REД.

: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 1 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

1. Semnificaţia şi obiectul de studiu al Merceologiei şi expertizei mărfurilor de larg consum.

Termenul de “merceologie” provine de la merx = marfa (in limba latina) si logos = stiinta (in limba greaca)
avand ca echivalenti in alte limbi: “merceologia” (italiana); “science of commodities” (engleza); “connaissance
de marchandise” (franceza); Warenkunde (germana); “tavarovedenie” (rusa). Merceologia are ca obiect de
studiu proprietatile marfurilor care le confera acestora utilitate si respectiv calitate, in corelatie cu cerintele
consumatorilor, in conditii de eficienta economica. Diversitatea produselor si serviciilor existente la un
moment dat pe piata este determinata de varietatea deosebita a nevoilor, merceologiei revenindu-i astfel
rolul de a studia gradul de acoperire si satisfacere a nevoilor prin intermediul calitatii si sortimentelor de
marfuri. O definitie cuprinzatoare a merceologiei o desemneaza ca fiind stiinta cercetarii tehnico-economice
a produselor intr-o conceptie integratoare a utilitatii, a calitatii, raportata la necesitate si eficienta economica
si sociala. Datorita caracterului complex si dinamic al calitatii, merceologia studiaza produsele din trei puncte
de vedere: tehnic, economic si social, ce se constituie in tot atatea domenii si functii aflate in
interdependenta. Studiul marfurilor din punct de vedere tehnic se refera la cunoasterea proprietatilor
diferitelor produse si la studierea modului de reflectare in nivelul de calitate final al factorilor de influenta din
sfera productiei si a distributiei. Acest punct de vedere se constituie in functia tehnica a merceologiei care
permite influentarea ofertei de produse si servicii in sensul corelarii acesteia cu principalele cerinte de
calitate solicitate de consumatori. Studiul din punct de vedere economic si respectiv functia economica
apare din necesitatea studierii implicatiilor economice a nivelului de calitate atat la producator cat si la
beneficiar (cheltuieli de productie, intretinere, functionare, etc.). Problema cheie o reprezinta optimizarea
calitatii marfurilor in functie de costurile ocazionate de asigurarea acesteia. Una dintre cele mai actuale
preocupari Introducere in merceologie 6 ale merceologiei o constituie optimizarea gamei sortimentale de
produse si servicii functie de criterii economice si sociale deopotriva. Studiul din punct de vedere social
presupune cercetarea proprietatilor care influenteaza starea de sanatate a consumatorilor, nivelul de cultura
si civilizatie, gusturile si preferintele dar inglobeaza si aspectele privind studierea gradului de poluare si
respectiv de protectie a mediului inconjurator. Aplicarea in practica, in beneficiul consumatorilor, a acestor
cunostinte, confera merceologiei si o functie sociala. Astfel se poate afirma ca merceologia studiaza
probleme si fenomene specifice diferitelor sortimente de marfuri, pe intreg circuitul tehnico-economic al
acestora: producator – comert – consumator – mediul ambiant. Se studiaza astfel aspecte referitoare la
clasificarea, codificarea, standardizarea, omologarea, receptia calitativa si cantitativa, pastrarea,
depozitarea, transportul, modul de comportare a marfurilor la consumator, efectele asupra mediului.
Informatiile referitoare la marfuri au dublu sens (de la producator la consumator si invers) si privesc atat
evolutia temporala cat si spatiala a calitatii acestora.
2. Conexiunea merceologiei cu alte ştiinţe. Cercetarea marfurilor ca structuri tehnico-economice
plaseaza merceologia in categoria stiintelor de granita, deci cu profund caracter tehnico-economic si social.
Datorita evolutiei pana la abordarea interdisciplinara in domeniul calitatii si eficientei satisfacerii necesitatilor
umane, calitatii vietii, merceologia se afla in legatura cu: tehnologia, fizica, chimia, matematica, dreptul,
economia, managementul, marketingul, informatica, psihologia, sociologia, estetica, etc.
3. Politica de protecţie a consumatorilor pe plan naţional şi internaţional. Protectia
consumatorilor se inscrie in cadrul politicilor sociale promovate de catre orice stat. Totodata, ea trebuie, datorita
importantei pe care o prezinta, sa se constituie intr-o politica de sine statatoare cu obiective, prioritati si insrumente
proprii.
In prezent, consumatorul in calitatea sa de purtator al cererii de marfuri a devenit un real partener de piata, ale carui
pozitii ocupate in cadrul pietei se consolideaza pe masura dezvoltarii societatii. Comportamentul de cumparare al
consumatorilor afecteaza din ce in ce mai multe intreprinderi, organizatii, organisme si institutii; de aceea,
consumatorului ii este acordata o atentie din ce in ce mai mare.
Relatiile complexe dintre agentii economici genereaza aspecte extrm de diverse care pot face obiectul unor programe de
protectie a consumatorilor. Atat guvernele, cat si alte organisme ce activeaza in domeniul protectiei consumatorilor isi
stabilesc anumite structuri si domenii pentru programele lor de protectie a consumatorilor. Dar sunt anumite domenii ale
protectiei consumatorilor asupra carora s-au oprit toate guvernele, asociatiile, institutiile si organismele cu implicatii in
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 2 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

protectia consumatorilor.

Aceste domenii sunt :

-imbunatatirea consumului populatiei prin politicile sociale ale statelor;
-asigurarea calitatii bunurilor si serviciilor oferite spre vanzare in cadrul pietei;
-asigurarea unui sistem de preturi in concordanta cu cerintele pietei si cu calitatea produselor;
-organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori;
-apararea consumatorilor impotriva practicilor comerciale agresive si a publicitatii mincinoase.
Organizatia Natiunilor Unite a stabilit prin rezolutia 39/248 din aprilie 1985 o serie de „principii directoare" pentru
protectia consumatorilor, menite sa asigure guvernelor tuturor tarilor un cadru care sa poata fi folosit in elaborarea si
fundamentarea politicii si legislatiei pentru protectia consumatorilor.
„Principiile directoare" privind protectia consumatorilor,document adoptat de Adunarea Generala a ONU in 1985, este
rezultatul eforturilor pe plan international ale Organizatiei Mondiale a Consumatorilor, Consumers International, formata
in 1960 de cele cateva asociatii nationale de consumatori existente la acea vreme.
In prezent, Organizatia Mondiala a Consumatorilor cuprinde peste 200 de organizatii membre din aproape toate tarile
lumii. Aceste organizatii s-au intalnit in noiembrie 1997 la Santiago, in cadrul celui de-al 15-lea congres mondial, sub
deviza „Puteri sporite pentru consumatori in secolul 21. Consumatorii in societatea civila".
Mesajul congresului a fost foarte clar:in toate tarile, oamenii, in calitatea lor de consumatori, joaca un rol crucial in
dezvoltarea institutiilor care apar ca urmare a procesului continuu de democratizare si liberalizare economica.
Potrivit acestui cadru, se poate considera ca politica de protectie a consumatorilor vizeaza urmatoarele obiective:
-promovarea unei cooperari internationale in domeniul protectiei consumatorilor;
-facilitarea producerii si distribuirii de produse corespunzatoare cerintelor consumatorilor;
-promovarea eticii producatorilor si distribuitorilor de produse si servicii catre consumatori;
-stabilirea unui sistem de prioritati privind protectia consumatorilor din fiecare tara;
-asigurarea accesului consumatorilor la informatii corecte;
-crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
-asigurarea unor posibilitati reale de despagubire a consumatorilor;
-crearea, in fiecare tara, a unor organisme care sa-si asume responsabilitati de protectie a consumatorilor;
-asigurarea libertatii consumatorilor de a se uni in vederea realizarii de actiuni care au drept scop apararea intereselor
lor;
-incurajarea si sustinerea concurentei si competitivitatii care sa contribuie la cresterea gamei sortimentale, la preturi
avantajoase pentru consumatori.
Organizare protectie consumatorilor sub forma unui proces complex, in care este implicata atat puterea publica, cat si
consumatorul insusi, are in vedere:
-legislati asigurata la nivel national si international care sa stea la baza protectiei consumatorilor;
-institutiile publice create special pentru a veghea asupra protectiei consumatorilor din fiecare tara (Oficiul de Protectie a
Consumatorilor);
- ministere, departamente, sau alte organisme guvernamentale ce actioneaza in ramuri in care, pe langa obiectivele de
baza specifice sectorului in cadrul caruia activeaza, au in sarcina si protectia consumatorilor;
-institute sau centre nationale de cercetare stiintifica...
4. Tipuri de clasificări şi codificări ale mărfurilor.
Clasificările sistematice asigură ordonarea produselor pe categorii
relativ omogene, pe baza unor criterii, stabilindu-se un sistem de
relaţii între categoriile constituite. Majoritatea clasificărilor
sistematice elaborate sunt clasificări ierarhice, cu structură
arborescentă, pe trepte (niveluri) de detaliere (agregare), între care
există relaţii de subordonare: treptele superioare se obţin prin
agregarea celor inferioare, derivate din ele.
Grupările (categoriile) de produse corespunzătoare acestor trepte au o
mare diversitate de denumiri (diviziune, secţiune, grupă, clasă etc.)
Conţinutul lor diferă, de asemenea, semnificativ pentru acelaşi nivel de
agregare, de la o clasificare la alta, pentru aceleaşi produse.
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 3 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

În clasificările nesistematiceprodusele sunt cuprinse în ordinea

apariţiei lor, fără să se ţină seama, deci, de categorii înrudite de
produse.
Clasificările combinate asigură ordonarea produselor pe un anumit
număr de categorii omogene, în cadrul cărora se realizează, în
continuare, clasificarea nesistematică a elementelor componente.
Diferitele tipuri de clasificări ale produselor sunt asociate cu sisteme de
codificare specifice.
Codul este o combinaţie de elemente simbolice prin care se
reprezintă o informaţie. Aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic)
cifre (cod numeric), sau litere şi cifre (cod alfanumeric).
Codificarea reprezintă, prin urmare, operaţiunea de transpunere în
cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.
Relaţia dintre clasificări şi codificări este definită de gradul de
interdependenţă sau de suprapunere a acestora.
Principalul obiectiv al codificării, care determină şi funcţia sa de bază,
este identificarea. În cazul în care preia şi semnificaţii ale relaţiilor
existente între elementele mulţimii, el îndeplineşte şi funcţia de
reprezentare a clasificării.
În cazul clasificărilor sistematice, utilizate în practica economică,
codificarea este dependentă de ordonarea mulţimii produselor pe
categorii, suprapunându-se funcţia de identificare a codului cu funcţia
sa de reprezentare a clasificării.
Utilizarea eficientă a unui asemenea sistem de codificare presupune o
structură unitară a criteriilor de clasificare şi stabilirea unui număr optim
de niveluri de detaliere, pentru a nu se ajunge la un cod de lungime
mare.
În condiţiile proliferării unei mari diversităţi de clasificări de acest fel, a devenit necesară găsirea
unor soluţii de uniformizare a lor pe plan mondial, obiectiv atins prin elaborarea sistemelor
Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC) şi Codul
european al articolelor (European Article Numbering – EAN).
Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafică a caracterelor
numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu
spaţii albe de dimensiuni definite.
Tehnologia codului cu bare se bazează pe recunoaşterea acestor combinaţii de
bare şi spaţii, cu ajutorul unor echipamente informatice specializate.
Această tehnologie a debutat în anul 1952, prin inventarea de către americanul
Joe Woodland a codului de bare, invenţie care a fost brevetată în acelaşi an.
Prima aplicaţie mai importantă a codului cu bare a fost înregistrată abia în anul
1960, pentru identificarea automată a vagoanelor de cale ferată /Marcu, I.,
1998.
Tipuri de coduri
- coduri cu bare liniare, în care informaţia este codificată pe o singură direcţie,
de regulă pe orizontală;
 coduri cu bare bidimensionale, în care informaţia este codificată atât pe
orizontală, cât şi pe verticală.
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 4 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

oate tipurile de coduri menţionate anterior sunt coduri liniare. În funcţie de

caracteristicile şirului de caractere pe care-l codifică, deosebim mai multe tipuri
de asemenea coduri:
 coduri numerice, care pot reprezenta numai cifre (de ex. codurile EAN şi UPC);
 coduri alfanumerice, care pot reprezenta atât cifre cât şi litere (de ex. codul
128 şi codul 39);
 coduri cu lungime fixă, care pot reprezenta şiruri cu un număr fix de elemente
(de ex. codul EAN, care poate reprezenta numai un şir numeric de 8 sau 13
elemente);
 coduri cu lungime fixă, care pot reprezenta şiruri cu un număr fix de elemente
(de ex. codul EAN, care poate reprezenta numai un şir numeric de 8 sau 13
elemente);
 coduri cu lungime variabilă, care pot reprezenta şiruri conţinând un număr
variabil de elemente (de ex. codul 128 şi codul 39).
Indiferent de varietatea lor, codurile liniare au aceiaşi structură generală,
caracterizată prin următoarele elemente:
- dimensiunea (modulul) reprezintă lăţimea barei sau a spaţiului cel
mai îngust. Este o caracteristică foarte importantă a simbolizării, de care
depinde lungimea codului, siguranţa de citire şi, uneori, înălţimea codului;
- zona liberă este o zonă de margine neimprimată, la majoritatea
tipurilor de coduri având o lăţime de minim 10 x dimensiunea codului, dispusă
la începutul şi la sfârşitul codului cu bare. Asigură o citire corectă prin evitarea
erorilor datorate unor semne grafice aflate în vecinătatea codului;
- elementele de start şi de stop sunt, de fapt, combinaţii specifice de
bare şi de spaţii, cu care începe, respectiv se termină codul cu bare. Acestea
permit echipamentului de citire – decodare să identifice începutul şi sfârşitul
codului, precum şi sensul de citire;
- codul în clar (linie de interpretare) reprezintă corespondentul codului
cu bare, format din caractere lizibile de om. Prezenţa lui, alături de codul cu
bare, este obligatorie. Acest cod permite introducerea manuală, în sistemul
informatic de prelucrare, a codului produsului, în cazul în care, din diferite
motive, nu este posibilă citirea automată;
- caracterul de control (cifra de control) serveşte pentru depistarea
eventualelor erori şi se bazează pe un algoritm specific fiecărui tip de cod. În
unele cazuri, cunoscând această cifră se poate reconstitui codul deteriorat.
Metoda de imprimare a codului cu bare
Metoda de imprimare este foarte importantă pentru menţinerea
caracteristicilor codului, în condiţiile diferite de mediu în care sunt transportate
şi depozitate produsele. În prezent sunt în curs de elaborare standarde
europene referitoare la următoarele aspecte: tehnologia de imprimare a
codului, cerneala şi culorile utilizate, materialul din care sunt confecţionate
etichetele, poziţia etichetei pe ambalaj. Codurile cu bare pot fi aplicate:
- pe ambalajul produsului;
- pe etichete, care se aplică pe ambalaj;
- prin etichetare la locul ambalării produsului.
Metode de citire a codului cu bare
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 5 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

Citirea codului cu bare se realizează cu ajutorul unui echipament electro-optic,

care permite măsurarea parametrilor luminii reflectate şi transformarea acestor
informaţii în semnale care pot fi prelucrate de decodor. În prezent se utilizează două
tipuri de cititoare:
- creionul optic, care se deplasează de operator de-a lungul codului;
- cititoare cu laser, care permit o citire omnidirecţională, independentă de viteza şi
uniformitatea mişcării de parcurgere a codului. Acestea pot fi mobile sau fixe. Cele fixe
sunt conectate la casele de marcat, în punctele de vânzare.
Codul universal al produselor (UPC)
În contextul preocupărilor de creştere a eficienţei activităţilor în comerţul
cu amănuntul, în anul 1970 a fost înfiinţat în SUA, Consiliul pentru codificarea
produselor, al cărui scop principal l-a constituit cercetarea posibilităţii de
automatizare a prelucrării informaţiilor referitoare la vânzări. În anul 1972
Consiliul a recomandat adoptarea unui sistem unitar de codificare, denumit
Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC).
Acest sistem se bazează pe un cod cu 12 caractere numerice: prima cifră
reprezintă o cheie a clasificării (“chei number”), cinci cifre identifică
producătorul, următoarele cinci cifre produsul şi ultima este cifra de control.
Prima cifră reprezintă: 0 – produse de băcănie şi coloniale; 2 – produse de
cerere neuniformă; 3 – produse cosmetice şi farmaceutice; 4 – produse
nealimentare; 5 – solduri.
În anul 1973 sistemul UPC a fost adoptat de 370 de întreprinderi producătoare,
în prezent numărul acestora ajungând la 40.000. se apreciază că 95 % din
produsele comercializate în SUA sunt clasificate şi codate potrivit acestui
sistem.

5. Proprietățile consumiste care condiționează utilitatea mărfurilor: gruparea și caracteristica

generală a grupelor (proprietățile sociale, funcționale, ergonomice, estetice, de fiabilitate, de
securitate, ecologice etc.) .
6. Scopul, sarcinile şi subiectele activităţii de standardizare.
7. Clasificarea standardelor: Categorii şi tipuri de standarde - conţinutul, domeniile şi
nivelul de aplicare.
8. Sortimentul mărfurilor: felurile și principiile de formare.
9. Calitatea mărfurilor: factorii care influențează la formarea și păstrarea calității, metodele de
estimare a calității.
10. Certificarea mărfurilor.
11. Esenţa, sarcinile şi tipuri de expertize merceologice.
12. Sursele de litigii generatoare de expertize merceologice.
13. Elementele structurale ale expertizei merceologice.
14. Metodologia modernă de expertizare a mărfurilor nealimentare.
15. Perfectarea rezultatelor procedurii de expertiză a mărfurilor nealimentare.
16. Rolul şi locul maselor plastice în viaţa cotidiană a omului contemporan. Caracteristica maselor
plastice obţinute în baza răşinilor policondensate: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 6 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

17. Compoziţia maselor plastice: caracteristica generală a substanţei de bază, materialelor de

umplutură, plastifianţilor şi altor componenţi. Clasificarea maselor plastice.
18. Caracteristica maselor plastice obţinute în baza răşinilor polimerizate: felurile, proprietăţile de
bază, utilizarea.
19. Proprietăţile generale a maselor plastice: chimice, fizice şi mecanice. Caracteristica maselor
plastice obţinute în baza polimerilor naturali modificaţi: felurile, proprietăţile de bază, utilizarea.
20. Principiile şi metodele de obţinere a articolelor din mase plastice: esenţa metodelor,
particularităţile distinctive ale articolelor obţinute prin diferite metode.
21. Mărfuri din mase plastice: clasificarea, proprietăţile consumiste, caracteristica sortimentului.
22. Clasificarea şi caracteristica sortimentului produselor de spălat, proprietăţile consumiste,
ambalarea, marcarea şi păstrarea.
23. Produsele cosmetice: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară, sortimentul,
indici de calitate.
24. Produsele de parfumerie: noţiuni generale, clasificarea,materia primă şi auxiliară, sortimentul,
indici de calitate.
25. Clasificarea şi caracteristica materialelor de bază şi auxiliare şi rolul lor la formarea calităţii
mărfurilor din sticlă.
26. Procesul de producere a articolelor din sticlă. Caracteristica metodelor de decorare a articolelor
din sticlă şi particularităţile distinctive.
27. Clasificarea şi caracteristica sortimentului articolelor din sticlă (după destinaţie, metoda de
fasonare, compoziţia chimică, dimensiuni, complexitatea decorului şi complecticitate).
28. Estimarea calităţii mărfurilor din sticlă în comerţ. Defectele mărfurilor din sticlă. Marcarea
ambalarea, transportarea şi păstrarea mărfurilor din sticlă. Expertiza articolelor din sticlă.
29. Clasificarea şi felurile ceramicei fine (porţelanul, faianţa, majolica). Ceramica populară şi
particularităţile distinctive comparativ cu articolele ceramicei fine.
30. Caracteristica procesului tehnologic de producere a articolelor de porţelan.
31. Caracteristica metodelor de decorare a articolelor ceramice, particularităţile distinctive.
32. Clasificarea şi caracteristica sortimentului veselei de menaj din ceramică.
33. Recepţia calitativă a mărfurilor ceramice în comerţ. Defectele articolelor ceramice şi influenţa
lor la diminuarea calităţii. Expertiza articolelor ceramice.
34. Importanţa metalelor şi aliajelor în economia naţională şi rolul lor în producerea mărfurilor de
larg consum. Noţiuni generale despre metale şi aliaje. Clasificarea şi caracteristica fontei şi oţelului:
proprietăţile, mărcile, utilizarea.
35. Caracteristica metodelor de obţinere a articolelor metalice: turnarea, deformarea plastică,
aşchierea, tratamentul termic şi termochimic, asamblarea şi finisarea.
36. Metalele neferoase şi aliajele lor: clasificarea, caracteristica sortimentului, domeniile de
utilizare.
37. Vesela metalică: clasificarea, caracteristica sortimentului. Proprietăţile consumiste şi cerinţele
de calitate prezentate veselei metalice.
 REД.: 01
LSEx S.03.O.023.14 DATA: 29.08.2012
LISTA SUBIECTELOR PENTRU EXAMEN LA
DISCIPLINA
“MERCEOLOGIA ŞI EXPERTIZA MĂRFURILOR Pag. 7 / 7
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE”

38. Aparate pentru prelucrarea termică a alimentelor: clasificarea, particularităţile constructive,

cerinţele de calitate şi controlul calităţii în comerţ.
39. Aparate electrice pentru prelucrarea mecanică a alimentelor şi maşinile de spălat vesela:
clasificarea, particularităţile constructive, sortimentul, cerinţele de calitate şi controlul în comerţ.
40. Maşina de spălat albiturile: clasificarea, părţile componente, principiul de funcţionare,
sortimentul, proprietăţile consumiste, cerinţele de calitate şi recepţia calitativă în comerţ.
41. Aparate pentru păstrarea la rece a alimentelor: clasificarea, părţile componente, principiul de
funcţionare, sortimentul, cerinţele de calitate şi controlul calităţii lor în comerţ.
42. Clasificarea şi caracteristica sortimentului mobilei.
43. Clasificarea și caracteristica fibrelor textile.
44. Caracterizarea procesului tehnologic de obținere a țesăturilor textile.
45. Caracterizarea principalelor grupe de țesături.
46. Încălțămintea : funcțiile, părțile componente și sistemele de confecționare.
47. Clasificarea şi caracteristica sortimentului jucăriilor.
48. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a radioreceptoarelor.
49. Clasificarea, sortimentul şi parametrii tehnico – funcţionali a televizoarelor.
50. Procesul de obţinere a hârtiei şi cartonului, sortimentul și indicii de calitate.
51. Caracteristica metalelor folosite la obţinerea bijuteriilor.
52. Caracteristica pietrelor preţioase şi semipreţioase.
53. Pastele faă inoase: clasificarea și caracteristica sortimentului.
54. Laptele şi derivatele laptelui: clasificarea produselor lactate, valoarea alimentară a laptelui.
55. Tehnologia de obţinere a vinurilor seci.
56. Caracteristica metodelor fizice de conservare: tipurile și esența lor, regimurile de realizare,
influența la calitate și mentenanță.
57. Ceaiul: factorii care influenţioază calitatea ceaiului, sortimentul şi indicii de calitate.
58. Cafeau: factorii care influenţiază calitatea cafelei.
59. Clasificarea cafelei şi indicii de calitate ai cafelei.
60. Expertiza merceologică a laptelui.

A elaborat M. Cernavca, conf. univ.,dr.