UNIVERSITATEA “PETROL-GAZE” PLOIESTI

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
IDFR
ANUL 1-GRUPA 50491

TEORIA COMPORTAMENTULUI PRODUCATORULUI

COORDONATOR , STUDENT,
LECTOR UNIVERSITAR DOCTOR PODEANU VASILICA-ALINA
CRISTU ALICE

2023

1
 CUPRINS

CAPITOLUL 1- INTRODUCERE GENERALA......................3

1.1 CU CE AJUTA TEMA ALEASA MICROECONOMIA...........3-4
1.2 DEFINITII IMPORTANTE................................................4
CAPITOLUL 2- CONFLICTUL DINTRE NEVOI SI RESURSE........4
2.1NEVOI............................................................................................5
2.2-RESURSE.......................................................................................5-6

CAPITOLUL 3- FUNCTIA DE PRODUCTIE....................................6

3.1 PRODUCTIA................................................................................6-7
3.2 FUNCTIA DE PRODUCTIE RELATIE
MATEMATICA.................................................................................7

CAPITOLUL 4- FACTORII DE PRODUCTIE SI COMBINAREA

LOR...................................................................................................8
4.1-MUNCA SI NATURA..............................................................8-9
4.2-CAPITALUL..........................................................................9
CONCLUZII...............................................................................10
BIBLIOGRAFIE...............................................................................11

2
 CAPITOLUL 1 INTRODUCERE GENERALA

Teoria comportamentului producătorului este o modalitate de studiere a unui proces logic

de decizie care-l determină pe agentul economic producător să caute maximum de avantaje pornind
de la resursele de care dispune.
Analiza comportamentului producătorului are ca scop deducerea unor principii,
reguli,modele şi condiţii care să definească comportamentul producătorului şi care să asigure
optimizator al acestui comportament. Analiza comportamentului producătorului vizează o parte a
pieţei, reprezentată de ofertă.

1.1 CU CE AJUTA TEMA ALEASA MICROECONOMIA?

La nivelul producătorului problemele la care microeconomia încearcă să răspunda sunt:

- determinarea volumului optimal de output în condiţiile unor resurse date;

- determinarea cheltuielilor minime pentru a produce un output dat;

- determinarea condiţiilor necesare pentru obţinerea unui profit maxim;

- determinarea celei mai bune combinaţii de factori de producţie pentru obţinerea unei producţii
prestabilite, etc.
Din punct de vedere al analizei microeconomice se pot identifica atât asemănări cât şi deosebiri
între comportamentul consumatorului şi cel al producătorului.

În ceea ce priveşte asemănările, acestea constau în:

- consumatorul cumpără bunuri şi servicii;

- întreprinderea cumpără de asemenea bunuri şi servicii: se vorbeşte în acest caz defactori de
producţie;
-consumatorului i se asociază o funcţie de utilitate (permiţând să i se studieze satisfacţia);
- întreprinderii i se asociază o funcţie de producţie care indică diferite combinaţii de factori de
producţie pentru obţinerea cantităţilor de bunuri dorite (de exemplu: muncă, capital,materii prime,
pământ, energie);
- consumatorul este limitat de către resursele sale;
- întreprinderea este limitată de resursele pe care reuşeşte să le mobilizeze (acţiuni,împrumuturi).

3
Deosebirile constau în:

- funcţia de utilitate a consumatorului este individuală;

- funcţia de producţie nu se pretează la individualitate;

- consumatorul este unicul beneficiar al bunurilor şi serviciilor pe care le cumpără ;

- întreprinderea vinde ceea ce produce fie consumatorilor, fie altor întreprinderi (în acestcaz se
vorbeste de consumuri intermediare);

- consumatorul caută să-şi maximizeze satisfacţia;

- producătorul caută în general fie să-şi maximizeze profitul obţinut prin vânzarea de bunuri sau
servicii fie să-şi maximizeze cifra de afaceri.

1.2- DEFINITII IMPORTANTE

Agenti economici – un grup de personae (fizice/juridice) care participa la viata economica (ex:
firme, menaje, administatii, strainatatea).

Teoria comportamentului producătorului pe termen scurt are în vedere echilibrul producătorului,

respectiv luarea acelei decizii economice care permite stabilirea volumului producţiei care, în
condiţiile date, maximizează profitul, respectiv diferenţa dintre încasările totale şi costurile totale
este maximă. Profitul este maxim atunci când costul marginal este egal cu încasarea marginală.
Teoria comportamentului producătorului pe termen lung presupune luarea în considerare a două
probleme: combinarea optimală a factorilor de producţie care asigură maximizarea profitului şi
mărimea optimală a firmei care să permită obţinerea unei producţii maxime la un nivel dat al
costului total sau obţinerea volumului dat al produţiei, cu un cost de producţie total

CAPITOLUL 2 CONFLICTUL DINTRE NEVOI SI RESURSE

În condiţiile unor mijloace disponibile limitate, cu întrebuinţări alternative, şi ale unor nevoi
nelimitate, apare necesitatea alegerii celor mai avantajoase activităţi economice de producere sau
procurare a bunurilor economice.

Dacă resursele ar fi nelimitate, nici o activitate economică nu s-ar înfăptui pe seama alteia, toate
alternativele dorite de cheltuire a resurselor s-ar putea desfăşura, iar costul oportunităţii ar fi egal
cu zero. Prin urmare, activitatea economică se bazează pe principiul că „nu există câştig fără
sacrificiu”.

4
Acest sacrificiu este interpretat ca:
-cost real al alegerilor
-cost alternativ

- cost de opţiune
-cost oportunitate
Rationalitatea economica este utilizarea mijloacelor limitate pentru a obtine o satisfactie maxima.
Principii pentru rationalitate:

- maximului, în sensul că, prin mijloacele date, să se obţină cele mai bune rezultate posibile
-minimului, în sensul că rezultatele dorite, bine definite, să se realizeze cu cele mai mici cheltuieli
de resurse

2.1 NEVOILE
In sens general – cerinte obiective ale esentei purtatorilor .
Nevoi umane- ceea ce oamenii resimt direct sau indirect ca findule necesar pt. Existenta.
In sens economic – n.u. = trebuintele sau cerintele oamenilor de a avea sau folosi bunuri materiale
si servicii, dorinte care devin nevoi efective in functie de conditiile existente la un moment dat.

Termenul de nevoie desemnează necesitătile umane fundamentale, care dacă nu sunt satisfăcute
produc neplăceri persoanei si impiedică participarea socială deplină a acesteia.

https://dexonline.ro/definitie/producție
Nevoile diferă de dorinte deoarece dorintele sunt exclusiv individuale si subiective, in timp ce
nevoile pot fi determinate in mod obiectiv.

2.2-RESURSELE
Satisfacerea nevoilor se realizează cu ajutorul resurselor.

Producerea de bunuri și prestarea de servicii nu este posibilă fără atragerea de resurse.

Definiție: toate elementele pe care oamenii le folosesc în activitatea lor pentru satisfacerea
nevoilor reprezintă resursele, pe baza cărora își asigură consumul.
Resursele se împart în:
5
a) resurse primare
-resursele naturale (cele mai importante. pentru nevoi)

-potentialul demografic (populația)

b) resurse derivate (utilaje, instalatii, experienta stiintifica) - se obtin pe baza celor primare

FIG 1

CAPITOLUL 3 FUNCTIA DE PRODUCTIE

3.1 PRODUCTIA

Producția este procesul de transformare a materiilor prime sau a componentelor în produse finite.
Este un sector esențial al economiei mondiale, care contribuie anual cu miliarde de dolari la
comerțul mondial și în care lucrează milioane de angajați. De la originile sale modeste, în epoca
de piatră, producția s-a transformat într-un sector bazat pe inovație și tehnologie, trecând de la
uneltele neolitice de bază din trecut la fabricile inteligente, complexe, din prezent, cu procese
automatizate, echipamente conectate permanent și o producție bogată în date.
Producția datează chiar din Neolitic, când au fost create pentru prima dată uneltele de bază pentru
măcinat, vopsit, țesut, fermentat și distilat. Următoarea etapă a avut loc în antichitate, când se
consideră că grecii și romanii au inventat șurubul, scripetele și pârghia - componente esențiale ale
6
primelor utilaje. În această perioadă, munca era făcută de artizani talentați, care, în cele din urmă,
au format bresle, pentru a-și proteja meseria și privilegiile.
În Britania sfârșitului de secol XVIII, introducerea sistemului fabricilor a creat prima revoluție
industrială, industria textilă trecând de la metodele de producție manuală la mașinile acționate de
motoare cu aburi. Următoarea revoluție industrială a ajuns abia după un secol, fiind marcată de
disponibilitatea transportului feroviar, a comunicațiilor prin telegraf și a energiei electrice.
Invențiile notabile din această perioadă includ becul incandescent și automobilul. La începutul
secolului al XX-lea, compania Ford Motor a popularizat producția de masă, utilizând pe liniile de
asamblare utilaje și dispozitive specializate.

3.2 FUNCTIA DE PRODUCTIE-RELATIA MATEMATICA

In microeconomie, funcția de producție exprimă relația dintre inputurile (intrările) și outputurile
(ieșiri, producție) unei organizații productive. Aceasta indică, în formă matematică sau grafică
faptul că outputul poate fi obținut din diferite cantități și combinații de factori input. Nu este o
funcție cu parametri financiari, ci volumici. În mod particular, aceasta arată cantitatea maximă
posibilă de output (producție) care poate fi produsă într-o perioadă de timp, cu toate combinațiile
posibile ale factorilor input, în condițiile tehnologiei disponibile și a dotărilor existente.
Panta curbei de producție este pozitivă, dar în scădere. Pozitiv pentru că vor fi necesari mai mulți
lucrători cu producție mai mare (există o relație directă) și în scădere deoarece chiar dacă producția
crește, creșterea muncii va face acest lucru întrun procent din ce în ce mai mic. (FIG 2) .

7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Funcție_de_producție

CAPITOLUL 4 FACTORII DE PRODUCTIE SI COMBINAREA LOR

Factorii de producţie constau din potenţialul de resurse economice atrase în circuitul

economic.Deci,resursele economice disponibile şi valorificabile,în măsura în care sunt atrase şi
utilizate în activitatea economică, apar ca fluxuri sub formă de servicii ale factorilor de producţie.
Tipologia factorilor de producţie include atât factori tradiţionali, respectiv munca, natura şi
capitalul, cât şi neofactori, cum sunt: abilitatea întreprinzătorului, tehnologia, informaţia.
Primii doi factori traditionali, munca si natura reprezinta punctul de plecare al unei
activitati economice. Activitatea economica se desfasoara intr-un mediu natural si depinde de o
serie de factori geografici: clima, relieful, fertilitatea solului. Omul preia din mediul natural
elementele satisfacerii nevoilor sale si beneficiaza din partea naturii de : un mediu fizic prielnic
vietii si prestarii muncii (teren, clima, resurse de apa, etc), un pamant suficient de fertile pentru a-
I oferi necesarul de plante si vegetatie, resurse de materii prime si minerale.

4.1 MUNCA SI NATURA

Munca este o activitate specific umană, fizică şi/sau intelectuală prin care oamenii îşi
folosesc aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa, ajutându-se, în acest scop, de instrumente
corespunzătoare, mobilul ei fiind asigurarea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor
imediate şi de perspectivă.

Munca este un factor determinant si active in procesul de productie, ce antreneaza ceilalti

factori in vederea obtinerii de bunuri si servicii. Fara munca, ceilalti doi factori natura si capitalul
nu pot fi activati. Munca este definita ca o actiune specific umana, constienta si cu un anumit
scop. Prin munca, omul isi foloseste atat forta fizica cat si inteligenta. Analiza factorului uman se
face din punct de vedere cantitativ si calitativ. Cantitativ, se refera la populatia activa, numarul
efectiv de persoane ce pot fi inglobate in procesul de productie. Populatia active cuprinde atat
populatia ocupata in diferite activitati profesionale cat si populatia care se afla in cautare de locuri
de munca. Populatia active este conditionata de natalitate si mortalitate, de structura pe grupe de
varsta si sex, de evolutia demografica anterioara. Mai mult, se efectueaza o analiza a distributiei
acestei populatii pe zone geografice, iar la nivel national, pe regiuni si medii: rural si urban.
Calitativ, factorul uman este analizat din punct de vedere al nivelului de educatie si de calificare.
Uneori, se analizeaza factorul uman atat din punct de vedere cantitativ cat si din punt de vedere
calitativ, grupele de varsta si proportia sexelor in raport cu nivelul de educatie si calificare.

8
 Natura sau factorul natural, reprezinta totalitatea elementelor la care oamenii apeleaza
pentru procesul de productie. Cel mai important factorul natural il reprezinta pamantul. Acesta este
un rezultat al naturii de care omul beneficiaza atat pentru activitati precum agricultura si
silvicultura cat si pentru intreaga lui activitate umana pentru ca ii ofera acestuia spatiul de
desfasurare si suport de existenta. Fondul funciar constuituie baza productiei agricole si alimentare
si a unei intregi serii de materii prime foarte importante pentru existent umana. Daca este utilizat
cu ratiune, pamantul isi poate regenera forta productive. De-a lungul timpului, omul a pus tot mai
mult accent pe utilizarea unor sisteme de exploatare a pamantului care sa ajute la practicarea unei
agriculture din ce in ce mai ecologice, astfel incat sa se produca necesarul de hrana populatiei dar
sa nu afecteze ci din contra, sa conserve mediul natural. Unii autori, considera ca aceste actiuni de
de conservare sau recuperare a mediului confera si Pamantului un character de factor de productie
derivate, transformandu-l, de fapt in capital. Pe langa pamant, din factorul natural mai fac parte
resursele de apa si cele de materii prime si minerale.
Pământul ca factor de producţie se caracterizează prin câteva trăsături specifice. El este
un dat preexistent omului, adică un element neprodus de om; este un element durabil şi teoretic
indestructibil; este limitat.

Funcţiile specifice ale pământului - fond funciar pot fi redate astfel:

- suport şi mediu de viaţă pentru toate plantele terestre;
- sursă principală de elemente nutritive şi rezervorul principal de energie pentru organismele vii;
- receptor şi regulator al umidităţii în sistemul sol - apă - plantă.

4.2 CAPITALUL
Capitalul este acel factor de producţie care constă din ansamblul bunurilor produse.
Capitalul fix este, deci, acea parte a capitalului tehnic care participă la mai multe procese
economice, se consumă treptat, parte cu parte, şi se înlocuieşte periodic atunci când este consumat
integral sau când este uzat moral.
Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului tehnic care se consumă în fiecare ciclu de
producţie, participă cu întreaga lui expresie băneasca la formarea costurilor şi se înlocuieşte dupa
fiecare consumare, o dată cu reluarea unui nou ciclu. Elementele capitalului circulant (materiile
prime, combustibilii, energia, apa tehnologică) sunt susceptibile la mai multe utilizări alternative,
cu atât mai multe cu cât ele se află mai aproape de stadiul materiei brute naturale.

9
 CONCLUZII

Teoria comportamentului producatorului cuprinde o ampla serie de definitii si forumule cu scopul

de a usura domeniul microeconomiei.
Prin aceasta tema am aprofundat atat partea de productie cat si partea teoretica a producatorului,
ajutandu-ma atat de scheme, diagrame pentru a facilita intelegerea cat si prin definitii atent
structurate.

10
 BIBLIOGRAFIE

1 Alice Cristu, Suport de curs Microeconomie;

2 Constantin Enache, Constantin Mecu, Economie politica I, Editia a V-a, Universitatea Spiru
Haret, Editura Fundatiei Romania de maine;
3 Mircea Cosea, Economie politica;
4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Funcție_de_producție;
5 https://dexonline.ro/definitie/producție;
6 https://ro.economy-pedia.com.

11
12