16
CAPITOLUL II
SOCIALIZAREA PROFESIONALĂ A MILITARILOR
27
Dumitru Popovici,Pedagogie generală,Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1998, p. 91
17
“În armată sunt supuşi acţiunii educative tineri cu achiziţii anterioare
diferite, cu funcţionalitate eterogenă şi performanţe diferite ale procesorilor de
informaţii. Sunt obiect al educaţiei deopotrivă viitoare cadre ale armatei, cadre
militare (ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari), militari în termen şi militari cu
termen redus (absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior civil)“28.
Militarul supus socializării profesionale trebuie să dispună de o serie de
calităţi precum: altruismul, loialitatea, entuziasmul, sârguinţa, puterea de muncă,
spiritul de corp, onestitatea, spiritul de iniţiativă, curajul, spiritul de sacrificiu,
cinstea etc. Spre deosebire de alte domenii, socializarea profesională în armată
nu este o activitate comodă, aceasta întrucât scopul urmărit, acela de a forma
luptători „învingători”, presupune exigenţă, ordine, disciplină, rigurozitate,
precum şi condiţii care să solicite la maximum rezistenţa fizică şi psihică,
specifice câmpului de luptă.
Socializarea profesională a militarilor depinde în mare măsură de
„socializarea profesională” a decidenţilor, astfel „dacă nu au buna înţelegere a
organizaţiilor, intervenţiile în procesele socializante nu pot fi cele satisfăcătoare
şi, ca urmare, organizaţiile sunt afectate de concepţiile de gestionare”.29
Militarul supus socializării profesionale trebuie să dispună de o serie de
calităţi precum: altruismul, loialitatea, entuziasmul, sârguinţa, puterea de muncă,
spiritul de corp, onestitatea, spiritul de iniţiativă, curajul, spiritul de sacrificiu,
cinstea etc. Spre deosebire de alte domenii, socializarea profesională în armată
nu este o activitate comodă, aceasta întrucât scopul urmărit, acela de a forma
luptători „învingători”, presupune exigenţă, ordine, disciplină, rigurozitate,
precum şi condiţii care să solicite la maximum rezistenţa fizică şi psihică,
specifice câmpului de luptă.
Metodele de socializare profesională sunt:
• antrenarea personalului;
28
Ibidem, p.90
29
Lucian Culda. Organizaţiile,Bucureşti,Editura Licorna, 2003, p. 51
18
• comunicarea (broşuri, filme, documentare, înregistrări);
• mecanisme de presiune;
• sisteme de semnificaţii (prejudecăţi, stereotipuri, expectaţii
normatice, clişee afective, standarde de grup, modele valorice şi
comportamentale, predicţii dinamizatoare);
• rolul social, codul lingvistic şi extralingvistic folosit,
• persuasiunea, manipularea;
• activităţi sociale de recreere;
• relaţii interpersonale formale / informale;
• ceremonii de iniţiere
Socializarea profesională a militarilor se realizează în cadrul organizaţiei
militare care este o organizaţie specifică. Această specificitate este dată în
primul rând de misiunea (necesitatea) pentru care funcţionează dar şi de funcţiile
pe care le are în cadrul sociorganizării integratoare.
În cadrul procesului de socializare sunt implicate cele două părţi-
educatorul (ofiţerul, lectorul, etc.) şi educatul (studentul, militarul în termen,
etc.) dar şi relaţiile interumane (în principal formale). Implicat în socializarea
profesională este şi mediul militar prin caracteristicile sale: conformism,
subordonare strictă, secretizare a informaţiei şi activităţilor, etc.
30
*** Dicţionar Larousee de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p. 230
19
o reglează raporturile sociale prin intermediul normelor şi
modelelor socioculturale care le fundamentează, pe de o
parte, şi prin reţeaua de relaţii formalizate între membrii
grupurilor sociale, pe de altă parte;
o asigură integrarea personalităţii în plan intern, prin
focalizarea însuşirilor, capacităţilor şi proceselor psihice
în raport cu jocul de rol.
Rol atribuit desemnează modalitatea în care un rol este interpretat de cei
cu care individul ce-l asumă intră în interacţiune, ca şi modalitate în care rolul
este prescris prin reglementări.
Rol asumat desemnează modalitatea în care un rol este interpretat de
individul care îl exercită.
În sociologie conceptele de „rol” şi „status” analizează problematica în
modalităţi care nu includ şi problematica implicării oamenilor în emergenţa
organizărilor sociale, a conexiunilor dintre imaginile oamenilor şi reţelele de
roluri pe care ei le asumă sau le resping. O astfel de analiză se întreprinde în
investigarea procesual-organică a socialului.
Lucian Culda consideră că oamenii, pe măsură ce procesează informaţii,
produc interpretări despre problematica procesată care rămân implicite în
interpretori, care uneori, funcţionează ca sisteme de referinţă pentru alte
procesări.31 Astfel de interpretări sunt definite de către psihologi reprezentări şi
imagini. Sunt deja numeroase studiile care atestă implicarea reprezentărilor şi
imaginilor despre aspecte în social, inclusiv despre oameni şi organizaţii, în
atitudinile oamenilor, în manifestările lor, fie ele verbale sau neverbale.
Se recunoaşte că acţiunea umană şi comunicarea au consecinţe
„formative”, pot să modifice capacitatea oamenilor de a procesa informaţii.
Acestor procese, teoria procesual-organică le oferă o explicaţie coerentă.
Posibilităţile explicative decurg din interpretarea „psihicului” ca fiind un termen
31
Culda Lucian, Devenirea oamenilor în procesualitatea socială, Bucureşti, Editura Licorna, 1994, p. 138
20
care denumeşte vag reţele de procesări de informaţii în acţiune. Centrând analiza
nu pe „psihic”, ci pe „procesării de informaţii” autorul poate să distingă între
„bio-procesori” şi „interpretori” şi să argumenteze ca interpretorii funcţionează
în modalităţi care produc ceea ce psihologii numesc „reprezentări” şi „imagini”.
Dacă noile reprezentări sunt compatibile cu reprezentările anterioare, intră
în raporturi de acceptare, asimilare, nuanţare, regrupare. Se produc astfel
„imagini” ale omului despre o anumită problematică. Spre deosebire de
reprezentări care pot fi vagi, confuze, instabile conţinuturile informaţionale
„imagini despre…” sunt mai consistente, mai clare, mai stabile.
Dacă însă noile reprezentări sunt incompatibile cu unele dintre
reprezentările anterioare, se produc procese de respingere prin care unele din
reprezentări (dintre cele noi sau anterioare) sunt marginalizate, eventual „şterse”
din procesorii de informaţii care susţin ceea ce numim cu un termen vag
„psihic”.32
Reprezentările şi imaginile sunt implicate în procesele prin care procesorii
oamenilor conturează rolurile; ele fac posibile procese prin care se atribuie
roluri şi prin care rolurile se asumă.
Conexiunile dintre necesităţi, interacţiunile menite a le satisface,
rezultatele lor, pe de o parte, şi consecinţele derivate ale acestora (reprezentări,
imagini, roluri şi organizarea socială a raporturilor dintre oameni) dezvăluie
procese prin care se produc socializări, prin care oamenii şi organizările sociale
devin procesori de informaţii compatibili, care se pot susţine reciproc întreţinând
procese organizante.
Dimensiunile analitice ale personalităţii din modelul elaborat de Mielu
Zlate face distincţia între:
personalitatea proiectată, care indică ce crede omul că alţii gândesc
despre el;
32
Lucian Culda, Critica psihologiilor, Bucureşti, Editura Licorna, 1995, p. 246
21
personalitatea ideală, care desemnează modelul de persoană ales de
om din mediul său;
personalitatea percepută, care desemnează o reprezentare a omului
despre alţii;
personalitatea autoevaluată, care desemnează reprezentarea pe care
omul o are despre el însuşi.
Cele patru dimensiuni analitice ale personalităţii sunt posibile deoarece
oamenii pot dezvolta în interpretori cele patru genuri de reprezentări ale
existenţei lor. Este plauzibilă ipoteza că la conturarea rolurilor, atât a celor
atribuite, cât şi a celor asumate, concură (pot să concure) toate cele patru
genuri de reprezentări.
Un rol asumat vag este plauzibil să fie expresia unor reprezentări vagi, dar
cu cât cele patru genuri de reprezentări se transformă în imagini mai consistente,
specifice, atribuirea şi asumarea rolurilor pot fi mai bine conturate, mai
consistente şi mai stabile.
Când oamenii sesizează, fie şi vag sau eronat, ei tind să atribuie roluri
celor cu care interacţionează în funcţie de statusul pe care tind să-l satisfacă, dar
şi să-şi asume roluri în interacţiunile la care participă. Se conturează astfel
organizări sociale, organizări diferenţiate de oameni, de manifestările lor, dar şi
de situaţiile lor în organizările pe care ei le susţin atât prin asumarea unor roluri,
cât şi prin atribuirea unor roluri celor cu care interacţionează. Din aspectele
menţionate rezultă posibilitatea ca reprezentările să se constituie în modalităţi ce
concură la conştietizarea statusurilor şi rolurilor.
Reprezentările participă şi la atribuirea de roluri şi la asumarea lor.
Afirmaţiile sunt plauzibile, dacă ele nu ar fi corecte, nu s-ar putea identifica
situaţii care să ateste că oamenii au reprezentări despre situaţia lor în cele mai
diverse contexte.
Deoarece reprezentările se pot transforma în imagini şi acestea nu pot fi
doar corecte, deoarece ele pot fi eronate, vagi, incorecte se justifică ipoteza:
22
dificultăţile de conlucrare între oameni decurg din incompatibilităţile dintre
rolurile pe care le asumă şi le atribuie reciproc, din limitele lor, din erorile din
interpretare ce le-au produs.
23
după criteriul consistenţei (permanente, intermitente,
întâmplătoare).
Rolurile militare sunt influenţate de o multitudine da factori:
modul cum militarul percepe prescripţiile şi modele aferente
statutului pe care îl ocupă,
aptitudinile şi capacităţile reale de care dispune pentru a obiectiva
reprezentările sale referitoare la rolul pe care trebuie să-l joace;
imaginea de sine şi nivelul de aspiraţie pe care şi-l propune pentru
activităţile aferente rolului asumat;
sistemul de relaţii interpersonale în care urmează a se desfăşura
jocul de rol (relaţii actuale sau anterioare, reale sau imaginare,
etc);
experienţa personală acumulată în situaţii similare;
natura şi calitatea statutelor conexe pe care le ocupă; statutul social
(prestigiul în cadrul subunităţii), statutul cultural şi profesional
(nivelul de instrucţie şi prestigiul profesional);
particularităţile grupului militar în cadrul căruia se desfăşoară jocul
de rol (gradul de formalism pe care îl promovează,
permeabilitatea la inovaţie, etc);
creativitatea socială şi profesională.
Comportamentele de rol au un caracter de obligativitate, iar variaţia
admisă a acestora este foarte redusă. În cazul stabilirii atribuţiunilor ce derivă
din poziţia pe care o ocupă un militar, trebuie să ţină seama de faptul că între
prescripţiile organizaţionale şi comportamentul de rol se interpune personalitatea
individului. De aici derivă necesitatea cunoaşterii fiecărui individ în parte pentru
a putea anticipa modul în care se realizează trecerea de la modul extern al rolului
(rolul atribuit) la comportamentul efectiv de rol (rolul real).
24
Rolul social funcţional în organizaţia militară reprezintă modalitatea în
care rolul ar trebui să fie jucat pentru a îndeplini exigenţele statusului de militar.
Militarul odată cu ocuparea statusului i se atribuie şi rolul său în
organizaţia militară împreună cu prescripţiile aferente (rolul funcţional).
Asumarea rolului şi satisfacerea corectă a răspunderilor este posibilă în măsura
în care militarul şi organizaţia militară în ansamblul ei se găsesc în orizonturi
satisfăcătoare.
Fenomenele legate de asumarea şi exercitarea rolurilor de către militari
implică:
influenţa modelelor socioculturale care oferă cadre generale ale
jocului de rol;
caracteristicile sistemelor relaţionale ale militarului în cadrul
subunităţii (relaţii afective, de comunicare, de influenţă,
coacţionale);
profilul imaginii de sine şi experienţa personală în ceea ce priveşte
desfăşurarea unor roluri similare;
configuraţia factorilor motivaţionali de fond şi conjucturali;
caracteristicile sociale în care militarul îşi asumă rolul.
„În măsura în care asimilările şi atribuirile de roluri se conştientizează, în
organizaţie se generează condiţii pentru ca să se realizeze explicit atribuiri de
roluri; manifestările reale atestă că ele sunt formulate ca „răspunderi” pentru
anumite „funcţii” (posturi) şi adunate în ceea ce numim „regulamente”.33
Se ajunge astfel la rolul real, el reprezintă modul efectiv în care
individul, prin comportamentul său, satisface necesităţile impuse de organizaţia
respectivă. Rolul real este funcţional numai atunci când militarul dispune de o
serie de competenţe profesionale şi sociale ce pot fi grupate astfel:
o cunoaşte şi este capabil să respecte prevederile
regulamentelor militare generale;
33
Lucian Culda. Organizaţiile,Bucureşti,Editura Licorna, 2003 p. 29
25
o este capabil să participe la instrucţie în specialitatea sa;
o este capabil să participe în cadrul subunităţii din care face
parte în luptă sau aplicaţii pentru îndeplinirea misiunilor
primite;
o este capabil să se automotiveze pentru satisfacerea
necesităţilor individuale şi organizaţionale;
o este capabil să se autoevalueze în activitatea desfăşurată ;
o este capabil să comunice în modalităţi lipsite de tensiuni şi
conflicte ;
o este capabil să interacţioneze cu ceilalţi membrii în interiorul
organizaţiei militare într-un mod corect, menţinând
coeziunea subunităţi;
o este capabil să-şi asigure dezvoltarea morală, ostăşească şi
civică;
o este ataşat şi loial armatei;
o are potenţial de dezvoltare pentru evoluţii ulterioare.
Aceste competenţe sunt generale pentru toate categoriile de militari (ofiţeri,
subofiţeri, militari în termen,etc.).Competenţele profesionale şi sociale ale
ofiţerului le voi trata detaliat în capitolul viitor, dar ele sunt reflectate în modelul
ofiţerului (anexa 1).
Funcţionalitatea organizaţiei se dovedeşte a fi reală atunci când relaţiile
dintre oameni şi rezultatele sunt pozitive, când nu se produc situaţii ce
insecurizează oamenii din organizaţie si nici pentru organizaţie. Toate acestea nu
se pot realiza decât prin jucarea rolului de către fiecare militar mereu la un nivel
ridicat.
2.4. Conexiuni între socializarea profesională şi socializarea
privată şi cetăţenească
26
Plecând de la faptul că oamenii sunt produsul şi expresia relaţiilor ce se
stabilesc între bioprocesori şi interpretori, se argumentează că interpretorii se
constituie ca mediatori între bioprocesori şi ambianţa omului, devenind posibilă
specializarea lor, în principal în trei direcţii:
1. interpretori bio-funcţionali (cei care se implică în reglarea
modalităţilor de satisfacere a necesităţilor organismului şi a
comportamentului biologic al omului);
2. interpretori profesionali (cei care reglează funcţionarea oamenilor
în organizaţii);
3. interpretori cetăţeneşti (cei care reglează funcţionarea oamenilor în
socio-organizările integratoare de exemplu naţiunile)34.
Acceptarea ipotezei că „fiecare dintre cele trei clase de interpretori
cuprinde, în cazul fiecărui om, două genuri de interpretori, cei care dau
competenţa în domeniu şi cei care mijlocesc relaţiile dintre oameni în domeniu,
care îi socializează”35, face posibile următoarele distincţii, următoarele ipoteze:
între interpretorii bio-funcţionali, care dau omului
capacitatea de a se raporta la organismul său, şi interpretorii
profesionali, care dau omului capacitatea de a se raporta la
semenii săi;
între interpretorii care dau competenţa profesională a
oamenilor (capacitatea lor de a ocupa anumite poziţii
specializate în organizaţii)şi interpretori care mijlocesc
relaţiile dintre oameni şi organizaţii şi care, astfel,
condiţionează funcţionarea organizaţiei;
între interpretorii care dau capacitatea oamenilor de a se
raporta la organizaţiile publice pe de o parte şi interpretorii
34
Lucian Culda, Organizaţiile, Bucureşti, Editura Licorna, 1999,p. 152
35
Lucian Culda, Organizaţiile, Bucureşti, Editura Licorna, 2003, p. 48
27
care mijlocesc relaţiile dintre oameni în interiorul socio-
organizărilor pe care le întreţin.
Aceste distincţii ne indică, de fapt, că interpretorii conferă omului atât o
anume competenţă, cât şi capacitatea de a întreţine relaţii cu alţi oameni în
organizările sociale, adică socializează oamenii.
Dacă în prima ipostază oamenii constituie şi întreţin ceea ce autorul
numeşte deja „viaţă privată” sau domeniul privat al existenţei sociale, în
celelalte ipostaze – profesională şi cetăţenească – cele două clase de interpretori
întreţin ceea ce numeşte „viaţa publică” sau domeniul public al existenţei
sociale36.
Aşadar, competenţele şi capacităţile de a întreţine relaţii, conferite
oamenilor de către interpretori, în cele trei domenii ale existenţei umane, fac
posibilă construirea şi întreţinerea vieţii private şi vieţii publice în cele două
ipostaze profesională şi cetăţenească.
„Socializarea, în cele trei domenii (privat, profesional şi cetăţenesc) este
realizată de către interpretorii care mijlocesc relaţiile dintre oameni, adică
interpretorii socializanţi ”37.
Cum argumentează autorul, socializările se diversifică în raport cu
contextele sociale în care se realizează. Socializările profesionale se realizează
în organizaţii, dar şi sub presiuni ale socio-organizărilor specializate, cele
cetăţeneşti sunt produse de modalităţile în care oamenii fiinţează în interiorul
naţiunilor şi al statelor.
Dacă sunt acceptate cele trei tipuri de socializări, se pune problema
relaţiilor dintre ele, relaţii care dezvăluie autorului complexitatea socializării,
posibilitatea comportamentelor considerate „antisociale”.
Se constată că manifestările oamenilor în organizaţii nu sunt generate
numai de conexiunile dintre interpretorii lor profesionali şi interpretori care
produc socializarea profesională, ci şi de conexiunile ce se stabilesc între cele
36
Lucian Culda, Organizaţiile, Bucureşti, Editura Licorna, 1999,p. 153
37
Ibidem, p. 155
28
trei genuri de socializări38. De pildă, modalităţile în care se realizează
socializarea pentru viaţa privată şi cele care se realizează socializarea
cetăţenească pot să susţină sau să afecteze socializarea profesională.
Dar presiunile de socializare sunt diverse şi au surse diverse. Dacă ele
decurg din procese sociale organizante au consecinţe integratoare, iar dacă
decurg din procese sociale dezorganizante, din presiuni contradictorii, care
generează situaţii conflictuale, ele pot avea consecinţe dezintegratoare.39
Vom spune că oamenii sunt socializaţi bine dacă ei posedă competenţe
care le permit să se raporteze la ceilalţi oameni şi la organizările sociale în
modalităţi care se dovedesc a fi favorabile evoluţiilor sociale securizante pentru
oameni şi omenire. Socializările sunt problematice, insecurizante în situaţiile
contrare celor menţionate.
„Limitele socializărilor profesionale, uneori în continuarea limitelor şi
erorilor din socializarea privată şi din socializarea cetăţenească, afectează
oamenii, raporturile dintre ei şi, astfel, situaţia organizaţiilor”.40
38
Ibidem, p. 154
39
Ibidem, p. 154
40
Lucian Culda. Organizaţiile,Bucureşti,Editura Licorna, 2003 p. 51
29