Model Strategic Dezv EcoEficienta PDF

MODEL STRATEGIC PENTRU DEZVOLTAREA INDUSTRIALÂ IN
SPIRITUL ECO-EFICIENTEI
Rezumat Executiv
Prezentul material incearcã sã sintetizeze elementele dezvoltãrii industriale în spiritul
ecoeficienţei cu cele trei componente ale sale:
- dezvoltarea economicã,
- protectia mediului şi
- responsabilitatea socialã,
incluse în conceptul de dezvoltare industrialã eco-eficientã. El conţine un rezumat al
elelmentelor legate de modelul strategic al dezvoltarii industriale în spiritul eco-eficienţei,
concept de mare actualitate la nivelul UE si in Romania, in situatia in care in tara noastra
sunt multe de facut pentru atingerea dezideratului dezvoltarii in armonie cu mediul
inconjurator
Definiţiile inserate în prezentul material referitoare la sintagma “dezvoltare durabilã” includ
toate aceste trei componente dar pun accentul şi pe factorul timp, pe dinamicã, pe atenţia
care trebuie acordatã posibilitãţilor generaţiilor viitoare de a se bucura de binefacerile
civilizaţiei.
Sunt detaliate componentele dezvoltãrii durabile:
1. Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor umane şî naturale
2. Sustenabilitate ecologicã
3. Sustenabilitate economicã
4. Sustenabilitate socialã
5. Sustenabilitate culturalã şi educaţionalã
6. Sustenabilitate la nivel global
Prezentul material se poate constitui intrun suport de curs având drept obiectiv prezentarea
preocupãrilor de a obiectiviza dezvoltarea durabilã, eco-eficientã, prin indicatori şî ierarhii la
nivel global (World Economic Forum, Yale University, Columbia University, Global Leaders
for Tomorrow) dar si la nivelul unitãtilor economice (Global Reporting Initiative, Indicatorii de
sustenabilitate şî eco-eficienţã Dow, Jones, Financial Times).
Incercarea de a promova principiile dezvoltãrii durabile la nivelul marelui puiblic a impus
identificarea unor mesaje simple, a unor principii clare, uşor de înţeles şi aplicat.
Materialul detaliazã:
1. Principiile Bellagio
2. Decalogul englez al dezvoltãrii durabile
3. Decalogul UE construit pe ideile strategiei Lisabona şi Procesului Goteborg.
Model Strategic Al Dezvoltãrii Industriale In Spiritul Eco-eficienţei
In cursul Proiectului au fost analizate unele din documentele UE privind dezvoltarea durabilã,
cu referiri specifice la sectorul industrial. Sunt descrise conceptele legate de tehnologiile
curate (prietenoase pentru mediu) şi contextul politic al evoluţiei spre o Uniune Europeanã
aliniatã dezvoltãrii durabile.
La nivelul UE, elaborarea unui Plan de Acţiune pentru Tehnologiile Curate (ETAP) este deja
operational si structurat cu direcţii de acţiune, cu ţinte precise, cu responsabilitãţi fixate.
Ipotezele ETAP sunt:
1. Existã potenţial pentru aplicarea tehnologiilor prietenoase pentru mediu in toate

sectoarele economice.
2. Exista deja numeroase tehnologii prietenoase pentru mediu care insã nu se aplicã
decat sporadic
3. Trebuie pus la punct şi fãcut operaţional un sistem de taxe şi accize coerent si
încurajator
4. Fundamentarea politicilor si deciziilor la nivel central trebuie sã se sprijine pe
dezvoltãri previzibile ale pieţelor, pe stabilitate politicã şi legislativã
5. Orice Plan de Acţiune va folosi din plin întreaga experienţã şi pricepere a tuturor
participanţilor sau a celor interesaţi şi afectaţi de el.
6. Existã o nevoie de a optimiza rolul şi acţiunea pârghiilor politico-economice.
7. Rezultatele unui Plan de Actiune care implicã CD nu pot veni peste noapte.
Sunt detaliate cãile menite sã implementeze ETAP, pentru a familiariza managerul român cu
intenţiile şi amploarea acţiunilor la nivel UE, care-l vor afecta direct începând din 2007.
O secţiune importantã a Cap. 3 detaliazã procesul REACH, în dezbaterea UE, direcţionat
spre reevaluarea întregului portofoliu de produse chimice aflat pe piatã, pentru a da
substanţã preocupãrilor UE privind:
- protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului

- menţinerea şi creşterea competitivitãţii industriei chimice a UE
- prevenirea fragmentãrii pieţei interne a UE
- o mai mare transparenţã
- aliniere şi integrare cu eforturile internaţionale în domeniu
- promovarea testelor care nu impplicã animalele
- respectarea normelor Organizaţiei Internaţionale a Comerţului
Cap. 4. detaliazã un model al strategiei pentru dezvoltarea durabilã, cu elementele sale

esenţiale:
a. Diagnosticul societãţii (de ex., SWOT)

b. Viziune
c. Misiune
d. Valori fundamentale
e. Obiective strategice strtucturate pe 4 perspective
 Financiarã
 Parteneri
 Procese interne
 Creştere şi perfecţionare
f. Includerea celor 3 direcţii ale sdezvoltãrii durabile:
 Economicul
 Mediul
 Socialul
2
g. Metrica strategiei
Se fac referiri la aspectele dificile care pot apãrea în cursul implementarii strategiei şi se
mentioneazã indicatorii sintetici de sustenabilitate (Dow Jones, Financial Times For Good,
GRI) care permit alinierea sistemelor de referinţã ale companiilor româneşti la cele ale
comunitãţii internaţionale de afaceri, subliniindu-se necesitatea şi beneficiile adoptarii acestor
indici, cât mai curând posibil de cãtre comunitatea româneascã de afaceri.
3
Cuprinsul
Rezumat Executiv.................................................................................................................... 1
Cuprinsul ................................................................................................................................. 4
Lista acronimelor folosite ......................................................................................................... 5
Lista tabelelor din text .............................................................................................................. 5
Lista figurilor ............................................................................................................................ 5
1. Introducere .......................................................................................................................... 6
2. Paradigma dezvoltãrii durabile. ........................................................................................... 6
2.1. Definiţii ale dezvoltãrii durabile...................................................................................... 7
2.2. Principiile unei strategii pentru dezvoltare durabilã. ...................................................... 9
2.2.1. Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor ....................................................................... 9
2.2.2. Sustenabilitate ecologicã ...................................................................................... 11
2.2.3. Sustenabilitate economică .................................................................................... 12
2.2.4. Sustenabilitate socială .......................................................................................... 14
2.2.5. Sustenabilitate culturală ....................................................................................... 15
2.2.6. Aspecte interne ale sustenabilităţii. ...................................................................... 16
2.3. Decalogul dezvoltării durabile ..................................................................................... 17
2.3.1. Principiile Bellagio ................................................................................................ 17
2.3.2. Decalogul englez .................................................................................................. 18
2.3.3. Decalogul UE ....................................................................................................... 18
2.4. Concluzii ..................................................................................................................... 19
3. Dezvoltarea Durabilă şi Uniunea Europeană. .................................................................... 20
3.1. Tehnologii prietenoase pentru mediu (TPM) ............................................................... 20
3.2. Contextul politic ........................................................................................................... 21
3.3 Ipotezele ETAP ............................................................................................................ 22
3.4. De la concepţie la practicã .......................................................................................... 22
3.4.1. Scurtarea drumului de la CD la pieţe .................................................................... 22
3.4.2. Imbunãtãţirea condiţiilor pe pieţe .......................................................................... 22
3.4.3. Acţiuni la nivel global ............................................................................................ 24
3.5. MONITORIZAZREA PROGRESULUI ......................................................................... 24
3.6. UE şi industria chimicã sustenabilã ............................................................................. 25
3.6.1. Introducere ........................................................................................................... 25
3.6.2. Legislaţia în vigoare.............................................................................................. 26
3.6.3. Consultarea publicã .............................................................................................. 26
3.6.4. Aspecte legale ...................................................................................................... 27
3.6.5. Structura REACH ................................................................................................. 27
3.7. Concluzii ..................................................................................................................... 28
4. Un Model Strategic pentru Dezvoltare Durabilă ................................................................. 28
4.1. Viziune ........................................................................................................................ 30
4.2. Misiune........................................................................................................................ 30
4.3. Valori fundamentale .................................................................................................... 31
4.4. Obiective strategice fundamentale .............................................................................. 32
4.5. Metrica Strategiei ........................................................................................................ 37
4.6. Implementarea strategiei............................................................................................. 38
4.7. Indicatori sintetici de sustenabilitate ............................................................................ 38
5. Concluzii ............................................................................................................................ 40
Bibliografie ............................................................................................................................. 42
4
Lista acronimelor folosite

CD Cercetare - dezvoltare
CSTEE Scientific Committee on Toxicology, Ecotoxicology and Environment
EAP Environment Action Programme
EBRD European Bank for Reconstruction and Development
ECB European Chemicals Bureau
EEA European Environmental Agency
EIB European IOnvestment bank
ERA European Research Area
EST Environmentally sound technologies
ETAP Environmental Technology Action Plan
EuP Energy using Products
FMI Fondul Monetar International
FP Framework Programme
GEF Global Environment Facility
ICP Indicatori cheie de performaţã
IISD International Institute for Sustainable Development
IMM Intreprinderi mici şi mijlocii
KPI Key performance indicators
ONG Organizaţii neguvernamentale
REACH Registration, Evaluation, Authorisation and Restrictions of Chemicals
SWOT Strengths, Weaknesses, Opportunitie, Threats
TPM Tehnologii prietenoase pentru mediu
UE Uniunea Europeanã
UNEP United nations Development Program
WB World Bank
WSSD World Summit for Sustainable Development
WWF World Wildlife Fund
Lista tabelelor din text

Tabel 1. Accelerarea implementarii ETAP. ................................................................................................... 22
Tabel 2. Imbunãtãţirea structurii şi accesului la pieţe. ................................................................................. 23
Tabel 3. Acţiuni la nivel global. ........................................................................................................................ 24
Tabel 4. Monitorizazrea progresului. .............................................................................................................. 24
Tabel 5. Elementele analize SWOT. ............................................................................................................. 30
Tabel 6. Elemente ajutatoare pentru construirea Misiunii Societãţii. ........................................................ 31
Tabel 7. Elementele Constituţiei societãţii ..................................................................................................... 31
Tabel 8. Harta strategicã. ................................................................................................................................. 35
Tabel 9. Structurarea metricii strategiei ......................................................................................................... 36
Tabel 10. Clasamentul Financial Times al sustenabilitãtii (2004) .............................................................. 39
Lista figurilor
Fig. 1. Etape spre conceptul de dezvoltare durabilã......................................................................... 10
Fig. 2. Evoluţia abordării sustenabile a activitătilor economice. ....................................................... 13
Fig. 3. Cele 4 perspective strategice ................................................................................................ 34
5
1. Introducere
In prezentul material, “dezvoltare durabilã” reprezintã echivalentul românesc al termenului
englez de mare circulaţie şi actualitate “sustainable development”.
Obiectivele urmãrite prin prezentul material sunt urmãtoarele:
a. prezentarea elementelor principale ale paradigmei dezvoltãrii durabile, aşa cum apar
ele în contextul politic şi economic actual;
b. necesitatea adoptarii modelului strategic al dezvoltarii durabile
c. detalierea componentelor startegiei durabile
d. evaluarea nivelului de pregãtire al industriei chimice şi tendinţele la nivel UE pentru
implementarea modelului strategic al dezvoltarii durabile.
Materialul urmãreste încadrarea în coordonatele strategice ale dezvoltãrii durabile definite de
organizaţiile internaţionale la care România este sau urmeazã sa fie parte (ONU, EU).
Tratarea va cãuta in permanenţã sã rãmânã la nivelul preocupãrilor managerilor de societãţi
româneşti, oferindu-le elemente cât mai utile şi renunţând la modele economice / matematice
foarte elaborate pentru dezvoltarea durabilã.
2. Eco-eficienţã.
In esenţa sa, dezvoltarea eco-eficientã priveşte întregul activitãţilor umane ca parte
integrantã a Naturii, incluzând armonios omul şi civilizaţia în ecosistemul cuprinzãtor al
Pãmântului. Termenul include:
- Dezvoltarea: se ţine seama aici cã viaţa oricãrei fiinţe vii este o evoluţie şi cã, pentru
toate – deci pentru om, aceastã evoluţie trebuie sa fie ascendentã, spre mai bine.
- Durabilitate (sustenabilitate): se ţine seama aici de nevoia de a asigura, pe termen
lung, toate sau cât mai multe din nevoile şi aspiraţiile omului (sãnãtatea proprie, a
comunitãţii , securitatea economicã, mulţumirea sufleteascã, împlinirea aspiraţiilor,
fericirea, etc.).
Existã nenumãrate definiţii date conceptului de dezvoltare durabilã. Cele mai multe
subliniazã faptul cã sustenabilitatea, caracterul durabil, solicitã luarea de decizii pe baza unei
cunoaşteri profunde a interconexiunilor pe termen lung dintre cauze şi efecte la nivelul
societãţii umane, la nivelul economic, la nivelul mediului înconjurãtor. Accentul în luarea
acestor decizii cade cu precãdere pe urmãri, pe evaluarea lor cât mai exactã, atât pe termen
scurt dar şi in perspectiva, la orizont strategic. In felul acesta dezvoltarea durabilã se referã
şi la moştenirea pe care dorim sã o lãsãm generaţiilor viitoare, rãspunderea noastrã implicitã
faţã de structura şi conţinutul acestei moşteniri.
Ideile de bazã ale dezvoltãrii durabile respectiv ale eco-eficienţei nu sunt noi, ele
cristalizãndu-se, la nivelul elitelor intelectuale ca urmare a evenimentelor politice din anii
1970, 1980 – cu deosebire ca urmare a crizelor repetate ale petrolului, ale apariţiei noilor
state asiatice ca actori de primã mãrime ai scenei economice mondiale, ca urmare a
efectelor distructive acumulate şi observate în mediul înconjurator (acumularea gazelor de
serã în atmosferã, distrugerea stratului de ozon deasupra Antarcticii, modificarile climatice,
etc). In 1972, Conferinţa asupra Mediului Uman de la Stockholm a însemnat o primã
abordare, la nivel mondial, a analizelor privind urmãrile activitãţilor umane asupra mediului
înconjurãtor şi riscurilor iminente potenţiale.
6
In 1980, Conferinţa privind Strategia Mondialã de Conservare (World Conservation Strategy),
desfãşuratã sub auspiciile Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, ale Programului
ONU privind Mediul Inconjurator şi ale WWF, au accentuat ideea protecţiei mediului ca fiind
în primul rând in interesul omului însuşi şi nu al Naturii sau sãlbãticiunilor.
In 1987, Comisia condusã de Dna Gro Harlem Brundtland, Comisie sponsorizatã de ONU, a
elaborat Raportul Viitorul Nostru Comun, Raport care a adunat laolaltã şi sistematizat grijile,
pericolele ce însoţesc deteriorarea mediului înconjurãtor şi sãrãcia endemicã din multe zone
ale lumii.
Raportul Comisiei Brundtland a subliniat evidenţa faptului cã dezvoltarea economicã este un
dat, ea nu va putea fi opritã. Aceasta dezvoltare trebuie însã sã-şi schimbe direcţia şi
substanţa, pentru a se înscrie în restricţiile, constrângerile impuse de ecosistemul planetei
noastre.
Definiţia datã de Comisia Brundtland dezvoltãrii durabile este şi astãzi cea mai popularã:
“dezvoltarea care asigurã nevoile prezentului fãrã a compromite porsibilitãţile generaţiilor
viitoare de a-şi asigura propriile nevoi”.
Raportul Brundtland a sintetizat cel mai bine aceste preocupãri:
"Schimbãri majore, neintenţionate se petrec în atmosfera Pãmântului, în sol, în ape, în
regnul vegetal şi animal. Natura este generoasã dar totodatã supusã unui echilibru fragil.
Sunt praguri care nu pot fi trecute fãrã a afecta acest echilibru şi însaşi integritatea sistemului
format de planeta noastrã. Astazi suntem din ce în ce mai aproape de aceste praguri."
Summitul de la Rio de Janeiro (Conferinţa ONU asupra Mediului şi Dezvoltarii şi Summitul
Pãmântului – 1992) a strâns un mare numãr de factori executivi (preşedinţi de state şi prim
miniştri din 179 ţãri), adoptând douã documente internaţionale majore, douã declaraţii de
principii şi o Agendã a acţiunilor celor mai relevante de îndeplinit pe termen scurt şi mediu,
pentru a redirecţiona cursul dezvoltãrii economice pe coordonate durabile.
Accidentele la scarã geograficã, soldate cu afectarea unor mari zone ale mediului
înconjurãtor (emisiile de gaze toxice de la Bhopal, India, explozia reactorului nuclear de la
Cernobîl, Ucraina, accidentul petrolierului EXXON Valdez şi, din pãcate, accidentul soldat cu
evacuarea de cianuri în râul Tisa (Baia-Mare România) au atras atenţia asupra necesitãţii
adoptãrii imediate a unor mãsuri drastice, au impus abordarea transfrontierã, regionalã a
problemelor de mediu, dincolo de graniţele artificiale, politice ale statelor.
2.1. Definiţii ale dezvoltãrii durabile

Acest paragraf sumarizeazã cele mai cunoscute definiţii ale dezvoltãrii durabile (similare
definiţiei Brundtland, enunţatã mai sus), provenind de la proeminente si respectate grupuri cu
profil economic, politic, de mediu, protecţie socialã, etc.:
EXPERTI
Dezvoltarea durabilã este o cãlãtorie, mai degrabã decât o destinaţie.
David Buzzelli, fost preşedinte al Dow Chemical Inc.
Creşterea în armonie cu mediul, creştere care pãstreazã resursele pentru bunãstarea

noastrã economicã şi care are în plan viitorul copiilor noştri.
Gary Filmon, fost Premier Manitoba-Canada, Decan al “Manitoba Round Table on
Environment and Economy”
7
Dezvoltare fãrã distrugere

Maurice Strong, Secretar-General al Rio Earth Summit, 1992.
ORGANIZATII
Dezvoltarea durabilã implicã sãnãtatea mediului, prosperitatea economicã şi echitatea
socialã.
Earth Council
Dezvoltarea durabilã constã în împlinirea aspiraţiilor de dezvoltare economicã şi

socialã continuã, fãrã a dãuna mediului şi zestrei de resurse naturale. Calitatea
viitoarelor activitãţi umane este perceputã din ce în ce mai mult ca depinzãnd strict de
pãstrarea acestui echilibru.
European Foundation for the Improvement of Living and Working Conditions
Dezvoltare durabilã înseamnã soluţionarea conflictului dintre 2 obiective aparent în

conflict. Susţinerea tendinţelor de dezvoltare umanã şi integritatea mediului natural.
De ce oare ar fi aceste douã obiective în conflict? Depãşind posibilitãţile mediului în
cursul vieţii noastre conducem omenirea la distrugere sigurã. Cu resurse naturale
insuficiente şi cu un nivel de viaţã nesatisfãcãtor, inechitabil, nu producem decât
disfuncţii care deterioreazã trama relaţiilor sociale. Nu vom putea niciodatã sã ne
hrãnim distrugând în mod conştient sursa hranei noastre.
Societatea “Redefining Progress” - SUA
Dezvoltarea durabilã însemnã urmarirea simultanã a prosperitãţii economice, a înaltei

calitãţi a mediului şi a echitãţii sociale. Societãţile ce ţintesc spre dezvoltare durabilã
trebuie sã acţioneza nu doar în spiritul economic dar în cadrul triplei abordãri (triple
bottom line: econopmic+mediu+social).
The World Business Council for Sustainable Development
Dezvoltare durabilã semnificã îmbunãtãţirea calitãţii vieţii în limitele impuse de

capacitatea ecosistemelor ce ne suportã.
World Conservation Union
GUVERNE ŞI AGENTII GUVERNAMENTALE

Fiecare generaţie culege dobânda capitalului Naturii ce ne inconjoarã dar capitalul
însuşi trebuie transmis neschimbat copiilor noştri.
Comisia Canadianã de Conservare (in 1915!)
8
Dezvoltarea durabilã trebuie sa asigure viaţa şi civilizaţia astãzi, fãrã a primejdui
utilizarea resurselor şi mediului de cãtre generaţiile viitoare.
Grupul de acţiune pentru Mediu şi Economie - CANADA
Dezvoltare durabilã înseamnã sã trãim din venitul pe care ni-l atribuie Pãmântul, mai
degrabã decât sã-i erodãm capitalul, inseamnã sã menţinem consumurile în limitele în
care Natura asigurã reînnoirea surselor de consum, înseamnã sã lãsãm moştenire
generaţiilor ce ne urmeazã nu numai zestrea nostrã tehnologicã şi de experienţã dar
şi bogãţiile mediului înconjurator, apa, animalele, pãmântul arabil şi pãdurile.
The United Kingdom's Sustainable Development Strategy
Esenţa tuturor acestor definitii – utilã în analiza ce se face în paragrafele urmãtoare – rezidã
în triplul aspect ce se atribuie dezvoltãrii durabile: economic, mediu şi social, concretizat în
abordarea “trriple bottom line” a intregului sistem de documente, acte internaţionale, Agende
şi Planuri de acţiune ale ONU, UE, organizaţii regionale, etc.
2.2. Principiile unei strategii pentru dezvoltare ecoeficientã.

O strategie pentru dezvoltare durabilã nu va putea aşadar sã se limiteze la acţiuni
economice, tehnologice, acţiuni legate în mod direct de activitatea umanã. Ea va trebui sã
înglobeze, aşa cum au demonstrat definiţiile anterioare şi factorul mediu, şi factorul social, şi
prezentul, şi orizontul generaţiilor viitoare.
Câteva principii care se constituie şi în direcţii strategice de acţiune pentru dezvoltarea
durabilã sunt enumerate în continuare:
1. Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor umane şi naturale
2. Sustenabilitate ecologicã
3. Sustenabilitate economicã
4. Sustenabilitate socialã
5. Sustenabilitate culturalã şi educaţionalã
6. Sustenabilitate la nivel global
Aceste principii sunt detaliate în cele ce urmeazã.
2.2.1. Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor
Nici una din definiţiile date anterior nu menţioneazã stabilitatea drept componentã intrinsecã
a dezvoltarii durabile. Ea este însã conţinutã în elementul de durabilitate, de sustenabilitate
al termenului de dezvoltare durabilã. Este elementar faptul cã îndeplinirea nevoilor de
bunãstare ale generaţiilor viitoare presupune stabilitatea şi adaptabilitatea, capacitatea şi
resursele de supravieţuire ale ecosistemelor actuale. Echilibrul între cele 3 componente ale
dezvoltãrii durabile ca şi echilibrul constatat in ecosistemele naturale trebuie sã fie unul
stabil, capabil sã reziste şi sã se adapteze la factorii agresivi externi, provocaţi de civilizaţia
tehnologicã. Realizarea unor sisteme în echilibru stabil, cu profil economic+mediu+social
implicã:
9
a. posibilitatea autoreglãrii acestor sisteme: cibernetica a demonstrat cã numai aceste
sisteme sunt suficient de robuste pentru a prezenta o şansã realã de supravieţuire pe
termen lung. Aceastã autoreglare este posibilã doar prin includerea, în toate planurile
de acţiune strategicã a posibilitãţii legãturii inverse (feedback) negative, legãturã are,
acţionând în sensul principiului acţiunii şi reacţiunii, poate rebalansa sistemul, poate
amortiza şocurile la care este supus. Prezenţa legãturii inverse pozitive (positive
feedback), cu tendinţa sa de a altera echilibrul, poate fi importantã şi necesarã, de
exemplu în perioada de creştere exponenţialã a sistemelor (întâlnitã în faza incipientã
a acestora şi rãspunzãtoare pentru impulsul iniţial, benefic). Sistemele naturale sunt în
esenţa lor autoreglabile ceea ce înseamnã cã singura grijã a componentelor
dezvoltãrii durabile este de a nu afecta aceastã caracteristicã naturalã a lor şi de a o
replica sistemelor create de om.
b. Funcţiunile sistemelor nu trebuie sa depindã de creştere cantitativã. Se subliniazã aici
importanţa termenului “dezvoltare” din sintagma “dezvoltare durabilã”. Nu este vorba
de “creştere” ci de “dezvoltare”. Creşterea continuã, extensivã afecteazã echilibrele
stabile ale sistemelor. Nici un sistem natural sau creat de mâna omului nu poate
creşte nemãsurat de mult între anumite constrângeri. La un moment dat cresterea
extensivã dã naştere unei reorganizãri, unei restructurãri a sistemului, sinonimã, în
cazul de faţã cu distrugerea ireversibilã a echilibrului stabil în care sistemul s-a
dezvoltat în prima sa fazã. Cu alte cuvinte, coordonatele creşterii şi ale dezvoltãrii
diferã. Dezvoltarea durabilã pune accentul pe satisfacerea nevoilor umanitãţii fãrã ca
aceasta sã însemne implicit şi creştere. Starea de mulţumire nu este legatã de
acumulãri cantitative. Toate documentele ONU şi UE decupleazã dezvoltarea de
creştere, punând-o pe ultima pe plan secund şi menţinând accentul pe prima.
c. Sistemele durabile sunt orientate spre propria funcţionare nu spre producţie. Numai
astfel ele sunt capabile de flexibilitate şi adaptabilitate.
Energie
Sistem Deseuri
Resurse economic nelimitate
nelimitate
Energie
Sistem Deseuri
Resurse economic limitate
limitate
Energie Sistem
economic
Fig. 1. Etape spre conceptul de dezvoltare durabilã.
d. Energiile şi forţele naturale existente trebuie folosite, nu anihilate. Incepând cu zorii

istoriei, societatea umanã este un copil al dezastrelor. Civilizaţia Egiptului Antic, cea a
Indiei sau cea a Chinei Antice au apãrut atunci când omul a ştiut sã foloseascã
energia dezlãnţuitã a forţelor naturii, inundaţiile Nilului, ploile musonice, etc. Numai
ultimii cca 200 de ani l-a situat pe om de o parte şi Natura de cealalta parte a
baricadei. Natura nu mai este aliatul care a fãcut posibil înflorirea vechilor civilizaţii ci
10
adversarul care încurcã prin acţiunile sale imprevizibile, care solicitã bani şi eforturi
enorme penru control şi stapânire. Ideea dezvoltãrii durabile este de a reîmpãca Omul
cu Natura şi de a identifica modul în care forţele şi energiile Naturii pot fi utile Omului,
fãrã cheltuielile enorme facute azi pentru a bloca sau anihila aceste forţe şi energii. In
fig. 1 sunt redate etapele abordarii sustenabile ale dezvoltãrii. Dacã în urmã cu 50 de
ani dezvoltarea era sinonimã cu ignorarea caracterului finit al resurselor sau şi a
efectelor deşeurilor asupra mediului, prima crizã a petrolului din anii 1970 a reprofilat
dezvoltarea, încadrând-o în limitele unui sistem cu resurse finite uşor de distrus prin
efectul deşeurilor aruncate în mediu. La nivelul începutului de Mileniu conceptul de
dezvoltare durabilã revine la modelul natural al sistemelor care funcţioneazã fãrã
deşeuri, folosind din exterior numai energie, şi aceasta din resurse regenerabile. De
aici importanţa folosirii şi nu irosirii forţelor, energiilor Naturii.
e. Specializarea înaltã, în detrimentul flexibilitãţii nu este de dorit ca model pentru
strategiile dezvoltãrii durabile. Dintre toate speciile ce populeazã Pãmântul, cele care
prezintã specializarea cea mai înalta (dependenţa de un anumit tip de hranã sau
climã) sunt şi cele mai puţin adaptabile şi cele care dispar cel mai uşor. Modelele
dezvoltãrii durabile vor avea în vedere cã sistemele pot şi trebuie sã fie capabile sa
dezvolte mai multor funcţiuni. Practic, organizaţiile, structurile instituţionale
economice, de mediu, sociale trebuie sã poata îndeplini mai multe scopuri, acordate
momentului acţiunii. Pe de o parte, aceasta înseamnã cã mai multe sisteme pot
concura pentru îndeplinirea unui anumit obiectiv, ceea ce este o garanţie pentru
atingerea unui înalt grad de eficacitate şi eficienţã. Pe de altã parte, incapacitatea
temporarã a unui sistem de a desfãşura o actiune sau activitate nu va afecta
funcţionarea întregului cãci existã, prin acest mecanism, numeroase alte sisteme de
rezerva, redundante, capabile sã preia activitatea afectatã. Nu este un element nou.
Faptul cã infrastructura drumurilor asigurã posibilitatea de a lega 2 localitãţi pe mai
mult de un singur traseu (drumuri alternative, cãi ferate, calea aerului) nu constituie o
risipã; ea garanteazã cã sistemul are acces la pãrţile sale chiar dacã una din cãi este
afectatã. La fel stau lucrurile cu sistemul de comunicaţii radio, telefon, IT, etc.
f. Regula pentru utilizarea resurselor materiale trebuie sa fie reciclarea, refolosirea. Şi
aici se preia modelul “ZERO-deşeuri” al sistemelor naturale, încercând implementarea
sa în paradigma “dezvoltãrii durabile”. Se subliniazã aici cã doar atente analize de
ciclu de viaţã constituie instrumentele care permit mãsurarea gradului în care
resursele materiale sunt folosite judicios şi nu afecteazã mediul.
g. Diferenţele trebuie sã devinã un motiv de simbiozã, cuplare şi schimb. Nu nivelarea,
uniformizarea la nivel economic, cultural, instituţional trebuie sã fie ţinta strategiilor de
dezvoltare durabilã ci menţinerea şi utilizarea diferenţelor economice, culturale,
tehnologice, organizaţionale ca motor şi esenţã a dezvoltãrii durabile.
h. Utilizarea modelelor biologice pentru produsele, activitãţile şi organizaţiile umane. Nu
exista alte modele mai eficiente şi mai la îndemânã pentru dezvoltarea durabilã.
2.2.2. Sustenabilitate ecologicã
Aceasta presupune, în principal:

a. Folosirea resurselor neregenerabile (de ex., minereuri sau combustibili) numai în
mãsura în care apar alternative regenerabile pentru ele si exista eforturi vizibile pentru
a renunta la sursele neregenerabile, in favoarea celor regenerabile.
b. Folosirea restrictivã a resurselor regenerabile. Limita pe care trebuie s-o reţinã
modelul strategic al dezvoltarii durabile este datã de rata de regenerare care nu
trebuie depãşitã de rata de utilizare a lor.
11
c. Limitarea evacuãrii de materiale sau energii secundare, în mediul înconjurator. Dacã
aceastã evacuare nu poate fi împiedicatã (de ex., în cazul CO2 eliminat de centralele
electrice sau de motoarele automobilelor), regula care trebuie respectatã la nivel
strategic este cã vor putea fi evacuate numai acele cantitãţi pe care Natura este
capabilã sã le preia şi sã le neutralizeze în timp scurt (0-5 ani), cu un minim sau chiar
fără alte consecinţe pentru mediu.
d. Armonizarea scării de intervenţie asupra mediului sau a acţiunilor care afectează
mediul cu scara de reacţie a Naturii. Aceasta înseamnă regândirea şi reeşalonarea
acţiunii umane în acord cu natura – nu numai în privinţa sorţii deşeurilor pe care
aceasta trebuie să le proceseze şi neutralizeze (vezi mai sus) dar şi sub multe alte
aspecte. Un bun exemplu este adoptarea orei de vară/iarnă, ideea generală fiind
urmarea, de către om a ciclurilor Naturii şi nu invers.
e. Evitarea riscurilor şi primejdiilor ce pot apărea din activitatea umană şi care pot
influenta sănătatea oamenilor.
2.2.3. Sustenabilitate economică
Până acum aspectele ecologice au dominat analiza – lucru de înţeles dat fiind, pe de o parte
atenţia redusă şi acţiunea incoerentă, sporadică desfăşurată pentru protecţia mediului şi pe
de altă parte, dat fiind că mediul reprezintă baza însăşi a vieţii noastre, pe care acţiunea
economică nu poate s-o afecteze iresponsabil. Orice accentuare exagerată a aspectelor
legate de ecologie riscă însã să întoarcă viaţa socială la începuturile ei, în peşteri sau păduri.
Resursele, potenţialul economic trebuie de asemenea analizat şi inclus în cadrul general al
dezvoltării durabile, ţinând seama că sustenabilitatea ecologică va putea fi realizata doar de
societăţile care practică un comportament economic sustenabil:
a. organizarea activităţilor economice trebuie să fie realizată pe termen lung, deci la nivel
strategic. Planificarea activităţilor economice, criticată la sfârşitul perioadei totalitare,
se dovedeşte esenţială pentru realizarea dezvoltării durabile dacă are un cu totul alt
conţinut. Ea nu trebuie să se limiteze la o agendă a realizarii ambiţiilor umane, un
program de creştere cu orice preţ a numărului de fabrici, nu trebuie să fie un exerciţiu
de inginerie socială, ci să includă toţi factorii care pot afecta dezvoltarea şi atingerea
bunăstării sociale în armonie cu sănatatea mediului Un element în plus, aşadar
pentru realizarea echilibrelor stabile, menţionate anterior.
b. Conservarea capitalului real. Este vorba aici de orice element de infrastructură
existent (clădiri, drumuri, alte faclităţi) care nu trebuie distrus pentru a face loc altora ci
adaptat, refolosit conform noilor coordonate şi cerinţe ale dezvoltării.
c. Conservarea capitalului imaterial (aspecte educaţionale, culturale, tradiţionale).
Neexistând un model universal valabil, o reţetă unică pentru dezvoltarea durabilă,
aceasta trebuie să se adapteze caracteristicilor locale; doar experienţa oamenilor
locului include toate cunoştinţele legate de aceste caracteristici şi le poate valorifica
eficient.
12
Sustenabilitate tehnologica
Faza 1
Orientare pe produs
Spirit Faza 2
antreprenorial Orientare pe procese
eficient
Faza 3
Orientare sistemica
Spirit Faza 4
antreprenorial Orientare pe ramura
responsabil
Spirit Faza 5
antreprenorial Orientare spre
“VERDE” parteneri
Fig. 2. Evoluţia abordării sustenabile a activitătilor economice.
d. Spirit antreprenorial “verde”. In Fig. 2., sunt ilustrate căteva etape care au condus la
abordarea sustenabilă a dezvoltaii dezvoltării durabile. De la producţia cu orice preţ,
fără luarea în considerare a consecinţelor activităţilor economice asupra mediului şi
societăţii, s-a trecut treptat la realizarea producţiei materiale cu considerarea
procesului în intregimea sa, incluzând resursele care s-au dovedit limitate. S-a trecut
apoi la operarea sistemică a fabricilor şi uzinelor, cu realizarea legăturii inverse şi
reglarea proceselor în funcţie de informaţiile apărute la ieşirea din sistem. A urmat
integrarea intregii branşe în care acţionează unitatea economică şi folosirea
informaţiilor fiecărei unităţi pentru supravieţuirea şi consolidarea întregii ramuri. S-a
înţeles atunci că optimul local nu coincide de loc cu optimul global şi că dezvoltarea
părţilor nu înseamnă neapărat dezvoltarea sau chiar supravieţuirea întregului. In final,
câmpul de analiză, sursele de informaţii pentru adaptarea activităţilor economice se
lărgeşte considerabil, depãşind graniţele tehnologice, ale ramurii şi adresându-se şi
furnizorilor de materii prime, şi beneficiarilor, urmărind cum influenţează rezultatul
activităţii de productie, pe întreaga sa durată de viaţă, mediul, societatea, întreaga
activitate umană.
e. Stabilizarea sistemelor monetare. Banii sunt sângele sistemelor economice. O
circulaţie monetară sănătoasă, cu controlul strict al inflaţiei este un element important
al stabilităţii şi deci al dezvoltării durabile. Orice strategie se va putea baza atunci pe
ipoteze clare, reproductibile, previzibile.
f. Achitarea beneficiilor, obligaţiilor şi serviciilor de către generaţia care profită de ele
sau le generează. Pacturile inter-generaţii şi transferul obligaţiilor de astazi în sarcina
generaţiilor viitoare trebuie să reprezinte excepţia, nu regula.
g. Restricţionarea şi chiar evitarea cu totul a îndatorării fiecărei generaţii la cele
consecutive ei. Incepând cu anii 1970, societatea a beneficiat de uzufructul investiţiilor
trecute (ale generaţiilor precedente), pentru care nu mai era debitoare, creând, în
acelaşi timp datorii pentru generaţiile următoare – pentru a-şi finanţa consumul şi a
realiza propriile investiţii – lucru de neacceptat de orice strategie de dezvoltare
durabilă. Angajarea răspunderii generaţiilor viitoare pentru investiţiile de acum nu se
justifică decât dacă acele generaţii vor beneficia şi de profitul acelor investiţii.
h. Utilizarea eficientă a resurselor. Menţinerea structurilor economice şi chiar statale,
realizarea nevoilor cetăţenilor presupune atingerea acestor scopuri cu minime
13
resurse; resursele existente şi folosite trebuie să conducă la randamente maxime de
utilizare.
i. Transparenţa costurilor şi a valorii reale create de economie. Aceasta înseamnă, pe
lângă alcătuirea onesta a bilanţurilor financiare – lucru de care răspund băncile şi
corpurile de control din branşă, şi includerea în costuri a tuturor elementelor, cele de
mediu / sociale figurând aici în primul rând. Costurile trebuie deci să oglindească
întregul efort depus, atât de unitatea economică, dar şi de mediul din care provin
resursele şi în care se întorc deşeurile, de comunitatea din care face parte fabrica.
j. Politica taxelor, accizelor şi impozitelor trebuie să ţină seama de abilitătile, de
capacităţile cetăţenilor şi unităţilor economice de a le achita şi nu trebuie să inhibe, să
blocheze dorinţa şi a unora şi a altora de a-şi continua activitatea productivă. Ele
trebuie deci sa stimuleze, nu să frâneze economia. De asemenea ele trebuie să
sprijine elementele esenţiale deja menţionate ale strategiilor de dezvoltare durabila.
De ex., ele vor descuraja folosirea iraţională sau ineficientă a resurselor, vor trebui să
sancţioneze evacuarea de deşeuri agresive pentru mediu, etc. La nivelul României,
lucrurile acestea de-abia încep să se înţeleagă şi să se aplice. Introducerea unor taxe
majorate pentru evacuarea de CO2 în atmosferă, pentru realizarea de echipamente
care realizează randamente insuficiente, pentru produse care, la sfârşitul duratei de
viaţă afectează grav mediul înconjurător va necesita o regândire a proceselor
economice la nivel de management strategic – cu urmări încă greu de cântărit la nivel
social (închideri de fabrici, schimbarea unor obiceiuri şi comoditãţi).
2.2.4. Sustenabilitate socială
Răspunderea socială corporatistă, ca element al sustenabilităţii durabile, completeazã cele 3

elemente principale ale dezvoltării strategice durabile (economic+mediu+social) într-un tot în
care fiecare parte este la fel de importantă ca şi celelalte două. Sustenabilitatea socială
clarifică rolul indivizilor şi organizaţiilor, instituţiilor în dezvoltarea durabilă. Telul este o
societate stabilă, previzibilă, cu instituţii adaptabile, flexibile, cu o atenţie sporită dedicată
bunăstării indivizilor – singurii creatori de valori materiale şi spirituale şi comunitãţii. Ordinea
socială se cere creată, conservată, adaptată fără izbucniri entropice majore (războaie,
nelinişte socială, terorism, injustiţie socialã, etc.):
a. asigurarea respectării drepturilor omului
b. garantarea securităţii individului, a justiţiei imparţiale şi eficiente. Un sistem de drept în
care cetăţeanul să aibă deplină încredere, care îi veghează drepturile şi libertăţile este
garanţia unui sistem social stabil, în care dezvoltarea economică durabilă se poate
desfăsura fără probleme. Societatea trebuie să-şi protejeze membrii contra
ameninţărilor astfel ca aceştia să nu-şi irosească energia şi capacitatea de acţiune
penru a se păzi pe sine, pe cei apropiaţi, pentru a-şi păzi bunurile şi interesele.
c. Asigurarea unei înalte calităţi a vieţii – lucru care nu mai presupune, în coordonatele
dezvoltării durabiile, doar aspectul material, deci consumul. Cade din ce în ce mai
mult în sarcina unităţilor economice care doresc să se dovedească socialmente
responsabile, grija pentru sănătatea, educaţia, locuinţa, cultivarea talentelor,
bătrâneţea, timpul liber al angajaţilor. Deşi asemenea acţiuni presupun cheltuieli
importante (şi nu numai donaţii sau sponsorizãri ocazionale), societăţile care ating
înalte standarde de răspundere socială corporatistă beneficiază din ce în ce mai mult
de respectul cetăţenilor şi profită de pe urma acestor preocupări.
d. Oportunităţi şi perspective egale pentru toţi. La nivel social dar şi la nivelul unităţilor
economice, respectul egal acordat tuturor şi împiedicarea acţiunilor arbitrare, a
corupţiei care răstoarnă valori sunt esenţiale.
14
e. Delegarea atribuţiei şi participarea la decizii. Fiecare cetăţean sau angajat trebuie să
contribuie cu ideile şi iniţiativele sale la deciziile care-l afectează, direct sau indirect.
Sentimentul de participare, de a fi util face parte din aspectul imaterial al dezvoltarii
durabile, aspect care uneori îl depăşeşte pe cel material, al folosului imediat şi
palpabil. La nivelul societăţilor economice romăneşti, echilibrul delicat ce trebuie
realizat între acţiunea mangerilor de vârf – primii răspunzători de bunul mers al
societăţilor – şi contribuţia subalternilor este încă un deziderat, deşi întreaga
experienţă economico-socială a SUA, Japoniei şi UE subliniază importanta rezervă de
energie şi inventivitate care se degajă odată cu delegarea răspunderii şi cu
antrenarea subalternilor în procesul decizional.
f. Autonomie. Pe linia celor deja menţionate, libertatea de acţiune, spiritul de iniţiativă şi
utilizarea energiei sociale trebuie asigurate atât la nivelul individului cât şi la nivel
local, regional. Iniţiativa şi acţiunea la nivel local scuteşte instituţiile centrale de
raspunderi pe care oricum nu le pot îndeplini mai bine decât cei interesaţi direct.
g. Sprijinirea solidarităţii sociale. După 1989, societatea românească dezagregată nu s-a
restructurat încã în aşa măsură încât cetăţeanul să nu continue să aştepte ajutor şi
sprijin de la directorul companiei, primar sau, mai ales, de la şeful statului. Crearea
condiţiilor pentru construirea elementelor de solidaritate socială, de sprijin şi asistenţă
acordate vecinilor, colegilor, apropiaţilor face parte din coordonatele dezvoltării
durabile. Aceste elemente acţionau în România dinainte de 1945 şi trebuie doar
revitalizate.
h. Protectie socială garantată. După accederea României în UE, cheltuielile şi
răspunderile unităţilor economice pentru protecţia socială vor creşte considerabil şi
vor completa sistemul centralizat de asigurări sociale existent şi criticat în permanenţă
pentru ineficienţă. Avantajul salariilor mici, al mâinii de lucru ieftine nu va rezista dupã
2007 şi orice strategie construiitã pe o asemena ipotezã nu va reuşi.
2.2.5. Sustenabilitate culturală
Aspectele culturale şi educaţionale sunt unul din pilonii dezvoltării sustenabile. Cultura
strânge laolalta cetăţenii ce împărtăşesc aceleaşi valori şi mod de viaţă. Educaţia ajuta la
dezvoltarea capacităţilor intelectuale si sociale. Ambele componente reprezintă o garanţie că
fiecare capătă cunoştinţele necesare rezolvării problemelor cu care va fi confruntat, că va
contribui la îmbogăţirea zestrei culturale a comunităţii. Din punct de vedere al dezvoltării
durabile, sustenabilitatea culturală este cea care coordonează în primul rând raporturile
dintre generaţii. Ea reprezinta investiţia pe care generaţia actuală o face, asigurându-se că
profitul va reveni generaţiei viitoare. Educaţia reprezintă cea mai sigură investiţie în viitor.
Sub aspectul răspunderii sociale corporatiste, societăţile economice trebuie să se preocupe
din ce în ce mai mult de nivelul de pregătire al angajaţilor dar şi, de ex., de educaţia copiilor
acestora:
a. încurajarea dezvoltării personalităţilor tinerilor. La fiecare nivel de organizare socială
(familie, şcoală, comunitate, loc de muncă), trebuie să se asigure posibilităţi de
dezvoltare şi cristalizare a personalităţii tinerilor. Aceasta presupune, pe lângă instituţii
ad-hoc (şcoli, universităţi, cursuri de specializare) şi climatul de atenţie, solidaritate,
toleranţă, siguranţă din unitãţile economice. Tinerii cu preocupări, cu păreri proprii şi
cu personalitate bine conturată sunt o valoare inestimabilă pentru orice comunitate,
pentru orice companie, constituind unul din capitalurile intangibile cele mai importante
(alături de tradiţie, inovaţie, onestitate, etc.). Folosirea, valorificarea energiei şi
personalităţii tinerilor astăzi reprezinta evident reducerea perioadei de graţie şi
recuperarea în avans a capitalului investit, cu efect benefic, profitabil uşor de sesizat.
15
b. transmiterea valorilor fundamentale între generaţii. Sistemul cultural trebuie să fie
capabil sa preţuiască şi să transfere generaţiilor viitoare valorile dovedite perene şi
esenţiale (dreptate, libertate, autonomie, toleranţă, solidaritate, respect pentru lucrul
bine făcut).
c. Conservarea şi transmiterea elementelor de structură şi ordine socială. Generaţiile
viitoare trebuie să preia, în timp, răspunderea asupra păstrării ordinii şi corelaţiilor
sociale existente. Generaţiile prezente sunt răspunzătoare pentru comunicarea lor
corectă şi transferul lor fără sincope.
d. Focalizare pe complexitate şi pe dinamica schimbărilor. Orice structură socială, deci şi
unităţile economice, se schimbă. In coordonatele dezvoltării durabile, aceste
schimbări (necesar de luat în seamă) privesc nu numai economia dar şi mediul şi
societatea, politica, orizontul cultural, legăturile internaţionale. Strategia dezvoltării
durabile este deci un proces interdisciplinar, complex şi nestaţionar, deşi în esenţă el
are drept scop stabilitatea şi echilbrul structurilor. Este important să se înţeleagă cã
stabilitatea nu presupune imuabilitate ci rezilienţă, flexibilitate şi adaptabilitate la
schimbări permanente şi inerente.
e. Asigurarea orizontului profesional de pregătire / educare. Aceasta nu presupune
numai transmiterea cunoştinţelor de specialitate ci şi încadrarea lor în ansamblul
cunoaşterii umane, precizarea corelaţiilor cu alte domenii de activitate. Lărgirea
orizontului educaţional legat strict de profesiune pentru a include domeniile adiacente
garantează apariţia unor specialişti capabili sa ia decizia corecta, sub multiplele
aspecte implicate de orizontul cuprinzãtor al dezvoltarii durabile.
f. Educare pentru autonomie. Procesul educaţional trebuie să asigure fiecăruia
capacitatea de acţiune autonomă, autoritatea asupra şi răspunderea pentru propriile
acţiuni. Este una din raţiunile pentru care, la nivel UE se vorbeşte despre educare
permanentă, responsabilitate care incumbă, din ce în ce mai mult, societăţilor
economice. Ele trebuie să încurajeze dorinţa de perfecţionare a angajaţilor, s-o
sprijine şi chiar s-o impună, acolo unde această dorinţă lipseşte, fiind în interesul
primordial al unităţilor economice, o condiţie a reuşitei într-o junglă economică
neiertătoare, ca angajaţii să stăpânească ultimele informaţii din domeniul de activitate
respectiv.
g. Educarea în spiritul responsabilităţii şi angajamentului social. Sustenabilitatea
culturală necesită şi inculcarea elementelor de responsabilitate, de solidaritate şi
participare socială care trebui să asigure trăinicia edificiului social, pe termen lung. Şi
aici, ca şi în toate punctele menţionate anterior, răspunderea nu este doar a şcolii ci a
tuturor structurilor sociale, cu deosebire a mediului de lucru în unităţile economice.
h. Includerea intereselor previzibile ale generaţiilor viitoare în sistemul educaţional şi de
perfecţionare. Aceasta presupune atât preocuparea de a asigura o educaţie solidă în
şcoală dar şi înzestrarea cetăţenilor cu acele informaţii şi abilităţi care să le permită
administrarea eficientă a viitorului, afectat de toate schimbările previzibile ce pot
surveni.
2.2.6. Aspecte interne ale sustenabilităţii.
Dezvoltarea durabilă se poate realiza doar dacă principiile sale acţionează peste tot, cu
acelaşi impact. Aceasta presupune ignorarea frontierelor şi barierelor naturale. Sunt 5
principii care merită menţionate aici:
16
a. combaterea globală a sărăciei. Declarat la nivel ONU sau UE, războiul împotriva
sărăciei trebuie să coboare la nivelul cel mai de jos al societăţii, acolo unde săracia
este efectiv prezentă. In spiritul sociologiei lui Michel Foucault, acţiunea socială este
eficientă nu la nivel declarativ sau normativ (constituţie, legi, instituţii, aparat
poliţienesc, etc.) ci la nivelul acţiunii directe, acolo unde efectul dizolvant şi degradant
al sărăciei se face resimţit. Responsabilitatea pentru această vastă acţiune nu poate
reveni doar statelor, guvernelor sau agenţiilor caritabile. Spiritul responsabil
corporatist trebuie sa impună fiecărui agent economic să acţioneze pentru reducerea
efectelor săraciei, oriunde acestea se manifestă.
b. O perspectivă globală accesibilă tuturor. Numai cetăţeni cu o asemenea viziune îşi
înţeleg responsabilităţile. Drepturile omului trebuie să fie completate cu dreptul de a
acţiona pentru respectarea peste tot a acestor drepturi.
c. Ajutoare pe măsura nevoilor. Pe de o parte, aceasta înseamnă instituţii cu atribuţii în
domeniu, care colectează fonduri şi pot acţiona în acord cu necesităţile celor aflaţi la
un moment dat în nevoie. Pe de alta parte, principiul completează autonomia locală a
comunităţilor sau unităţilor economice, atribuindu-le răspunderi în cunoaşterea
realităţilor şi elaborarea de planuri de acţiune pentru sprijinirea celor în suferinţă.
d. Structurarea corectă a relaţiilor internaţionale. Din punctul de vedere al societăţilor
economice, aceasta înseamnă acces la resurse şi pieţe, respectarea reciprocă a
partenerilor de afaceri, preocuparea comună pentru mediu şi dezvoltare socială.
Competiţia economică nu mai este o chestiune de preţ sau cost. Nu se poate admite
invazia pieţelor interne de produse manufacturate în ţări despre care se ştie că
folosesc munca sclavilor, a copiilor, că nu respectă mediul înconjurător. Asemenea
Constituţii ale Mediului International de Afaceri nu sunt înca recunoscute unanim dar
sunt o condiţie esenţială a dezvoltării durabile. Iniţiative cum sunt cea privind
combaterea corupţiei la incheierea acordurilor intre mari companii comerciale sau
state.
e. Structurarea corectă a relaţiilor financiare internaţionale. Acestea sunt doar o parte a
celor menţionate anterior dar sunt menţionate separat datorită importanţei unor
aspecte cum sunt accesul la credite, reducerea îndatorării ţărilor sărace, condiţiile de
rambursare, direcţionarea eficientã şi distribuirea corespunzãtoare a ajutoarelor,
aspecte cu mare impact asupra dezvoltarii durabile. Realizarea investiţiilor în protecţia
mediului sau în perfecţionarea angajaţilor impun alte aranjamente financiare decât
cele în vigoare pe pieţele internaţionale.
2.3. Decalogul dezvoltării durabile

Există mai multe propuneri pentru un decalog al dezvoltării durabile dar nici une nu este
unanim acceptat.a
2.3.1. Principiile Bellagio
Un rezumat al consideraţiilor precedente este conţinut în aşă numitele Principii Bellagio

(IISD), vehiculate atât la nivel EU cât şi mondial:
1. Viziuni şi ţeluri călăuzitoare. Apropierea de obiectivele dezvoltării durabile necesită o
viziune limpede şi obiective în acord cu acea viziune;
2. Abordare holistică: dezvoltarea durabilă priveşte întregul Planetei noastre cât şi părţile
sale sistemice; ea presupune bunăstarea socială, ecologică şi economică a tuturor
acestor subsisteme în permanentã dinamică şi interacţiune, de care trebuie să fie
conştient fiecare manager sau actor al vieţii social-economice. Bunăstare are atât
17
părţi materiale, financiare dar şi componente intangibile, care nu se pot exprima în
termeni monetari şi care trebuie să devină preponderenţi.
3. Focalizare pe elementele fundamentale: acestea înglobează echitate, corectitudine
între structurile generaţiei prezente dar şi viziune asupra structurilor generaţiilor
viitoare (resurse, capacitate de adaptare, etc.). Cele trei elemente ale dezvoltarii
durabile, economia, mediul, societatea, necesita o abordare conjugată, făra a
accentua contribuţia sau a exploata unul dintre ele în detrimentul celorlalte. Accentul
progresului începe să se deplaseze spre activităţi nu neapărat legate direct de piaţă şi
tehnologie.
4. Adevanţa scopurilor. Orizontul şi obiectivele dezvoltării societaţii trebuie acordate cu
cerinţele protejării ecosistemelor şi generaţiilor viitoare. Decizia pe termen scurt
trebuie să aibă în componenţa sa şi elemente de perspectivă, ce ţin de scopurile
fundamentale urmărite de dezvoltarea durabilă.
5. Implementare. Aspectul practic al strategiilor de dezvoltare durabilă este esenţial.
Fără consecinţe palpabile pe termen scurt, fără programe de acţiune declanşate de
îndată, fără priorităţi – puţine, clare şi atent măsurate şi monitorizate – nu se poate
vorbi despre perspectivă.
6. Transparenţă. Se pune accentul pe atributul explicit, deschis, accesibil al acţiunilor.
7. Comunicare. Ea nu se mai limitează la categoriile sociale legate de munca în comun
sau de preocupările intelectuale. Informarea trebuie să privească întregul spectru
social şi să fie asigurată legătura inversă
8. Participare. Dezbaterea deschisă şi responsabilă ca liant şi lubrifiant social trebuie sa
prevaleze asupra arbitrariului şi acţiunilor dictatoriale, ex-cathedra.
9. Evaluare. Fără o metrică a strategiei, fără un sistem cuprinzător şi coerent de
referinţã, de măsură a progresului în îndeplinirea ţelurilor, dezvoltarea durabilă
rămâne o foarte generoasă intenţie.
10. Capacitate instituţională. Toate componentele dezvoltării durabile trebuie să se
reflecte în adaptarea structurilor instituţionale, organizaţionale, la toate nivelele acţiunii
sociale.
2.3.2. Decalogul englez
Un punct de vedere oarecum complementar este conţinut în Strategia Durabilă a Guvernului

Marii Britanii care propune următorul decalog:
1. omul trebuie sa devină centrul preocupărilor;
2. obiectivele trebuie să fie planificate la scara unei perspective pe termen lung;
3. considerarea tuturor costurilor şi beneficiilor;
4. crearea unui sistem economic deschis şi prietenos;
5. combaterea săraciei şi excluziunii sociale;
6. respectarea mediului;
7. principiul acţiunii precaute;
8. utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice verificate;
9. transparenţă, participare, justiţie;
10. vinovatul (deci şi poluatorul) plăteşte.
2.3.3. Decalogul UE
18
La nivelul UE, preocupările pentru sinteza elementelor de strategie durabilă sunt concretizate
în Strategia Lisabona şi Procesul Goteborg. Aceste documente sunt atent revizuite în
momentul de faţă pentru a le da un conţinut practic pe măsura aspiraţiilor lor altruiste.
Strategia UE pentru dezvoltare durabilã a fost adoptatã de Consiliul Europei la Goteborg în
2001. Prioritãţile acestei strategii sunt:
a. limitarea proceselor de modificare a climei şi folosirea energiilor curate pentru

dezvoltare economico-socialã;
b. sãnãtatea publicã
c. managementul responsabil al resurselor naturale
d. îmbunãtãţirea sistemelor de transport şi folosirea judicioasã a terenurilor
Se subliniază faptul că UE nu poate da decât idei directoare şi, atâta vreme cât procesul
politic de integrare a tuturor ţârilor membre într-o structură unică întârzie, nici unul din
partenerii europeni nu este obligat să urmeze decât cel mult spiritul acestor documente.
Pentru construirea unei strategii durabile, managerii români trebuie să privească mai
degrabă spre managerii lor din UE şi mai puţi spre documentele UE care nu pot servi decât
drept cadru general. In cele ce urmează sunt sumarizate elementele directoare ale Strategiei
Lisabona şi ale Procesului Goteborg:
Viziune:
EU sa devina in 2010: “economia cea mai competitiva, bazată pe cunoaştere, capabila de
dezvoltare durabila cu locuri de munca mai multe, mai bune, cu o coeziune sociala mai mare
si cu o grija continua pentru mediu si generatiile viitoare”.
Decalogul:
1. Promovarea politicilor de crestere intensivă (investitii in capital fizic si uman,
R&D, restructurare capital-produse-piata-munca)
2. Competitivitatea este cheia generarii cresterii si a ocuparii fortei de munca
3. Forta de munca să cunoască o adaptare la schimbare; învatare continua,
4. Neexcluziunea socială, nediscriminare. Oamenii si organizatiile ca resurse de
prima marime
5. Utilizarea responsabila a resurselor materiale. Deseurile sunt considerate
resurse
6. Comunicare, transparenţă, participare, solidaritate
7. Protecţia mediului (Identificarea si aplicarea exclusiva a BAT). Decuplarea
dezvoltarii de consumul de resurse
8. Responsabilitate socială corporatistă
9. Identificarea incipienta a noilor riscuri si amenintari
10. Coordonare la nivel global.
2.4. Concluzii
Aceastã secţiune a încercat să sublinieze:
a. necesitatea acţiunilor imediate pentru realizarea unor strategii de dezvoltare durabilă;
b. au fost identificate elementele ce alcătuiesc paradigma dezvoltării durabile
c. s-a evidenţiat faptul că dezvoltarea durabilă este rezultatul acţiunilor comune ale
tuturor cetăţenilor şi instituţiilor şi că ea nu poate fi realizată fără participare şi
solidaritate socială
d. s-a subliniat faptul că, indiferent de profilul de activitate al unei societăţi economice,
preocuparea pentru dezvoltare durabilă înseamnă lărgirea orizontului de acţiune şi
19
intervenţie al acestei societăţi mult in afara domeniului propriu, îngust de activitate.
Managerii dezvoltării durabile trebuie sa ţină seamă de tehnologiile aplicate dar şi de
nivelul de pregatire al salariaţilor, de viaţa lor dincolo de poarta fabricii, de urmările
asupra mediului datorate producţiei proprie.
e. Transparenţa, deschiderea, devin obligatorii. Pe de o parte fiecare actor social are
dreptul să fie informat despre costurile de orice fel pe care este chemat să le suporte,
pe de altă parte, el trebuie, la rândul sau să dea cu bună credinţă toate informaţiile
relevante pentru comunitatea din care face parte, pentru o decizie corectă asupra
coordonatelor dezvoltării durabile
f. Faptul că România este la început de drum în multe domenii ale dezvoltării durabile şi
că încă trebuie să suporte urmările unui sistem de dezvoltare socială revolut sunt un
risc major dar şi o oportunitate unică. Daca totul sau aproape totul trebuie refăcut,
este important să fie făcut bine, repede şi cu cheltuieli minime, folosind intreaga
disponibilitate a EU pentru a ne sprijini.
3. Dezvoltarea Durabilă şi Uniunea Europeană.

In acest capitol se prezintã conţinutul unor documente UE relevante pentru construirea unui
model strategic al dezvoltãrii durabile. O listã neexhaustivã a acestor documente este
conţinutã în bibliografia prezentului material. Aşa cum s-a menţionat deja, aceste documente
sunt, la data redactãrii acestui Raport, supuse unei minuţioase analize destinatã sã le
transforme, din simple declaraţii, în planuri de acţiune cu impact practic imediat. Pe lângã
ideile din Strategia Lisabona şi Strategia Goteborg, se prezintã conţinutul Comunicãrii
Comisiei Europene cãtre Parlamentul European (Bruxelles, 28 Jan. 2004 COM(2004) 38
final: “Stimulating Technologies for Sustainable Development: ETAP - An Environmental
Technologies Action Plan for the European Union”).
3.1. Tehnologii prietenoase pentru mediu (TPM)
Viziunea unei UE transformatã în cea mai competitivã şi mai dinamicã economie sprijinitã pe
cunoaştere din lume, capabilã de dezvoltare durabilã, cu locuri de muncã mai multe şi mai
bune, cu o mai mare coeziune socialã are la bazã contextul unei acţiuni globale şi investiţia
în cercetare-dezvoltare (CD).
Importanţa strategicã a investiţiilor în CD a fost subliniatã indeosebi la Summit-ul de la
Barcelona (2002) când s-a cãzut de acord cu alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru CD, pentru
perioada pânã în 2010. Potenţialul tehnologiilor de a crea sinergii între creşterea economicã
şi protecţia mediului a fost recunoscutã la Summit-ul UE din Oct. 2003, stabilindu-se cã
tehnologiile prietenoase pentru mediu (TPM, in echivalent englez EST - environmentally
sound technologies) sunt cheia de boltã a întregului proces de tranziţie cãtre o industrie
sustenabilã. Acestea nu privesc doar sectorul îngust cãruia le sunt destinate în primul rând ci
ansamblul mai cuprinzãtor al unor întregi sectoare economice, contribuind la:
1. tehnologii cu zero-deşeuri care reduc impactul poluãrii

2. managementul raţional şi eficient al resurselor
3. reducerea consumurilor energetice.
4. creşterea competiţiei şi numãrului de alternative tehnologice disponibile
5. o calitate mai bunã a vieţii.
Iniţiativa promovãrii tehnologiilor prietenoase pentru mediu nu aparţine UE. Ea figureazã ca
atare în Agenda 21 a ONU – Cap. 34: “Tehnologiile prietenoase pentru mediu sunt mai puţin
poluante, folosesc resursele într-un mod mai sustenabil, recicleazã, reutilizeazã mai mult,
20
trateazã dedşeurile într-o manierã mai acceptabilã decât tehnologiile pe care sunt chemate
sã le înlocuiascã. TPM nu sunt doar tehnologii înguste, individuale, ci sisteme cuprinzãtoare
care includ know-how, proceduri, echipamente, bunuri şi servicii dar şi aspecte manageriale,
organizationale şi institutionale”.
ETAP încearcã sã descãtuşeze potenţialul ştiinţific şi tehnologic al UE, reducând presiunile

din ce în ce mai mari asupra resurselor naturale. Obiectivele ETAP sunt:
1. Îndepãrtarea obstacolelor ce frâneazã dezvoltarea CD şi apariţia TPM

2. contribuţia la competitivitate şi creştere economicã sãnãtoasã;
3. asigurarea, pentru UE a unui rol preeminent în atingerea obiectivelor dezvoltãrii
durabile
4. identificarea şi atragerea tuturor partenerilor interesaţi în activitãţile pe care le
presupune ETAP.
Planul nu este o invenţie birocraticã ci rezultatul unei largi consultari cu organizaţii din
segmentul politic, cercetare, protecţia mediului, industrie, energeticã, transporturi, etc, ce pot
fi interesate sau afectate de ETAP.
3.2. Contextul politic

Ideea cãlãuzitoare a documentelor de la Göteborg şi cel de-al 6-lea Program de Acţiune
privind Mediul (EU‟s Sixth Environment Action Programme – 6 EAP) este decuplarea
creşterii economice de degradarea mediului înconjurãtor. Cu toate rezultatele notabile din
domeniul reducerii poluãrii atmosferei sau apelor, impactul activitãţilor umane asupra
mediului rãmâne foarte ridicat. Necesitatea de a schimba aceast curs în termen scurt implicã
investiţii imoportante care trebuie fãcute fãra întârziere. O analizã cost - beneficiu a acestor
investiţii implicã luarea în considerare a tuturor efectelor investiţiei. Dacã tot se alocã aceste
sume considerabile, este de dorit ca beneficiile sã fie pe mãsurã.
UE are o responsabilitate globalã pentru starea mediului cãci resursele pe care le foloseşte
provin din cu totul alte pãrţi ale Planetei. Iniţiative politice ale EU sau pe care UE le-a sprijinit,
cum sunt Protocolul Kyoto, programele cadru de acţiune pe 10 ani pentru producţie şi
consumuri sustenabile, Summit-ul mondial asuopra Dezvoltãrii durabile (WSSD) au fost bine
primite. Bine orientat, potenţialul de inovare al UE poate îndeplini cu succes obiectivele
acestor iniţiative. De altfel, EU are deja un portofoliu cuprinzãtor de tehnologii performante şi
prietenoase pentru mediu, cu impact semnificativ la nivel global.
Continuarea implementarii Ariei Europene de Cercetare (European Research Area - ERA) şi

a celui de-al 7-lea Program Cadru de Cercetare, Dezvoltare Tehnologicã şi Demonstrare au
evidenţiat deja noi tehnologii şi produse “verzi”.
La nivel politic, toate aceste iniţiative se bucurã şi de aprobarea alocãrii unor resurse
însemnate de exemplu prin Banca Europeanã de Investiţii - “Innovation 2010”, e-Europe,
etc. Accesul noilor state este privit nu ca o povarã ci ca o oportunitate de lãrgire a bazei de
cercetare/dezvoltare dar şi ca deschiderea unei pieţe estimate la €50 – 80 miliarde, pentru
tehnologiile prietenoase pentru mediu.
Implementarea noilor tehnologii este condiţionatã, la capãtul celãlalt, de consumatori

preveniţi, educaţi, instruiţi, informaţi, capabili sã facã diferenţa între produsele tehnologiilor
clasice şi cele ale noilor tehnologii.
21
3.3 Ipotezele ETAP

sectoarele economice; unele dintre ele sunt foarte specifice (sechestrarea CO2 emis
de centralele electrice) altele sunt suprasectoriale (de ex., IT care vin cu impactul lor
in toate domeniile în care sunt aplicate).
2. Exista numeroase tehnologii prietenoase pentru mediu care nu se aplicã (din cauza
unor politici de firmã, taxe neîncurajatoare, nivelul de absorbţie al pietei)
3. Trebuie pus la punct şi fãcut operaţional un sistem de taxe şi accize încurajator pentru
tehnologiile curate.
4. Fundamentarea deciziilor trebuie sã se sprijine pe dezvoltãri previzibile ale pieţelor,
pe stabilitate politicã şi legislativã, sisteme acceptate de standarde. La luarea unor
decizii corecte va trebui sa contribuie şi cunoaşterea exactã a consumatorilor,
informaţiile despre mediu
5. orice Plan de Acţiune va folosi din plin întreaga experienţã şi pricepere a tuturor
6. Existã o nevoie imperioasã de a eficientiza şi optimiza rolul şi acţiunea pârghiilor
politico-economice (legislaţie, standarde, pieţe).
3.4. De la concepţie la practicã
Cãile destinate sã implementeze ETAP pot fi sintetizate în paragrafele urmãtoare, cu

precizarea termenelor, instituţiilor respopnsabile şi a modalitãţilor instituţionalizate de
îndeplinire. Mnemonicile de tipul “PA1”, “PA2” etc., se referã la prima, a2-a , etc,
componentã a Planului de Actiune.
3.4.1. Scurtarea drumului de la CD la pieţe

Tabel 1. Accelerarea implementarii ETAP.
Actiune Responsabil Modalitate

1 Concentrarea cercetarilor, Comisia UE, Statele FP, ERA-NET, Centre
activitãţilor de demonstrare şi membre, Banca Releu, Program LIFE,
diseminare. Coordonare la nivel de Europeanã de Investiţii Fonduri Structurale,
programe. (PA1) (EIB) naţionale, regionale
2 Stabilirea unor platforme Comisia UE, Statele FP6 (faza pilot), FP7, Centre
tehnologice (PA2) membre, Banca de informare UE
Europeanã de Investiţii
(EIB)
3 Reţele EU de testare, validare şi Comisia FP6, FP7
standardizare a tehnologiilor (PA3)
4 Baze de date pentru tehnologii curate Comisia, EEA FP7, EEA
5 Asigurarea cã noile standarde sunt Comisia, statele membre, Standarde si norme
strict legate de performanţa organizaţiile de adaptate
tehnologicã standardizare
3.4.2. Imbunãtãţirea condiţiilor pe pieţe
22
Tabel 2. Imbunãtãţirea structurii şi accesului la pieţe.
Actiune Responsabilitãţi Modalitãţi

6 Acord asupra produselor eco-design, EuP, acorduri
Comisia, Statele Membre,
proceselor şi serviciilor voluntare REACH, etc
Instituţiile UE
cheie (PA4)
7 Mobilizarea instrumenteleor Commisia, EIB, EBRD Facilitãţi pentru IMM, sprijin
financiare pentru reducerea pentru acţiuni demonstrative,
riscurilor legate de invstiţia asistenţã tehnicã multinaţionalã,
în tehnologii curate (PA5) Global Loan. Contribuţia EIB la
Iniţiativa de Creştere (EIB
Innovation 2010 initiative)
8 Parteneriate Public/Private Comisia, Statele Membre, Dialog între actorii majori şi
parteneri instituţiile finanţatoare
9 Promovarea noilor nişe de Comisia, Statele Membre, Finantarea proiectelor cu
afaceri parteneri caracter inovativ
10
Instrumente financiare pentru
Comisia, Statele Membre, Dialog între actorii majori şi
resurse şi energii regenerabile
şi eficiente
11 Masuri de sprijinire a eco- Comisia, Centre EU de
Dialog între actorii majori şi
industriilor Afaceri şi Inovare, State
instituţiile finanţatoare
Membre, Pareteneri
12 Promovarea investiţiilor cu
adresã specificã la Comisia, Statele Membre, Dialog între actorii majori şi
responsabilitatea pentru parteneri instituţiile finanţatoare
mediu şi socialã
13 Diseminarea bunelor practici
între instituţiile finanţatoare Comisia, Statele Membre, Dialog între actorii majori şi
14 Identificarea oportunitãţilor de FP6

integrare a tehnologiilor
parteneri
curate la retehnologizare
15 Revizuirea criteriilor Comisia, Consiliul EU, Programe Structurale de dupã
operaţionale a Fondurilor Parlamentul EU 2006
structurale
16
Revizuirea liniilor directoare Comisia, Statele Membre, Elaborare ghiduri pentru
ale ajutoarelor de stat (PA6) parteneri ajutoare de Stat
17 Incurajarea internaţionalizãrii Coordonare transparentã,
costurilor prin folosirea comuinicare, sistem deschis şi
instrumentelor pieţelor parteneri, Euroregiuni
transparent de taxe şi accize
18 Revizuirea subvenţiilor Coordonare transparentã,
pentru tehnologii agresive Comisia, Statele Membre, comunicare, sistem deschis şi
pentru mediu (PA7) parteneri, Euroregiuni transparent de taxe şi accize.
OECD
19 Incurajarea achiziţiei şi Comisia, State Membre, Directive asupra energiei,
implementãrii tehnologiilor Autoritãţi locale, regionale, initiative de reciclare
curate (PA8) mediul de afaceri
20 Promovarea calculelor de cost Comisia, Statele Membre, Ghiduri de implementare,
bazate pe ciclul de viaţã Autoritãţi locale, regionale, evaluare de ciclu de viaţã, etc
mediul de afaceri
23
21 Supravegherea achiziţiilor de Comisia, State Membre, Raportare
tehnologii Autoritãţi locale, regionale
22 Responsabilizarea mediului Comisia, Statele Membre, Reţele de iniţiative inovatoare
de afaceri şi a Autoritãţi locale, regionale, locale, informare, reglementarea
consumatorilor (PA9) mediul de afaceri, ONG responsabilitãţii sociale
corporatiste
23 Instruire direcţionatã Comisia, State Membre, Informare la nivel naţional,
(targeted training) (PA10) Autoritãţi locale, regionale, regional, UE, burse
mediul de afaceri, ONG,
universitãţi şî organizaţii de
instruire şi perfecţionare
3.4.3. Acţiuni la nivel global
Tabel 3. Acţiuni la nivel global.
Actiune Responsabilitãţi Modalitãţi

24 Promovarea tehnologiilor Comisia, Statele membre, Acorduri regionale, bi sau
curate în ţãrile în curs de EIB, BERD, Parlamentul multilaterale, strategii de ţarã,
dezvoltare European, societatea civilã, mecanisme Kyoto, WSSD, Global
sectorul privat Environment Facility (GEF),
Biodiversity Clearing House, EIB
25 Promovarea investiţiilor Comisia, Statele membre, Ghiduri OECD, Doha, acorduri
responsabile şi folosirea EIB, BERD, FMI, WB, ONU, regionale/bilaterale de comerţ
tehnologiilor curate în OECD, Parlamentul
ţãrile în curs de European, societatea civilã,
dezvoltare sau în tranziţie sectorul privat
(PA11)
3.5. MONITORIZAZREA PROGRESULUI

Inregistrarea progresului fãcut şi compararea sa cu ţintele fixate servesc douã ţeluri
complementare:
1. se certificã faptul cã Planul de Acţiune funcţioneazã

2. se verificã ipotezele şi se aduc corecturile necesare.
Din punct de vedere instituţional, un Comitet European dedicat tehnologiilor curate va uşura
colectarea, diseminarea şi gestionarea informaţiilor, construirea marilor baze de date
accesibile la nivel continental, oferind în acelaşi timp factorilor de decizie politici la nivel local,
regional şi al UE, informaţiile necesare unei decizii corecte.
Folosind principiul subsidiaritãţii, UE lasã libere nivelele locale sã adopte toate mãsurile pe
care le considerã necesare şi utile pentru implementarea ETAP. Coordonarea acţiunilor se
face folosind experienţa deja acumulatã la nivelul statelor membre în Proiecte comune (FP5,
FP6 cu toate programele incluse în ele)
Tabel 4. Monitorizazrea progresului.
Actiuni Responsabilitãţi Modalitãţi
24
26 Revizia regulatã a ETAP Comisia Raportare cãtre Consiliul
European şi Parlament
27 Comitetul European pentru Tehnologii Comisia şi
Analiza iniţiativelor incurs,
Curate (European Panel on partenerii
informare
Environmental Technologies)
28 Coordonare transparentã Comisia şi Schimbul celor mai bune
partenerii practici, stabilirea de indicatori,
ghiduri, agende
3.6. Studiu de caz – Industria chimica in EU
3.6.1. Introducere
Industria chimica reprezinta o ramura industriala de prima marime in UE. Pe de alta parte,
impactul industriei chimice asupra mediului este considerabil mai mare decat al altori industrii
iar problemele de poluare implica, in primul rand substante chimice.
In plus, perceptia publica a industriei chimice este profund nefavorabila, datorita, in primul
rand, repetatelor accidente de mediu dari si conditiilor de munca din aceasta industrie, care
in multe situatii prezinta un potential ridicat de afectare a sanatatiii salariatillor si publicului
larg.
Aceste precizari indreptatesc studierea abordarii de catre industria chimica a problemelor
sustenabilitatii.
In Februarie 2001, Comisia Europeanã a publicat o Carte Albã asupra strategiei pentru
politicile în domeniul substanţelor chimice. Concluzia documentului era cã se impune de
urgenţã o reformã a legislaţiei în vigoare pentru a atinge urmãtoarele obiective:
a. protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului
b. menţinerea şi creşterea competitivitãţii industriei chimice a UE
c. prevenirea fragmentãrii pieţei interne a UE
d. mai mare transparenţã
e. aliniere şi integrare cu eforturile internaţionale în domeniu
f. promovarea testelor care nu implicã animalele
g. respectarea normelor Organizaţiei Internaţionale a Comerţului
Se recunoaşte existenţa unui numãr de factori care plaseazã industria chimicã în centrul
preocupãrilor şi prioritãţilor UE privind dezvoltarea durabilã.
Astfel, aceasta industrie joacã un rol economic esenţial atât pentru industria energeticã, cât
şi pentru cea manufacturierã, de detergenţi, îngrãşãminte, fibre şi ţesãturi, coloranţi,
medicamente, etc. Produsele chimice vin, alãturi de produsele IT sã contribuie cel mai mult
la creşterea calitãţii vieţii. Inovarea, schimbarea, adaptarea sunt factori-cheie care
caracterizeazxã industria chimicã. La nivelul UE, industria chimicã are o contribuţie majorã la
echilibrul balanţei de plãţi, contracarând deficitul de resurse al Comunitãţii şi menţinând UE
în linia întâi a progresului tehnic, contribuind direct la avantajul competiţional al industriei UE.
La nivel social, preocupãrile UE de pãstrare şi ocrotire a sãnãtãţii oamenilor, fãrã a afecta
numãrul locurilor de muncã vin deseori în contradicţie cu ţelurile şi performanţele industriei
chimice.
Protecţia mediului este şi ea afectata de emisii de la şi de accidente petrecute pe platforme
chimice, impunând acţiuni hotãrâte pentru eliminarea acestor factori de risc.
La nivel politic, inca de la Consiliul Europei de la Bruxelles (20/21 Martie 2003) s-a subliniat
clar necesitatea de a menţine şi de a recâştiga (acolo unde e necesar) un nivel competiţional
foarte înalt pentru industria UE în general şi pentru industrtia chimicã în special, fãrã a face
25
nici un fel de rabat la protecţia mediului şi la sãnãtatea publicã, pe linia Strategiilor Lisabona
şi Goteborg.
Iniţiativa UE, cunoscutã deja sub acronimul REACH (Registration, Evaluation, Authorisation
and Restrictions of Chemicals) este încurs de implementare, cu costuri considerabile pentru
industrie dar, se spera, cu consecinte benefice pentru imaginea sa publica, chiar dacã
aceasta initiativa va lãsa la o parte unele aspecte controversate ale proceselor chimice,
mentionate in paragrafele urmatoare.
Pentru societãţile româneşti din industria chimicã, REACH se adaoga unor griji deja majore
(protecţia mediului, retehnologizare şi aliniere la BAT). Cu toate acestea, REACH poate fi o
oportunitate pentru România cãci, daca procedura de înregistrare a produselor chimice este
adoptatã şi multe substanţe vor fi excluse din portofoliul de substanţe permise, companiile
româneşti pornesc din acelaşi punct cu cele strãine, trebuind, ca şi ele, sã investeascã în noi
sisteme de producţie.
3.6.2. Legislaţia în vigoare
Sistemul normativ UE în vigoare face distincţia între “substanţele existente” referindu-se la

situaţia din Septembrie 1981 (100106 substanţe dintre care, la ora actualã, cca 30000 sunt
vândute în cantitãţi ce depãşesc 1 t) şi “substanţe noi”, apãrute pe piaţã dupã aceastã datã şi
atingând nivelul de 3000.
Directiva 67/548 impune cu prioritate testarea şi evaluarea riscului folosirii substanţelor noi
înainte de a fi admise pe piaţã în cantitãţi ce depãşesc 10kg. La nivele mari de producţie, se
solicitã efectuarea de teste privind impactul pe termen lung, posibilitãţile de declanşare a
unor afecţiuni cronice, etc. Aceste teste nu sunt cerute substanţelor existente la nivelul lui
Sep 1981, deşi cca 140 dintre substanţele existente atunci sunt deja clasificate drept
substanţe prioritare, solicitându-se statelor membre UE evaluarea riscului folosirii lor şi
acţiuni de limitare a acestei folosiri.
Informaţiile legate de proprietãţile acestor substanţe existente sunt relativ puţine şi disparate.
Legislaţia UE în vigoare solicitã producãtorilor şi importatorilor date despre vehicularea
acestor substanţe, dar nu şi altor utilizatori.
Directiva 767/769 care restricţioneazã folosirea şi circulaţia substanţelor periculoase sau a
substanţelor ce conţin, în formularea lor, asemenea substanţe, stabileşte şi atribuţiile
privitoare la evaluãrile de risc. Comitetul Ştiinţific asupra Toxicologiei, Ecotoxicologiei şi
Mediului al Comisiei Europene (Scientific Committee on Toxicology, Ecotoxicology and
Environment (CSTEE) of the Commission) are sarcina sã monitorizeze rapoartele privind
aceste substanţe şi evaluãrile de risc.
Chiar dacã normele UE prevãd explicit cã toţi cei care, folosind asemenea substanţe,
influenţeazã negativ sãnãtatea publicã sau mediul, trebuie sã plãteascã, fiind pe deplin
responsabili pentru asemenea acţiuni, principiul este greu de aplicat cãci Justiţia nu poate
aprecia întotdeauna dacã existã o relaţie cauzalã directã între substanţa folositã şi efectul
asupra mediului sau sãnãtãţii.
3.6.3. Consultarea publicã
In stabilirea unei politici privind produsle chimice, UE a recurs la o largã consultare publicã,
folosind INTERNET-ul. S-au primit cca 6000 de rãspunsuri (din care, de ex., 42% provenind
de la companii chimice, 142 de la ONG şi sindicate).
Nu existã un consens general asupra politicilor de urmat – lucru de înţeles cãci multe
companii chimice percep interdicţia fabricãrii unui anumit produs, pe motiv cã ar afecta
26
mediul sau sãnãtate, drept un avanataj oferit competitorilor, bãnuindu-i chiar cã ar fi la
originea întregului proces de evaluare a substanţelor chimice.
Câteva concluzii generale se desprind totuşi din aceastã consultare:
- Polimerii au fost excluşi de la procesul de reînregistrare şi reevaluare, deşi sunt
informaţii credibile cã şi aceştia pot influenţa negativ mediul şi sãnãtatea
- Se deplâng restricţiile impuse pentru fabricarea substanţelor presupuse periculoase
deşi nu exista criterii recunoscute şi mãsuri precise ale riscurilor asociate lor.
- Se solicitã perioade generoase de graţie pentru tranziţia de la substanţele
periculoase la înlocuitori, cheltuielile necesare reorientãrii fabricaţiei fiind enorme şi
afectând structura însãşi a întregii industrii chimice;
- Companiile chimice nu înţeleg de ce rãspunderile pentru producerea şi utilizarea
substanţelor periculoase le incumbã în întregime, atâta vreme cât produsul e cerut de
piaţã
- Se solicitã instituirea unei instanţe de apel, care sã decidã dacã mãsurile dictate
împotriva producãtorilor de substanţe periculoase nu sunt exagerate.
- Se solicitã ca substanţele produse în cantitate de pânã la 10 t sã fie supuse unei
proceduri mult simplificate de înregistrare.
- Este de dorit ca Rapoartele de siguranţã ale substanţele chimnice - Chemicals Safety
Reports – sã fie aliniate şi coordonate cu sistemul de fişiere de date privind siguranţa -
Safety Data Sheets
- Multe companii solicitã respectarea confidenţialitãţii proceselor tehnologice şi datelor
de firmã
- Incetarea testelor pe animale este de aşteptat sã creascã riscul folosirii unora din
substanţe, de cãtre oameni.
- Sub aspect instituţional, REACH trtebuie sã fie administrat de entitãti cu atribuţii foarte
bine definite (probabil European Chemicals Bureau – ECB – parte a Centrtului de
Cercetare Ispra.
3.6.4. Aspecte legale
In construirea unui sistem de control al substanţelor chimice trebuie respectate principiile

subsidiaritãţii şi proporţionalitãţii, prezente în Constituţia UE (deşi neaprobatã) şi în toate
acţiunile şi activitãţile de legiferare ale Uniunii.
Totuşi subsidiaritatea, care lasã la nivelul Tãrilor Membre multe atribuţii legislative nu poate
acţiona dacã, aşa cum se întâmplã de regulã, substanţele chimice trec frontierele.
Proporţionalitatea priveste rolul diferiţilor actori în evaluare. Ea trebuie sã îngãduie şi sa
încurajeze industria chimicã – esenţialmente responsabilã de controlul substanţelor chimice -
sã ia mãsuri în amonte de produsul periculos, revenind administraţiei rolul de a evalua
mãsurile luate, mai degrabã decât de a desfãşura ele însele testele.
Sistemul propus de REACH este destinat sã înlocuiascã cca 40 de Directive anterioare.
Aceasta nu se poate face fãrã a evalua riguros impactul pe care înlocuirea unui întreg sistem
normativ cu unul complet nou îl are asupra celor destinaţi sã-l aplice.
3.6.5. Structura REACH
Iniţiativa REACH s-a concretizat în instituirea unei Agenţii Europene a Chimicalelor

(European Chemicals Agency).la Helsinki.
Procesul REACH, costisitor si indelungat, consistã, în esenţã din urmãtoarele elemente:
27
a. Inregistrarea substanţelor se face numai dupã ce industria producãtoare obţine şi
pune la dispoziţie toate infoorrmaţiile relevante despre substanţe şi elaboreazã
procedurile de manipulare în siguranţã a lor
b. Evaluarea se bazeazã pe buna credinţã a industriei, limitând testele suplimentare la
proceduri de contrrol şi supraveghere
c. Substanţele periculoase nu vor fi automat excluse din producţie dacã o analizã (cost
risc)/(beneficiu social) va indica utilitatea continuãrii producerii lor.
d. Aplicarea procedurilor precaute va cãuta sã elimine riscurile posibile neidentificate.
3.7. Concluzii
La nivel UE, preocupãrile privind medele strategice de dezvoltare durabilã s-au concretizat
deja în planuri de acţiune, cu termene şi responsabilitãţi. ETAP obligã autoriţãţile române ca
odata ce România accede In UE, sã aplice de îndata aceste Planuri de Acţiune, beneficiind
de know-how şi de fonduri importante pentru atingerea obiectivelor.
La nivelul unitãţilor industriale, cunoaşterea prevederilor acestor Planuri de Acţiune este
esenţialã cãci strategia fiecãrei unitãţi se poate face numai în armonie cu prevederile lor; in
plus, se pot intrevedea modalitãţi de finanţare, se pot clãdi parteneriate la nivel de sector
industrial sau cu instituţiile de cercetare şi academice din intreaga UE.
4. Un Model Strategic pentru Dezvoltare Durabilă

In acest Capitol se încearcă structurarea unui model al dezvoltării durabile. Este de aşteptat
ca el să includă toate cele 3 componente (economic+mediu+social) deja îndeajuns subliniate
în capitolele anterioare. Deşi multe elemente ale acestui model pot să surprindă pe
managerul de unitate economică responsabil cu alcătuirea strategiei propriei unităţi, se
aminteşte că preocupările tehnice, profesionale nu trebuie să mai limiteze câmpul de acţiune
şi perspectiva managerului. Răspunderile privind soarta mediului înconjurător şi cele sociale
sunt la fel de importante şi în fabricã, şi dincolo de ea. Trebuie ca managerii să îşi
armonizeze acţiunile cu cerinţele dezvoltării durabile între şi dincolo de gardurile
întreprinderii, demonstrând pe de o parte interes pentru ceea ce se întâmplă dincolo de
aceste frontiere şi, lucrul cel mai important, căutând să folosească în propriul profit al
întreprinderii, energiile şi ideile existente dincolo de aceste frontiere.
Structura acestui model este aceeaşi, în principiu, pentru orice unitate industrialã din
industria chimicã. Obiectivele şi direcţiile de acţiune pot diferi de la un sector al industriei
chimice la altul sau de la o platformã chimicã la alta. Paragrafele urmãtoare se doresc numai
un ghid general de structurare a strategiei druabile a sistemelor industriale chimice (unitãţi,
platforme, sectoare, departamente).
Orice strategie are o secţiune publicã, destinatã atragerii atenţiei celor interesaţi asupra
intenţiilor unitãţii (viziunea, misiunea, valorile fundamentale, obiectivele strategice, unele
valori ale indicatorilor cheie de performanţã). Dincolo de acest paravan se menţin
componentele strategice confidenţiale, privind de exemplu modalitãţile de acţiune, intenţiile
de achiziţie, politicile de contracarare a ameninţãrilor specifice ce vin de al competitori, etc).
Construirea unei strategii, deci şi a unei strategii bazate pe coordonatele dezvoltãrii durabile
include urmãtoarele etape:
a. decizia managerilor de vârf pentru aceastã acţiune şi informarea întregii unitãţi despre
aceasta intenţie. Fãrã o participare activã a managerilor de vârf, orice strategie este
compromisã.
28
b. Un diagnostic sincer, nemilos al societãţii, cu toate consecinţele pe care cunoaşterea
adevãrului le presupune, atât pentru manageri cât şi pentru subalterni sau pentru
soarta fabricii.
c. Stabilirea Viziunii unitãţii – acea propoziţie scurtã şi clarã care declarã rãspicat ţinta
strategiei celor care vad unitatea din afara ei si iau un prim contact cu aceasta.
d. Stabilirea Misiunii – deci a componentelor care condiţioneazã îndeplinirea viziunii.
Misiunea priveste mai degraba actiunea din interior petnru indeplinirea viziunii
strategice.
e. Adoptarea valorilor fundamentale, a Constituţiei unitãţii care include coordonatele
etice pe care managerii înţeleg sã le aplice, în diverse direcţii de acţiune, pentru
punerea în practicã a strategiei
f. Stabilirea obiectivelor strategice şi construirea politicilor necesar a fi aplicate pentru a
atinge obiectivele stabilite
g. Stabilirea indicatorilor cheie de performanţã care vor asigura controlul progresului în
indeplinirea obiectivelor strategice.
h. Implementarea strategiei (planuri de acţiune, programe, termene, alocarea de
resurse, elaborare de proceduri de raportare şi monitorizare, modificãri eventuale ale
structurilor organizaţionale, în acord cu obiectivele strategice)
i. Replicarea în cascadã a punctelor de mai sus la nivelele şi structurile inferioare
(subsisteme, departamente, unitãţi strategice de afaceri – strategic business units).
j. Monitorizare, evaluare şi control, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor strategice
pentru a le aduce corecturile impuse de evoluţia societãţii sau de factorii externi.
Diagnosticul societãţii presupune fie analiza de cãtre managementul ei a intregului

portofoliu de activitãţi, fie auditul de cãtre o firmã de strategie specializata, fie ambele
alternative.
Este important ca rezultatul acestei acţiuni sa fie întregul adevãr despre societate care sã
permitã decizia asupra pãrţilor sale viabile sau nu, asupra şanselor societãţii pe pieţele UE,
asupra capacitãţii anagajaţilor de a face faţã viitoarelor provocãri.
Calea cel mai obişnuitã de a face un asemenea diagnostic sunt chestionarele şi interviurile
dintre care cel mai rãspândit este analiza SWOT (Strengths – Weaknesses – Opportunities –
Threats; Puncte tari – Puncte slabe – Oportunitãţi – Riscuri) fãcutã de manageri şi
prezentatã, de regulã, tabelat. In tabelul de mai jos sunt incluse şi aspectele care trebuie
avute în vedere la întocmirea analizei SWOT.
Cele 4 domenii ale analizei SWOT au fost grupate în douã coloane:
- factori interni (puncte tari, puncte slabe)

- factori externi (oportunitãţi, riscuri)
In felul acesta, întregul mediu în care trãieşte şi îşi desfãşoarã activitatea societatae şi
angajaţii sãi este scanat în cel mai mic detaliu, pentru a clãdi o strategie pe fundamente
solide.
29
Tabel 5. Elementele analize SWOT.

Factori interni Factori exteriori
Puncte tari (strengths) Sanse (opportunities)
 Tehnologii proprii brevetate  Cresterea cererii pentru produsele firmei
 Traditia firmei  Tehnologii noi
 Spiritul corporatist  Posibilitatea extinderii firmei in alte domenii
 Specialisti recunoscuti printre angajatii firmei  Firma ar putea cumpara sau fuziona cu alte
 Produse si servicii cu marci inregistrate companii, divesificandu-se
recunoscute  Reglementari legale mai permisive
 Reputatia in randul clientilor  Piete noi
 Costuri reduse  Indepartarea barierelor vamale si comerciale
 Capacitati disponibile pentru produse care se  etc
cauta
 Acces exclusiv la resurse naturale de calitate
 Retele de distributie favorabile
 etc
Puncte slabe (weaknesses) Pericole, riscuri, amenintari (Threats)
 Neajunsuri organizatorice  Produsele firmei nu indeplinesc noile regelmentari
 Lipsa de interes a personalului, comunicare  Aparitia unor competitori eficienti
slaba intre compartimente  reglementari restrictive
 Adaptabilitate lenta la cerintele pietii, tehnologii  Situatia politica/economica
neperformante  Noi obstacole vamale si comerciale
 Absenta unor marci inregistrate de produse  Concurenţã neloialã
 Reputatie slaba printre clienti, absenta retelelor  etc
proprii de distributie
 Capacitati neacoperite, Irosirea resurselor
 Costuri ridicate pentru produse fara valoare
adaugata mare
 Lipsa accesului la resurse
 Etc
4.1. Viziune
De ex.: O viaţă mai bună pentru noi şi pentru cei care ne urmează.
4.2. Misiune
Punctul de vedere al echipei strategice ar putea fi:
“Pentru a reuşi împreună, trebuie să învăţăm să muncim împreună, clădind structuri
sociale, parteneriate şi relaţii la nivel de mediu de afaceri, ONG, administraţie,
comunităţi locale. Structurile centrale, guvernul şi administraţia nu pot reuşi ele
singure şi chiar dacă îşi exprimă o asemenea intenţie, ele trebuie împiedicate să o
facă. Ele au un rol bine stabilit în strategia dezvoltării durabile şi acest rol nu este de a
rezolva problemele fiecărui loc de muncă, ale fiecărei comunităţi sau familii. Iniţiativele
locale, voluntariatul, energiile fiecăruia trebuie puse în mişcare cu decizie. Fiecare
poate şi trebuie să ajute”.
Indeplinirea misiunii legate de implementarea cerinţelor strategice ale dezvoltării durabile
înseamnă un răspuns pozitiv la o intrebare simplă: Şi-a făcut fiecare datoria? Dezvoltarea
durabilă nu presupune acţiuni spectaculoase, orchestrarea unor investiţii şi şantiere uriaşe,
deplasarea unor mase mari de oameni în acţiuni concertate ci îndeplinirea micilor atribuţii de
30
către fiecare, cu responsabilitate şi cu conştiinţa că oricât de neînsemnate, contribuţiile
fiecăruia se însumează, atingând masa critică, masã care trebuie să determine schimbarea
cursului dezvoltării spre echilibrul stabil menţionat în paragrafele anterioare.
La stabilirea Misiunii, vor fi avute în vedere urmãtoarele direcţii de interes:
Tabel 6. Elemente ajutatoare pentru construirea Misiunii Societãţii.

Direcţii de interes
№ Poziţia pe Tehnologii In slujba
Parteneri Angajati
Piaţã curate Comunitatii
Produse de
calitate maxima
si prietenoase
pentru mediu, Sa sprijinim
Contracarare Satisfacerea clientilor, obtinute prin comunitatea
1. companii dincolo de asteptarile tehnologii COMUNICARE!!! si pe
similare! lor eficiente si membrii sai
respectarea neajutorati
normelor de
protectie a
mediullui
Motivarea si
incurajarea Contributii la
Pachete
angajatilor sa dezvoltarea
(eventual Cultivarea clientilor
Retehnologizare, puna in slujba economica
2. integrate) de (pietelor) traditionali si
aliniere la BAT Companiei si sociala a
servicii si profitabili
intreaga lor partenerilor
produse
pricepere si nostri
creativitate
Identificare /
Conditii si
Produse/servicii utilizare surse
Corectitudine, respect, echipamente ZERO
3. cu valoare durabile de
încredere,promptitudine mai bune la locul Deseuri.
adaugata mare materii prime si
de munca
materiale
Afaceri de
succes cu firme Educatie
4.
care respecta continua
valorile noastre
4.3. Valori fundamentale

in tabelul urmãtor sunt sintetizate direcţiile de acţiune comune societãţilor din industria
chimicã, împreunã cu coordonatele etice care trebuie sã guverneze acţiunea managerilor.
Sunt incluse şi aspectele legate de tehnologiile prietenoase pentru mediu şi responsabilitatea
socialã corporatistã. Ele alcãtuiesc o “constituţie” a unitãţii sau ramurii.
Tabel 7. Elementele Constituţiei societãţii
Valori
№ Continut
fundamentale
Ne desfasuram activitatea in deplina integritate, respectand etica
Etica afacerilor.
1.
Afacerilor Nu facem compromisuri. Se poate conta pe noi!
Ne respectam cuvântul dat si angajamentele luate
31
Contam, incurajam si pretuim contributia angajatilor la succesul firmei
Strategie si Obiective puţine, simple si clar definite, intelese si urmate de toti
2.
Management Inovare si creativitate - Flexibilitate
Capacitati folosite eficient, la capacitate maxima
Tratati cu demnitate si respect. Ei sunt bunul cel mai de prêt al
Companiei
3. Angajati Cultivam traditia
Transparenta - sinceritate
Motivare
Clientul nostru – stapanul nostru
Incredere, respect reciproc, cooperare reciproc avantajoasa
4. Parteneri
Cautam sa venim in intampinarea dorintelor si asteptarilor partenerilo
nostri
Sa stabilim o politica si un cadru adecvat care sa permita si sa
pretuiasca permanenta comunicare (verticala, orizontala).
5. Comunicare Asteptam pareri deschise si critice ca raspuns la actiunie noastre
Stim ca altii pot fi mai buni ca noi dar incercam sa aflam cum au reusit,
pentru a-i depasi
Conditii si echipamente de munca mai bune, protectia muncii,
reducerea riscurilor legate de activitatea noastrã
Conditii de Incurajam initiativele angajatilor, solutiile lor de a-si transforma, in bine
6.
munca loculde munca
Un mediu curat
Am reuşit sã supravieţuim. Sã fim o echipa de invingatori !
Ne straduim sa nu-i dezagim si sa le meritam increderea
7. Investitori Ne asumam riscuri calculate, pe care investitorii si actionarii nostri le
accepta
Intelegem preocuparile lor şi le facem cunoscute problemele noastre
8. Autoritati Cooperare in spiritual totalei transparente si increderi in cautarea
solutiilor reciproc convenabile
Sa devenim liderul respectat al comunitatii industriale, în domeniul in
care ne desfasuram activitatea
Fiecare din noi reprezinta traditia societãţii, la serviciu sau in afara lui
9. Comunitate
Sa plecam urechea la vecinii nostri, la nevoile si problemele lor
Ne sprijinim pe comunitate pentru a consolida succesul nostru in
afaceri
4.4. Obiective strategice fundamentale
Fie că priveşte o unitate economică, o instituţie publică, un judeţ sau un stat, o strategie
pentru dezvoltarea durabilă trebuie să îşi propună patru componente esenţiale:
a. progresul social în care să se ţină seama de nevoile şi aspiraţiile fiecăruia. Cu toţii
trebuie să împărţim beneficiile unei prosperităi crescânde şî ale unui mediu mai curat
şî mai sigur. Trebuie imbunătăţit accesul la tehnologie şi servicii, trebuie împiedicată
excluziunea socială de orice fel, trebuie reduse riscurile legate de sănătate, poluare,
condiţii de locuit, trebuie asigurat accesul la educaţie, garantate oportunităţi şi
perspective egale fiecăruia. Nevoile fiecăruia dintre cetăţeni nu trebuie să fie împlinite
prin exploatarea sau specularea altora şi nici prin periclitarea şansei la prosperitate a
generaţiilor viitoare.
32
b. o protecţie eficace şi eficientă a mediului (eficacitate: să se facă ceea ce trebuie:
eficienţă: ceea ce trebuie să se facă, să se facă bine). Aceasta înseamnă acţiune la
nivel local+global, reducerea emisiilor, protecţia valorilor naturale importante pentru
toţi (mediul natural, pădurea, viaţa sălbatică, râurile, mările, etc.).
c. folosirea prudentă a resurselor naturale: aceasta nu trebuie să însemne negarea
dreptului de a folosi, de exemplu, ţiţei, gaze sau alte resurse neregenerabile ci doar
răspunderea noastră pentru a le folosi eficient şi a dezvolta alternative la folosirea lor,
înainte ca acestea să dispară. Resursele regenerabile, de ex., apa, se cer utilizate
astfel încât să nu fie ameninţate şi afectate disponibilităţile şi circuitele naturale ale lor.
d. dezvoltare echilibrată şi stabilă la nivel economic şi social. Este de sorit ca fiecare să
folosească în beneficiul său propriu dezvoltarea, contribuind în acelaşi timp la
bunăstarea altora. Incepând cu infrastructura economică şi terminând cu politicile
salariale, de motivare sau de protecţie şi responsabilitate socială, toate trebuie să
contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv.
La nivelul intreprinderilor, obiectivele strategice trebuie sã ţinã seama de cele 3 componente
ale dezvotãrii durabile (economic+mediu+social) dar şi de cele 4 perspective care alcãtuiesc
orizontul managerului modern:
a. perspectiva financiarã
b. perspectiva pieţei, a partenerilor
c. perspectiva proceselor interne
d. perspectiva instruire – dezvoltare
Aceste patru perspective, inspirate din Balanced Scorecard dezvoltate de Kaplan şi Norton şi
cele trei direcţii ale dezvoltarii durabile structureazã harta strategicã a societãţii,
exemplificatã mai jos (Tabel 8). La intersecţia liniilor cu coloanele se înscriu un numãr minim
de obiective relevante, la nivel strategic, pentru societate. Harta include deja unele obiective
posibile. Ele nu ar trebui sa depãşeascã 15-25.
O asemenea harta strategicã obligã managerii sã ia în calcul şi factorul economic, şi cel de
mediu, şi responsabilitatea socialã corporatistã. Şi, dacã tot este obligat sã o facã,
obiectivele pe care le înscrie în aceastã hartã trebuie sã fie consistente, sã producã profit sã
contribuie la dezvoltarea societãţii. Ele nu trebuie sã fie enunţuri formale, fãrã conţinut. La
alegerea obiectivelor strategice, managerii ţin seama, conform acestei structuri, atât de
intenţiile uşor de cuantificat în monedã sau % dar şi de posibilitãţile, infrastructura proprie în
stare sã susţinã aceste intenţii, şi care uneori nu se pot cuantifica (de ex., nivelul de pregatire
al angajaţilor, tradiţia firmei)
Direcţia economicã de dezvoltare a fost subîmpãrţitã în 3 componente:
 Consolidare
 Diferenţiere
 Diversificare
La analiza strategicã a dezvotãrii economice, managerii trebuie deci sã aibã în vedere atât
analiza criticã a situaţiei existente şi renunţarea la acele activiţãţi dovedite ineficiente, fãra
viitor, cât şi diversificarea activitãţilor în întâmpinarea nevoilor reale ale clienţilor.
Atributul de diferenţiere trebuie sã convingã clienţii cã societatea are locul ei în mediul de
afaceri, cã ea se deosebeşte de competitori şi cã aceastã diferenţiere este în beneficiul pieţei
şi consumatorilor.
33
Perspectiva Financiara
Cum sa Obiec- Masuri Tinte Initia-
aparem tive tive
actionari
lor pt. a
reusi
financiar
Perspectiva Clienti/Parteneri Perspectiva Procese Interne

Cum sa Obiec- Masuri Tinte Initia- Pentru a Obiec Masuri Tinte Initia-
aparem
clientilor
tive tive Viziune satisface
clientii, in
Tive tive
si
parteneri
Misiune ce trebuie
sa
lor? excelam?
Perspectiva Dezv./Perfect.
Avem Obiec Masuri Tinte Initia-
pricepe- - tive
rea sa tive
atingem
obiecti-
vele?
Fig. 3. Cele 4 perspective strategice
34
ŢINTA STRATEGICÃ: Unde vrem sã ajungem, în 2012
Circulaţia
Companie
Financiarã sãnãtoasã a
“VERDE”
fondurilor
Parteneri Produse /
Perspective strategice
Increderea
(clienţi, bãnci, servicii cu Acţiuni pentru
clienţilor Pieţe şi clienţi noi
furnizori, valoare comunitate
acţionari, etc)
existenţi
adãugatã mare
Procese Aliniere BAT Conditii mai bune de

ISO 14000
Interne ISO 9000 muncã
Valorificarea
priceperii
Instruire
salariaţilor Instruire
Dezvoltare
pentru crearea permanentã
potenţial
de valoare
adãugatã
Consolidare Diferenţiere Diversificare

Mediu Social
Economicã
Direcţii pentru strategia durabilã a Societãţii
Tabel 8. Harta strategicã.

Indice de
№ Obiectivul Direcţii de Actiune Ţinta Termen Responsabilitãţi Observaţii
performanţã
Prespectiva Financiarã
Recuperare creanţe Valoare 0
Eliminare datorii Zile intârxiere 0
1. Circulaţia sãnãtoasã a fondurilor
Scurtarea ciclului Max 30
Durata
monetar zile
Valoare
Menţinerea şi dezvoltarea Contracte
2. 3000 2006
surselor bugetare existente EURO pe
angajat
3.
Perspectiva Parteneri (clienţi, piaţã, furnizori, creditori, acţionari, etc)
Respectare cond.
Reclamaţii 0
Contract
4. Increderea clienţilor existenţi
Valoare
Reducere penalizãri 0
penalizari
5.
Perspectiva Proceselor Interne
Nr de procese
Retehnologizare 0 2007
neconforme
6. BAT (Best available techniques)
% venit din
Procese noi 50% 2008
Tehnologii noi
7.
Perspectiva Instruire Dezvoltare-Potenţial
Valorificarea priceperii şi ideilor
8. salariaţilor pentru crearea de
valoare adãugatã
Tabel 9. Structurarea metricii strategiei (obiectivele şi indicatorii sunt doar orientativi)
36
4.5. Metrica Strategiei
Ceea ce nu se poate mãsura, nu se poate administra.

Fiecare diin obiectivele strategice alese pentru a da substanţã intenţiilor managementului
societãţii de a se alinia cerinţelor dezvoltãrii durabile trebuie însoţit de unul sau mai mulţi
indicatori cheie de performanţã – ICP (Key Performance Indicators – KPI). Tabelul 9 conţine
câteva obiective strategice şi unele sugestii privind indicatorii cheie de performanţã ce pot fi
utilizaţi pentrru caracterizarea lor.
Construirea sistemului de indicatori cheie de performanţã este cea mai dificilã şi delicatã
operaţie din cadrul structurãrii strategiei. Deşi utilizarea unui sistem de ICP este, la urma
urmei, voluntarã, odatã decisã strategia durabilã a societãţii, fãrã ei nu se poate.
Practica aratã cã:
1. ICP trebuie sã caracterizeze complet procesul strategic şi dinamica sa.
2. Nu este indicat ca numãrul lor sã fie prea mare (max 15-25) pentru cã
deducerea zilnicã a valorii lor (pentru a putea fi urmãriţi în timp real de
managementul strategic al companiei) este dificil de fãcut, rãpind timp şi
consumând resurse care ar putea fi eficient utilizate altundeva.
3. Este bine sã existe indicatori inerţiali (lagging indicators) a cãror valoare se
evalueazã dupã scurgerea unui interval de timp (de ex., indicatorii financiari la
sfârşitul unui an fiscal) şi indicatori ţintã (leading indicators) care privesc
înainte, provocând managerii şi angajaţii la acţiuni decise pentru atingerea lor
(de ex., atingerea unei cote de piaţã de x%)
4. Indicatorii cheie se referã atât la domenii tehnice înguste (consum de materii
prime / unitate produs) dar şi la interacţiunea mai multor sectoare din
activitatea societãţii (cheltuieli cu tratarea deşeurilor societãţii raportate la cifra
de afaceri)
5. Indicatorii cheie de performanţã tangibili pot fi în general uşor calculaţi şi li se
pot ataşa valori numerice (consum de apã pentru unitatea de produs, de ex.).
In ultimii ani exista însã tendinţa de a folosi indicatori care sã exprime nivelul de
performanţã in domenii intangibile (calitatea serviciilor, satisfacţia
consumatorilor, etc). Deoarece valorile intangibile (tradiţie, capacitate de
inovare, de adaptare, responsabilitate corporatistã) încep sã capete o
importanţã din ce în ce mai mare în performanţa societãţilor, includerea
indicatorilor de performanţã referitori la aceste valori intangibile se impune cât
de repede posibil.
6. Exista indicatori cheie de performanţã liberi (optimul lor nu este restricţionat de
vreo limitare tehnologicã, de mediu, de vreun standard: de ex., valoarea
acţiunilor sau profitului) şi indicatori cheie de performanţã restricţionaţi
(constrânşi între anumite limite impuse tehnologic sau legal: de ex., emisia de
CO2/1kW produs nu poate coborî sub valorile stoechiometrice ale reacţiilor de
ardere, randamentul motoarelor cu ardere internã nu poate creşte peste
randamentul ciclului Carnot, consumul de ambalaj pentru o unitate de produs
nu poate coborî sub limitele impuse de asigurarea higienei sau manipulãrii
sale)
7. Indicatorii cheie de performanţã intensivi (consum specific) sunt de preferat
celor extensivi (valori absolute), deşi sunt situatii în care cei extensivi sunt de
neevitat (cota de CO2 alocatã pentru emisii).
8. Este bine ca setul de indicatori cheie de performanţã sã fie construit pe
indicatorii pe care Societatea îi evalueazã deja, în mod obişnuit. In acelaşi timp,
managerii trebuie sã identifice, la nivelul sectorului industrial specific, care sunt
indicatorii cheie de performanţã folosiţi In UE sau recomandaţi de ONU, Banca
Mondialã, OECD, etc., astfel încât sistemul de indicatori cheie de performanţã
sã se alinieze, cât de repede posibil, la familia de indicatori acceptaţi la nivel
internaţional. Aceasta nu poate fi decât în beneficiul societãţii. Metrica universal
acceptatã asigurã compararea lesnicioasã şi imediatã a performanţelor
societãţi cu alte unitãţi similare; managerii înţeleg şi îşi însuşesc un limbaj
comun, comunicarea devenind mai directã şi mai eficientã.
9. ICP nu trebuie sa fie singurii indicatori folosiţi în societate. Ei sunt stratul
superior al metricii, sistemul de referinţã folosit de managementul strategic.
Sub ei se aflã zeci de indicatori operaţionali, mergând, în jos, pânã la indicaţia
fiecãrui aparat de mãsurã sau pânã la detaliul cel mai mãrunt al raportãrilor
tehnice şi contabile. Pentru managementul de vârf, existenţa unui sistem
agregat de ICP sprijinit pe indicatori operaţionali este esenţialã din douã puncte
de vedere. In primul rând la managementul de vârf ajunge informaţia
cuprinzãtoare, sinteticã, relevantã, utilã deciziei strategice. In al doilea rând, de
îndatã ce un indicator cheie de performanţã nu se încadreazã în limitele
atrtibuite, managementul de vârf are posibilitatea, prin indicatorii operaţionali,
sã analizeze cauzele evoluţiei, sã localizeze veriga slabã, performanţa
ineficientã şi sã ia mãsurile necesare.
Experienţa şi talentul managerial al echipei strategice a societãţii este singura în mãsurã sã

construiascã un sistem de ICP relevant şi coerent, util la nivelul societãţii. Va fi foarte uşor
pentru cei ce l-au construit şi care deci îl cunosc în cel mai mic amãnunt, sã-l modifice, sã-l
adapteze, ori de câte ori este nevoie, pentru a-l face mai eficient sau pentru a-l alinia la ICP
recomandat de reglementãri naţionale sau internaţionale.
4.6. Implementarea strategiei
Transpunerea in practicã a obiectivelor strategice presupune, aşa cum rezultã din Tabelul 9,
stabilirea de ţinte clare pentru fiecare obiectiv, cu termene de îndeplinire şi cu atribuirea dee
responsabilitãţi. Din acest moment, existã posibilitatea delegãrii sarcinilor de ducere la
îndeplinire a obiectivelor strategice. Cei numiţi responsabili trebuie sã aibã libertatea de a-şi
forma echipe, de a stabili planuri de acţiune şi de a lua mãsuri corespunzãtoare, rãmânând
managementului de vârf numai sarcina supravegherii şi coordonãrii tuturor acestor planuri
dar şi sarcina alocãrii de resurse conform cu prioritãţile societãţii, în întregul sãu.
Managementul de nivel mijlociu trebuie sã replice etapele de implementare a strategiei, în
cascadã, la fiecare departament, sucursalã, unitate de producţie a societãţii.
Acţiunile de raportare sunt esenţiale pentrr stabilirea feedback-ului şi corectãrii acţiunilor la
nivel strategic. Numai in felul acesta, implementarea strategiei este un proces adaptabil,
flexibil, în permanenţã acordat cu nevoile reale, cu noile evoluţii ale societãţii şi al mediului
de afaceri.
4.7. Indicatori sintetici de sustenabilitate
Preocupãrile pentru creionarea şi construirea strategiilor de dezvoltare durabilã au drept

scop esenţial progresul sãnãtos al societãţii. Pe de altã parte, este important ca aceste
preocupãri sã fie transmise publicului şi mediului de afaceri, pentru a demonstra
angajamentul managementului şi de a situa societatea pe o poziţie avantajoasã faţã de
competitorii care nu aplicã încã principiile dezvoltãrii durabile.
38
Dat fiind cã dezvoltarea durabilã implicã şi investiţii importante (de ex, în certificãrile ISO, în
retehnologizare pentru introducerea tehnologiilor curate, in instruirea personalului, etc)
menţinerea societãţii în zona de profit, în pofida faptului cã societãţile competitoare care nu
aplicã dezvoltarea durabilã nu au asemenea cheltuieli, nu este posibilã decât dacã se
speculeazã inteligent intenţiile generoase ale societãţii faţã de mediul înconjurãtor, faţã de
resurse, responsabilitatea sa corporatista.
Dincolo de activitãţile de publicitate şi reclamã, ce ţin de fiecare companie în parte, la nivelul
mediului internaţional de afaceri s-au dezvoltat în ultimii ani indicatori sintetici de
sustenabilitate.
Calculaţi pentru toate companiile care îi aplicã, ei permit un clasament (de obicei lunar,
anual) al acestor companii şi o percepţie publicã mult îmbunãtãţitã a lor. Prezenţa în acest
clasament garanteazã, pentru consumatori sau pentru companiile ce intenţioneazã sã
deschidã afaceri cu cele din clasament, un semnal deosebit de pozitiv. Dimpotrivã, absenţa
unor societãţi din asemenea clasamente poate fi un indiciu al indiferenţei societãţii faţã de
principiile dezvoltãrii durabile; aceasta poate duce imediat la scãdeerea interesului public
faţã de ele.
Se menţioneazã 3 asemenea indicatori sintetici de sustenabilitate:
a. indexul Dow Jones al sustenabilitãţii, dezvoltat de bursa new-yorkezã
b. Indexul Financial Times For Good – al sustenabilitãţii, dezvoltat de cel mai respectat
cotidian de afaceri
c. Iniţiativa globalã de raportare (GRI), apãrutã în 1997 din iniţiativa Coaliţiei pentrru
Economii Responsabile (CERES) in parteneriat cu programul de mediu al ONU
(United Nations Environment Programme - UNEP).
Intenţia declaratã a tuturor acestor indicatori este de ridica nivelul raportãrilor de
sustenabilitate la nivelul raportãrilor financiare, punând la dispoziţia mediului de afaceri,
cercurilor decizionale, oamenilor politici şi publicului consumator o mãsurã simplã şi
transparentã pentru judecarea comparativã a performanţelor companiilor, aşa cum sunt
FTSE, NASDAQ, Dow Jones, CAC 40, sau alţi indicatori bursieri.
Caracterisiticile lor includ:
a. Comparabilitate (clasamente în stilul deja consacrat al burselor de valori)

b. Credibilitate şi transparenţã (criteriile folosite pentru calcul sunt publice)
c. Rigoare (se lasã loc cât mai puţin aprecierilor subiective iar acolo unde sunt evaluate
valorile intangibile, chestionarele de raportare solicitã rãspunsuri extrem de precise)
d. Corectitudine şi nepãrtinire
d. Verificabilitate.
Aplicarea lor este esenţialmente voluntarã. Toti cei trei indici includ atât performanţa
economicã cât şi pe cea de mediu şi aspectele legate de responsabilitatea socialã
corporatistã. Calculul indicatorilor sintetici de sustenabilitate nu se face la nivelul firmelor.
Acestea trebuie numai sã raspundã la chestionare foarte detaliate şi sã punã la dispoziţia
agenţiilor care fac calculul indicatorilor, toate informaţiile privind politicile şi performanţele
economice, de mediu şi sociale ale firmelor. Aşa cum au demonstrat cei cca 5 ani de când
se aplicã practic acesti indicatori, câştigul în transparenţã al publicului şi pierderea de cãtre
companii a confidenţialitãţii nu influenţeazã capacitatea de acţiune a societãţilor, nu
altereazã competiţia ci dimpotrivã.
In Tabelul 10 sunt redate clasamentele de sustenabilitate calculate de Financial Times For
Good la nivel global şi la nivel european.
Tabel 10. Clasamentul Financial Times al sustenabilitãtii (2004)
№ FTSE For Good Global FTSE For Good Europa
1 Microsoft British Petroleum
39
2 Pfizer HSBC
3 Citigroup Vodafone
4 British Petroleum Total
5 Bank of America GlaxoSmithKline
6 Johnson & Johnson Royal Dutch Petroleum
7 HSBC Royal Bank of Scotland
8 Vodaphone UBS
9 Procter and Gamble Astra Zeneca
10 Toyota Motor Telefonica
Analiza acestor clasamente indicã:

1. eclectismul: nu rezultã deloc cã acest clasament este confiscat de un anumit tip
de companii (ar fi fost de aşteptat, de ex., ca societãţile axate pe servicii
bancare sã figureze în frunte, fiind intrinsec mai puţin agresive pentru mediu)
2. prezenţa multor companii petrochimice (BP, TOTAL, Royal Dutch, Procter and
Gamble, etc) certificã tendinţa spre dezvoltare durabilã a sectorului, tendinţã ce
trebuie urmatã cât de repede posibil de societãţile româneşti din branşã.
3. majoritatea companiilor din Top 10 sunt multinaţionale. Tendinţa spre
globalizare asigura privirea de ansamblu asupra aspectelor dezvoltãrii durabile,
garanteazã existenţa unor resurse mai consistente şi câmpul mult mai
cuprinzãtor de acţiune pentru combaterea sãrãciei, pentru prezervarea siturilor
naturale, etc.
4. Este evident ca algoritmul de clasificare difera de la indice la indice. Desi unele
societati figureaza in ambele clasamente, ele ocupa locuri diferite, ca urmare a
modului de evaluare diferita a performantelor lor technico-economice, de mediu
si sociale.
Chiar dacã societãţile româneşti din industria chimicã nu au şansã sã intre în Top 10 prea
curând, simplul fapt cã s-ar supune unei analize detaliate de cãtre o agenţie recunoscutã ce
calculeazã un indice sintetic de dezvoltare durabilã le-ar oferi experienţa şi abilitãţile de a
lucra într-un cadru complet nou de referinţã şi raportare, le-ar indica cu mare precizie
domeniile în care trebuie sã exceleze pentru a accede în elita mondialã a dezvoltãrii
durabile.
5. Concluzii
Prezentul material incearcã sã sintetizeze elementele paradigmei dezvoltãrii durabile, cu cele
trei componente ale sale: dezvoltarea economicã, protectia mediului şi responsabilitatea
socialã.
Definiţiile inserate în prezentul material referitoare la sintagma “dezvoltare durabilã” includ
toate aceste domenii şi pun accentul şi pe factorul timp, pe dinamicã, pe atenţia care trebuie
acordatã posibilitãţilor generaţiilor viitoare de a se bucura de binefacerile civilizaţiei.
Sunt detaliate componentele dezvoltãrii durabile:
 Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor umane şi natrurale
 Sustenabilitate ecologicã
 Sustenabilitate economicã
 Sustenabilitate socialã
40
 Sustenabilitate culturalã şi educaţionalã

 Sustenabilitate la nivel global
Incercarea de a promova principiile dezvoltãrii durabile la nivelul marelui puiblic a impus

identificarea unor mesaje simple, a unor principii clare, uşor de înţeles şi aplicat. Materialul
detaliazã:
 Principiile Bellagio (IISD)

 Decalogul englez al dezvoltãrii durabile
 Decalogul UE construit pe ideile strategiei Lisabona şi Procesului Goteborg.
Sunt analizate documentele UE privind dezvoltarea durabilã, cu referiri specifice la sectorul

industrial. Sunt descrise conceptele legate de tehnologiile curate (prietenoase pentru mediu)
şi contextul politic al evoluţiei spre o Uniune Europeanã aliniatã dezvoltãrii durabile.
La nivelul UE, elaborarea unui Plan de Acţiune pentru Tehnologiile Curate (ETAP) este deja
structurat cu direcţii de acţiune, cu ţinte precise, cu responsabilitãţi atribuite.
Ipotezele ETAP sunt:

sectoarele economice.
2. Exista numeroase tehnologii prietenoase pentru mediu care nu se aplicã
3. Trebuie pus la punct şi fãcut operaţional un sistem de taxe şi accize încurajator
4. Fundamentarea deciziilor trebuie sã se sprijine pe dezvoltãri previzibile ale pieţelor,
pe stabilitate politicã şi legislativã
5. Orice Plan de Acţiune va folosi din plin întreaga experienţã şi pricepere a tuturor
6. Existã o nevoie de a optimiza rolul şi acţiunea pârghiilor politico-economice.
Sunt detaliate cãile menite sã implementeze ETAP, pentrtu a familiariza managerul român cu
intenţiile şi amploarea acţiunilor la nivel UE, care-l vor afecta direct începând din 2007.
O secţiune importantã a Cap. 3, detaliazã procesul REACH, în dezbaterea UE, direcţionat
spre reevaluarea întregului portofoliu de produse chimice aflat pe piatã, pentru a da
substanţã preocupãrilor UE privind:
- protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului

- menţinerea şi creşterea competitivitãţii industriei chimice a UE
- prevenirea fragmentãrii pieţei interne a UE
- o mai mare transparenţã
- aliniere şi integrare cu eforturile internaţionale în domeniu
- promovarea testelor care nu implicã animalele
- respectarea normelor Organizaţiei Internaţionale a Comerţului
Cap. 4. detaliazã un model al strategiei pentru dezvoltarea durabilã, cu elementele sale

esenţiale:
a. Diagnosticul societãţii (de ex., SWOT)
b. Viziune
c. Misiune
d. Valori fundamentale
e. Obiective strategice structurate pe 4 perspective
 Financiarã
41
 Parteneri
 procese interne
 creştere şi perfecţionare
f. Includerea celor 3 direcţii ale dezvoltãrii durabile:
 Economicul
 Mediul
 Socialul
g. Metrica strategiei
Se fac referiri la aspectele dificile care pot apãrea în cursul implementarii strategiei şi se
menţioneazã indicatorii sintetici de sustenabilitate (Dow Jones, Financial Times For Good,
GRI) care permit alinierea sistemelor de referinţã ale companiilor româneşti la cele ale
comunitãţii internaţionale de afaceri, subliniindu-se necesitatea şi beneficiile adoptarii acestor
indici, cât mai curând posibil de cãtre comunitatea româneascã de afaceri.
Bibliografie
1. *** "Implementing A Sustainable Performance Measuring System", APQC, Oct 2003.
2. *** "Making It Happen: Investing in Sustainability". UNEP Industry and Environment,
http://www.unep.fr/media/review/vol25no3-4/I&E25_34.pdf , accesat la 15 Oct 2011
3. *** "The Baldrige Examiner Application", Baldrige National Quality Program, NIST, USA,
2003
4. *** "The Baldrige Principles and the Self Assessment System", The North Carolina
Commission on Work Force Development, 1999.
5. *** “Managing Organizational Performance in UK Ministrty of Defence” – Oct. 2005
6. ***„Strategy for a future Chemicals Policy’ (COM(2001) 88 Final)
7. 2003/96/EC, OJ L 283 of 31.10.2003
8. Balanced Scorecard Institute http://www.balancedscorecard.org/ , accesat la 2 oct 2011
9. Bieker, T and Gminder C-U., "Towards a sustainability balanced scorecard", OIKOS
Summer Academy, 2001
10. Bieker, T. and Waxenberger B., "Sustainability BSC and Business Ethics", 10th Intl
Conference Greening of Industry network, July 2002, Goteborg, Sweden.
11. Bieker, T. et al., "Toward a sustainability balanced scorecard – Linking environmental and
social sustainability to business strategy" – INSEAD Paper, 2002
12. Bieker, T., "Managing corporate sustainability with the BSC", OIKOS Summer Academy,
2001
13. Chocqueel-Mangan, J., "Balanced Scorecard in Europe", Balanced Scorecard Coll., Jan
2001
14. Cokins, Gary. “Corporate Performance Management, Strategy Map and the Balanced
Scorecard -- Putting it All Together” – SAS paper, Sep. 2005
15. COM (2002) 27 final Communication from the Commission to the Council, European
Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions: Life
Sciences and Biotechnology – a Strategy for Europe
16. COM (2003) 112 final – Innovation Policy: updating the Union‟s approach in the context of
the Lisbon Strategy
17. COM(1997) 9 final of 26.3.1997 Green taxation: environmental taxes and charges in the
single market
18. COM(2003) 453 final of 1.8.2003
19. COM(2004) 38 final: “Stimulating Technologies for Sustainable Development: ETAP - An
Environmental Technologies Action Plan for the European Union”
42
20. Commission proposal for a directive on the promotion of energy end-use efficiency and
energy services COM(2003) 739 of 8.12.2003
21. Council Directive 2003/30/EC of 8 May 2003
22. Decision 1600/2002/EC of the European Parliament and the Council of 22 July 2002
laying down the Sixth Community Environment Action Programme
23. Directive 2001/77/EC of the European Parliament and of the Council of 27 September
2001 on the promotion of electricity from renewable energy sources in the internal
electricity market, OJ L 283 of 27.10.2001, p. 33-40 and Directive 2003/30/EC of the
European Parliament and of the Council on the promotion of biofuels or other renewable
fuels for transport, OJ L 123 of 17.5.2003, p. 42-46
24. Directive 2003/87/EC of the European Parliament and of the Council of 13 October 2003
establishing a scheme for greenhouse gas emission allowance trading within the
Community and amending Directive 96/61/EC, OJ L 275, 25.10.2003, p. 32-46
25. Drucker, P.F., "They are not Employees, they are People”, Harvard Business Review,
Feb 2002.
26. ETAP – Environmental Technologu Action Plan, http://ec.europa.eu/environment/etap/ ,
accesat la 15 Oct 2011
27. EU COM (2002) 122 final, 13.3.2002, Report from the Commission: Environmental
technology for sustainable development
28. EUCOM (2003) 131 final, 25.3.2003, Communication from the Commission: Developing
an action plan for environmental technology
29. Figge, F. et al., "The Sustainability Balanced Scorecard – Theory and Application", 10th
Intl Conference Greening of Industry network, July 2002, Goteborg, Sweden.
30. Fussler, C., "Eco-Efficiency and Beyond", UNEP Industry and Environment, July-Dec
2002.
31. Gary, L., "Strategy: Separating the Essential from the Expendable", Harvard Manag.
Update, July 2002
32. http://www.eib.org/i2i/en Chalmers University Power Plant Database, Department of
Energy Conversion, Chalmers University of Technology, Sweden , accesat la 2 oct 2011
33. Kanniah, R., "Cleaner Production In the Context Of Sustainable Development", UNEP
Industry and Environment, July-Dec 2002.
34. Kaplan R.S., and Norton, David P., "The Balanced Scorecard – Translating Strategy Into
Action", Harvard Business School Press, 1997
35. Kaplan, R.S., "The BSC for nonprofit Organization", The Balanced Scorecard 4(6), Nov-
Dec 2002
36. Kornevall, C., "Sustainability is everybody's business", UNEP Industry and Environment,
July-Dec 2002.
37. Lang, C., "What Are You Measuring?", Better Management, Sep 2003.
38. Lawrie, G., "3rd Generation Balanced Scorecard", Better Mangement, Oct 2003.
39. Moshonas, J, "Balanced Scorecards – Lessons Learned", Better Management Sep 2003
40. Niven, P.R., "How to transform your strategy into decisive results", Primerus Consulting,
October 2003.
41. Niven, Paul, “Adapting the Balanced Scorecard to Fit the Public and Nonprofit Sectors” –
The Senalosa Group paper, sep 2005
42. Norton, D.P., "Strategic Alignment Surveys Show Misalignment of Intangible Assets", The
Balanced Scorecard, 4(6), Nov-Dec 2002.
43. REACH http://ec.europa.eu/environment/chemicals/reach/reach_intro.htm (accesat 2 oct 2011)
Vazi si Regulation Of The European Parliament And Of The Council, concerning the
Registration, Evaluation, Authorisation and Restrictions of Chemicals - 2003 (REACH)
44. Sorensen D., "The Future of Activity Based Management, Balanced Scorecard and
Budgeting", Better Management, Oct. 2003
45. Tumey, P., Armitage, H., "Strategy Mapping", Better Management, August 2003.
43
46. Von Geibler, J., Kuhndt M., "Helping SME improving their triple bottom line performance",
UNEP Industry and Environment, July-Dec 2002.
44

Model Strategic Dezv EcoEficienta PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Model Strategic Dezv EcoEficienta PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MODEL STRATEGIC PENTRU DEZVOLTAREA INDUSTRIALÂ IN

1. Existã potenţial pentru aplicarea tehnologiilor prietenoase pentru mediu in toate

- protecţia sãnãtãţii umane şi a mediului

Cap. 4. detaliazã un model al strategiei pentru dezvoltarea durabilã, cu elementele sale

a. Diagnosticul societãţii (de ex., SWOT)

Lista acronimelor folosite

Lista tabelelor din text

2.1. Definiţii ale dezvoltãrii durabile

Creşterea în armonie cu mediul, creştere care pãstreazã resursele pentru bunãstarea

Dezvoltare fãrã distrugere

Dezvoltarea durabilã constã în împlinirea aspiraţiilor de dezvoltare economicã şi

Dezvoltare durabilã înseamnã soluţionarea conflictului dintre 2 obiective aparent în

Dezvoltarea durabilã însemnã urmarirea simultanã a prosperitãţii economice, a înaltei

The World Business Council for Sustainable Development

Dezvoltare durabilã semnificã îmbunãtãţirea calitãţii vieţii în limitele impuse de

GUVERNE ŞI AGENTII GUVERNAMENTALE

2.2. Principiile unei strategii pentru dezvoltare ecoeficientã.

Aceste principii sunt detaliate în cele ce urmeazã.

2.2.1. Stabilitatea şi viabilitatea sistemelor

Fig. 1. Etape spre conceptul de dezvoltare durabilã.

d. Energiile şi forţele naturale existente trebuie folosite, nu anihilate. Incepând cu zorii

2.2.2. Sustenabilitate ecologicã

Aceasta presupune, în principal:

2.2.3. Sustenabilitate economică

Fig. 2. Evoluţia abordării sustenabile a activitătilor economice.

2.2.4. Sustenabilitate socială

Răspunderea socială corporatistă, ca element al sustenabilităţii durabile, completeazã cele 3

2.2.5. Sustenabilitate culturală

2.2.6. Aspecte interne ale sustenabilităţii.

2.3. Decalogul dezvoltării durabile

2.3.1. Principiile Bellagio

Un rezumat al consideraţiilor precedente este conţinut în aşă numitele Principii Bellagio

2.3.2. Decalogul englez

Un punct de vedere oarecum complementar este conţinut în Strategia Durabilă a Guvernului

a. limitarea proceselor de modificare a climei şi folosirea energiilor curate pentru

3. Dezvoltarea Durabilă şi Uniunea Europeană.

3.1. Tehnologii prietenoase pentru mediu (TPM)

1. tehnologii cu zero-deşeuri care reduc impactul poluãrii

ETAP încearcã sã descãtuşeze potenţialul ştiinţific şi tehnologic al UE, reducând presiunile

1. Îndepãrtarea obstacolelor ce frâneazã dezvoltarea CD şi apariţia TPM

3.2. Contextul politic

Continuarea implementarii Ariei Europene de Cercetare (European Research Area - ERA) şi

Implementarea noilor tehnologii este condiţionatã, la capãtul celãlalt, de consumatori

3.3 Ipotezele ETAP

3.4. De la concepţie la practicã

Cãile destinate sã implementeze ETAP pot fi sintetizate în paragrafele urmãtoare, cu

3.4.1. Scurtarea drumului de la CD la pieţe

Actiune Responsabil Modalitate

3.4.2. Imbunãtãţirea condiţiilor pe pieţe

Actiune Responsabilitãţi Modalitãţi

14 Identificarea oportunitãţilor de FP6

3.4.3. Acţiuni la nivel global

Tabel 3. Acţiuni la nivel global.

Actiune Responsabilitãţi Modalitãţi

3.5. MONITORIZAZREA PROGRESULUI

1. se certificã faptul cã Planul de Acţiune funcţioneazã

Actiuni Responsabilitãţi Modalitãţi

3.6. Studiu de caz – Industria chimica in EU

3.6.2. Legislaţia în vigoare

Sistemul normativ UE în vigoare face distincţia între “substanţele existente” referindu-se la

3.6.3. Consultarea publicã

3.6.4. Aspecte legale

In construirea unui sistem de control al substanţelor chimice trebuie respectate principiile