SUBIECTELE DE STUDIU:

1.Conţinutul şi importanţa managementului ecologic.

2.Monitoringul ecologic.

OBIECTIVELE DE REFERINŢĂ:
- să definească noţiunea de management ecologic;
- să cunoască conţinutul, importanţa menagmentului ecologic;
- să cunoască caracterul interdisciplinar şi integrator al ME;
- - să cunoască sistemul de Monitoring Ecologic Integrat în R. Moldova
(structura, organizarea şi funcţionarea lui),
LITERATURA RECOMANDATĂ:

- Aşevschi V., Dudnicenco T., Roşcovan D., Ecologie şi protecţie a mediului.

Chişinău: 2007.
- Plop L ., Suport de curs ”Managmentul Protecției nmediului„ Chișinău 2018.
- Ionescu A, „Despre ecologie şi apărarea naturii”. Bucureşti: 1984.
- Ionescu A, „Ecologia - ştiinţa ecosistemelor”. Bucureşti: 1989.
ASIGURAREA MATERIALĂ: manuale, cretă, proector, caiete, stilouri/colorate,
proiect didactic, echiparea corespunzătoare a studentuli la lecţie.

REPARTIZAREA TIMPULUI:
I. Secvenţa introductivă ----------------------------------------------------------------------- 05 min.
II. Secvenţe de instruire ----------------------------------------------------------------------- 80 min.
1. Conţinutul şi importanţa managementului ecologic..................................................40 min.
2. Monitoringul ecologic................................................................................................40 min

III.Secvenţa finală ------------------------------------------------------------------------------ 05 min

II. SECVENȚA DE BAZĂ

SECVENŢA Nr. 1. Conţinutul şi importanţa managementului

ecologic.
Managementul ecologic (ME) poate fi definit ca fiind acea ştiinţa ce studiază mediul ca
bun public şi sistem bazat pe autoreproducţie, aflat în strânsă interdependenţă cu mediul
economic.
 În literatura de specialitate managementul ecologic este abordat ca ştiinţă, ca artă, ca
ansamblu de activităţi şi ca proces de administrare / conducere.
Managementul ca ştiinţă reprezintă un ansamblu organizat şi coerent de cunoştinţe,
concepte, principii, metode, tehnici, instrumente prin care se explică în mod sistemic,
fenomenele şi procesele ce au loc în conducerea unei organizatii.
Managementul ca artă determină realizarea unor scopuri cu ajutoul oamenilor. Se ştie că
oamenii nu reacţionează la fel ca celelalte resurse (material), ci au un unumit comportament,
anumite interese şi idealuri, iar orientarea acţiunilor şi comportamentului sprea realizarea
unor decizii necesită talentul, arta de a înţelege factorul uman, natura umană.
Managementul ca activitate pragmatică presupune un ansamblu de procese prin care se
aplică conceptele, metodele şi tehnicelel de conducere în cadrul unei organizaţii, adică
aplicarea cunoştinţelor de management în practica de conducere. Menţionînd, deasemenea
că sistemul de management reprezintă un element al structurii organiyatorice al unei
organizaţii în care sunt incluse sistemele de finanţare, planificare, de control asupra
producerii, etc.
De cele mai multe ori, ME este privit ca o tatalitate de principii, de metode şi
insturumente aplicate în scopul protecţiei mediului.
Pentru a pătrunde pe terenul managementului ecologic este necesară reconsiderarea
raportului dintre sistemul economic şi mediu, în sensul acceptării faptului că primul aparţine
celui de al doilea şi deci este subiect al legilor natural şi energetic. Sistemul economic este
înserat în ecosistemul global şi din acest motiv nu poate să se dezvolte în afara legilor care
guvernează orice ecosistem, respectiv cele referitoare la circulaţia materiei (sau reciclarea
permanentă) şi fluxul unidirecţional al energiei (fără posibilitate de reciclare, ci numai de
trecere dintr-o forma potenţială în una liberă).
Pentru funcţionarea sistemului economic sunt absolut necesare cantităţi tot mai mari de
energie care se transformă, în mod iremediabil, în cădură - energie nerecuperabilă (energie
înalta). în mod decisiv, activitatea umana a contribuit la actuala situaţie, periculoasă, a
degradării biosferei, care prezintă o capacitate limitată de asimilare şi adaptare naturală
pentru a trata deşeurile produse de societatea industrială şi care, până la urmă, se întorc în
mediu.
Fenomenul degradării mediului este efectul unui ansamblu de procese aflate în continua
interacţiune: creşterea demografica, creşterea economica, progresul tehnico-ştiinţific,
industrializarea, urbanizarea, apariţia marilor aglomerări etc. Cu toate acestea, când se
intenţionează stabilirea responsabilităţilor pentru actuala criză a mediului, atenţia se
centrează imediat, de o manieră nediscriminatorie, pe economie, fără a discerne însă între
activitatea şi teoria economică. în ciuda evidenţei că activitatea economică are repercursiuni
asupra mediului, teoria economică, cu toată larga experienţă, nu a tratat, într-o formă
corespunzătoare, această realitate.
Chiar dacă nu poate fi dat un răspuns general la criza mediului, managementul ecologic
tinde să-şi asume un rol fundamental în depăşirea sa; gestionarea raţională a resurselor, daune
şi costuri legate de mediu, instrumente economice ale politicii de mediu, repercursiuni micro
şi macro-economice ale mijloacelor de protecţie a mediului, etc, sunt unele din problemele
principale circumscrise acestei ştiinţe.
Faptul că omenirea a devenit tot mai dependentă de mediul artificial, atât prin mutaţiile
biologice cât şi prin cele sociale, subliniază tocmai importanţa mediului în asigurarea unor
transferuri eficiente de resurse către mediul artificial.
 Managementul ecologic îşi propune deci să evalueze capacitatea sistemului natural de a
participa la transferurile către sistemul artificial atât în regim staţionar pe termen scurt), cât şi
în regim dinamic (pe termen lung). Trebuie să contribuie la fundamentarea unor decizi
eficiente de gestionare a mediului de către om, respectiv de situare a acestuia pe poziţia de
partener al naturii, care doreşte să-şi desfăşoare activitatea în concordanţă şi cu legile naturii
şi nu pe poziţia de „stăpân" al naturii.
Pentru atingerea obiectivelor sale, managementului ecologic își propune patru direcţii de
dezvoltare:
- elaborarea tehnicilor de evaluare în termeni monetari a fenomenelor legate de
evoluţia mediului şi utilizarea unor metode de analiză ca suport decizional;
- conceperea şi aplicarea instrumentelor politicii de mediu;
- evaluarea dimensiunii internaţionale a fenomenelor şi politicilor legate de mediu;
- fundamentarea trecerii de la modelul staţionar de dezvoltare, propus de Clubul de la
Roma, la modelul dezvoltării durabile.
Caracterul interdisciplinar şi integrator al managementului ecologic.

Unitatea în diversitate pe care o manifesta realitatea înconjurătoare reprezintă un adevăr

care îşi găseşte o tot mai larga susţinere prin însăşi procesul de dezvoltare a ştiinţei. Apare tot
mai clar ca preocupările ştiinţifice pe domenii înguste sunt doar o etapa necesară a procesului
de integrare a informaţiei în concepte, legităţi, paradigme capabile să explice evoluţia unui
sistem, asigurându-şi prin aceasta perenitatea ştiinţifică. Capitalul natural, ca obiect al
Managementului ecologic, reprezintă un sistem de o mare complexitate pentru a cărui
înţelegere, percepere corectă în plan economic, sunt necesare informaţii din domeniul ştiin-
ţelor naturii, a ştiinţelor exacte, a ştiinţelor sociale etc. Utilizarea conceptelor, a pârghiilor şi
instrumentelor economice într-un domeniu cum este cel al mediului, nu-şi poate găsi o
finalitate eficientă în afara cunoştinţelor despre acesta oferite de alte ştiinţe, ceea ce pune în
evidenţă caracterul interdisciplinar al Managementului ecologic.
Ştiinţele naturii oferă abordării economice a mediului cunoştinţele necesare identificării
punctelor comune dintre legile biologice, ecologice şi legile economice, înţelegerii relaţiei de
cauzalitate dintre structura şi dinamica sistemelor naturale, evaluării productivităţii naturale
şi stabilirii dimensiunii spaţio-temporale a utilizării resurselor acestei productivităţi.
Este cunoscut faptul că, cu cât sfera investigaţiei este mai largă şi mai complexă,
posibilităţile de a dezvolta raţionamente în termeni cantitativi se reduc, pentru a lăsa locul
abordărilor calitative, dar care sunt mai puţin exacte. Această legalitate este valabilă cu atât
mai mult în cazul mediului, o entitate ce poate fi definită în raport cu colectivitatea, cu
societatea şi mai puţin în raport cu individul. În astfel de condiţii, implementarea şi evaluarea
impactului unor mecanisme economice, a unor politici economice în domeniul mediului nu
pot fi realizate eficient în afara cunoştinţelor de sociologie organizaţională, politologie,
filozofie. De altfel, numeroase metode de evaluare a impactului de mediu fie că se bazează
direct pe sistemul comportamental al individului, colectivităţii sau societăţii în ansamblu, fie
că trebuie validate de un astfel de sistem.
Amplificarea volumului informaţiilor vehiculate în procesul de explicare pe baze
economice a raportului dintre mediu şi dezvoltarea socio-economică impune tot mai mult
recurgerea la modele matematice, susţinute de metodele oferite de fizică, chimie în
explicarea sistemelor naturale. De asemenea, cu toate dificultăţile existente, ca urmare a
caracterului calitativ al sistemului natural şi în cazul Managementului ecologic este valabilă
 aprecierea că o ştiinţă nu este suficient de dezvoltată dacă nu recurge la instrumentarul
matematicii.
În raport cu natura interdiscipiinară, natura integratoare a Managementului ecologic
relevă faptul că această disciplină impunând utilizarea cunoştinţelor din diverse domenii, îşi
creează propriile concepte, îşi formulează propriile legi şi îşi identifică propriile instrumente,
absolut necesare demersurilor în plan ştiinţific.
Noţiunile de externalitate, avantaj, patrimoniu, valoare economică etc, capătă un conţinut
specific în cadrul acestei discipline. Dezvoltarea durabilă, poluarea transfrontalieră şi
repartizarea costurilor şi beneficiilor de mediu, ecoconversia datoriilor externe, economia
ecologică a resurselor naturale etc., reprezintă tot atâtea contribuţii ale managementului
ecologic la diversificarea limbajului ştiinţific, cu scopul definirii noilor probleme cu care se
confruntă omenirea şi care fac obiectul ei de studiu.
Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei

SECVENŢA Nr. 2. Monitoringul ecologic.

Monitoringul stării mediului ambiant - reprezintă un sistem de supraveghere şi examinare
a mediului natural, în primul rând de observare a nivelurilor de poluare și a efectului produs
în biosferă. Aceasta înseamnă urmărirea continuă sau periodică a unor parametri de calitate a
mediului şi a compoziţiei calitative şi cantitative poluanţilor.
Monitorizarea ecologică integrată include: compartimente de bază: aerul, apa, solul,
subsolul, deșeurile, flora, fauna; și factorii complementari: radiația solară,radiația tehnogenă,
cîmpurile.
În calitate de sistem de supraveghere şi control a stării mediului înconjurător,
monitoringul cuprinde trei etape: supravegherea, evaluarea stării reale, pronosticul unor
eventuale modificări.

Sistemul de Monitoring Ecologic Integrat în Republica Moldova

Monitoringul Ecologic Integrat este un sistem complex, prin care statul supraveghează
permanent starea mediului, resurselor naturale şi a impactului antropic, bazat pe parametri şi
indici cu acoperire spaţială şi temporală, care asigură cadrul informaţional necesar pentru
elaborarea strategiei şi tacticii de prevenire a consecinţelor activităţii antropice şi a
calamităţilor naturale, de elaborare a prognozelor şi exercitare a controlului operativ asupra
eficienţei măsurilor de redresare a situaţiei ecologice.
Supravegherea mediului la nivel naţional este asigurată de Ministerul Ecologiei şi
Resurselor Naturale, denumit în continuare autoritatea centrală de mediu, precum şi de
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Industriei de Prelucrare, Asociaţia de Stat
'AGe-oM" .Asociaţia de Stat "Moldsilva" şi Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Funcţionarea Monitoringului Ecologic are la bază următoarele principii:
- supravegherea sistematică a stării mediului natural, componentelor lui şi a evoluţiei
impactului antropic;
- obiectivitatea şi veridicitatea monitorizării;
- caracterul interdisciplinar şi exhaustiv (în întregime) af supravegherii;
- compatibilitatea informaţiei furnizate de diferite surse;
- operativitatea estimării informaţiei beneficiarilor;
- accesibilitatea informaţiei privind starea mediului natural, cu respectarea prescripţiilor şi
restricţiilor legale în domeniu.
Funcţionarea Sistemului de Monitoring Ecologic Integrat este asigurată de către
autoritatea centrală de mediu şi de către furnizorii şi beneficiarii informaţiei respective. În
cadrul Monitoringului Ecologic în calitate de furnizori ai informaţiei ecologice participă
instituţiile de stat (ministere, departamente, agenţii, institute, concerne, asociaţii).
Crearea Monitoringului Ecologic are drept scop:
- Promovarea unei politici unitare de stat în domeniul monitoringului ecologic.
- Sporirea operativităţii, veridicităţii, calităţii şi eficienţei informaţiei ecologice.
Sarcinile de bază ale Monitoringului Ecologic sânt:
- Supravegherea stării mediului natural şi a impactului antropic.
- Managementul datelor măsurărilor (colectarea, prelucrarea, generalizarea,
analiza, interpretarea, stocarea şi prognoza informaţiilor) şi transmiterea
acestora către beneficiari sau solicitanţi.
- Evidenţierea schimbărilor în sistemul "mediul - componentele lui - sănătatea
populaţiei" şi elaborarea prognozelor privind tendinţele şi eventualele
schimbări.
- Asigurarea sistematică a autorităţilor publice, agenţilor economici şi a popu-
laţiei cu informaţia despre starea mediului şi a componentelor lui, furnizarea
prognozelor şi/sau avertizărilor privind eventualele schimbări ale acestora.
- Elaborarea recomandărilor necesare pentru adoptarea deciziilor în probleme
de mediu.
Structura şi organizarea Monitoringului Ecologic
În funcţie de obiectivele încredinţate, monitorizarea ecologică integrată include, în
calitate de subsisteme, atât compartimentele de bază (aerul, apa, solul, subsolul, deşeurile,
flora, fauna, omul), cât şi factorii complimentări (radiaţia solară şi tehnogenă, câmpurile
electromagnetice, poluarea fonică, vibraţiile, contaminările cu agenţi biologici, substanţele
toxice, îngrăşămintele minerale şi organice, pesti-cidele). în caz de necesitate, structura
sistemului de monitorizare ecologică poate fi diversificată.
În plan teritorial, Monitoringul Ecologic se constituie din trei niveluri de monitoring:
- Local (în zona de activitate a întreprinderilor, în localităţi, sectoare de landşaft, arii
protejate)
- Regional (în limitele unităţilor administrativ-teritoriale, în perimetrul zonelor
economice şi naturale)
- Naţional, care cuprinde întreg teritoriul ţării.
În Republica Moldova monitoringul ecologic integrat este efectuat de către Centrul de
Monitoring Ecologic al Ministerului Ecologiei şi Resu'rselor Naturale şi furnizorii de
informaţie - instituţiile specializate în domeniile respective, abilitate să efectueze
monitoringul specializat.
Cadrul instituţional al monitoringului ecologic include:
- Organizaţiile şi instituţiile, care colectează din domeniile specializate datele primare,
le prelucrează şi le analizează, întocmesc pronosticuri şi furnizează informaţii
utilizatorilor.
- Centrul de Monitoring Ecologic, care patronează reţeaua complexă de supraveghere,
coordonează activitatea de informaţii ecologice, colectează, prelucrează, integrează şi
 generalizează informaţia primară prezentată de furnizori, gestionează băncile
naţionale de date, aduce la cunoştinţa organelor de stat şi a opiniei publice
informaţiile integrale, generalizate şi speciale privind starea mediului natural şi a
componentelor acestuia.
- Consiliul specializat al Centrului de Monitoring Ecologic cu statutul de
organconsultativ, care elaborează recomandări privind activitatea metodologică şi
organizaţională în cadrul Monitoringului Ecologic şi include specialişti notorii din
domeniile respective.
În plan organizational, reţeaua generală a Monitoringului Ecologic include posturi, staţii
şi poligoane de supraveghere, laboratoare, centre de profil sau specializate, precum şi
unitatea centrală - Centrul de Monitoring Ecologic. Numărul subdiviziunilor specializate se
stabileşte conform necesităţilor de acoperire spaţială şi temporală a teritoriului ţării cu reţele
de monitorizare ecologică specializate.
Realizarea feedbackului / Intensificarea retenţiei
III. SECVENŢA FINALĂ
1. Se va reitera tema şi obiectivele lecţiei.
2. Se va verifica nivelul de realizare a obiectivelor propuse pentru lecţia în cauză.
3. Se for formula concluziile generale vizavi de problematica studiată.
4. Se vor clarifica întrebările survenite.
5. Se vor formula 2-3 întrebări de control în vederea determinării nivelului de asimilare a
materialului.
6. Se vor repartiza însărcinări pentru realizarea în cadrul şedinţei ce va urma, se va indica
literatura.
7. Se vor anunţa calificativele atribuite cu argumentările de rigoare.
8. Se vor da indicaţii privind ordinea în aulă.
9. Se va anunţa sfârşitul lecţiei.

Întocmit: dr., conf. univ. Larisa PLOP