UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ” ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA MARKETING

LUCRARE DE LICENȚĂ

Managementul mediului la lucrările de investiții din

orașul Chișineu Criș

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: ABSOLVENT:

PROF.UNIV.DR. DUMESCU FLORIN NAKULOVIC IVANA

ARAD
2015
 CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………......3
1. Activitățile antropice și mediul ambiant....................................................5
1.1. Caracteristici
le noilor ramuri dominante ale economiei mondiale………………..….5
1.1.1. Globalizarea concurenței.................................................................……….5
1.1.2. Scutarea timpului de viață al produselor și diversificarea cererii................…7
1.1.3. Creșterea complexității produselor oferite de piață.............................……...8
1.1.4. Protecția mediului – o constrângere necesară în contextual noii economicii...9
1.2. Creșterea
economică și echilibrul ecologic.......................................................……11
1.2.1. Conștientizarea și asumarea problemelor de mediu ale Terrei........................12
1.2.2. Perspective de restructurare a economiei mondiale.......................................13
1.3. Direcțiile
impactului omului asupra mediului..........................................................15
1.4. Probleme actuale
de mediu....................................................................................15
2. Descrierea proiectului……………………………………………………………….19
2.1. Date generale privind orașul Chișineu Criș…………………………………………..19
2.2. Date principale ale proiectului și costurile acestuia………………………................20

3.Planul de atenuare a impactului de mediu. Studiu de caz……………………25

3.1. Organizarea de şantier…………………………………………………….....................25

3.2. Impactul asupra mediului şi măsuri de diminuare a acestuia în zonele afectate de

lucrări…………………………………………………………………………………..…25

3.3. Punerea in operă a materialelor şi a lucrărilor……………………………....................29

3.4. Lucrări de refacere a amplasamentului la finalizarea investiţiei………………………..30

Concluzii……………………………………………………………………...32

2
 Bibliografie…………………………………………………………………...33

INTRODUCERE

În condițiile trecerii de la economia informaționala la economia bazată pe cunoaștere, prioritățile

de dezvoltare la nivelul economiei naționale se reorganizează continuu, accentul deplasându-se dinspre
eficientizarea de ansamblu a sectorului economic, spre conceptul de dezvoltare durabilă și către
componentele acestuia, printre care și impactul activităților economico-sociale asupra mediului. În
corelație, dezvoltarea unui avantaj competitiv durabil se impune ca o necesitate, pe de o parte, datorită
perfecționării abilității companiilor de a derula activități comerciale eficiente și profitabile,
valorificându-și astfel la maximum competențele specifice, iar pe de altă parte, datorită creșterii
competitivității companilor la nivelul majorității sectoarelor de activitate din economia națională.
Dezvoltarea durabilă și echilibrată prin crearea și susținerea unui mediu economico-social competitiv,
stabil, sănătos și diversificat, care să asigure creșterea economică continuă și creșterea calității vieții
cetățenilor, reprezintă o necesitate și constituie o preocupare majoră în contextul societății bazate pe
cunoaștere.
Fără a insista asupra multiplelor abordări existente în literatura de specialitate cu privire la
conceptul de economie bazată pe cunoaștere, se pot evidenția cinci trăsături definitorii ale acestui
concept intensiv promovat de teoria și practica economică contemporană, care prezintă un impact direct
în ceea ce privește problematica de mediu, respectiv:
 apariția unor noi ramuri dominante ale economiei mondiale, cu profunde implicații sociale, care
pun un accent tot mai mare pe probleme care vizează responsabilitatea socială, dezvoltarea durabilă,
protecția mediului, eficiența energetică, etica socială și economică etc.;
 globalizarea/mondializarea concurenței, în contextul proliferării tot mai accentuate a companiilor
multinaționale, care utilizează surse inovative de avantaj competitiv, unele dintre acestea incluzând
o importantă componentă de protecția mediului;
 scurtarea timpului de viață al produselor și diversificarea cererii, în condițiile în care fazele
ciclului de viață ale unui produs s-au redus la mai mult de jumătate, iar producătorii pun accent din
ce în ce mai pronunțat asupra serviciilor postvânzare;
 creșterea complexității produselor oferite pe piața, prin înglobarea unor funcții generatoare de
valoare adăugată pentru organizație și de valoare de întrebuințare pentru clienți, dar și prin
îmbunătățirea acestora sub aspectul impactului pe care-l au asupra mediului;
 intensificarea reglementărilor în ceea ce privește protecția mediului, sănătatea și securitatea în
utilizare a produselor, ergonomia etc.
Fiecare dintre trăsăturile definitorii menționate mai sus produce un impact asupra orientărilor
strategice ale companiilor în raport cu protecția mediului, acest deziderat fiind înglobat din ce în ce mai
frecvent în politicile și strategiile de dezvoltare a organizațiilor aparținând mediului economic.
În ceea ce privește importanța protecției mediului în contextul economiei bazate pe cunoaștere, aceasta
derivă din faptul că obiectivul de dezvoltare durabilă presupune îmbinarea a trei categorii de obiective:
economice, sociale și de mediu, astfel încât eficiența combinată a acestora să fie maximă.

3
 “Lucrarea prezintă în capitolul1 Activitățile antropice și mediul ambiant ”au accent pe
caracteristicile noilor ramuri dominante ale economiei mondiale. Globalizarea concurenței scutarea
timpului de viață al produselor și diversificarea cererii, creșterea complexității produselor oferte de
piață, creșterea economică și echilibrul ecologic.Se fac totodată referiri la direcțiile imapctului omului
asupra mediului și se prezintă problemele actuale de mediu.
În capitolul 2 se descrie proiectul care realizează impactul de mediu, prezentându-se totodată
costurile lucrărilor care se execută si care vor îmbunătăți conditiile de viață ale locuitorilor orașului
Chisineu Criș.
În capitolul 3 se prezintă studiul de caz pentru implementarea planului de atenuare a impactului
de mediu care privesc: organizarea de șantier, măsuri de diminuarea impactului în zonele afectate de
lucrarile executație, lucrările de refacere a amplasamentului la finalizarea a investiției.

4
 1. ACTIVITĂȚILE ANTROPICE ȘI MEDIUL AMBIANT

1.1. Caracteristicile noilor ramuri dominante ale economiei mondiale

Noile ramuri dominante ale economiei mondiale, în contextul economiei bazate pe cunoaștere
manifestă o influență tridimensională în ceea ce privește protecția mediului, astfel:
 stuctura economiei tinde să se modifice, ponderea majoritară a produsului intern brut revenind
sectorului serviciilor, care este un sector mult mai puțin poluant decât sectoarele clasice productive
ale industriei;
 noile ramuri economice aflate în expansiune (industriile energente, nanotehnologiile, industriile hi-
tech) înglobează un conținut ridicat de tehnologie și componente cu un impact scăzut asupra
mediului;
 consumatorii/clienții, pe fondul creșterii nivelului de instruire, tind să devină mai preocupați de
aspectele de mediu și să solicite din partea producătorilor un plus de responsabilitate în această
direcție.
Intelectualizarea proceselor de muncă și creșterea nivelului de pregătire a salariaților, ca trăsături
caracteristice economiei și societății bazate pe cunoaștere induc un nivel sporit de conștientizare în
rândul populației, manifestat, de asemenea, pe două paliere:
o creșterea nivelului de instruire a angajaților determină o atitudine mai responsabilă a acestora în
procesul de muncă, participând la reducerea pierderilor tehnologice, utilizarea mai rațională a
resurselor, reducerea rebuturilor, eficientizarea timpului de lucru, dezvoltarea unei atitudini
responsabile față de mediu, în ceea ce privește depozitarea deșeurilor, managementul acestora etc.;
o creșterea nivelului de instruire a consumatorilor determină o atitudine mai responsabilă a acestora
față de produsele pe care le consumă, față de materiile prime înglobate în aceste produse, față de
caracteristicile procesului tehnologic, față de grija producătorului pentru reciclare.
Noile ramuri ale economiei mondiale, care tind să substituie structura clasică a economiei statelor
dezvoltate și în curs de dezvoltare, prezintă o serie de particularități distincte, după cum urmează:
- implică utilizarea capitalului intelectual, ca principal factor de creștere economică endogenă și a
progresului tehnic, ca principal factor de creștere economică exogenă;
- implică un nivel ridicat de mecanizare și automatizare;
- implică utilizarea de personal înalt calificat și policalificat, capabil să urmărească un produs pe
întregul său ciclu de viață, de la intrarea în fabricație, și până la scoaterea acestuia din uz, de către
consumatorul final;
- implică crearea de valoare adăugată, în special pe baza activelor intangibile;
- implică obținerea unui avantaj competitiv bazat pe elemente de inovație, know-how și transfer de
cunoștințe, precum și pe consolidarea de mărci și drepturi de proprietate intelectuală.
În acest context, specificul economiei bazate pe cunoaștere impune personalizarea accentuată a
cererii, în sensul evidențierii elementelor percepute ca aducătoare de valoare pentru cliet, fapt ce
conduce la o diversificare fără precedent a cererii.

1.1.1. Globalizarea concurenței

5
 Globalizarea concurenței, are la bază o serie de premise. Cele mai semnificative se referă la:

 evoluția tehnologiilor informatice, ce facilitează și eficientizează procesul comunicațional;

 apariția și proliferarea societaților trasnaționale, care determină reducerea distanțelor și a timpului
destinat producției;
 liberalizarea comerțului, a pieței forței de muncă și a piețelor de desfacere, care determină creștere
depedențelor între agenții economici;
 necesitatea indetificării de noi soluții la probleme globale ale omenirii și societății contemporane:
protecția mediului, problema sărăciei etc.
În sensul economic al termenului, globalizarea reprezintă procesul de intregrare a piețelor
naționale într-una singură, care să înglobeze piața internațională a bunurilor și serviciilor, piețele
financiare internaționale și, într-o anumită măsură, piața internațională a forței de muncă.
Pe fondul integrării acestor piețe, în ultimul timp au apărut și au evoluat preocupările agenților
economici pentru problemele de mediu, preocupări care au condus la formarea unor piețe specializate,
ca o formă de manifestare a problematicii de mediu într-o societate bazată pe cunoaștere:
 piața inernațională (globală) a poluării, al cărei pilon de susținere este comerțul cu deșeuri toxice;
 piața certificatelor de emisii de carbon;
 piața certificatelor verzi;
 piața certificatelor albe.
Principalele efecte ale manifestării globalizării concurenței în ceea ce privește protecția mediului,
dar și demersul strategic de obținere a unui avantaj competitiv durabil se reflectă în apariția unor noi
forme de organizare, prin care elementele descrise de specialistul Michael Porter (lanțul valorii,
avantajul competitiv) sunt valorificate la întregul lor potențial. Astfel de forme inovative de
organizare, care dincolo de interesele și obiectivele economice implică și o importantă componentă de
protecția mediului sunt clusterele ecologice și spin-off-urile ecologice.
Clusterele ecologice desemnează concentrări geografice de instituții și companii interconectate,
dintr-un anumit domeniu sau din domenii dinstincte, care implementează în comun o strategie orientată
spre protecția mediului sau spre dezvoltarea unor activități ecologice.
Clusterul ecologic poate avea ca obiectiv fie implementarea unui sistem de management al
mediului, fie transferul unor metode inovative de management al mediului, fie pur și simplu stabilirea
unei strategii comune de aprovizionare - producție – vănzare, care să respecte principiile dezvoltării
durabile și să promoveze măsuri active de protecție a mediului.
Spin-off-urile ecologice reprezintă parteneriate public-private, în care statul, prin intermediul unei
Autorități Naționale de Reglementare, sprijină și încurajează realizarea de proiecte de investiții de
dimensiuni mari, având ca obiectiv promovarea dezvoltării durabile și protecția mediului, ale căror
rezultate le transferă ulterior, direct sau indirect, către operatori economici și/sau către societatea civilă.
Sprin-off-ul ecologic reprezintă o abordare inovatoare în literatura de specialitate, a cărui
denumire derivă din caracteristicile unui spin-off clasic (asocierea între universități/institute de
cercetare și agenți economici, în vederea introducerii pe piață a unor modele, prototipuri sau produse
inovatoare, rezultate în urma unei activități de cercetare-dezvoltare), întrucât statul, prin intermediul
autorității de reglementare, acționează similar unei universități sau unui centru de cercetare.
Globalizarea concurenței are așadar implicații în toate sferele activității economice, acestea
propagându-se și în sfera socială, în planul dezvoltarii durabile și al protecției mediului. O economie
regională (cum este cea propusă de uniunile regionale – UE, NAFTA, ASEAN etc.) sau, o economie
globală (cum este cea propusă de societățile transnaționale și de epoca internetului și comunicațiilor în
timp real) nu este posibilă fără exdinderea la nivel global a elementelor ce vizează protecția mediului
sau dezvoltarea durabilă.

6
 Globalizarea are dezavantajele sale, generate în special de faptul că favorizează adăncirea
decalajului de competitivitate și dezvoltare înre state. Statele dezvoltate sunt sprijinite de procesul
globalizării, facilitând dezvoltarea și mai intensă a acestora, în timp ce statele slab dezvoltate continuă
să rămână necompetitive.
Mai mult decât atât, forță de muncă bine pregătită și calificată, care oricum este deficitară în
aceste state, migrează în baza principiului liberalizării pieței muncii către statele mai dezvoltate,
compromițând orice perspectivă de dezvoltare a acestor state. Liberalizarea piețelor favorizează
comerțul cu deșeuri toxice dinspre statele dezvoltate spre cele slab dezvoltate sau aflate în curs de
dezvoltare, contribuind la crearea unor poli de poluare a mediului și afectând ireversibil mediul natural
și pe cel antropic.

1.1.2. Scurtarea timpului de viață al produselor și diversificarea cererii

Scurtarea timpului de viață al produselor este o expresie a sporirii nivelului de trai al populației,
dar și a modului rapid de propagare a progresului tehnic. În mod paradoxal, scurtarea ciclului de viață
al produselor manifestă implicații contradictorii în planul protecției mediului, astfel:
 se traduce în creșterea producției de bunuri, care implică procese economice mai intense, consum
mai intens de resurse, consum energetic mai intens;
 determină un volum mai mare de deșeuri și rebuturi, într-un timp mai scurt, multe dintre ele
nebiodegradabile sau greu biodegradabile, care depășesc limita de reziliență a mediului;
 înseamnă scurtarea etapelor ciclului de viață al produselor, concomitent cu introducerea în cadrul
acestora a noi faze: acordarea de service postvănzare, colectarea deșeurilor de producătorii după
scoaterea din uz a bunurilor.
Chiar și în condițiile în care producătorii au devenit mai responsabili față de mediu și au inclus în
strategia lor curentă preluarea produselor scoase din uz de la consumatori, iar legislația internațională s-
a înăsprit, aplicarea principiului poluatorul plătește fiind mai strictă, reducerea timpului de viață al
produselor constituie o problemă pentru mediu.
Problema provine din faptul că impactul poluant al unor materii prime și materiale este foarte
ridicat, iar reducererea acestuia este foarte costisitoare, motiv pentru care mulți producători preferă să
exporte deșeurile către state slab dezvoltate, costurile acestei operațiuni fiind mult mai reduse.
Odată cu scurtarea timpului de viață al produselor, dincolo de efectele negative asupra mediului, au loc
și multiple efecte colaterale, în special în ceea ce privește dinamica costurilor de producție. În mod
normal, creșterea producției ar trebui să determine o reducere a costurilor de producție, pe baza
manifestării economiilor de scară și a efectului de experiență, însă această creștere potențială este
frânată de faptul că cererea pentru produse nu este omogenă, piețele tind spre o situație de piață
monopolistică, iar avantajele concurențiale se obțin pe nișe de piață. Acest lucru echivalează cu o
cerere fragmentată, personalizată, care nu permite trecerea la producția de masă sau de serie mare și,
implicit, nu favorizează manifestarea economiilor de scară.
Mai mult decât atât, problema gestionării deșeurilor rezultate în urma procesului de producție și
în urma scoaterii din uz a produselor implică costuri suplimentare pentru protecția mediului, care se
propagă în costurile de producție, determinând creșterea acestora. Noul ciclu de viață al produselor,
deși mai scurt, este mult mai complex decât până în prezent, o reprezentare simplificată a acestuia fiind
ilustrată în figura 1.1.

7
 LANSARE PE PIAȚĂ CONSUM FINAL

Costuri cu exportul deșeurilor ASISTENȚĂ POSTVÂNZARE

PROCES DE FABRICAȚIE
toxice

Costuri de asigurare a resurselor

ecologice
RESURSE ȘI MATERII PRIME MANAGEMENTUL
Costuri de asigurare a conformității DEȘEURILOR
cu standardele

REGLEMENTĂRI DE MEDIU

Fig.1.1. Ciclul de viață al produselor în economia bazată pe cunoaștere, inclusiv implicațiile colaterale
ale acestuia asupra mediului
Sursa:Ciobotaru Virginia, 2011

Astfel, se observă faptul că atât faza incipientă a ciclului de viață al produselor, respectiv faza de
procurare a materiilor prime și resurselor necesare procesului de fabricație, cât și faza finală a ciclului
de viață al produsului, respectiv preluarea de către producători a produselor uzate și gestiunea
deșeurilor rezultate, implică trei categorii principale de costuri, care conduc la o creștere a costului total
de producție: costurile cu exportul deșeurilor toxice, costurile de asigurare a conformității cu
standardele și costurile de asigurare a resurselor ecologice.

1.1.3. Creșterea complexității produselor oferite de piață

Creșterea complexității produselor oferite de piață, în contextul economiei bazate pe cunoștințe,

este evidențiată prin cinci caracteristici fundamentale:
 creșterea nivelului de personalizare a cererii;
 sporirea nivelului de complexitate a etapelor ce alcătuiesc ciclul de viață al produsului;
 integrarea conceptelor de produs și serviciu în cadrul bunurilor vandabile și dispariția treptată a
produsului pur, respectiv a serviciului pur;
 creșterea conținutului de tehnologie înglobată în produsele și serviciile oferite pe piață;
 integrarea tehnologiilor energente în procesele de fabricație a bunurilor și serviciilor, conferind
acestora parametri tehnici superiori (fiabilitate, rezistență, viteză de răspuns).

8
 Fiecare dintre cele cinci caracteristici fundamentale ale produselor, deși sporesc gradul de
satisfacție a clientului în ceea ce privește utilizarea bunurilor și serviciilor oferite de producători pe
piață, prezintă un impact direct sau indirect asupra mediului, considerat benefic, însă prezentând și o
puternică latură distructivă.
Creșterea nivelului de personalizare a cererii determină incapacitatea companiilor de a acumula
experiență în ceea ce privește producerea unui anumit bun standardizat. Acest aspect determină
creșterea timpului de fabricație a produsului, creșterea consumurilor energetice, o rată mai ridicată a
erorilor, și implicit un număr mai mare de deșeuri generate, necesar a fi gestionate în mod
corespunzător de către companie. De asemene, produsele personalizate, de regulă, implică un nivel de
complexitate foarte ridicat, care este consemnat în nomenclatoare stufoase și individualizate pentru
fiecare articol în parte, ducând astfel la creșterea consumului de hârtie. Totodată, produsele
personalizate, care nu sunt fabricate în virtutea efectului de experiență, prezintă probabilități mai
ridicate de a se defecta și de a necesita intervenții, care la rândul lor generează noi deșeuri necesar a fi
gestionate de compania producătoare, contribuind astfel la amplificarea impactului negativ asupra
mediului.
Sporirea nivelului de complexitate a etapelor ce alcătuiesc ciclul de viață al produsului, după
cum a fost ilustrat în secțiunea anterioară, este susceptibilă să determine o creștere a gradului de
responsabilitate a producătorului în raport cu mediul, dar totodată generează noi costuri care se răsfrâng
asupra costului total de producție. Sporirea nivelului de complexitate a etapelor ce alcătuiesc ciclul de
viață al produsului constituie și o expresie a amplificării reglementărilor în domeniul calității și
mediului, iar costurile pentru asigurarea conformității cu standardele costă, însă nealinierea la aceste
standarde costă și mai mult.
Integrarea conceptelor de produs și serviciu în bunuri vandabile, sporește nivelul de
complexitate a bunurilor oferite pe piață. În economia bazată pe cunoaștere, bunurile sunt însoțite în
cvasitotalitatea cazurilor de un set de servicii asociate, situația fiind valabilă și în cazul serviciilor, care
în mod frecvent, au atașate bunuri tangibile. În mod indirect, responsabilitatea asupra protejării
mediului este transferată dinspre client/consumator spre producător, iar acesta poate fi monitorizat cu o
ușurință mai mare în ceea ce privește respectarea reglementărilor de mediu și a standardelor aplicabile.
Totodată însă, responsabilitatea producătorului de a gestiona deșeurile colectate de la consumatori, în
urma utilizării produsului sau a efectuării operațiunilor de mentenanță, generează frecvent proliferarea
comerțului cu deșeuri toxice, care transformă zonele mai puțin dezvoltate ale Globului (Siberia, zonele
sărace ale Chinei și Indiei) în adevărate gropi de gunoi ale planetei, cu impact distructiv asupra
ecosistemelor naturale, asupra stării de sănătate a populației și asupra mediului în general.
Creșterea conținutului de tehnologie înglobată în produsele și serviciile oferite de piață se
refera la amplificarea utilizării tehnologiei informației și comunicațiilor în activitatea economică în
general. Impactul asupra mediului este unul pozitiv, care însă se manifestă în mod indirect, prin
dezvoltarea facilităților informatice de gestiune informatizată a resurselor și prin reducerea
consumurilor de hârtie și de alte materiale (ca urmare a faptului că nomenclatoarele se realizează în
format electronic, probabilitatea de eroare în întocmirea caietelor de specificații este minimă etc.)
Integrarea tehnologiilor emergente în procesele de fabricație a bunurilor și serviciilor are ca
efect miniaturizarea produselor, reducerea consumurilor specifice din anumite materiale care intră în
componența acestora, reducerea incidenței defectărilor (și implicit a activităților de mentenanță, care se
soldează, de cele mai multe ori, cu deșeuri). Pe de altă parte însă, tehnologiile emergente au la bază
materiale precum siliciul, diferite aliaje de aluminiu, diferite materiale radioactive, care odată introduse
în interiorul produselor, deși le fac mai performante și mai fiabile, produc un efect devastator asupra
mediului, ca urmare a incapacității acestuia de a le asimila, sau ca urmare a perioadei îndelungate în
care se realizează procesul de asimilare.

9
1.1.4. Protecția mediului – o constrângere necesară în contextul noii economii

Una dintre problemele majore ale secolului, dezbătută intens în contextul majorității
evenimentelor politice și economice internaționale, este cea a raportului economie-ecologie. Dacă, până
în prezent, cele două abordări s-au aflat într-un raport de subordonare, tendințele de promovare a
conceptului de dezvoltare durabilă pe plan mondial impun o reconfigurare a poziției acestora, în sensul
stabilirii unor relații de coordonare și armonizare a principiilor ce le caracterizează.
Dificultatea armonizării principiilor de creștere economică și a principiilor ecologice derivă, în
special, din faptul că economiștii și ecologiștii se situează încă pe poziții divergente, diametral opuse,
cu privire la principalele modalități de atingere a unui optim economic, capabil să respecte, în mare
măsură, principiile protecției mediului.
Astfel, în timp ce economiștii apreciază faptul că, față de anul 1950, venitul global a crescut de
aproape 10 ori, ecologiștii sunt de părere că această creștere spectaculoasă a economiei este în
contradicție cu sistemul său suport, epuizând rapid capitalui natural al planetei. Argumentele
ecologiștilor au determinat din ce în ce mai mulți factori decizionali să adopte total sau parțial
abordarea ecologistă, apreciind că economia actuală nu poate susține progresul și că nu este o economie
durabilă.
Prin urmare, în ultimii 5-10 ani, mediul politic și social încearcă să corecteze deciziile economice
care au condus treptat la degradarea celor patru ecosisteme fundamentale. În acest nou context politic,
social și economic, se impune identificarea pârghiilor și mecanismelor capabile să conducă la atingerea
optimului economic, însă în condițiile minimizării impactului negativ al activităților economice asupra
mediului și asupra dezvoltării durabile a comunităților locale.
În literatura de specialitate, se pot identifica abordări care consideră că poluarea se datorează, în
bună măsură, unei cauze de natură economică; de fapt, cauzei economice i se adaugă, de regulă, și una
de natură juridică, fapt ce îngreunează măsurile practice de reducere a poluării. Această situație
anormală apare din cauza faptului că nu toți factorii de mediu au asociat un drept explicit de
proprietate.
Modelul concurenței perfecte se întemeiază pe evidența unui drept de proprietate clar definit, care
permite negocierea prețului de vânzare. Aerul, apa și parțial solul au caracter de resurse în proprietate
comună și sunt utilizate la costuri insignifiante în raport cu importanța lor. Pentru acestea nu există un
proprietar explicit care să ceară un preț mai mare sau mai mic pentru utilizarea lor.
Prețul factorilor de mediu, în general redus, în raport cu importanța lor, încurajează utilizarea excesivă,
risipa și distrugerea acestora, mai ales că reflectarea lor în costuri este minoră și deci nu afectează
deciziile de comercializare, prețurile, investițiile etc.
De multe ori, asistăm la o deplasare a costurilor poluării asupra altor plătitori (cum ar fi unele
costuri pe care le plătește omul pentru sănătate, fără să lege, în mod explicit, degradarea acesteia de
poluarea mediului, sau costurile plătite de utilizatorii de apă situați în aval față de o serie de poluatori
din amonte), acțiune denumită externalizarea costurilor.
În contextul lipsei de informații și existenței unui mecanism defectuos al pieței, se conturează
necesitatea reconfigurării raporturilor dintre protecție mediului și activitatea economică, ca o nevoie
implicită, subminată, în majoritatea cazurilor, de nevoile mult mai explicite și concrete de a genera
profit sau de a satisface o necesitate individuală sub impulsul momentului, uneori în detrimentul unui
consum rațional de resurse.
Complexitatea specifică economiei moderne i-a determinat pe unii specialiști să recunoască
necesitatea unei noi abordări a economiei, pe principii de funcționare a sistemelor dinamice de
adaptare.
Economiștii preocupați de noua economie sunt uneori numiți și economiști ai complexității,
deoarece susțin ipoteza conform căreia economiile pot fi asociate cu sistemele biologice, evoluând
10
conform acelorași legi fundamentale, dar cu manifestări distincte. Creșterea nivelului de înțelegere a
legității va determina stăpânirea, înt-o mai mare măsură, a mecanismului de funcționare al piețelor și
firmelor, în contextul unor evoluții complexe. Modul diferențiat de abordare economică constă în faptul
că:
- abordarea clasică pune accent pe stabilitate și echilibru economic;
- noul concept este dominat de instabilitate, fluctuație și tendințe evoluționiste.
Ne aflăm în față unor situații universale mult mai complexe și mai structurate decât au fost
previziunile. A apărut o nouă tendință, pe de o parte, de revenire și apropiere a omului de natură, pe
care încearcă să o înțeleagă din altă perspectivă, iar pe de altă parte, știința face din inteligența și
creativitatea umană o expresie a tendinței fundamentale de înțelegere a universului, deschizându-se, în
acest fel, orizonturi noi de cercetare și dezvoltare interdisciplinară.
Ne aflăm într-o lume în care cunoaștere devine nucleul tuturor competențelor, punând accent pe
valoare economică a bunurilor intangibile, precum cunoștințele și managementul informației.
Domeniile cognitive devin dominante, făcând ca ideile să valoreze miliarde, iar produsele tot mai puțin,
situație care favorizează protecția mediului și a resurselor naturale, în condițiile în care principalul
factor de producție utilizat în noua economie este reprezentat de sistemul cognitiv uman, care dincolo
de a fi virtual nelimitat, nu imolică un consum irațional de resurse naturale.
Economia bazată pe cunoaștere acordă un interes sporit societății cunoașterii, fapt ce reclamă o
metamorfozare a teoriei factorilor de producție, în sensul transformării factorilor tradiționali – munca,
pământul, capitalul – în factori secundari, precum și în sensul redefinirii cunoașterii ca o resursă
esențială necesară sistemului contemporan de dezvoltare economică și socială.
În contextul procesului de globalizare, difuzarea noutăților științifice și accesul la tehnologiile de
vârf joacă un rol esențial, context în care concepte precum “internetinternauți”sau “e-economics” și
“e-trading” operează prin intermediul unui nucleu de competențe unde cunoașterea reprezintă principal
forță motrice, înțelegându-se prin nucleul de componențe: angajat/salariat informat și superinformat,
capital intelectual și organizații/instituții de învățare.
Cunoaștere a devenit tot mai importantă, dând naștere “erei informaticii”, care a declanșat
revoluția economic actuală. Spre deosebire de muncă, pământ și capital, cunoașterea constituie un
active care se apreziază pe măsura utilizării sale, de unde și caracterul său virtual nelimitat.
În contextul acestui tip de economie modern, cunoașterea fundamentată pe reguli devine tacită,
orientată spre acțiune, modificându-se și animând, în mod constant, spiritual antreprenorial capabil să
capteze, aplice și dezvolte valoarea cu ajutorul tehnologiilor performante, devenind astfel mai puternică
și mai valoroasă chiar și decât resursele natural și marile fabric (în opinia lui Karl Erick Sveiby),
cunoștințele și tehnologiile avansate putând transforma semnificativ economiile naționale.
Odată cu globalizarea forței de muncă atât angajații, cât și angajatotii investesc în creșterea
valorii personale, apelând la așa-numiții analiști în cunoaștere, pentru a se dezvolta în vederea unei
competiții pe termen lung atât a lor, cât și a organizațiilor din care fac parte.
Pe fondul creșterii nivelului de intelectualizare a proceselor de muncă și a dobândirii de către resursa
umană a rolului de factor de producție central, presiunea asupra ecosistemelor natural începe să se
reducă, avantajul competitive al companiilor nemaifiind obținut pe considerente de exploatare a
resurselor naturale la cele mai mici costuri, sau pe considerente de achiziționare a celor mai
performante echipamente (ignorând impactul acestora asupra mediului), ci pe considerente care țin de
nivelul de pregătire și creativitate a personalului propriu fiecărei organizații.

1.2. Creșterea economică și echilibrul ecologic

Timpul prezent poate fi caracterizat drept o perioadă de dezechilibre și de tranziție, de schimbări

rapide în domeniul demografic, în economie și în mediu, o polarizare a bogăției și a sărăciei, o
11
neconcordanță tot mai accentuată între creșterea economică și capacitatea mediului de a susține această
creștere.
Până la începutul secolului XX, schimbările aveau loc într-un ritm relativ lent.
Într-o primaă fază a “Revoluției industriale” (1800-1900), efectele negative ale dezvoltării
economice asupra mediului au fost nesemnificative în comparație cu îmbunătățirea condițiilor de viață
(creșterea productivității agricole, dezvoltarea industriei de energie, alimentarea cu apă, concomitent cu
realizarea sistemului de canalizare etc.). Deteriorarea mediului a început să se resimtă mai întâi în
apropierea centrelor industriale.
În a doua fază a industrializării (1900-1950), poluarea aerului și a apei a-au extins, conflictul de
interese dintre creșterea economică rapidă și protecția mediului nefiind resimțit în mod acut. Începând
cu a doua jumătate a secolului XX, deteriorarea mediului ambient a încetat să mai aibă un caracter local
sau regional cu implicații globale.
În a treia fază (1950-în prezent), impactul negative asupra mediului cauzat de industrie,
aglicultură, transporturi se manifestă mai rapid, cu o intensitate mai mare, uneori cu efect sinergetic.
Acesta este cauzat nu numai de procesele de producție, de distribuție și de consum, ci, în special, de
problemele ridicate de gestionare deșeurilor.

1.2.1 Conștientizarea și asumarea problemelor de mediu ale Terrei

Necesitatea protejării naturii reprezintă un concept apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. În

anul 1863, este votată în Parlamentul Britanic prima lege antipoluare, iar doi ani mai târziu, în 1865, a
fost fondată, tot în Anglia, prima societate de protecție a naturii.
Congresul SUA hotărăște în 1864 ca Valea Yosemite să devină o zonă de recreere, iar în 1872 se
constituie primul parc național, rezervația Yellowstone. În 1935, se înființează în SUA, Oficiul pentru
conservarea solului.
Primii pași în cooperarea internațională în domeniul gestionării problemelor Terrei ar putea fi
crearea în 1945 a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și a constituie organizația “Prietenii
pământului” si doi ani mai târziu organizația ”Greenpeace”.
Clubul de la Roma, în raportul intitulat “Limitele creșterii” apărut în 1972, considera că
menținerea aceluiași ritm de dezvoltare economică pe plan mondial va consuma resursele
neregenerabile ale planetei conducând la “un declin brusc și necontrolabil” al nivelului de trai.
La conferința de la Stockholm din 1972, ținută sub auspiciile ONU, este conștientizat eșecul
omenirii în gestionarea biosferei și necesitatea micșorării decalajului dintre țările dezvoltate și cele în
curs de dezvoltare. Se pun bazele Programului de Mediu al Națiunilor Unite (UNEP) cu sediul la
Nairobi care are drept scop coordonarea programelor de medie prin oficii guvernamentale și naționale
în vederea studierii și soluționării problemelor la nivel global, național și comunitar.
Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare prezintă în 1987 raportul intitulat “Viitorul nostru
comun”, cunoscut și sub denumirea de “Raportul Brundtland”, în care noțiunea de “dezvoltare
durabila” este definită drept “dezvoltarea care satisface necesitățile prezentului fără a compromite
posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități”.
În 1992, are loc Conferința Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare “Summit-ul Pământului”
de la Rio de Janeiro, în cadrul căruia au fost semnate cinci acorduri, respective două Convenții, privind
Diversitatea Biologică și Modificările de Climă și alte trei documente privind dezvoltarea economică
mondială ulterioară, și anume Declarația de la Rio care conține principiile privind dezvoltarea
durabilă, Agenda 21, ca program de acțiune pentru secolul XXI și Raportul pentru dezvoltare forestieră
pentru protecția și utilizarea durabilă a resurselor forestiere.
Începând cu anii ’80 s-au pus bazele unei culturi politice internaționale, având ca principal
fundament informațiile cunoscute despre vulnerabilitatea resurselor planetei, dependența oamenilor de
12
existența acestor resurse și necesitatea imperioasă de responsabilitate în procesul de gestiune corectă a
acestuia. Conceptul “dezvoltării durabile” vizează crearea unui fond comun de dezvoltare, la scară
planetară, pe baza principiului responsabilității colective față de bunurile vitale ale oamenirii, conform
căruia anumite specii, entități biologice sau teritoriale sunt considerate bunuri comune, în virtutea unor
condiții anterior definite.
Interdependența atestată ștințific a ecosistemelor la scară globală, face din ce în ce mai dificilă o
gestionare publică, de către fiecare stat, a resurselor și mediului natural. Principiul “precauției”sau
“responsabilității”(cu o largă răspândire în ultimul deceniu al secolului trecut) intervine doar în cazuri
grave sau cu efecte ireversibile în care relațiile cauzale nu sunt în cvasitotalitate lămurite. Principiul
preconizează că, în cazul în care riscurile estimate depășesc beneficiile obținute de colectivitate, este
mai bine că acestea să nu fie asumate. Dezvoltarea principiului precauției are la bază abordarea
tridimensională susținută în cadrul Convenției de la Rio: dimensiunea finită a resurselor globului –
interdependența mondiala – responsabilitatea față de generațiile viitoare.

1.2.2 Perspective de restructurare a economiei mondiale

O problemă mult dezbătută în ultimul timp este aceea a raportului de subordonare dintre
economie și ecologie cu tot ansamblul de consecințe care decurg dintr-un mod de abordare sau altul.
Incompatibilitatea de opinii se datorează diferențelor fundamentale în ceea ce privește imaginea pe care
o au asupra naturii specialiștii în economie și cei în ecologie.
Poziția lor divergentă constă în modul de apreciere a dezvoltării economice în raport cu valoarea
suportului natural care susține această dezvoltare.În timp ce economiștii apreciază faptul că venitul
global a crescut de șapte ori în anul 2000 față de anul 1950, ecologiștii apreciază că această creștere
spectaculoasă a economiei s-a făcut în detrimentul sistemul său suport, epuizând rapid capitalul natural
de resurse al Terrei.
La nivel mondial, a fost creată o economie care nu poate susține progresul, deci contrar
obiectivului privind dezvoltarea unei economii durabile. Deciziile economice, având drept scop
principal creșterea potențialului economic, au dus treptat la distrugerea celor 4 ecosisteme 1 –
suprafețele agricole, pășunile, pădurile și zonele piscicole – care reprezintă sursele naturale de hrană și
mare parte din resursele tehnologice de materii prime.
În timp ce ecologiștii sunt preocupați de limitele sistemelor naturale, economiștii consideră piața
ca un instrument de reglare a valorii resurselor. Conform principiilor economice, un sistem natural
poate fi considerat un mijloc fix, care va aduce profit atât timp cât este întreținut în stare de funcționare.
Când acesta se consumă sau se uzează, profitul dispare.
Ecologiștii consideră vitală recunoașterea valorilor indirecte ale serviciilor furnizate de sistemele
naturale, care sunt cu mult mai mari decât valoarea rezultată prin utilizarea directă a lor.
După opinia lor, valoarea serviciilor trebuie cuantificată și introdusă în semnalele pieții. Un exemplu în
acest sens este reprezentat de pădurile situate în bazinul unui curs de apă, care oferă servicii indirect –
menținerea debitului de apă, al precipitațiilor sau a nivelului temperaturilor medii din zona respectivă și
zonele limitrofe – mult mai valoroase prin consecințele pe care le declanșează decât cele rezultate din
exploatarea masei lemnoase a pădurii respective.
Ținând cont de ritmul de dezvoltare și structurare a economiei actuale, rezultă faptul că cererea
de consum a resurselor naturale necesare în vederea susținerii dezvoltării depășește oferta posibilităților
de resurse naturale cunoscute și exploatate într-o manieră durabilă. Creșterea semnificativă, în toate
domeniile, poate fi cuantificată prin intermediul datelor statistice conform cărora, în ultima sută de ani,
populația lumii a crescut de 20 ori, consumul de combustibili fosili a crescut de 30 ori, iar producția
industrial de 50 de ori.

13
1
ecosistem – unitatea minimă de mediu, fundamentală a biosferei, caracterizată printr-un anumit biotop
și o anumită biocenoză; biotop – o porțiune din mediu în care factorii de mediu creează un ansamblu
omogen; biocenoză – comunitatea de organisme vii care coexistă într-un biotop.

Un aspect îngrijorător este cel al procesului distructiv pe care omul îl exercită asupra mediului, în
general, și al resurselor naturale, în special, inclusive sinergia fenomenelor, care începe să autoîntrețină
degradarea printr-un process denumit buclă cu răspuns pozitiv, conform căruia unele dintre fenomenele
de degradare devin ireversibile.
Pentru a menține viață, natura se bazează pe cicluri în care desfășurarea fenomenelor are loc
conform unui traseu ciclic și nu unuia liniar valabil în cazul evoluției economice. Proiectarea unui
economii ecologice sau ecoeconomii, conform denumirii uzuale, trebuie să copieze într-un fel evoluția
naturii care se bazează pe echilibre. Economia pe care o creăm trebuie să poată fi suportată de mediu,
nu să se îndrepte spre autodistrugere prin subminarea suportului natural.
Raportul dintre ecologie și economie trebuie reconsiderat, fiind necesară o percepție mai largă
pentru noțiunea de ecologie.
Este necesar să aibă loc ceea ce Thomas Kuhn, specialist în istoria științelor, numește un
“transfer de paradigmă”2 valabil pentru fenomenele care se petrec în realitata și care nu concordă cu
teoria.
Pentru a respecta principiile ecologiei, economia trebuie considerată un ”subsistem” al
ecosistemului planetar.
O economie dezvoltată pe principii ecologice, ecoeconomice, va schimba din temelii industria
energetică, cea extractivă și pe cea alimentară. Restructurarea fundamentală trebuie să înceapă cu
sectorul energetic, unde se va trece de la utilizarea combustibililor fosili la o nouă sursă de energie,
derivată în special de la soare, determinând astfel, trecerea de la economia bazată pe ”carbon” la
economia bazată pe “hidrogen”, noua politică energetică, modificând în mod spectaculos, industria
transporturilor.
Astfel, reciclarea și reutilizarea materialelor va avea la bază un sistem cu buclă închisă, afectând
în mod pozitiv, în primul rând, industria extractivă, iar în al doilea rând, sectorul alimentar, restructurat
profund prin modul de gospodărire a capitalului natural. Acești primi pași de importanță covârșitoare,
urmați de restructurarea tuturor sectoarelor economice și colerați cu o politică demografică
corespunzătoare, responsabilă, vor modifica în sens pozitiv mediul, clima, modul de viață al societății
etc., ducând, în final, la singura opțiune viabilă – economia durabilă sau ecoeconomia.
Omenirea, trecând prin diferite stadii de dezvoltare cum ar fi revoluția agrară, revoluția
industrială, inclusiv revoluția informatică, care au schimbat de fiecare dată chipul planetei, traversează
acum o puternică criză economică însoțită de existență unor catastrofe naturale fără precedent și
conștientizează necesitatea unei revoluției ecologice, dictată, nu de descoperirile tehnice și
tehnologice, ci de instinctual de supraviețuire. Revoluția ecologică, similar revoluției industriale,
depinde de tranziția către o nouă sursă de energie. Ea va schimba treptat toate sectoarele economiei
globale, mediul, societatea și în final tipul de civilizație.

2
paradigm (grec. paradeigma) – 1.lingvistică: ansamblul variației formelor unui cuvânt luat ca model
(declinare sau conjugare); 2. logică: model teoretic al gândurii care orientează cercetarea și gândirea
științifică; 3. psihologie: procedură metodologică care constituie un model de referință.
14
1.3. Direcțiile impactului omului asupra mediului

Una dintre cele mai dezbătute probleme ale ultimelor decenii o constituie complexitatea
raportului existent între om și natură, și anume opoziția identificată între activitatea umană și echilibrul
natural.
Odată cu manifestarea fenomenului de creștere demografică, dezvoltarea industriei și
transporturilor, impactul uman asupra mediului a evoluat ca amploare și diversitate a formelor de
manifestare. Dimensiunea planetară a acestui impact, după opinia specialiștilor, ar avea ca sursă
acțiunea conjugată de ocupare de către om a tuturor biotopurilor potențial locuibile, dezvoltarea unor
tehnici extractive și de prelucrare extrem de perfecționate, corelate cu explozia demografică din ultimul
timp care a mărit cererea de bunuri de consum și concurența asupra sistemelor naturale. La acestea, se
adaugă atitudinea neînțelegătoare a omului față de natură cu tratarea acesteia ca pe un bun propriu,
inepuizabil, și încrederea prea mare pe care societatea o acordă tehnicului-tehnologicului în care vede
coloana vertebrală a progresului și civilizației.
Din ansamblul direcțiilor în care se exercită impactul omului asupra mediului menționăm:
o schimbarea structurii ecosistemelor,până la limita ce depășește puterea lor naturală de a se reface, cu
rupturi grave de echilibru;
o eliminarea din biosferă a unor specii de plante și animale odată cu denaturarea și distrugerea
habitatelor proprii și punerea lor înt-o competiție dezavantajoasă;
o introducerea unor cantități de substanțe nespecifice mediului, greu sau imposibil de metabolizat de
biosferă;
o schimbarea compoziției atmosferei, mărilor și oceanelor prin deversarea unor deșeuri chimice și
radioactive periculoase, cu urmări devastatoare pentru majoritatea viețuitoarelor, inclusiv pentru om;
o transformarea radicală a peisajului geografic prin lucrări hidrotehnice de mari proporții (bazene,
lacuri de acumulare, îndiguiri, desecări etc.);
o exploatarea nerațională a resurselor solului, urmată de pierderea structurii și fertilității lui prin
eroziune și degradare;
o modificări de climă datorită defrișării masive a pădurilor pe mari suprafețe de teren;
o alterarea fondului genetic natural cu reducerea potențialului de adaptare și refacere a organismelor
vii și a ecosistemelor.

1.4. Probleme actuale de mediu

Unele probleme ale mediului, precum clima, biodiversitatea și resursele de apă reprezintă o sursă
majoră de îngrijorare deoarece afectează viitorul întregii planete, precum și stabilitatea politică a unor
zone de pe glob. Modul în care diferite state ale lumii resimt prezenta amenințare este foarte diferit,
fiind direct dependent de poziția geografică, climatică și situația biologică, precum și de voința și
capacitatea de a depăși dificultățile. În vederea aplicării principiilor “dezvoltării durabile” se impune
gestionarea economică și responsabilă a resurselor naturale ale planetei, prin intermediul unei abordări
sinergice.
Astfel, din perspectiva geopolitică, se conturează necesitatea găsirii unor soluții viabile la câteva
domenii de interes general cum sunt perturbările de climă, diversitatea biologică, precum și sănătatea
umană.
a. Perturbarea climei
15
 Accentuarea “efectului de seră” are multiple implicații meteorologice, maritime, sanitare, dar și
financiare, economice sau geopolitice.
Conform grupului de experți internaționali în evoluția climei (creat în 1988), dezvoltarea
industrială, ca activitatea umană consumatoare de energie fosilă și emițătoare de dioxid de carbon și
alte gaze de seră, modifică în sens negativ, compoziția atmosferei și accelerează încălzirea globală a
planetei.
Prelevarea unor probe de gaz din ghețarii Antarcticii au arătat că au fost necesari 10.000 de ani
pentru a trece de la 200 la 280 ppm dioxid de carbon în atmosferă și de alți 50.000 de ani pentru a
reveni la 200 ppm. Ulterior revoluției industriale, nu au fost necesari mai mult de 250 de ani pentru ca
să crească concentrația de dioxid de carbon în atmosferă până la valoarea de 360 ppm.
Tendința de creștere se păstrează datorită activităților industriei energetice și transporturilor,
dioxidul de carbon contribuind cu peste 60% la încălzirea atmosferei planetei, ceea ce duce la topirea
ghețurilor și creșterea volumului de apă al oceanelor.
Consecințele acestei evoluții sunt îngrijorătoare, nu numai datorită concentrării populației în
anumite zone dar și modului în care este amenajat teritoriul, ceea ce crește posibilitatea expunerii la
catastrofe, dar și datorită creșterii probabilității de multiplicare a acestor catastrofe.
O prognoză medie pentru secolul al XXI-lea indică o creștere a nivelului oceanelor cu 0,5-1 m și
a temperaturii medii globale cu 2-2,50C, în acest context dominante fiind perturbările și instabilitatea
atmosferică.
b. Amenințarea biodiversității speciilo
În ultimele decenii, impactul activităților antropice asupra biodiversității este de un ordin de
mărime egal sau superior celui al marilor extincții preistorice. Se estimează astfel că până în anul 2050
vor dispărea 50.000 de plante. Distrugerea habitatului pune în pericol viață a 25% din mamiferele
cunoscute, dintre care 75% trăiesc în pădurile tropicale. Conform estimărilor circa 11% dintre speciile
de păsări cunoscute sunt pe cale de extincție rapidă, ceea ce reprezintă un ritm de 1.000-10.000 de ori
mai mare decât cel înregistrat la precedentele extincții mari.
Începând cu deceniul pantru al secolului trecut, atenția cercetărilor, focalizată în special spre
prezervarea speciilor, se deplasează către protejarea și gestionarea corectă, atentă a unor ecosisteme
(zone umede, fluvii etc.) sau a unor regiuni (Antarctica), considerate drept condiție de bază pentru
conservarea diverselor specii.
Fără îndoială, cunoștințele umane actuale nu sunt încă în măsură să definească a priori nivelul de
biodiversitate minimă pentru fiecare ecosistem, care să asigure avantaje pentru om (exemplu: resurse
alimentare, atracții turistice, regularizare hidrologică), dar mai ales capabile să asigure capacitatea
biotopului comun de a evolua și a se adapta fără dezechilibre majore. De aceea, ecosisteme a căror
importanță globală este recunoscută sunt puse în pericol sau puternic degradate. Astfel, mari delte
fertile pe Amazon, pe Gange etc. sunt amenințate de creșterea nivelului apelor.
Suprafața pădurilor se micșorează într-un ritm alarmant din cauza dezvoltării infrastructurilor de
transport, exploatărilor miniere și agricole. În 1992, la Rio, a fost recunoscut faptul că cea mai mare
bogăție biologică a globului se află acum în țările în curs de dezvoltare și că păstrarea acesteia este
indispensabilă, la scară umană, pentru buna funcționare a ecosistemului planetar. Totuși, nu au fost
implementate modalități concrete pentru o acțiune de anvergură care să oprească procesul de
deșertificare tropicală sau să gestioneaze mai bine resursele colective reprezentate de apele
internaționale.
c. Sănătatea umană în pericol
Natura, concentrația sau prezența poluanților în amestec, associate condițiilor de poluare
(temperatură, umiditate, direcția și intensitatea vânturilor etc.), produc asupra organismelor vii efecte
diferențiate. Unii poluanți se acumulează prin intermediul lanțului trofic producând așa-numitul
fenomen de ”amplificare biologică”.
16
 Acțiunea poluanților asupra sănătății umane provoacă mai întâi ”modificări de prag” în
avtivitatea unor sisteme – respirator, glandular etc. – cu reflexe anormale, precum scăderea capacității
de muncă sau a bunei dispoziții, tulburări de somn și deteriorare generală a stării de sănătate, uneori cu
apariția unor îmvolnăviri acute. Urmează apoi îmbolnăvirea cronică cu apariția unor obstrucții
respiratorii, sub formă de boli virotice, bronșitice, otitice, efizeme pulmonare etc., cu agravarea stării de
sănătate și reducerea capacității de producere a anticorpilor.
Normele tehnice impuse platformelor industriale, precum și aparatelor de uz casnic și de birou
sunt tot mai exigente. Emisiile de poluanți se micșorează în unele regiuni ale globului.Totuși, starea de
sănătate a unui număr tot mai mare de oameni se degradează. Pe de o parte, apar noi preocupări, legate
de nivelul tehnicilor de protejare și îngrijire a sănătății și modului de viață modern, iar pe de altă parte,
se înregistrează o ”întrecere” între creșterea eficacității produselor chimice și farmaceutice și modul de
adaptare a speciilor vizate la această “invazie de produse benefice”.
Câteva dintre noile preocupări sanitare legate de probleme de mediu sunt:
 problemele legate de perturbarea sistemului imunitar al viețuitoarelor, deci și al omului, din cauza
poluării de mediu sau alimentare;
 activitatea unor microbe sau generarea unor viruși noi din alții existenți cu apariția unor epidemii
sau pandemii, în ciuda dezvoltării prevenției sau tratamentelor medicale;
 creșterea riscului de expunere la boli infecțioase și contagioase prin transferul virușilor și bacteriilor
cu ajutorul mijloacelor actuale și rapide de transport dar și din cauza evoluției climatice care face ca
agenți patogeni tropicali să urce spre latitudini temperate;
 eventualele efecte nedorite ale metabolismului de degradare a toxinelor pe care le secretă
organismele modificate genetic;
 efectele negative ale unor poluanți atmosferici: particule fine (sub 10µ, responsabile pentru apariția
bolilor respiratorii și a celor cardiovasculare), hidrocarburi volatile cancerigene (benzen, toluen,
xileni) emise de mijloacele de transport care utilizează combustibil fosil, ozon troposferic, produse
fitofarmaceutice prezente în aerosoli și în apa de ploaie, care agravează insuficiența și afecțiunile
respiratorii;
 efectele indirecte ale perturbării ecosistemelor ca distrofizarea sau eutrofizarea accelerată, fenomen
care apare în apele curgătoare sau stătătoare și este cauzat de excesul de nutrienți (compuși cu azot
sau fosfor) din efluenți, poluanți industriali sau agricoli (ex: DDT - diclordifenoltricloretan); în acest
context, are loc proliferarea rapdcă a algelor și planctonului a căror materie organică, prin
descompunere, consumă oxigenul dizolvat în apă, ceea ce duce la distrugerea faunei; efectele toxice
rezultate pot fi extrem de periculoase (exemplu: Alexandrium – specie de microplancton a cărei
dezvoltare este favorizată de excesul de nutrienți din apele litorale – face ca scoicile să devină
toxice, putând provoca paralizie consumatorului uman sau Clostridium botulinum – bacteria care
produce botulism – cu efect letal);
 variația nivelului apelor freatice (sursă de apă potabilă) datorită poluării excesive, poate modifica
codițiile locale de oxido-reducere și poate reintroduce în circuit compuși toxici; stagnarea apelor
lipsite de oxigen pe solurile poluate cu metale grele poate conduce, printre altele, la sintetizarea de
metilmercur, așa numitul“poluant de la Minamata” (în anii ’50 ai secolului trecut, în Japonia, o
uzină producătoare de clorură de vinil, a deversat în golful Minamata, din Marea Japoniei, efluenți
cu mercur, care s-au propagat prin lanțul trofic, până la peștii consumați de om, iar, în următorii 30
de ani, acționând asupra sistemului nervos a provocat 350 de morți și peste 2.000 de invalizi);
 extinderea rezistenței la antibiotice și produse fitosanitare, favorizată de folosirea masivă a acestor
produse precum și de transferul speciilor la distanțe mari, prin transport rapid.
Adaptarea speciilor patogene sau a prădătorilor la produsele utilizate pentru a-i combate ridică
altă serie de probleme. Astfel, utilizarea intensivă a antibioticelor la om a condus la creșterea rapidă a
rezistenței bacteriilor patogene (în 1996, în SUA, 60% din cazurile de tuberculoză erau refractate la
17
antibiotice, în timp ce în Kenya doar 5%; în 1997, în Japonia, a fost izolat un stafilococ auriu rezistent
la toate tipurile de antibiotic uman cunoscute etc.). Astfel, s-ar impune stoparea abuzului de antibiotice
precum și a altor practici care conduc la creșterea rezistenței bacteriilor, cum ar fi utilizarea
antibioticelor în zootehnie, utilizarea organizmelor modificate genetic etc. De altfel, în 1998, Comisia
Europeană a propus interzicerea utilizării la animale a patru tipuri de antibiotice folosite pentru om.
Probleme asemănătoare apar și în cazul produselor fitosanitare. Ansamblul exemplelor prezentate
evidențiază faptul că protecția preventivă a mediului nu este un ”lux de țară bogată” ci este vitală și
pentru țările în curs de dezvoltare.

18
 2. DESCRIEREA PROIECTULUI
Scopul prezentei lucrări este acela de a prezenta Planul de management de mediu în oraşul
Chişineu Criş, cartier Pădureni, în vederea minimizării efectelor pe care execuţia lucrărilor de
canalizare şi staţie de epurare le vor produse asupra mediului.
Proiectul ”Canalizare menajeră cartier Pădureni şi staţie de epurare în oraşul Chişineu Criş”
este în concordanţă cu ,,Planul de conformare pentru implementarea măsurilor necesare realizării
cerinţelor prevăzute in directivele U.E. pentru apa potabilă şi apa uzată” şi propune înfiinţarea reţelei
de canalizare menajeră în cartierul Pădureni şi constructia unei noi staţii de epurare a oraşului Chisineu
Cris pe un nou amplasament, in vederea corelării corespunzătoare a sistemului de distribuţie apă
potabilă şi restituţiei apei uzate in sistem de canalizare centralizată, in vederea respectării, Directivă CE
91/271 privind apele uzate.
Necesitatea lucrărilor din proiect este dictată de realizarea obiectivelor propuse în Master Planul
pentru judeţul Arad pentru sistemul Chişineu Criş ca investiţie prioritară în faza 1.
Investiţiile identificate sunt necesare atât pentru reţeaua de alimentare şi distribuţie apă potabilă
cît şi pentru reabilitarea sistemului de canalizare din cartierul Pădureni.
Investiţia totală pentru a asigura conformarea este în jur de milioane euro, acoperind atât apa
potabilă cât şi colectarea şi epurarea apelor uzate, costurile acesteia din urmă care fac obiectul lucrării
fiind de 2,632 milioane euro.
2.1. Date generale privind orașul Chișineu Criș
Oraşul Chişineu Criş este situat în partea de nord-vest a judeţului, la 42 km faţă de municipiul
Arad. Teritoriul administrativ al oraşului are o suprafaţă de 119 km2 şi se desfăşoară în Câmpia Crişului
Alb de-o parte şi de alta a râului cu acelaşi nume. Oraşul a luat fiinţă prin unirea localităţilor Pădureni
şi Chişineu Mic. Din punct de vedere administrativ, localitatea Nădab este sat aparţinător oraşului
Chişineu Criş.
Populaţia oraşului la recensământul din anul 2012 număra 8.609 locuitori, locuitori care sunt
repartizaţi pe localităţi astfel: Chişineu Criş 4.956 locuitori, Pădureni 1.864 locuitori şi Nădab 1.789
locuitori. Din punct de vedere etnic, populaţia avea următoarea structură: 72,0% români, 24,0%
maghiari, 3,1% rromi, 0,4% germani, 0,3% slovaci şi 0,2% alte naţionalităţi şi populaţie nedeclarată.
Oraşul Chişineu-Criş se numără între cele mai vechi aşezări din vestul României, fiind situat în
extremitatea vestică a ţării la 46° 32' 3" latitudine nordică şi la 21° 38' latitudine estică de o parte şi de
alta a Crişului Alb, la o distanţă de 42 de km de municipiul Arad şi la 72 de km de municipiul Oradea.
Cât priveşte extremităţile oraşului, respectiv teritoriul administrativ al oraşului, la vest se
mărgineşte cu teritoriul comunei Socodor, la sud cu cel al comunei Şimand, la nord cu cel al comunei
Zerind, iar la est cu teritoriul comunei Sintea-Mare, cu satele Tipar, Adea şi cu teritoriul comunei
Zărand.
Oraşul Chişineu-Criş este traversat de şoseaua naţională DN 79 Arad-Oradea, din care înaintea
podului peste Crişul Alb, în direcţia Arad-Oradea, se desprinde şoseaua naţională DN79A spre punctul
19
de trecere al frontierei Vărşand. Calea ferată Arad-Oradea se află în partea de est, iar în partea de vest
se găseşte una din cele mai vechi căi ferate din ţară Pădureni-Grăniceri.
Prezenţa râului Crişul Alb, ce desparte oraşul în două părţi, dă posibilitatea practicării unor
culturi irigate, folosindu-se apa ca sursă de alimentare.
Digurile de protecţie, înălţate şi refăcute în perimetrul oraşului şi în aval, în anul 1974, împiedică
inundarea localităţii mai ales primăvara după topirea zăpezilor.
Cât priveşte aşezarea în Europa, oraşul nostru parte integrantă a României, face parte din Europa
de Est având în general un statut de câmpie - tampon între Crişuri şi Ţara Zărandului
Oraşul Chişineu-Criş s-a dezvoltat într-un ritm rapid datorită poziţiei sale strategice precum şi
venirii unor investitori străini care au creat peste 2.000 de noi locuri de muncă.
Menţionăm cele mai reprezentative fabrici: „Maschio-Gaspardo" - produce utilaje agricole, fiind
şi centru de export pentru estul Europei, cu un număr de peste 100 angajaţi; „Alkoa Fujikura construită
la Nădab, în anul 2001, produce cabluri electrice pentru autoturisme, exportă în U.E., cu peste 1.500
angajaţi; „Europlastic" (2002) specializată în injecţie mase plastice (tălpi încălţăminte sport şi
accesorii) cu 110 muncitori; „Nexans" - produce cabluri pentru telefonie, cu 60 angajaţi; Alkoa Europa
(2004) specializată în profile de aluminiu, cu 115 angajaţi, „Thermopol" specializată în materiale de
izolaţii cabluri, „Atelmec" (profil metal) cu peste 100 angajaţi, cu export în U.E., SC TITUS SRL,
produce componente electronice cu peste 100 angajaţi, precum şi alte unităţi mai mici bine integrate în
harta industrială a oraşului nostru.
În prezent, oraşul Chişineu Criş are sisteme centralizate de distribuţie a apei potabile şi de
preluare a restituţiei apei. Operator celor două sisteme centralizate este Serviciul de Apă/Canal din
cadrul Primăriei oraşului Chişineu Criş.
2.2. Date principale ale proiectului și costurile acestuiă
Investiţia cuprinde realizarea unui sistem centralizat de canalizare menajeră compus din
colectoare menajere principale şi secundare în cartierul Pădureni, aparținând de orașul Chișineu Criș,
stații de pompare în cartierul Pădureni, subtraversare râul Crișul Alb prin foraj dirijat şi staţie de
epurare mecano-biologică cu treaptă terțială de tratare a nămolului în Chișineu Criș care să evacueze
apele epurate în emisarul râul Crișul Alb.
Schema tehnologică a sistemului de canalizare menajeră constă în următoarele:
a) Se vor realiza colectoare menajere în cartierul Pădureni pe o lungime de 11.570m, executate din
PVC SN 4 De 250 mm, 300 mm şi 400 mm, funcţionând gravitațional.
b) Se vor realiza două staţii de pompare: SP 1 în şi SP 2 în Păsureni. Staţiile de pompare sunt de tip
cheson din elemente de beton armat turnat monolit cu diametrul de 3,00 m și 4,00 m şi de
adâncime cca. 6,00 - 8,00 m.
a) Se vor realiza conducte de evacuare a apei uzate din staţiile de pompare pe o lungime de 700 m,
executate din țeavă de PE-ID PE100 PN6 De 160 mm și De 200 mm, funcţionând sub presiune
între staţia de pompare şi colectoarele cele mai apropiate.
b) Se va realiza o subtraversare a râului Crișul Alb prin foraj dirijat, conducta de refulare montându-
se într-un tub de protecție din țeavă de PEID100 Pn 16 De 450mm.

20
c) Se va realiza o staţie de epurare mecano-biologică cu treaptă terțială de tratare a nămolului pentru
10.000 de locuitori echivalenți. Aceasta va fi amplasată în afara intravilanului localităţi Chișineu
Criș în partea de vest, cu evacuarea apei epurate în râul Crișul Alb.
d) La ieşirea din staţia de epurare, apa epurată va ajunge în emisarul Crișul Alb cu ajutorul unei
conducte care va funcţiona sub presiune, executată din ţeavă de polietilenă PEID100 Dn 315 mm
Pn6 atm cu lungimea de 590 m.
e) Racordarea la colectoarele menajere a tuturor imobilelor din cartierul Pădureni.
Costuri:
Obiect 1 Reţea canalizare menajeră - cartier Pădureni
* corp conductă: 11.280 ml x 0,50 ml = 5.640,00 LEI
bu
* cămine de vizitare și inspecție 343 x 1,50 mp/buc = 171.500 LEI
c

5.811,500 LEI
Obiect 2 Staţie de Pompare ape uzate SP 1
bu
* Cămin Grătar SP 1 1 x 4,50 mp/buc = 10000 LEI
c
bu
* Staţie de Pompare 1 x 25,00 mp/buc = 40000 LEI
c
* Conductă de refulare 165 ml x 0,50 ml = 49500 LEI
bu
* cămine de vane - construcții 2 x 1,50 mp/buc = 1000 LEI
c
bu
* platformă auto 1 x 42,00 mp/buc = 42000 LEI
c
bu
* drum de acces 1 x 49,00 mp/buc = 50000 LEI
c
* branşament de apă Dn 3/4" 10 ml x 0,50 ml = 5000 LEI
bu
* cămin de apometru 1 x 1,50 mp/buc = 2000 LEI
c

199500 LEI
Obiect 3 Staţie de Pompare ape uzate SP 2
bu
* Cămin Grătar SP 2 1 x 4,50 mp/buc = 10000 LEI
c
bu
* Staţie de Pompare 1 x 25,00 mp/buc = 40000 LEI
c
* Conductă de refulare 310 ml x 0,50 ml = 49500 LEI
21
 bu
* platformă auto 1 x 49,00 mp/buc = 42000 LEI
c
bu
* drum de acces 1 x 94,00 mp/buc = 100000 LEI
c
* branşament de apă Dn 3/4" 10 ml x 0,50 ml = 5000 LEI
bu
* cămin de apometru 1 x 1,50 mp/buc = 2000 LEI
c

248500 LEI

Obiect 4 Traversare râul Crişul Alb

* conductă de refulare din: 225 ml x 0,50 mp/ml = 112500 LEI

112500 LEI
Obiect 5 Reţele de apă-canal Staţie de Epurare
* Colector menajer principal 565 ml x 0,50 ml = 282500 LEI
cămine de vizitare din tuburi
bu
* circulare de beton Dn 1000 11 x 1,50 mp/buc = 5500 LEI
c
mm
* Conductă de apă 640 ml x 0,50 ml = 96000 LEI
bu
* cămine de vane - construcții 1 x 1,50 mp/buc = 500 LEI
c
Conductă de refulare apă
* 590 ml x 0,50 ml = 88500 LEI
epurată
bu
* cămine de vane - construcții 1 x 1,50 mp/buc = 500 LEI
c

473500 LEI
Obiect 6 Drum acces staţie de epurare
drum din piatră spartă pe
* 765 ml x 3,75 mp/ml = 190000 LEI
balast compactat l=2,75 m

190000 LEI
Obiect 7 Staţie de Epurare
* staţie de pompare ape uzate 1 bu x 16,00 mp/buc = 135000 LEI
22
 c
instalaţie combinată
bu
* deznisipare şi separare 1 x 70,00 mp/buc = 60000 LEI
c
grăsimi
bu
* cămin distribuţie 1 x 15,00 mp/buc = 500 LEI
c
bazine de aerare şi decantoare bu
* 2 x 490,00 mp/buc = 20000 LEI
secundare c
bu
* camera suflantelor 1 x 60,00 mp/buc = 120000 LEI
c
bu
* cămin debitmetru 1 x 20,00 mp/buc = 2000 LEI
c
bu
* staţie de pompare ape epurate 1 x 12,00 mp/buc = 130000 LEI
c
bu
* staţie pompare nămol exces 1 x 20,00 mp/buc = 125000 LEI
c
instalaţie dezhidratare bu
* 1 x 42,00 mp/buc = 130000 LEI
mecanică nămol c
bazin de retenţie şi îngroşare bu
* 1 x 49,00 mp/buc = 140000 LEI
nămol c
bazin de alimentare staţie bu
* 1 x 21,00 mp/buc = 135000 LEI
dezhidratare c
bu 1.400,0
* platformă de uscare nămol 1 x mp/buc = 140000 LEI
c 0
bu
* clădire administrativă 1 x 48,00 mp/buc = 86400 LEI
c
drumuri pe un strat de balast bu 1.127,0
* 1 x mp/buc = 225000 LEI
de 25 cm, c 0
trotuar din dale de beton pe bu
* 1 x 132,00 mp/buc = 26400 LEI
fundaţie din beton 10 cm c
* Colectoare menajere: 290 ml x 0,50 ml = 145000 LEI
cămine de vizitare din tuburi
bu
* circulare de beton Dn 1000 7 x 1,50 mp/buc = 3500 LEI
c
mm
* Conductă de apă: 80 ml x 0,50 ml = 40000 LEI

23
 * Conductă de nămol: 150 ml x 0,50 ml = 60000 LEI
bu
* cămine de vane - construcții 2 x 2,00 mp/buc = 1000 LEI
c
cămine de apometru - bu
* 1 x 2,00 mp/buc = 2000 LEI
construcții c
* echipamente 1200000
total 2958300 lei
Obiect 8 Racorduri canal menajer imobile Pădureni
* conductă racord canal menaj: 4.200 ml x 0,50 ml = 1680000 LEI
bu
* cămine de racord 580 x 1,50 mp/buc = 174000 LEI
c

1854000 LEI

TOTAL 11478800 LEI

2632844 EURO

e). Durata de realizare, etapele principale și graficul de realizare a investiţiei

Realizarea investiţiei se propune într-un termen de 18 luni, după urmatorul grafic.
Graficul de implementare a investiţiei cuprinde următoarele etape principale:

Nr. Luna
Denumirea
Crt 1 1 1 1 1 1 1
activităţii 1 2 3 4 5 6 7 8 9 16 17
. 0 1 2 3 4 5 8

Licitaţie,
1
achiziţii

Proiectare şi
2
inginerie

Organizarea de
3
şantier

24
 Execuţia
4 investiţiei de
bază

5 Racord utilităţi

6 Taxă ISC

Asistenţă
7 tehnică şi
consultanţă

Recepţia la
8 finalizarea
lucrării

f). Număr de locuri de muncă create în faza de execuţie: 70 persoane iar numărul de locuri de
muncă create în faza de operare este de 2 persoane
Operatorul sistemului de apă/canal pentru oraşul Chişineu Criş este Serviciul de Apă/Canal din
cadrul Primăriei oraşului Chişineu Criş va trebui să creeze douănoi locuri de muncă pentru întreţinerea
noilor reţele de canalizare.

3. PLANUL DE ATENUARE A IMPACTULUI DE MEDIU STUDIU DE CAZ

3.1. Organizarea de şantier
Întrucat proiectul cuprinde două obiecte principale – construirea reţelelor de canalizare şi a staţiei
de epurare, organizarea de şantier va fi localizată într-un spaţiu ce va fi alocat de către beneficiarul
lucrărilor, Primăria Chişineu-Criş. În acest spaţiu se vor depozita şi materialele necesare pentru proiect.
Materialele depozitate în organizarea de şantier se vor transporta auto la punctele de lucru iar de
aici se vor transporta la locul de punere în operă.
Se recomandă a nu se stoca aceste materiale pe amplasamentele în lucru, motiv pentru care la
sfârşitul fiecărei zile de lucru materialele se vor returna în organizarea de şantier.
Pe perioada lucrărilor punctele de lucru se vor amenaja corespunzător pentru a suporta greutatea
maşinilor încarcate cu materiale, astfel încât să nu se creeze denivelări majore asupra solului.
3.2. Impactul asupra mediului şi măsuri de diminuare a acestuia în zonele afectate de lucrări

Măsuri de diminuare a impactului pentru factorul AER - ZGOMOT

25
 În cadrul desfăşurării activităţii de execuţie a lucrărilor de canalizare există următoarele surse de
emisie în atmosferă:

 Emisii de la sistemele de eşapare a echipamentelor de lucru.

Pentru menţinerea unui nivel cât mai redus al emisiilor de gaze de eşapament, acestea vor fi menţinute
în stare tehnică bună.

 În activitatea de recuperare a materialelor reciclabile sortate desfăşurată la punctele de lucru nu există

surse de emisie în atmosferă.
În cadrul desfăşurării activităţii cu instalaţii mobile există următoarele surse de emisie în atmosferă:
emisii de la sistemele de eşapare a gazelor arse ale autovehiculelor şi echipamentelor prevăzute cu
motoare cu ardere internă.
Se va avea în vedere limitarea pe cât posibil a emisiilor de praf în atmosferă.

 Autovehiculele, echipamentele de lucru (motopompe, prese de balotat, etc.), vor fi menţinute în stare
bună de funcţionare pentru a menţine zgomotul şi vibraţiile la un nivel scăzut. Se vor respecta
prevederile STAS 10009/1988 privind zgomotul şi OMS 119/2014 privind mediul de viață al
populației.
În cazul funcţionării instalaţiilor mobile, se va avea în vedere respectarea prevederilor HG
321/2005 republicată, a STAS 10009/1988 şi OMS 119/2014.
Măsuri de diminuare a impactului pentru factorul SOL
* Se va evita amplasarea directă pe sol a materialelor de construcţie. Suprafeţele destinate
depozitarii de materiale de construcţie, de recipienţi goliţi şi depozitării deşeurilor vor fi
impermeabilizate în prealabil – se vor folosi: folie de polietilenă, platforme de beton existente,
dar şi containere de mare capacitate pentru depozitarea de materiale de construcţii şi de deşeuri
din construcţii şi demolări .
* Se va asigura organizarea funcţională a incintelor organizărilor de şantier, astfel încât desfăşurarea
activităţii să se limiteze la spaţiile proiectate, în funcţie de specific (depozitare, spaţii manevră
etc.).
* Stratul de sol vegetal va fi îndepărtat cu grijă şi depozitat în grămezi separate şi va fi reinstalat
după reumplerea săpăturii, pentru a face posibilă refacerea vegetaţiei.
* Antreprenorul va aplica proceduri şi va asigura implementarea măsurilor de protecţie a solului
împotrivaeventualelor contaminări accidentale.
În scopul evitării scurgerilor, se vor utiliza numai ambalaje/recipiente de stocare de calitate
corespunzătoare, din care să nu existe scăpări de produs. În cazul scăpărilor accidentale se vor utiliza
materiale absorbante (Spill Sorb, Kemsorb, nisip) pentru colectarea deşeului scurs, care se colectează în
recipiente bine închise şi urmează acelaşi traseu de eliminare ca şi deşeul.
Colectarea, sortarea şi depozitarea pe categorii a deşeurilor se vor desfăşura doar pe suprafeţe
betonate.
În scopul evitării scurgerilor se vor utiliza numai recipiente de stocare corespunzătoare tipului de
deşeu stocat. Pentru deşeuri de produse petroliere (şlamuri cu conţinut de ţiţei, emulsii, vaseline etc.) se
folosesc recipiente tip, butoaie metalice şi din material plastic, iar pentru deşeuri corozive se folosesc
recipiente din PVC sau polietilenă (IBC-uri, butoaie).

26
 Stocarea temporară a ambalajelor pe amplasamentul de lucru se va face pe spaţiu betonat.
În caz de poluări accidentale, pentru desfăşurarea activităţilor de decontaminare – curăţare,
remediere şi/sau reconstrucţie ecologică a zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost
afectate este obligatorie respectarea prevederilor:HG nr.1403/2007 privind refacerea zonelor în care
solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate;
Măsuri de diminuare a impactului pentru factorul APĂ

 Pentru asigurarea protecţiei resurselor de apă, se interzic:

o aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale
bălţilor, în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi depozitarea pe malurile acestora a deşeurilor
de orice fel;
o evacuarea de ape uzate în apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, în bălţi, heleşteie sau în
iazuri, cu excepţia iazurilor de decantare;
o utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de ape fecaloid-menajere sau
cu conţinut periculos;
o spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora a vehiculelor, a altor utilaje şi agregate
mecanice, precum şi a ambalajelor sau obiectelor care conţin substanţe periculoase;
o aruncarea sau evacuarea în instalaţii sanitare ori în reţelele de canalizare a deşeurilor periculoase
şi/sau substanţelor periculoase;
o în cazul în care s-a produs o poluare accidentală, titularul este obligat să ia măsuri imediate pentru
înlăturarea cauzelor, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora şi să informeze imediat cea mai
apropiată unitate de gospodărire a apelor asupra acestei poluări;
o titularul are obligaţia dotării cu mijloace specifice de intervenţie în cazuri de poluări accidentale;
Se vor respecta prevederile următoarelor acte normative:
- HG nr.188/2002, privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, completat şi
modificat prin HG nr.352/2005, completat şi modificat de 210/2007 respectiv:
o Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi
direct în staţiile de epurare, NTPA-002/2002;
o Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane la
evacuarea în receptorii naturali, NTPA-001/2002;
- Deşeurile solide, combustibilii sau uleiurile nu se vor deversa în cursurile de apă. Se recomandă
colectarea selectivă a acestora şi evacuarea de pe amplasament în vederea valorificării/eliminării prin
firme autorizate.

Măsuri pentru gestionarea deşeurilor generate pe amplasament în perioada de execuţie

În etapa de construcţie vor rezulta cantităţi semnificative de deşeuri comparativ cu etapă de
exploatare, în special în timpul lucrărilor de dezafectare şi de înlocuire a conductelor existente. Vor fi
generate, printre altele, următoarele tipuri de deşeuri:
* deşeuri cu componente vegetale rezultate din defrişarea arborilor şi arbuştilor de pe traseul
conductelor;
* spărtură de asfalt;
* pământ de excavaţie excedentar;

27
* deşeuri rezultate din demolarea şi renovarea construcţiilor: deşeuri lemn, deşeuri zidărie, beton
etc.
* În planul de managementul mediului pe durata execuţiei lucrărilor, Antreprenorul va include şi un
plan complet de gestionare a deşeurilor, care va conţine, dar nu se va limita la:
* inventarul tipurilor şi cantităţilor de deşeuri ce vor fi produse, inclusiv clasa lor de periculozitate;
* evaluarea oportunităţilor de reducere a generării de deşeuri solide, în special a tipurilor de deşeuri
periculoase sau toxice;
* determinarea modalităţii şi a responsabililor pentru implementarea măsurilor de gestionare a
deşeurilor.
* Vor fi incluse, de asemenea, următoarele măsuri fără a se limita la:
* Eventualele deşeuri impurificate de lubrifianţi şi alte substanţe contaminante vor fi curăţate înainte
de a fi predate unor firme autorizate în vederea reciclării/valorificării.
* Depozitarea deşeurilor se va face în spaţii autorizate pentru aceasta.
* Pământul de excavaţie va fi refolosit pe cât posibil ca material de umplutură. Solul contaminat va
fi considerat deşeu şi va fi înlăturat în consecinţă, la un depozit de deşeuri periculoase. Surplusul
de pământ va fi depozitat în spaţii aprobate de primărie. Stratul de sol vegetal va fi îndepărtat şi
depozitat în grămezi separate şi va fi redistribuit după reumplerea şanţurilor.
* Depozitarea provizorie a materialelor pe amplasament se va realiza numai pe folii de plastic
rezistente, astfel încât să se reducă riscul poluării solurilor şi a apei freatice.
* Constructorul va asigura degajarea de orice resturi de materiale de construcţie sau deşeuri de pe
traseul lucrărilor, la sfârşitul acestora şi refacerea atentă a tuturor zonelor verzi afectate pe
parcursul lucrărilor.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, titularul are
următoarele obligaţii:
* să gestioneze deşeurile fără a pune în pericol sănătatea umană şi fără a dăuna mediului, în special:
* fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună sau floră;
* fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor;
* fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special;
* să valorifice deşeurile cu respectarea ierarhiei deşeurilor şi a protecţiei sănătăţii populaţiei şi a
mediului;
* să colecteze separat cel puţin următoarele categorii de deşeuri:hârtie,metal, plastic şi sticlă şi să nu
amestece aceste deşeuri;
* abandonarea deşeurilor este interzisă;
* eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate în acest scop este interzisă;
* să nu amestece diferitele categorii de deşeuri periculoase cu alte categorii de deşeuri periculoase
sau cu alte deşeuri, substanţe ori materiale, cu excepţia situaţiilor în care amestecul de deşeuri
periculoase cu alte deşeuri, substanţe sau materiale se face numai cu acordul autorităţilor publice
teritoriale pentru protecţia mediului şi doar în situaţiile în care sunt respectate condiţiile precizate
la art.20 din Legea 211/2011, amestecarea include diluarea substanţelor periculoase;

Măsuri pentru gestionarea substanţelor periculoase şi ambalajelor

28
 - Constructorul este obligat să respecte prevederile HG nr. 621/2005 privind gestionarea
ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare.
o Ambalajele şi deşeurile de ambalaje vor fi predate către un operator economic pentru valorificarea
deşeurilor de ambalaje sau incinerarea acestora în instalaţii de incinerare a deşeurilor cu recuperare de
energie;
- Constructorul este obligat să respecte prevederile HG nr. 235/2007 privind gestionarea
uleiurilor uzate:
o Se va asigura colectarea separată a uleiurilor uzate, precum şi stocarea în condiţii de siguranţă
pentru sănătatea populaţiei şi protecţia mediului;
o Se va preda toată cantitatea de ulei uzat operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de
valorificare sau eliminare şi să păstreze o probă de ulei prelevată din fiecare transport. Proba se
păstrează până când analiza acesteia confirmă calitatea declarată de colector şi uleiul uzat poate fi
valorificat sau eliminat;
o La livrare, uleiurile uzate vor fi însoţite de declaraţii pe propria răspundere, conform modelului
prevăzut în legislaţie;
o Se va păstra evidenţa privind uleiul proaspăt consumat, precum şi cantitatea, calitatea, provenienţa,
localizarea şi înregistrarea stocării şi predării uleiurilor uzate şi se va raporta semestrial şi la solicitarea
expresă a autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului;
- Constructorul este obligat să respecte prevederile HG nr.1132/2008 privind regimul bateriilor şi
acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori:
o Deşeurile de baterii şi acumulatori auto şi industriali care prezintă deteriorări ale carcaselor sau
pierderi de electrolit trebuie să fie colectate separat de cele care nu prezintă deteriorări sau pierderi de
electrolit, în containere speciale, pentru a fi predate operatorilor economici care desfăşoară, pe bază de
contract, o activitate de tratare şi/sau reciclare;
- Constructorul este obligat să respecte prevederile HG nr. 170/2004 privind gestionarea
anvelopelor uzate
o Se interzice abandonarea pe sol, prin îngropare, în apele de suprafaţă şi ale mării teritoriale a
anvelopelor uzate;
o Se interzice incinerarea anvelopelor uzate;
o Anvelopele uzate se vor preda către operatori autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului,
pentru valorificarea acestora;

3.3. Punerea in operă a materialelor şi a lucrărilor

Realizarea lucrărilor cuprinde următoarele:
- lucrările de terasament necesare;
- lucrările necesare de betonare şi beton armat;
- lucrările necesare de impermeabilizare şi protecţie;
- lucrările necesare legate de arhitectură şi finisaj;
- aprovizionările necesare inclusiv transport până la locul de punere în operă;
- orice alte activităţi necesare pentru executarea lucrărilor.
Realizarea lucrărilor mecanice
- achiziţionarea şi instalarea tuturor dispozitivelor de fixare şi furniturilor necesare;
29
 - achiziţionarea, asamblarea şi instalarea echipamentului mecanic necesar;
- testare în uzină – livrare;
- transport până la locul montajului inclusiv toate asigurările;
- montaj;
- testare în orice fază;
- punere în funcţiune şi piese de schimb;
- toată mâna de lucru calificată şi necalificată;
- orice alte activităţi necesare pentru executarea lucrărilor.
Realizarea lucrărilor de terasamente
- toate lucrările necesare de excavaţii, până la adâncimea necesară, indiferent care este aceasta, în
orice gen de sol, în prezenţa apei subterane sau nu;
- eliminarea materialului excavat în exces, dacă există;
- îmbunătăţirea rezistenţei solului pentru a susţine fundaţia, dacă este necesar, inclusiv furnizarea
de material aprobat;
- lucrari de compactare, după cum sunt necesare şi specificate;
- umplerea finală inclusiv furnizarea de material de umplere adecvat în cazul în care este necesar;
- restabilirea suprafeţei, dacă este necesar.
Realizarea lucrărilor de amenajare teren
- demolarea structurilor existente va include, dar nu se va limita la :
- toate lucrările de terasamente necesare;
- demolarea şi eliminarea oricărei structuri vizibile sau îngropate, indiferent de natura acesteia;
sau de materialul din care este realizată;
- demontarea şi eliminarea oricăror conducte perimate, cabluri electrice sau de comunicaţii,
echipamente mecanice sau electrice;
- relocarea anumitor conducte sau cabluri electrice ori de comunicaţii, dacă este necesar;
- orice alte activităţi aferente.

3.4. Lucrări de refacere a amplasamentului la finalizarea investiţiei

Igienizarea zonelor de lucru şi a incintelor amenajate
Pe amplasamentele pe care se efectuază lucrările, constructorul este obligat:
- să nu taie arbori şi să nu defrişeze vegetaţie decât în măsura în care este necesar acest lucru ;
- colectarea deşeurilor rezultate din asamblarea tuturor lucrărilor şi transportarea lor la sediul
organizării de şantier, unde vor fi valorificate.Aceste operaţiuni se vor face la terminarea
activităţii fiecărei zile
- colectarea deşeurilor menajere în pubele şi transportul acestora la sediul de şantier unde vor fi
predate operatorilor specializaţi
- vidanjarea toaletelor ecologice de către operator specializat
Retragerea maşinilor, utilajelor de pe amplasament şi lucrări de reabilitare a mediului
- la finalizarea lucrărilor se vor retrage de pe amplasament maşinile, utilajele, pubelele de gunoi
şi toaletele ecologice folosite de către personal
- se va reabilita terenul afectat de circulaţia maşinilor şi unde este necesar se va reface solul
vegetal
Măsuri de reducere a impactului asupra mediului
30
 În vederea minimizării impactului pe termen scurt, asociat activităţilor de construcţie,
demolare, amenajare, reamenajare sau modernizare, se recomandă ca acestea să se efectueze într-un
mod controlat şi planificat ţinând cont de următoarele aspecte :
- gestionarea materialelor / utilajelor pe amplasament se vor desemna şi amenaja locuri dedicate
pentru depozitarea materialelor şi a utilajelor, dotate cu materiale de acţiune în cazul unor
scurgeri accidentale de combustibil, ulei(rumeguş, nisip, etc);
- calitatea materialelor : se recomandă ca materialele utilizate în procesul de construcţie să poată
fi reciclate sau refolosite, astfel la momentul închiderii zonei, cantitatea de deşeuri care nu poate
fi reintrodusă în circuit fie prin reciclare sau refolosite, să fie minimă;
- planificarea lucrărilor : pentru activităţile de construcţie şi amenajare trebuie elaborat un plan
HSEQ (Health, Safety, Environment and Quality) care să conţină aspecte legate de planificarea
şi etapizarea lucrărilor, mentenanţa utilajelor, instruirea personalului, gestionarea deşeurilor,
toate aceste aspecte putând exercita un efect negativ asupra mediului dacă nu sunt gestionate
corect;
- dezafectarea zonei : ţinând cont de specificul lucrărilor, se va ţine cont de aspectele mai sus
menţionate, iar după înlăturarea tuturor materialelor sau utilajelor se va efectua refacerea
substratului de pe amplasament, în vederea restabiliri condiţiilor iniţiale.
Pentru impactul indirect pe termen scurt, se recomandăca toate transporturile necesare pe
perioada de amenajare şi construcţie să fie gestionate cât mai eficient astfel încât să se reducă la
minim numărul lor, acest aspect fiind de asemenea parte integrantă din planul HSEQ
elaborat.Îm acest sens,se recomandă ca materialele, echipamentele şi utilajele necesare să fie
astfel combinate încât să se asigure transportul lor cu un minim de transporturi pentru a
minimiza impactul asupra zonelor tranzitate.
Recomandări : se recomandă ca întreaga activitate care urmează să se desfăşoare, să se realizeze
în conformitate cu legislaţia în vigoare şi având în vedere următoarele măsuri:
- se interzice orice deversare de ape uzate, reziduuri sau deşeuri de orice fel în apele de suprafaţă
sau subterane, pe sol sau în subsol, ce pot rezulta pe perioada derulării proiectului;
- se va evita depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice natură ce vor rezulta pe perioada
derulării lucrărilor de realizare a proiectului;
- se va delimita fizic, cu exactitate aria de lucru, astfel încat să nu se producă distrugeri inutile de
teren.Solul vegetal rezultat din activitătile de construcţie va fi depozitat astfel încât să poată fi
folosit la reconstrucţia zonelor afectate;
- eventualele deşeuri reciclabile se vor preda la centrele de colectare autorizate;
- deşeuri menajere din organizarea de şantier se vor depozita într-un spaţiu special amenajat,
urmând a fi transportate la un depozit de deşeuri nepericuloase în funcţiune;
- se va realiza refacerea ecologică a zonelor afectate de execuţia lucrărilor;
- menţinerea în stare bună de funcţionare a utilajelor care vor fi folosite;
- folosirea utilajelor în limita strictului necesar;
- reducerea vitezei de rulare a mijloacelor de transport pe căile de acces;
- solul vegetal va fi depozitat separat de restul materialului rezultat în urma decopertării;
- evitarea scurgerilor accidentale de produse petroliere în apă şi pe sol;
- toate lucrăril e se vor desfăşura punctiform,focalizate separat pe fiecare obiectiv;
- deplasarea utilajelor grele se va desfăşura pe drumurile desemnate, cu respectarea strictă a
prevederilor proiectului;

31
 - se va urmări să nu existe scurgeri de ulei sau combustibil, iar utilajele defecte, utilităţile
aferente inutile(cauciucuri, bidoane, subansamble metalice, etc) vor fi depozitate într-un spaţiu
special amenajat, fiind exclusă depozitarea acestora în zone cu vegetaţie;
- se interzice spălarea maşinilor şi utilajelor în zona de lucru;
- se interzice arderea deşeurilor;
- evitarea defrişărilor inutile;
- utilajele şi mijloacele de transport vor fi verificate periodic în ceea ce priveşte nivelul de
monoxid de carbon şi concentraţiile de emisii în gazele de eşapament şi vor fi puse în funcţiune
numai după remedierea eventualelor defecţiuni;
- deşeurile menajere se vor colecta în recipienţi speciali şi se vor transporta în locuri special
amenajate pentru astfel de deşeuri;
- nu se vor realiza alimentări cu carburanţi sau uleiuri în cadrul zonelor verzi sau protejate;
- întreg personalul care va participa la executarea lucrărilor va fi instruit asupra protecţiei
mediului;
- protecţia florei şi faunei locale aflate în apropiere prin prevenirea poluărilor / deteriorărilor /
dezechilibrelor accidentale;
- se va asigura în timpul lucrărilor un stoc permanent de materiale absorbante a produselor
petroliere;
- se va respecta limita de greutate la încărcare în mijloacele de transport impusă prin legislaţia în
vigoare sau alte hotărâri ale administraţiei locale.

CONCLUZII

Una dintre problemele majore ale secolului, dezbătută intens în contextul majorității
evenimentelor politice și economice internaționale, este cea a raportului economie-ecologie. Dacă, până
în prezent, cele două abordări s-au aflat într-un raport de subordonare, tendințele de promovare a
conceptului de dezvoltare durabilă pe plan mondial impun o reconfigurare a poziției acestora, în sensul
stabilirii unor relații de coordonare și armonizare a principiilor ce le caracterizează.
Dificultatea armonizării principiilor de creștere economică și a principiilor ecologice derivă, în special,
din faptul că economiștii și ecologiștii se situează încă pe poziții divergente, diametral opuse, cu privire
la principalele modalități de atingere a unui optim economic, capabil să respecte, în mare măsură,
principiile protecției mediului.
În literatura de specialitate, se pot identifica abordări care consideră că poluarea se datorează, în
bună măsură, unei cauze de natură economică; de fapt, cauzei economice i seadaugă, de regulă, și una
de natură juridică, fapt ce îngreunează măsurile practice de reducere a poluării. Această situație
anormală apare din cauza faptului că nu toți factorii de mediu au asociat un drept explicit de
proprietate.
Modelul concurenței perfecte se întemeiază pe evidența unui drept de proprietate clar definit, care
permite negocierea prețului de vânzare. Aerul, apa și parțial solul au caracter de resurse în proprietate

32
comună și sunt utilizate la costuri insignifiante în raport cu importanța lor. Pentru acestea nu există un
proprietar explicit care să ceară un preț mai mare sau mai mic pentru utilizarea lor.
Prețul factorilor de mediu, în general redus, în raport cu importanța lor, încurajează utilizarea
excesivă, risipa și distrugerea acestora, mai ales că reflectarea lor în costuri este minoră și deci nu
afectează deciziile de comercializare, prețurile, investițiile etc.
De multe ori, asistăm la o deplasare a costurilor poluării asupra altor plătitori (cum ar fi unele
costuri pe care le plătește omul pentru sănătate, fără să lege, în mod explicit, degradarea acesteia de
poluarea mediului, sau costurile plătite de utilizatorii de apă situați în aval față de o serie de poluatori
din amonte), acțiune denumită externalizarea costurilor.

Lucrările de investiție pentru protecția mediului în orașul Chișineu Criș care se vor executa, se
referă în principal la realizarea canalizării apelor uzate în Cartierul Pădureni, care în prezent nu
dispune de canalizare iar populația se folosește de soluții improvizate pentru evacuarea apelor uzate din
gospodării, poluând apele subterane, solul, etc.
Din acest motiv administrația locală (Primaria orașului Chișineu Criș) dorește să construiască
acest sistem de colectare a apelor uzate de la populație cu caracter nepoluant, ecologic. În acest sens s-a
promovat un proect de finanțare europeană care consta circa 2,6 mil.euro și care constă în executarea
de rețele de canalizare în cartierul Padureni precum și o stație de epurare în orașul Chișineu Criș,
protejând astfel și râul Crișul Alb, făcându-l mai curat, mai nepoluat.
Sunt prezentate în lucrare, în detaliu, costurile realizării proiectului pe tipuri de lucrări dar și
planul de atenuare a impactului de mediu, întrucât lucrările care se execută au influențe majore asupra
mediului în oraș în special începând de la organizarea de șautier, la punerea în operă a materialelor și
până la refacerea amplasamentului la finalizarea investiției.

Bibliografie

1. Angelescu, A., Ponoran, I., Ciobotaru, V. (2003). Mediul ambiant și dezvoltarea durabilă,
Editura ASE, București
2. Bran, P., Bran, F. (2004). Dimensiunea economică a impactului de mediu, Editura ASE,
București
3. Ciobotaru, V., Smaranda, D., Socolescu, A.M. (2009). Dicționar. Protecția mediului, Editura
ASE, București
4. Ciobotaru, V., Socolescu, A.M. (2006). Priorități ale managementului de mediu, Meteor Press,
București
5. Ciobotaru, V., Frăsineanu, C., Frăsineanu, I., Țăpurică, O.C. (2011). Politici ecologice de
mediu, Editura Economică, București
6. Dumescu F. (2007). Managementul mediului și dezvoltare durabilă, Editura Eurostampa,
Timișoara
7. Dumescu F. (2006). Evaluarea înpactului asupra mediului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca

33
8. Dumescu F., Guveanu D. (2002). Geografia resurselor în economiă mediului, Editura Bion,
Satu Mare
9. Frăsineanu, I., Băloiu, L.M. (2007). Economia și protecția mediului înconjurător, Editura ASE,
București
10. Negrei, C. (2004). Economia și politica mediului, Editura ASE, București
11. Petrescu, I., (2005). Managementul mediului, Editura Expert, București
12. Platon, V. (1997). Protecția mediului și dezvoltarea economică, Editura Economică, București
13. Preda, G., Brăteanu, C., Socolescu, A.M. (2005). Valorificarea resurselor naturale, Volumul II,
Editura International University Press, București
14. Rojaschi, V., Grigore, F., Ciomoș, V. (2008). Chidul evaluatorului și auditorului de mediu,
Editura Economică, București
15. Vișan, S., Angelescu, A., Alpopi, C. (2000). Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Editura
Economică, București

34