UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

MASTER: AUDIT ŞI EXPERTIZĂ CONTABILĂ

REFERAT

Control financiar şi expertiză contabilă

„Controlul financiar”

CORPADE NICOLETA
ANUL I SEM. II
 Cuprins

Introducere..............................................................................................................3
1. Obiectivul controlului financiar.......................................................................3
2. Rolul controlului financiar...............................................................................4
3. Elementele sistemului de control financiar.....................................................4
4. Funcţiile controlului financiar..........................................................................6
5. Clasificarea controlului financiar....................................................................7
Bibliografie

2
 Controlul financiar

Introducere

Conform literaturii de specialitate, controlul reprezintă activitatea specific umană de

verificare şi analiză permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene, operaţii,
informaţii rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării şi lichidării
eventualelor abateri şi neajunsuri.
Activitatea de control mai poate fi definită ca funcţie a conducerii, instrument de
conducere, mijloc de cunoaştere a realităţii şi de corectare a erorilor. El este cel care asigură
perfecţionarea, creşterea profitului în condiţii de concurenţă liberă şi loială, urmărind
funcţionarea unităţilor de producţie la capacitatea normală, chiar maximă, pe criterii de eficienţă
şi rentabilitate.

1. Obiectivul controlului financiar

Controlul financiar are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a modului cum sunt
administrate mijloacele materiale şi financiare de către unităţile economice cu capital de stat,
asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienţei economico-financiare, dezvoltarea
economiei naţionale, înfăptuirea progresului social.
La nivelul unităţilor patrimoniale, controlul financiar urmăreşte, printre altele,
următoarele obiective principale:
 elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia;
 creşterea acumulărilor băneşti şi asigurarea capacităţii de plată;
 creşterea resurselor proprii de finanţare;
 păstrarea permanentă a integrităţii patrimoniale;
 descoperirea şi recuperarea pagubelor, pierderilor suferite;
 lichidarea cheltuielilor supradimensionate;
 stoparea cauzelor de risipă;
 respectarea disciplinei financiare şi fiscale.
Controlul financiar nu se rezumă însă numai la întreprinderi, nu se limitează la
perimetrul acesteia, ci vizează, în egală măsură, relaţiile financiare ale întreprinderii cu mediul
economic, administrativ şi social în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Astfel, controlul
financiar se extinde şi asupra obligaţiilor financiare şi fiscale ale întreprinderilor, instituţiilor,
asupra raporturilor cu organele de protecţie şi asigurări sociale, precum şi asupra relaţiilor de
credit şi finanţare cu băncile, respectiv investitorii.

3
 2. Rolul controlului financiar

Controlul financiar contribuie la autoreglarea sistemului organizaţiei în concordanţă cu

evoluţia fenomenelor şi proceselor financiare precum şi potrivit obiectivelor entităţilor
economice.
3. Elementele sistemului de control financiar
Examinarea controlului financiar, ca fiind un sistem bine conturat, relevă existenţa a trei
elemente şi anume: compararea, analiza şi evaluarea şi valorificare.

Compararea, constituie procesul prin care se urmăreşte, în principal, stabilirea situaţiei

ce ar trebui să existe pe baza intrărilor în subsistemul de control financiar. Situaţia ideală se
determină pe baza:

 prescripţiilor şi restricţiilor sistemului legislativ;

 deciziilor şi hotărârilor conducerii de la diferite niveluri;
 programelor de activitate;
 bugetelor de venituri şi cheltuieli;
 studiilor şi situaţiilor financiare întocmite;
 datelor financiar-contabile.
În continuare, urmează a fi stabilite abaterile care se pot lua în considerare, cu ocazia
comparării situaţiei ideale cu situaţia reală.
În final, în cadrul primului element al subsistemului de control financiar, se realizează
stabilirea situaţiei reale, respectiv a situaţiei de fapt.
Situaţia reală (de fapt) se stabileşte pe baza:
 observaţiilor efectuate la faţa locului;
 inventarierilor de control;
 verificării documentelor, situaţiilor financiare şi a evidenţelor economico -
financiare;
 explicaţiilor date de către cei controlaţi, etc.

Analizarea şi evaluarea, constituie cel de al doilea element component al subsistemului

de control financiar, care are ca bază de pornire, compararea situaţiei ideale cu situaţia reală, cu
luarea în considerare a abaterilor admise.
În continuare, se stabilesc devierile efective, concomitent cu stabilirea cauzelor şi
consecinţelor acestora, fiind formulate şi concluziile necesare în legătură cu aceste aspecte. În
funcţie de dimensiunea abaterilor ( devierilor), coroborat cu natura cauzelor care au generat
aceste efecte, se trece la ultima fază în cadrul cestui element, la evaluarea măsurilor de corecţie
ce trebuie luate, se formulează concluziile controlului.

Valorificarea, constituie elementul final al sistemului de control financiar.

În raport cu concluziile la care s-au ajuns în etapele precedente ale procesului de control
financiar şi în funcţie de toleranţele admise (pragurile de semnificaţie), în această ultimă etapă
sunt definitivate şi declanşate ansamblul de măsuri menite să conducă la influenţarea activităţilor
controlate şi la autoperfecţionarea controlului financiar.

4
Toate aceste misiuni, constituie elemente ale procesului de stabilire a ieşirilor din subsistemul de
control financiar, care pot fi:
o măsuri operative luate în timpul controlului pentru redresarea situaţiei,
îmbunătăţirii activităţii şi sancţionarea vinovaţilor;
o dispoziţii obligatorii pentru înlăturarea neregulilor şi deficienţelor cu caracter
financiar;
o raportări şi informaţii către persoanele din conducere, care au dispus controlul şi /
sau au competenţe şi responsabilităţi în luarea măsurilor care se impun , pentru
eliminarea şi prevenirea deficienţelor constatate;
o propuneri în vederea fundamentării mai adecvate a deciziilor manageriale de la
diferite niveluri;
o propuneri menite să contribuie la perfecţionarea sistemului legislativ.
Ieşirile din sistemul de control financiar diferă în funcţie de subordonarea ierarhică a
organelor de control şi în funcţie de obiectivele controlului financiar, dar în toate situaţiile acesta
trebuie să aibă un rol activ în ceea ce priveşte întărirea legalităţii şi a performanţei activităţilor şi
prin acestea să contribuie la perfecţionarea intrărilor în acest subsistem.
În interiorul subsistemului de control financiar, desfăşurarea procesului de transformare a
intrărilor în ieşiri, are loc în condiţiile unei legături directe (conexiune directă) între elementele
sale, în sensul că, fiecărei intrări în subsistem trebuie să-i corespundă o ieşire. Altfel spus,
intrările în subsistem nu au nici un sens dacă nu sunt iniţiate, prin intermediul ieşirilor, măsuri
necesare pentru înlăturarea şi prevenirea neajunsurilor, sancţionarea vinovaţilor, precum şi
perfecţionarea activităţii controlate.
Pe de altă parte, în afara acestei legături directe, între elementul subsistemului de control
financiar se stabilesc şi legături indirecte (conexiune inversă) care asigură stabilitatea şi
dezvoltarea acestuia.
Astfel, după finalizarea controlului, se pot constata unele erori, confuzii şi inexactităţi,
cuprinse în ieşirile din subsistem, generate de elementele sale componente, ceea ce impune fie
completarea sau refacerea controlului, fie declanşarea unor măsuri pentru perfecţionarea
activităţii.
Într-o altă abordare a subsistemului de control financiar, ca fiind numai un instrument
propriu de autoreglare, prin management a entităţilor economice, elementele de bază ale acestuia
sunt următoarele:
 Stabilirea standardelor de performanţă;
 Măsurarea performanţei;
 Compararea rezultatelor reale cu standardele;
 Implementarea acţiunilor corective, dacă este cazul.

5
 4. Funcţiile controlului financiar

Cele trei funcţii de bază ale controlului financiar sunt:

1. funcţia constatativă (de cunoaştere – evaluare);
- controlul are posibilitatea să urmărească modul cum se îndeplinesc obiectivele
stabilite, să cunoască realitatea şi pe această bază să analizeze abaterile pe cauze
şi responsabilităţi şi să ia, sau să propună, măsuri pentru prevenirea şi eliminarea
lor.
2. funcţia constructivă;
- conducerea are posibilitatea să prevadă evoluţia viitoare a fenomenului, să
prevină fenomenele nedorite, să ia măsuri pentru perfecţionarea activităţilor
controlate.
3. funcţia coercitivă.
- pentru a putea contribui la eliminarea şi prevenirea neregulilor, controlul trage la
răspundere pe cei ce nu îşi îndeplinesc corespunzător sarcinile faţă de entitatea în
care lucrează, faţă de bugetul administraţiei de stat sau faţă de alte persoane fizice
sau juridice.
În afara celor trei funcţii de bază ale controlului financiar, unii specialişti în domeniu disting
şi alte funcţii ale controlului financiar şi anume:
 funcţia de îndrumare;
 funcţia de reglare;
 funcţia creativă;
 funcţia de prevenire;
 funcţia previzională;
 funcţia de evaluare-diagnosticare;
 funcţia de reglementare.

Funcţia de îndrumare derivă din caracterul formativ-stimulativ şi de generalizare a

experienţelor pozitive a acţiunilor de control financiar.
Funcţia de reglare a controlului financiar constă în eliminarea tuturor fenomenelor
perturbatorii în scopul menţinerii echilibrului financiar şi desfăşurarea activităţii financiare în
concordanţă cu standardele adoptate.
Funcţia corectivă a controlului financiar se realizează prin informarea organelor de decizie
cu privire la existenţa unor abateri semnificative, peste toleranţele admisibile, în legătură cu
obiectivele fixate în strategiile, programele şi acţiunile cu caracter economico - financiar, precum
şi încălcarea normelor legale în acest domeniu.
Funcţia de prevenire a controlului financiar constă în aceea că prin intermediul acţiunilor de
control sunt identificate şi stopate, înainte de efectuare, toate acele activităţi şi operaţiuni care
produc efecte negative asupra resurselor financiare şi patrimoniului entităţilor controlate.
Funcţia previzională rezidă în faptul că abaterile constatate în urma acţiunilor de control
financiar, împreună cu cauzele care le-au determinat, stau la baza elaborării deciziilor financiare
pentru perioada viitoare.
Funcţia de reglementare , constă în faptul că, activitatea de control financiar, în vederea
soluţionării unor abateri semnificative, care exced cadrul legal, poate să iniţieze reglementări
legale, norme interne, cuprinzând măsuri de corecţie pentru intrarea în normalitate.

6
 Funcţia de certificare – atestare se manifestă în contextul solicitării reprezentanţilor
entităţilor pentru ca acestea să fie controlate în scopul fundamentării deciziilor vizând exerciţiile
financiare următoare.

5. Clasificarea controlului financiar

A. Clasificarea controlului financiar după momentul în care se exercită, raportat la

momentul efectuării activităţilor sau operaţiilor supuse controlului financiar

În funcţie de acest criteriu, controlul financiar se delimitează astfel:

1. controlul financiar preventiv;

2. controlul financiar operativ – curent;
3. controlul financiar ulterior.

1.) Controlul financiar preventiv constituie activitatea de examinare a stării unor

proiecte de operaţiuni, consemnate în documente financiar-contabile, prin compararea acestora
cu prevederile legale prin intermediul cărora au fost definite.
Principalele caracteristici ale controlului financiar preventiv sunt următoarele:
- efectuarea controlului înainte de efectuarea operaţiunii supuse verificării;
- identificarea şi eliminarea operaţiunilor care nu sunt legale, reale, necesare şi
performante;
- contribuie la asigurarea unui management performant;
- este exercitat, fie de structuri proprii ale entităţilor publice, fie de către structuri
specializate de control aparţinând statului.
În sfera competenţelor acestuia, intră multitudinea de operaţiuni şi documente din care derivă
drepturi şi obligaţii patrimoniale ale entităţilor publice faţă de persoanele fizice sau juridice şi
faţă de instituţiile statului.
Volumul şi natura operaţiunilor şi documentelor supuse controlului este diferenţiat în funcţie
de natura şi scopul activităţilor realizate în cadrul entităţilor.
În concret, la nivelul instituţiilor publice, conduse de către ordonatorii de credite, sunt supuse
controlului financiar preventiv următoarele operaţiuni:
- deschiderea, repartizarea şi modificarea creditelor bugetare;
- angajamentele bugetare din care rezultă în mod direct sau indirect obligaţii de plată către
terţi;
- ordonanţarea cheltuielilor bugetare;
- concesionarea, închirierea şi concesionarea bunurilor din patrimoniul instituţiilor publice;
- alte operaţiuni stabilite de către ordonatorul de credite.
Cu totul alta este sfera de acţiune a controlului financiar preventiv în cazul agenţilor
economici din sectorul public, unde sunt supuse acestei forme de control financiar următoarele
operaţiuni:

- încheierea contractelor sau comenzilor interne sau externe privind furnizarea de

bunuri, executarea de lucrări sau prestări de servicii;

7
 - efectuarea plăţilor în lei sau valută privind obligaţiile rezultate din executarea
contractelor sau comenzilor perfectate precum şi a plăţilor către personalul propriu, derivând din
activitatea acestora în cadrul entităţii;
- suportarea pe seama cheltuielilor sau rezultatelor financiare a pierderilor şi/sau a daunelor
cauzate patrimoniului care nu au fost produse cu vinovăţie;
- alte operaţiuni stabilite de conducerea unităţii economice.
În toate cazurile în care operaţiunile supuse controlului financiar preventiv, pe obiectivele
stabilite, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, acestea nu pot fi aprobate şi nici efectuate.

2.) Controlul financiar operativ – curent, constituie acea formă de control care urmăreşte
stabilirea stării unor operaţiuni consemnate în documente financiar – contabile, operaţiuni care
au loc sau se derulează în cadrul diferitelor activităţi, concomitent cu momentul desfăşurării
controlului, în raport cu prevederile şi normele legale în care acestea au fost definite.
Specificitatea controlului financiar operativ – curent, rezultă din caracteristicile sale şi
anume:
- exercitarea controlului simultan cu efectuarea operaţiunilor şi activităţilor controlate;
- exercitarea controlului pe parcursul derulării fenomenelor şi proceselor financiare,
suprapunându-se, aproape în totalitate, în timp şi în spaţiu cu conţinutul activităţii de
management;
- exercitarea controlului de către persoane împuternicite, pe toate nivelele
managementului, în subordinea managerului general al entităţii.
Verificând activităţile şi operaţiunile în momentul efectuării lor, daci limitat în timp, dar în
momentul cel mai oportun pentru operarea de corecţii, în mod operativ, în legătură cu
deficienţele care încep să se manifeste, controlul financiar operativ curent se concentrează asupra
aspectelor care privesc:
- existenţa, integrarea şi păstrarea valorilor materiale şi băneşti;
- modul de utilizare a activelor patrimoniale;
- modul de efectuare a recepţiilor şi a inventarierilor patrimoniului;
- conducerea contabilităţii sintetice şi analitice;
- exactitatea şi realitatea datelor reflectate în situaţiile financiare.
Această formă de control care se exercită, ca şi un proces, în mod continuu asupra
operaţiunilor şi activităţilor, reprezentate în documente financiar – contabile, ocupă un loc din ce
în ce mai important în cadrul managementului entităţilor, în detrimentul controlului financiar
preventiv şi controlului financiar ulterior, amploarea funcţiilor acestor forme de control având
tendinţe de restrângere.
În plus, controlul financiar operativ – curent, prin obiectivele urmărite, sfera de acţiune şi
modul de exercitare, contribuie în mod semnificativ la funcţionarea şi aplicarea deciziilor
financiare necesare îndeplinirii obiectivelor, în conformitate cu standardele adoptate.

3.) Controlul financiar ulterior, constituie activitatea de comparare – evaluare a unor

operaţiuni şi activităţi financiare, care se exercită după desfăşurarea acestora, prin raportarea lor
la prevederile legale, norme şi standarde adoptate de managementul entităţii.
Sfera de cuprindere a controlului financiar ulterior este deosebit de vastă şi diferenţiată , în
funcţie de obiectivele de control specifice structurilor cu atribuţii de control financiar ulterior,
după cum aceste structuri se situează în afara entităţii sau la nivelul acesteia.

8
 În legătură cu principalele obiective ale controlului financiar ulterior, este de subliniat că la
nivelul aceluiaşi tip de structuri de control (controlul financiar propriu) acestea diferă în funcţie
de natura entităţii, după cum este vorba de instituţii publice sau entităţi economice.
Din cele prezentate mai sus, se desprinde faptul că, deşi există mai multe diferenţieri privind
controlul financiar preventiv, controlul operativ – curent şi controlul financiar ulterior, sub
aspectul rolului, sferei de acţiune, obiectivelor, modului de exercitare, există între ele strânse
relaţii de condiţionare, influenţare şi completare.
Astfel, dacă controlul financiar preîntâmpină pagubele, deficienţele, abaterile, controlul
financiar ulterior depistează şi mobilizează rezervele existente, constată lipsurile sau pagubele
produse, stabileşte cauzele şi vinovaţii şi propune măsuri de prevenire a unor abateri similare în
viitor.
În aceeaşi ordine de idei, controlul financiar preventiv, generează premisele necesare
desfăşurării operaţiunilor financiare într-un cadru legal fixat, în timp ce controlul financiar
preventiv constată dacă condiţiile legale au fost sau nu îndeplinite.
În sfârşit, controlul financiar preventiv, stopează în faza de angajare sau de efectuare,
operaţiunile financiare care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, dar nu evaluează efectele
operaţiunilor respective şi nu depistează operaţiunile nelegale, întrucât acestea nu au fost
efectuate până în momentul exercitării controlului.
Altfel spus, spre deosebire de controlul financiar preventiv, controlul financiar ulterior
verifică atât legalitatea, cât şi efectele rezultate după efectuarea operaţiunilor financiare, astfel
că, are o sferă de cuprindere şi cunoaştere mult mai largă, inclusiv modul de organizare şi
exercitare a controlului preventiv.
Comparativ cu controlul financiar preventiv, controlul financiar ulterior, prezintă
dezavantajul că abaterile şi deficienţele sunt constatate numai după ce acestea au avut loc şi au
generat consecinţe negative.

B. Clasificarea controlului după structurile care îl exercită şi interesele economico-

financiare pentru care este organizat

Potrivit acestui criteriu, controlul financiar îmbracă următoarele forme:

 controlul financiar organizat şi exercitat de către instituţiile specializate ale statului,
denumit în continuare, controlul financiar al statului;
 controlul financiar organizat şi exercitat de către structurile din cadrul entităţilor,
denumit şi controlul financiar propriu.
Acest criteriu de clasificare pune în evidenţă şi o ordonare a controlului financiar, după
nivelul şi gradul autorităţii care îl exercită. Din acest punct de vedere, controlul financiar al
statului este un control extern, iar controlul propriu este unul intern.
Ambele forme de control sunt în relaţii de intercondiţionare şi influenţare reciprocă..
În acest context, controlul intern în exercitarea atribuţiilor se bazează, printre altele, pe
informaţiile şi datele furnizate de controlul intern, pe care le validează în scopul sporirii
credibilităţii lor în faţa utilizatorilor.
La rândul său, controlul financiar intern beneficiază de aportul controlului extern, interesat de
întărirea şi perfecţionarea acestuia.
Necesitatea obiectivă a organizării şi exercitării controlului financiar, atât la nivelul statului,
cât şi la nivelul entităţilor, derivă din cerinţele de permanentă cunoaştere a modului de

9
îndeplinire a obiectivelor strategice pe termen mediu şi lung, precum şi a obiectivelor tactice pe
termen scurt, pentru fiecare sector de activitate sau pe care şi le-a fixat fiecare entitate.
În concordanţă cu legislaţia în vigoare, controlul financiar al statului (extern), se înfăptuieşte
de către instituţii specializate.
Astfel, controlul financiar de pe lângă Legislativ se realizează prin Curtea de Conturi, în timp
ce Executivul desfăşoară activităţi de control financiar prin structuri ale Ministerului Economiei
şi Finanţelor, ale ministerelor şi ale administraţiilor publice centrale şi locale.
Controlul exercitat de administraţia publică locală, se realizează prin serviciile de specialitate
organizate la nivelul consiliilor judeţene şi consiliilor locale.
În ceea ce priveşte controlul propriu (intern), acesta este organizat şi exercitat la nivelul
instituţiilor publice şi a entităţilor economice din sectorul public. În mod similar controlului
financiar extern, controlul financiar intern are trăsătura unui control de tip reglementat, deoarece
prin lege sunt stabilite obiectivele controlului financiar, competenţele, drepturile şi răspunderile
organelor de control financiar, precum şi obligaţiile entităţilor verificate şi ale persoanelor
încadrate în aceste entităţi şi care au responsabilităţi legate de obiectivele controlate.
Abordând controlul financiar al statului(extern) şi controlul financiar propriu(intern), după
criteriul orizontului de timp vizat, rezultă principala specificitate ale acestor forme de control
financiar.
Această specificitate se referă la faptul că, controlul financiar al statului este un control
ulterior, spre deosebire de controlul financiar propriu, care poate să îmbrace forma controlului
preventiv, operativ – curent şi ulterior.

C. Clasificarea controlului financiar după modul de abordare a

obiectivelor urmărite

În funcţie de acest criteriu, controlul financiar poate fi de:

 conformitate
 performanţă.
Controlul de conformitate (regularitate sau de legalitate), urmăreşte modul de îndeplinire a
programelor, dar , mai ales legalitatea operaţiilor financiare. Sfera de acţiune a acestui control
include verificarea respectării legilor, regulilor şi principiilor în domeniul formării şi utilizării
fondurilor publice, precum şi atestarea corectitudinii situaţiilor financiare, respectiv, concordanţa
acestora cu standardele de raportare financiară.
Controlul de performanţă urmăreşte modul de utilizare a resurselor financiare în funcţie de
nivelul prestaţiilor, a criteriilor de performanţă. Criteriile de performanţă sunt exprimate cu
ajutorul unor indicatori cunoscuţi sub denumirea de cei trei „E„ , adică, eficienţă, eficacitate şi
economicitate.
Este de relevat faptul că, aceste criterii de performanţă sunt aplicate deopotrivă în gestiunea
sectorului public, cât şi în gestiunea sectorului privat.

D. Clasificarea controlului financiar după gradul de cuprindere a obiectivelor

Din punct de vedere al gradului de cuprindere a obiectivelor, controlul financiar poate fi:
- total
- prin sondaj.

10
 Controlul financiar total se exercită asupra tuturor operaţiunilor şi documentelor, dintr-o
perioadă bine determinată, până în momentul declanşării controlului.
Controlul total are o sferă de acţiune deosebit de vastă, întrucât examinează integral şi sub
toate aspectele obiectivele stabilite a fi verificate.
Această formă a controlului financiar prezintă mai multe dezavantaje, constând în faptul că
este costisitor, implică utilizarea unui fond de timp important şi nu furnizează întotdeauna
informaţii operative pentru fundamentarea deciziilor. Controlul total, însă, are avantajul
furnizării unor informaţii pe baza cărora se pot formula concluzii complete şi corecte.
Controlul prin sondaj, (selectiv) se concentrează asupra verificării numai a anumitor
operaţiuni, documente sau perioade, selectate de cele mai multe ori după principiile şi tehnicile
stabilite de teoria sondajelor.

Dezavantajele acestei forme de control financiar constă în existenţa unor riscuri privind
exactitatea şi realitatea concluziilor rezultate precum şi în imposibilitatea utilizării acesteia în
toate cazurile, în special al verificărilor gestionare impuse de prezenţa unor indicii de fraudă.
Spre deosebire de controlul financiar total, controlul financiar prin sondaj, prezintă avantaje
legate de costuri, dimensionarea fondului de timp afectat controlului, precum şi operativitate
vizând furnizarea informaţiilor necesare adoptării deciziilor manageriale.

E. Clasificarea controlului financiar după baza de referinţă

Controlul financiar, după baza de referinţă se clasifică în :

 controlul elaborării strategiilor şi programelor;
 controlul execuţiei strategiilor şi programelor.
Ambele forme ale controlului financiar se subordonează managementului cu privire la
elaborarea politicilor , strategiilor şi transpunerii lor în practică.
În cazul primei forme de control, sunt examinate modul de elaborare a strategiilor şi
programelor, pornind de la premisa că, calitatea acestora este determinată de materializarea
performanţelor într-un nivel de costuri cât mai scăzut şi un nivel al profitului cât mai ridicat.
Cealaltă formă a controlului financiar are ca scop urmărirea modului de transpunere în
practică a operaţiunilor şi activităţilor în concordanţă cu prevederile din strategiile şi programele
elaborate.

F. Clasificarea controlului financiar după durata şi intensitatea acestuia

Controlul financiar, după durata şi intensitatea acestuia se grupează în două categorii:

 controlul financiar continuu;

 controlul financiar periodic;
Controlul financiar continuu se exercită în mod permanent, pe toată durata efectuării
operaţiilor economice, fără întreruperi sau slăbirea intensităţii acestuia.
Controlul financiar periodic se efectuează pe baza unor programe, la anumite intervale de
timp bine stabilite, în raport cu particularităţile operaţiunilor şi activităţilor verificate,

11
concomitent cu necesităţile de informare, la anumite momente, asupra modului de manifestare a
acestora.
În vederea obţinerii unor rezultate scontate, coroborat cu faptul că, controlul financiar
periodic are un caracter anunţat, se impune ca această formă a controlului să fie exercitată cu
intensitate maximă, în condiţiile şi la termenele stabilite asupra tuturor operaţiilor şi
documentelor care constituie obiectul verificării.

G. Clasificarea controlului financiar după modalitatea derulării acestuia

Din punct de vedere al modalităţii în care se declanşează, controlul financiar este:

o anunţat;
o inopinat.
Caracterul anunţat sau inopinat al controlului financiar al statului sau propriu al entităţilor
publice (instituţii şi întreprinderi publice) sunt stabilite prin actele normative, care reglementează
modul de organizare şi funcţionare a diferitelor tipuri de control financiar .
Spre exemplu, în concordanţă cu normele legale, inspecţia fiscală este anunţată, spre
deosebire de controlul financiar efectuat de Garda Financiară, care are un caracter inopinat.

H. Clasificarea controlului financiar după gradul de apropiere, de activităţile

supuse controlului financiar

În raport cu acest criteriu, controlul financiar se delimitează în următoarele categorii:

 controale directe;
 controale indirecte;
 controale reciproce.

Prin intermediul controalelor directe, obiectivele propuse spre verificare, sunt urmărite în
mod nemijlocit, spre deosebire de controlul indirect, unde pentru verificarea obiectivelor sunt
examinate datele din documentele şi situaţiilor financiare. Fundamentarea constatărilor şi
concluziilor se realizează, în aceste condiţii, pe baza analizei informaţiilor din documente şi
raportări.
Controalele reciproce se realizează între structurile entităţilor, pe baza fluxurilor
informaţionale reciproce dintre acestea, în urma specializării şi separării sarcinilor.

I. Clasificarea controlului financiar după procedeele utilizate

După procedeele folosite, controlul financiar îmbracă forma:

- controlului financiar documentar – contabil;

- controlului financiar faptic.

12
 În primul caz, controlul financiar se exercită pe baza documentelor justificative,
evidenţelor operativ - gestionare, registrelor contabile, balanţelor de verificare, situaţiilor
financiare, etc.
Spre deosebire de controalele documentare, controalele faptice în domeniul financiar se
realizează sub forma inspecţiei la faţa locului, inventarierii de control, etc.

13
 Bibliografie

1. Conf.univ.dr. Ioan Alexandru Szabo – Note de curs

2. Pantilie Bîrnea, Eugeniu Ţurlea - Controlul economic-financiar şi expertiza
contabilă, Editura România Azi, Bucureşti, 1993
3. Ionel Bostan - Controlul financiar, Editura Polirom, Iaşi 2000
4. Mircea Boulescu, Pantilie Bîrnea, Mihail Epuran, Gheorghe Paraschiv - Control
financiar şi expertiză contabilă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
5. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă - Control financiar şi expertiză contabilă,
Editura Mondo Ec, Craiova, 1992
6. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă - Control financiar şi expertiză contabilă,
Editura Eficient, Bucureşti, 1996
7. Mihail Epuran, Vladimir Bunea - Control financiar şi expertiză contabilă,
Tipografia Universităţii din Timişoara, 1984
8. Mihail Epuran, Emil Ispăşoiu, Virgiliu Şchiopescu, Vladimir Bunea - Control
financiar şi expertiză contabilă, Universitatea din Timişoara, 1977

14