului informaţional, sunt utilizate
cu preponderenta mijloace automatizate, metodele si procedeele oferite de
stiinta conducerii, teoria sistemelor, cinematica economica, cercetarea
operaționala, teoria înfurnicaților, personal specializat în informatica
(programatori, analiști, ingineri de sisteme). Denumirea de sistem informatic
este condiționata deci de gradul de automatizare - a proceselor informaționale,
de nivelul ştiinţific al metodelor si procedurilor utilizate în realizarea
acestor procese. Daca majoritatea proceselor informaționale se executa cu
mijloace electronice de calcul si sunt utilizate metode si proceduri care
facilitează operarea si reglarea operativa a proceselor si a resurselor
aferente, se poate spune ca organismul economic dispune de un sistem intonați.
Alături de sistemul informatic se poate vorbi si de un sistem informaţional cu
mijloace de prelucrare automata a datelor, atunci când numai o parte a
proceselor
informaționale se executa cu mijloace clasice de execuţie a proceselor
informaționale. Sistemul informaţional este marcat, pe de o parte, de o
tendinţa de raționalizare si perfecționare în sensul creşterii exactității
prelucrării datelor si sporirii operativității in procesul de culegere,
transmitere si prelucrare a acestora, iar pe de alta parte, de preocuparea
pentru creşterea eficientei sale econamice.În general, aspectele privind
perfecționarea sistemului informaţional poarta amprenta succesului in domeniul
tehnicii electronice de calcul si dotarea cu echipamente de culegere,
verificare, transmitere si prelucrare automata a datelor.
S-a constatat și conturat o concepție nouă de prelucrare automata a datelor,
cunoscuta sub numele de sistem informatic, odată cu introducerea
calculatoarelor electronice în activitatea informatica. În aceasta concepție în
procesul de prelucrare a datelor sunt antrenate o serie de resurse specie ce:
baza de date cu structurile corespunzătoare, echipamente de culegere, verif
care, transmitere, stocare si prelucrare automata a datelor, modele matematice
si personal de specialitate corespunzător. Toate aceste resurse actioneaza
intr-un cadru bine organizat, ca un tot unitar într-un anumit scop.
Din acest punct de vedere, sistemul informatic este definit ca un ansamblu
tehnico - organizatoric de metode, procedee, echipamente si personal de
specialitate, prin care se asigura culegerea, verificarea, transmiterea,
stocarea si prelucrarea informatiilor destinate conducerii in procesul de
fundamentare ti elaborare a deciziilor pentru realizarea obiectivelor cu
eficienta maxima.

UTILIZAREA FUNCŢIILOR DE CORELAŢIE MULTIPLĂ PENTRU

PREVIZIONAREA PRODUCTIEI LA S.C. PAN GROUP S.A.

- Descrierea S.C. Pan Group S.A.

La data de 11 iunie 1948, în urma actului revoluționar al naționalizării
principalelor mijloace de producţie, au trecut în patrimoniul poporului si o
mare parte din unitățile productive, care constituie pe lângă unitățile nou
construite - actuala întreprindere de morărit si panificație Craiova.
În ce priveşte sectorul de panicatei, menţionăm ca după naționalizare, în
componenta întreprinderii au intrat 4 fabrici de pâine si 13 mici brutarii.
Moara Oltenia, care până la naționalizare a fost proprietatea unei corporaţii,
a fost construita în anul 1885, reconstruita în anul 1924, la o capacitate de
45 de tone/24 de ore.
Moara Gorjul, o unitate construita de pe timpul războiului de independenta din
1877, cu o capacitate de 50 de tone si cu o activitate sezoniera, a fost
electrificata în anul 1959, prin, înlocuirea motorului Diesel cu un motor
electric de 200kw.
Moara "Neînfrânții", fosta proprietate a patronului Musceleanu Ion, construita
în anul 1920, era o unitate veche, care lucra în continuu în timpul anului la o
capacitate de 30 de tone în 24 de ore si care, prin electrificare în 1956 a
ajuns, astăzi la o capacitate de 5 8 de tone grâu in 24 ore.
În luna noiembrie 1982 a intrat în funcţiunea fabrica de pâine Craiova, cu o
capacitate de 50 de tone în 24 de ore, iniţial cu o line de 10 si alta de 20
tone, si un
atelier de patiserie. Unitatea utilizează gaz metan la arderea cuptoarelor si
cărbune pentru încălzirea încăperilor si pentru realizarea aburului tehnologic.
A fost consolidata moara Oltenia si a început consolidarea morii Gorjului-
aceasta continuând-se si in anul 1983 (februarie).
La 1 decembrie 1984 intra în consolidare si moara Neînfrânți, dar din cauza
timpului rece lucrările de consolidare continua până la 10 ianuarie
Cu data de 01.02.1986 la conducerea Întreprinderii de morărit si panificație
Dolj este domnul director ing. Constanta Pogăceanu.
Pe data de 25.05.1986 are loc un incendiu care provoaca daune importante morii
Neînfrânți, fapt pentru care lucrările de modernizare si sporire a capacităţii
continua si anul 1987. tot în anul 1986 încep lucrările de modernizare a
secției panificație Gara si de construire a unei fabricii de pâine în Băilești
ce se continua în
La finele lunii iulie 1987 se da parțial în funcțiune fabrica de pâine din
Băilești de 25 tone în 24 de ore, dotata cu 2 cuptoare tunel de 10 tone si unul
de 5 tone într-o clădiri nouă, moderna. În luna octombrie 1987 se da parțial în
funcțiune si sfeclia panificație Craiova, cu capacitate de 80 tone în 24 de
ore.
Se lucrează în continuare la modernizarea morii,, Neînfrânți” de 120 tone în 24
ore.
"S.C. Pan Group S.A. Dolj" își desfășoară activitatea în conformitate cu legile
române, statutul si contractul societății având înregistrare diverse obiecte de
activitate din care desfășoară în prezent urmatoarele:
. fabricarea produselor de morărit;
fabricarea produselor alimentare:
panificație, patiserie, biscuiți, paste făinoase:
transport de produse si materiale, întreținerea autovehiculelor;
activitatea de comerț;
activitățile de manipulări si depozitari;
activităţii de servicii prestate terților;
activităţii de secretariat, dactilografiere, multiplicare si traduceri.
Activitatea societății comerciale se desfășoară în tara si în străinătate.
Societatea funcţionează din anul 1921, trecând prin mai multe forme
organizatorice.
In anul 1993, societatea s-a privatizat prin metoda "MEBO".
După privatizare, managementul firmei a fost redefinit, strategiile si
programele comerciale au fost adaptate noilor cerințe ale pieței. Programele de
investiții au urmărit modernizarea si retehnologizarea unitatilor de producţie.
In 1995 a fost pusa în funcțiune o noua linie de paste făinoase lungi folosind
utilaje si tehnologie italiana tip ,,PAVANNI”. Linia asigura o producţie de
24t/24h: spaghete, macaroane, fidea, tăiței;
În 1998 a intrat în funcțiune o linie complexa de fabricat biscuiți ce are la
baza utilaje si tehnologie italo-elveliana.
In 1999 a fost pusa în facțiune o linie de producţie a napolitanelor ce asigură
o producţie de 2t/24h.
Din 2000 funcţionează o linie de produs covrigei si sticksuri bazata pe utilaje
si tehnologie germana.
Pe piata pâinii din județul Olt, Dolj,etc., S.C PAN GROUP asigura peste 75% din
necesarul de pâine a județului pastrâdu-5i poziția de lider.
Distribuția produselor S.C. PAN GROUP S.A. se face atât prin rețeaua proprie de
magazine, cât si prin reprezentanții zonali si vecinii.
- Societatea comerciala dispune de o rețea proprie de 70 magazine, în tara
dispune de doua mari depozite (Bucureşti,, Brăila, Galați,etc.”) si lucrează cu
peste 60 societăți de distribuție în rețea.
Intreaga activitate desfăşurată de S.C PAN GROUP S.A. a fost atestata si la
nivel international prin obtinerea acreditarii ISO 9001 si a "certificatului de
calitate tip LAREX"
Societatea comerciala este condusa de Adunarea Generala a Affionarilor care
decide asupra activităţii asigurând strategia economica a societății
comerciale. Adunarea Generala a Acţionarilor alege membrii Consiliului de
Administrație. In relatiile cu terții, societatea comerciala este reprezentata
de catre preşedintele
Consiliului de Administrație (directorul general) sau, în lipsa acestuia, de
catre
vicepreședinte sau cei împuterniciți în acest sens de directorul general.
Societatea comerciala are în componenta următoare sectoare de activitate
principale:
birouri si compartimente funcționale;
unități de producţie;
autobaza;
Magazine de prezentare si vânzare.
Activitatea de producţie se desfășoară în schimburi si este grupata:
producţie de masa: sectorul morărit;
producţie de serie:-panificație
-paste făinoase;
-biscuiți;
- napolitane.bomboane.etc.
producţie de serie mica: sectorul patiserie-cofetărie-fursecuri.
Fiecare unitate productivă are o structura organizatorica ce reflecta
specificul activităţii desfășurate:
Y șeful unității;
maeștrii (conducătorii formațiilor de lucru);
formă file de lucru (personal direct productiv);
personal auxiliar si de deservire (personal indirect productiv).
Societatea comerciala cuprinde urmatoarele unități de producţie:
SECTIA I compusa din:
siloz de făină
unitatea de fabricat pâine
unitatea de fabricat patiserie
magazin de prezentare si vânzare
SECTIA II compusa din:
siloz de Mina
unitate de fabricat pâine
magazin de prezentare şi vânzare
Societatea comerciala dispune si de un cabinet medical.
Birourile si compartimentele funcţionale au o structura organizatorica
specifica activităţii desfășurate si sunt conduse de șef (economist sau
inginer).
Birourile si compartimentele funcţionale se afla in relatii de subordonare fata
de conducerea societății comerciale astfel:
DIRECTORUL GENERAL.
compartimentul juridic.
biroul resurse umane.
compartimentul de programări aplicații informatice, )'w unitari productive
Y alte activități
DIRECTURUL TEHNIC PRODUCTIE
comp. programare producție cercetare-implementare tehnologii si produse
noi, unități productive
DIRECTORUL COMERCIAL
biroul aprovizionare -transporturi biroul comercial -vânzări încasări - biroul
vânzări - încasări - marketing
SECTORUL PANIFICATIE
Fiecare unitate de panificație are o structura organizatorica ce reflecta
specificul activităţii si gradul de mecanizare îşi desfășoară activitatea în
doua schimburi de lucru.
Unitatea de panificație este condusa de 1 șef de unitate, în cadrul
schimburilor de lucru de catre maiștri.
Personalul productiv al unității este grupat în urmatoarele 2 categorii:
> personal direct productiv: pe bază de norme de munca specifice mecanizării
unității si sortimentelor fabricate:
fabricare pâine:
-frământător
-cantaragiu
-modelator
-cocător
-ambalator
fabricare specialități si produse de patiserie:
Patiserii (patiseră)si patiserie-cofetărie-fursecuri.
> personal indirect productiv cu atribuții stabilite pe posturi si cu o
pregătire de specialitate:
Silozar.
laborant-control tehnic de calitate.
mecanic
electrician.
Manipulați.
magazine
fochist
frigotehnist
. strungar
instalator
personal pentru curățenie.
personal pentru paza societății.
Procesul tehnologic pentru fabricarea pâinii cuprinde fazele:
dozarea si pregătirea materiilor prime
prepararea aluatului
divizarea si cântărirea aluatului
predospirea bucăților de aluat
modelarea finala a bucăților de aluat
coacerea
ambalarea si depozitarea pâinii
prezentarea si vânzarea pâinii
Procesul tehnologic ce sta la baza fabricării specialităților si proceselor de
patiserie este variat în funcţie de sortiment.
Din totalul vânzârilor la pâine, la nivelul orașului Craiova, 75% este asigurat
de Pan Group, iar acest lucru nu se poate realiza si menține decât prin
îmbinarea tradiției si renumelui de care se bucura aceasta firma.
- Utilizarea funcției de corelație multipla în fundamentarea
previziunilor privind dezvoltarea producției la S.C. Pan Group S.A.
Corelația multipla presupune faptul ca în cuplul corelativ se întâlnesc o
variabila rezultativa Y si doua sau mai multe variabile factoriale - XI, X2,
etc.etc.
Pentru analiza regresiei multiple, precum si pentru determinarea corelației
multiple, se foloseşte aceeași metodologie.
-Utilizarea funcției de corelație în previziune
În ultimii ani, societatea comerciala Pan Group S.A., a obținut urmatoarele
rezultate economic

Cifra de afaceri. (,,Un calcul efectuat pe ani”).

Bugetul de publicitate.
Conducerea societății doreşte sa știe care va fi cifra de afaceri daca bugetul
de publicitate va fi majorat la 150 milioane lei.
Pentru rezolvarea acestei probleme ne propunem utilizarea unei funcţii de
corelație simpla de forma:
y = a + bx, unde
y = cifra de afaceri (în mil lei)
x = bugetul publicitat,în mii lei
Rezulta ca variația volumului capitalului fix se datorează in proporție de
circa valoarea producției si numărului de salariații.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI:
Informațiile obtinute cu ajutorul corelației sunt deosebit de utile, mai ales
pentru faptul ca, metodele specifice pe care statistica le pune la dispoziția
cercetătorului, oferă posibilitatea cunoaşterii, în principal, a urmatoarelor
aspecte:
existenta raporturilor de cauzalitate dintre fenomene;
contribuția fiecarui factor la variabilitatea globala a fenomenelor efect;
intensitatea legăturilor cauzale dintre fenomenele si procesele social-
economice;
tendinte ale corelației dintre fenomene.
Se remarca faptul ca analiza corelației oferă o paleta în ansamblu ,mult mai
larga de informatii fiind preferata, dedai determinarea indicatorilor specifici
corelației este mult mai dificila; nu trebuie însă subestimate rezultatele
notabile ce se pot obține cu celelalte metode de analiza factoriale.
Conceptul de factorii de producţie este strâns legat de conceptele de avuție
naționala si potenţial economic. Din acest motiv, în abordarea teoretica a
factorilor de producţie vom porni de la definirea avuției nationale.
Avuția naționala a unei tari este reprezentata de totalitatea resurselor de
producţie si de trai de care dispune tara respectiva la un moment dat si care
definesc potenţialul ti nivelul dezvoltării economice în acel moment. Ca
elemente ale avuției nationale, toate aceste resurse apar ca stocuri create de-
a lungul timpului de mai multe generații de oamenii care s-au succedat pe
teritoriul naţional.
Pentru creşterea productivității muncii in perioada următoare, propunem
urmatoarele direcţii:
creşterea producției medii pe unitatea de măsura:
a) folosirea unor echipamente si utilaje cu producții mari pe unitatea de
măsura;
b) respectarea tehnologiilor de producţie, a timpului de execuţie, a lucrărilor
si a calității;
c) aplicarea în producţie de noi tehnologii, la nivelul celor existente pe plan
mondial;
d) realizarea producției la costuri cât mai scăzute prin reducerea
cheltuielilor materiale, a cheltuielilor neproductive si a pierderilor pe
timpul aprovizionării, producției si desfacerii.
obtinerea la desfacere a unor preturi cât mai avantajoase prin care se pot
recupera cheltuielile efectuate si se obține un beneficiu stimulativ;
folosirea integrala si eficienta a timpului de lucru, prin eliminarea
deplasărilor si a întreruperilor accidentale;
aplicarea unor forme de salarizare cât mai stimulative;
stimularea materiala a personalului în vederea ridicării calității lucrărilor
executate;
introducerea unor metode moderne de conducere: a) conducerea prin obiective;
b) conducerea prin proiecte;
c) conducerea prin bugete.

ACESTE MĂSURI(legale. ),trebuie sa conducă la creşterea producției si sa

contribuie la creșterea continua a productivității muncii si a eficienței
economice a activităţi desfășurate la SC Pan Group S.A.

BIBLIOGRAFIE:

-BUȘE L. Conducerea firmei Editura Polirom,, -Editura Universitaria din

Craiova, 1997;
-Ciurgău C. Previziune macroeconomica,( Partea a-11-a si a 12-a. ).
-Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2023).