AEF Note de Curs MDE 2019-2020 PDF

UNIVERSITATEA ANDREI ŞAGUNA DIN CONSTANŢA
ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
NOTE DE CURS
Lector univ. dr. Marcean Dana Elena

Analiza Economico-Financiara. Note de curs.
Lector univ. dr. Marcean Dana-Elena
TEMATICA
1. Aspecte introductive privind analiza economico-financiara

2. Metodologia analizei economico-financiare
3. Analiza mediului concurential al firmei
4. Analiza gestiunii resurselor umane si materiale
5. Analiza activitatii de productie si comercializare
6. Analiza cifrei de afaceri si a valorii adaugate
7. Analiza cheltuielilor
8. Analiza performantelor intreprinderii pe baza rentabilitatii
9. Analiza structural a rezultatelor financiare
10. Analiza situatiei patrimonial-financiare
Bibliografie
1. Grigorescu G.J., Ghic G. (2012) - Analiza Economico- Financiara, Manual de studiu

individual, Editura Pro Universitaria, Bucuresti
2. Anghel I., Robu V., Serban E., (2014) - Analiza economico-financiară a firmei, Bucuresti.
3. Spatariu C., Anaiza economic-financiara, Note de curs – suport magnetic, Constanta,
2019
Page 1 of 69
CUPRINS
CAPITOLUL I. Aspecte introductive privind analiza economico-
financiara …………………………………………………………………… 2
CAPITOLUL II. Metodologia analizei economico-financiare ………….. 8
CAPITOLUL III. Analiza mediului concurential al firmei …………….. 13
CAPITOLUL IV. Analiza gestiunii resurselor umane si material ……… 21
CAPITOLUL V. Analiza activitatii de productie si comercializare pe

baza principalilor indicatori economici …………………………………... 28
CAPITOLUL VI. Analiza cifrei de afaceri si a valorii adaugate ……….. 30
CAPITOLUL VII. Analiza cheltuielilor ………………………………….. 35
CAPITOLUL VIII. Analiza performantelor intreprinderii pe baza

rentabilitatii ………………………………………………………………… 44
CAPITOLUL IX. Analiza structural a rezultatelor financiare ………… 49
CAPITOLUL X. Analiza situatiei patrimonial-financiare ……………… 56
Page 2 of 69
CAPITOLUL I - ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-

FINANCIARĂ
1.1. Definirea analizei economico-financiare

Întreprinderea reprezintă o entitate socio-economică de sine stătătoare cu o structură
proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel încât, partenerii săi sunt consideraţi ca făcând parte din
interiorul său, iar alţii din exteriorul său. Pentru a fi fiabile şi pentru a putea desfăşura o activitate
continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de intercondiţionare cu factorii
existenţi în mediul lor ambiant, fiind susţinute în demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de
muncă, bănci, instituţii guvernamentale şi bugetare, cu intenţia declarată să demonstreze că sunt
capabile să desfăşoare o activitate eficientă.
Analiza
DEX: Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe descompunerea lor în părțile
componente în scopul unei examinări mai amănunțite; examinare amănunțită a unei probleme.
Analiza Economico-Financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea formulării
unor aprecieri permanente, referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent economic,
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat, precum şi a rezultatelor interne
de îmbunătăţire a acesteia din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale
şi financiare.
Analiza economico-financiară este o activitate constantă, concluziile formulate reflectă
imaginea generală a activității întreprinderii, luând în considerare sistemul și politicile contabile,
oricare ar fi persoana care o efectuează. Pe baza analizei, factorul uman formulează concluzii prin
care se dirijează efortul, astfel încât efectele să fie maxime, satisfăcând prin acestea cerințele
proprietarilor capitalurilor investite.
Analiza poate fi definită, în funcţie de caracterul ei, ca: analiză economică, analiză contabilă,
analiză statistică, analiză dinamică, sau în funcţie de obiectul ei: analiza activităţii economice a
unei întreprinderi, analiza productivităţii muncii, analiza folosirii capacităţilor de producţie,
analiza rentabilităţii.
Interdisciplinaritatea: Analiza activităţii economico - financiare are un puternic caracter
multidisciplinar, determinat de integrarea sa în ansamblul disciplinelor managementului ştiinţific,
de utilizarea, în acest context, a unor concepte, modele, metode şi tehnici din alte discipline
(matematică, statistică, psihologie, marketing, cibernetică, contabilitate) pe care le adaptează şi le
foloseşte într-o manieră sistemică specifică, corespunzătoare particularităţilor şi condiţiilor
concrete ale analizei. Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea fiind influenţată de o serie de factori
externi (economici, sociali, politici, tehnologici, ecologici etc.), asupra cărora nu poate avea o
influenţă directă, deoarece evoluţia acestora nu este controlabilă la nivel microeconomic.
În schimb, ea poate acţiona şi influenţa asupra elementelor discreţionare ale mediului
economic (clienţi, furnizori, competitori etc.), amortizându-le într-o anumită măsură efectele.
1.2. Obiectul şi principiile analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii

Analiza activităţii societăţilor comerciale cu caracter industrial, este o disciplină ştiinţifică
al cărui obiect de studiu îl constituie procesele şi fenomenele economico-financiare legate de
activitatea industrial-productivă a acestora.
Activitatea de producţie şi comercializare, reprezintă pentru oricare firmă, indiferent de
forma de proprietate, raţiunea de a exista, respectiv de a produce bunurile necesare satisfacerii
unor nevoi sociale. Rolul analizei este de a constata măsura în care au fost îndeplinite sarcinile
stabilite privind indicatorii de rezultate şi performanţă care caracterizează activitatea firmei din
Page 3 of 69
punct de vedere productiv-industrial, de a efectua comparaţii între indicatorii realizaţi de

întreprindere şi concurenții săi, evidenţierea cauzelor care au determinat anumite abateri, stabilirea
măsurilor ce se impun în vederea corectării situaţiilor nefavorabile, și evaluarea complexă a
activităţii şi a rezultatelor întreprinderii în corelaţie cu cerinţele pieţei.
Capacitatea întreprinderii de a răspunde cerinţelor şi reacţiilor pieţei este dependentă de
asigurarea cu resurse materiale, umane şi financiare, dar fără a pierde din vedere aspectele privind
eficienţa utilizării acestora.
Asigurarea din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la termen cu produse şi servicii, trebuie
realizată pe baza identificării corecte a solicitărilor şi motivaţiilor clienţilor. Aceasta constituie o
modalitate de a răspunde cerinţelor pieţei, fiind expresia utilizării eficiente a factorilor de producţie
(natura, munca şi capitalul) ai întreprinderii. Eficienţa actului decizional, rezidă nu numai din
cunoaşterea realităţilor interne, ci şi din cea a mediului economic în care acţionează întreprinderea.
Asigurarea întreprinderii cu personal, vizează pe lângă latura cantitativă şi aspecte de ordin
calitativ, exprimate prin gradul de calificare a salariaţilor. Analiza economică are deci ca obiectiv,
în acest caz, determinarea gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, pe
structură, la termen şi calitativ, precum şi utilizarea acestuia prin prisma timpului de muncă utilizat
şi al eficienţei utilizării. Existenţa bazei tehnico-materiale sau a potenţialului material, constituie
o condiţie indispensabilă a desfăşurării activităţii. Potenţialul material, formează practic suportul
real al capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) şi al capitalului circulant
(stocuri, respectiv active circulante de exploatare). În consecinţă, analiza urmăreşte pe de o parte,
evoluţia dinamicii şi structurii capitalului fix, legătura cu dinamica şi masa efectelor pe care le
generează, eficienţa utilizării acestora, iar pe de altă parte, modul de gestionare şi utilizare a
capitalului circulant.
Desfăşurarea oricărei activităţi şi cu atât mai mult a unei activităţi productive reclamă,
implicit, consumul dar şi utilizarea factorilor de producţie. Atât consumul cât şi utilizarea
respectivilor factori, trebuie să se încadreze în anumite niveluri considerate ca fiind obiectiv
normale, care reprezintă criterii de comparaţie privind aprecierea comportamentului diferitelor
categorii de cheltuieli. Analiza evoluţiei costurilor trebuie făcută în strânsă dependenţă cu scopul
propus, respectiv cu masa efectelor generate. Mecanismul formării rezultatelor întreprinderii cât
şi dimensiunea şi structura acestora, constituie consecinţa firească a consumurilor de resurse
circumscrise aceleiaşi sfere de cuprindere.
Obiectul analizei îl formează toate categoriile de cheltuieli care concură la desfăşurarea
activităţii întreprinderii. Analiza urmăreşte să evidenţieze căile şi mijloacele privind reducerea
cheltuielilor, în scopul menţinerii in limitele de eficienţă care concură la performanţa economico-
financiară a întreprinderii. Analiza performanţelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilităţii
acesteia, sunt necesare pentru o corectă apreciere şi evaluare a eventualelor modificări esenţiale
privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor. Importanţă deosebită prezintă
variaţia performanţei în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop aspectele legate de
generarea de fluxuri de trezorerie în funcţie de resursele existente. În ceea ce priveşte orientarea
întreprinderii către noi resurse financiare, analiza performanţei va trebui să furnizeze concluzii
asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare.
Totodată, analiza financiară urmăreşte să evidenţieze modalităţile de realizare ale
echilibrului financiar pe termen mediu şi lung (obiectiv al analizei pe bază de bilanţ) şi treptele de
acumulare bănească, de rentabilitate ale activităţii întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza
contului de profit şi pierdere). În cazul analizei situaţiei financiar-patrimoniale, un rol deosebit îl
ocupă stabilirea căilor de menţinere a independenţei financiare şi de realizare a flexibilităţii în
acest domeniu.
Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii,
în vederea evidenţierii punctelor forte şi a punctelor slabe, adică a stării de sănătate sau de
slăbiciune financiară a întreprinderii, precum şi a potenţialului managementului financiar.
Activitatea oricărei întreprinderi trebuie apreciată atât din punct de vedere social cât şi din punct
Page 4 of 69
de vedere economic prin gradul de asigurare a unei oferte de produse şi servicii adecvate care să
asigure satisfacerea cerinţelor clienţilor. Raţiunea întreprinderii de a exista, este condiţionată de
capacitatea acesteia de a răspunde în mod stabil nevoilor pieţei şi de a desfăşura o activitate
rentabilă care să reflecte sintetic eficienţa întregii activităţi economice.
1.3. Tipologia AEF

Analiza economico-financiară poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii:
A. În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi momentul
desfăşurării fenomenului
1. Analiza post-factum (post-operativă sau analiza realizării obiectivelor):
➢ constituie un element de supraveghere şi reglare a modului de funcţiune a unei
întreprinderi;
➢ presupune cercetarea rezultatelor economice potrivit relaţiilor cauzal-funcţionale, ea
dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii, prin aceea că furnizează
informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau
neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate, ca fiind normale;
➢ ca tip de analiză post-factum, care se poate îmbina şi cu analiza prospectivă, se întîlneşte
ANALIZA-DIAGNOSTIC prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei întreprinderi,
asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme.
Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în
considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru
întreprindere.
2. Analiza previzională:
➢ presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării
factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunilor în perspectivă, inclusiv în luarea în
considerare şi a altor factori decît cei cunoscuţi.
În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu,

elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
B. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor

1. Analiză calitativă
➢ urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale, factorii care sunt de
aceeaşi natură cu fenomenul ce îl determină;
➢ rolul ei constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale
ale fenomenului.
2. Analiză cantitativă
➢ presupune cercetarea fenomenelor prin determinări comensurative, exprimate prin
greutate, volum, suprafaţă, număr.
Câmpul de aplicare a metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice, a

influenţelor diferiţilor factori este condiţionat de modelarea proceselor economice pe baza analizei
calitative.
C. După nivelul la care se desfăşoară analiza

1. Analiză microeconomică
➢ cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul întreprinderilor sau a
compartimentelor funcţionale din cadrul structurilor sale organizatorice
Page 5 of 69
➢ vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi

prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin
contractele încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate
➢ aceea care se desfăşoară la scara individului sau a întreprinderii şi urmăreşte activitatea
economică şi rezultatele obţinute, relevă factorii care determină orientarea în investirea
fondurilor, în utilizarea resurselor, în fabricarea produselor, în asimilarea de noi produse
2.Analiză mezoeconomică
➢ studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate, în scopul
evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţilor concurenţiale a acesteia
3. Analiză macroeconomică
➢ presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei
mondiale, operînd preponderent cu mărimi sintetice, globale sau agregate ca, de exemplu :
produs naţional brut, produs intern brut, produsul social total, venitul naţional, utilizarea
forţei de muncă, volumul investiţiilor.
D. După modul de urmărire în timp al fenomenelor

1. Analiză statică
➢ studiază fenomenele precum şi elementele şi factorii care influenţează asupra lor la un
moment dat, relevând pe baza relaţiilor existente între aceştia, o anumită poziţie a
fenomenelor supuse analizei (de ex., comparearea stocurilor de mărfuri reflectate în
bilanţul contabil cu cele planificate, a cauzelor abaterii faţă de plan);
➢ noţiunea de „static” este legată de modul de efectuare a analizei (la un moment dat) şi nu
de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
2. Analiză dinamică
➢ cercetează fenomenele şi procesele economice în mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă,
relevînd poziţia pe care o deţine şi modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei
lor;
➢ pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat aceste schimbări, precum
şi tendinţele evoluţiilor lor viitoare.
E. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul

1. Analiză pe termen scurt
➢ serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii, pe
perioade de timp de pînă la 1 an.
2. Analiză pe termen lung
➢ operează cu date care depăşesc termenul de 1 an, utilizînd în acest scop modele de tip static
sau stocastic.
F. După criteriile de studiere a fenomenelor

1. Analiză tehnico-economică - îmbină caracterul tehnic cu cel economic.
2. Analiză economico-financiară - tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de
exploatare) şi cea financiară.
3.Analiză financiară - vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la
nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului.
G. În funcţie de poziţia analistului

1. Analiză internă
➢ are un caracter practic, analistul avînd o poziţie privilegiată, deoarece beneficiază de o serie
de informaţii despre întreprinderea analizată;
➢ se realizează de către organul sau personalul întreprinderii însărcinat cu această activitate
şi se bazează pe sursele informaţionale ale întreprinderii;
Page 6 of 69
2. Analiză externă
➢ se efectuează de partenerii externi în fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai
întreprinderii, bazîndu-se pe informaţiile furnizate de analiza financiară;
➢ se efectuează de către organele competente interesate de activitatea desfăşurată de
întreprindere, cum sunt: Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, şi se bazează
pe datele furnizate prin sistemul dărilor de seamă contabile şi statistice.
H. În funcţie de obiectul cercetării

1. Analiză generală
➢ cuprinde întreaga activitate economico-financiară desfăşurată de întreprindere şi se
bazează pe sistemul de indicatori de plan şi efectiv realizaţi, care reflectă toate laturile
activităţii întreprinderii (de ex., aprovizionarea, desfacerile de mărfuri, utilizarea forţei de
muncă şi a bazei tehnico-materiale, costurile, veniturile, rentabilitatea).
2. Analiză parţială (tematică)
➢ cercetează numai anumite laturi ale activităţii şi foloseşte sursele informaţionale
corespunzătoare scopului urmărit (de ex., analiza modului de aprovizionare cu mărfuri a
reţelei comerciale sau gradul de utilizare a timpului de lucru al muncitorilor).
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în
procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză, în vederea fundamentării
ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii.
1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

Atingerea obiectivului analizei, respectiv identificarea cauzelor primare care determină
fenomenele economico-financiare, impune parcurgerea mai multor etape.
Tabelul 1.1 - Etapele analizei economico-financiare

Nr. Etape Conţinut Obiectiv/Rezultat
crt.
1 Delimitarea Stabilirea obiectivelor analizei, în funcţie Fixarea obiectivului
obiectului de scopul acesteia; delimitarea în timp şi analizei şi stabilirea
analizei spaţiu a fenomenelor economice studiate; surselor de date
identificarea surselor de informare
(interne şi externe).
2 Culegerea, culegerea informaţiilor cu privire la Realizarea bazei de date cu
prelucrarea şi indicatorii economico-financiari ce privire la fenomenele
selecţionarea urmează a fi analizaţi; prelucrarea şi studiate sub forma unor
datelor selectionarea informaţiilor necesare indicatori
atingerii obiectivului analizei. economicofinanciari
delimitaţi în timp şi spatiu
3 Verificarea Verificarea exactităţii informaţiilor Informaţiile selecţionate
informaţiilor preluate din situaţiile financiare. sunt complete, corecte şi
Verificarea corectitudinii datelor sub utile.
aspectul calculelor matematice.
4 Analiza Determinarea elementelor, factorilor şi Stabilirea modelelor de
calitativă a cauzelor fenomenului cercetat; stabilirea analiză structurală şi/sau
datelor relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factorială a fenomenelor
factor şi fenomenul analizat, cât şi dintre economice studiate
diferiţii factori care acţionează asupra utilizând procedee
acestuia. specifice (diviziunea,
Page 7 of 69
rezultatelor, gruparea,
comparaţia).
5 Analiza Măsurarea influenţelor factorilor asupra Determinări cantitative
cantitativă a fenomenelor economice studiate.
datelor
6 Sinteza Interpretarea rezultatelor obţinute şi Realizarea raportului de
rezultatelor formularea concluziilor analizei; analiză economico-
elaborarea măsurilor necesare corectării financiară
abaterilor şi îmbunătăţirii activităţii
agentului economic.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii, este condiţionat de parcurgerea

acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea lor se impune cu ocazia
analizei oricărui fenomen economico-financiar.
În afara acestor etape, pentru a se asigura caracterul ştiinţific al analizei este necesar să se
respecte următoarele cerinţe:
- analiza nu trebuie să conţină contradicţii (în procesul analizei trebuie respectate legile
gândirii);
- analiza trebuie să fie complexă şi să îmbrăţişeze toate laturile activităţii economico-
financiare a întreprinderii, având în vedere şi implicaţiile pe care le pot determina;
- analiza trebuie să fie operativă şi sistematică ceea ce presupune că trebuie efectuată în mod
periodic şi la momentul oportun;
- orice analiză trebuie să se încheie cu un program de măsuri concrete, operaţionale,
fundamentate, care să vizeze îmbunătăţirea activităţii economico-financiare a întreprinderii.
Page 8 of 69
CAPITOLUL II - METODOLOGIA AEF

METODA = reprezintă un proces teoretic abstract, prin care se fixează o anumită concepţie privind
modul de studiere a unui obiect sau fenomen în vederea obţinerii de cunoştinţe asupra
modului de formare a acestuia.
METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE = cuprinde ansamblul de metode şi
procedee folosite pentru cercetarea activităţii întreprinderii şi formarea rezultatelor
activităţii economice.
Metodele şi procedeele pot fi grupate în:
1) metode ale analizei calitative = urmăresc cunoaşterea în esenţă a fenomenului, a
legăturilor cauzale
2) metode ale analizei cantitative = urmăresc stabilirea mărimii elementelor, a factorilor
care explică fenomenul
2.1. Principalele Metode ale Analizei Calitative

1-modelarea
2-comparaţia
3-gruparea
4-diviziunea şi descompunerea rezultatelor
5-generalizarea
2.1.1. Modelarea
MODELUL - instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a realităţii;
- ocupă un loc important în analiza fenomenelor economice;
- reproduce într-o formă simplificată fenomenul, făcînd abstracţie de ceea ce este neesenţial,
dar reţinînd esenţialul, raporturile de condiţionare ale acestuia
- se elaborează cu ajutorul unor analize calitative;
- deşi modelul evidenţiază numai aspecte esenţiale ale fenomenului real, el trebuie să fie
destul de cuprinzător pentru a permite, pe de-o parte, caracterizarea cantitativă judicioasă
a laturilor principale ale fenomenului analizat, iar pe de altă parte, determinarea legăturilor
şi dependenţelor reciproce dintre diferitele elemente componente;
- poate fi constituit prin abstractizare sau cu ajutorul conceptelor.
După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi:
a) imitative - fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă scară (hărţi, fotografii,
machete);
b) analogice - se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului studiat
sunt reprezentate prin alte modalităţi folosite pentru vizualizarea fenomenelor
economico-financiare (grafice, diagrame);
c) simbolice - se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a reprezenta fenomenele
economico-financiare;
- se regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii.
În analiza economico-financiară, se folosesc modelele analogice şi cele simbolice.
2.1.2 Comparaţia
Pentru analiza fenomenelor economico-financiară nu este suficientă numai mărirea în sine,
la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie (criteriul de referinţă). Pentru
ca informaţiile obţinute, ca urmare a comparaţiei, să fie corecte, trebuie respectate următoarele
condiţii:
1 - sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară;
2 - să existe cel puţin două mărimi, doi indicatori care se compară;
Page 9 of 69
3 - fenomenele şi elementele care se compară trebuie să aibă un conţinut omogen;

4 - măsurarea să se facă în aceeaşi unitate de măsură;
5 - să se asigure permanenţa metodelor de calcul.
În funcţie de criteriul ales, se întîlnesc următoarele tipuri de comparaţii:
a) comparaţii în timp
b) comparaţii în spaţiu
c) comparaţii mixte = respectiv în timp şi spaţiu
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit
e) comparaţii cu caracter special.
2.1.3 Gruparea
Este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivităţii studiate în grupe omogene
de unităţi după una sau mai multe caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului studiat şi de scopul
analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe criterii de grupare: pe
categorii de personal, după vârstă, vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de formare profesională.
2.1.4 Diviziunea și Descompunerea Rezultatelor

Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor indicatori economico-
financiari care se divid şi se descompun pentru a permite studierea aprofundată a acestora. Se
disting următoarele forme:
a) diviziunea după timpul de formare a rezultatelor
b) divizarea după locul de formare a rezultatelor
c) descompunerea pe elemente componente
2.1.5 Generalizarea
Presupune:
a) - semnalarea celor mai importante laturi pozitive şi negative ale activităţii întreprinderii;
b) - desprinderea direcţiilor către care trebuie îndreptată atenţia conducerii, în vederea
stabilirii măsurilor privind îmbunătăţirea rezultatului fenomenului analizat.
2.2. Metode ale Analizei Cantitative

Analiza Cantitativă = se realizează în baza unor metode şi procedee specifice, utilizînd modele
economico-financiare adecvate
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda balanţieră, metoda substituţiilor
în lanţ, metoda ratelor, metoda analizei regresionale, metoda scorurilor etc.
2.2.1. Metoda substituirilor în lanț

Cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de metoda iterării sau metoda de
analiză factorială, aceasta se foloseşte atunci când între factorii care influenţează un fenomen
exista relaţii de tip determinist, de forma produsului şi sau a raportului.
Aplicarea metodei substituirii în analiza fenomenelor se bazează pe următoarele principii:
a. ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere condiţionarea lor
economică, şi anume: factori cantitativi, factori de structură şi factori calitativi;
b. substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată mai sus;
c. un factor substituit se menţine substituit până la sfârşitul procesului de analiză.
În aplicarea metodei substituţiei se pot folosi mărimi absolute sau indici.
A. Cazul mărimilor absolute
Dacă între factorii care influenţează un fenomen ( F ) exista relaţii de tip produs:
Page 10 of 69
F = abc
atunci aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe baza de marimi absolute se prezintă astfel:
• Determinarea variaţiei fenomenului F în perioada analizată („1”) față de perioada
considerată drept baza de referinţă („0”):
F = F1 − F0
• Determinarea influențelor modificărilor factorilor asupra variaţiei fenomenului F:
➢ Influenţa modificării factorului a asupra fenomenului F:
F (a ) = a1b0 c0 − a0 b0 c0
➢ Influența modificării factorului b asupra fenomenului F:
F (b) = a1b1c0 − a1b0 c0
➢ Influența modificării factorului c asupra fenomenului F:

F (c ) = a1b1c1 − a1b1c0
B) Analiza fenomenului în mărimi relative

Analiza fenomenului în mărimi relative, pe bază de indici, permite generalizarea şi oferă
baze certe pentru efectuarea de comparaţii în timp şi spaţiu.
Când rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în procente:

𝐹 −𝐹 𝐹
Calculăm 𝜟F % = 1𝐹 0 ∙ 100 = 𝐹1 ∙ 100 − 100
0 0
Procedând la măsurarea în mărimi relative a influenţelor celor trei factori, rezultă:

- modificarea elementului a:
𝑎1 𝑏0 𝑐0 − 𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎1 − 𝑎0 𝑎1
∆𝐹%(𝑎) = ∙ 100 = ∙ 100 = ∙ 100 − 100
𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎0 𝑎0
- modificarea elementului b, după ce influenţa lui a a fost stabilită:

𝑎1 𝑏1 𝑐0 − 𝑎1 𝑏0 𝑐0 𝑎1 (𝑏1 − 𝑏0 )𝑐0 𝑎1 𝑏1 − 𝑏0
∆𝐹%(𝑏) = ∙ 100 = ∙ 100 = ∙ ∙ 100
𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎0 𝑏0
𝑎1 𝑏1
= ∙ ( ∙ 100 − 100)
𝑎0 𝑏0
- modificarea elementului c, după ce influenţele lui a şi lui b au fost stabilite:

𝑎1 𝑏1 𝑐1 − 𝑎1 𝑏1 𝑐0 𝑎1 𝑏1 (𝑐1 − 𝑐0 ) 𝑎1 𝑏1 𝑐1 − 𝑐0
∆𝐹%(𝑐 ) = ∙ 100 = ∙ 100 = ∙ ∙ 100
𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎0 𝑏0 𝑐0 𝑎0 𝑏0 𝑐0
𝑎1 𝑏1 𝑐1
= ∙ ( ∙ 100 − 100)
𝑎0 𝑏0 𝑐0
Modificarea în mărime relativă a fenomenului analizat se determină astfel:
𝜟F % = ∆𝐹%(𝑎) + ∆𝐹%(𝑏)+∆𝐹%(𝑐 )
2.2.2. Metoda balanțieră

Metoda balanţieră sau metoda input-output este folosită în analiza economică pentru
elaborarea programelor privind activitatea curentă și viitoare a firmelor. Aplicarea metodei
balanțiere este posibilă când între elementele fenomenului analizat există relații de sumă sau
diferență.
Prin aplicarea metodei balanţiere se urmăreşte asigurarea unui echilibru între resursele şi
necesităţile din diferite domenii de activitate (de exemplu: balanţa consumurilor de materiale,
Page 11 of 69
balanţa forţei de muncă, balanţa veniturilor şi cheltuielilor în accepţiunea prezentă a contului de

profit şi pierdere etc.). Legăturile existente între elementele fenomenului analizat, permit
evidenţierea contribuţiei pe care fiecare dintre acestea o au asupra modificării fenomenului,
explicând astfel, în limitele date, cauzele respectivei modificări.
Se consideră că un rezultat economic influențat de trei elemente (a,b,c,), între care există relații de
sumă și diferență, adică:
F=a+b-c
în care:
La timpul t0 F0 = a0 + b0 – c0
La timpul t1 F1 = a1 + b1 – c1
Abaterea efectivă față de program sau perioada de bază va fi:
Analiza oricărui fenomen se poate face atât în mărimi absolute, cât şi în mărimi relative.
∆F = F1 – F0= (a1 + b1 – c1) – (a0 + b0 – c0)
din care datorită
ΔFa = a1-a0; ΔFb = b1-b0;
ΔFc = (-c1) – (-c0) = -( c1-c0)
Din care rezultă
∆F= ΔFa + ΔFb + ΔFc
Influența fiecărui factor se determină ca diferență între mărimea efectivă și cea programată
a elementului, adică ținând seama de semnul algebric din relația de condiționare.
2.2.3. Metoda ratelor

RATA = reprezintă un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere economic, cu o
semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.
RATELE = se grupează în trei categorii:
a) - rate de structură = reprezintă contribuţia părţilor la formarea fenomenului;
b) - rate de eficienţă = reflectă corelaţia dintre efort şi efect:
1) - efect-efort :
– rata rentabilităţii economice;
- rata rentabilităţii financiare;
- rata rentabilităţii resurselor consumate;
- rata rentabilităţii capitalurilor.
2) - efort-efect:
- ratele de eficienţă ale cheltuielilor;
- costul unitar.
c) - rate ale echilibrului financiar = reflectă corelaţiile dintre posturi sau grupe de posturi
din bilanţul contabil al întreprinderii (elementele din activ şi cele din pasiv):
-rate de lichiditate;
-rate de solvabilitate.
2.2.4. Metoda ABC
Iniţiatorul acestei metode este Pareto iar metoda îşi propune o analiză selectivă a
componentelor unui fenomen sau rezultat în funcţie de poziţia lor în cadrul întregului, purtând şi
denumirea de metoda 20/80.
Etapele aplicării metodei sunt:
Page 12 of 69
- definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;

- stabilirea valorilor parametrului specific;
- clasarea componentelor fenomenului analizat după legea ABC (în ordinea descrescătoare
a parametrului specific);
- determinarea valorii cumulate a parametrului specific;
- determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC;
- reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC.
2.2.5 Metoda Scorurilor

Presupune folosirea unui model de regresie lineară cu „n” factori independenţi de forma:
n
Z = a1 x1 + a 2 x 2 + .... + a n x n =  ai xi ,
i =1
a1.....an = coeficienţi de regresie

x1.....xn = variabile independente (calculate sub forma ratelor)
Stabilirea scorului presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de întreprinderi:
a) - falimentare sau aflate în dificultate;
b) - fără probleme financiare.
2) compararea celor două grupe de întreprinderi, pe un interval de timp suficient de mare,
folosind o serie de indicatori economico-financiari;
3) selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
4) elaborarea unui model linear al indicatorilor reprezentativi (funcţia scor). Scorul
constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de faliment la un moment dat.
Page 13 of 69
CAPITOLUL III - ANALIZA MEDIULUI CONCURENȚIAL AL FIRMEI

Mediul concurențial poate fi definit ca ansamblul tuturor componentelor externe ale
întreprinderii care influențează în mod direct sau indirect activitatea.
Componentele mediului concurențial sunt:
• mediul geografic,
• mediul economic,
• mediul tehnologic,
• mediul politic și juridic,
• mediul socio-cultural.
Analiza mediului presupune cunoaşterea structurii acestuia şi a interacţiunilor dintre
elementele componente. Mediul global prezintă două niveluri de structurare: micromediul,
respectiv macromediul. Analiza mediului impune investigarea:
- locului firmei în cadrul mediului şi poziţiei pe piaţă (analiza cotei de piaţă);
- concurenţei cu referire la: poziţia concurenţială, structura concurenţei, contextul concurenţial;
- avantajului concurenţial naţional şi internaţional.
3.1. Analiza cotei de piaţă

Evaluarea poziţiei concurenţiale a firmei în funcţie de partea sa de piaţă se face cu
ajutorul indicatorilor:
- cotă-parte de piaţă globală (absolută);
- cotă-parte de piaţă relativă;
- cotă-parte de piaţă specifică.
a. Cota-parte de piaţă globală a unei firme reprezintă segmentul din cererea
totală satisfăcută de aceasta pe piaţa analizată. Importanţa acestui indicator este
dată de faptul că exprimă poziţia unei firme în cadrul pieţei.
𝐶𝐴
Ci=Σ𝐶𝐴1𝑖 *100
𝑖
CA – cifra de afaceri a firmei i;
Σ𝐶𝐴 - reprezintă valorile totale ale sectorului analizat
După cum desfacerile sunt exprimate cantitativ sau valoric, cota-parte de piaţă caracterizează
schimbările cantitative survenite în activitatea firmei şi a sectorului, respectiv modificările de
volum cât şi cele de preţ. Evoluţia acestui indicator surprinde dinamismul firmei. Trebuie avute în
vedere însă, cazuri precum:
- se constată o creştere atât a cotei-părţi de piaţă cât şi a volumului valoric al vânzărilor;
- pe fondul unei scăderi a pieţei totale se remarcă o creştere a cotei de piaţă şi o diminuare a
volumului valoric;
- cota de piaţă scade şi odată cu ea scade şi volumul valoric al vânzărilor;
- pe fondul unei creşteri mai rapide a pieţei totale, cota de piaţă scade, dar vânzările totale
cresc.
Aceste scenarii scot în evidenţă faptul că nu este semnificativă doar analiza modificării
procentelor, ci se impune şi o analiză a volumului valoric al vânzărilor. Pe lângă dinamismul firmei
evoluţia cotei de piaţă evidenţiază şi satisfacţia clientului. Pentru analiza satisfacerii clientului se
utilizează doi indicatori: rata de fidelitate şi rata de atracţie calculaţi pe baza informaţiilor furnizate
de studiile de piaţă.
Rata de fidelitate surprinde procentul de clienţi care cumpără acelaşi produs de-a lungul unei
perioade lungi de timp şi care continuă să-l cumpere şi în perioada
Page 14 of 69
actuală de la firma i.
Rata de atracţie corespunde ponderii acelor clienţi care, în perioadele precedente, au
cumpărat un anumit produs de la firme concurente şi care, în perioada actuală, îl cumpără de la
firma i.
b. Cota – parte de piaţă relativă reprezintă raportul direct de forţe dintre două firme (firma
analizată i şi principalul său concurent j). Se calculează ca raport între vânzările firmei i şi vânzările
concurentului j.
𝐶𝐴𝑖 𝐶𝑖
Cj(rel) = sau Cj(rel) =
𝐶𝐴𝑗 𝐶𝑗
Pentru o firmă lider cota de piaţă relativă va fi supraunitară şi va fi dată de raportul dintre
cota sa de piaţă şi cea a firmei situate pe locul secund. Pentru firmele care nu au prima poziţie
acest indicator este subunitar, apropierea de zero indicând o poziţie nesemnificativă pe piaţă a
firmei respective. Acest indicator este operaţional mai ales pe pieţele cu concurenţă de oligopol.
3.2. Modele de analiză strategică a mediului concurențial

Fundamentarea strategică a deciziilor a condus la apariţia unui număr relativ ridicat de
modele de analiză strategică a mediului concurenţial. Cele trei modele de referinţă sunt:
- modelul B.C.G. (dat de Boston Consulting Group);
- modelul Mc Kinsey;
- modelul A.D.L. (dat de cabinetul de consultanţă Arthur D. Little).
Acestea se bazează pe conceptul de portofoliu de activităţi al unei firme, urmărind
combinarea variabilelor de competitivitate şi de calitate ale sectoarelor de activitate analizate. Sunt
metode cu dublă intrare, bazete pe:
- creşterea economică şi cota de piaţă relativă (B.C.G.);
- valoarea sectorului şi poziţia concurenţială (McKinsey);
- maturitate şi poziţie concurenţială (A.D.L.).
3.2.1. Modelul B.C.G.

Modelul poartă numele de modelul curbei de experienţă și constă în reprezentarea pe o matrice a
activităților unei firme, având două variabile implicate:
- rata de creştere a sectorului analizat / atractivitatea sectorului
- poziția concurențială a firmei (cota de piaţă relativă a firmei pe acest segment).
Cu ajutorul modelului se determină fluxul net de lichidități la nivelul unei firme prin
compararea lichidităților degajate (pozitive), cu lichiditățile angajate (negative). Astfel, marirea
producției este direct proporțională cu diminuarea costurilor prin efectul cumulat al mai multor
factori:
- îmbunătățirea practicilor manageriale;
- calificarea și perfecționarea lucrătorilor;
- ameliorarea tehnicilor de măsură și control.
Analiza corelată a apectelor privind rata de creștere a sectorului de activitate analizat și
poziția concurențială a firmei se face prin intermediul matricei strategice BCG. Toate domeniile
de activitate strategică în patru categorii:
➢ vedete (staruri) – domenii (produse) cu o rată de creștere puternică și o poziție
concurențială solidă; la acest nivel, produsele au o rentabilitate medie și costuri mici, iar
lichiditățile degajate sunt suficient de importante pentru a permite autofinanțarea eventualelor
investiții;
➢ vacile cu lapte - domenii (produse) ce au o rată mică de creștere sau în declin, produse
sau activități ajunse la maturitate; la acest nivel se degajă fluxuri financiare pozitive, mai mari
Page 15 of 69
decât necesarul de investiții, creșterea cererii încetinește, investițiile sunt mici dar rentabilitatea
produselor este mare;
➢ dilemele – cuprind produse / activități care în prezent sunt puțin profitabile și se situează
pe o poziție concurențială slabă, drept pentru care sunt necesare investiții mari pentru ca firma
să-și îmbunătățeasscă poziția de piață;
➢ poverile – cuprind produse aflate în faza de declin, cu un slab potențial de dezvoltare, cu
rentabilitate scăzută și care generează fluxuri financiare negative, sunt inutile pentru viitorul
întreprinderii, afectând în timp performanțele acesteia și generând o politică de dezinvestire.
Unii specialiști consideră că pentru supraviețuirea firmei este necesară o împărțire a
produselor / activităților în cele patru cadrane astfel:
Vedete – ponderea produselor să fie 30% din CA
Vaci de muls – ponderea produselor să fie 40% din CA
Dileme – ponderea produselor să fie 20%
Poveri - ponderea produselor să fie de 10%
Alți specialiști consideră că o împărțire echitabilă ar conduce la o activitate echilibrată, 25%
pentru fiecare dintre produse / activități. Încadrarea produselor sau activităților în cadrane
facilitează analizarea imaginii de ansamblu a firmei și permite orientarea în alegerea strategiilor
de dezvoltare.
Matricea BCG
Avantajele metodei:
- model ușor de înțeles ce oferă sfaturi practice;
- este deopotrivă util în aspectele comerciale și cele financiare;
- concurența are un rol determinant în strategie
- previziunea are un rol important în evoluția costurilor
- obiectivul major este mărirea profitului.
Page 16 of 69
Dezavantaje:
- la baza modelului stă curba de experiență, având limitări, astfel că reducerea costului unitar
nu depinde doar de creșterea volumului de activitate, ci și de alți factori: dezvoltarea
tehnologiei, specializarea și redistribuirea muncii;
- prețul este considerat principalul instrument al luptei concurențiale. Modelul nu are valori
operaționale în domeniile în care cererea nu este sensibilă la variația prețurilor.
3.2.2. Modelul Arthur D. Little

Modelul ADL are la bază o matrice care îmbină două criterii fundamentale: poziția
concurențială și evoluția firmei. Se iau în considerare aspectele cantitative și calitative iar
activitățile se clasifică pe patru stadii: demaraj, creștere maturitate, declin. Evoluția unei anumite
activități se determină pe baza unui sistem de indicatori care au aprecieri diferite în funcție de
fiecare stadiu în parte.
Poziţia concurenţială se apreciază pe baza atuurilor întreprinderii identificaţi printre factorii-
cheie ce definesc domeniul de activitate strategică. H. De Bodinat pornind de la o analiză generală
a procesului productiv, foarte sugestivă, identifică trei sectoare în care se pot obţine avantaje
concurenţiale şi stabileşte următoarele categorii de factori de apreciere, pentru fiecare sector:
A. Factori de aprovizionare: termene de livrare, condiții de plată
B. Factori de producţie:
- structura și capacitatea de producție, eficiența muncii, calitatea organizării, nivel de
integrare, protecția mediului, capacitățile manageriale.
C. Factori de comercializare: forța de vânzare, rețea de distribuție, imaginea produsului.
D. Factori financiari: rentabilitate, structura financiară, etc.
- Utilizând factorii nominalizaţi se realizează omogenitatea şi reprezentativitatea
necesară demersului, se efectuează o analiză corespunzătoare în interiorul
organizaţiei şi identificând avantajele şi dezavantajele întreprinderii se poate
determina poziţia concurenţială a firmei precum şi posibilităţile de manevră
strategică.
Nominalizând factorii ce definesc poziţia concurenţială şi apoi evaluând rezultatele reale ale
întreprinderii pe o scară de la 1 la 5 se poate determina poziţia firmei într-una din următoarele
categorii: dominantă, puternică, favorabilă, defavorabilă şi marginală. În tabelul următor sunt
prezentate caracteristicile definitorii ale fiecărei poziţii concurenţiale.
Caracteristicile poziţiei concurenţiale

în metoda ADL
Poziţia concureţială Caracterististici
- Este capabilă de a controla
comportamentul concurenţilor (performanţă
DOMINANTĂ şi strategie).
- Dispune de multe opţiuni strategice
independente de concurenţă
- Este capabilă să-şi realizeze politica
PUTERNICĂ aleasă fără a fi pusă în pericol pe termen
lung.
- Dispune de atuuri pentru a conduce
anumite strategii
FAVORABILĂ
- Şanse foarte mari pentru a-şi menţine
poziţia pe termen lung
- Performanţe satisfăcătoare care justifică
DEFAVORABILĂ
continuarea activităţii
Page 17 of 69
- Există, pentru că este tolerată de

concurenţă.
- Şanse medii de a-şi menţine poziţia pe
termen lung.
- Are posibilităţi de a-şi ameliora poziţia.
- Are atuuri pentru o poziţie mai bună, dar
prezintă slăbiciuni majore.
MARGINALĂ
- Poate trăi pe termen scurt, dar poziţia
trebuie ameliorată pentru a avea şanse
de supravieţuire pe termen mediu
Atracţia sectorului este un indicator sintetic care permite aprecierea maturităţii industriei,
prin transpunerea conceptului de ciclu de viaţă al produsului la nivel de sector industrial,
considerând că în timp, şi un sector poate parcurge patru faze: debut, creştere, maturitate şi
îmbătrânire, fiecare fază fiind caracterizată printr-un comportament şi o valoare specifică a
indicatorilor relevanţi, prezentaţi sintetic în tabelul de mai jos:
Indicatorii atracţiei sectoriale
Indicatori Debut Creştere Maturitate Îmbătrânire
Rata de creştere Mult mai rapidă ca Mai rapidă ca PIB Egală / inferioară Nulă sau în
PIB PIB declin
Potenţial de creştere Nesatisfăcător În parte nesatisfăcă-tor Satisfăcător Satisfăcător
Relativ necunoscut Relativ cunoscut În ansamblu Bine cunoscut
cunoscut
Gama de produse Îngustă; Largă Largă Raţionali- Îngustă (produs de
Varietate mică Proliferare zare bază)
Largă (dacă sectorul
explodează)
Numărul de Fără regulă Maxim Stabil Minim
concurenţi generală În scădere
Deseori în creştere
Distribuţia Fără reguli Concentrare Stabilă Concentrată
segmentelor de generale progresivă Foarte fragmentată
piaţă Deseori foarte
fragmentate
Stabilitatea Instabilă Progresiv stabilă Aproape stabilă Foarte stabilă
segmentelor de
piaţă
Stabilitatea Instabilă Progresiv stabilă Stabilă Foarte stabilă
clientelei
Facilităţi de intrare Uşoare Dificile Foarte dificile Puţin atrăgătoare
în sector
Tehnologia Evoluţie rapidă Schimbătoare Cunoscută Cunoscută
Tehnologie mai Acces uşor Acces uşor
puţin cunoscută
Matricea 4 x 5 specifică metodei ADL (fig.) rezultă din combinarea celor cinci poziţii
concurenţiale cu cele patru nivele de atracţie a sectorului sugerând politici bine definite pentru
fiecare poziţie în parte. Pentru zonele extreme: stânga sus şi dreapta jos reţeta strategică este destul
de clară, iar pentru celelalte poziţii se impune adoptarea unei soluţii dintr-o multitudine de oferte,
concretizate prin politici nuanţate. Reprezentarea grafică prezintă o serie de avantaje:
1. Matricea ADL permite precizarea strategiilor generice (fig.) asociate fiecărei situaţii,
distingându-se patru politici majore: dezvoltarea naturală, dezvoltarea selectivă, reorientarea şi
abandonul.
Page 18 of 69
Fig. Strategiile generice în matrice ADL
2. Matricea ADL facilitează stabilirea unei legături directe între conţinutul strategiei şi
situaţia financiară a firmei (fig.), identificând patru cazuri tipice pentru conţinutul deciziei
strategice în funcţie de echilibrul financiar.
3.
Fig. Relaţia demers strategic / situaţia financiară în matricea ADL
Lansare Creştere Maturitate Îmbătrânire
Dominant I III
Rentabilitate mare Rentabilitate mare
+
Puternic + +
Nevoi mari pentru Nevoi scăzute pentru
Risc concurenţial
investiţii investiţii
Rentabilitate
AUTOFINANŢARE EXCEDENT DE
LICHIDITĂŢI
Favorabil
II IV
Rentabilitate scăzută Rentabilitate scăzută
Defavorabil + +
Nevoi mari pentru Nevoi scăzute pentru
investiţii investiţii _
DEFICIT DE AUTOFINANŢARE
+
Marginal LICHIDITĂŢI
+ Nevoi financiare
+ Risc sectorial _
DAS = domeniu de activitate ( afaceri ) strategic
DAS-urile din cadranul I reprezintă afacerile favorabile pentru întreprindere cu o rentabilitate
ridicată şi risc concurenţial scăzut mai ales datorită poziţiei dominante şi a perioadei de debut a
activităţii în sector. Afacerile au mari nevoi financiare care nu totdeauna se pot obţine prin
autofinanţare.
DAS-urile din cadranul II se confruntă cu riscuri concurenţiale sectoriale mari, au rentabilitate
scăzută şi necesită investiţii importante.
Page 19 of 69
DAS-urile din cadranul III degajă un excedent de lichidităţi datorită poziţiei dominante a
întreprinderii şi a perioadei în care se găseşte sectorul industrial. Nevoile financiare sunt reduse,
riscul sectorial şi concurenţial deasemenea reduse.
Majoritatea DAS-urilor din cadranul IV vor fi reorientate sau abandonate, nu mai au o
rentabilitate satisfăcătoare şi se confruntă cu un risc concurenţial ridicat datorită poziţiei marginale
pe care o ocupă întreprinderea în sectorul respectiv.
3.2.3. Modelul McKinsey

Matricea a fost elaborată de firma de consultanţă Mc Kinsey la comanda concernului General
Motors şi este un instrument de analiză multicriterială care conduce la o reprezentare în două
direcţii:
• atracţia pieţei pe termen mediu / valoarea sectorului (diagnostic extern) şi
• forţa competitivă sau poziţia concurenţială (diagnostic intern).
Demersul specific metodei cuprinde următoarele etape:
1. Definirea criteriilor de evaluare a atracţiei pieţei şi a poziţiei concurenţiale.
2. Clasificarea criteriilor prin acordarea unor ponderi de importanţă; totalul ponderilor
acordate criteriilor definite pentru fiecare direcţie de reprezentare trebuie să fie egal cu 1.
3. Evaluarea fiecărui domeniu de activitate strategică a întreprinderii în raport de criteriile
stabilite pe o scară de la 1 (atracţie redusă respectiv forţă slabă) la 5 (atracţie mare respectiv forţă
puternică).
4. Calculul valorii ponderate totale pentru atracţia pieţei şi pentru forţa competitivă, valori
specifice pentru fiecare domeniu de activitate strategică.
5. Localizarea pe grila Mc Kinsey a fiecărui DAS analizat; în reprezentarea la scară se va
schematiza prin mărimea suprafeţei cercului procentajul din cifra de afaceri, iar prin suprafaţa albă
din cerc mărimea părţii de piaţă.
6. Analiza rezultatelor în funcţie de poziţia fiecărui domeniu de activitate strategică în
matricea Mc Kinsey.
Decizii strategice pe baza matricei McKinsey
Atractivitatea sectorului se fundamentează pe o serie de variabile:

• rata de creştere,
• dimensiunea sectorului,
• variabilele de preţ,
• rentabilitatea,
• solvabilitatea clientelei,
• climatul social,
• bariere legale, diferenţierea produselor.
Page 20 of 69
Poziţia concurenţială se evaluează cu ajutorul unor factori cheie variaţi, şi anume:

• calitatea personalului, a produselor,
• eficienţa muncii,
• cota de piaţă,
• capacitatea de producţie,
• imaginea,
• gama de produse,
• valoarea adăugată.
Atât poziţia concurenţială, cât şi valoarea sectorului sunt apreciate pe trei niveluri: puternic,
mediu şi slab.
INVESTIȚII ȘI DEZVOLTARE – realizarea de investiții importante pentru protejarea
poziției concurențiale (mărirea capacității de producție, cercetare-dezvoltare, rețea de distribuție,
etc.)
DEZVOLTARE SELECTIVĂ – dezvoltare pe segmentele cu raport favorabil “risc-
rentabilitate”, retragere în situația în care nu sunt astfel de segmente.
RECOLTARE/DEZINVESTIRE – practicare de marje ridicate de profit chiar cu riscul
diminuarii cotei de piață, vânzare de mijloace fixe devenite excedentare (diminuarea capacității de
producție).
Page 21 of 69
CAPITOLUL IV ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE ȘI MATERIALE
4.1. Analiza resurselor umane în cadrul firmei

4.1.1. Analiza cantitativă a forţei de muncă
Forţa de muncă, alături de mijloacele fixe şi de obiectele muncii, de calitatea conducerii,

alături de pământ sau de terenul agricol, participă direct la realizarea procesului de producţie.
La nivel microeconomic (întreprinderea) problemele pe care le ridică gestiunea resurselor
umane pot fi sintetizate astfel:
1-analiza modului de realizare a asigurării cu forţă de muncă din punct de vedere cantitativ
şi calitativ;
2-analiza modului de utilizare (exclusiv sau intensiv) a resurselor de forţe de muncă;
3-analiza eficienţei utilizării forţei de muncă.
Asigurarea cu forță de muncă

Asigurarea cantitativă
Analiza cantitativă a forţei de muncă se realizează în dinamică printr-un ansamblu de indicatori
specifici cum ar fi :
1) - Numărul de salariaţi la un moment dat;
2) - Numărul mediu de salariaţi;
3) - Numărul maxim admisibil de personal
4) - Numărul mediu de personal:
5) – Economia (depășirea) relativă de salariați.
asemenea indicator este trecut în bugetul de venituri şi cheltuieli al întreprinderii.
Structura forței de muncă
Analiza economico-financiară presupune împărţirea forţei de muncă dintr-o întreprindere după
ocupaţia acesteia.
Indicatorii structurii forței de muncă:
✓ Pe profesii;
✓ Pe vârstă;
✓ După sex;
✓ După vechimea în muncă;
✓ Alte criterii.
Circulația și fluctuația forței de muncă
Indicatorii privind utilizarea extensivă a forței de muncă:
- fondul de timp calendaristic;
- fondul de timp maxim disponibil;
- timpul efectiv lucrat;
- timpul neutilizat
Indicatorii privind utilizarea intensivă a forței de muncă:
- productivitatea medie anuală pe un salariat;
- productivitatea medie anuală pe un muncitor;
- productivitatea medie zilnică pe un muncitor;
- productivitatea medie orară pe un muncitor.
-
4.1.2. Analiza dinamicii forţei de muncă pe total şi pe categorii
Analiza dinamicii forţei de muncă se realizează cu ajutorul abaterilor absolute şi cu ajutorul
indicilor cu bază fixă şi cu bază în lanţ. Pentru a aprecia cât mai corect evoluţia în dinamică a forţei
de muncă trebuie să analizăm corelaţia dintre indicele de creştere a forţei de muncă (referitor la
Page 22 of 69
numărul mediu de personal) şi indicii valorici ai principalilor indicatori, cum ar fi: cifra de afaceri,
valoarea adăugată, producţia exerciţiului.
Se apreciază că resursa umană are o evoluţie favorabilă din punct de vedere al utilizării,
dacă indicele numărului mediu de personal este mai mic decît indicii cifrei de afaceri, a valorii
adăugate sau a producţiei exerciţiului.
4.1.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă

Creşterea performanţei economico-financiare a oricărei întreprinderi este strâns legată de
stabilitatea resurselor umane. Fluctuaţiile de personal (intrări şi ieşiri de personal) perturbă orice
activitate economică care se regăseşte în nivelul presupuşilor indicatori economico-financiari.
Sunt însă situaţii în care întreprinderea angajează personal (prin extinderea activităţii sau
prin modificarea structurii acesteia) sau disponibilizează personal ca urmare a restrângerii
activităţii sau ca urmare a pensionării. Din aceste considerente se poate spune că în cazul oricărei
întreprinderi există o mişcare de personal (intrări şi ieşiri).
Mişcarea de personal se caracterizează cu ajutorul unui sistem de indicatori :
1) - Indicatori ai mobilităţii forţei de muncă:
a)-indicatori ai circulaţiei forţei de muncă:
-coeficientul mediu al intrărilor de personal;
-coeficientul mediu al ieşirilor de personal;
-coeficientul mediu al mişcării totale.
b)-indicatori ai fluctuaţiei forţei de muncă.
2) - Indicatori ai stabilităţii forţei de muncă.
Între circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă există o distincţie clară :
CIRCULAŢIA = reprezintă mişcarea personalului unei întreprinderi în cursul unei
perioade, atât din punct de vedere al intrărilor, cât şi din punct de vedere al ieşirilor
din cauze normale : transfer, boală, pensionare, deces, invaliditate
FLUCTUAŢIA = reprezintă un fenomen anormal care se referă la ieşirile forţei de muncă
din întreprindere fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau prin desfacerea
contractului de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor contractului de muncă
COEFICIENTUL INTRĂRILOR DE PERSONAL (Ci):
I
Ci = , unde:
Np
I = intrări
Np = număr mediu de personal
COEFICIENTUL IEŞIRILOR DE PERSONAL (Ce):
E
Ce = , unde:
Np
E = ieşiri
COEFICIENTUL MIŞCĂRILOR TOTALE (Cm):

I+E
Cm = , unde:
Np
I + E = intrări + ieşiri
OEFICIENTUL FLUCTUAŢIEI DE PERSONAL (Cf):

En
Cf = , unde:
Np
Page 23 of 69
En = total ieşiri de personal din motive nejustificate

Cauzele care pot genera fluctuaţii se împart în 3 mari categorii şi anume :

a) - cauze legate de desfăşurarea activităţii întreprinderii;
b) - cauze legate de lipsa de protecţie socială;
c) - cauze legate de personal.
Pentru limitarea tendinţei de fluctuaţie şi prin evitarea influenţei nefavorabile a fluctuaţiei
se creează premisele unei stabilităţi a forţei de muncă. Analiza stabilităţii forţei de muncă
presupune calcularea unor indicatori specifici cum ar fi :
Vechimea în aceeaşi unitate = se calculează după relaţia :
Vt =
 t , unde:
T
t = vechimea exprimată în ani a întregului personal din unitatea respectivă;
T = vechimea totală exprimată în ani a fiecărui lucrător.
4.1.4. Analiza calificării forţei de muncă

Forţa de muncă (resursa umană) se analizează în dinamică atât din punct de vedere al
volumului, din punct de vedere structural, dar şi din punct de vedere al calificării acesteia.
Analiza personalului din punct de vedere calitativ are în vedere următoarele obiective :
a) - analiza structurală a personalului pe grade de pregătire profesională;
b) - analiza structurală a muncitorilor pe categorii de calificare.
Indicatorii specifici analizei calitative a forţei de muncă sunt :
1) - Coeficientul mediu de calificare ( K m) :
Km =
 Ni  Ki , unde:
 Ni
Ni = numărul de muncitori pe categorii de calificare
Ki = categoria de calificare
În cazul muncitorilor, aceste categorii variază de la 1 la 7.
2) - Coeficientul mediu de complexitate a lucrătorilor ( Kt ):
Kt =
Vli  Ki , unde:
Vli
Vli = volumul de lucrări: exprimat în zile/om, ore/om, norme/om;
Ki = categoria de complexitate a lucrării (de la 1 la 7).
Analiza calificării forţei de muncă trebuie aprofundată prin compararea coeficientului mediu al
calificării ( Km ) cu coeficientul mediu al complexităţii lucrărilor respective ( Kt ).
Se pot întâlni următoarele situaţii :
a) K m K t
Existenţa unei asemenea relaţii pune în evidenţă faptul că întreprinderea are un personal
muncitor mult mai calificat decât necesită volumul de activitate al întreprinderii. Aceasta
înseamnă că pentru lucrări de o complexitate mai redusă, se foloseşte un personal mult mai
calificat decât ar fi necesar.
Page 24 of 69
Deci efortul făcut cu angajarea şi calificarea personalului nu se justifică, ceea ce înseamnă că

resursa de muncă din întreprindere nu este suficient de bine valorificată (utilizată).
b) K m K t
Existenţa unei asemenea relaţii scoate în evidenţă faptul că pentru lucrări ce
necesită o anumită pregătire este folosită forţa de muncă mai puţin calificată.
Aceasta ar putea să însemne lucrări de proastă calitate, cu implicaţii asupra
indicatorilor financiari fundamentali. Nu înseamnă că forţa de muncă este utilizată
eficient.
c) K m K t
Este situaţia ideală, ceea ce înseamnă că resursa umană este folosită la întreaga
capacitate şi calificare a ei.
Asemenea corelaţii se analizează în dinamică pentru a pune în evidenţă tendinţa.
4.1.5. Analiza utilizării timpului de muncă

Forţa de muncă la nivelul oricărui agent economic are o utilizare extensivă şi o utilizare
intensivă. În ceea ce priveşte utilizarea extensivă, aceasta urmăreşte modul de folosire a timpului
de muncă. În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a forţei de muncă, se calculează şi se analizează
doi indicatori sintetici fundamentali :
1 - productivitatea muncii (eficienţa cu care este utilizată forţa de muncă);
2 - profitul pe salariat, ca efect economic final privind utilizarea forţei de muncă.
4.1.6. Influenţa timpului de muncă asupra principalilor indicatori economico-financiari

Utilizarea timpului de muncă (utilizarea extensivă) la nivelul unei întreprinderi
influenţează în final o serie de indicatori economico-financiari fundamentali şi anume:
1) - asupra valorii producţiei obţinute destinate vânzării, determinat de faptul că producţia
destinată vânzării este rezultanta timpului total de muncă exprimat în ore şi productivitatea medie
orară a muncii;
2) - influenţează valoarea producţiei exerciţiului, întrucât valoarea producţiei exerciţiului
este determinată de numărul mediu de salariaţi (Ns), timpul de muncă pe un salariat şi
productivitatea medie orară a muncii (Wh), calculată pe baza producţiei exerciţiului;
3) - influenţează cifra de afaceri, întrucât timpul total de muncă este determinat de numărul
mediu de salariaţi, de timpul mediu de muncă pe un salariat şi de productivitatea medie orară a
muncii calculată prin raportarea producţiei fabricate, de cifra de afaceri ce revine la 1 leu producţie
fabricată;
4) - influenţează valoarea adăugată;
5) - influenţează profitul pe salariat.
În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a timpului de muncă se folosesc doi indicatori
sintetici fundamentali şi anume :
1) - productivitatea muncii (W);
Q
W= f = productivitatea muncii; Qf = productia obtinuta; Ns=numar de salariati
Ns
2) - profitul pe salariat.
4.2. Analiza gestiunii resurselor materiale

4.2.1. Analiza Volumului și Dinamicii Mijloacelor Fixe
Aprecierea volumului mijloacelor fixe are la bază informaţii furnizate de situaţiile
financiare corectate cu informaţii privind imobilizările de mijloace fixe care nu fac parte din
Page 25 of 69
patrimoniul întreprinderii (este vorba de mijloacele fixe împrumutate sau de mijloacele fixe pe
care le folosesc alte întreprinderi în procesul de producţie al întreprinderii analizate).
Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face pe baza informaţiilor privind valorile de intrare
medii ale mijloacelor fixe, evaluate în preţuri comparabile.
Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza mijloacelor fixe existente la
începutul anului, la care se adaugă valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se scade
valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe.
Valoarea medie se poate determina după relaţia :
Mf = S1 + I - E
Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea unui sistem de indicatori

care să permită reflectarea fluxurilor de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori
sunt:
1) Coeficientul intrărilor de mijloace fixe ( K I ):
I
KI = , unde:
Mf
I = volumul mijloacelor fixe intrate într-o perioadă de timp (1 an);
Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.
2) Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (KE) :
E
KE = , unde:
Mf
E = volumul mijloacelor fixe ieşite din întreprindere într-o perioadă de timp;
Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.
3) Coeficientul mişcării totale (KMT):
I+E
K MT = , unde:
Mf
I + E = mijloace fixe intrate + mijloace fixe ieşite;
Mf = mijloace fixe totale.
Aprecierea dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu dinamica efectelor utilizării lor
(producţia marfă fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, valoarea adăugată netă, profitul).
Spunem că dinamica mijloacelor fixe este pe un trend (o tendinţă) pozitiv, atunci când indicele de
creştere a mijloacelor fixe este inferior indicelui de creştere a efectului utilizării mijloacelor fixe:
I Mf  I CA ; I Mf  I VA ; I Mf  I VAN ; I Mf  I Qf ; I Mf  I p
4.2.2. Analiza Structurii Mijloacelor Fixe

Analiza structurii potenţialului tehnic relevă politica de investiţii, precum şi modul de
organizare şi administrare a societăţii. Se ştie că în procesul de producţie, un mijloc fix îşi transferă
o parte din valoare produselor sau activităţilor la care ia parte. De aceea, calitatea potenţialului
tehnic trebuie apreciată şi prin gradul de amortizare al acestora.
Aprecierea gradului de amortizare se realizează prin raportarea amortizării la valoarea
brută a imobilizărilor.
Amortizarea
Ga =  100 , unde Ga = gradul de amortizare
Valoareabrută a mijloacelor fixe
Analiza structurii şi stării mijloacelor fixe trebuie făcută în corelaţie cu specificul
activităţii, cu nivelul tehnic şi tehnologic practicat de întreprindere
Page 26 of 69
4.2.3. Analiza Utilizării Potenţialului Tehnic din perspectiva timpului de lucru
Analiza utilizării timpului de lucru se face pe baza indicatorului gradul de utilizare a

fondului de timp maxim disponibil (GUT).
tul
GUT = , unde:
tu max
tul = tipul efectiv lucrat al utilajului;
tu max = timpul maxim disponibil al utilajului.
Timpul maxim disponibil al utilajului rezultă din timpul total calendaristic din care se scad:
a) - timpul aferent opririlor legale;
b) - timpul aferent opririlor tehnologice;
c) - timpul aferent reparaţiilor.
Timpul efectiv nelucrat va fi analizat pe cauze şi pe termene. În general, timpul nelucrat este
determinat de:
a) - lipsa de comenzi;
b) - lipsa de materiale;
c) - lipsa de forţă de muncă calificată;
d) - defecţiuni mecanice;
e) - prelungirea timpului de reparaţii.
Utilizarea timpului de lucru al utilajelor influenţează în final, o serie de indicatori economico-

financiari, cum ar fi :
a) - valoarea cifrei de afaceri;
b) - valoarea adăugată;
c) - cheltuielile cu amortizarea la 1.000 lei producţie fabricată;
d) – profitul;
e) - eficienţa utilizării resurselor umane;
g) - eficienţa activelor de exploatare;
h) - eficienţa capitalului propriu sau a capitalului permanent .
Un alt indicator îl reprezintă randamentul utilajului (ru):

Q
ru = , unde:
Nu
Nu = numărul de utilaje;
Q = producţia fizică sau valorică obţinută.
Eficienţa dotării tehnice se analizează cu ajutorul unor modele factoriale de forma:
1) Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de producţia obţinută:
2) Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de cifra de afaceri:
Page 27 of 69
Spre deosebire de primul model, acest model face legătura dintre utilizarea eficientă a
mijloacelor fixe şi rezultatele finale ale activităţii de producţie.
3) Eficienţa mijloacelor fixe exprimată în funcţie de profitul aferent cifrei de afaceri:
Prin acest model se evidenţiază, suplimentar celorlalte modele prezentate, efectul

modificării structurii vânzărilor, al modificării costurilor şi calităţii producţiei, scoase în evidenţă
prin indicatorul profit la 1 leu cifră de afaceri (P / CA).
Aceşti factori de influenţă a eficienţei utilizării mijloacelor fixe constituie rezerve de
creştere a rentabilităţii.
4.2.4. Analiza stocurilor de materiale

STOCURILE reprezintă acea parte din activele circulante cu rol determinant, atât pentru
activitatea din domeniul comerţului, cât şi pentru activitatea din domeniul producţiei. Ele
reprezintă acele produse sau resurse materiale care asigură continuitatea activităţii (comercială sau
de producţie).
Analiza stocurilor de materii prime este necesară în cazul fiecărei întreprinderi pentru a
identifica acele oportunităţi de aprovizionare cu principalele materii prime şi materiale.
În cazul oricărei înreprinderi, activitatea de aprovizionare este o activitate dinamică,
continuă, planificarea acestei activităţi se realizează în mod raţional, corelând permanent necesarul
de resurse materiale cu celelalte activităţi ale întreprinderii.
O aprovizionare corectă şi bine fundamentată poate determina (influenţa) nu numai costul
produsului vândut, dar şi costurile activelor fixe a căror eficienţă creşte odată cu îmbunătăţirea
utilizării capacităţii de producţie. Aprovizionarea cu resurse materiale trebuie să urmărească
achiziţionarea acelor resurse în cantităţile şi structura cerută, în condiţii de eficienţă economică
sporită (costurile cele mai reduse). De aceea, se studiază structura resurselor de aprovizionare pe
principalii furnizori şi zone, precum şi gradul de dependenţă de anumiţi furnizori.
Desfăşurarea procesului de aprovizionare se realizează pe baza unor planuri sau programe,
iar desfăşurarea efectivă a aprovizionării presupune respectarea următoarelor etape:
1-asigurarea acoperirii cu contracte a necesarului de aprovizionat, contractul fiind legea
fundamentală în relaţiile de afaceri dintre parteneri;
2-realizarea programului de aprovizionare trebuie făcut pe total şi pe categorii de resurse;
3-asigurarea necesarului de producţie din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la
termenele de aprovizionare.
ANALIZA STOCURILOR DE MATERII PRIME ŞI MATERIALE
O asemenea analiză este necesară pentru a evita imobilizările financiare pe termen mediu
şi lung. În desfăşurarea oricărui proces de producţie, este necesară constituirea de stocuri de resurse
materiale. Însă aceste stocuri trebuie raţional dimensionate. Dacă nivelul lor depăşeşte un anumit
barem sau volum, ele crează serioase probleme financiare (în mod deosebit de trezorerie).
În teoria şi practica economică, se pune un accent deosebit pe prevenirea formării de stocuri
supranormative, cu cele 2 mari componente: cu mişcare lentă şi fără mişcare.
Page 28 of 69
CAPITOLUL V - ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE SI COMERCIALIZARE

PE BAZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICI
5.1. Indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare
Pe parcursul activităţii sale, o firmă include în spectrul activităţilor proprii, următoarele

activităţi de bază:
• cumpărarea de bunuri de producţie necesare activităţii productive;
• vânzarea produselor proprii;
• efectuarea diverselor plăţi.
Principalii indicatori utilizaţi sunt:
Cifra de afaceri (CA) - reprezintă suma veniturilor realizate din vânzări de bunuri, vânzări
de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rebuturile, remizele şi alte
reduceri acordate clienţilor.
Producţia marfă fabricată (Pmf) - caracterizează volumul rezultatelor activităţii
industriale şi include produsele finite, semifabricatele destinate vânzării, valoarea lucrărilor
executate pentru terţi, valoarea serviciilor prestate.
Valoarea adăugată (Va) - exprimă măsura valorii realizate din activitatea firmei,
respectiv capacitatea acesteia de a produce bogăţie.
Valoarea adăugată netă (Van) - reprezintă valoarea nou creată într-o perioadă
determinată din care se scad amortizările.
Producţia exerciţiului sau producţia globală (Pg) - reprezintă volumul total al activităţii
productive într-o perioadă determinată. Cuprinde producţia vândută, diferenţele de producţie
stocată şi producţia realizată în scopuri proprii şi capitalizată.
Într-un interval de timp dat, între indicatorii valorici menţionaţi, trebuie să existe anumite
corelaţii, normale din punct de vedere economic şi care, dacă sunt respectate, asigură bunul mers
al procesului economic.
Astfel, se consideră ca fiind normale, următoarele situaţii:
a. I CA  I Pmf
b. I Pmf  I Pg
c. I Va  I Pg
Pe baza acestor indicatori, analiza poate fi completată pe baza rapoartelor statice şi a celor
dinamice. Principalele tipuri de rapoarte dinamice sunt:
I
1. CA
I Pmf
I Pmf
2.
I Pg
I Va
3.
I Pg
Situaţia se consideră favorabilă când valorile rapoartelor sunt ≥ 1.
5.2 Analiza calităţii produselor şi serviciilor

Eforturile continue ale firmelor de a-şi spori eficienţa au dus la o abordare din punct de
vedere financiar a problemelor legate de calitatea produselor şi serviciilor.
Page 29 of 69
Pentru a avea succes, o întreprindere trebuie să aducă pe piaţă produse sau servicii care au
o necesitate, o utilitate sau un scop bine definit, satisfac aşteptările clientului, sunt produse în
conformitate cu standardele şi specificaţiile aplicabile şi sunt furnizate la un cost ce va da
posibilitatea firmei să obţină un anumit profit.
Modalităţile de caracterizare a calităţii produselor şi serviciilor sunt următoarele:
a) Parametrul echivalenţei tehnice.
b) Parametrul de exploatare.
c) Parametrul calităţii medii
d) Procedeul preţului mediu
e) Alte procedee:
- dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor, folosind ca indicator ponderea produselor
refuzate din totalul produselor;
- dinamica reclamaţiilor din partea beneficiarilor, folosindu-se numărul de reclamaţii,
valoarea produselor reclamate, numărul de reclamaţii la 1000 livrări;
- indicatorii tehnico-economici specifici fiecărei ramuri (viteza de lucru, puterea
maşinilor, consumul de materii prime în procesul de exploatare).
5.3. Analiza ritmicităţii activităţii de producţie

Asigurarea ritmicităţii procesului de producţie are consecinţe pozitive asupra tuturor
indicatorilor cantitativi şi calitativi ce caracterizează activitatea economico-financiară a unităţilor.
Analiza ritmicităţii are menirea să precizeze cauzele nerespectării ritmicităţii, consecinţele
economice ale acesteia şi stabilirea programelor care să contribuie la reglarea ritmicităţii.
Caracterizarea ritmicităţii fabricării producţiei, se poate realiza prin folosirea mai multor
procedee:
- indicele de realizare a programului pe diviziuni de timp;
- coeficientul de ritmicitate;
- coeficientul de aritmicitate;
- coeficientul de variaţie.
Page 30 of 69
Capitolul VI - ANALIZA CIFREI DE AFACERI ȘI A VALORII ADĂUGATE

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor realizate din operaţiuni comerciale
efectuate de o firmă într-o perioadă de timp. În cifra de afaceri nu se includ veniturile financiare
şi extraordinare.
În determinarea cifrei de afaceri se iau în considerare vânzările de bunuri, contravaloarea
lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, alte venituri.
Se poate spune că cifra de afaceri poate fi caracterizată de o serie de indicatori:
• Cifra de afaceri totală (CAt) reprezinta suma tuturor veniturilor din bunurile livrate,
a serviciilor prestate sau a lucrarilor executate, mai putin rabaturile si alte reduceri
care se pot acorda clientilor. Mai pe scurt, cifra de afaceri reprezinta volumul total
de vanzari al unei firme pe o anumita perioada de timp.
• Cifra de afaceri medie ( CA ) reprezinta o reflectie a incasarilor pe unitate de produs
sau serviciu
• Cifra de afaceri marginală (CAmg) reprezinta cresterea sau scaderea vanzarilor
generate de un anumit serviciu sau produs. Surplusul care provine din incasarile
unui anumit produs este definit ca cifra de afaceri marginala.
• Cifra de afaceri minimă (CAmin) se refera la nivelul incasarilor la care se asigura
acoperirea cheltuielilor, mai precis momentul din care firma incepe sa obtina profit.
6.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

În analiza evoluţiei cifrei de afaceri se utilizează mărimile de dinamică (indici, ritmuri de
creştere). Indicii caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la modul general, iar mărimile relative
arată procentul de creştere a cifrei de afaceri faţă de anumite criterii. Modalităţile de analiză
structurală sunt:
• mărimile relative de structură se utilizează pentru determinarea ponderii deţinute de
diferite elemente (produse, mărfuri, servicii, activităţi, secţii etc) în totalul cifrei de afaceri
CAi
g= 100
 CA
CAi - cifra de afaceri pe elemente componente (de exemplu vânzări de mărfuri);
ΣCA - cifra de afaceri totală.
• indicele Herfindhal (H)
𝑛
𝐻 = ∑ 𝑔𝑖 2
𝑖=1
gi - ponderea produsului „i” în cifra de afaceri
n – numărul produselor
1
În cazul indicelui Herfindhal, limitele de variație sunt incluse în intervalul [𝑛 , 1]
1
Apropierea de 𝑛 arată o distribuție egală a fenomenului între componentele sale; apropierea de
1 presupune un grad ridicat de concentrare a fenomenului.
6.2. ANALIZA FACTORIALĂ A CIFREI DE AFACERI

Scopul analizei factoriale este acela de a determina factorii direcţi şi indirecţi care
influenţează variaţia cifrei de afaceri. Cifra de afaceri fiind un indicator valoric ce reprezintă
efectul, în analiza factorială se vor depista factorii care influenţează pozitiv şi în sens favorabil şi
factorii care influenţează negativ şi în sens nefavorabil variaţia cifrei de afaceri. Analiza factorială
Page 31 of 69
a cifrei de afaceri urmăreşte identificarea şi cuantificarea factorilor care o influenţează în vederea

elaborării măsurilor care duc la corectarea aspectelor negative apărute în activitatea firmei.
Există un număr mare de modele de analiză factorială a cifrei de afaceri:
a) analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu numărul de salariaţi, productivitatea muncii
şi gradul de valorificare a producţiei.
Relaţia de calcul este următoarea:
Q CA
CA = N ´ f ´ ,
Ns Qf
unde:
N s = numărul mediu de salariaţi;
Qf
= productivitatea muncii;
Ns
CA
= gradul de valorificare a producţiei fabricate.
Qf
Schema factorială corespunzătoare este:
∆CA
Ns Qf CA
Ns Qf
Determinarea acţiunii factorilor: D Ca = Ca1 – Ca0

Din care:
Qf CA Qf CA Qf CA
Ns0 Qf0 Ns0 Qf0
(
1. DCA(Ns) = Ns1 ´ 0 ´ 0 - Ns0 ´ 0 ´ 0 = Ns1 - Ns0 ´ 0 ´ 0 , ) Ns0 Qf0
Qf CA Qf CA æ Qf Qf ö CA
2. DCA(Qf / Ns) = Ns1 ´ 1 ´ 0 - Ns1 ´ 0 ´ 0 = Ns1 ´ ç 1 - 0 ÷ ´ 0 ,
Ns1 Qf0 Ns0 Qf0 è Ns1 Ns0 ø Qf0
Qf CA Qf CA Qf æ CA CA ö
3. DCA(CA / Qf ) = Ns1 ´ 1 ´ 1 - Ns1 ´ 1 ´ 0 = Ns1 ´ 1 ´ ç 1 - 0 ÷ .
Ns1 Qf1 Ns1 Qf0 Ns1 è Qf1 Qf0 ø
Se verifică dacă este respectată corelaţia:
D Ca = D Ca(Ns) + D Ca(Qf/Ns) + D Ca(Ca/Qf)
Se observă că, orice modificare a unuia din cei trei factori cu acţiune directă exercită o influenţă
în acelaşi sens şi asupra CA. În anumite perioade, dacă indicele producţiei obţinute destinate
livrării (IQf) devansează indicele de creştere a numărului de personal (I Ns)), IQf > INs,
productivitatea muncii va înregistra o creştere care se va reflecta favorabil şi asupra CA.
Dacă ritmul de creştere a CA este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute
destinate livrării (ICa > IQf ), gradul de valorificare a producţiei marfă creşte, determinând şi o
creştere a CA.
În anumite perioade este posibil ca gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate să
înregistreze şi valori supraunitare, în situaţia în care întreprinderea vinde şi din producţia stocată
a anilor anteriori.
b) Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea de mărfuri.
Page 32 of 69
Se utilizează o serie de indicatori, unul dintre ei fiind gradul de utilizare a capacităţii de

producţie (Gp):
Pmf
Gp = ×100
Kp
Pmf = Producţia marfă fabricată
Kp = Capacitatea de producţie
c) Model factorial de analiză a cifrei de afaceri atunci când luăm în calcul şi influenţa
numărului mediu de personal operativ (angajaţi direct productivi)
N Q CA
CA = N s ´ op ´ f ´
N s N op Q f
Model factorial de analiză a cifrei de afaceri dat de relaţia:
CA = Ns ´ Nz ´ Nh ´Wh
unde: Ns = numărul mediu de salariaţi;
Nz = numărul mediu de zile lucrate într-un an de un salariat;
Nh = numărul mediu de ore lucrate într-o zi de un salariat;
Wh = productivitatea orară.
Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă, atât din punct de vedere
cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.
T = Ns ´ Nz ´ Nh , T = fondul de timp de muncă al întreprinderii exprimat în ore
t = Nz ´ Nh , t = timpul mediu de muncă al unui salariat;
Wz = Nh ´Wh , Wz = productivitatea medie zilnică pe un salariat;
Wa = N z ´Wz , Wa = productivitatea anuală pe un salariat.
d) Modele de analiză care exprimă corelaţia dintre potenţialul tehnic şi cifra de afaceri
- analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu numărul de salariaţi, productivitatea muncii şi gradul de
valorificare a producţiei.
Pmf CA
Relaţia de calcul este următoarea: CA = Ns × ×
Ns Pmf
Ns = numărul mediu de salariaţi;
Pmf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe;
Pmf
Ns = productivitatea muncii;
CA
= gradul de valorificare a producţiei fabricate.
Qf
Page 33 of 69
Mf Mf , Qf CA
CA = Ns    
Ns Mf Mf , Qf
Mf ,
= ponderea mijloacelor fixe direct productive în total mijloace fixe;
Mf
,
Mf = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive.
e) Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi gradul de asigurare a resurselor
umane (forţa de muncă) cu activele circulante (stocuri de materii prime)
St CA
CA = Ns ´ ´ , unde St= stocuri;
Ns St
St
= volumul stocurilor ce revin în medie pe un salariat
Ns
CA
= viteza de rotaţie a stocurilor;
St
CA
= viteza de circulaţie a activelor circulante.
Ac
6.3. Efectele modificarii cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari

1) Influenţează profitul brut:
Pb
Pb = CA 
CA
2) Influenţează cheltuielile salariale:

Chs
Chs = CA 
CA
3) Influenţează rata rentabilităţii economice:

Pb
CA 
Pb CA  100
Re =  100 =
Activetotale At
4) Influenţează viteza medie de rotaţie a activelor circulante:

Ac
Vr =  T , unde: T = perioada de analiză (1 an, 1 trimestru, 1 lună)
CA
5) Influenţează eficienţa muncii

Pb
CA 
Pb CA
Em = =
Ns Ns
6) Influenţează suma cheltuielilor totale:

C
C = CA 
CA
Page 34 of 69
6.4. Analiza valorii adăugate

Valoarea adăugată reprezină unul dintre cei mai importanţi indicatori ce reflectă
performanţele unei firme şi exprimă dimensiunea valorii realizate în activitatea firmei, respectiv
plusul de valoare (de bogăţie), ca urmare a utilizării eficiente a potenţialului de care dispune
aceasta, peste valoarea consumurilor provenite de la terţi.
Analiza structurii şi dinamicii valorii adăugate.
Analiza structurală a cifrei de afaceri se poate realiza cu ajutorul metodei balanţiere,
informaţiile necesare putând fi structurate astfel:
1. cheltuieli cu salariile personalului;
2. cheltuieli privind asigurările şi protecţie socială;
3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3)
4. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;
5. cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit);
6. cheltuieli privind dobânzile;
7. rezultatul exploatării recalculat (exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile şi rezultatul
din alte operaţiuni decât cifra de afaceri);
8. valoarea adăugată (3 + 4 + 5 + 6 + 7).
Ratele valorii adăugate pot fi enunţate astfel ratele de remunerare ale valorii adăugate
(ratele de structură) servesc la efectuarea de comparaţii între sectoare şi între perioade şi se
determină prin raportarea fiecărui element la totalul valorii adăugate.
Page 35 of 69
CAPITOLUL VII - ANALIZA CHELTUIELILOR
7.1. Concepte şi abordare sistemică

În literatura de specialitate se întâlnesc deseori două noţiuni oarecum asemănătoare:
noţiunea de cheltuială şi noţiunea de cost. Ele însă nu sunt similare. Prin CHELTUIALĂ se
înţelege plata factorilor de producţie cu care se aprovizionează întreprinderea. Aceşti factori nu se
consumă în întregime în decursul unui ciclu de producţie, rămânând sub formă de stocuri.
COSTUL DE PRODUCŢIE înseamnă însă cheltuieli corespunzătoare factorilor efectivi
consumaţi. Între cheltuieli şi costuri există egalitate numai atunci când în procesul de producţie se
consumă în întregime toţi factorii cu care s-a aprovizionat întreprinderea.
Cheltuielile de producţie se împart după o serie de criterii, cum ar fi:
1) După natura lor (după tipul de activitate) :
a) cheltuieli de exploatare;
b) cheltuieli financiare;
c) cheltuieli extraordinare.
O primă analiză structurală a cheltuielilor se face astfel :
Ch = Ch e + Ch f + Ch ex unde:
Ch = cheltuieli totale;
Ch e = cheltuieli de exploatare;
Ch f = cheltuieli financiare;
Ch ex = cheltuieli excepţionale.
Corespunzător cheltuielilor, există veniturile:
V = Ve + Vf + Vex unde:
V = venituri totale;
Ve = venituri de exploatare;
Vf = venituri financiare;
Vex = venituri excepţionale.
2) După comportamentul lor faţă de volumul producţiei :
a) cheltuieli variabile = acele elemente de cheltuieli care se modifică odată cu variaţia
volumului de activitate (de producţie).
Exemple: a) cheltuieli cu materiile prime şi materialele;
b) cheltuieli cu salariile personalului direct productiv;
c) cheltuieli cu serviciile şi lucrările prestate de terţi.
b) cheltuieli fixe = acele cheltuieli care nu se modifică odată cu variaţia volumului de
activitate.
Exemple: a) amortizarea mijloacelor fixe;
b) cheltuielile generale ale întreprinderii;
c) cheltuielile comune ale întreprinderii.
C = Cv + Cf unde:
C = cheltuieli totale;
Cv = cheltuieli variabile;
Cf = cheltuieli fixe.
Clasificarea cheltuielilor în variabile şi fixe poate fi făcută pe intervale scurte de timp. Pe
intervale lungi de timp toate cheltuielile sunt variabile.
3) După modul de identificare şi repartizare pe produs :
a) cheltuieli directe = determinate de consumul de factori care se regăsesc în produsul respectiv;
b) cheltuieli indirecte = concură la desfăşurarea procesului de producţie; se pot individualiza pe
produs numai în baza unor chei de repartiţie.
Cheltuielile indirecte sunt alcătuite din cheltuieli comune şi cheltuieli generale, conform relaţiei:
Page 36 of 69
Cheltuieli indirecte = Cheltuieli comune + Cheltuieli generale

4) După conţinutul lor:
a) cheltuieli materiale;
b) cheltuieli cu personalul (cu forţa de muncă)
Aceste cheltuieli deţin, în majoritatea ramurilor de producţie, cea mai mare pondere în
totalul cheltuielilor de exploatare (peste 65%). Ponderea dominantă o reprezintă cheltuielile cu
materiile prime şi cu materialele. În categoria cheltuielilor cu personalul sunt incluse toate
cheltuielile referitoare la salariile personalului, la contribuţiile pentru asigurări sociale de sănătate
şi cheltuieli privind protecţia socială.
7.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale

VENITURILE TOTALE ale întreprinderii rezultă din însumarea veniturilor pe cele 3 tipuri mari
de activităţi: exploatare (activitatea de bază), financiare (rezultate din relaţiile cu partenerii de
afaceri) şi excepţionale (extraordinare).
1. VENITURILE DIN EXPLOATARE includ:
a) venituri din vânzarea produselor, mărfurilor şi executarea lucrărilor şi serviciilor;
b) venituri din producţia stocată;
c) venituri din producţia de imobilizări;
d) alte venituri din exploatare.
Veniturile din exploatare poartă denumirea de cifră de afaceri a întreprinderii.
CIFRA DE AFACERI este un indicator sintetic fundamental în analiza managementului
întreprinderii. În general, din punct de vedere structural, cifra de afaceri rezultă şi se analizează
după modelul:
CA = Vm + Pv, unde:
Vm = vânzări de mărfuri, prestări de servicii;
Pv = producţia vîndută.
Dacă întreprinderea are ca obiect de activitate numai producţia, atunci:
CA = Pv, iar Pv = Q x p, unde:
Q = producţia fizică vândută;
p = preţul de vânzare pe unitatea de produs.
2. VENITURILE FINANCIARE rezultă din:
a) venituri din dobânzi încasate;
b) venituri din titluri de plasament;
c) venituri din diferenţe de curs valutar;
d) venituri din participaţii;
e) venituri din provizioane privind activitatea de exploatare.
3. VENITURILE EXTRAORDINARE rezultă din:
a) venituri din operaţiuni de gestiune determinate de operaţii extraordinare privind
activitatea de exploatare;
b) venituri din operaţiuni de capital, care provin din preţul de vânzarea al activelor
imobilizate cedate, precum şi din subvenţiile pentru investiţii virate la venituri.
1. CHELTUIELILE DE EXPLOATARE sunt acele cheltuielile care se referă la:
a) cheltuieli cu materiile prime şi materiale;
b) cheltuieli cu personalul;
c) cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
d) cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi;
e) cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate.
2. CHELTUIELILE FINANCIARE includ:
a) dobânzile plătite de întreprindere pentru împrumuturile efectuate;
b) pierderile din vânzarea valorilor mobiliare;
Page 37 of 69
c) diferenţe nefavorabile de curs valutar;

d) cheltuieli privind titlurile de plasament;
e) alte cheltuieli financiare.
3. CHELTUIELILE EXTRAORDINARE sunt cele legate de producerea veniturilor
extraordinare:
a) cheltuieli legate de operaţiunile de gestiune;
b) cheltuieli legate de operaţiunile de capital.
Aceste cheltuieli sunt analizate din punct de vedere structural, pentru a vedea care sunt
elemente de cheltuieli neeconomicoase. Eficienţa economică a cheltuielilor se realizează prin
calcularea şi analiza unor indicatori specifici, cum ar fi:
a) pe total întreprindere: cheltuieli la 1.000 lei venituri (Ch x 1.000 / V = Rata de eficienţă a
cheltuielilor):
Ch
 1000 =
 q  c  1000 ;
V q p
b) pe tipuri de activităţi:
Che
 1000 , unde: Ch e = cheltuieli de exploatare;
Ve
Ve = venituri din exploatare.
Ch f
 1000 , unde: Ch f = cheltuieli financiare;
V f
Vf = venituri financiare.
Ch ex
 1000 , unde: Ch ex = cheltuieli extraordinare;
V ex
V ex = venituri extraordinare.
7.3. Analiza eficienţei economice a cheltuielilor de exploatare

Eficienţa economică a cheltuielile de exploatare se analizează raportând volumul
cheltuielilor la volumul veniturilor.
Ch ei
Ch e
 si 
V ei
 1000
 1000 = , unde:
Ve 100
Ch e
 1000 = rata cheltuielilor de exploatare;
Ve
si = ponderea veniturilor pe tipuri de venituri din activitatea de exploatare;
Ch ei = eficienţa economică a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de activităţi de
exploatare.
Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri sau la 1.000 lei venituri influenţează următorii
indicatori economico-financiari:
1. profitul aferent cifrei de afaceri sau aferent veniturilor;
2. eficienţa activelor din activitatea de explaoatare;
3. eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
4. eficienţa utilizării capitalului;
5. eficienţa muncii pe baza indicatorului profit brut pe un salariat.
Page 38 of 69
7.4. Analiza cheltuielilor variabile

Cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri sunt definite ca parte a cheltuielilor de
producţie care se modifică în funcţie de volumul fizic al producţiei sau volumul de activităţi.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile se determină cu ajutorul modelului :
Ch v =
Ch v
 1000 =
 qv  cv  1000 , unde:
CA  qv  p
cv = cheltuieli variabile la o unitate de produs;
p = preţul pe o unitate de produs.
Schema factorială este următoarea:
∆Ch v
∆Ch v (si) ∆Ch v (cv) ∆Ch v (p)
7.5. Analiza eficienţei cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe sau convenţional-constante se apreciază în raport cu comportamentul pe
care îl au faţă de variaţia volumului fizic al producţiei. În categoria cheltuielilor fixe, în general,
intră următoarele elemente:
a) cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe;
b) cheltuieli cu abonamentele telefonice, radio, TV;
c) prime de asigurare;
d) impozite şi taxe legale.
Analiza factorială a cheltuielilor fixe
Eficienţa cheltuielilor fixe se apreciază cu ajutorul indicatorului cheltuieli fixe la 1.000 lei
venituri din exploatare sau cheltuieli fixe la 1.000 lei CA.
Ch f
Ch f  1000 / CA =  1000
 qv  p
Modificarea cheltuielilor fixe la 1.000 lei CA influenţează o serie de indicatori
economico-financiari esenţiali :
1) cifra de afaceri;
2) eficienţa activelor din exploatare;
3) eficienţa mijloacelor fixe;
4) eficienţa activelor circulante;
5) eficienţa capitalurilor;
6) eficienţa muncii exprimată prin profitul pe salariat.
7.6. Analiza cheltuielilor materiale

Cheltuielile materiale, de cele mai multe ori, deţin ponderea cea mai mare în structura
cheltuielilor de producţie. Ele sunt date de volumul resurselor materiale consumate şi de preţul
acestora. Volumul resurselor materiale consumate este dependent de consumurile specifice, adică
de cantitatea din resursa materială necesară şi consumată pentru realizarea unei unităţi de produs.
Diminuarea cheltuielilor materiale se realizează în principal, prin diminuarea consumurilor
specifice, iar acestea din urmă numai prin introducerea unor tehnologii performante. Analiza
Page 39 of 69
factorială a cheltuielilor materiale se realizează cu ajutorul indicatorului de eficienţă economică a

cheltuielilor, cheltuieli materiale la 1.000 lei/CA. Analiza factorială a cheltuielilor materiale se
determină astfel:
Ch mat  1000 / CA =
 qv  cm  1000 , unde:
 qv  p
cm= cheltuieli materiale la o unitate de produs
7.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea

Cheltuielile cu amortizarea, ca parte componentă a cheltuielilor materiale, au un caracter
convenţional-constant şi sunt condiţionate de dinamica volumului producţiei ca efect al creşterii
gradului de utilizare al mijloacelor fixe. Amortizarea, ca expresie fizică a uzurii, influenţează atât
cheltuielile materiale, cât şi costurile de producţie ale întreprinderii. Modelul factorial de analiză
este dat de raportarea acestora la cifra de afaceri sau la veniturile întreprinderii:
A A
Ch a  1000 / CA =  1000 sau Ch a =  1000
CA  qv  p
Schema factorială este:
Ch a 1000 / CA
qv p A
7.8. Analiza cheltuielilor cu personalul

7.8.1. Analiza structurală şi factorială
Cheltuielile cu personalul sunt rezultatul utilizării resurselor umane şi reflectă o parte a
valorii nou create. În cadrul cheltuielilor cu personalul se includ:
a) cheltuielile cu remuneraţia personalului (salariile);
b) cheltuielile cu asigurările sociale şi protecţia socială.
Cheltuielile cu personalul pot fi analizate din punct de vedere structural şi din punct de
vedere factorial. Din punct de vedere structural, cheltuielile cu persoalul se pot analiza după
următoarele criterii:
1) În funcţie de elementele componente:
a) salariile tarifare (negociate);
b) diverse scopuri;
c) contribuţiile privind asigurările sociale şi protecţia socială;
d) premii.
2) În funcţie de cine suportă cheltuielile:
a) angajatorul pentru: salariile nete, CAS, ajutorul de şomaj, fondul de sănătate;
b) angajatul pentru: impozitul pe salarii, ajutorul de şomaj, fondul de sănătate.
3) În funcţie de categoria de personal:
a) personal de conducere;
b) personal tehnic;
c) personal economic şi de altă specialitate;
d) personal administrativ;
e) muncitori de bază;
f) muncitori direct productivi;
g) muncitori de servire.
Din punct de vedere factorial cheltuielile cu salariile se analizează după următoarele modele:
Page 40 of 69
1. Ch s = Ns  S , unde:
Ns = numărul mediu de salariaţi;
S = salariul mediu anual.
Ch s = Ns  (t  s ) , unde:
t = timpul de muncă (ore/salariat);
s = salariul pe oră.
Schema factoriala:
Ch s
Ns S
t s
2. Ch s = Ns  S = Ns  (Wa  s )
( )
Ch s = Ns  t  Wh  s , unde:
Wa = productivitatea anuală;
Wh = productivitatea orară.
Ch s
Ns S
Wa s
t Wh
CA Ch s Ch s
3. Ch s = Ns   = Ns  Wa 
Ns CA CA
Acest model exprimă dependenţa dintre volumul resursei umane, productivitatea muncii şi a
cheltuielilor cu salariile la 1 leu cifră de afaceri.
Ch s
Ns Wa Ch s
CA
CA Ns
Page 41 of 69
7.8.2. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul

Eficienţa cheltuielilor cu personalul se analizează prin prisma unor indicatori sintetici
fundamentali care se obţin prin raportarea cheltuielilor cu personalul la veniturile din exploatare,
la valoarea adăugată sau la cifra de afaceri. Se folosesc în acest sens următoarele modele factoriale:
1) Cheltuieli cu personalul la 1.000 lei venituri din exploatare:
Ns Ch p
Ch p  1000 / Ve =  1000  = Wa  Ra , unde:
Ve Ns
Wa = productivitatea anuală a muncii;
Ra = retribuţia anuală.
Schema factorială este următoarea:
Ch p 1000 / Ve
Wa Ra
Ns Ve Ns Ch p
2) Cheltuieli cu personalul la 1.000 lei cifră de afaceri:
Ch p Ns Ch p
Ch p  1000 / CA =  1000 =  1000 
CA CA Ns
7.9. Analiza cheltuielilor cu dobânzile bancare

Dobânzile bancare reprezintă costurile capitalului împrumutat. Ele fac parte din categoria
cheltuielilor financiare. Aceste cheltuieli nu sunt incluse în costurile de producţie, dar prezintă
interes pentru analiza economică, întrucât reducerea lor înseamnă creşterea profitului.
Cheltuieli cu dobânzile la 1.000 lei cifră de afaceri :
Ac  K  pd
Chd 100 2
1. Ch d  1000 / CA =  1000 =  1000 , unde:
CA CA
Chd= suma cheltuielilor cu dobânzile;

pd = procentul mediu de dobândă;
Ac = media activelor circulante (soldul mediu al activelor circulante);
K = cota medie de participare a creditului la acoperirea activelor circulante).
7.10. Analiza costului pe produs

Costul pe produs reprezintă totalitatea cheltuielilor care se realizează pentru obţinerea
unui anumit produs. În general, acest cost pe produs este influenţat de consumurile specifice de
resurse şi preţul cu care se aprovizionează resursele respective. Există mai multe modele factoriale
de analiză a costului pe produs. Ele sunt date de elementele componente ale resurselor care concură
la realizarea produsului.
1) Analiza cheltuielilor cu materiile prime şi materiale pe produs
Din punct de vedere factorial, o asemenea analiză se realizează cu ajutorul unor modele specifice:
Ch m = cs x p’, unde:
Ch m = cheltuieli materiale;
cs = consumul specific din resursa materială pentru o unitate de produs;
Page 42 of 69
p’ = preţul de achiziţie (de aprovizionare) cu resursa materială necesară produsului.
2) Analiza cheltuielilor cu salariile directe pe produs

Aceste cheltuieli sunt influenţate de normele de muncă şi tariful pe oră manoperă, respectiv
productivitatea muncii, prin timpul consumat pe unitatea de produs (t) şi salariul pe unitatea de
timp (sh). Modelul factorial este:
Ch s = t x sh
3) Analiza cheltuielilor indirecte pe produs
Cheltuielile indirecte pe produs sunt acele cheltuieli care nu se pot individualiza pe produs,
dar deţin ponderi însemnate în structura costului unitar. Aceasta face ca lor să le fie acordată o
atenţie din ce în ce mai mare în privinţa repartizării şi a posibilităţilor de diminuare. Cheltuielile
indirecte sunt influenţate de volumul fizic al producţiei fabricate şi de suma acestora.
4) Analiza costului maginal

În analiza eficienţei cheltuielilor de producţie, un rol important îl are costul marginal care
reprezintă raportul dintre creşterea cheltuielilor şi creşterea producţiei, după relaţia:
Ch − Ch0
C mg = 1 , unde:
q1 − q0
q = producţia;
C mg = cu câţi lei cheltuială se realizează o unitate suplimentară de produs.
Spre deosebire de acesta, costul mediu (c) se determină după relaţia:
Ch
c= , unde:
q
c = cost mediu
7.11. Influenţele exercitate de costul pe produs asupra principalilor indicatori economico-

financiari
Costul pe unitatea de produs influenţează o serie de indicatori economico-financiari, cum ar fi:
1) Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri
Ch  1000 / CA =
 qv  c  1000 ,
 qv  p
Ch  1000 / CA(c) =

 qv  c
1 1
 1000 −
 qv  c
1 0
 1000
 qv  p
1 0  qv  p
1 0
2) Profitul aferent cifrei de afaceri

P =  qv  p −  qv  c ,
P(c) = ( qv1 p 0 −  qv1c1 ) − ( qv1 p 0 −  qv1c0 ) = − qv1c1 +  qv1c0
3) Profitul la 1.000 lei cifră de afaceri
P  1000 / CA =
 qv  p −  qv  c  1000 = (1 −  qv  c )  1000 ,
 qv  p  qv  p
Page 43 of 69
P  1000 / CA(c) = (1 −
 qv c 1 1
)  1000 − (1 −
 qv c 1 0
)  1000 = (−
 qv c 1 1
+
 qv c 1 0
)  1000
 qv p 1 0  qv p 1 0  qv p 1 0  qv p 1 0
4) Rata rentabilităţii resurselor consumate (rata rentabilităţii costurilor)
Rrc =
P
 100 =
 qv  p −  qv  c  100 = (  qv  p − 1)  100 ,
Ch  qv  c  qv  c
Rrc(c) = (
 qv p 1 0
− 1)  100 − (
 qv p1 0
− 1)  100 = (
 qv p
1 0
−
 qv p 1 0
)  100
 qv c 1 1  qv c 1 0  qv c 1 1  qv c 1 0
5) Rata rentabilităţii comerciale (rata rentabilităţii veniturilor)
Rr com =
P
 100 =
 qv  p −  qv  c  100 = (1 −  qv  c )  100 ,
V  qv  p  qv  p
Rr com(c) = (1 −
 qv  c )  100 − (1 −  qv  c
1 1 1 0
)  100 =
 qv  p 1 0  qv  p 1 0
= (−
 qv  c
1 1
+
 qv  c )  100
1 0
 qv  p
1 0  qv  p 1 0
6) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe (profit la 1.000 lei mijloace fixe)

Eficienţa mijloacelor fixe se determină ca raport între profit şi valoarea medie anuală a mijloacelor
fixe.
Emf =
P
 1000 =
 qv  p −  qv  c  1000 ,
Mf Mf
Emf (c) =
 qv1 p0 −  qv1c1  1000 −  qv1 p0 −  qv1c0  1000 =
Mf1 Mf1
−  qv1c1 +  qv1c0
=  1000
Mf1
7) Profitul mediu pe salariat

P  qv  p −  qv  c
=
Ns Ns
P / Ns(c) =
 qv1 p0 −  qv1c1 −  qv1 p0 −  qv1c0 = −  qv1c1 +  qv1c0
Ns1 Ns1 Ns1
Page 44 of 69
CAPITOLUL VIII - ANALIZA PERFORMANŢELOR ÎNTREPRINDERII PE BAZA

RENTABILITĂŢII
Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit prin
utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora.
Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi
economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a
forţei de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare.
Documentele utilizate cel mai mult în analiza rentabilităţii sunt date de bilanţul contabil şi
contul de profit şi pierdere, care se întocmesc la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar. Utilizatorii
(acţionari actuali sau potenţiali) informaţiilor rezultate din situaţiile financiare şi din analiza
acestora sunt: investitorii, managerii, creditorii financiari, clienţii, salariaţii, statul, publicul şi
analiştii financiari. Performanţa firmei are în vedere, printre altele şi rezultatele obţinute prin
utilizarea factorilor de producţie, respectiv cele recunoscute şi prezentate în contul de profit şi
pierdere. Rentabilitatea reprezintă una din formele de manifestare a eficienţei activităţii
economico-financiare ale unei firme, respectiv a utilizării mijloacelor de producţie şi a forţei de
muncă în toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie, desfacere şi utilizează două
tipuri de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate.
8.1. Contul de profit şi pierdere - sursă de informaţii pentru determinarea performanţelor

firmei
Analiza rentabilităţii porneşte de la contul de profit şi pierdere şi de la indicatorii economico-
financiari, care se pot construi plecând de la informaţiile furnizate de acesta împreună cu bilanţul
şi notele explicative ale situaţiilor financiare. Contul de profit şi pierdere face parte din situaţiile
financiare de închidere a exerciţiului financiar, fiind un document contabil de sinteză care redă
imaginea activităţii firmei într-o perioadă dată, respectiv sintetizează fluxurile economice,
cheltuielile şi veniturile perioadei de gestiune, rezultate din activitatea de exploatare, financiară şi
extraordinară.
Structurarea veniturilor şi cheltuielilor se face după natura activităţilor:
• activitatea de exploatare
• activitatea financiară
• activitatea extraordinară
În urma analizei informaţiilor rezultate din cele trei tipuri de activităţi, se pot calcula trei
indicatori parţiali ai rentabilităţii:
• rezultatul exploatării;
• rezultatul financiar;
• rezultatul extraordinar.
Schema de analiză structurală a rezultatului brut (modelul 1)
Page 45 of 69
Schema de analiză structurală a rezultatului brut (modelul2)
8.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Analiza structurală a rezultatelor firmei pe baza grupării veniturilor şi cheltuielilor după
natura lor utilizează soldurile intermediare de gestiune. Acestea pun în evidenţă etapele formării
rezultatului unui exerciţiu financiar, respectiv modul de folosire al resurselor materiale, financiare
şi umane în activitatea întreprinderilor. Un sold intermediar al gestiunii este diferenţa dintre două
valori. Prin scăderi succesive se obţin indicatori de caracterizare a rentabilităţii şi gestiunii firmei
(unii se regăsesc ca atare în Contul de Profit şi Pierdere, iar alţii se determină în situaţia S.I.G.).
Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori parţiali realizaţi pe construcţia în trepte
pornind de la cel mai cuprinzător (producţia exerciţiului + adaosul comercial) şi încheind cu cel
mai sintetic (profitul net al exerciţiului). Soldurile intermediare de gestiune au ca sursă de
informaţii tabloul a cărui întocmire, chiar dacă nu este obligatorie, oferă date utile proceselor
decizionale.
Page 46 of 69
Marja comercială (Mc) este un indicator utilizat de către întreprinderile care vând mărfurile
în starea în care au fost cumpărate.
𝑫𝑪
𝑴𝒄 =
𝟏𝟎𝟎
∑ 𝐠 𝐢 𝐜𝐢
𝐂=
𝟏𝟎𝟎
• D reprezintă cifra de afaceri din vânzări de mărfuri sau valoarea desfacerilor de mărfuri;
• C - rata medie a marjei comerciale sau cota medie de adaos comercial;
• gi - structura vânzărilor pe grupe de mărfuri sau sectoare de activitate;
• ci - cota de adaos comercial pe grupe de mărfuri sau sectoare de activitate.
Excedentul (deficitul) brut al exploatării (E.B.E.), reprezintă fluxul potenţial de
disponibilităţi degajat de ciclul de exploatare şi se determină deducând cheltuielile monetare din
exploatare din veniturile monetare aferente acestei activităţi.
Veniturile monetare din exploatare sunt formate din vânzările de mărfuri şi subvenţiile de
exploatare, în timp ce cheltuielile monetare din exploatare cuprind acele categorii de cheltuieli
care presupun plăţi imediate sau la termen (consumurile provenind de la terţi, cheltuieli cu
impozite, taxe şi vărsăminte asimilate şi cheltuielile cu personalul). Comparativ cu ceilalţi
indicatori utilizaţi în procesul de analiză, excedentul brut al exploatării prezintă avantajul că nu
este influenţat de sistemul de amortizare practicat, de politica de constituire a provizioanelor, de
politica financiară (gradul de îndatorare) şi fiscală (sistemul de impozitare a profitului), precum şi
de politica de distribuire a dividendelor. Excedentul brut al exploatării este utilizat în procesul de
analiză pentru efectuarea de comparaţii, în dinamică şi în spaţiu, cu rezultatele firmelor care îşi
desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu.
Analiza excedentului brut al exploatării, poate fi aprofundată utilizând următoarele rate de
structură:
• Ra reprezintă rata amortizării;

• Rp – rata provizioanelor;
• Rcf – rata cheltuielilor financiare cu dobânzile;
• Ri – rata impozitului pe profit;
• Rd – rata dividendelor
8.3. Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare exprimă în termeni monetari capacitatea firmei de a-şi dezvolta
activitatea prin mijloace financiare proprii. Prin urmare, „aceasta reflectă potenţialul financiar de
Page 47 of 69
creştere economică a firmei, respectiv sursa financiară, generată de activitatea industrială şi

comercială a firmei după scăderea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadenţă.”
8.4. Analiza factorială a profitului

Profitul se regăseşte sub o diversitate de forme, analiza factorială a acestuia putând fi
aprofundată prin luarea în considerare a mai multor categorii de rezultate.
a. Modelul factorial al rezultatului brut al exploatării (Rbe)
 Ct 
Rbe = Ve1 − e 
 Ve 
Ve Rbe
Rbe = Ae  
Ae Ve
𝑉𝑒 𝑅𝑏𝑒
𝑅𝑏𝑒 = 𝑁𝑠 × ×
𝑁𝑠 𝑉𝑒
Ve = veniturile din exploatare;
Cte = costurile totale din exploatare
Ae = valoarea activelor de exploatare (active imobilizate şi active circulante aferente
exploatării);
b. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profitul brut total)
Modelul de analiză: Re = Vt  pr
c. Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri
Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent
cifrei de afaceri este componenta cea mai importantă a rezultatului exploatării.
Modelele ce pot fi folosite în analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri sunt
următoarele:
c.1. Pf =  q  p −  qc =  q( p − c )
8.5. Analiza rentabilităţii pe baza ratelor

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici de eficienţă a activităţii întreprinderii,
sunt mărimi relative care se determină ca raport între indicatori de efect (rezultat) şi indicatori care
reflectă un flux de activitate sau un „stoc”.
8.5.1. Rata rentabilităţii economice

Rata rentabilităţii economice (Re) se determină ca un raport între rezultatele economice şi
mijloacele economice ce sunt angajate în vederea obţinerii acestui rezultat.
Rbe Re xp
Re =  100 ; Re =  100 ;
At At
Re =
Pf
 100 =
 qp −  qc 100 .
At At
8.5.2. Rata rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale (Rc) are ca modalitate de calcul raportarea profitului total la
cifra de afaceri a firmei şi are ca importanţă evidenţierea eficienţei politicii comerciale a firmei.
Modelele de calcul şi analiză ale acestei rate sunt:
Page 48 of 69
1) Rc =
Pf
 100 =
 qp −  qc 100
CA  qp
Ordinea factorilor în analiza ratei rentabilităţii comerciale în modelul de mai sus este:
volumul producţiei vândute, costurile unitare şi preţurile medii de vânzare.
8.5.3. Rata rentabilităţii fondurilor consumate

Acest tip de rată se calculează ca raport între profitul aferent cifrei de afaceri şi costurile
totale aferente vânzărilor. Modelul de calcul este următorul:
RCt =
Pf
100 =
 qp −  qc 100
Ct  qc
Factorii implicaţi în analiza factorială au următoarea succesiune: structura producţiei
vândute, nivelul costurilor unitare, nivelul preţurilor medii de vânzare.
Mărimea optimă a acestei rate variază între 9% şi 15%.
8.5.4. Rata rentabilităţii financiare

Capitalurile reprezintă surse de finanţare a activităţii unei firme. Rata rentabilităţii financiare
(Rf) face legătura între aceste capitaluri şi profit.
În funcţie de componentele capitalului există două tipuri de rate:
a) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii Formula de calcul
Pf net Vt At Pf
Rf =  100 =   net  100
Kprop At Kprop Vt
Vt
- viteza de rotaţie a activelor totale;
At
At
- factorul de multiplicare a capitalului propriu;
Kprop
Pf net
- profitul net la 1 leu venituri (rentabilitatea netă a veniturilor totale).
Vt
b) Analiza ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent

Utilizarea ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu are rolul de a evidenţia corelaţia
dintre capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile
şi a impozitului pe profit.
Rfp reprezintă rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent;

Pb - profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului;
Kpr - capitalul permanent
Page 49 of 69
Capitolul IX. ANALIZA STRUCTURALĂ A REZULTATELOR FINANCIARE

Rezultatele financiare pot fi profit sau pierdere. În activitatea oricărui agent economic există
trei domenii de activitate:
a) - activitatea exerciţiului, care este activitatea de bază a societăţii conform obiectului de
activitate;
b) - activitatea financiară rezultată ca urmare a relaţiilor financiare pe care întreprinderea le are cu
diferiţi parteneri de afaceri;
c) - activitatea extraordinară, care este activitatea de moment.
Corespunzător celor trei tipuri de activitate, se calculează veniturile şi cheltuielile şi, în final,
rezultatul financiar care poate fi profit sau pierdere. Rentabilitatea financiară în orice tip de
activitate se calculează din punct de vedere structural (al elementelor componente) şi din punct de
vedere factorial. Analiza oricărui indicator economico-financiar trebuie realizată atât static, cât şi
în evoluţia lui în timp, pentru a scoate în evidenţă trendul.
9.1. Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului după destinaţia cheltuielilor de

exploatare
Din punct de vedere structural, rezultatul brut al exerciţiului se determină şi se analizează
conform metodologiei:
1. Cifra de afaceri netă
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate
3. = 1 – 2 Rezultatul operaţional (marja brută)
4. Alte venituri din exploatare
5. Costuri de distribuţie
6. Cheltuieli generale de administraţie
7. = 3 + 4 – 5 – 6 Rezultatul exploatării
8. Venituri financiare
9. Cheltuieli financiare
10. = 8 – 9 Rezultatul financiar
11. Venituri extraordinare
12. Cheltuieli extraordinare
13. = 11 - 12 Rezultatul extraordinar
14. = 7 + 10 + 13 Rezultatul brut al exerciţiului
Corespunzător metodei de analiză structurală a rezultatului brut al exerciţiului, după
destinaţia cheltuielilor de exploatare, cei mai importanţi indicatori de rezultate sunt următorii:
1-rezultatul operaţional, calculat ca diferenţă între cifra de afaceri netă şi costul vînzărilor;
2-rezultatul exploatării, calculat ca diferenţă între rezultatul operaţional, la care se adaugă
alte venituri din exploatare şi se scad cheltuielile de distribuţie şi cheltuielile generale de
administraţie;
3-rezultatul financiar, care reprezintă difereţa între veniturile şi cheltuielile financiare;
4-rezultatul extraordinar, determinat ca diferenţă între veniturile ţi cheltuielile
extraordinare;
5-rezultatul brut al exerciţiului, ca sumă a rezultatelor din activităţile de exploatare,
fianciară şi extraordinară.
9.2. Analiza structurală a rezultatului după natura veniturilor şi cheltuielilor

Din punct de vedere structural, rezultatul brut se determină după relaţia:
Rb = RE + Rf + Rex, unde:
Page 50 of 69
Rb = rezultatul brut al exerciţiului;

RE = rezultatul exploatării;
Rex = rezultatul extraordinar.
Alţi indicatori:
- MARJA COMERCIALĂ = indicator ce permite determinarea rezultatului obţinut din vânzările
de mărfuri;
- PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI = reprezintă valoarea producţiei globale a unei întreprinderi într-
un exerciţiu financiar. Este un indicator eterogen ce stă la baza determinării producţiei marfă, a
valorii adăugate şi a valorii adăugate nete;
- VALOAREA ADĂUGATĂ = este un indicator ce măsoară rezultatul creat de întreprindere, care
are ca destinaţie remunerarea factorului uman, a statului şi a investitorilor de capital tehnic şi
financiar;
- EXCEDENTUL BRUT DIN EXPLOATARE = este un rezultat obţinut după remunerarea
personalului şi a statului.
9.3. - Analiza factorială a profitului operaţional (a marjei brute faţă de costul bunurilor
vândute)
Profitul operaţional are rolul de a acoperi cheltuielile de distribuţie, cheltuielile generale
de administraţie şi cheltuielile financiare, astfel încât firma să obţină un profit suficient de mare
pentru a remunera corespunzător acţionarii.
În funcţie de domeniile de activitate, analiza factorială a profitului operaţional se realizează
cu ajutorul următoarelor modele:
1.PO =  qv  p −  qv  cp ;
2.PO = CA 
PO
= CA  po = ( qv  p)  (1 −
 qv  cp ) ;
CA  qv  p
Mf CA PO
3.PO = T    , unde:
T Mf CA
CA =  qv  cp = valoarea cifrei de afaceri nete;
 qv  cp = cheltuielile de producţie aferente cifrei de afaceri nete sau costul bunurilor
vîndute şi al serviciilor prestate;
po = profitul operaţional mediu la 1 leu cifră de afaceri netă;
T = timpul total lucrat de personalul întreprinderii în cursul exerciţiului financiar;
Mf = valoarea medie a activelor fixe.
9.4. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri

Un indicator sintetic fundamental în analiza economico-financiară îl reprezintă profitul
aferent cifrei de afaceri. Profitul este un venit material sau spiritual care poate fi venitul adus de
capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferența dintre încasări și totalul cheltuielilor.
Acest venit este partea de bani rămasă după investiția făcută pentru a oferi bunuri și servicii. Dacă
din profitul contabil se deduce impozitul de profit, se obține profitul net.
Acest profit se determină conform următoarei metodologii:
RE = Pr + RE’ , unde:
Pr = profit;
RE’ = rezultatul exploatării ca urmare a desfăşurării unor activităţi de unde rezultă venituri,
altele decât cele din cifra de afaceri;
Page 51 of 69
RE’ = Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare

Un asemenea rezultat poate însemna profit sau pierdere. Se poate întâmpla ca RE să fie
pozitiv (deci să se înregistreze profit), iar din activitatea de bază (veniturile fiind egale cu cifra de
afaceri) să se înregistreze pierdere, care poate fi compensată de rezultatul exploatării unde sunt
incluse activităţile ale căror venituri nu fac parte din cifra de afaceri (cedarea de active, donaţii
primite, etc).
Din punct de vedere factorial, profitul aferent cifrei de afaceri (Pr) se poate analiza după
o serie de modele factoriale, în raport cu tipul de activitate.
În cazul activităţilor de tip industrial, pot fi folosite următoarele tipuri de modele:
1. Pr =  qv  p −  qv  c
2. Pr =  qv  p(1 −
 qv  c ) = CA  pr
 qv  p
CA Pr
3. Pr = Ns   = Ns  Wa  pr
Ns CA
4. Pr = ( qv  p −  qv  c) − Ch f
9.5. Analiza ratelor de rentabilitate

În teoria şi practica economică se folosesc mai des patru tipuri de rate de rentabilitate, şi anume:
1) - rata rentabilităţii veniturilor (rata rentabilităţii comerciale sau rata rentabilităţii cifrei
de afaceri);
2) - rata rentabilităţii resurselor consumate (rata rentabilităţii costurilor);
3) - rata rentabilităţii economice (rata rentabilităţii activelor);
4) - rata rentabilităţii financiare.
1) - Rata rentabilităţii veniturilor (rata rentabilităţii CA) = această rată reprezintă raportul dintre
profit şi venituri (sau CA)
Pr
a) Rc =  100 , unde Pr = profit aferent CA;
CA
Po
b) Rc =  100 , unde Po = profit operaţional;
CA
Pn
c) Rc =  100 , unde Pn = profitul net.
CA
Rc =
Pr
 100 =
 qv  p −  qv  c  100 = (1 −  qv  c )  100
CA  qv  p  qv  p
Rc
g c p
2) - Rata rentabilităţii resurselor consumate (rata rentabilităţii costurilor)
Rrc =
Pr
 100 =
 qv  p −  qv  c  100 = (  qv  p − 1)  100
Ch  qv  c  qv  c
Page 52 of 69
Rrc
g c p
3) - Rata rentabilităţii economice (rata rentabilităţii activelor) = o asemenea rată pune în evidenţă
performanţele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit.
În literatura de specialitate există mai multe modele de calcul şi analiză a ratei rentabilităţii
economice. Printre acestea, cele mai des utilizate sunt :
Re
a) Re =  100 , unde Ae = active de exploatare;
Ae
EBE
b)Re =  100 , unde EBE = excedent brut din exploatare;
At
At = active totale;
P brut
c)Re =  100 , unde P brut = profit brut.
At
Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice evidenţiază acţiunea unor factori complecși. Se
pot construi o serie de modele de analiză factorială, ţinând cont de utilizarea unor indicatori
sintetici fundamentali, cum ar fi:
P CA P
1. Re =  100 =   100 ;
At At CA
P
 100
P P CA P CA
2. Re =  100 =   100 =   100 = CA ;
At CA At CA Ai + Ac 1 1
+
CA CA
Ai Ac
P
3. Re =  100 , unde:
Cp
P = profitul brut;
At = active totale;
Ai = active imobilizate;
Ac = active circulante;
Cp = capital permanent.
În cazul utilizării modelului 1, Re combină efectul vitezei de rotaţie a activului total cu
efectul Rrc. Cele două rate componente acţionează diferit asupra Re. Al doilea model utilizat
combină influenţa exercitată de Rrc cu influenţa exercitată de efectul vitezei de rotaţie a activelor
imobilizate şi efectul vitezei de rotaţie a activelor circulante.
4) Rata rentabilităţii financiare

= reprezintă unul dintre indicatorii importanţi urmăriţi de investitori şi management;
= cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiţia lor este sau nu
rentabilă;
= în situaţia în care rata rentabilităţii financiare este mai mare decât rata capitalului propriu,
atunci prin activitatea desfăşurată, firma crează o valoare suplimentară pentru acţionari.
Relaţia de calcul este:
Pr ofit net Pr ofit net
Rf =  100 sau Rf =  100
Capital propriu Capital permanent
Page 53 of 69
Pnet Vt At Pnet
Rf =  100 =    100 , unde:
Cpropriu At Cpr Vt
Vt = venituri totale;
Cpr = capital propriu;
Vt/At = viteza de rotaţie a activelor totale;
At/C pr = factor de multiplicare a capitalului propriu;
P net/Vt = profitul net la 1 leu venituri.
Schema factorială este:
Rf
Vt / At At / Cpr Pnet / Vt
At Vt At Cpr Pnet Vt
9.6. Analiza pragului de rentabilitate pe produs

Pragul de rentabilitate sau punctul critic reflectă acea dimensiune a activităţii la care
veniturile obţinute din vânzarea bunurilor produse, a mărfurilor, a lucrărilor şi serviciilor sunt
egale cu cheltuielile fixe plus cheltuielile variabile. Deci, rezultatul financiar este zero. În cazul
întreprinderilor care produc un singur sortiment sau o grupă de produse omogene, pragul de
rentabilitate se calculează pe baza relaţiilor: Atunci când:
CA = Ch t , respectiv: qv × p = qv  cv + Ch f
Rezultă :
Chf
qv  p – qv  cv = Ch f , qv ( p – cv) = Ch f , qv =
p − cv
Chf
Deci, qcr = , unde:
p − cv
qcr = producţia critică;
p = preţ de vânzare pe unitatea de produs
CA = cifra de afaceri;
Ch t = cheltuieli totale;
cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs;
Ch f = cheltuieli fixe totale.
Atunci când:
CA>Ch t , respectiv: qv × p = qv × cv + Ch f + Pr;
qv × p – qv × cv = Ch f + Pr;
qv(p – cv) = Ch f + Pr
Rezultă :
Chf + Pr
qv = , unde:
p − cv
Pr = profit.
Se determină acel nivel al producţiei care acoperă în întregime nivelul cheltuielilor şi realizează şi
un anumit profit.
Page 54 of 69
Indicatorii cu ajutorul cărora se analizează corelaţia COST-VOLUM-PROFIT la nivel de produs

sunt:
1) - volumul critic al producţiei:
Chf
qcr = , unde: qcr = producţia critică
p − cv
2) - cifra de afaceri critică:
CAcr = q cr  p
3) - gradul critic de utilizare a capacităţii de producţie:
qcr
gcr =  100 , unde: q max = capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice
q max
4) - perioada critică:
CAcr
TCR = , unde: T = timp total exprimat în zile, luni, ani;
CA
T
CA
= cifra de afaceri medie pe unitatea de timp (zi,
T
lună, an)
5) - volumul producţiei vîndute pentru obţinerea unui profit estimat ca sumă globală:
Chf
qp =
p − cv
6) volumul producţiei vândute pentru obţinerea unui profit estimat ca sumă globală (P):
Chf + P
qp =
p − cv
7) - volumul producţiei vîndute pentru obţinerea unui profit estimat pe unitatea de produs
(pru):
Chf
q, =
P − cv − pru ,
8) - profitul maxim:
P max = q max (p – cv) – CF
9.7. Analiza pragului de rentabilitate la nivelul întreprinderii

Pentru o producţie eterogenă, respectiv în cazul unei producţii diversificate, pragul de
rentabilitate se măsoară asemănător ca şi în cazul unui singur produs, dar în expresie valorică,
calculându-se trei indicatori economici semnificativi, şi anume:
1) - cifra de afaceri critică:
Chf
CAcr =
Chv
1−
CA
2) - gradul de utilizare a capacităţii de producţie în punctul critic:
CAcr
Gcr =  100 , unde: Q max = capacitatea de producţie exprimată în unităţi valorice
Q max
3) - perioada critică:
Page 55 of 69
CA cr
TCR =
CA
T
9.8. - Analiza riscului de exploatare şi financiar al firmei

Analiza pragului de rentabilitate este şi o metodă de evaluare a riscului de exploatare. La
indicatorii menţionaţi anterior (producţia critică, cifra de afaceri critică, gradul de utilizare a
capacităţii de producţie în punctul critic, perioada critică) se mai adaugă şi indicatorul
„coeficientul de elasticitate” care reprezintă sensibilitatea rezultatelor obţinute de întreprindere
la dinamica volumului de activitate. Acest coeficient de elasticitate care se calculează după relaţia
de mai jos, este dependent de nivelul de producţie vîndut peste pragul de rentabilitate:
R
e= R
CA
CA
Coeficientul de elasticitate este dependent de nivelul de producţie vândut peste pragul de
rentabilitate. Cu cât volumul producţiei este mai mare peste producţia critică, cu atât valoarea
coeficientului de elasticitate este mai redusă, iar riscul de exploatare mai mic. Se observă că riscul
de exploatare, respectiv coeficientul de elasticitate este cu atât mai redus, cu cât cifra de afaceri
realizată este mai mare faţă de pragul de rentabilitate. În cazul în care coeficientul de elasticitate
este negativ, o valoare cât mai apropiată de zero reflectă un risc de exploatare mai ridicat.
În situaţia în care coeficientul de elasticitate este negativ, o valoare cât mai apropiată de
zero reflectă un risc de exploatare mai ridicat. Dacă întreprinderea utilizează credite pentru
finanţarea activităţii de exploatare, riscul global pe care îl determină nivelul de activitate trebuie
să ţină seama şi de costul îndatorării. Utilizarea surselor atrase include o variaţie a rezultatelor
firmei, determinând un risc financiar, care se adaugă riscului de exploatare.
Page 56 of 69
CAPITOLUL X - ANALIZA SITUAŢIEI PATRIMONIAL-FINANCIARE
10.1. Bilanţul patrimonial – suport al analizei financiare

Bilanțul patrimonial prezintă o importanță deosebită pentru acționari (care doresc să
cunoască valoarea averii lor) si creditori (pentru care patrimoniul reprezintă o garanție pentru
realizarea drepturilor lor). Bilanţul patrimonial (financiar) = reprezintă un instrument de analiză
realizat pe baza indicatorilor economico-financiari grupaţi în două mari categorii: ACTIV şi
PASIV.
Dintre cele trei concepții cunoscute de teoria contabilității (juridică, economică si financiară)
privind conținutul bilanțului, pentru analiza situației financiar-patrimoniale a întreprinderii
prezintă o importanță deosebită concepția financiară, care defineste activul bilanțului ca un
ansamblu de mijloace folosit pentru achitarea datoriilor la scadență, în timp ce pasivul reflectă
totalitatea datoriilor grupate în funcție de termenul lor de exigibilitate.
Principalele probleme ale analizei poziţiei financiare a întreprinderii, prin utilizarea
bilanţului patrimonial sunt:
1) - determinarea patrimoniului net;
2) - analiza structurii financiare;
3) - determinarea lichidităţii şi solvabilităţii;
4) - stabilirea gradului de îndatorare.
Beneficiarii informaţiilor furnizate de bilanţul patrimonial sunt:
1) - acţionarii = interesaţi să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii;
2) - creditorii = care privesc patrimoniul întreprinderii ca o garanţie pentru creditele
acordate;
3) - potenţialii investitori şi creditori.
Principiile care stau la baza determinării bilanțului patrimonial, sunt:
• pentru activ: ordinea inversă a lichidității (aptitudinea posturilor de activ de a se
transforma în numerar);
• pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilității (timpul cât sursa respectivă rămâne la
dispoziția întreprinderii).
Structura bilanţului financiar presupune gruparea elementelor patrimoniale în două mari

categorii, astfel:
ACTIV PASIV
I-ACTIVE IMOBILIZATE, din care: I-CAPITALURI PROPRII, din care:
1-imobilizări necorporale 1-capital social
2-imobilizări corporale 2-rezerve
3-imobilizări financiare 3-rezultatul exerciţiului
4-subvenţii
II-ACTIVE CIRCULANTE, din care: 5-provizioane pentru riscuri şi cheltuieli,
1-stocuri pentru o perioadă mai mare de 1 an
2-creanţe
3-investiţii financiare II-DATORII PE TERMEN LUNG
Page 57 of 69
4-disponibilităţi
III-DATORII PE TERMEN SCURT, din care:
1-credite pe termen scurt
2-obligaţii
3-provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
pentru o perioadă mai mică de 1 an
În baza acestor elemente se realizează analiza structurală a patrimoniului întreprinderii.

Această analiză urmăreşte determinarea ponderilor diferitelor elemente din activ şi pasiv, în totalul
activului şi totalul pasivului. Analiza respectivă se numeşte ANALIZA PE BAZA METODEI
RATELOR.
10.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

10.2.1. Analiza structurii activului
Ratele de structură ale activului sunt influenţate de o serie de factori grupaţi în 2 mari categorii:
a) - factori tehnici;
b) - factori economici şi juridici.
Unei asemenea structuri îi corespunde următoarea schemă factorială:
ACTIV
Active Active
imobilizat circulante
e
Imob. Imob. Imob. Fin. Stocuri Creanţe Investiţii Disponibilităţi

Necorp. Corp. Fin.
Principalele rate ale structurii activului sunt:

I) - Rata activelor imobilizate:
Active imob.
R AI =  100
Activ total
= această rată semnifică importanţa relativă a activelor pe termen lung în totalul activelor
întreprinderii;
= acest indicator permite aprecierea flexibilităţii financiare a firmei în măsura în care partea
de capital investit în active fixe este evidenţiată;
= dimensiunea indicatorului este influenţată de factori tehnici, economici şi juridici, la care
se adaugă şi politicile contabile ale întreprinderii;
= informaţiile suplimentare se obţin în urma calculării ratelor derivate, cum ar fi :
1. Rata imobilizărilor necorporale:

Im obilizari necorporale
RIM =  100
Activ total
= imobilizările necorporale sunt determinate, în principal, din brevete, mărci, licenţe, fond
comercial;
Page 58 of 69
= în activitatea întreprinderilor româneşti, aceste elemente încă au o pondere redusă,

comparativ cu activitatea întreprinderilor din străinătate.
2. Rata imobilizărilor corporale:

Im obilizari corporale
RIC =  100
Activ total
= acest indicator (rată) măsoară ponderea capitalurilor fixe corporale (terenuri, construcţii,
dotări tehnice) în cadrul activelor întreprinderii;
= acest indicator are valori mari, de peste 50% în cazul întreprinderilor cu activitate
industrială sau a altor întreprinderi unde construcţiile şi dotările tehnice reprezintă esenţa activităţii
acestor întreprinderi;
= ponderi mai reduse se regăsesc în cazul întreprinderilor din domeniul agriculturii şi,
îndeosebi, a celor cu profil vegetal;
= nivelul indicatorului este influenţat semnificativ de politica de amortizare a mijloacelor
fixe, de politica de investiţii sau alegerea contabilă între costul istoric şi valoarea justă a
imobilizărilor corporale.
3. Rata imobilizărilor financiare:
Im obilizari financiare
RIF =  100
Activ total
= acest indicator reflectă dimensiunea legăturilor şi relaţiile strategice şi financiare pe care
o întreprindere le are cu diferite entităţi economice;
= acest indicator înregistrează valori ridicate în cazul holding-urilor al căror obiect de
activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii;
= valori mici se înregistrează pentru firmele mici şi mijlocii şi firmele care nu dezvoltă o
politică financiară de investiţii.
II) Rata activelor circulante:
Active circulante
R AC =  100
Activ total
= această rată reflectă ponderea activelor circulante în totalul activelor întreprinderii, fiind
o măsură a flexibilităţii financiare în măsura în care evidenţiază uşurinţa cu care anumite active
circulante sunt transformate în bani;
= ratele complementare sunt :
1. Rata stocurilor:
Stocuri totale
RS =  100
Activ total
= acest indicator înregistrează niveluri relativ mari în cazul întreprinderilor cu activitate de
producţie şi ciclu lung de fabricaţie, precum şi în cazul întreprinderii de distribuţie, care prin
specificul activităţii lor, înregistrează stocuri de dimensiuni mari;
= importanţa cunoaşterii ratei stocurilor este deosebită, întrucât stocurile reprezintă
imobilizări financiare;
= analiza acestui indicator trebuie făcută în dinamică pentru a evidenţia tendinţa ponderii
stocurilor în activul total;
= atât în cazul întreprinderilor de producţie, cât şi în cazul celor de distribuţie, existenţa
stocurilor este necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de activitate;
= analiza ratei stocurilor pune în evidenţă tendinţa de formare a stocurilor supranormative,
acestea din urmă fiind de două categorii:
-stocuri cu mişcare lentă;
-stocuri fără mişcare.
2-Rata creanţelor:
Page 59 of 69
Clienti si conturi asimilate

RCR =  100
Activ total
= acest indicator evidenţiază importanţa relativă a portofoliului de creanţe în patrimoniul
întreprinderii;
= ea este influenţată de specificul activităţii, de puterea de negociere a întreprinderii cu
partenerii comerciali, dar şi de managementul întreprinderii.
3-Rata disponibilităţilor:
Disponibilitati si active asimilate
RD =  100
Activ total
= această rată poartă denumirea de „rată netă de asigurare cu disponibil” şi reprezintă o
măsură a lichidităţii nete a întreprinderii;
= conform părerilor specialiştilor, în condiţii de normalitate, acest indicator trebuie să fie
între 1% şi 2%.
10.2.2. - Analiza structurii surselor de finanţare

Ratele de structură ale surselor de finanţare ale întreprinderii analizează importanţa relativă
şi evoluţia în timp a diverselor surse de finanţare pe care firma le utilizează. Principalele rate ale
structurii surselor de finanţare sunt:
1 - Rata stabilităţii financiare:

Capital permanent
Rsf =  100
Activ total
Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen mediu şi lung
= capitalul permanent reflectă toate sursele de finanţare pe termen lung, indiferent de sursa
acestora;
= acest indicator evidenţiază importanţa relativă a surselor de finanţare pe termen lung şi
de aceea trebuie corelat cu activele totale ale întreprinderii pe termen lung.
2 - Rata autonomiei globale:
Capital propriu
Rag =  100
Activ total
= pune în evidenţă dacă întreprinderea are datorii şi cât reprezintă din activul total capitalul
propriu;
= un nivel mai mare sau egal cu 33% al acestei rate reprezintă o situaţie de normalitate.
3 – Rata datoriilor pe termen scurt:
Datorii pe termen scurt
RDTS =  100
Activ total
= acest indicator măsoară ponderea datoriilor exigibile pe termen sub un an în totalul
activelor şi trebuie corelat cu rata activelor circulante.
4 - Rata datoriilor totale (rata de îndatorare):
Datorii totale
RD =  100
Activ total
= pune în evidenţă importanţa relativă a datoriilor în activul total al întreprinderii;
= acest indicator este influenţat atât de specificul activităţii, cât şi de structura de finanţare
a întreprinderii.
Page 60 of 69
10.3. Analiza patrimoniului net al întreprinderii

Din punct de vedere juridic, patrimoniul reflectă drepturile de proprietate şi creanţe ale
întreprinderii, dar şi datoriile pe care întreprinderea le are către terţi. Patrimoniul net al
întreprinderii se determină pe baza a două metode:
1) - METODA SINTETICĂ
Pn = ACTIVE TOTALE – DATORII TOTALE
Valoarea patrimonială a întreprinderii coincide cu activul net contabil, respectiv cu
capitalurile proprii determinate ca diferenţă între activul total constituit şi datoriile totale
contractate.
Analiza patrimoniului net pune în evidenţă evoluţia acestuia în dinamică şi influenţa pe
care o exercită activele totale sau datoriile totale faţă de dinamica patrimoniului net.
2) - METODA ADITIVĂ
Pn = Ks + Rz + Rr + Re – Rrep , unde:
Ks = capital social; Rz = rezerve; Rr = rezultat reportat; Re = rezultatul exerciţiului;
Rrep = repartizările efectuate din cursul exerciţiului financiar respectiv
Aceste elemente sunt elementele componente ale patrimoniului net. Principalele modificări
aduse capitalurilor proprii, pot fi generate atât prin activitatea internă a întreprinderii, cât şi prin
aportul extern al proprietarilor.
Decizia de majorare a capitalului social (capital propriu), prin noi aporturi ale
proprietarilor, deşi oferă o anumită autonomie financiară a întreprinderii, implică un triplu efect
de diminuare:
a) - a câştigului pe acţiuni (dividendele se împart la un număr mai mare de acţionari);
b) - a valorii contabile a acţiunilor sau părţilor sociale ;
c) – a puterii de decizie în cazul în care aportul de capital suplimentar nu a respectat vechea
structură.
10.4. Analiza corelaţiei dintre FR, NFR ŞI TN

Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt fondul de rulment, nevoia de
fond de rulment şi trezoreria netă:
1) - Fondul de rulment (FR):
= este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi (pe
termen scurt);
= se determină ca diferenţă între capitalul permanent şi activele imobilizate.
FR = Cp – Ai = (Cpr + Datorii pe termen mediu şi lung) – Ai
sau
FR = Ac – Datorii pe termen scurt
Se poate observa că FR reprezintă acea parte a capitalului permanent ce excede activelor
imobilizate şi este destinat finanţării activelor circulante şi în mod deosebit a stocurilor. Prin
prisma surselor de finanţare, FR poate fi privit ca FR propriu (Capitaluri proprii – Active
imobilizate) şi FR împrumutat (Datorii pe termen lung).
2) - Nevoia de fond de rulment (NFR):
= reprezintă un element având natură de activ şi este dat de acea parte a activelor circulante
care trebuie finanţate pe seama FR.
NFR = (Ac – Disponibilităţi) – Obligaţii pe termen scurt

sau
NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)
= are două părţi compoente:

Page 61 of 69
a) – NFR din exploatare (NFRE);

b) – NFR din afara exploatării.
NFRE reprezintă un element de activ şi caracterizează ciclul de exploatare.
= când NFRE este pozitiv, aceasta este o situaţie specifică întreprinderilor din domeniul
industrial, care au stocuri şi creanţe foarte mari, iar obligaţiile sunt mai mici, termenul de plată
fiind redus;
= când NFRE este negativ, resursele exced necesarul. Într-o asemenea situaţie se găsesc
întreprinderile cu profil de distribuţie cu amănuntul (hipermarketurile) care au creanţe zero,
stocuri reduse şi obligaţii foarte mari.
3) - Trezoreria netă (TN):
= reprezintă indicatorul care pune în evidenţă FR cu NFR :
TN = FR – NFR
= dacă TN este pozitivă înseamnă că întreprinderea are un excedent de numerar la sfîrşitul
exerciţiului financiar;
= dacă TN este negativă înseamnă că întreprinderea are un deficit de numerar la sfârşitul
exerciţiului financiar, acoperit pe seama creditelor pe termen scurt;
10.5. Analiza echilibrului financiar

Pentru a caracteriza echilibrul financiar se recomandă calcularea unor rate:
1-Durata de rotaţie a NFR din exploatare:
NFR DIN EXPLOATARE
DR = T ; unde:
CA
T = perioada pentru care se face analiza; T = 360 zile
= acest indicator este influenţat de durata de rotaţie ale componentelor NFRE (stocuri,
creanţe, obligaţii).
2-Rata de finanţare a NFRE pe seama creditelor de trezorerie:
CREDITE DE TREZORERIE
RFNFRE =  100
NFRE
= o valoare ridicată a acestei rate, în condiţiile reducerii sau suspendării creditelor de
trezorerie de către bănci se reflectă într-un risc important privind finanţarea activităţii.
10.6. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

În activitatea oricărei întreprinderi, periodic se calculează gradul de lichiditate şi
solvabilitate pentru a demonstra viabilitatea în perioada următoare analizei.
LICHIDITATE = posibilitatea de transformare a unui activ în bani, rapid şi cu pierdere minimă de
valoare (mai poartă numele şi de „lichiditate externă”).
= posibilitatea întreprinderii de a-şi onora la termen obligaţiile de plată asumate pe
seama activelor curente (mai poartă denumirea de „lichiditate internă”).
SOLVABILITATE = capacitatea unei întreprinderi de a-şi acoperi în întregime datoriile totale.
Atât lichiditatea cât şi solvabilitatea sunt analizate în baza unor rate financiare cum ar fi :
1) - Rata lichidităţii curente (generală):
ACTIVE CURENTE
RLC =
DATORII CURENTE ( PE TERMEN SCURT )
= dacă nivelul acestei rate este subunitar, aceasta indică un capital de lucru negativ, ceea
ce înseamnă că activele curente sunt mai mici decât datoriile curente;
Page 62 of 69
= aprecierea generală referitoare la nivelul acestei rate este aceea că R LC este necesar să se
încadreze între 1,5 şi 2 ceea ce înseamnă un nivel asigurator al acestei rate;
= dacă nivelul acestei rate este subunitar, înseamnă că întreprinderea este tratată ca fiind în
incapacitate de a-şi onora obligaţiile scadente la termen.
2) - Rata lichidităţii intermediare (rapidă sau redusă):
ACTIVE CURENTE − STOCURI
RLI =
DATORII CURENTE
= această rată măsoară câte unităţi monetare din activele curente aproape lichide revin la o
unitate monetară de datorii pe termen scurt;
= un nivel cuprins între 0,8 şi 1 este apreciat drept corespunzător, în timp ce un nivel mai
mic de 0,5 poate evidenţia probleme în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor scadente.
3) - Rata lichidităţii la vedere:

DISPONIBIL + INVESTITII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
RLV =
DATORII CURENTE
= alături de o situaţie statică a lichidităţii interne a întreprinderii, este necesar să analizăm
şi calitatea activelor curente;
= această rată reprezintă cea mai conservatoare măsură a lichidităţii interne, deoarece ia în
considerare doar activele lichide la numărător.
4-Rata solvabilităţii generale:

ACTIV TOTAL
Rsg =
DATORII TOTALE
= valoarea minimă a acestei rate se consideră a fi 1,4 ,în cazul în care ponderea minimă a
capitalului propriu în total capital permanent este de 30%;
= în cazul în care această rată este subunitară, atunci firma este insolvabilă.
5-Rata solvabilităţii patrimoniale:

CAPITAL PROPRIU
Rsp =
CAPITAL PROPRIU + CREDITE BANCARE
= în general, un nivel satisfăcător sau bun este atunci când această rată depăşeşte
coeficientul de 0,5;
= când este cuprins între 0,3 şi 0,5, situaţia întreprinderii este satisfăcătoare;
= când este mai mic de 0,3, întreprinderea este apreciată ca fiind riscantă de către
investitori.
10.7. Analiza echilibrului financiar prin metoda ratelor

Echilibrul financiar este asigurat, în activitatea oricărei întreprinderi, de existenţa unor
corelaţii între principalii indicatori economico-financiari. În general, echilibru financiar este atunci
când întreprinderea îşi acoperă în întregime cheltuielile din venituri.
Principalele rate financiare utilizate în analiza echilibrului financiar sunt:
I – Ratele de îndatorare
1) - Rata de îndatorare a capitalului propriu:
TOTAL DATORII PE TERMEN LUNG
RÎCpr =
CAPITAL PROPRIU
2) - Rata de îndatorare globală:
Page 63 of 69
DATORII TOTALE
RÎgl =
ACTIVE TOTALE
II - Rate bazate pe cash-flow (flux de lichiditate)

Creditorii financiari sunt obişnuiţi să analizeze, pe lângă gradul de îndatorare şi legătura
dintre fluxul de lichidităţi şi cheltuielile cu dobânda. Cu cât este mai ridicat fluxul de lichidităţi
faţă de cheltuielile cu dobânzile, cu atât este mai redus riscul financiar. Ratele specifice sunt :
a) - Rata de acoperire a dobânzii:

PROFITUL INAINTE DE SCADEREA IMPOZITULUI PE PF SI A DOBANZILOR
Rad = ´100
CHELTUIELI CU DOBANZILE
= în cazul în care rata de acoperire a dobânzilor este mai mică decât 1, riscul financiar este
foarte mare, deoarece întreprinderea nu reuşeşte să obţină un profit din activitatea de exploatare
care să acopere nivelul cheltuielilor cu dobânzile;
= dacă această rată este mai mare decât 4, se apreciază de către bănci că riscul financiar
este redus.
b) - Rata de acoperire a cheltuielilor financiare

PF INAINTEA SCADERII IMPOZITULUI PE PF SI A DOBANZILOR + PLATILE PTR LEASING
RAChf = ´100
CHELT. CU DOBANZILE + PLATILE PTR LEASING
III - Alte categorii de rate de echilibrul financiar:

1-Rata de autofinanţare a activelor:
CAPITAL PROPRIU
Rafa =  100
ACTIVE IMOBILIZATE
2-Rata de finanţare a imobilizărilor prin capital propriu:
CAPITAL PROPRIU
R fai =  100
ACTIVE IMOBILIZATE
3-Rata autonomiei financiare:
CAPITAL PROPRIU
Raf =  100
CAPITAL PERMANENT
=condiţia ideală este:
Raf = 1
= analiza în dinamică a acestei rate pune în evidenţă creşterea gradului de îndatorare sau
de dependenţă financiară în raport cu alţi creditori;
= dacă dintr-o analiză în dinamică această rată scade, înseamnă că întreprinderea are un
grad de îndatorare din ce în ce mai mare;
= dacă dintr-o analiză în dinamică rezultă că această rată creşte, înseamnă că întreprinderea
are un grad scăzut de îndatorare, rezultând un aspect favorabil.
Page 64 of 69
Seminarii
1. Seminar introductiv: prezentarea activitatii de seminar, a modului de desfășurare a

activităților didactice, a cerințelor specifice disciplinei, a modului de examinare etc.
Discutii privind rolul analizei economico-finaciare și importanța acesteia.
2. Seminar despre metode ale analizei calitative: prezentare, caracterizare. Explicarea

metodei substituirilor in lant si a analizei cantitative in marimi absolute si relative si
rezolvarea la tabla a aplicatiilor din paginile 10-12 ale suportului de curs.
3. Seminar referitor la aplicații ale analizei cotei de piață, dupa modelul de mai jos.
Calculati cota de piata absoluta si cota de piata relativa fata de concurentul cu cea mai buna
cifra de afaceri, in cazul de mai jos:
Nr. Crt Firma Cifra de afaceri – Cota de piata Cota de piata

2018 (milioane lei) absoluta relativa
1 Penny 1000
2 Auchan 1500
3 Lidl 2000
4 Cora 2500
Incurajarea studentilor in a crea propriile exemple de astfel de modele de calcul ale cotei de piata.
4. Seminar teoretic. Analiza mediului concurential – discutii libere. Modele de analiza ale
mediului concurential.
Modele de referinta pentru analiza mediului concurential sunt:

a. Arthur D. Little
b. BCG
c. McKinsey
d. ABC
e. Metoda ratelor
Matricea 4 x 5 specifică metodei ADL rezultă din combinarea celor cinci poziţii
concurenţiale cu cele patru nivele de atracţie ale sectorului sugerând politici bine definite
pentru fiecare poziţie în parte. Aratati prin sageti care sunt pozitiile concurentiale si care
sunt nivelurile de atractie ale sectorului in functie de maturitatea produsului.
Pozitia concurentiala Dominanta
Imbatranire
Favorabila
Maturitate
Marginala
Atractia sectorului Debut
Crestere
Nefavorabila
Puternica
Page 65 of 69
Discutii libere despre ciclul de viata al firmelor, exemple din viata de zi cu zi ale firmelor
cunoscute de studenti. Incurajarea studentilor in analiza traiectoriilor diferitelor firme, cum s-au
intemeiat, cum au crescut, daca au dat faliment - care a fost motivul. Care sunt consecintele
deciziilor managementului pentru fiecare firma exemplificata?
5. 6. Sminarii interconectate, aplicatii privind analiza economic-financiara a fortei de munca

si a productiei fizice. Model:
Se considera urmatoarele informatii
Indicator N0 N1
Nr. Personal 33 47
Mijloace fixe (lei) 230.600 190.500
Productia (lei) 15.600 23.400
Cerinte:
a. Calculati coeficientul intrarilor de personal.
b. Calculati coeficientul iesirilor de mijloace fixe.
c. Calculati productivitatea muncii in cele doua exercitii financiare.
d. Cat este coeficientul miscarilor totale de personal? Dar al mijloacelor fixe?
e. Presupunand ca in exercitiul N1 se folosesc 3 mijloace fixe identice, ce randament au cele
3 utilaje? Dar daca s-ar folosi 6 utilaje? (valoare absoluta si procentuala)
f. Care este eficienta folosirii mijloacelor fixe? Dar a personalului?
7. Seminar destinat analizei cifrei de afaceri. Analiza factoriala a cofrei de afaceri. Model:
Intreprinderea Autoserv SRL produce in anul 2016 un numar de 5000 de piese auto, avand incasari
totale de 250.000 lei. In anul 2015, managementul a negociat cu distribuitorii de materie prima
necesara fabricarii celor 5000 de piese, un discount de 10%, avand astfel un cost variabil de
120.000 lei. Costurile fixe pentru exercitiul 2016 au fost 100.000 lei. Calculati:
a. Cifra de afaceri marginala pentru 4999 si pentru 5001 piese.
b. Cifra de afaceri medie
c. Cifra de afaceri minima
d. Profitul exercitiului
8. Testare semestriala.
9. 10. Seminarii destinate analizei economico-financiare a cheltuielilor – subiect complex.
Model de aplicatie:
Page 66 of 69
Se considera urmatoarele informatii
Nr. Crt. Indicator N0 N1

1 Ch de exploatare 10.000 12.000
2 Ch financiare 2.000 2.500
3 Ch extraordinare 1.000 800
4 V din exploatare 20.000 22.000
5 V financiare 2.000 4.000
6 V extraordinare 800 1.000
7 Ch fixe 5.000 6.300
8 Ch variabile 8.000 9.000
9 Ch materiale 9.000 11.000
10 Ch de personal 4.000 4.300
11 Ch indirect 3.000 3.300
12 Ch directe 10.000 12.000
13. Nr. produse (bucati) 500 600
14. Nr. salariati 4 5
Cerinte:
1. Tinand cont de faptul ca cheltuielile pot fi in functie de natural lor, financiare, de
exploatare si extraordinare; in functie de comportament, fixe si variabile; dupa
repartizarea pe produs, directe si indirecte; dupa continut, materiale si de personal,
calculati costul total pe fiecare categorie in parte.
2. Calculati variatia absoluta si relativa a costului total. Cu cat a crescut CT 1 fata de CT0
(numeric si procentual)?
3. Calculati cifra de afaceri pentru fiecare exercitiu in parte.
4. Calculati variatia absoluta si relativa a cifrei de afaceri. Cu cat a crescut CA1 fata de
CA0 (numeric si procentual)?
5. Calculati profitul celor doua exercitii.
6. Calculati variatia absoluta si relativa a profitului. Cu cat a crescut Pr1 fata de Pr0
(numeric si procentual)
7. Calculati profitul la 1000 de lei cifra de afaceri in N0 si N1.
8. Calculati rata de eficienta (sau rata rentabilitatii costurilor, sau rata rentabilitatii
resurselor consumate) in N0 comparativ cu N1, in cazul:
Page 67 of 69
a. Cheltuielilor totale
b. Cheltuielilor de exploatare
c. Cheltuielilor financiare
d. Cheltuielilor extraordinare
e. Cheltuielilor fixe
f. Cheltuielilor variabile
g. Cheltuielilor materiale
h. Cheltuielilor de personal
i. Cheltuielilor directe
j. Cheltuielilor indirecte
9. Calculati cheltuielile cu personalul la 1000 de lei cifra de afaceri in N0 si N1.
10. Calculati costul mediu al fiecarui exercitiu in parte si costul marginal.
11. Seminar destinat analizei economico-financiare a profitului. Analiza factoriala a profitului

dupa modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri.
Completati spatiile libere cu indicatorii corecti.

1. Cifra de afaceri
2. Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate
3. = 1 – 2 ...................................................
4. Alte venituri din exploatare
5. Costuri de distribuţie
6. Cheltuieli generale de administraţie
7. = 3 + 4 – 5 – 6 Rezultatul exploatării
8. Venituri financiare
9. Cheltuieli ............................................
10. = 8 – 9 ...............................................
11. Venituri .............................................
12. Cheltuieli extraordinare
13. = 11 - 12 ............................................
14. = 7 + 10 + 13 .......................................
Discutii libere despre profitul operational si despre profitul aferent cifrei de afaceri.
12. Seminar destinat analizei economico-financiare a ratelor de rentabilitate. Model de aplicatie:
Se considera urmatoarele informatii:

Nr. Indicator N0 – perioada N1 – perioada
Crt. anterioara curenta
1. Numar produse 1.000 1.300
2. Pret 200 190
3. Cost fix 55.000 70.000
Page 68 of 69
4. Cost variabil 95.000 97.000

5. Cheltuieli de exploatare 130.000 150.000
6. Cheltuieli financiare 15.000 13.000
7. Cheltuieli extraordinare 5.000 4.000
8. Venituri din exploatare 150.000 210.000
9. Venituri financiare 45.000 35.000
10. Venituri extraordinare 5.000 2.000
11. Nr. personal 7 9
12. Productie globala 130.000 150.000
13. Consum propriu 10.000 12.000
14. Active totale 150.000 180.000
15. Capital propriu 80.000 100.000
Calculati:
Rata rentabilitatii
a. Economice
b. Comerciale
c. Fondurilor consumate
d. Financiare
pentru cele doua exercitii financiare.
13. Seminar destinat notiunilor de lichiditate si solvabilitate. Ce este punctul critic – importanta
calcularii lui. Discutii libere.
14. Seminar recapitulativ – abordarea tematicii pentru examen.
Page 69 of 69

AEF Note de Curs MDE 2019-2020 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AEF Note de Curs MDE 2019-2020 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ANDREI ŞAGUNA DIN CONSTANŢA

Lector univ. dr. Marcean Dana Elena

1. Aspecte introductive privind analiza economico-financiara

1. Grigorescu G.J., Ghic G. (2012) - Analiza Economico- Financiara, Manual de studiu

CAPITOLUL II. Metodologia analizei economico-financiare ………….. 8

CAPITOLUL III. Analiza mediului concurential al firmei …………….. 13

CAPITOLUL IV. Analiza gestiunii resurselor umane si material ……… 21

CAPITOLUL V. Analiza activitatii de productie si comercializare pe

CAPITOLUL VI. Analiza cifrei de afaceri si a valorii adaugate ……….. 30

CAPITOLUL VII. Analiza cheltuielilor ………………………………….. 35

CAPITOLUL VIII. Analiza performantelor intreprinderii pe baza

CAPITOLUL IX. Analiza structural a rezultatelor financiare ………… 49

CAPITOLUL X. Analiza situatiei patrimonial-financiare ……………… 56

CAPITOLUL I - ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND ANALIZA ECONOMICO-

1.1. Definirea analizei economico-financiare

1.2. Obiectul şi principiile analizei activităţii economico – financiare a întreprinderii

punct de vedere productiv-industrial, de a efectua comparaţii între indicatorii realizaţi de

1.3. Tipologia AEF

În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu,

B. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor

Câmpul de aplicare a metodelor matematice în cuantificarea fenomenelor economice, a

C. După nivelul la care se desfăşoară analiza

➢ vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi

D. După modul de urmărire în timp al fenomenelor

E. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul

F. După criteriile de studiere a fenomenelor

G. În funcţie de poziţia analistului

H. În funcţie de obiectul cercetării

1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

Tabelul 1.1 - Etapele analizei economico-financiare

Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii, este condiţionat de parcurgerea

CAPITOLUL II - METODOLOGIA AEF

2.1. Principalele Metode ale Analizei Calitative

3 - fenomenele şi elementele care se compară trebuie să aibă un conţinut omogen;

2.1.4 Diviziunea și Descompunerea Rezultatelor

2.2. Metode ale Analizei Cantitative

2.2.1. Metoda substituirilor în lanț

➢ Influența modificării factorului c asupra fenomenului F:

B) Analiza fenomenului în mărimi relative

Când rezultatul supus analizei cantitative este exprimat în procente:

Procedând la măsurarea în mărimi relative a influenţelor celor trei factori, rezultă:

- modificarea elementului b, după ce influenţa lui a a fost stabilită:

- modificarea elementului c, după ce influenţele lui a şi lui b au fost stabilite:

2.2.2. Metoda balanțieră

balanţa forţei de muncă, balanţa veniturilor şi cheltuielilor în accepţiunea prezentă a contului de

Abaterea efectivă față de program sau perioada de bază va fi:

2.2.3. Metoda ratelor

- definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;

2.2.5 Metoda Scorurilor

a1.....an = coeficienţi de regresie

CAPITOLUL III - ANALIZA MEDIULUI CONCURENȚIAL AL FIRMEI

3.1. Analiza cotei de piaţă

3.2. Modele de analiză strategică a mediului concurențial

3.2.1. Modelul B.C.G.

3.2.2. Modelul Arthur D. Little

Caracteristicile poziţiei concurenţiale

- Există, pentru că este tolerată de

Fig. Strategiile generice în matrice ADL

3.2.3. Modelul McKinsey

Atractivitatea sectorului se fundamentează pe o serie de variabile:

Poziţia concurenţială se evaluează cu ajutorul unor factori cheie variaţi, şi anume:

CAPITOLUL IV ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE ȘI MATERIALE

4.1. Analiza resurselor umane în cadrul firmei