UNIVERITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ SI ELECTRICĂ

DEPARTAMENTUL DE INVĂŢAMȂNT LA DISTANŢĂ ŞI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICĂ IN DOMENIUL MECANIC

FACTORII DE PRODUCŢIE

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

LECT. UNIV.DR. CRISTU ANDREEA-ALICE CĂNĂILĂ MARIAN-GABRIEL

AN 1, Gr. 10590, PLOIEŞTI 2023

1
 CUPRINS

Introducere:………………………………………………………………… .. 3
Capitolul 1: Abordări generale privind factorii de producție……….…….. 4

1.1 Caracterizarea generală a f actorilor de producție………………….…. 4

1.2 Locul factorilor de producție în activitatea economică………………... 4

Capitolul 2: Factorii primari de producție …………………………………. 6

2.1 Munca…………………………………………………………………...… 6

2.2 Natura…………………………………………………………..………… 8

Capitolul 3: Capitalul – factor derivat de producție……………….…….. 10

3.1 Capitalul fix……………………………………………….……………. 10

3.2 Capitalul circulant…………………………….……………………....... 11

Capitolul 4 : Evolutia factorilor de productie……………………………… 12

Concluzii……………………………………………………………………… 14

Bibliografie…………………………………………………………………… 16

2
 INTRODUCERE

Dezvoltarea societății are că suport activitatea economică - proces care se realizează prin
utilizarea în condiții de raționalitate și eficienţã a factorilor de producție.

Factorii de producție reprezintă ansamblul elementelor care participă la producerea bunurilor

economice. Ei constituie resursele atrase, alocate și consumate în procesul de producere a
bunurilor economice.

Inițial, literatura economică a reținut la baza activității umane doi factori originari: munca (omul
cu capacitatea sa de muncã) și natura (pământul). Acestora li s-a adăugat capitalul (instrumente
de producție, materii prime, etc.), iar ulterior mulți alții, numiți neofactori (informația,
activitatea de organizare și conducere, întreprinderea, etc.).

Multitudinea de factori de producție (unii vorbesc de sute sau mii) poate fi clasificată în trei mari
categorii, fiecare având un conținut omogen dar diferit de a-l celorlalte: munca; natura
(pământul); capitalul.

În capitolul unu am prezentat abordările generale ale factorilor de producție, caracterizarea

generală și locul lor în activitatea economică.

În cel de-al doi-lea capitol am prezentat factorii primari de producție: munca și natura.

În capitolul trei am prezentat factorul derivat de producție : capitalul care se ramifică în capital
fix și capital circulant.

În cadrul celui de-al patru-lea capitol am vorbit despre evoluția factorilor de producție.

3
 CAP 1. Abordări generale privind facrorii de producție
1.1 Caracterizarea generală a factorilor de producție

Punctul de plecare în analiza factorilor de producție îl constituie resursele economice sau

productive: ansamblul mijloacelor disponibile și susceptibile de a fi valorificate în producerea de
bunuri materiale și în prestarea de servicii. Indiferent de felurile lor și de modificarea continuã a
acestora, resursele pot fi analizate atât ca stocuri, cât și ca fluxuri. Privite în cadrul unei țări, ele
se prezintă ca avuție națională, respectiv totalitatea resurselor de care dispune un popor (stat,
națiune) la un moment dat. Ea caracterizează starea economică a acestei țări, puterea ei
economică, și în ultimă instanță gradul bunăstării poporului respectiv.

Potențialul economic al unei țări constă din ansamblul elementelor avuției naționale
intrate sau care pot fi atrase în circuitul economic. În raport de posibilitățile de punere efectivă în
valoare a diferitelor sale componente, potențialul economic se prezintă în trei ipostaze:
MAXIM, respectiv toate elementele avuției naționale susceptibile de a fi utilizate, indiferent de
faptul că există sau nu tehnologii și soluții adecvate și dacã pragul de eficienta atinge un nivel
acceptabil; VALORIFICABIL, reprezintă acele resurse pentru care există necesitatea și
posibilitatea punerii în valoare la un moment dat; ATRAS, reprezintă resursele a căror atragere
nu mai întâmpină restricții tehnice, economice, sociale. Diferența dintre potențialul valorificabil
și cel atras se datorează unor cauze ce țin de nivelul cererii, nevoia de rezerve, starea
conjuncturală, existenta unor dezechilibre structurale.

1.2 Locul factorilor de producţie în activitatea economică

Activitatea economică reprezintă o activitate specific umană ce urmărește satisfacerea

nevoilor indivizilor și societății în limita restrictivă a resurselor, respectiv a factorilor de
producție.

Prin factori de producție înțelegem potențialul resurselor economice atrase în circuitul

economic, altfel spus, totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri și servicii. În

4
categoria factorilor de producție se cuprind: munca, elemente ale naturii (pamântul, apa, energia
eoliană), echipamente și instalații de producție, materii prime și materiale, energia,
combustibilul, cunoștințele științifice (informațiile), activitățile manageriale etc. Pe măsura
dezvoltării societății, factorii de producție se multiplică și diversifică ducând la o creștere și
diversificare a bunurilor de consum și a serviciilor, pe de o parte, iar pe de alta, la o perfecționare
calitativă și structurală a resurselor economice.

La început au existat doi factori de producție, ei fiind denumiți originari, primari: munca
și natura. Apoi a apărut factorul derivat tradițional - capitalul. În timp, au apărut și alții, astăzi
fiind greu de spus câți factori de producție există în societate. Indiferent cum sunt clasificați și
apreciați, factorii de producție contemporani se pot grupa în câteva categorii importante și
anume: elementele naturale, munca, capitalul, progresul tehnico-științific, abilitatea și priceperea
întreprinzătorului .

Activitatea economică de producere a unor bunuri sau prestarea anumitor servicii

presupune utilizarea unor cantități determinate de factori de producție: munca, natura și capital.
Combinarea acestora reprezintă o activitate tehnico- economică de alegere a variantei optime în
vederea folosirii raționale a acestora. Acest proces depinde de diverși factori și anume:

Natura activității desfășurate - Fiecare activitate distinctă necesită utilizarea anumitor factori de
producție. De exemplu, în agricultură se folosește o forță de muncă de o anumită calificare,
pământul reprezintă principalul mijioc de producție (atât mijioc de muncă, cât și obiect al
muncii), iar capitalul productiv se concretizează în diferite mașini agricole, sisteme de irigații,
construcții agrozootehnice, animate de reproducție și tracțiune, îngrășăminte chimice și organice,
semințe și furaje etc.

https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/factorii-de-productie-174709.html

https://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Factorii-de-productie-utilizar15373.php

5
 CAPITOLUL 2. FACTORII PRIMARI DE PRODUCȚIE
2.1 MUNCA

Munca este factorul primar, originar, comun tuturor genurilor de activitate. Munca este
activitatea conștientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop, prin care omul își
definește interesul, își caută și își construiește mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

În suita factorilor de producție, omul ocupă primul și cel mai important loc. Prin munca
fizică și intelectuală pe care o depune în toate sferele reproducției sociale, el este creatorul
tuturor bunurilor materiale și serviciilor indiferent de natura și destinația lor. Adam Smith chiar
în primele rânduri ale lucrării sale “Avuția națiunilor” arată: “Munca anuală a oricărei națiuni
constituie fondul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate lucrurile necesare și de înlesnire a
traiului, pe care le consumă anual și care constau fie din produsul imediat al acestei munci, fie
din ceea ce se cumpără cu acest produs de la alte națiuni”.

Într-adevăr, o analiză mai atentă pune în evidenţă faptul că ansamblul factorilor de

producție sunt rezultatul muncii omenești al eforturilor depuse de generațiile succesive. Așa cum
am mai arătat, chiar și factorii de producție “originari”, adică disponibili de la începutul vieții pe
pamânt – natura – a fost supusă de către om unor transformări succesive, multe dintre ele, din
păcate cu repercusiuni negative.

Munca nu poate fi desprinsă de forța de muncă a omului. De altfel, munca nu este altceva
decât întrebuinţarea forței de muncă. În acest context, nivelul producției depinde în mod direct de
forță productivă a oamenilor. Cu alte cuvinte, volumul producției este puternic influențat de
efectivul, calitatea și modul de repartizare pe ramuri de activitate a forței de muncă. La rândul
lor, fiecare dintre aceste trei elemente definitorii ale resurselor de muncă, angajate în diferite
compartimente ale activității creative, se formează sub acțiunea conjugată a unui complex întreg
de factori situați în domenii dintre cele mai diferite ale vieții economice și sociale.

Efectivul forței de muncă, format în cadrul unui proces legat organic de istoria fiecărei
țări, depinde atât de structura populației pe grupe de vârstă și sexe, cât și de capacitatea
economiei de a crea locuri de muncă. Populația, numărul acesteia, depinde de ritmul de creștere

6
și de sporul natural. Dar, pentru că vorbim de efectivul forței de muncă, trebuie neapărat să
distingem câteva mărimi demoeconomice și anume:

- populația în vârsta de muncă;

- populația activă;

- populația ocupată.

Populația în vârsta de muncă este formată din persoanele a căror vârsta este cuprinsă între
vârsta de intrare și vârsta de ieșire din activitate (de obicei 16-60 ani).

Prin populația activa se întelege totalitatea persoanelor ce sunt în vârsta aptă de muncă și
au, în același timp, o sursă proprie de venit realizat prin prestarea unei munci utile. Deci, aceste
persoane participă nemijlocit la procesul muncii sociale, desfaşurând o activitate profesională.

În fine, populația ocupată se deosebește de populația activă prin aceea că nu cuprinde

persoanele care satisfac stagiul militar și persoanele care sunt în curs de schimbare a locului de
muncă.

Calitatea forței de muncă este direct influențată de nivelul de cultură generală și de

instruire profesională. Ambele atribute – expresie a unor eforturi deosebite depuse atât de
societate, cât și de familie – au un efect de potențare a aptitudinilor fizice și intelectuale ale
omului. În aceeași direcție, de ridicare a calității forței de muncă, acționează experiența
acumulată în producție, ca și înclinaţiile naturale dobândite prin diferitele meserii apărute în
cadrul procesului de adâncire continuă a diviziunii sociale a muncii. Marele om de știință Bacon
sublinia la timpul său că “omul poate atât cât știe”. Iată de ce oamenii de știință sunt unanimi în a
aprecia că nivelul de cultură și civilizație a unui popor constituie unul dintre cei mai importanți
factori care influențează potențialul productiv al muncii.

Una dintre trăsăturile de bază ale calității forței de muncă este competenţa. De fapt,
competenţa nu este altceva decât calitatea forței de muncă în acțiune. Atunci când locul ocupat în
producție este pe măsura cunoștințelor, a calităților intrinsece pe care lucrătorul le are, acesta
atinge maximum de competenţă. Dimpotrivă, în cazul în care capacitățile lui de muncă,
pregătirea profesională nu țin pasul cu progresul tehnic, cu noile exigenţe intervenite în procesul
muncii, el atinge diferite grade de incompetenţă. Cât privește modul de distribuire a resurselor de

7
forță de muncă pe ramuri și subramuri, sectoare de activitate este considerat că fiind unul dintre
cele mai eficiente “barometre” care exprimă nivelul de dezvoltare economică a unei țări.
Structura economică, modificarea acesteia exercită o influenţă notabilă asupra distribuției
populației pe diferite sectoare de activitate și asupra productivității munţcii, între acestea
statornicindu-se relații de interdependenţă.

Din examinarea sistemului de conexiuni în cadrul cărora se formează efectivul, calitatea

și repartiția forței de muncă pe sectoare și ramuri s-au desprins câteva tendințe noi cu caracter
global pentru actuala etapă a evoluției lumii contemporane. Aceste tendințe cu caracter general
sunt de natură să contureze fizionomia viitoare a creșterii economice și implicit eficienţa
modelelor privind utilizarea resurselor de muncă. Despre ce este vorba?

În primul rând, sub influenţa dezvoltării științei și tehnicii se produc inevitabil schimbări
esențiale în conținutul muncii, fapt care ridică noi exigente față de calitatea forței de muncă. Într-
adevăr, conținutul muncii calificate a avut întotdeauna un caracter istoric-concret. Aceasta
înseamna că, de-a lungul timpului s-a modificat continuu volumul și structura cunoștințelor
profesionale, precum și deprinderile și experiența de producție necesare. Totodată, progresul
înregistrat în evoluția științei și tehnicii, a produs modificări în structura cheltuielilor de forță de
muncă, în sensul schimbării raportului dintre efortul fizic și cel intelectual în favoarea acestuia
din urmă. Desfășurarea proceselor de producție modernă implică din partea lucrătorilor un efort
tot mai mare de gândire, ceea ce conduce la creșterea ponderii elementelor de muncă intelectuală
în totalul efortului depus. Procesul acesta este accentuat de înnoirile care au loc în baza tehnică a
producției sub forma mecanizării complexe, a automatizării, a cibernetizării și robotizării,
conținutul muncii incluzând, din aceasta cauză, tot mai multe elemente științifice.

2.2 NATURA

Factorii naturali sunt un dat al universului: pământul, mineralele, petrolul, spațiul.

Factorii naturali nu sunt gratuiți, ei trebuie să fie exploatați. Dar existenţa lor primară, în care

8
oamenii nu se regăsesc în nici un fel, permite conceperea oricărui proces industrial și realizarea
tuturor utilităților; toate acestea ar fi imposibile fară resurse naturale . (Michel Didier)

Că factor de producție, natura reprezintă un ansamblu de elemente la care oamenii fac

apel pentru a produce; aceste elemente sunt adaptate nevoilor umane prin muncă. În acest sens,
natura asigură substanța, condițiile materiale, cadrul desfășurării vieții însăși, că și majoritatea
energiei primare necesare oricărei activități social-economice.

Cea mai importantă parte a naturii, pe care omul și-a apropriat-o, este pământul, care, din
punct de vedere economic, include și apa. Toate activitățile umane sunt legate într-un fel sau
altul, direct sau indirect, de pământ. Până la un punct, acesta se identifică cu “mama natura”,
fiind suportul desfășurării oricărei activități umane.

Pământul ca factor de producție se caracterizează prin câteva trăsături specifice.

a) El este un dat preexistent omului, adică un element neprodus de om.

Societatea umană nu este posibilă fară Terra, aceasta fiind:

- locul de amplasament al societății umane însăși;

- suport material al oricărei activități;

- furnizor (rezervor) de materii prime date o dată pentru totdeauna (zăcăminte

neregenerabile) sau reproductive anual (recoltele); magazie “originară” de resurse naturale;

- “arsenal primitive” al tuturor uneltelor.

b) Pământul este un element durabil și teoretic indestructibil. Că factor de producție

originar, el nu trebuie confundat cu terenul agricol (capital imobiliar) și nici cu amenajările
făcute și incorporate în pământ (capital acumulat).

c) Pământul este limitat; suprafață totală este constantă și, în consecință factorul respectiv
este virtualmente rar. Deci, resursele naturale sunt în același timp neproductibile și neproduse,
limitate și nereinnoibile.

https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/factorii-de-productie-11765.html

https://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Factorii-de-productie-utilizar15373.php
9
 CAPITOLUL 3 Capitalul - factor derivat de producţie.

Din punct de vedere juridic, capitalul are sensul de ansamblu al drepturilor de proprietate
și de creanțe pe care o persoana le deține și de care beneficiază. Din punct de vedere contabil,
capitalul se identifică cu aportul inițial și cu cel adus pe parcurs de acționari la care se adaugă
beneficiile acumulate, investiţiile noi făcute.

Din punct de vedere economic, capitalul constă din mijloacele de productie avansate și
folosite sau din ansamblul resurselor eterogene a căror utilizare face posibilă obținerea periodică
a unui venit.

Capitalul este acel factor de producție care constă din ansamblul bunurilor produse,
acumulate, eterogene și reproductive, folosite pentru obținerea altor bunuri materiale și servicii,
destinate vânzării cu avantaj economic, cu profit. Este constituit din stocul de active fizice care
sunt la dispoziția întreprinzătorilor in vederea organizării de activități de producere de bunuri
economice și de vânzarea lor cu profit.

Activele fizice se numesc și active reale sau capital real- proprietarul lor posedă harții de
valoare ce exprimă dreptul lor de proprietate asupra activelor reale utilizate în economie.

Activele financiare reprezintă imaginea din oglindă a pieței sau fotografia bănească a
proprietății asupra activelor reale. Cel ce posedă activul financiar are drept de proprietate și
asupra celui real. Stocat sub formă de bani, capitalul rămâne inactiv și din aceasta postură el nu
mai poate fi privit că un factor de producție, ci că factor potențial de producție.

3.1 CAPITALUL FIX

Capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe procese
economice, se consumă treptat, parte cu parte, şi se înlocuieşte după mai mult timp de utilizare.

10
 Ex: clădiri, construcţii, utilaje, echipamente, calculatoare, instalaţii, mijloace de transport
etc. Pe măsura dezvoltării economiei, elementele capitalului fix sunt supuse unor modificări
multiple în baza proceselor: formarea de noi capitaluri, înnoirea şi modernizarea celor existente,
deprecierea sau uzura capitalului fix, scoaterea din funcţiune a acestuia.

Capitalul fix este, de asemenea, cunoscut sub numele de capital nepermanent.

3.2 CAPITALUL CIRCULANT

Capitalul circulant reprezintă banii folosiți pentru operațiunile de bază ale unei companii.
Capitalul circulant include numerar, cheltuieli de exploatare, materii prime, inventar în proces,
inventar bunuri finite și creanțe. Capitalul circulant este denumit frecvent capital circulant sau,
capital rotativ. Capitalul circulant reprezintă banii necesari pentru operațiunile de zi cu zi, cum ar
fi cheltuielile de exploatare și costurile de inventar – în general active curente.

Capitalul circulant poate fi determinat de o serie de factori – sezonalitate, dimensiunea

afacerii, industrie și producția internă. Nevoile de capital circulant sunt influențate de industria
unei companii, indiferent dacă operează sau nu într-un sector intensiv în capital (de exemplu,
utilități versus servicii profesionale), gradul de sezonalitate pe care îl prezintă o afacere,
dimensiunea sa, în care se află în ciclul său de viață (maturitate versus pornire) și de o serie de
factori interni, cum ar fi ciclul său de producție, managementul financiar, politicile de credit și
bonitatea. Înțelegerea nivelului de capital circulant al unei companii, atât în ansamblu, cât și a
fiecăruia dintre componentele sale, ne permite să evaluăm starea de sănătate și solvabilitatea
acesteia, să analizăm eficiența operațională, să revizuim tendințele de-a lungul timpului și să îl
comparăm cu alte companii din industria sa.

Nivelurile ridicate de inventar în raport cu alte companii ar putea însemna că aceasta are
dificultăți în a-și vinde produsele, în timp ce nivelurile ridicate de creanță ar putea indica o
incapacitate de a colecta plăți de la clienți. În timp ce nivelurile absolute sunt importante, la fel
este tendința, precum și motivul din spatele acesteia. De exemplu, o companie ar putea construi

11
inventar în așteptarea unei creșteri sezoniere a cererii. Alternativ, un nivel ridicat de numerar ar
putea părea pozitiv; dar ar putea indica faptul că, compania nu își gestionează eficient capitalul.

https://www.scribd.com/doc/75297073/Capitalul-CA-Factor-de-Productie

https://ro.kamiltaylan.blog/circulating_capital/

CAP 4. EVOLUȚIA FACTORILOR DE PRODUCȚIE

Pe măsură dezvoltării tehnicii și tehnologiei factorii de producție se diversifică și

multiplică. Acest lucru a permis și permite obținerea de noi bunuri și servicii, paralel cu
perfecționarea calitativă și structurală a resurselor economice.

Creșterea cantitativă a factorilor de producție este de cele mai multe ori, însoțită și de o
îmbunatățire calitativă a acestora, proces ce are că efect creșterea eficienţei utilizării lor.

Pe măsura dezvoltării tehnologiilor electronice, inventarea calculatorului personal şi al

Internet-ului, a crescut semnificativ ritmul de schimbări calitative în cadrul sistemului economic.
Cunoştinţele se pot acumula într-un ritm tot mai mare, firmele pot să le acceseze din ce în ce mai
mult pentru a obţine inovaţii de produs şi inovaţii de proces, care pot fi considerate noi pentru
ele, pentru industrie sau pentru lume. Un principiu pozitiv al curentului neo-schumpeterian este
că, competiţia prin inovaţie ia locul competiţiei prin preţ şi devine mecanismul principal de
coordonare al comportamentului agenţilor economici; un principiu normativ de bază este că
inovaţiile includ inovaţie socială, inovaţie tehnologică, organizaţională şi instituţională
(Hanusch, Pyka, 2007, pp. 275-289).

12
 Acest lucru se înregistrează prin îmbunătățirea raportului dintre rezultatele economice
utile obținute în activitatea economică și volumul factorilor de producție atrași și consumați
efectiv.

În condițiile în care producția creşte prin atragerea unei cantități suplimentare de factori
de aceeași calitate se înregistrează în societate o dezvoltare de tip extensiv.

Daca creșterea calității factorilor și a eficientei lor este preponderentă, creșterea

producției și dezvoltarea este de tip intensiv. De menționat că economisirea și ameliorarea
factorilor de producție sunt preocupări principale pentru toți agenții economici. Este firesc acest
lucru în condițiile în care apar posibilități de creștere a producției utilizând aceeași cantitate de
factori. Nu trebuie să uităm și existenţa unor restricții în legătură cu factorii de producție. Astfel,
caracterul limitat al resurselor se extinde și asupra factorilor de producție, cresc dificultățile de
acces la diferiți factori, prețul factorilor de producție este într-o continua creștere, etc.

Clasicii credeau, că pentru a se dezvoltă economic, pentru a produce mai mult, era
suficientă creșterea cantității factorilor disponibili, în principal munca și capitalul. Acum se știe,
că rolul cel mai important în creșterea economică îl au avansurile în cunoașterea științifică și
tehnică. Putem astfel adauga la cei trei factori productivi încă doi: cunoștințele umane, care sunt
incluse în factorul munca (know-how) și tehnologia, sau simplu tehnica, care este ȋncorporată în
capital.

https://www.qreferat.com/referate/economie/Factorii-de-productie354.php#google_vignette
https://www.eumed.net/ecorom/IV.%20Functionarea%20pietelor/
1%20factorii_de_productie.htm

13
 CONCLUZII

În concluzie, activitatea economică este într-o permanentă nevoie de premise care se

diversifică odată cu avansarea societăţii în diferite domenii. Premisele care stau la bază, poartă
numele de factori de producţie. Acestea sunt clasificate pe 3 nivele: munca, resursele naturale şi
capitalul.Unul dintre cei mai importanţi factori de producţie este munca,deoarece ea antrenează
ceilalţi factori, îi combină şi îi utilizează eficient. Ea are ca suport populaţia, care diferă de la o
ţară la alta, fiind influenţată da o mulţime de factori, printre care cei mai importanţi sunt
natalitatea şi mortalitatea.

Natura sau resursele naturale constituie un alt factor de producţie, fiind un factori
originar; natura asigură substanţa, condiţiile materiale, cadrul desfăşurării vieţii însăşi, că şi
majoritatea energiei primare necesare oricărei activităţi social-economice.

În calitate de factor de producţie, capitalul reprezintă categoria bunurilor produse şi

utilizate şi scopul producerii altor bunuri economice. Aceşti trei factori de producţie se
întrepătrund, se determină unul pe celălalt şi depind unul de altul.

În decursul timpului, factorii de producţie au cunoscut o evoluţie continuă, cu efecte

pozitive asupra dezvoltării economice şi a eficienţei sale.

Progresul factorilor de producţie – legitate generală a dezvoltării societăţii – este un şir

neîntrerupt de modificări cantitative şi calitative şi de profunde mutaţii structurale asupra
factorilor de producţie.

Progresul factorilor de producţie vizează două aspecte majore interdependente şi anume:

unul cantitativ şi altul calitativ. În condiţiile caracterului limitat al resurselor şi al factorilor de
producţie, creşterea raţionalităţii şi eficienţei are că rezultat diminuarea consumului de factori de
producţie pe unitatea de produs şi implicit sporirea volumului producţiei cu acelaşi volum de
factori de producţie. În ultimele trei secole, factorii de producţie au marcat ritmuri de creştere
accelerate, că rezultat al revoluţiilor industriale.Scopul combinării factorilor de producţie îl
reprezintă ridicarea eficienţei economice a activităţii. Eficienţa economică este conceptul general

14
teoretic prin care se exprimă calitatea activităţii economice de a utiliza în mod rațional factorii de
producţie în procesul de producţie şi comercializare a bunurilor economice.

https://www.scribd.com/document/364645225/CONCLUZII-Factori-de-Productie

15
 BIBLIOGRAFIE :

https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/factorii-de-productie-174709.html

https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/factorii-de-productie-11765.html

https://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Factorii-de-productie-utilizar15373.php

https://www.scribd.com/doc/75297073/Capitalul-CA-Factor-de-Productie

https://ro.kamiltaylan.blog/circulating_capital/

https://www.qreferat.com/referate/economie/Factorii-de-productie354.php#google_vignette
https://www.eumed.net/ecorom/IV.%20Functionarea%20pietelor/
1%20factorii_de_productie.htm
https://www.scribd.com/document/364645225/CONCLUZII-Factori-de-Productie

16