REFERAT

MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII

Student masterand

Tema 1 - Secţiunea 3 – Mediul înconjurător

ETICA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Tema 2 - Secţiunea 4 – Etica afacerilor internaţionale

PROBLEME ETICE ÎN AFACERILE INTERNAŢIONALE
Secţiunea 3 – Mediul înconjurător

ETICA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Etica protectiei mediului reprezinta o disciplina in cadrul eticii aplicate, care se ocupa
cu analiza din punct de vedere moral a modului in care „actorii” (firmele, actionarii, angajatii,
cumparatorii etc.) actioneaza asupra mediului inconjurator.
Etica mediului a aparut ca o noua disciplina care alatura valori etice lumii naturale
(Van de Veer si Pierce, 1994, Armstrong si Botzler, 1998). Etica mediului a aparut si
dezvoltat ca disciplina academica, care alatura valori etice lumii naturale. Daca societatea
contemporana adera la principiile eticii mediului, protectia mediului inconjurator si
mentinerea diversitatii biologice vor deveni prioritati fundamentale, stiut fiind faptul ca etica
societatii incurajeaza responsabilitatea personala si utilizarea eficientaa resurselor naturale
asigurand o dezvoltare durabila a mediului.
Simultan cu ivirea socului ecologic s-a impus atentiei teoreticienilor si exponentilor
opiniei publice faptul ca mai mult, sau acumularile crescute din sfera economicului, nu se
converteste automat sau de la sine in mai bine, adica in ameliorarea efectiva a traiului pentru
toti membrii societatii.
Intr-un sistem economic mondial in care mor anual milioane de copii ca urmare a
epidemiilor, malnutritiei, saraciei, ciumei sau razboiului si in care sute de specii pe an devin
extincte prin distrugerea habitatelor, ne intrebam daca avem nevoie de ajustari minime sau de
schimbari de structura? Complementaritatea dintre protejarea diversitatii biologice si
imbunatatirea vietii oamenilor se poate realiza printr-o legislatie riguroasa, amenzi si
monitoring de mediu. Aceasta complementaritate ar duce la schimbarea valorilor
fundamentale ale societatii noastre profund materialiste si depersonalizate.
Exista numerosi factori care genereaza efecte de distrugere asupra mediului. Totul
pleaca de la principii sau mai bine zis, de la lipsa lor si se continua cu o inlantuire de elemente
care isi sporesc gravitatea si au un impact negativ asupra mediului in modul cel mai direct
posibil. Acesti factori sunt:
a. Lipsa de raspundere a cercetarii – dorinta de a obtine profit sau dorinta de recunoastere
umbresc efectele unei mari realizari si constiinta se trezeste cand este prea tarziu;
b. Cursa inarmarilor – chiar daca la ora actuala se duce o cursa a dezarmarilor, in special a
celei de natura nucleara, riscul declansarii unui razboi nuclear va exista atata timp cat armele
nucleare vor exista;
c. Tehnologia – acest fapt inseamna un consum mai mare de energie, totul duce la slabirea
mediului. Un exemplu care arata ritmul covarsitor cu care tehnologia avanseaza este din
domeniul informatic. Pe de alta parte, acest progres va ajuta la gasirea unor metode noi de
reducere a consumului si de perfectionare a celor existente deja;
d. Religia – credinta crestina spune ca singura ratiune de a fi a naturii este sa il slujeasca pe
om. Societatile occidentale, in special, promoveaza un astfel de principiu materialist;
e. Lipsa educatiei ecologice – principiile protejarii mediului nu sunt cultivate aproape deloc in
mediile de invatare ale copiilor si adolescentilor. Educatia ecologica ar trebui predata in
special in institutiile universitare cu profil economic, pentru ca absolventii lor vor fi printre
cei care vor avea puterea de a decide soarta mediului natural;
f. Supradezvoltarea si supraconsumul – acesta este principalul factor care genereaza distrugeri
asupra mediului, cresterea consumului ameninta sa distruga resursele naturale si sa duca la o
crestere fara precedent a nivelului poluarii;
g. Lipsa responsabilitatii sociale a firmelor. Acest factor constituie subiectul principal urmarit
in aceasta lucrare. Prin strategii eficiente de managementul mediului, afacerile vor deveni
profitabile fara sa fie nevoie de o administrare lipsita de bun simt a resurselor limitate ale
planetei. Prin schimbarea mentalitatii, in primul rand si pe baza acestui factor, prin adoptarea
unor modele eficiente de minimizare a costurilor si riscurilor si de cresterii a calitatii si
profitului, o firma va reusi sa faca fata unui mediu de afaceri care se vede nevoit sa se
schimbe. Conditiile actuale obliga la o regandire a strategiei firmei, care alaturi de elementele
deja existente trebuie sa le includa si pe cele de managementul mediului.
O intreprindere trebuie sa ia in considerare toate aspectele legate de problemele
mediului. Unele pot avea efect direct asupra activitatii si trebuie tratate cu interes maxim,
altele pot fi destul de indepartate si pot fi privite ca efecte asupra furnizorilor, clientilor sau
ale economiei in general. Consultarea specialistilor va crea o baza buna de plecare pentru
noua strategie. Problemele de mai sus sunt reale si din ce in ce mai presante, deci trebuie
tratate cu seriozitate. Se va crea astfel un cadru in care managerii pot sa gandeasca atent
dezvoltarea strategiei si sa stie cum sa faca fata amenintarilor, dar si oportunitatilor. Numai in
acest fel poate fi creat avantajul ecologic.
Pe acest plan se poarta disputele cele mai aprinse, iar corporatiile multinationale sunt
primele incriminate, deoarece distrugerile de mediu, soldate cu numeroase victime, produc
efecte grave, adesea ireversibile, nu numai in tarile unde se produc, ci afecteaza global clima,
calitatea apei si a aerului la scara planetara. Cauzele distrugerilor ecologice sunt aceleasi ca si
in cazul protectiei insuficiente a salariatilor la locul de munca: legislatia foarte permisiva,
gradul scazut de competenta tehnologica si de constientizare a pericolelor la care se expune
populatia locala, costurile ridicate ale tehnologiilor nepoluante etc.
De fapt, cazul care a adus in centrul atentiei etica afacerilor internationale a fost
dezastrul de la Bhopal, din India . In anul 1984, la o uzina chimica a firmei Union Carbide din
Bhopal, din cauza reducerilor drastice a cheltuielilor de intretinere si de siguranta, si mai ales
din cauza lipsei de pregatire a personalului, a explodat un rezervor ce continea o substanta
extrem de toxica: izocianat de metil. Substanta s-a imprastiat in atmosfera si evenimentul s-a
soldat cu peste 2000 de morti si circa 200.000 de raniti mai mult sau mai putin grav. Bhopal
nu este nici pe departe un caz singular. In 1972, aproape 5000 de irakieni au murit dupa ce au
consumat cereale tratate cu mercur, importate din SUA, fara etichete de avertizare.
Schimbarile fundamentale care survin paralel cu implementarea principiilor dezvoltarii
durabile in procesul globalizarii lumii moderne conditioneaza anumite modificari in sferele
vietii spirituale a omului.
Referiri asupra eticii atitudinii omului fata de pamant sunt prezente in lucrarea lui
Leopold A. Autorul reuseste sa realizeze o paralela intre grija manifestata pentru copii si
atitudinea iresponsabila a omenirii pentru calitatea factorilor de mediu, considerand ca
deocamdata pe planeta unde urmeaza sa locuiasca copii nostri inca nu sunt premise etice si
estetice. Problema data rezida in aprofundarea si diversificarea cunostintelor ecologice.
Volumul de cunostinte necesar urmeaza sa ne aduca suportul estetic pentru realizarea
politicilor de protectie a mediului, trezind in noi dorinta de cunoastere a mecanismului de
constituire a naturii. Dupa care vor putea urma actiuni eficiente de protectie a mediului.
Interpretarile date de Leopold A. asupra eticii sunt expuse in contextul evolutiei
ecologiei . Din punct de vedere al ecologiei, in perceptia autorului citat, etica reprezinta prin
sine limitarea libertatii actiunii in lupta pentru supravietuire. Iar din punct de vedere al
filosofiei etica reprezinta delimitarea intre comportamentul social si antisocial. Aceste doua
definitii se refera la una si aceiasi notiune. Geneza notiunii sta la baza tendintei interactiunii
indivizilor sau grupurilor de indivizi privind elaborarea diferitelor feluri de colaborare.
Primele interpretari a legitatilor etice examinau in fond relatiile intre indivizi. Drept exemplu
pot servi cele zece porunci din Biblie. Tratatele mai tarzii despre etica, care reflectau relatiile
intre natura, om si societate. In acelasi timp un cod de reguli ecologice, care ar fi reglementat
relatiile intre Om si Pamant, animale si vegetatie, care se dezvolta pe Terra, pana in prezent
nu exista. Fapt care ne demonstreaza ca Terra mai continua sa fie perceputa si exploatata ca o
proprietate a speciei Homo Sapiens. Atitudinea fata de pamant pana in prezent este
determinata de consideratiuni pur economice, oferind privilegii si neprevazand
responsabilitati.
Indiferent daca ne place sau nu, ne-am nascut cu totii pe aceasta planeta, facand parte
din marea familie umana, si fiecare dintre noi are acelasi drept de a trai intr-un mediu curat si
de a fi sanatos, avand in acelasi timp misiunea de a lasa in urma noastra o mostenire nealterata
de actiunile noastre.
In contextul dezvoltarii durabile, comunitatea de afaceri constientizeaza si accepta
treptat nevoia de a pune in practica o politica sociala si de mediu. Protectia mediului
inconjurator nu mai este considerata drept un domeniu rezervat exclusiv guvernului si
comunitatii, ci mai degraba o responsabilitate comuna a mai multor grupuri de interese:
companii, institutii financiare, manageri, creditori, contractori, consumatori, precum si marele
public. Consecintele financiare, responsabilitatile de mediu si riscul distrugerii renumelui unei
companii reprezinta motive importante pentru adoptarea unor standarde de responsabilitate
etica si de protectie a mediului in cadrul fiecarei companii.
Societatea civila cere la randul sau sa fie consultata de catre actorii din domeniul
industrial, iar organizatiilor li se solicita din ce in ce mai des sa isi faca publice standardele de
conduita etica, precum si situatiile financiare sau valorile de piata. In prezent, partenerii
externi sunt mai interesati ca niciodata de maniera in care managerii isi conduc
intreprinderile. Anumite sectoare industriale in mod particular sunt foarte sensibile la opinia
publica, intr-o lume in care comunicarea este globala si instantanee.
Urmarind etica in protejarea mediului, companiile reactioneaza prin actiuni din
categoria responsabilitatii sociale, protectia mediului constituind un rol important al CSR.
Rolurile CSR:
– Prevenirea conflictelor intre comportamentul intreprinderii si asteptarile societatii;
– Prevenirea daunelor reciproce ce apar din lipsa de incredere si cooperare intre partile
interesate;
– Prevenirea impactului negativ de mediu.
Etica in protectia mediului este vizibila prin actiunile de responsabilitate sociala atat a
societatii la propria initiativa, cat si prin intermediul corporatiilor prin programele propuse de
acestea. In acest sens, in capitolul urmator, am prezentat o serie de exemple de pe plan
international, dar si national.
Responsabilitatea sociala este obligatia unei firme, dincolo de obligatiile legale sau de
cele impuse de restrictiile economice, de a urmari obiective pe termen lung care sunt in
folosul societatii. Firmele responsabile social se simt obligate nu numai fata de actionari, ci si
fata de toti cei interesati de activitatea lor. Scopul urmarit de firme in sustinerea unui
comportament responsabil este, pe de o parte, imbunatatirea imaginii si, pe de alta parte,
promovarea managementului bazat pe valorile raspandite in cadrul organizatiei.
In viitor, vom avea si in Romania din ce in ce mai multe campanii cu iz social. Pe de o
parte, pentru ca probleme sociale exista si vor exista. Pe de alta parte, pentru ca din ce in ce
mai multe organisme internationale si companii private militeaza pentru ceea ce, in tarile
vestice, este cunoscut sub numele de corporate social responsability (CSR) sau corporate
citizenship.

Mediul ambiant ( inconjurator ) reprezinta totalitatea factorilor care asigura

mentinerea echilibrului ecologic si determina conditiile de viata pentru om si de dezvoltare
a societatii.
Factorii de mediu ( factorii ecologici ) sunt componente ce actioneaza asupra
organismelor influentandu-le manifestarile vitale.
 Factorii de mediu pot fi:
- abiotici ( fara viata ): - apa ( hidrosfera );
- aerul ( atmosfera );
- solul si rocile ( litosfera ).
- biotici ( cu viata ): vietuitoarele
- antropici ( creati prin activitatea umana)

Protectia mediului ambiant a aparut ca problema a omenirii numai in zilele noastre. In

prezent, bogatiile si sursele de energie sunt afectate in asa masura incat se prevede epuizarea
rapida a unora din ele ( specii de animale si plante disparute, zone fertile transformate in
deseuri ), daca nu se iau masuri de protectie a mediului inconjurator.
Omul a contribuit la deteriorarea mediului inconjurator prin:
- defrisarea padurilor;
- suprapasunatul;
- construirea de lacuri de acumulare, baraje, canale etc. ;
- exploatarea exagerata a faunei terestre, a resurselor oceanice, a subsolului etc.;
- poluare.
Poluarea este un complex de fenomene care a schimbat sau tinde sa schimbe mediul ambiant
in detrimentul echilibrului ecologic natural.
Poluarea consta in impurificarea mediului cu diferite substante numite poluanti, din cauza
activitatilor umane.

Poluantii, introdusi in mediu , modifica echilibrul ecologic, ingreuneaza activitatea economica

si pun in pericol viata omului.

POLUAREA poate fi:

- naturala- are aspect temporar si afecteaza regiuni izolate pe glob. Ex: eruptii
vulcanice, cutremure, furtuni de nisip, incendii;
- artificiala- produce modificari ale climatului si poate fi:
 biologica – este produsa de bacterii, ciuperci, viermi etc.
 fizica, adica: - sonora - este o consecinta a urbanizarii ( zgomotul oraselor ),
industrializarii si intensificarii circulatiei;
- termica – se produce din cauza deversarilor de ape fierbinti din
centralele termice si nucleare in rauri, lacuri etc.
- radioactiva – din cauza izotopilor radioactivi, exploziilor nucleare,
deseurilor radioactive, accidentelor de la centralele nucleare etc.
 chimica – poluarea atmosferei, poluarea apei, poluarea solului.

Poluarea atmosferei este consecinta exclusiva a unei activitati umane si consta in prezenta in
aer a substantelor straine.
Principalii poluanti ai atmosferei sunt:
 compusii carbonici: CO ( monoxid de carbon – poluantul cel mairaspandit care
provine de la vehicule, incendii, eruptii vulcanice si din siderurgie, petrochimie etc. ),
CO2 ( dioxid de carbon – provine din combustie), CH4 ( metan – provine din
exploatarea petrolului si din agricultura);
 compusii sulfurici: SO2 ( dioxid de sulf – provine din arderile combustibililor,
eruptiile vulcanice, metalurgie etc.),SO3 etc.;
 compusii azotului:NO, NO2 – provin de la vehicule;
 poluantii minerali: Fe, Pb, silicati etc.;
 pulberi: cenusa, fum ( provenite din industria cimentului, siderurgica);
  substante radioactive: pulberi, deseuri – provin din industria extractiva de substante
radioactive, reactori nucleari, industrie, agricultura, activitati militare etc.;
 praful bacterian;
 undele mecanice – trepidatii, sunete, vibratii, ultrasonore etc.

Efectele poluarii atmosferei sunt:

1. pe termen scurt:
 intoxicatiile
Apar din cauza eliberarii accidentale a unei substante poluante in concentratie mare.
 smogul
Este un compus toxic format sub actiunea razelor solare din plumb, oxizi de azot si
sulf, combustibili lichizi complet arsi. Apare din cauza eliberarii noxelor automobilului si se
manifesta prin iritarea mucoaselor sau prin efecte toxice asupra vegetatiei.
2. pe termen lung ( 10 ani sau mai mult ):
 efectul de sera
Norii si gazele din atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de razele solare
reflectate de pe suprafata Pamantului, astfel pamantul ar fi foarte rece. Daca proportia gazelor
nocive ( industriale – rezultate in urma incalzirii locuintelor, de esapament – eliminate de
autovehicule) creste, este retinuta prea multa caldura si intregul Pamant devine mai cald. Din
acest motiv, in urmatorii 100 de ani, temperaturile mondiale vor creste cu 10 grade Celsius,
iar afectiunile pulmonare si cardiace vor fi mai numeroase.
 Deteriorarea stratului de ozon
Ozonul este indispensabil mentinerii vietii pe Pamant, deoarece ne protejeaza de razele
ultraviolete, foarte nocive, produse de Soare. Distrugerea stratului de ozon, prin formarea ,,
gaurilor de ozon’’ produce cancer de piele si maladii ale ochilor.
 Ploile acide
Oxizii de sulf si de azot ( rezultati din arderea petrolului, carbunilor etc. ) se
amesteca cu vaporii de apa din atmosfera si formeaza acizii sulfuric si azotic, care acidifica
apa de ploaie, cateodata mai mult decat sucul de lamaie, dand nastere ploilor acide.
Consecintele sunt: distrugerea padurilor, a faunei etc.

Poluarea apei este modificarea acesteia peste o limita admisibila stabilita de : ploile
acide, petrolul, pesticidele, ingrasamintele, deseurile menajere si industriale, substantele
radioactive, apele reziduale etc.

Poluarea solului este rezultatul actiunilor care produc degradarea fizica, chimica,
biologica a acestuia, afectand fertilitatea si capacitatea sa bioproductiva. Cauzele care duc la
degradarea solului sunt: folosirea pesticidelor si ingrasamintelor chimice in agricultura,
cultivarea si pasunatul excesiv, depozitarea deseurilor nucleare, menajere, de la crescatoriile
de animale sau a reziduurilor solide de la exploatarile miniere etc.

Sursele de poluare sunt:

 Industria: extractiva, siderurgica ( fum, cenusa, gaze de ardere ), materialelor
de constructii ( fabrici de var, de ciment ), chimica ( emanarea in atmosfera a
elementelor reziduale ), materialelor plastice ( emanarea gazelor toxice ),
alimentara ( folosirea freonului la racire si congelare duce la distrugerea
stratului de ozon);
 Agricultura: prin ingrasaminte folosite in exces, insecticidele care pot distruge
si insectele folositoare, balti din irigatii abuzive etc.;
  Activitatile menajere, din care rezulta resturi menajere, ambalaje metalice, din
sticla etc;
 Mijloace de transport, prin emisia de gaze nearse si plumb.

Impactul proceselor tehnologice asupra mediului ambiant il reprezinta

,,poluarea’’. Acest impact este distructiv, toxic si chiar mortal. De aceea, trebuie sa respecte
normele legale de protectie a mediului.
Ex : uzina electrica pe baza de carbuneprovoaca : fum, funingine, oxizi de sulf si de
azot, dioxid de carbon, compusi organici etc. Aceste efecte nedorite trebuie prevenite,
deoarece fumul si funinginea sporesc cheltuielile de igiena, oxizii de sulf maresc costul
intretinerii cladirilor, iar poluantii organici determina mari suferinte omenesti cum este
cancerul pulmonar.

Masurile de ameliorare a mediului sunt pentru:

 combaterea poluarii aerului: imbunatatirea tehnologiilor, dispersarea poluantilor la
mare inaltime, amplasarea industriilor poluante departe de orase, cresterea zonelor
verzi etc..
 ameliorarea smogului: construirea de vehicule cat mai putin poluante, imbunatatirea
calitatii carburantilor si controlul riguros al emisiilor gazelor;
 ameliorarea efectului de sera: reducerea productiei de CO2 si stoparea defrisarilor;
 curatarea apei: folosirea statiilor de epurare, construirea unor baraje, diguri sau bazine
speciale de colectare a deseurilor si reziduurilor;
 ameliorarea stratului de ozon: eliminarea totala a freoanelor;
 combaterea poluarii solului: plantarea arborilor, construirea unor zone de depozitare a
gunoaielor, folosirea judicioasa a substantelor chimice etc..

Scopul masurilor de ameliorare il reprezinta protejarea florei si faunei, in mod deosebit

a speciilor rare sau cele pe cale de disparitie ( floarea de colt, unele specii de pasari , pesti,
balene, lupi etc. ). Experientele nucleare, chimice, biologice facute in atmosfera, in mari si
oceane, deasupra solului si in subteran, produc distrugerea planetei. Problemele protectiei
mediului sunt in atentia a numeroase organizatii internationale, ca de exemplu:
- FAO ( Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura );
- OMS ( Organizatia Mondiala a Sanatatii );
- OMI ( Organizatia Maritima Internationala );
- AIEA ( Agentia Internationala a Energiei Atomice ).
Protectia mediului, in Romania, este coordonata de Ministerul Agriculturii, Padurilor,
Apelor si Mediului.

Secţiunea 4 – Etica afacerilor internaţionale

PROBLEME ETICE ÎN AFACERILE INTERNAŢIONALE

Problema etică fundamentală în afacerile internaţionale

Dată fiind marea diversitate a moravurilor din lumea afacerilor internaţionale,
problema principală cu care se confruntă îndeosebi marile corporaţii multinaţionale, care
operează pe piaţa globală, este alegerea uneia dintre următoarele două politici alternative: fie,
pe de o parte, respectarea strictă a codului etic al firmei din ţara de origine oriunde ar opera în
lume; fie, pe de altă parte, adaptarea politicii firmei la tradiţiile şi stilul de afaceri din fiecare
ţară străină unde o corporaţie multinaţională operează.
 Fiecare dintre aceste două strategii alternative prezintă avantaje şi dezavantaje din
punct de vedere strict economic, adică având în vedere numai profiturile potenţiale ale firmei.
Păstrarea strictă a codului etic al corporaţiei, elaborat pe baza valorilor morale dominante în
ţara de origine, are avantajul că menţine reputaţia firmei nepătată şi nu stârneşte obiecţii,
rezerve sau critici vehemente din partea consumatorilor şi a publicului ‘de acasă’, consolidând
totodată şi prestigiul firmei pe plan internaţional. Dezavantajul major al acestei politici
inflexibile constă în faptul că pe anumite pieţe naţionale nu se poate pătrunde şi nu se pot face
afaceri profitabile dacă nu se acceptă recurgerea la anumite practici discutabile sub aspect
etic, dacă nu chiar de-a dreptul ilegale, datorită unui fenomen generalizat de corupţie şi unor
mecanisme economice care favorizează concurenţa neloială mai mult decât competitivitatea.
Flexibilitatea codurilor etice şi adaptarea la practicile economice locale permite cor-
poraţiilor multinaţionale să penetreze pieţele dominate de practici dubioase şi să se menţină pe
acele pieţe, cu profituri tentante. Dezavantajele imediate sunt legate de reacţiile opiniei
publice din ţările de origine şi în general din statele care adoptă o politică dură faţă de
corupţie; dezavantajele mai puţin vizibile, dar şi mai serioase pe termen lung, decurg din
faptul că orice complicitate a firmelor transnaţionale cu factorii de putere corupţi din anumite
ţări ale lumii încurajează şi consolidează corupţia din acele ţări, ceea ce diminuează
considerabil potenţialul lor de dezvoltare solidă şi echilibrată care să le facă, în timp, nişte
parteneri serioşi, cu resurse în expansiune şi cu o putere de cumpărare din ce în ce mai
atractivă pentru investitorii străini de anvergură.
Teoreticienii de catedră pledează, fireşte, pentru prima strategie, recomandând o cât
mai mare inflexibilitate în respectarea codurilor etice ale firmei oriunde şi-ar desfăşura
activitatea. Argumentele sunt numeroase şi, măcar unele dintre ele, par să fie confirmate de
rezultatele financiare pe termen mediu şi lung ale corporaţiilor cunoscute şi respectate pentru
consecvenţa cu care îşi asumă responsabilităţi etice. Pe de altă, experienţa ultimelor decenii a
dovedit că daunele pe care le poate suferi o firmă de talie internaţională în urma unor
scandaluri financiare datorate unor flagrante încălcări ale respectabilităţii etice pot avea
consecinţe extrem de nefavorabile sau chiar catastrofale. Din păcate, nu întotdeauna practicile
imorale ale unor corporaţii multinaţionale sunt sancţionate şi, pe de altă parte, nu întotdeauna
scrupulozitatea etică este răsplătită de rezultate financiare excelente.
Printre numeroasele probleme sensibile pe care trebuie să le gestioneze firmele care
operează la scară mondială cea mai gravă şi având consecinţele cele mai importante este
neîndoielnic corupţia. Acest subiect merită o atenţie sporită.
Costurile sociale şi individuale ale corupţiei
Pentru că se găseşte peste tot, mita are pretutindeni un nume. Ruşii o numesc na leva.
Arabii şi mulţi africani îi spun bacşiş. Cuvântul ne este, din păcate, foarte familiar, pla-
sându-ne într-o vecinătate nu tocmai vrednică de admiraţie. Tranziţia nu ne-a făcut să
renunţăm la practica bacşişului, ci numai a scos cuvântul din vocabular, înlocuindu-l cu mult
mai ‘respectabila’, omnipotenta şi omniprezenta şpagă. În China, mita se numeşte hongbao;
în Kenya, kitu kidogo iar în Mexico una mordida. Germanii îi spun Schimegeld, iar italienii
bustarella. În America, mita se numeşte cel mai adesea grease, iar britanicii îi spun de-a
dreptul mită – bribery. Indiferent cum s-ar numi, plaga mitei şi a corupţiei, perpetuată de cei
care dau şi primesc foloase necuvenite în lumea afacerilor, are un impact mult mai mare decât
s-ar crede asupra a milioane de oameni. Plăţile pe sub masă, menite să faciliteze un contract,
să accelereze procedurile birocratice ori să înlăture competitorii reprezintă unul dintre ‘micile
secrete murdare’ ale lumii. Astăzi, practicile imorale, îndeosebi mita şi corupţia, reprezintă
costuri reale de timp, bani şi bunăstare socială, suportate nu numai de către corporaţii şi
guverne, ci şi de către indivizi.

Cât de răspândit este fenomenul? Un studiu efectuat la sfârşitul anilor 1990 de către
Banca Mondială arată că, din cele 3600 de firme din 69 de ţări care au fost investigate, 40%
dădeau mită. În ţările cele mai avansate, procentul nu sare de 15%; în spaţiul ex- sovietic,
cifra depăşeşte 60%.
Corupţia afectează negativ dezvoltarea unei ţări în mai multe modalităţi. Reduce
creşterea economică, alungă investitorii străini şi canalizează investiţiile, împrumuturile şi
fondurile de ajutorare în aşa-numitele „white elephant projects“ – proiecte absurd de
grandioase, care aduc imense beneficii potentaţilor care administrează banii, dar care nu sunt
de nici un folos populaţiei. În conformitate cu evaluările Băncii Mondiale, corupţia
generalizată poate diminua ritmul de creştere al unei ţări cu până la 1% în comparaţie cu alte
ţări situate la acelaşi nivel, dar cu o corupţie diminuată. Un studiu al asociaţiei Transparency
International arată că fenomenul de creştere a corupţiei de la nivelul din Singapore (considerat
foarte scăzut) la nivelul din Mexico (foarte ridicat) echivalează cu creşterea ratei marginale de
scont cu circa 20%. Iar cum creşterea cu numai un procent a taxei marginale de scont reduce
investiţiile străine cu aproximativ 5%, se poate calcula volumul investiţiilor străine ratate din
cauza corupţiei.
Globalizarea face ca economiile naţionale şi corporaţiile să fie tot mai interdepen-
dente, astfel încât corupţia dintr-o anumită parte a lumii poate afecta piaţa mondială. De
asemenea, corporaţiile multinaţionale au simţit pe propria piele un adevăr dureros: cei care fac
afaceri necurate pe plan internaţional nu sunt numai agenţii corupţiei, ci uneori şi victimele ei.
Corupţia şi administraţia imorală nu afectează numai ţările în curs de dezvoltare.
Scandaluri de corupţie sunt frecvente în ţări precum Franţa, Japonia sau Statele Unite. Hans-
Ludwig Zackert, fost şef al Biroului Federal de Investigaţii Criminale din Germania, declară:
„În pofida faptului că apărătorii guvernului susţin contrariul, corupţia în serviciile publice nu
este legată de numai câteva oi negre, ci se petrece cu o frecvenţă alarmantă în Germania.“
Potrivit lui Zackert, cazurile nedescoperite sunt de ordinul miilor (alarma oficialului german
ne face să zâmbim; la noi, cazurile de corupţie relatate cu lux de amănunte în presă şi
nesancţionate se numără cu zecile de mii). La începutul anilor 1990, corupţia a stat la baza
creşterii datoriei publice a guvernului italian cu 15%, adică aproximativ 200 miliarde de
dolari. Ca urmare a politicii anticorupţie din Italia deceniului ’90, ofertele pentru proiectele
publice au scăzut costurile cu 40%. Autorităţile elveţiene estimează că ruşii au dosit în băncile
din Ţara Cantoanelor aproximativ 40 miliarde de dolari, jumătate din aceşti bani provenind
din activităţi criminale. Sumele sustrase fiscului britanic variază între 200 şi 400 miliarde de
lire sterline. Se estimează că aproximativ o treime din averea celor mai bogaţi oameni din
lume se află offshore, în paradisuri fiscale, fiind sustrase autorităţilor fiscale din ţările lor de
origine.
A da mită înseamnă să oferi, să promiţi ori să dai ceva cu scopul de a influenţa o
oficialitate publică în excercitarea îndatoririlor sale oficiale. Mita se oferă şi/sau se pretinde în
diferite forme: bani, avantaje pecuniare (precum apartenenţa la un club select sau o bursă de
studii pentru copil) sau nonpecuniare (precum o publicitate favorabilă).
Într-o estimare prudentă, sumele totale plătite ca mită în afacerile internaţionale se
cifrează la 80 miliarde de dolari anual – aproximativ cât apreciază ONU că ar fi necesar
pentru eradicarea globală a sărăciei din lumea contemporană.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) apreciază că practi-
cile imorale ale guvernelor şi corporaţiilor erodează încrederea publicului în instituţiile
politice şi duce la dispreţul faţă de lege. Aceste practici deturnează alocarea resurselor, umflă
preţurile de achiziţie în sectorul public şi subminează competiţia pe piaţă. Corupţia are efecte
devastatoare asupra investiţiilor, creşterii şi dezvoltării economice. În plus, corupţia are un
preţ foarte mare pentru păturile cele mai sărace, cărora le este barat accesul la bunurile şi
serviciile de bază. Cu siguranţă cei săraci suferă cel mai mult din cauza corupţiei. În ţările în
curs de dezvoltare şi în cele aflate în aşa-numita tranziţie din fosta Uniune Sovietică, din
Europa Centrală şi de Răsărit, oamenii trebuie adeseori să mituiască medicii sau profesorii
pentru a obţine anumite servicii pretins gratuite. Poliţia şi organele de justiţie aşteaptă de
multe ori să fie unse. Medicamente donate din străinătate sau alte ajutoare dispar în mâinile
unor afacerişti fără scrupule.
Mita consumă 7% din încasările firmelor din Albania şi Lituania şi 15% în Georgia.
Circa 14% dintre georgieni şi 11% dintre lituanieni recunosc faptul că dau mită. De loc
surprinzător, ancheta – care a investigat între 350 şi 450 de firme sau întreprinderi – a relevat
faptul că oamenii de afaceri ar prefera să plătească taxe adiţionale dacă acestea ar contribui la
reducerea corupţiei.
Pierderile pot fi chiar şi mai mari. Potrivit Băncii Mondiale, cheltuielile pentru învă-
ţământul primar din Uganda s-au triplat între 1991-93 dar, surprinzător, numărul de copii
înscrişi la şcoală nu a crescut. O anchetă efectuată în 250 de şcoli a scos la iveală faptul că
peste 70% din fondurile alocate au fost deturnate. Majoritatea organizaţiilor non-
guvernamentale din Lumea a Treia înnăbuşă scandalurile de acest gen de teamă ca ideea de
ajutorare a ţărilor sărace să nu fie compromisă ori ca proiectele de reformă să nu pară prea
dificil de înfăptuit.
Corupţia poate să scadă în mod periculos calitatea bunurilor şi serviciilor publice,
ameninţând chiar siguranţa vieţii oamenilor. Prăbuşirea clădirilor cu ocazia unor cutremure de
pământ în Turcia, Korea de Sud sau Armenia s-a datorat în bună măsură nerespectării
standardelor de siguranţă de către constructori, cu complicitatea unor oficiali corupţi. În
ultimă instanţă, corupţia reduce resursele bugetare ale unei ţări şi, implicit, cheltuielile publice
pentru sănătate, învăţământ sau asigurări sociale, lovind cu maximă duritate pe cei mai săraci,
fie că sunt cetăţeni britanici, tailandezi sau sudanezi. Fie că e vorba de liderul consiliului local
din Westminster, Dame Shirley Porter, care a vândut pentru voturi locuinţe publice cu o
pagubă de 27 milioane de lire sterline în bugetul consiliului, sau de jefuirea ajutoarelor
internaţionale acordate Indiei (unde numai 15% din sumele alocate ajung la beneficiarii
vizaţi), corupţia îi sărăceşte şi mai rău tocmai pe cei mai săraci.
Mita măreşte totodată costul diferitelor proiecte. Atunci când aceste proiecte sunt
finanţate cu ajutorul unor împrumuturi internaţionale, mita sporeşte datoria externă a unei ţări.
Oamenii de rând sfârşesc prin a suporta consecinţele datorită reducerii cheltuielilor publice
pentru sănătate, învăţământ şi alte servicii necesare. Prea adesea, tot ei trebuie să susţină
financiar povara unor proiecte care nu le aduc nici un folos şi pe care ei nu le-au cerut. Barajul
Yactreta de pe Râul Parana, dintre Argentina şi Paraguay, este un exemplu clasic de creştere
necontrolată a costurilor unei investiţii în absenţa unei contabilităţi reale şi serioase. În 1978,
când au început lucrările efectuate de contractorii italieni şi francezi, costul estimat era de
numai 1,5 miliarde de dolari. După douăzeci de ani barajul încă nu era terminat şi costurile
depăşiseră 10 miliarde de dolari. Mare parte din aceşti bani s-au scurs în conturile bancare ale
unor oficialităţi din cele două ţări.
Mita şi corupţia creează de asemenea un mediu de afaceri nesigur. Daniel Kaufman, de
la Banca Mondială, apreciază că probabilitatea pierderii investiţiilor de către o firmă în decurs
de cinci ani din cauza corupţiei ajunge, în unele ţări, la 80%. Corupţia constituie un obstacol
major în dezvoltarea comerţului. Departamentul pentru Comerţ al SUA estimează că, între 1
mai 2001 şi 30 aprilie 2002, concurenţa pentru 60 de contracte, în valoare de 35 miliarde
dolari a fost afectată de mituirea unor oficialităţi corupte. Dintre aceste 60 de contracte, se
crede că firmele americane care au refuzat să dea mită au pierdut 9, în valoare de 6 miliarde
dolari. În 1999, acelaşi Departament pentru Comerţ estimează că în ultimii cinci ani până la
momentul respectiv s-a recurs la mită în 294 de contracte comerciale în valoare de 145 de
miliarde dolari. În 1996, revista World Business relatează că numai firmele germane au
cheltuit peste 3 miliarde dolari pentru mită.
În 1976, raportul înaintat de către US Securities and Exchange Commission Senatului
american a scos la iveală faptul că sumele cheltuite de compania Exxon pentru mituire, între
1963 şi 1972, s-au ridicat la valoarea de 78 milioane dolari. Lockheed Corporation a făcut
plăţi secrete de milioane de dolari pentru a-şi păstra afacerile din străinătate. Nu numai
companiile sunt implicate. În conformitate cu un raport al poliţiei secrete franceze, agenţia
pentru exportul de credite din Franţa a plătit în jur de 2 miliarde dolari mită pentru achiziţii
străine de ‘echipament pentru apărare’ în 1994.
Datorită operaţiilor secrete pe care le efectuează, centrele bancare offshore au devenit
adevărate maşini de spălat banii negri, proveniţi din activităţi criminale şi corupţie. În 1996,
Fondul Monetar Internaţional estimează că anual se spală suma de 500 miliarde dolari. Trei
ani mai târziu, FMI indică o sumă între 590 şi 1500 de miliarde anual.
Corupţia are şi alte consecinţe extrem de dăunătoare. În unele părţi ale lumii, mita şi
corupţia contribuie la degradarea rapidă a mediului. În Filipine, de exemplu, numărul
concesionărilor de teren împădurit a fost relativ scăzut – circa 480 în ultimii 20 de ani. Dar se
apreciază că au adus profituri uriaşe de 42 miliarde dolari, datorită taxelor de concesionare
extrem de scăzute. Sistemul a îmbogăţit câteva familii, în vreme ce vieţile a milioane de
oameni au fost sever afectate de pierderea suprafeţelor împădurite şi de evacuarea unor
localităţi, ca să nu mai vorbim de pierderile bugetare. Impactul asupra mediului a fost
dezastruos: aproape 90% din pădurile filipineze au fost defrişate, ceea ce a dus la grele
dezechilibre ecologice precum eroziunea solului şi schimbări climatice.
NGO Global Witness estimează că în Cambogia se plăteşte mită 50 dolari pentru
fiecare metru cub de lemn tăiat din pădure. În 1997 au fost tăiaţi între 2,5 milioane şi 4,5
milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă între 125 şi 225 milioane dolari mită, cifre la care
se poate adăuga valoarea potenţială a rentei de stat pentru lemnul tăiat, între 184 şi 337
milioane dolari. După cele mai moderate estimări, aceste sume reprezintă pierderi de 309
milioane dolari din resursele finite ale statului, adică 73% din bugetul anual de 419 milioane
dolari. Încasările oficiale din industria forestieră au contribuit la buget cu numai 12,4 milioane
dolari în aceeaşi perioadă.
Astfel de exemple ar putea continua la nesfârşit. E cât se poate de limpede faptul că
mita şi corupţia au efecte negative asupra tuturor ţărilor din lume şi de-a dreptul devastatoare
asupra ţărilor celor mai sărace. Dar de ce şi cum au ajuns mita şi corupţia nişte subiecte de
discutat din punct de vedere etic? Aceste fenomene sunt, înainte de toate, nişte ilegalităţi
crase; or, ne-am pronunţat cât se poate de clar asupra faptului că orice încălcare flagrantă a
legilor nu reprezintă un subiect de etică în afaceri, de vreme ce nu se poate susţine cu
argumente valabile moralitatea unor acte şi practici ilegale, respectul legii find o cerinţă
morală minimală, elementară. Ei bine, deşi pare greu de crezut, există apărători ai ideii că mita
şi corupţia pot fi legitimate din punct de vedere etic, deşi sunt, cel puţin formal, ilegale.
În primul rând, la baza acestor tentative de legitimare a corupţiei stă relativismul
cultural: de vreme ce în unele ţări ale lumii, se susţine, mita şi corupţia sunt practici
economice obişnuite, acceptate practic de toată lumea, ele trebuie luate ca atare şi, din respect
faţă de moravurile locale, sunt acceptabile şi pentru investitorii străini.
Mai serioase sunt argumentele de ordin ‘tehnic’ ale unei orientări numite, în SUA,
‘grease-the-wheels school’ (şcoala „roţilor unse“). Această orientare susţine că uneori
corupţia reprezintă singura cale prin care firmele pot ocoli nişte reglementări excesiv de dure,
impozitele exagerate sau o legislaţie ineptă. Îngăduind firmelor să manevreze în mediul unui
stat spoliator, susţin adepţii acestei ‘şcoli’, corupţia poate să nu fie în detrimentul dezvoltării.
Ba chiar poate să stimuleze dezvoltarea. Mita poate fi benefică deoarece îi stimulează pe
funcţionarii prost plătiţi şi prost supravegheaţi de stat să accelereze eliberarea hârtiilor. Într-un
cadru legal inadecvat şi ineficient, plăţile ilegale menite să evite prea numeroasele
reglementări şi impozitele prea mari pot contribui la scăderea costurilor pentru cei care
mituiesc. (La noi se spune că este mai ieftin să cumperi un judecător decât să angajezi un
avocat.) Mita, se spune mai departe, poate curăţa piaţa de bunurile şi serviciile greu de
procurat, pe care guvernul le oferă la preţuri subvenţionate sau gratuit. (În China, de exemplu,
preţul subvenţionat de către stat al cărbunelui era de opt ori sub preţul de piaţă.) La licitaţiile
pentru obţinerea unor contracte cu statul, mita cea mai mare câştigă – iar firma cu costurile
cele mai scăzute îşi poate permite să ofere şpaga cea mai grasă.
Henry-Claude de Bettignies, profesor la Stanford, ne oferă o sinteză a celor mai co-
mune argumente în sprijinul acceptării corupţiei ca o practică normală şi chiar benefică, dacă
nu neapărat onorabilă din punct de vedere etic:
 Corupţia e veche de când lumea.
 Refuzul de a da mită este o fixaţie occidentală.
 Mita reprezintă un sistem paralel de distribuţie. Toată lumea dă mită.
 Este modul tradiţional de a face afaceri în această cultură.
 Nu am de ales. Dacă nu dau şpagă îmi pierd slujba.
 Sumele nu sunt mari.
 E tot un fel de taxă sau impozit.
 În unele ţări, şpăgile sunt considerate cheltuieli deductibile fiscal.
 Mita intră în costurile unei tranzacţii.
 Dacă firma mea nu dă, concurenţii vor da şpagă.
 Concurenţii au mai puţine scrupule, iar produsele şi serviciile lor sunt inferioare.
 În această ţară mita e ca bacşişul de la noi.
 Mita va permite companiei să se dezvolte, astfel încât vom putea crea noi locuri de muncă
la noi acasă.

Celor care obişnuiesc să ungă mâinile unsuroase ale funcţionarilor corupţi astfel de
argumente le sună foarte bine, dar ele nu sunt valabile. Mita se asociază prea adesea cu cea
mai proastă calitate a bunurilor şi serviciilor, fiind menită să permită celor mai puţin calificaţi
să acapareze piaţa. (Să ne amintim de faimosul gazon de pe Stadionul Naţional pe care echipa
naţională, jucând pe nisip, a fost învinsă ruşinos de către Danemarca.) Iar mita şi şpăgile
încasate pentru atribuirea de contracte, concesionări sau privatizări dubioase sunt rezervate
exclusiv oficialităţilor de rang înalt şi clientelei lor politice, ferite de orice represalii juridice.
Nu-i de mirare că atât guvernanţii, cât şi opinia publică din ţările în curs de dezvoltare
apreciază corupţia ca fiind principalul obstacol al progresului din ţările lor. Şi par să aibă
dreptate. Un studiu al Băncii Mondiale, efectuat în 39 de ţări, arată că atunci când nivele
ridicate de corupţie se asociază cu o scăzută credibilitate a şpăgilor, rata investiţiilor se reduce
la jumătate. O corupţie mai ‘credibilă’ – oferind oarecare garanţii că birocraţii mituiţi îşi vor
respecta aranjamentele lor necurate – poate fi mai puţin costisitoare, însă oricum afectează
serios rata investiţiilor. Ţările relativ corupte beneficiază de investiţii mai reduse, deoarece se
estimează că ‘taxa de corupţie’ sporeşte investiţiile cu 20%.1

1
Transparency International oferă un ghid foarte util: 5% din 200.000 dolari este o sumă
interesantă pentru un oficial de rang mediu; 5% din 2 milioane dolari te duce în sfera funcţionarilor de
rang înalt; 5% din 20 milioane dolari sunt bani adevăraţi pentru un ministru şi cei din staff-ul lui
apropiat; 5% din 200 milioane dolari atrage în mod serios atenţia şefului statului.