GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL STUDII SUPERIOARE DE MASTER

CATEDRA: ECONOMIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

Lucrul Individual
la disciplina Management

Tema: Eco-management și responsabilitatea socială a companiei

Studentul gr. 123 f/f

Adrian Ciobanu

Profesor:
Tatiana TOFAN,
Dr., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2021

1
 CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………….. 3

1. Noțiunea de management ecologic..........................................................................4-6

2. Evoluția conceptului de responsabilitate socială..........................................................7

3. Definirea responsabilității sociale a companiei.......................................................8-10

4. Conținutul responsabilității sociale a companiei....................................................11-12

5. Responsabilitatea socială a companiei în domeniul ecologic................................13-17

Concluzii ………………………………………………………………………………17

Bibliografie ……………………………………………………………………………18

2
 Introducere
Dacă până acum trei decenii, majoritatea obiectivelor industriale erau apreciate doar sub
aspectul eficienței economice, în momentul actual datorită dezvoltării industriale intense,
activitatea umană a influențat din ce în ce mai mult mediul înconjurător motiv pentru care în
cadrul conceptelor de dezvoltare durabilă a apărut noua orientare care ține cont şi de modul în
care întreprinderea se relaționează cu mediul înconjurător. În acest context organizațiile sunt
preocupate din ce în ce mai mult să atingă şi să demonstreze performanțele de mediu, controlând
impactul propriilor activități, produse sau servicii asupra mediului. Aceste aspecte se înscriu în
contextul legislației din ce în ce mai stricte, al dezvoltării politicilor economice şi a altor măsuri
destinate să încurajeze protecția mediului, a creşterii preocupării întreprinderilor privind
problemele legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabilă.
În ultimul timp se observă din ce în ce mai multe efecte negative la nivel global datorate
impactului activităților industriale în special. Din acest motiv, în ultimii ani s-a pus un accent din
ce în ce mai mare pe impactul ecologic al activităților umane. Tot mai des apar programe de
cercetare care au pe plan prioritar aspecte legate de protecția mediului înconjurător.
În cadrul sistemelor de management, calitatea şi siguranța muncii în conformitate cu
protecția mediului sunt valori care ar trebui promovate şi controlate intens prin proceduri
cunoscute tuturor participanților la procesele de muncă. Parlamentele şi guvernele țărilor
manifestă o sensibilitate mare față de valorile create prin reglementări legale care constituie de
altfel baza sistemului de guvernământ. Exista un mare număr de reglementări care determină
comportamentul mediului industrial pentru a face mediul de muncă mai prietenos şi mai sigur.
Organizațiile non-guvernamentale prin standardizarea activităților se străduiesc sa
îmbunătățească şi perfecționeze calitatea, protecția mediului şi siguranța lui, în particular a
medeiului de muncă şi în general a mediului ecologic.
Totodată, societatea se confruntă cu o serie importantă de transformări. Acestea se
datoreaza în principal trecerii la abordarea de dezvoltare sustenabilă a societății. Contribuții în
acest sens sunt necesare de la toate sectoarele de activitate incluzand aici și segmentul de afaceri
(companii). In Europa, un număr din ce în ce mai mare de companii încep să implementeze
activități de responsabilitate socială. Afacerile trec în mod voluntar dincolo de oblligațiile legii în
ceea ce privește sfera socială și protecția mediului și încep să folosească o serie de instrumente și
măsuri în acest sens. În Marea Britanie spre exemplu s-a înființat Ministerul Responsabilității
Sociale.

3
 1. Noțiunea de management ecologic
Managementul ecologic este o știință relativ tînără, apărută ca parte a ecologiei la
sfîrșitul secolului al XX-lea, aceasta avînd sarcina reducerii minime a influienței
dezvoltării tehnologice și economice asupra biosferei.
Managementul ecologic este știința de gestionare a mediului înconjurător.
Managementul ecologic se referă la planificarea ecologică, focalizîndu-se pe implementare,
monitorizare, verificare și control, precum și pe confruntarea practică cu obiectivele
conservării mediului de viață.
Unele dintre definițiile managementului ecologic sunt:
 Managementul ecologic este abordarea care depășește managementul resurselor
naturale, pentru a se baza și pe mediul politic, social și natural. Se ocupă cu
întrebările referitoare la valori și distribuire, avînd un mecanism de reglementare
natural și o echitate între generații.
 Managementul ecologic subînțelege o descriere generală a proceselor realizate de
profesioniști sistemic orientați, care se ocupă cu științele naturale, sociale sau cu
diferite ramuri ale ingineriei, împiedicînd astfel problemele mediului de viață pe
care l-au schimbat și influențat negatriv oamenii, toate acestea avînd bază
interdisciplinară cu un punct de observare cantitativ sau futuristic.

Caracteristicile managementului ecologic sunt:

 Managementul ecologic susține dezvoltarea durabilă;
 Managementul ecologic se ocupă cu lumea influențată de om;
 Managementul ecologic necesită o abordare multidisciplinară;
 Managementul ecologic trebuie să integreze diferite atitudini despre dezvoltare;
 Managementul ecologic solicit integrarea științei, a deciziilor politice, a planificării
și a responsabilității;
 Managementul ecologic recunoaște nevoile umane de bază;
 Managementul ecologic are o scară temporară care include și depășirea termenilor
de scrută durată;
 Așa cum managementul ecologic recunoaște amenințări și probleme, tot astfel
trebuie asigurată și depășirea acestora;
 Managementul ecologic stimulează gestionarea, nu exploatarea.

4
 Managementul ecologic este o formă specifică de competențe ale oamenilor din
cadrul compaiei de a lucra și a trăi conform naturii.
Managementul ecologic devine o parte inevitabilă a afacerilor fiecărei firme.
Indicatorii care arată în ce mod influiențează compania mediul de viață, resursele naturale,
poluarea și altele, influiențează și destinul companiei respective, iar nerespectarea
reglementărilor ecologice poate determina pierderea unui produs de pe piață sau chiar
falimentul companiei.
În viața economică contemporană, în special se evidențiază impactul factorilor
ecologici asupra riscului de facaeri, prin apariția daunelor ecologice care pot provoca
daune materiale sau nemateriale semnificative afacerilor companiei.
Dezvoltarea durabilă, adică dezvoltarea fără un impact negativ asupra mediului de
viață este motto-ul general al afacerilor în companiile moderne de astăzi. Acest motto este
inclus și în cel mai nou standart ecologic, ISO 14001, și se aplică în întreaga lume.
Responsabilitatea ecologică a fiecărei companii provine din faptul că activitățile
economice sunt cele care pun în pericol și au cel mai mare impact asupra echilibrului
ecologic în natură.
Iresponsabilitatea economică față de resursele naturale și poluările urbane
influențează negativ imaginea companiei.
Numeroase incidente ecologice care apar în întreaga lume, în pofida tehnologiei
avansate, avertizează drastic toți participanții la viața economică, că fiecare misiune
ecologică se plătetește foarte scump. Cea mai scumpă este, desigur viața pusă în pericol și
agravarea sănătății omului, care provoacă și nesiguranță în mediul înconjurător.
În afară de elementele specificate ale managementului ecologic și ale
managementului dezvoltării durabile, subiecte importante într-o companie sunt și:
gestionarea produsului, ambalajul și împachetarea, depozitarea deșeurilor, protecția solului,
gestionarea materialelor dăunătoare, gestionarea energiei și controlul zgomotului.
În țările dezvoltate, subiectelor care țin de ecologie și de dezvoltare economică
durabilă nu li se dedică doar cercetările teoretice, ci acestea se rezolvă și practic.
La nivelul unei companii, aceasta înseamnă:
 Creșterea fondurilor alocate pentru eliminarea proceselor dăunătoare ale procesului
tehnologic asupra naturii și asupra resurselor umane;
 Reducerea posibilității de provocare a riscurilor ecologice și operative prin
creșterea responsabilității ecologice;
 Adaptarea tuturor afacerilor companiei cerințelor din standartele ecologice și
5
 cerințelor din sistemul managementului calității;
 Creșterea investițiilor ecologice;
 Planificarea și realizarea unui comportament ecologic și economic rațional în ceea
ce privește cheltuirea resurselor naturale;
 Introducerea tehnologiilor pure, bazate pe conceptul de ecologizare a producției;
 Creșterea responsabilității complexe a managementului în ceea ce privește
atingerea parametrilor ecologici în viața companiei, prin respectarea tuturor
standartelor ecologice;
 Formarea și introducerea politicii ecologice în companie;
 Un control realizat cu regularitate a performanțelor ecologice, precum și
informarea publicului etc.
Țările înalt dezvoltate au legislații foarte stricte, prin care sancționează
responsabilitatea companiei pentru provocarea daunelor ecologice, inclusiv și
responsabilitatea retroactivă pentru poluarea mediului înconjurător, unde fiecare participant
la incidentul ecologic răspunde pentru întreaga daună apărută, indiferent cît de mult sau de
puțin a contribuit la aceasta.
În țările aflate în tranziție, încă nu se aplică standarte ecologice stricte în afacerile
companiilor, însă dezvoltarea sistemului de management european indică nevoia de
îmbunătățire a performanțelor ecologice. Aceasta se obține prin introducerea sistemului
european de management ecologic.
Încetul cu încetul, managementul ecologic devine o profesie și un factor foarte
important în afaceri.
Companiile văd în managementul ecologic o poziție mai bună pe piață. Companiile
concurente tind să organizeze cît mai bine managementul ecologic, fiindcă știu că
consumatorii așteaptă o grijă mai atentă față de ecologie.
Modelul de management ecologic
Modelul sistemului de management ecologic ilustrează cinci faze, care se repetă
ciclic:
I. Prima fază include definirea politicii ecologice, care presupune și obligațiile
managementului de îmbunătățire a gestionării și armonizării managementului
ecologic cu principiile ecologice;
II. A doua fază include planificarea programului pentru îmbunătățirea performanțelor
ecologice pe baza influenței tuturor activităților și a outputurilor asupra mediului

6
 înconjurător;
III. A treia fază include aplicarea și întreținerea sistemului de management ecologic, cel
mai des pe baza standardului ISO 14000, în urma circumstanțelor normale sau
extraordinare;
IV. A patra fază include monitorizarea și controlul ecologic intern al realizării
programului și acțiuni corective stabilite conform politicii ecologice;
V. A cincea fază presupune revizuirea și analiza rezultatelor managementului cu privire
la stabilirea acestora cu cerințele ecologice, precum și definirea noilor obiective.

2. Evolutia conceptului de responsabilitate socială

Se poate afirma că primele dezbateri la nivel academic despre Responsabilitatea
Socială a Companiilor a început în anii 1950.
Sub denumirea de “Responsabilitatea socială” inițial a avut în prim plan asteptările
societății de la mediul de afaceri și la obligatiile etice ale companiei față de aceasta.
Howard Bower, ‘părintele’ CSR, definea CSR ca fiind: “obligațiile oamenilor de afaceri de
a urma acele politici, de a lua acele decizii, sau de a urma acele direcții care sunt agreate în
termeni de valori și obiective de către societatea noastră”.
În contrast cu aceasta, în anii 1970 direcția de cercetare științifică s-a mutat către
capacitatea companiilor de a răspunde la cerințele mediului.
Cu denumirea de “Răspunderea socială a Companiei”, s-a ridicat problema felului
în care și cu ce consecințe companiile ar trebui sau pot să se adapteze nevoilor societății.
În același timp, conceptul de “Performanță Socială a Companiei” (CSP) s-a
dezvoltat .
In anii 1980 -1990, Teoria Stakeholderilor a adus o importantă contribuție a
discursului privind CSR. A schimbat paradigma stakeholderilor a lui Milton Friedman
(1970) care considera că maximizarea rezultatelor financiare către acționari este cea mai
mare responsabilitate socială a unei companii.
Cetățenia Companiei se leagă de teoria contractului social – prin care se spune că o
companie aparține mai degrabă comunității în care activează decît a unor persoane) ca o
extensie a acestuia, compania devenind un cetățean al comunității față de care are niște
drepturi și obligații.
Guvernanța corporativă (CG) a aparut ca și concept în 1992, ca urmare a raportului
Cadbury din UK. Guvernanța corporativă este definită ca fiind managementul întregului

7
sistem de relații între consiliu de conducere, management, acționari și alți stakeholderi.

3. Definirea responsabilităţii sociale a companiei

Etica şi responsabilitatea socială sunt apropriate și întrepătrunse. Responsabilitatea
sociala a companiilor reprezintă preocuparea managerilor de a întreprinde acţiuni care
protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii, cât şi interesele organizaţiei . Această
preocupare este demonstrată de către managerii care consideră atât interesul pe termen lung al
companiei lor cat şi relaţiile companiei cu mediul (societatea) în care operează.
Cu alte cuvinte, pe lângă responsabilitatea managerilor de a conduce compania în aşa fel
încât sa creeze profit, ei au o responsabilitate socială față de mediul în care operează, faţă de
angajaţii lor, față de consumatori, etc., adică faţă de tot ceea ce se constituie ca stakeholderi
(mediu, clienţi si consumatori, acţionari, angajaţi, creditori, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, furnizori, publicul larg) ai companiei.
Astăzi o companie nu mai este suficient să-și îndeplinească obiectivele legate de profit, ea
trebuie sa dezvolte programe de protecţia mediului, să ofere şanse egale de angajare, să creeze
locuri de muncă sigure, să producă produse sigure şi multe altele.
Literatura de specialitate ne oferă un şir de exemple elocvente din practica mondială, care
demonstrează atitudinea unor firme faţă de responsabilitatea socială.
Astfel, la începutul sec.XX Andriu Carneghi, care se ocupa de producerea oţelului a
investit 350 milioane de dolari în programele sociale şi a construit aproape 2000 de biblioteci.
John D. Rocfeller a jertfit 550 de milioane de dolari şi a creat „Fundaţia Rocfeller”.
În jumătatea a doua a sec.XX activităţile de responsabilitate socială iau amploare. De
exemplu, Procter&Gamble a retras în mod voluntar de pe piaţă tampoanele marca Rely, la numai
câteva săptămâni după lansare, când s-a auzit de o posibilă infecţie.
Acţiunea fără precedent a lui Procter&Gamble, a retragerii după ce cheltuise 75 milioane
dolari în douăzeci de ani de cercetare şi pregătire a pieţei a constituit într-adevăr o strategie de
responsabilitate socială a organizaţiei. Un alt exemplu de responsabilitate socială îl constituie
acţiunea firmei americane M&M / Mars Co, când a suspendat folosirea unui colorant roşu
artificial, folosit pentru bomboane, atunci când cercetările au arătat că unele forme clare de
cancer sunt legate de asemenea coloranţi sintetici.
Faimoasa firmă „Levi Strauss”, care constă din 140 de întreprinderi amplasate pe întregul
mapamond şi unde lucrează aproape 44 mii de lucrători, anual consumă aproximativ 3% din
profitul brut al său pentru activităţile de responsabilitate socială.

8
 Cu toate că situaţia economică în republica noastră este complet diferită, totuşi putem
menţiona de acţiuni din domeniul responsabilităţii sociale. Astfel, istoria ne indică că încă la
sfârşitul secolului XIX Princesa Dadiani finanţează construcţia liceului pentru oameni săraci,
unde până nu demult era amplasat un bloc a Conservatorului.
În prezent, tot mai multe întreprinderi se încadrează în această activitate. De exemplu,
programul municipal din oraşul Chişinău „De la inimă la inimă” prevede atragerea agenţilor
economici spre finanţare şi patronarea familiilor cu mulţi copii, bătrânilor. Peste 240 de agenţi
economici din municipiul Chişinău au acceptat să ia parte la implementarea acestui program,
acordând patronaj de lungă durată la circa 4000 de persoane nevoiaşe din municipiu.
La această acţiune au răspuns aproximativ câte o întreprindere din zece la care s-au
adresat. Mult mai receptive sunt întreprinderile mari, care activează pe parcursul unei perioade
mai lungi de timp şi au reuşit să-şi formeze o cultură organizaţională puternică. Esenţial
contribuie la realizarea acestei programe întreprinderile: „Piaţa Centrală”, ”Carmez”, ”Tutun
CTC”, ”Moldtelecom”.
Totuşi, tratarea acestei responsabilităţi la nivelul unităţilor economice este încă
superficială. Aceasta poate fi explicat printr-un nivel jos al profitabilităţii firmelor, precum şi
prin necunoaşterea rolului responsabilităţii sociale în cadrul activităţii firmelor.
În evoluţia sa termenul de responsabilitate socială a preluat diverse abordări:
 obligaţie socială;
 reacţie socială;
 răspundere socială.
În conformitate cu prima abordare rolul unei întreprinderi în societate se reduce la cel de a
obţine profit, încadrându-se în limitele legislaţiei. Datorită faptului că societatea admite existenţa
întreprinderilor, obligaţia socială a lor constă în obţinerea profitului.
Această părere domina în rândul industriaşilor la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. Ei
considerau că businessul are doar o singură obligaţie – de a aduce profit. Magnatul Wiliam
Wanderbild, care se ocupa de construcţia căilor ferate a expus părerea comună printr-o frază,
devenită renumită:„La naiba cu poporul! Eu lucrezi pentru acţionari!”
În prezent această abordare a termenului de responsabilitate socială este depăşită.
Potrivit celei de a doua abordare a responsabilităţii sociale, cea de reacţie socială,
întreprinderea este menită nu numai să asigure societatea cu bunuri şi servicii, dar şi să aibă grijă
de unele din problemele sociale existente legate de ocrotirea mediului, combaterea şomajului etc.
În acest caz reacţia socială este privită ca voluntară şi deseori este direct determinată de
presiunile sociale. Însă, o unitate economică, care manifestă o reacţie socială în rezultatul

9
boicotului unor grupuri sau presiuni ale consumatorilor nu poate fi tratată drept social
responsabilă.
Astfel, când General Motors a scos de pe piaţă în 1980 1,1 milioane de automobile din
cauza defectelor la sistemul de frânare, această acţiune nu a fost un exemplu de responsabilitate
socială, ci o acţiune guvernamentală cu efect de lege, ceea ce a determinat scoaterea
automobilelor de pe piaţa americană.
Evoluând conceptul de reacţie socială s-a transformat în prezent în cel de răspundere
socială. Comportamentele sociale responsabile ale firmelor sunt anticipative, preventive şi nu
doar reactive sau restaurative, însemnând mult mai mult decât obligaţia socială sau reacţia
socială.
Responsabilitatea socială include adoptarea unei poziţii de sprijin pentru problemele
publice, acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate, anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii şi
acţiuni pentru satisfacerea lor, conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi
anticiparea legislaţiei dezirabile.
Un exemplu de răspundere socială servesc evenimentele de la fabrica Sara Lee Bakery
din New Hampton, Iowa, SUA. Mulţi salariaţi din firmă au început să sufere de sindromul
deficienţei carpiene, o afecţiune a încheieturii determinată de mişcările repetate ale mâinii. În loc
să-i trimită pe salariaţi să urmeze şedinţe de fizioterapie – şi, în calitate de principal angajator din
oraş să analizeze modul în care scade morala oraşului – managerii de la Sara Lee au investigat în
profunzime problema.
Managerii au ascultat sugestiile lucrătorilor din fabrică şi le-au solicitat inginerilor să
proiecteze uneltele în aşa fel încât să elimine pe cât posibil efectele acestei probleme. Drept
rezultat s-a obţinut o eliminare a sindromului deficienţei carpiene din fabrică într-o perioadă
foarte scurtă de timp.
Un alt exemplu elocvent de răspundere socială reprezintă comportamentul firmei
„Mousauto”, care după două luni după ce au avut loc scurgeri de substanţe toxice în Bhopal la
uzina construită de „Union Carbait” în India şi decesul a aproape 2000 de locuitori a acestui oraş,
a uimit criticii săi, anunţând despre lansarea benevolă a programei „dreptul de a şti”, care constă
în răspândirea informaţiei despre primejdiile posibile şi măsurile de precauţie, obligatorii pentru
oamenii ce locuiesc în preajma a 53 de uzine ale acestei firme.
Comportamentul întreprinderilor se bazează pe una din abordările menţionate mai sus,
fiind influenţată de stadiul de dezvoltare morală a firmei şi în cazul dacă are loc o modificare a
culturii organizaţionale e posibil să se schimbe şi punctul de vedere faţă de responsabilitatea
socială.

10
 4. Conţinutul responsabilităţii sociale a companiei

Aşa cum sugerează Archie B. Carroll în lucrarea “The pyramid of corporate social
responsibility: toward the moral management of organizational stakeholders”, responsabilitatea
sociala totala are patru componente: economica, legala, etica şi filantropica. Aceste patru
componente formează piramida responsabilităţii sociale a firmei.
Responsabilități filantropice – contribuie cu resurse la comunitate; imbunatateste
calitatea vietii.
Responsabilități etice – face ceea ce este drept, just și corect; evita raul și daunele.
Responsabilități legale – respecta legile si reglementarile in vigoare.
Responsabilități economice – realizeaza profit, fundamentul pe care se sprijina toate
celelalte responsabilitati.
Responsabilitatea economică reprezintă prima obligaţie şi cea mai importantă. Rolul pe
care îl au unităţile economice într-o societate rezidă din obiectivul lor, care constă în producerea
de bunuri şi servicii pe care individul, comunitatea şi societatea le solicită. La fel, maximizând
profitul firma prin impozitele şi taxele plătite va contribui mai considerabil la susţinerea culturii,
învăţământului, sănătăţii etc.
Responsabilitatea juridică presupune că firmele în cadrul activităţii sale să se orienteze
spre respectarea cuvenită a societăţii şi a legislaţiei care o protejează. Întreprinderile trebuie să
acţioneze doar în limitele legilor, să-şi plătească taxele şi impozitele faţă de stat etc.
Responsabilităţile etice prevăd ca comportamentul întreprinderii, precum şi a
componentelor sale să fie în corespundere cu normele morale, chiar dacă acestea nu se regăsesc
precizate în legi şi nu servesc direct interesele economice ale firmei. În această obligaţie a
întreprinderii se include corectitudinea şi onestitatea în relaţiile cu salariaţii, clienţii, furnizorii,
concurenţii etc.
Responsabilităţile filantropice (la alegere) se manifestă în acţiuni pur voluntare, generate
de dorinţa de a rezolva anumite probleme sociale fără ca acestea să fie impuse prin obligaţii
economice sau legale. Aceste angajamente reprezintă cel mai înalt nivel al responsabilităţii
sociale deoarece nu sunt impuse firmei, se soldează cu anumite cheltuieli din partea firmei şi au
drept scop creşterea bunăstării societăţii.
Performanta economica este fundamentul pentru celelalte trei componente. În acelaşi timp
cu obţinerea profitului (exercitarea responsabilităţii economice), firma trebuie să-şi desfăşoare
afacerile în limitele legale (exercitarea responsabilităţii legale), sa facă ceea ce este drept, just şi

11
echitabil (exercitarea responsabilităţii etice) şi să fie un bun partener cetăţenesc (exercitarea
responsabilităţii filantropice).
Programele de responsabilitate socială necesită eforturi din partea întregii organizaţii, nu
numai din partea compartimentului de marketing. În multe organizaţii de astăzi, aceste activităţi
sunt desfăşurate (planificate, organizate, conduse şi controlate) în cadrul compartimentului
pentru problemele clienţilor.
Printre activităţile desfăşurate în aceste compartimente se remarca:
 monitorizarea acţiunilor promoţionale ale firmei;
 oferirea de date importante pentru proiectarea produselor;
 cercetează satisfacţia consumatorilor;
 elaborarea garanţiilor;
 supravegherea ambalării şi etichetării produselor;
 alegerea furnizorilor;
 îmbunătăţirea controlului calităţii;
 cercetarea privind creşterea siguranţei produselor;
 soluţionarea întrebărilor clienţilor;
 procesarea plângerilor consumatorilor;
 elaborarea programelor de educare a clienţilor.
În general, şeful acestui compartiment are de asemenea rolul de a elabora politicile firmei
legate de responsabilitatea sociala a acesteia.
Domeniile în care pot acţiona întreprinderile în vederea protejării şi sporirii bunăstării
societăţii sunt numeroase şi diverse.
Printre direcţiile principale ale răspunderii sociale ale firmei pot fi enumerate:
 Promovarea standardelor etice înalte în business;
 Asigurarea unei calităţi înalte ale condiţiilor de muncă a salariaţilor;
 Asigurarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor;
 Protejarea drepturilor salariaţilor;
 Programe pentru prevenirea discriminării angajaţilor;
 Sprijinirea instituţiilor de caritate;
 Participarea la protejarea mediului ambiant;
 Protecţia consumatorului;
 Susţinerea artei, instituţiilor de învăţământ, medicinii;
 Programe pentru ajutorarea bătrânilor;
 Sprijinirea reînnoirii şi reconstrucţiei urbane;

12
  Programe de instruire a şomerilor;
 Programe pentru prevenirea crimelor etc.

5. Responsabilitatea socială a companiei în domeniul ecologic

Responsabilitatea socială a companiei constă în preocuparea fiecărui manager ca afacerea

pe care o conduce să maximizeze impactul său pozitiv şi să minimizeze impactul său negativ
asupra societăţii. Cele patru dimensiuni ale responsabilităţii sociale sunt: dimensiunea
economică, cea etică, cea legală şi cea discretionară.
Adeseori firma este pusă în dificultate datorită obiectivelor divergente ale celor patru
aspecte ale responsabilităţii sociale; spre exemplu, realizarea de profit (obiectivul dimensiunii
economice a responsabilităţii sociale) poate leza aspectele etice sau poate fi limitată de aspectele
legale. Firma americană Dominos Pizza, a cărei afacere este focalizată pe livrarea pizzei la
domiciliu are, printre altele, ca element de diferenţiere strategică, politica livrării comenzii în
maxim 30 de minute, orice întârziere soldându-se cu discounturi de preţ acordate clienţilor.
Datorită vitezei mari şi a grabei, maşinile sale de livrare la domiciliu au fost deseori antrenate în
accidente rutiere şi într-un caz, s-au soldat chiar cu decesul unui pieton.
Aşa cum rezultă din figura 2.2., responsabilitatea economică constituie baza piramidei –
şi deci premisa esenţială pentru asumarea celorlalte responsabilităţi.

Figura 2.2. Piramida responsabilităţii sociale a companiei

Sursa: adaptare după “Piramida responsabilităţii sociale a companiei”, A.Carrol, Business
Horizons, SUA, august 1991

13
 În cadrul acestei piramide, responsabilitatea ecologică este inclusă în treptele II şi
respectiv IV. Ea este o responsabilitate legală, atâta timp cât statele lumii au adoptat programe şi
măsuri concrete pentru protecţia mediului. Spre exemplu, în 1980 compania americană Stauffer
Chemical a fost “vizitată ” de cinci inspectori EPA ( Environmental Protection Agency) în
scopul verificării încadrării activităţii sale în prevederile CAC (Clean Air Act). Managementul
companiei a refuzat însă intrarea inspectorilor în companie, pe motiv că aceştia erau consultanţi
part-time EPA şi că ei ar putea oricând să divulge secrete ale companiei Stauffer Chemical la
care ar avea acces cu ocazia inspecţiei. Deşi EPA a argumentat că aceştia aveau semnat un
contract de confidenţialitate cu acest organism, Stauffer Chemical a continuat să refuze inspecţia
şi cazul a ajuns la Curtea Supremă.
Cu cât o companie este mai “matură” în strategia practicată, cu atât ea realizează că
dincolo de treptele “coercitive” (I şi II) dezvoltarea ei sustenabilă şi realizarea de profit pe
termen lung sunt strâns legate de acţiunile “voluntare” ale treptelor III şi IV. În cadrul
responsabilităţilor discreţionare se numără şi responsabilitatea ecologică. Dacă în cazul unor
companii direct răspunzătoare de poluarea mediului, cum ar fi, de pildă companiile chimice,
această responsabilitate este o necesitate, pentru alte companii, cum ar fi comerţul en detail,
asumarea acestei responsabilităţi este indubitabil o latură a unui “bun cetăţean corporativ” – este
cazul lanţului de magazine Wal Mart.

CAZUL WAL MART

Wal Mart, unul din cele mai mari lanţuri de magazine din SUA, alături de Sears şi
K.mart, dedică în ultimul timp un efort uman şi financiar considerabil pentru activităţile de
reciclare, recuperare şi pentru vânzarea şi promovarea produselor ecologice.
Desigur, această atingere a treptei superioare a responsabilităţii sociale a fost posibilă ca
urmare a unei dezvoltări economice sustenabile (treapta I).
În 1962, Sam Walton deschidea în localitatea Rogers din Arkansas, primul său magazin;
azi firma oprează peste 1300 de magazine, care are peste 180.000 de angajaţi şi colaboratori,
cifra de afaceri anuală depăşeşte 30 miliarde de dolari, iar profitul înregistrat anual este de
cca. 1 miliard de dolari.
Cele aproape 20 de depozite care aprovizionează magazinele sale pot stoca peste 9000 de
produse diferite şi sunt astfel amplasate încât să deservească orice magazin în mai puţin de
24 de ore. Aprovizionarea în cantităţi mari, direct de la furnizori, de cele mai multe ori prin
comenzi lansate electronic (EDI – Electronic Data Interchange) permite, prin intermediul

14
economiilor de scară,obţinerea de preţuri avantajoase în aprovizionare.
Managementul companiei inspectează zilnic magazinele, de luni până joi, iar vineri şi
sâmbătă, la sediul central din Bentonville se discută strategia şi acţiunile viitoare ale
companiei.
Pe o astfel de “fundaţie” compania a articulat responsabilitatea sa ecologică. Ea oferă
acum consumatorilor posibilitatea de a cumpăra produse ecologice, cărora le dedică
amplasamente speciale, însoţite de înscripţionări speciale, prin care consumatorul este avizat
de caracterul ecologic al produsului sau ambalajului. O campanie de informare în presă (Wall
Street Journal şi USA Today ) a fost lansată în scopul informării furnizorilor privind
preferinţa companiei pentru a se aproviziona cu astfel de produse. În ce priveşte ambalajele,
compania impune trei condiţii pentru a accepta caracterul ecologic al acestora: să fie produse
ecologic (cu consum mic de materiale şi energie), să nu dăuneze mediului şi sănătăţii umane
prin utilizare, să nu dăuneze mediului după utilizare.
Un studiu de piaţă efectuat printre clienţi a identificat faptul ca 77 % dintre aceştia erau
dispuşi să plătească mai mul pentru produse ambalate în ambalaje ecologice (din materiale
reciclabile sau biodegradabile), iar 53 % au refuzat să cumpere anumite produse datorită
caraterului nociv asupra mediului pe care acestea se presupunea că îl au.

Sursa : USA Today, 23 august 1989; C.Fisher ş.a., Wal Mart Throws Green Gauntlet,
Advertising Age, 21 august 1989; Pride, Ferrel, Marketing, Houghton Miflin Company,
Boston, 1991; Ferrel, Lucas, Luck, Marketing Strategy, College Div., 1994.

Responsabilitatea socială şi rolul său ecologic pot fi privite şi din prisma celor 3 grupuri
de parteneri ai companiei: clienţii, comunitatea socială şi mediul, conform tabelului 2.1.

Tabelul 2.1. Responsabilitatea socială şi dimensiunea ei ecologică

Aspectele Descriere Preocupări Exemple

responsabili- majore ale
tăţii sociale societăţii
Miscarea Activităţi ale unor grupuri  Dreptul la Un grup de nutriţionişti
consumatorilor de indivizi sau organizaţii siguranţă au obligat firma Mc
antrenate în protecţia  Dreptul la Donald’s să informeze
consumatorilor. informare consumatorii privind
 Dreptul de a reţetele sale; când
alege aceasta le-a făcut
 Dreptul de a-şi publice, consumatorii au
protestat arătând că un

15

Relaţiile cu Societatea doreşte să ştie
comunitatea în ce mod activi-tatea
unei firme este benefică
comunităţii, precum şi
modul în care rezultatele
financiare ale firmei
contribuie la bunăstarea
comunităţii locale.
Relaţiile cu Consumatorii sunt
mediul interesaţi atât de calitatea
vieţii, cât şi de cea a
mediului; spre exemplu o
dată cu reducerea
săptămânii de lucru, ca
urmare a creşterii
productivităţii şi implicit
a bunăstării sociale,
consumatorii doresc să-şi
petreacă week-end-urile
într-un mediu curat şi
sănătos.
16
expune părerea meniu conţinea 1283 de
calorii, adică peste 60%
din necesarul zilnic al
unui adult, dar şi peste
70% din necesarul zilnic
de sodiu.
 Siguranţă şi Firma Body Shop a
sănătate deschis la Glasgow o
 Educaţie uzină ptr. fabricarea
 Bunăstare săpunului, în scopul
generală ajutării comunităţii
locale care este afectată
de lipsa locurilor de
muncă şi de o mare rată
de şomaj; fiecare angajat
al firmei depune o
muncă săptămânală în
folosul
comunităţii(retribuită de
firmă);
Mari companii, precum
IBM, Procter & Gamble,
şi altele, alocă un procent
din cifra lor de afaceri
pentru dotarea
instituţiilor de
învăţământ cu
calculatoare.
 Conserva- Am arătat în cap.I măsu-
rea ra în care CFC –
resurselor consideraţi a fi o bine-
naturale facere a tehnologiilor
(faună, moderne în anii 1970 –
floră etc.) s-au dovedit a fi princi-
 Poluarea palii responsabili ptr
apei distrugerea stratului de
 Poluarea ozon.
aerului Compania Du Pont&Co.
 Poluarea era principalul producă-
solului tor american de freon,
realizat pe bază de CFC
şi utilizat în sistemele de
refrigerare. După publi-
carea raportului de me-
 diu privind CFC, com-
pania a investit 10 mili-
oane de dolari ptr reali-
zarea unor produse sub-
stituente, reducând
progresiv producţia de
freon, care-i aducea
anual peste 600 milioane
dolari. Până la sfârşitul
anului 2000, compania
va reduce cu 50%
producţia de freon, iar
până în 2003 reducerea
va atinge 95%.

Concluzie

În prezent companiile sunt evaluate din ce în ce mai mult, nu doar în funcţie de rezultatele
economice sau de calitatea produselor, ci şi de contribuţia la viaţa socială a comunităţii din care
fac parte. La fel cum bunăstarea unei ţări nu se mai măsoară doar prin P.I.B, ci şi sub aspect
educaţional, sanitar, al libertăţii de exprimare, repartizării veniturilor, în acelaşi mod starea unei
entităţi economice nu se mai evaluează doar prin rezultatul financiar. O mare parte a capitalului
companiilor este astăzi necorporală, e fondat mai degrabă pe inteligenţa oamenilor şi mai puţin
pe infrastructură. Este vorba despre imagine, marcă, despre trecerea de la cantitativ la calitativ.
În prezent rolul companiilor în societate s-a schimbat: companiile au acum obligaţia
morală să-şi asume o responsabilitate faţă de consumatori, salariaţi, acţionari şi comunităţile în
care îşi desfăşoară activitatea. Opinia publică le solicită să se conformeze unor reguli de etică
profesională şi să se implice în cauze sociale.
Drept urmare managerii trebuiesă angajeze compania în activităţi de responsabilitate
socială corporatistă căci, în lipsa acestei orientări, stakeholderii ar putea retrage suportul furnizat
firmei.
În încheiere, putem afirma că secolul XXI va fi „secolul responsabilităţii”, iar dacă nu ne
place care este starea de fapt în lumea în care trăim, acum avem puterea şi capacitatea să facem o
lume nouă. Responsabilitatea socială corporatistă se bazează, în cele din urmă, pe
responsabilitatea socială personală, pe grija şi disponibilitatea fiecărui individ de a-şi duceviaţa
ţinând cont de tot ce este în jurul lui, în contextul regăsirii în valorile promovate de companii.

17
 Bibliografie:

1. Dediu, I. Relaţiile Om-Natură şi Managementul ecologic. În: Management Ecologic şi

Dezvoltare Durabilă. Chişinău, 1996;
2. Bowen, Howard (1953) Toward Social Responsibilities of the Businessman. New
York: Harper and Row;
3. Sethi 1975, Wartick/Cochran 1985, Carroll 1979 - citat din Carroll, Archie B.
(1991): The pyramid of corporate social responsibility: toward the moral management of
organizational stakeholders. In: Business Horizons/Jul-Aug, pp-. 39-48;
4. McIntosh et al. 2003, Habisch 2003, McIntosh/Andriof 2001, Warhurst 2000,
Marsden/Andriof 1998)4;
5. USA Today, 23 august 1989;
6. C. Fisher ş.a., Wal Mart Throws Green Gauntlet, Advertising Age, 21 august 1989;
7. Pride, Ferrel, Marketing, Houghton Miflin Company, Boston, 1991;
8. Ferrel, Lucas, Luck, Marketing Strategy, College Div., 1994;
9. https://conspecte.com/cultura-organizationala/responsabilitatea-sociala-a-firmei.html.

18